Teoria alegerii raționale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Teoria alegerii raționale este un concept din filozofia politica utilizat pentru a explica comportamentul agenților (economici, sociali, politici, etc.) prin apelul la decizia rațională.

Generalități[modificare | modificare sursă]

Teoria alegerii raționale este considerată o abordare standard în diverse științe socio-umane. Câteva exemple paradigmatice ar putea fi considerate :

  • sociologia : teoria alegerii raționale tratează interacțiunile sociale, luând forma teoriei schimburilor
  • economia
  • științele politice
  • psihologia

Principii metodologice[modificare | modificare sursă]

Principiul metodologic cel mai important la care face apel teoria alegerii raționale este principiul individualismului metodologic. Conform acestui principiu, întreg domeniul comportamentului (indiferent de domeniul acestuia) trebuie să fie explicat în termenii calculului rațional, realizat de indivizi care urmăresc doar interesul propriu.

Probleme ale teoriei alegerii raționale[modificare | modificare sursă]

Principalele obiecții care au fost aduse teoriei alegerii raționale, pot fi rezumate astfel[1] :

Problema acțiunilor colective[modificare | modificare sursă]

Aceasta problemă apare atunci când se încearcă să se explice acele acțiuni care influentează nesemnificativ serviciile de care beneficiază individul.

Un exemplu de acest tip de acțiune ar fi înscrierea într-un sindicat muncitoresc. Practic, fiecare individ în parte, dacă ar face un calcul rațional ar realiza faptul că prin înscrierea sa (în sindicat) ar aduce o creștere practic nulă la puterea de convingere a sindicatului. Astfel, ca și agent rațional, muncitorul ar trebui să refuze să se înscrie într-un sindicat, deoarece influența sindicatului (și evident, calitatea serviciilor pe care sindicatul le prestează muncitorului)rămâne aceeași. Aceasta este problema cunoscută sub numele de "free rider" (blatist). Astfel, unii beneficiază de servicii (serviciile sindicale) fără a plăti nimic în schimb. Aceasta problemă duce la un paradox : daca toți muncitorii ar gândi în acest fel, nu ar mai apărea nici un sindicat.

Însă, argumentează criticii teoriei alegerii raționale, avem sindicate. Deci teoria alegerii raționale nu este un model adecvat pentru explicarea comportamentului individului.

Problema normelor sociale[modificare | modificare sursă]

Teoria alegerii raționale nu poate explica apariția normelor sociale, în special cele de tipul : altruism, reciprocitate, încredere.

Utilizările clasice ale teoriei alegerii raționale (ex: Hobbes) au încercat să explice apariția normelor sociale prin apelul la ideea că prin respectarea acestor norme indivizii se vor situat într-o situație reciproc mai avantajoasă din punctul de vedere al costurilor.

Problema fundamentală a acestor explicații constă în faptul că ele presupun că oamenii deja au încredere unul în altul. În afara unei încrederi (trust) reciproce inițiale, nici un fel de înțelegere (care ar duce la norme) nu poate fi realizată.

Însă noțiuni precum altruism, încredere, etc. nu pot face parte din vocabularul primar al unei teorii a alegerii pure fiind astfel nevoie să se apeleze la o teorie hibridă a alegerii pentru a se explica apariția normelor sociale.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • John Scott, Rational Choice Theory,Understanding Contemporary Society: Theories of The Present, edited by G. Browning, A. Halcli, and F. Webster. (Sage Publications, 2000).
  • Robert Keel Rational Choice and Deterrence Theory, Sociology of Deviant Behavior - Sociology 200
  • Coleman, J. 1973. The Mathematics of Collective Action. London: Heinemann.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vezi John Scott, 'Rational Choice Theory

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]