Credință

Parte a seriei despre
Dumnezeu
Concepții generale Agnosticism · Apateism · Ateism · Deism Henoteism · Monolatrism · Monoteism Panenteism · Panteism · Transteism Concepții specifice Creator · Arhitect · Demiurg · Diavol Susținător · Domn · Tatăl · Monadă Unitate · Ființă supremă · Totul Personal · Unitar · Dualism · Trinitate în religiile abrahamice (Credința Bahá'í, Creștinism, Islam, Iudaism) în Ayyavazhi · în Budism · în Hinduism în Jainism · în Sikhism · în Zoroastrianism Atribute Eternitate  · Existența · Gen Nume (Dumnezeu) · Omnibenevolență Omnipotență · Omniprezență · Omnisciență Experiența și practicile Soartă · Rugăciune · Credință · Revelație Fideism · Gnosis · Metafizică Misticism · Ermetism · Ezoterism Subiecte conexe Isus din Nazaret · Filosofie · Religie · Ontologie Dumnezeu complex · Neuroteologie Dilema din Eutyphron · Problema răului Dumnezeu în artă Listă de texte religioase Tatăl Nostru

Credința se referă la o atitudine de bază care se manifestă prin încredere și acceptare față de o ființă, valori și/sau țeluri (A crede în. În

Despre credință

Credința poate fi o atitudine dinamică, conceptuală, religioasă sau afectivă, în raport cu un ansamblu de obiecte, situații sau persoane, trecute, prezente, sau viitoare. În sens rațional 'a crede' înseamnă a face o estimare de probabilitate sau plauzibilitate a realizării sau nerealizării unui eveniment determinat.

Credința conceptuală sau intelectivă, definește relația individului cu un obiect, o proprietate, un fenomen natural sau social care posedă o anume însemnătate pentru cel care crede sau nu în posibilitatea apariției lui și îl angajează în argumentarea, realizarea sau împiedecarea apariției și desfășurării evenimentului. În sens afectiv a crede înseamnă a dori cu intensitate, a dori și spera implicat emotiv, ca ceva să se întâmple sau să nu se întâmple. Credința afectivă determină o intensă legătură sufletească și declanșarea de acțiuni orientate spre declanșarea sau evitarea desfășurării situației dorite sau respinse.

Credința ca atitudine religioasă este mai complicat de surprins conceptual.

Credința religioasă vizează convingerea în existența unei supra persoane sau puteri conștiente capabilă să facă atât universul cât și omul cu toate calitățile și limitele primite.

Uneori credința religioasă poate fi caracterizată ca un subtil amestec de încredere și așteptare rațională și afectivă, legată de o persoană cu calități deosebite, un obiect cu caracter sacru sau un eveniment sacru.

Partea rațională a credinței religioase exprima convingerea credinciosului în posibilitatea existenței sau apariției unui obiect, acțiune, individ sau însușire umană, depășind posibilitățile omului mediu, dar explicabile cu ajutorul cunoașterii științifice.

Partea am spune mistică a credinței declară ca posibile sau petrecute, acțiuni sau calități naturale ori umane considerate stranii, care nu se pot explica prin legile naturale cunoscute.

O asemenea credință într-o putere supra umană afirmă capacitatea unor oameni de a vindeca suferințe sau boli cu un singur cuvânt, sau o stare sufletească generoasă, încărcată de profundă compasiune sau milă. Credința religioasă a fost și este un factor social și etic extrem de important, ea a avut și încă are un rol major în formarea morală a personalității, în îndemnarea individului și colectivității să adere la un ansamblu de acțiuni și valori și acțiuni care să ducă la respectarea de către fiecare a celorlalți în aceeași măsură în care se respectă pe sine.

Morala creștină este una din cele mai bine construite și justificate argumentant doctrine etice care cere omului să își înfrâneze pasiunile de orice fel, să se respecte pe sine și să respecte pe alții, să își interzică ferm acele fapte antisociale care agresează bunurile sau persoana aproapelui și pot provoca suferință celorlalți.

Prin cele zece porunci morala creștină indică precis și imperativ care anume fapte nu trebuie niciodată aplicate semenului, fapte care atrag după ele punerea în conflict a omului în primul rând cu umanul, în al doilea îl pun în conflict cu sine însuși, și în final îl conflictualizează cu semenul său.

Poruncile morale particularizează comportamental și valoric omul credincios, omul adevărat, exemplar, cel care vrea din toate puterile să își respecte, protejeze și ajute semenii, să fie asemeni marelui exemplu de dăruire și devotament al Fiului lui Dumnezeu care și-a dat viața pentru a răscumpăra reaua făptuire umană, pentru a răscumpăra nenumăratele încălcări morale care caracterizează traseul istoric al individului sau colectivului lipsit de credință și prin lipsa de credință lipsit de o morală autentică și permanentă.

Legături externe

• ro Credința se naște în creier, studiu științific efectuat recent