Hades

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la zeul grec al Infernului. Pentru lumea morților în mitologia greacă, vedeți Hades (loc).
Hades
Zeul infernului
Hades-et-Cerberus-III.jpg
Civilizația mitologia greacă  Modificați la Wikidata
Simboluri Sabia și Coiful Invizibilității, narcisa și chiparosul, cheile tărâmului morților
Ca Plouton, Cornucopia[1]
Căsătorit cu Persefona
Urmași Macaria(greacă μακαρία)[2]
Melinoe(greacă μήλινος)
Zagreus
Tată Cronos
Mamă Rhea
Frați Zeus, Hera, Poseidon, Demetra, Hestia


Hades (în greaca veche ᾍδης sau Άͅδης, Háidēs) este zeul Infernului, sălășuind în împărăția umbrelor, pe care o cârmuie alături de soția sa, Persefona. Nu se cunoaște exact semnificația numelui, dar se presupune că vine de la „cel nevăzut” sau, după Socrate, „cunoașterea conceptelor elevate”.[3] Este un zeu htonic, fiul lui Cronos și al Rheei. Este fratele lui Zeus, al lui Poseidon, al Herei, al Demetrei și al Hestiei.

Hades nu este tradițional considerat un zeu olimpian, deoarece nu stă pe muntele Olimp, ci în tărâmul morților, care se numește de asemenea „Hades”. Această împărăție cuprinde în general Tartarul, Câmpia Asfodelelor și tărâmul paradisiac destinat eroilor și celor favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși, numit Elysium sau Câmpiile Elizee.[4]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Nu se cunoaște precis originea numelui lui Hades, dar este, în general, tradus ca „cel nevăzut”, încă din antichitate. O mare parte a dialogului platonian Cratil este dedicată etimologiei numelui zeului, în care Socrate argumentează pentru o etimologie populară nu din „nevăzut“, ci de la cunoașterea (eidenai) tuturor lucrurilor nobile.[3] Lingviști moderni au propus forma proto-greacă Awides („nevăzut”), dar nu se potrivește cu cea mai veche formă a numelui găsită, Aḯdēs (Ἀΐδης).

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Urât de mulți și de temut, Hades întruchipa iminența morții. În Iliada, Agamemnon încercând să-l îmbune pe Ahile cu daruri observă:

„Iată cu ce-l dăruiesc, dacă el se dezmânie acuma / Fie mai blând; numai Hades e neîmblânzit, fără milă, / De-asta e-ntre zei de oameni hulit ca nici unul[sic].”

Iliada, traducerea Murnu[5]

Acesta nu era totuși considerat o personificare a morții, acesta fiind Thanatos.

Epitete[modificare | modificare sursă]

Epitetele în mitologia greacă sunt determinante folosite pentru a evita pronunțarea numelui, precum în cazul lui Hades, al cărui nume oamenii se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Epitetele mai sunt folosite pentru a poziționa geografic zeul relativ la lăcașul de cult sau pentru a preciza aspectul zeului căruia i se adresează invocația.[6] De exemplu, un călător va dori să ceară ajutorul lui Poseidon Soter („salvatorul”) când este prins de o furtună pe mare, dar s-ar ruga fără rost la Poseidon Hippios („al cailor”) dacă nu are probleme cu calul său.[7] În ceea ce privește epitetele cu rol geografic, pe moneda din imaginea de alături emisă pentru finanțarea reconstrucției oracolului din Delfi se observă inscripția Demetrei Amfiktuonis,[8] venerată în Ftiotida în aproprierea acelui templu.[9]

Epitetele apar des în epoca elenistică, dar sunt considerate aproape imposibil de definit și categorizat stricto sensu. Acestea diferă de asemenea în funcție de sursă, fiind rar întâlnite în narațiune, spre deosebire de poezii și cult, ultimele două grupuri de asemenea diferite între ele.[6] Conform teoriei lui Hermann Usener, e posibil ca fiecare epitet să fi fost un zeu vechi cu o funcție simplă, asimilat ulterior în cultul divinităților vremii, numele lor devenind epitete, ceea ce ar putea explica de ce în scrieri de-a cursul istoriei unele astfel de epitete devin entități divine independente și, respectiv, numele unor entități divine ajung să fie folosite și ca epitete (Illythia, epitet al lui Artemis).[6] Epitetele de cult mai apar și în perechi, de exemplu Athena Potnia „stăpâna Atenei”.[6]

