Sari la conținut

Albert al II-lea, Rege al Romanilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Albert al II-lea al Germaniei)
Albert al II-lea
Rege romano-german

Albert al II-lea (autor anonim, sec. al XVI-lea, Muzeul de Istorie a Artei din Viena)
Date personale
Născut[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Viena, Ducatul Austriei⁠(d)[6][7] Modificați la Wikidata
Decedat (42 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Neszmély, Districtul Tata, Komárom-Esztergom, Ungaria Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala din Székesfehérvár[*]​ Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (dizenterie) Modificați la Wikidata
PărințiAlbert al IV-lea
Ioana Sofia de Bavaria Modificați la Wikidata
Frați și suroriMargareta de Austria[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElisabeta de Luxemburg (–) Modificați la Wikidata
CopiiLadislau Postumul
Anna de Austria
Elisabeta de Austria
George de Habsburg[*]​[8] Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurimargraf
Familie nobiliarăCasa de Habsburg
Rege al Ungariei și al Croației
Domnie18 decembrie 1437 – 27 octombrie 1439
Încoronare1 ianuarie 1438, Székesfehérvár
PredecesorSigismund de Luxemburg
SuccesorVladisłav I
Rege al Boemiei
Domnie6 mai 1438 – 27 octombrie 1439
Încoronare29 iunie 1438, Praga
PredecesorSigismund de Luxemburg
SuccesorLadislau Postumul
Rege romano-german
Domnie18 martie 1438 – 27 octombrie 1439
Încoronare31 mai 1438, Aachen
PredecesorSigismund de Luxemburg
SuccesorFrederic al III-lea
Duce al Austriei
Domnie14 septembrie 1404 – 27 octombrie 1439
PredecesorAlbert al IV-lea
SuccesorLadislau Postumul
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Albert (în germană Albrecht, n. , Viena, Ducatul Austriei⁠(d) – d. , Neszmély, Districtul Tata, Komárom-Esztergom, Ungaria), aparținând Casei de Habsburg, a fost Duce al Austriei din 1404 sub numele Albert al V-lea; din 1437 a fost rege al Ungariei și al Croației; din 1438 a fost rege romano-german sub numele Albert al II-lea și rege al Boemiei. Susținător al împăratului Sigismund de Luxemburg în lupta împotriva husiților, Albert s-a căsătorit cu fiica acestuia, Elisabeta. Nu a fost încoronat ca rege romano-german și nici ca împărat, însă i-a fost permis să folosească titlul de împărat.[9]

Motto-ul său: „Amicus optima vitae possessio” (Un prieten este cea mai bună posesie din viață).

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Albert al V-lea a fost fiul ducelui Albert al IV-lea al Austriei (d. 1404) și al soției sale, Ioana Sofia de Bavaria.

Din 1404, după moartea tatălui său, Albert s-a aflat rând pe rând sub tutela unchilor săi: Wilhelm (d. 1406), Leopold (d. 1411) și Ernest. După moartea lui Wilhelm în 1406, frații săi și-au disputat constant tutela lui Albert și împărțirea posesiunilor teritoriale. Conflictele lor au generat un război civil care a scindat populația: nobilimea se afla de partea lui Ernest, iar meșteșugarii și cavalerii, de partea lui Leopold.[10] Soldații mercenari ai armatelor ambelor părți au jefuit teritoriile austriece.[10] După intervenția regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care dorea încetarea conflictului din apropierea granițelor țării sale, Leopold și Ernest au căzut de acord și au preluat împreună tutela nepotului lor.[10]

După ce Albert a împlinit 14 ani, tutorii săi au refuzat să-i permită preluarea guvernării și ca urmare la 23 aprilie 1411 stările austriece l-au răpit (cu acordul său), l-au declarat major la Eggenburg (în Austria Inferioară) și l-au desemnat viitor cârmuitor legitim al teritoriilor habsburgice[11] sub numele Albert al V-lea.[10] Moartea neașteptată a ducelui Leopold (probabil în urma unui atac cerebral)[10] la 3 iunie 1411, a pus capăt conflictului.[12] Ducele Ernest s-a retras în Stiria și după scurt timp a ajuns la o înțelegere cu fratele său mai mic, Frederic, și cu nepotul său, Albert. Guvernarea teritoriilor austriece urma să fie exercitată astfel:

