Bătălia de la Arsuf

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de la Arsuf
Parte a Cruciada a treia
Schlacht von Arsuf.jpg
Informații generale
Perioadă 7 septembrie 1191
Loc Arsuf
Rezultat Victorie cruciată
Combatanți
England COA.svg Cruciați
Cross of the Knights Templar.svg Ordinul Templierilor
Cross of the Knights Hospitaller.png Ordinul Ospitalierilor
Flag of Ayyubid Dynasty.svg Dinastia Ayyubidă
Conducători
Richard I al Angliei,
Robert de Sablé,
Garnier de Nablus
Saladin
Efective
20 000 de oameni: 20 000 (în mare parte cavalerie, atât grea, cât și ușoară)
Pierderi
~700 de morți necunoscute

Bătălia de la Arsuf a fost o bătălie a cruciadei a treia, în care Richard I al Angliei l-a învins pe Saladin la Arsuf.

După capturarea Acrei în 1191, Richard a purtat multe bătălii minore cu Saladin, al cărui principal obiectiv era să împiedice eliberarea Ierusalimului. Știind că trebuia să controleze portul Jaffa înainte de a se îndrepta spre Ierusalim, Richard a început să mărșăluiască de-a lungul coastei de la Acra în august 1191.

La sud de Acra[modificare | modificare sursă]

Saladin dupa Batalia de la Hattin

Richard și-a organizat înaintarea acordând o atenție sporită detaliilor. Conștient de învățămintele trase după dezastrul de la Hattin, el știa că armata avea cel mai mult nevoie de apă, iar deshidratarea era una dintre problemele principale. Deși presat de timp, el mărșăluia numai dimineața, înainte de căldura din timpul prânzului. De asemenea, făcea opriri dese pentru odihnă, întotdeauna lângă o sursă de apă. Flota naviga de-a lungul coastei pentru a oferi sprijin în caz de nevoie, provizii și un loc de refugiu pentru răniți. Conștient de pericolul constant care îl prezentau raidurile inamice (loveau apoi se retrăgeau), el a păstrat coloana într-o formație strânsă, cu un centru format din 12 regimente călări, fiecare de câte o sută de cavaleri. Infanteria mărșăluia pe flancul dinspre uscat, acoperind flancurile călăreților. Chinuiți de arcașii lui Saladin și de către tarantule, care apăreau noaptea, abilitatea lui Richard a asigurat păstrarea ordinii și disciplinei chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Baha ad-Din, cronicarul musulman, descrie marșul astfel:

"Musulmanii trăgeau săgeți în flancurile lor, încercând să-i determine să rupă rândurile, pe când ei se autocontrolau cu strictețe și parcurgeau drumul astfel, călătorind în mod constant, în timp ce navele lor mergeau de-a lungul coastei în partea opusă acestora, până când terminau fiecare etapă și ridicau tabăra." [1]
Richard in Cruciada a III-a

Răspunsul lui Saladin[modificare | modificare sursă]

În timp ce armata cruciată mărșăluia spre partea îndepărtată a râului la Cezarea, Saladin dădea propriile dispoziții. El plănuise să își poziționeze armata lângă vechile drumuri romane din interior, permițându-i să atace în orice direcție dacă se va ivi o astfel de ocazie. Dar înaintarea de-a lungul coastei a cruciaților l-a forțat să îi urmeze pe o direcție paralelă. Deoarece primele atacuri ușoare de hărțuire nu au avut efectul dorit, ele au crescut în intensitate, devenind astfel niște mini-bătălii. Pe când armata lui Richard se apropia de Cezarea pe 30 august, ariergarda, comandată de către Hugues al III-lea de Burgundia, a fost ținta unui atac major, fiind despărțită de restul armatei pentru un timp. Richard a reușit să își adune trupele, în timp ce întreaga armată striga Sanctum Sepulchrum adjuva ("Ajută-ne, Sfântule Mormânt!").

Saladin, analizând linia de înaintare a inamicului, a decis să opună rezistență la Arsuf, lângă Jaffa, cu armata sa îndreptată către vest, înspre cruciați și spre mare. Flancul său nordic era protejat de către Pădurea Arsuf, cu râul mlăștinos Rochetaillée din față. Înspre sud, flancul său stâng era asigurat de către o serie de dealuri împădurite, care se continuau până la ruinele orașului Arsuf însuși. Planul era să îi atragă pe cruciați printr-o serie de înaintări urmate de retrageri simulate și să îi distrugă prin atacuri susținute odată ce rândurile lor erau rupte. Între dealurile Arsuf și mare era numai un spațiu gol de două mile (3 km), lăsându-i lui Richard foarte puțin loc de manevră și anulând posibilitatea unui atac concentrat din partea cavalerilor în armuri. Saladin vedea toate acestea drept capcana perfectă; însă Richard a transformat-o rapid într-o oportunitate.