Hades era cel mai adesea invocat cu eufemisme precum Ploutôn (greacă Πλούτων Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului. Sofocle se referă la el ca „cel bogat” explicând că se-mbogățește cu lacrimile și suspinle morților. Numele s-a latinizat în „Pluto”. Alte alternative erau Θεων/Ζευσ Χθονιος (transliterat Theôn/Zeus Khthonios) „Zeu/Zeus al lumii de dedesubt”. [10]

Mai era adresat prin epitetele sale homerice Polidegmon (greacă Πολυδεγμων „gazda multora”) sau Polysêmantôr (greacă Πολυσημαντωρ „conducătorul multora”). În opere mai apare ca Πολυξενος , Polyxenos (greacă Πολυξενος „gazda multora”), Nekrodegmôn (greacă Νεκροδεγμων „gazda morților”), Nekrôn Sôtêr (greacă Νεκρων Σωτηρ „Salvatorul morților”), Climenus („cel rău-famat”), Isodetês („cel care-i leagă pe toți la fel”) și posibil Eubuleus („sfaturi bune” sau „bine-intenționat”).[10][11]

Hades, ținând Cornucopia, împreună cu Persefona

Atribute[modificare | modificare sursă]

Hades conduce un car aurit condus de patru armăsari negri. Poartă un coif care-l face pe purtător invizibil, dăruit de ciclopi, și un sceptru care poate despărți pământul în două. Cheile lumii de dincolo mai sunt un simbol, deși acestea mai sunt câteodată ținute de ușierul său, Aiacus. Trăiește într-un palat de aur, unde primește morții așezat pe un tron de aur, înconjurat de cei trei judecători ai morților. Poarta către casa lui Hades este păzită de Cerber, câinele cu trei capete. În spatele palatului este o grădină de rodii. Hades mai are o cireadă de vaci negre, pe care păstorul Menoite le mână pe câmpiile de asfodel. Animalele și plantele sacre pentru Hades sunt chiparosul, menta, plopul alb, asfodelul și bufnițele, genul Megascops. Însoțitorii lui Hades sunt adesea personaje legate de lumea de dincolo sau de somn: Ascalafus este un daimon transformat de Demetra într-o bufniță, Eriniile, judecătorii morților, kerele, Caron, Menoete, Oneiroii, zeii râurilor lumii de dincolo și Tanatos.[12]

În alte culturi[modificare | modificare sursă]

Mitologie[modificare | modificare sursă]

Conform Hesiod, Cronos l-a detronat pe tatăl său, Uranus și s-a căsătorit cu Rhea, având șase copii. Hades a fost al patrulea și primul băiat. Gaia și Uranos îi împărtășiseră că va fi la rândul său detronat de fiul său, așa că acesta își înghițea copii pe măsură ce se nășteau. Rhea reuși să-l scape pe mezin, Zeus, cu ajutorul Gaiei și acesta crescu și-l forță pe Cronos să-i dea afară pe ceilalți cinci.[14]

Ca să-și împărțească lumea, zeii au tras la sorți; lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon, Marea, iar lui Hades, lumea morților.[15] Acolo este un conducător sever care nu permite nimănui să se întoarcă și domnește decisiv peste spiritele și creaturile care-l slujesc, printre care Caron.[1]

„Fiii lui Cronos sunt trei, și toți avem mamã pe Rea, / Zeus și eu și al morților stăpânitor care-i Hades. / Lumea în trei fu-mpărțită, / Și-o parte primi fiecare; / Marea căruntă de spume ca veșnicã sălășluire / Mie la sorț mi-a cãzut, lui Hades a iadului beznă, / Cerul întins i-a fost dat, cu norii și slava, lui Zeus; / Naltul Olimp și pământul de-a valm-au rămas tuturora.” {{align|right|—Iliada, traducerea Murnu[15]

