Frederic al III-lea al Sfântului Imperiu Roman
Frederic al III-lea | |
Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Arhiduce de Austria | |
Portret de Hans Burgkmair, c. 1500 (Kunsthistorisches Museum, Viena) | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 21 septembrie 1415 Innsbruck, Tirol |
Decedat | (77 de ani) Linz, Austria |
Înmormântat | Catedrala Sf. Ștefan, Viena |
Părinți | Ernest I, Duce al Austriei Cimburga de Mazovia |
Frați și surori | Albert al VI-lea Margareta de Austria[*] Caterina de Austria[*] |
Căsătorit cu | Eleonora a Portugaliei |
Copii | Maximilian I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Cunigunde, Ducesă de Bavaria |
Religie | creștinism |
Ocupație | conducător[*] |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Habsburg |
Rege romano-german | |
Domnie | 2 februarie 1440 – 19 august 1493 |
Încoronare | 17 iunie 1442 |
Predecesor | Albert II |
Succesor | Maximilian I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
Sfântul Imperiu Roman | |
Încoronare | 19 martie 1452 |
Predecesor | Sigismund de Luxemburg, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
Succesor | Maximilian I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
Arhiduce al Austriei | |
Domnie | 23 noiembrie 1457 – 19 august 1493 |
Încoronare | 19 martie 1452 |
Predecesor | Ladislau Postumul |
Succesor | Maximilian I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Frederic al III-lea (n. , Innsbruck, Austria – d. , Linz, Austria) a fost ales Rege al Romanilor (Rex Romanorum) din 1440 și a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1452 domnind până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg. A fost căsătorit cu Eleonora Elena de Portugalia, fiica regelui Eduard I al Portugaliei și a soției acestuia, Eleonora de Aragon.
La 2 februarie 1440 a fost ales Rege german la Frankfurt am Main. Până la încoronarea sa de către papa Nicolae al V-lea la 19 martie 1452 ca Împărat al Sfântului Imperiu Roman a domnit sub numele de Frederic al IV-lea (Rege german). Odată cu încoronarea sa la Roma ca împărat romano-german (catolic) de către Papa Nicolae al V-lea a intrat în cronologia imperială ca Frederic al III-lea (Sfânt Împărat Roman). A fost ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman încoronat la Roma, și antipenultimul împărat încoronat de Papă. Ca Arhiduce al Austriei a purtat numele de Frederic al V-lea (Arhiduce al Austriei).
S-a opus reformei Imperiului, reușind cu greutate să evite alegerea unui alt Rege al Germaniei. În timpul domniei sale nu a reușit să câștige nici o bătălie, recurgând la planuri subtile pentru a-și păstra puterea. L-a ținut ostatic pe nepotul său Ladislau Postumul, în încercarea de a-și exersa autoritatea asupra teritoriilor acestuia. Nu a reușit însă să obțină controlul asupra Ungariei și Boemiei, fiind învins de Matia Corvin în 1485, acesta din urmă ocupând Viena timp de 5 ani. Din această cauză, curtea lui Frederic al III-lea a avut o existență itinerantă, de-a lungul anilor Frederic rezidând ca rege german și sfânt împărat roman (catolic) la Graz, Linz și Wiener Neustadt.
Principalele succese le-a obținut datorită faptului că a trăit mai mult decât rivalii săi și a reușit, printr-o politică de alianțe prin căsătorie reușită, să extindă domeniul Habsburgilor, aceștia devenind una dintre familiile regale predominante în Europa. Alte victorii de mai mică importanță au fost reprezentate de înființarea episcopatelor de Viena și Wiener Neustadt, un pas ce nici un alt Duce de Austria nu l-a reușit înaintea sa. La vârsta de 77 de ani, Frederic a murit la Linz, în timpul unei operații de amputare a piciorului stâng.
Căsătorie și copii
[modificare | modificare sursă]Pe data de 16 Martie 1452 în Roma , Frederic al III-lea s-a căsătorit cu Prințesa Eleonora a Portualiei ,iar peste 3 zile au fost încoronați ca Împărăt și Împărăteasa a Sfantului İmperiu Roman.
Din acestă căsătoria au rezulatat 5 copii:
- Christop (1455-1456).A murit în copilărie.
- Maximilian I, Impărăt al Sfântului Imperiu Roman (1459–1519).A moștenit tronul dupa moartea tatălui sau.Tatăl lui Filip I al Castiliei
- Helene (1460–1462).A murit în copilărie.
- Prințesa Kunigunde, Ducesă de Bavaria (1465–1520), s-a căsătorit in 1487 cu Albert IV, Duce de Bavaria și a avut copii.
- Johannes (1466–1467).A murit în copilărie.
În ultimi ani din viața sa, Frederic al III-lea,a domnit împreuna cu fiul său.
Diverse
[modificare | modificare sursă]Frederic al III-lea a introdus acronimul A.E.I.O.U., căruia i-au fost date mai multe înțelesuri: 1. Austria est imperio optime unita, 2. Austria erit in orbe ultima sau 3. Austriae est imperare orbi universo , 4. Alles Erdreich ist Östereich untertann .
Predecesor: Albert II |
Rege al Germaniei 1440 - 1493 |
Succesor: Maximilian I |
Predecesor: Vacant de la Sigismund |
Sfânt Împărat Roman 1452 - 1493 |
Succesor: Maximilian I |
Predecesor: Ladislau Postumul |
Arhiduce al Austriei 1457-1493 |
Succesor: Maximilian I |
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- „Daten der Weltgeschichte” (Date ale istoriei Lumii), Edit.Chronik - 2004, pag.81,469.(C. Haschke)
- A. Wheatcroft Habsburgii-Întruchiparea unui imperiu Editura Curtea Veche 2003
|