Ziua bătăliei[modificare | modificare sursă]

La răsăritul zilei de 7 septembrie 1191, heralzii lui Richard au străbătut tabăra, anunțând că bătălia va avea loc în acea zi. Cavalerii Templieri, conduși de Robert de Sablé au fost poziționați în față, împreună cu angevinii și bretonii, urmați de Guy de Lusignan și de cei din Poitou. Apoi veneau anglo-normanzii și flamanzii, conduși de Iacob de Avesnes. După flamanzi veneau francezii și în cele din urmă Cavalerii Ospitalieri, sub comanda lui Fra' Garnier de Nablus. Condusă de către Henric al II-lea of Champagne, o mică trupă a fost detașată pentru a cerceta dealurile, iar un grup de cavaleri, sub conducerea lui Hugues de Burgundia, a fost detașat pentru a călări înainte și înapoi de-a lungul coloanei și a asigura păstrarea formației.

Primul atac sarazin a avut loc la ora nouă dimineața. Într-o încercare de a distruge coeziunea inamicului și moralul acestuia, atacul a fost însoțit de lovituri de talgere și gonguri, sunete de trompete și oameni țipând. Itinerarium Regis Ricardi relatează: "Și astfel nemiloșii turci veneau peste armata noastră din toate părțile, dinspre mare și dinspre uscat. Nu era nici măcar un spațiu de două mile (3 km) în jur, nici măcar un pumn de pământ, care să nu fie acoperit de ostila rasă turcă."[2] Când aceste acțiuni nu și-au făcut efectul dorit, atacul a fost schimbat înspre flancul stâng al armatei cruciate, ospitalierii trebuind să suporte presiunea cea mai mare. Puțin câte puțin, bătălia s-a extins și peste restul armatei lui Richard. Incursiunile urmăreau același model: beduinii și nubienii lansau săgeți și sulițe înspre linia inamică, înainte de a le permite arcașilor călări să înainteze, să atace și apoi să se retragă, o tactică bine pusă în aplicare. Arbaletierii cruciați răspundeau ori de câte ori acest lucru era posibil, deși principala misiune printre cruciați era doar de a păstra formația în fața provocărilor continue. În câteva puncte de-a lungul liniei, cele două armate erau angajate în luptă corp la corp.

Saladin, ii îndemna pe soldații sai sa se mentina în luptă strânsă,ceea ce i-a adus roase. Sayf al-Din (Saphadin), fratele lui Saladin, a fost, de asemenea, implicat în mod activ încurajand trupele;. ambii frați au fost astfel expusi la un pericol considerabil de-a fi loviti de sagetile arbaletelor.


Ospitalierii rup rândurile[modificare | modificare sursă]

Toate eforturile lui Saladin nu a putut disloca coloana cruciata, sau să stopeze înaintarea în direcția spre Arsuf. Richard a fost determinat de a organiza armata împreună, forțând inamicul să se epuizeze în repetate valuri, cu intenția de a-si mentine cavalerii săi pentru un contra-atac concentrat la doar momentul potrivit. Au existat riscuri în acest context, deoarece armata sa nu numai ca defila sub loviturile inamice, dar trupele sale sufereau de căldură și de sete.

Sarazinii au ucis atat de multi cai ai armatei lui Richard incat soldatii a început să se întrebe dacă un contra-atac ar mai fi posibil. Multi cavaleri ramasi fara cai au luptat alaturi de infanteristi.

Așa cum avangarda a intrat Arsuf în mijlocul după-amiezii, arbatelierii ospitalieri din spate au fost nevoii să încarce si sa traga cu sagetile drept înapoi. Inevitabil, ei au pierdut coeziunea, iar inamicii,pentru a profita rapid de această oportunitate, se deplasează în orice decalaj inarmati cu sabii si bate. Pentru cruciații, Bătălia de la Arsuf a intrat acum într-o etapă critică. Garnier de Nablus în mod repetat i-a pledat lui Richard să-i permită să atace. El a fost refuzat, stapanul obligandu-l să își mențină poziția și să aștepte semnalul pentru un atac general- șase sunete clare scoase de trompete. Richard știa că comanda necesara a cavaleriilor sai era rezervate până cand armata Ayyubida se apropia , și cand caii soldaților începeau să obosească. Forțat dincolo de anduranță,regele și un alt cavaler, Baldwin de Carron,tractioneaza prin infanteria inamica si rup rândurile sarazinilor, cu un strigăt de Sf. George;! Au fost urmati apoi de restul cavalerilor ospitalieri si cavalerii francezi.

Saladin si Richard intr-o confruntare fictiva


Răspunsul lui Richard[modificare | modificare sursă]

Acțiune precipitata a Ospitalierilor ar fi putut cauza compromiterea întregii strategii a lui Richard. Cu toate acestea, el a condus un contraatac, si odată început, a trebuit să fie susținută de toată oștirea lui și a dat semnalul de lupta.