Războiul cu titanii și Coiful Invizibilității[modificare | modificare sursă]

Vezi și Titanomahia

Hades a participat la războiul cu titanii de partea zeilor. Ciclopii îi făuriră un coif care-l face pe purtător invizibil.[16] Coiful lui Hades apare și în alte mituri:

Răpirea Persefonei[modificare | modificare sursă]

Hades se îndrăgostise de Persefona. În unele versiuni, Zeus își dă acordul la uniunea lui cu Persefona, fiind tatăl ei, dar mama ei Demetra, nici tatăl ei, Zeus, nu consimțiră ca fata să trăiască pentru totdeauna în Infern. Hades o răpește și Zeus îi ordonă să o aducă înapoi, dar acesta îi dă să mănânce un sâmbure de rodie. Oricine mănâncă în Infern se leagă pentru totdeauna de lumea de apoi.

Pețitorii Persefonei și Heracle în Infern[modificare | modificare sursă]

Tezeu și prietenul său, Piritoos, deciseră să se căsătorească amândoi cu fete ale lui Zeus. Tezeu răpi pe Elena, fiica Ledei, din Sparta, iar Piritoos alese pe Persefona, soția lui Hades. Tezeu reuși, o lăsă pe Elena cu mama lui, și-și acompanie prietenul în lumea de apoi, unde Hades îi înlănțui de o stâncă și-i lăsă să fie chinuiți de Furii.

A douăsprezecea muncă a lui Heracles era să-l aducă pe Cerber, câinele cu trei capete care păzea lumea de apoi. Când acesta trecu hotarele Infernului, Hades îl întâlni în prag și i se împotrivi. Hercule îl răni cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olimp și Heracle îl eliberă pe Tezeu. Săgeata îl nimerise în umăr și Hades se chinui până când zeul Peon, medicul zeilor, îl vindecă.[20]

Diverse[modificare | modificare sursă]

  • Asclepios, fiul lui Apolo, era un doctor talentat care, se spune, reușise să aducă oamenii la viață. Mâniat, Hades i s-a plâns lui Zeus de această nedreptate și Zeus l-a trăznit pe muritor.[4]
  • Coronidele sunt nimfele Metiohe si Menipe, fiicele lui Orion, care trăiau în Orhomenos. Hades și Persefona trimiseseră o ciumă asupra Tebei, probabil din cauza refuzului lui Creon de a înmormânta morții inamici din campania Cei Șapte împotriva Tebei. Pentru a scăpa orașul, s-au sacrificat, fiind închițite de o prăpastie. Pentru a le răsplăti, zeii subpământeni le schimbară în comete.[4]
  • Leuce era o nimfă, fiica lui Ocean și a lui Tetis. Hades a iubit-o și a luat-o cu el în Infern, unde și-a trăit restul zilelor. Când aceasta a pierit, dornic să păstreze amintirea iubitei sale, acesta o transformă într-un plop alb și o plantă în Câmpiile Elizee.[21] Heracle, isprăvind cele douăsprezece munci luă frunze din acest plop ca să-și facă cunună.[22]
  • Minthe era o nimfă naiadă a râului lumii de dincolo Cocytus care-l iubea pe Hades sau îi fusese iubită. Se laudă că e superioară Persefonei și-l va seduce pe Hades. În funcție de sursă, Persefona sau Demetra o călcară în picioare până se transformă în pământ, din care crescu menta. Alte versiuni susțin că Hades o transformă în mentă.[23]
  • Orfeu a coborât în Infern pentru a o cere înapoi pe iubita sa Euridice. Hades l-a lăsat, cu condiția să nu se uite în urma lui până nu ajunge înapoi în lumea muritorilor. Orfeu a cedat tentației și Euridice a fost luată înapoi.[4]
  • Sisif l-a prins pe zeul morții Tanatos, când venise să-l ia. Ulterior, când Ares îl eliberă, îi spuse soției să nu-l înmormânteze cum trebuie și-l convinse pe Hades să-l lase să se întoarcă, pentru a rectifica problema. O dată ce ajunse în lumea muritorilor, refuză să se întoarcă, așa că Hermes fu trimis să-l aducă. Drept pedeapsă, urcă un bolovan pe un munte, chinuit de Erinii, și de fiecare dată când ajunge în vârf, una dintre ele îl aduce înapoi la poala muntelui.[4]