În același an Albert a fost logodit cu Elisabeta în vârstă de doi ani, fiica regelui romano-german Sigismund de Luxemburg.[10]

Spre deosebire de verii săi din Linia Leopoldină a Casei de Habsburg, tutorii i-au asigurat lui Albert o educație remarcabilă, cunoștințele acumulate de el fiind solide.[13]

Pe 17 martie 1420 o bulă papală a ordonat pornirea unei cruciade împotriva husiților eretici din Boemia, a căror revoltă începuse după arderea pe rug a lui Jan Hus.

Pe 28 septembrie 1421 Albert și Elisabeta s-au căsătorit la Praga, după ce condițiile stabilite de regele Sigismund fuseseră acceptate. Pe 4 octombrie 1423 Albert a fost înfeudat cu Moravia ceea ce a creat premizele pretenției sale la coroana Boemiei.[12]

Între anii 1424 și 1431 husiții au atacat în repetate rânduri teritoriile austriece devastând zonele situate la nord de Dunăre.[10] În 1425 au cucerit localitatea Retz (Austria Inferioară) și în 1427 austriecii suferit o importantă înfrângere la Zwettl. Nici distrugerea cetății Egenburg în 1429 nu a putut fi evitată de austrieci.[12]

Pe lângă mijloace militare, pentru a stopa răspândirea credinței husiților, Albert a încercat să se folosească de o contrareformă religioasă începută la Abația Melk în 1418 și răspândită de călugării benedictini și augustini.

Partea întunecată a cârmuirii lui Albert a fost persecuția evreilor. În vara anului 1420 el a ordonat arestarea tuturor evreilor din Viena sub acuzația de profanare a hostiilor care pretindea el că ar fi avut loc în 1419 la Linz. Cei mai bogați dintre evrei (aproximativ 150), împreună cu soțiile și copiii lor, au fost închiși și torturați până s-au recunoscut vinovați și au mărturisit unde erau ascunse averile lor. Apoi li s-a înscenat un proces, au fost condamnați la moarte prin ardere pe rug și averile lor au ajuns în posesia lui Albert. Evreii săraci au fost transportați pe Dunăre în condiții inumane în Ungaria, unde deja țiganii aveau voie să se miște liber datorită unei scrisori regale de protecție emisă în 1419. După moartea lui Albert, evreii deportați s-au întors ceea ce demonstrează că ceilalți locuitori ai orașelor de unde fuseseră alungați nu aveau nimic împotriva lor.[10]

Albert a continuat să-l sprijine pe socrul său în lupta împotriva husiților, ceea ce a implicat și mai mult teritoriile austriece în conflict. Pe 25 iulie 1425 regele Sigismund alături de Albert au încheiat la Waitz o alianță de susținere reciprocă cu margraful Frederic I de Saxonia care a fost recompensat cu titlul de Principe elector.

După începerea negocierilor de pace în 1433, incursiunile husiților s-au redus. Distrugerea principalei armate husite în bătălia de la Lipany în 1434 a determinat acceptarea unui compromis.

Deoarece nu avea niciun fiu, împăratul Sigismund l-a desemnat pe Albert ca succesor. Datorită căsătoriei lui Albert cu fiica împăratului, Elisabeta de Luxemburg, posesiunile alodiale ale Casei de Luxemburg au fost revenit Casei de Habsburg.[14]

După ce împăratul Sigismund a murit, stările maghiare l-au ales rege pe Albert la 18 decembrie 1437 la Ofen, fiind încoronat pe 1 ianuarie 1438 la Székesfehérvár.[15]

Albert al II-lea (portret de Antoni Boys, Muzeul de Istorie a Artei din Viena)

Pe 27 decembrie 1437 a fost încoronat rege al Boemiei la Praga în Catedrala Sfântul Vitus. Astfel, după 165 de ani cârmuirea habsburgică a Boemiei, Moraviei, Ungariei și a teritoriilor austriece de deasupra și de sub râul Enns aparținea din nou unei singure persoane.[14]

