Isabelle de Hainaut

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Isabelle de Hainaut
Izabela big.jpg
Domnie 28 aprilie 1180–15 martie 1190
Încoronare 28 mai 1180
Căsătorit(ă) cu Filip al II-lea al Franței
Urmași
Ludovic al VIII-lea al Franței
Casa regală Casa de Capet
Tată Balduin al V-lea, Conte de Hainaut
Mamă Margareta I, Contesă de Flandra
Naștere 5 aprilie 1170(1170-04-05)
Deces 15 martie 1190 (19 ani)
Paris

Isabelle de Hainaut (n. 5 aprilie 1170, Valenciennes,[1] – d. 15 martie 1190, Paris) a fost regină a Franței, ca soție a regelui Filip al II-lea August.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Elisabeta s-a născut la Valenciennes[2], fiind fiica contelui Balduin al V-lea de Hainaut cu contesa Margareta I de Flandra. Încă de când avea vârsta de un an, tatăl ei a promis-o spre căsătorie lui Henric, viitorul conte de Champagne[3]. Henric era nepotul Adelei de Champagne, care era regina Franței. În anul 1179, cei tați au depus jurământ că vor proceda la căsătoria copiilor, însă în cele din urmă Balduin a fost de acord mai târziu să o căsătorească pe Elisabeta cu regele Filip al II-lea al Franței.

Regină a Franței[modificare | modificare sursă]

Sigiliul Elisabetei de Hainaut, actulamente la British Museum

Căsătoria cu regele Filip August a avut loc în data de 28 aprilie 1180, la Bapaume și a adus ca dotă comitatul Artois. Căsătoria a fost aranjată de către unchiul său pe linie maternă Filip I de Flandra, care era la acea vreme consilier al regelui.[4]

Elisabeta a fost încoronată ca regină a Franței la Saint-Denis în ziua de 28 mai 1180. Dat fiind că Balduin al V-lea se revendica pe bună dreptate ca fiind descendent din Carol cel Mare, cronicarii vremii au văzut în această căsătorie o uniune între Dinastia Carolingiană și Dinastia Capețienilor.

Mariajul nu a fost pe placul reginei-mamă Adela de Champagne, dat fiind că el însemna totodată respingerea mâinii nepotului ei Henric de Champagne și slăbirea influenței ei asupra celorlalte rude.

Deși Elisabeta a fost lăudată de către contemporani pentru virtuțile sale, ea nu a reușit să câștige afecțiunea regelui Filip al II-lea, din cauză că nu a reușit să îi ofere un moștenitor.[5] Între timp, Filip August a început în 1184 un război împotriva Flandrei și, înfuriat că Balduin al V-lea îi sprijinea pe dușmanii săi, a convocat un conciliu la Sens cu scopul de a o repudia pe Elisabeta de Hainaut. Potrivit cronicii lui Gislebert de Mons, Elisabeta a apărut atunci desculță, ca un penitent, în bisericile orașului, câștigând astfel simpatia publicului.[6]

Unchiul regelui, Robert I de Dreux, s-a interpus cu succes acestei situații, astfel încât Elisabeta nu a mai fost repudiată, mai ales că acest lucru ar fi însemnat pierderea provinciei Artois de către coroana Franței.[7]

În cele din urmă, la 5 septembrie 1187, ea dat naștere mult doritului moștenitor, viitorul rege Ludovic al VIII-lea.

Moartea[modificare | modificare sursă]

Miniatură reprezentând-o pe Isabella de Hainaut după naşterea primului ei fiu, Ludovic

Cea de a doua sarcină a a Elisabetei de Hainaut a fost extrem de dificilă. Pe 14 martie 1190, ea a născut doi gemeni, numiți Robert și Filip. Datorită complicațiilor din timpul nașterii, Elisabeta a murit a doua zi și a fost înmormântată în catedrala Notre-Dame de Paris. Încă nu âmplinise 20 de ani și a multă lume a fost îndoliată pe străzile Parisului, dat fiind că fusese o regină populară[8].

Cei doi gemeni nu au trăit mai mult de patru zile, amândoi stingându-se pe 18 martie 1190.[9] Fiul ei, Ludovic i-a succedat în poziția de conte de Artois. În cele din urmă, dota Elisabetei (provincia Artois) a revenit coroanei franceze după moartea lui Filip al II-lea, când Ludovic a urcat pe tron ca Ludovic al VIII-lea.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ World Roots Genealogy Archive
  2. ^ Note:Unele surse plasează locul nașterii la Lille
  3. ^ Nolan. p. 79 
  4. ^ Cawley: Medieval Lands
  5. ^ http://fmg.ac/Projects/MedLands/CAPET.htm Cawley: Medieval Lands Isabelle de Hainaut
  6. ^ Nolan. p. 83 
  7. ^ Christian Bouyer, Les reines de France, Perrin, 1992
  8. ^ Nolan. p. 87 
  9. ^ http://membres.lycos.fr/behgnam/

Bibliografie[modificare | modificare sursă]