Cultul lui Hades[modificare | modificare sursă]

Plutonion (templu al lui Hades) la Eleusis

Templele lui Hades se numeau nekyomanteion (Νεκυομαντηιον) sau plutonion (Πλουτωνιον).[10] Acesta era venerat în ritualuri de necromanție (nekromankia) — invocarea umbrelor morților — iar el și Persefona vegheau peste oracolele morților (nekromanteia), precum cele de la Thesprotia[24] (în Peloponez) și Cumae[25] (peninsula italică). În literatură, cultul lui Hades apare în Odiseea și Tebaida lui Statius, Oedipus al lui Seneca, printre altele.

Numele lui se era de temut, așadar oamenii foloseau epitete și eufemisme. Pentru a-l împăciui, grecii băteau în pământ. Toate sacrificiile htonice, printre care cele închinate lui Hades, erau lăsate să sângereze într-un puț sau fisură în pământ, iar cei care făceau sacrificiul își întorceau fața. Când cineva murea, se obișnuia să i se pună un obol în gură sau alături, pentru ca acesta să-i poată plăti luntrașului Charon pentru a putea traversa râul, către lumea morților.

Răspândire geografică[modificare | modificare sursă]

Cultele zeilor mitologiei grecești sunt vechi și adevărata lor întindere și popularitate sunt greu de determinat la acest moment. Ce se cunoaște se bazează pe mărturiile celor care au trăit atunci, printre care geografi și călători precum Strabon și Pausanias, și descoperiri arheologice. Hades era venerat peste tot prin Grecia și peninsula italică, după cum urmează:

Grecia de Sud

Grecia centrală

Grecia de Nord

  • În Thesprotia era unul dintre cele mai importante temple ale lui Hades.[27]

Altele

În ficțiune și artă[modificare | modificare sursă]

Pinax cu Hades și Persefona din Locri Epizefirii (c. sec. V î.Hr.)
Pentru reprezentări ale zeului roman al infernului, vezi Pluto în ficțiune și artă

Hades este arătat pe vase grecești îmbrăcat, uneori împreună cu Persefona, uneori observând ce se întâmplă în domeniul său. Nu este inclus în ansamblurile olimpienilor sau în scenele de grup. Într-o vază de ceramică cu figuri roșii, de către Pictorul lui Orestes (circa 450 î.Hr., acum în Atena), stă alături de Demetra, ținând o cornucopie, ea ținând un toiag și un plug. Cornucopia indică faptul că și Hades este asociat cu fertilitatea pământului, ale cărui bogății se reflectă în numele său roman, Pluto („bogăție”, din grecescul ploutos) și Dis (Dives, „bogat”). Pe o placă de teracotă din aceeași perioadă (aproximativ 460 î.Hr., acum în Reggio, Calabria) din Locri, în sudul Italiei, Hades și Persefona stau pe tronuri unul lângă altul: el ține spicuri de cereale, un fir de pătrunjel și un castron, iar ea ține un cocoș, un alt cocoș este sub tronul ei și amândoi privesc un arzător de tămâie cu un cocoș mic deasupra. Probabil cea mai bună reprezentare care a supraviețuit a lui Hades cu Persefona este Hades stând singur pe tronul său pe o vază sud-italiană (sfârșitul secolului IV î.Hr., acum în Ruvo, Apulia), supraveghiând o furie legându-i pe Theseus și a lui Piritoos, Persefona veghiând deasupra cu cu două torțe.[38]