Fără mare opoziție din partea principilor electori, Albert a fost ales rege romano-german pe 18 martie 1438 la Frankfurt pe Main, sub numele Albert al II-lea. După 130 de ani coroana imperială revenise din nou Casei de Habsburg care a păstrat-o până la dispariția imperiului în 1806, cu excepția perioadei 1742–1745 (împăratul Carol al VII-lea aparținea Casei de Wittlesbach). Albert nu a fost niciodată încoronat de papă ca împărat, însă i s-a permis să poarte titlul imperial.[16]

Albert a convocat dieta imperială și a susținut neutralitatea principilor electori în disputa dintre papă și Conciliul de la Basel (1431–1449). Nu a fost deosebit de activ politic, preocuparea sa principală fiind campania militară din Ungaria în 1439 împotriva otomanilor. Acolo a întâmpinat o rezistență considerabilă din partea nobilimii la încercările de a-și impune puterea în regat. De asemenea, în Boemia opoziția care reluase legătura cu Polonia, nu înceta să fie constant ostilă puterii regale. Opoziția întâmpinată în Ungaria și Boemia l-au împiedicat să-și mărească oastea cu forțele locale. Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care Serbia a căzut pradă otomanilor.[16]

În timpul campaniei militare, Albert al II-lea a murit la Neszmély, probabil de dizenterie, de care suferea de ceva vreme. A fost înmormântat în Bazilica din Székesfehérvár.

Căsătorie și descendenți

[modificare | modificare sursă]

Pe 28 septembrie 1421 Albert s-a căsătorit la Praga cu Elisabeta de Luxemburg (n.c. 1409 – d. 1442), fiica împăratului Sigismund și a soției sale, contesa Barbara de Cielje. Cuplul a avut patru copii:

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b „Albert al II-lea”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Albert II Holy Roman emperor, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ Albrecht II., Hrvatska enciklopedija[*][[Hrvatska enciklopedija (Croatian national encyclopedia)|​]] 
  4. ^ Albrecht (Albrecht II.), Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  5. ^ Albrecht II. Habsburgovac, Opća i nacionalna enciklopedija 
  6. ^ Habsburg, Albrecht V. (BLKÖ)[*][[Habsburg, Albrecht V. (BLKÖ) (entry in the Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich (vol. 6, p. 141))|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  7. ^ „Albert al II-lea”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ The Peerage 
  9. ^ Brigitte Sokop: Stammtafel europäischer Herrscherhäuser, p.6.
  10. ^ a b c d e f g h Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, p. 464.
  11. ^ Isabella Ackerl: Geschichte Österreichs in Daten, p. 75.
  12. ^ a b c d Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 150.
  13. ^ Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, p. 467.
  14. ^ a b Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, p. 465.
  15. ^ Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, p. 463.
  16. ^ a b Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, p. 466.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5.
  • Walter Kleindel: Die Chronik Österreich, Editura Chronik, Viena, 1984,ISBN: 3-88379-027-3.
  • Isabella Ackerl: Geschichte Österreichs in Daten, Editura Marix, Wiesbaden, 2009, ISBN: 978-3-86539-947-2.
  • Stephan Vajda: Felix Austria. Eine Geschichte Österreichs, Editura Ueberreuter, Viena, 1980, ISBN: 978-3-80003-168-9.


Predecesor:
Sigismund de Luxemburg 		Rege al Romanilor
1438-1439 		Succesor:
Frederic al III-lea
Predecesor:
Sigismund de Luxemburg 		Rege al Ungariei
1437-1439 		Succesor:
Elisabeta de Luxemburg
Predecesor:
Sigismund de Luxemburg 		Rege al Croației
1437-1439 		Succesor:
Elisabeta de Luxemburg
Predecesor:
Sigismund de Luxemburg 		Rege al Boemiei
1438-1439 		Succesor:
Ladislau Postumul


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Albert_al_II-lea,_Rege_al_Romanilor&oldid=17227598