Neacceptand, Ospitalierii și alte unități implicate în spate credeau initial ca vor fi copleșiti de numărul superior ale inamicilor. Infanteria francilor a rupt rândurile inamicilor pentru ca cavalerii să treacă. Pentru soldații armatei lui Saladin, cum Baha al-Din a remarcat, schimbarea bruscă de la pasivitate la activitate feroce din partea cruciaților a fost deconcertanta, și părea să fie rezultatul unui plan preconceput. Fiind în luptă strânsă cu aripa din spate a coloanei cruciade, aripa dreaptă a armatei Ayyubide a fost în formație compactă și prea aproape de dușmanul lor, pentru a evita impactul complet al comandamentului. Într-adevăr, o parte din aripa cavaleriei a fost demontata, în scopul de a trage arcurile lor mai eficient. Ca urmare, acestea au suferit un mare număr de victime, din cauza cavalerilor care doreau o răzbunare sângeroasă pentru tot ce au avut de îndurat mai devreme în luptă. Baha al-Din a remarcat faptul că "ruta a fost completa." El a fost în divizia centrala a armatei lui Saladin, în timpul refugiului ,a fost nevoit să se alăture aripii stângi, dar a constatat că acesta a fost o refugiere rapidă. Luând act de dezintegrare a aripei dreapta în cele din urmă el a căutat bannere cu caracterul personal a lui Saladin, dar nu a găsit decat șaptesprezece membri ai garzii de corp si un baterist singuratic cu ei.

Fiind conștienți de faptul că o urmărire ar fi fost un mai mare pericol atunci in lupta cu musulmanii mai instruiti, Richarda oprit urmarirea de după aproximativ 1 milă (1,6 km) a fost acoperita. Unitățile din aripa dreapta a cruciatilor, care au format o avangarda a coloanei, incluzandu-i pe englezi și normanzii care nu au fost încă puternic angajati în luptă strânsă și erau mentinuti ca intariri pentru restul regrupat. Eliberat de presiunea de a fi continuată în mod activ, multe dintre trupele Ayyubide s-au întors să infrunte cavaleria cruciata. James d'Avesnes, comandantul uneia dintre unitățile de francezi, a fost unul dintre cei uciși în aceasta secventa a bataliei. Printre liderii ayyubidizi care s-au mobilizat rapid și a revenit la lupta a fost Taqi al-Din , nepotul lui Saladin. El a condus 700 de soldati ai sultanului , garda de corp a lui proprie împotriva flancului stâng a lui Richard.Insa,punandu-i in ordine, Richard si-a condus cavalerii săi printr-un al doilea val și au rupt din nou fortele lui Saladin.


Alertat la pericolul prezentat în trupele sale împrăștiate, Richard, prudent ca întotdeauna, a oprit și a regrupat forțele sale , după o urmărire în continuare. Cavaleria Ayyubida s-a mai întors încă o dată, arătând că ei aveau încă dorinta pentru a reînnoi lupta. Cu toate acestea, un al treilea val și ultimul i-au determinat să se împrăștie în pădure, unde s-au dispersat în dealuri, în toate direcțiile, arătând ca nu mai aveau nicio înclinație pentru a continua conflictul. Richard a condus cavaleria sa înapoi la Arsuf în cazul în care infanteria si-a intins tabara. În timpul nopții, morții sarazini au fost jefuiti.


Batalia de la Arsuf

Pierderi și consecințe[modificare | modificare sursă]

Ca întotdeauna in cazul luptelor medievale, pierderile sunt dificil de evaluat cu precizie. Cronicari creștini susțin ca musulmanii au pierdut 32 emirii și 7.000 de bărbați, dar este posibil ca numărul real sa fi fost mai puțin. Richard ,care s-a ferit de propria moarte se spune că au numărat pierderile nu mai mult de 700. Arsuf a fost o victorie importantă. Armata musulmană nu a fost distrusa, în ciuda numărului mare de victime considerabile suferite, dar armata cruciata a imprastiat-o, acest lucru fiind considerat rușinos de musulmani și stimulativ pentru moralul cruciaților.

Arsuf a afectat reputația lui Saladin ca un razboinic invincibil,iar Richard si-a demonstrat curajul ca soldat și priceperea lui ca un comandant strateg . Richard a fost în măsură să apere și să preia Jaffa - o mișcare strategică crucială spre cucerirea Ierusalimului. De asemenea, Saladin a trebuit să evacueze și sa demoleze cele mai multe cetăți din sudul Palestinei: Ascalon , Gaza , Blanche-Garde, Lida și Ramleh , dandu-si seama că nu le-ar mai putea deține. Richard a luat fortareata Darum.Musulmanii au fost profund demoralizati.

In scurta vreme,Richard nu va reusi sa anexeze Ierusalimul,asediul se va dovedi un esec,insa va incheia pace cu dusmanul sau,Saladin (pe care nu l-a vazut si intalnit personal niciodata),permitandu-le crestinilor sa-si continue pelerinajele in Orasul Sfant.




Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Strașnica și excelenta istorie a lui Saladin, Bahā'al-dīn Ibn Shaddād, trad D.S. Richards, Ashgate, 2002, pag. 170-171.
  2. ^ Helen J. Nicholson, trad., Itinerarium Peregrinorum et Gesta Regis Ricardi, Ashgate, 1997, pag. 248