Singurul mit în care Hades acționează decisiv este răpirea Persefonei. Apare într-o frescă dintr-un mormânt de la Vergina (circa 340 î.Hr.), unde capul lui Hades este reprezentat deosebit de bine reprezentat, cu expresia sumbră și cârlionții de păr ca niște șerpi. Un bazorelief pe un sarcofag (120 d.Hr., acum în Palazzo Rospigliosi din Roma) reprezentă o relatare animată a răpirii și eforturile Atenei de a o preveni.[38]

În arta post-clasică, un exemplu bun este o pictură a lui Rubens (1638, acum în Madrid) cu schița de în ulei (acum Bayonne, Franța) bazată parțial pe desenele cu sarcofagul Rospigliosi ale lui Rubens.[38]

Cărți și benzi desenate[modificare | modificare sursă]

Pentru reprezentări ale zeului roman al infernului în cărți și benzi desenate, vezi Pluto în cărți și benzi deseate

În literatură, cultul lui Hades apare în Odiseea, Tebaida lui Statius șiOedipus al lui Seneca.

În ceea ce privește miturile, Atena participă la mitul răpirii Persefonei în versiunea relatată de poetul Claudian (cca. 395 d.Hr.) în Cartea a II-a, De raptu Proserpinae, care a inspirat numeroase ulterioare reprezentări ale mitului.[39] În versiunea lui Ovidiu (Metamorfozele 5. 346-571), Afrodita îi ordonă lui Cupidon să tragă o săgeată în Hades, în timp ce acesta inspecta Sicilia. Nimfa Cyane a încercat să prevină răpirea, pentru care a fost transformată într-o fântână.[38]

În cărțile apocrife ale noului Testament[modificare | modificare sursă]

Vezi Cărțile apocrife ale Noului Testament

Hades, reprezentat ca o întruchipare a lumii morților, apare în Întrebările lui Bartolomeu, un fragment apocrif crezut să fie parte din Evanghelia lui Bartolomeu, o carte apocrifă pierdută a Noului Testament datând din secolul al III-lea d. Hr. Întrebările sunt dificil de plasat cronologic pe baza fragmentelor originale, oricând între secolul II și secolul VI d.Hr.[40] Fiind apocrife, nu sunt acceptate de Biserică ca fiind parte din Biblie. În versiunile existente ale Întrebărilor, Hades se cutremură când Iisus Hristos intră în Iad. Diavolul însuși, aici numit Beliar, încearcă să-i dea curaj, dar nu reușește,[40] Hades fiind copleșit de puterea divină, după cum arată următorul fragment din Evanghelie: „Alas, whither shall I flee before the face of the power of the great king? Suffer me to enter into myself (thyself, Latin): for before (of, latin) thee was I formed.” (trad. M. R. James, română „Unde să mă ascund în fața puterii marelui rege? Lasă-mă să mă ascund înăuntru-mi; căci am fost creat înaintea ta.”) Iisus eliberează sufletul lui Adam din iad.[41]

Altele[modificare | modificare sursă]

Hawthorne a relatat mitul răpirii Persefonei în Semințele de rodie, parte din antologia Tanglewood Tales (1851), un efort interesant de a evita violența mitului original în povestirea pentru copii.[38]

În literatura contemporană Hades apare în cărți de fantezie precum în seria Percy Jackson și Olimpienii și Eroii Olimpului de Rick Riordan (în a doua serie apare alături de Pluto, ca două personaje diferite) și Fișierele Dresden.[42][43]

Apare ca personaj în benzile desenate ale celor doi lideri pe piața americană,[44] DC Comics (Decembrie 1941, desenat de William Moulton Marston, în All Star Comics #8)[45] și Marvel (începând cu Aprilie 1966, Stan Lee și Jack Kirby, ca și Pluto),[46] și în manga japoneză Saint Seiya.

Film și televiziune[modificare | modificare sursă]

Pentru rolurile zeului roman, vezi Pluton în film și televiziune

Hades a apărut de numeroase ori în film și televiziune:[47]

Jocuri video și muzică[modificare | modificare sursă]

Jocuri video: Hercules și Carte de povești iteractivă (1997, James Woods), Final Fantasy (1997, 2000), Herc's Adventures (1997, Castulo Guerra), Disney's Hades Challenge (1998, James Woods), Age of Mythology (2002), seria Kingdom Hearts (2002, 2005, 2007 (Re:), 2010, James Woods / Kyûsaku Shimada; 2007 (II: Final Mix+), James Woods), seria „God of War” (2005, Nolan North; 2010, Clancy Brown; 2013, Fred Tatasciore), Titan Quest, extensia Immortal Throne (2007), Înfruntarea titanilor (2010, Troy Baker), DC Universe Online (2011, Mike MacRea), Sorcerers of the Magic Kingdom (2012, James Woods), Kid Icarus: Uprising (2012, S. Scott Bullock / Hôchû Ôtsuka), PlayStation All-Stars Battle Royale (2012, Matt Prescott Morton), Assassin's Creed ca Aita, soțul lui Juno, (2012; 2013), Kamigami no Asobi (2013, Daisuke Ono), Smite (2014, Patrick Seitz), Call of Duty: Advanced Warfare, antagonistul Joseph Chkheidze e poreclit „Hades” (2014, Sharif Ibrahim) și Apotheon (2015, River Kanoff).[47][49][50][51][52][53]

Muzică: Hades Records (2001) casa românească de discuri, Hadestown (2010) de Anaïs Mitchell, albumul Hades (2016) de formația sud-coreeană VIXX

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Genealogie[modificare | modificare sursă]

Genealogia zeilor în mitologia greacă
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Uranus
 
Geea
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
v
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Oceanus Hyperion Coeus Crius Iapetus Mnemosyne
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Cronos
 
Rhea Tethys Theia Phoebe Themis
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Zeus
 
Hera Hestia Demetra Hades Poseidon
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ares Hefaistos Hebe Eileithyia Enio Eris
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Metis
 
 
 
Maia
 
 
 
 
Leto
 
 
 
 
Semele
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Afrodita
 
Atena
 
 
Hermes
 
Apollo
 
Artemis
 
Dionis
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Grimal, P., p. 171-172a
  2. ^ Conform Suda
  3. ^ a b Platon; Simina Noica (traducător), Constantin Noica (interpretare) (1978). „Interpretare la Cratylos” și „Cratylos”. Platon: Opere Vol. III. Editura Științifică și Enciclopedică. p. 192-193, 280 
  4. ^ a b c d e en Mituri cu Hades, cu referințe pe theoi.com
  5. ^ Homer, Iiada, „Cântul IX”, v. 157-159
  6. ^ a b c d en Parker, Robert (2017). Greek Gods Abroad: Names, Natures, and Transformations. University of California Press. p. 2-29. ISBN 9780520293946 
  7. ^ Mikalson, Jon D. (2010). Ancient Greek Religion. Wiley-Blackwell. p. 33 
  8. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Moned
  9. ^ en Epitete ale Demetrei, cu greacă și referințe pe theoi.com
  10. ^ a b c en Titluri ale lui Hades, cu referințe pe theoi.com
  11. ^ en Parker, Robert (2017). Greek Gods Abroad: Names, Natures, and Transformations. University of California Press. ISBN 9780520293946 
  12. ^ en Atribute ale lui Hades, cu referințe] pe theoi.com
  13. ^ Eliade, Mircea (2000). Istoria credințelor și ideilor religioase. Univers Enciclopedic. p. 312. ISBN 973-9436-27-7 
  14. ^ Hesiod, (c. 700 î.Hr.) Teogonia v. 450-470, 490-500
  15. ^ a b Homer, Iliada „Cântul XV” v. 187-193
  16. ^ Grimal, P., p.108a
  17. ^ Grimal, P., p. 207a
  18. ^ Grimal, P., p. 361b
  19. ^ Grimal, P., p. 45a
  20. ^ Homer, Iliada, „Cântul V” v. 396-402
  21. ^ la Comentariul lui Maurus Servius Honoratus (c. sec. IV d.Hr.) la Epilog, din Eneida de Virgiliu: „Leuce, Oceani filia, inter nymphas pulcherrima fuit. hanc Pluton adamavit et ad inferos rapuit. quae postquam apud eum completo vitae suae tempore mortua est, Pluton tam in amoris, quam in memoriae solacium in Elysiis piorum campis leucen nasci arborem iussit, ex qua, sicut dictum est, Hercules se, revertens ab inferis, coronavit.”
  22. ^ Grimal, P., p. 260b
  23. ^ en Minthe, cu referințe pe theoi.com
  24. ^ Pausanias, „Cartea I” 17.4; „Cartea V” 14.2
  25. ^ a b c Strabon, Geografica, „Cartea V” Capitolul 4 §5 (vol. II p. 61-63)
  26. ^ Pausanias, „Cartea I” 28. § 6
  27. ^ a b c d e f g h i Cultul lui Hades, cu referințe pe theoi.com
  28. ^ Pausanias, „Cartea II” Capitolul 2 §8
  29. ^ Pausanias, „Cartea II” 18. § 3
  30. ^ Pausanias, „Cartea II” 31. § 2
  31. ^ Pausanias, „Cartea II” 35. § 8
  32. ^ Pausanias, „Cartea III” 19.4
  33. ^ Pausanias, „Cartea VI” 25. § 3
  34. ^ Strabon, „Cartea VIII” Capitolul 3 §14 (p.258-259); „Cartea XIV” p. 649
  35. ^ Pausanias, „Cartea I” 28. § 6, „Cartea V” 20. § 1
  36. ^ Strabon, Geografica, „Cartea IX” Capitolul 2 §29 (p. 351)
  37. ^ Strabon, Geografia, „Cartea XIV” Capitolul 1 §44 (p. 251 trad. Felicia Vanț-Ștef) și „Note. Cartea XIII” n. 513 p.580
  38. ^ a b c d e en Reprezentări artistice ale lui Hades, în Classic Mythology, de Oxford University Press
  39. ^ Andrew D. Radford, The Lost Girls: Demeter-Persephone and the Literary Imagination, 1850–1930 (Editions Rodopi, 2007), p. 22 et passim.
  40. ^ a b Klauck, Hans-Josef (2003). „Gospels about Jesus‘ Death and Resurrection”. The Apocryphal Gospels: An Introduction. A&C Black. p. 99-100. https://books.google.ro/books?id=-dwZnjJa6LMC&pg=PA99&lpg=PA99&dq=questions+of+bartholomew&source=bl&ots=LLPhwV6zVs&sig=zyzclyCRbR_kbyhN2H6vXMIEoSk&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiwjI3t5o_WAhWBtRoKHeTWDJ0Q6AEIWDAG#v=onepage&q=questions%20of%20bartholomew&f=false 
  41. ^ en Anonim; James, M. R. (traducător) (1924). The Gospel of Bartholomew. Oxford: Clarendon Press. http://gnosis.org/library/gosbart.htm 
  42. ^ en Profil personaj Hades, cărți și benzi desenate pe Goodreads
  43. ^ en Listă de cărți și benzi desenate cu mitul răpirii Persephonei pe Goodreads
  44. ^ en Analiză cote de piață pentru benzi desenate, pe an și lună, 2002-prezent
  45. ^ en Hades (DC), profil
  46. ^ en Pluto pe Marvel.com
  47. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at au av aw ax ay az ba bb bc bd be bf bg bh bi bj bk bl bm bn bo bp bq br bs bt bu bv bw bx by bz ca cb cc cd ce cf en Personajul Hades (I) în film, televiziune și altele, pe IMDb
  48. ^ en Hades în Kamigami no Asobi, anime
  49. ^ en Hades în Final Fantasy VII și în Final Fantasy IX
  50. ^ en Hades în Age of Mythology
  51. ^ en Hades în Titan Quest:Immortal Throne și Detalii
  52. ^ en Aita în seria Assassin's Creed
  53. ^ en Hades Aidoneus în Kamigami no Asobi

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Hades