Constantin Tobescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

Constantin Tobescu (n. 28 ianuarie 1893 - d. 2 decembrie 1951) a fost un general al Jandarmeriei Române.

Printre altele, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, gen. Tobescu şi subalternul său, lt.-col Constantin C. Roşescu, au participat la deţinerea în custodie a ofiţerilor aliaţi paraşutaţi în România în timpul Operaţiunii Autonomous.

În perioada când România s-a aflat sub conducerea mareşalului Antonescu, Jandarmeria a reprezentat un element de stabilitate, atât datorită profesionalismului celor ce o încadrau, cât şi stabilităţii conducerii. Jandarmeria a avut în aceşti 4 ani (septembrie 1940 – august 1944) o conducere alcătuită din generalii C.Z. Vasiliu, comandant, I.R. Topor, adjunct, C. Tobescu, şeful Siguranţei din I.G.J. şi C. Anton, şef de Stat Major. Primul a fost alături de mareşalul Antonescu până la stâlpul de execuţie şi chiar dincolo, ceilalţi doi şi-au sfârşit zilele în închisoare, iar ultimul, trădând, a luat comanda Jandarmeriei, ulterior foştii tovarăşi de complot aruncându-l şi pe el în detenţie. Materialul de faţă aruncă o rază de lumină în privinţa celui care a fost generalul Constantin Tobescu, cel care şi-a închinat 25 de ani în serviciul Jandarmeriei. Constantin Tobescu s-a născut la 28.01.1893 în localitatea Comani, plasa Drăgăneşti, judeţul Olt, ca fiu al lui Nicolae, de profesie comerciant, şi al Paulinei, menajeră. Familia Tobescu se va îmbogăţi anul următor, la 8 iulie 1894, cu o fată, Virgina, iar un alt băiat, Theodor, va veni pe lume în data de 17 iulie 1896. Viitorul general a absolvit 7 clase de liceu, apoi, din 1911, a devenit elev la Şcoala Militară de Infanterie, pe care o va absolvi doi ani mai târziu. La 23 iunie 1916 Constantin Tobescu este avansat sublocotenent (Î.D.nr.4685 şi O.Z.nr.226/913) şi repartizat la Regimentul de infanterie nr.3 Olt, dar va fi şi mobilizat la partea activă pentru a lua parte la al doilea război balcanic. Peste două luni, la 31 august 1913, prin Î.D.nr.5510/913, va fi demobilizat şi detaşat la Liceul Militar “D.A. Sturdza” din Craiova. După o lună şi jumătate de la avansarea la gradul de locotenent (1 iulie 1916) a fost din nou mobilizat la partea activă, pe 15 august 1916 (Î.D.nr.2784/916), pentru a participa la operaţiile militare desfăşurate de România odată cu angajarea în primul război mondial. În foaia de notare pentru perioada 1 noiembrie 1915 – 31 mai 1916 se constată că slt. Tobescu a comandat o secţie din compania de mitraliere care “a fost găsită prea bine pregătită atât teoretic cât şi practic”, iar el este considerat “în general un prea bun ofiţer”, după cum consemnează comandantul regimentului, lt.col. Poşulescu (?). Luptele la care a luat parte în perioada 14 august – 5 septembrie 1916 au evidenţiat Compania II-a din Batalionul I, unitatea pe care o comanda, dar pe 4 septembrie 1916 “a fost contuzionat din cauza unui obuz ce căzuse în apropierea sa şi a fost evacuat la spital”. Revenit pe front la 18 decembrie 1916 dă dovadă de “curaj, pricepere, iniţiativă şi sânge rece” fiind decorat cu ordinul Coroana României cu spade în gradul de cavaler şi propus la aceeaşi decoraţie în partea a doua a campaniei. Până la trecerea în Jandarmerie (19 decembrie 1918 prin ordinul M.C.G. nr.1690 şi O.Z. nr.1578) va fi avansat căpitan (1 septembrie 1917 prin Î.D.nr.1330/917) şi din nou detaşat la Liceul Militar din Craiova (15 august 1918). În Jandarmerie a funcţionat în cadrul Regimentului 1 Jandarmi Craiova, fiind numit comandant al Companiei de Jandarmi Romanaţi (15 septembrie 1919), a urmat cursurile Şcolii de Jandarmi din Bucureşti (25 ianuarie – 25 februarie 1920), a fost confirmat definitiv în Jandarmerie (1 septembrie 1920 prin Î.D.nr.3789/920) şi va fi mutat la comanda Companiei Dolj în aceeaşi zi în care a fost declarată demobilizarea armatei române (1 aprilie 1921). Activitatea sa va fi remarcată de toţi comandanţii săi, încă din 1920 fiind propus a fi avansat la gradul de maior “în mod excepţional”. La comanda Companiei Dolj “una dintre cele mai mari şi mai grele din Regiment şi întreaga ţară” îşi dovedeşte abilităţile astfel încât comandantul Brigăzii 1 Jandarmi îl consideră “plin de calităti”. În perioada 15 mai – 1 octombrie 1922 a urmat un curs de informaţii la Sf.Gheorghe după care, din 19 august 1923, a fost numit ajutorul comandantului Regimentului 1 Jandarmi. La absolvirea Cursului de informaţii căpitanul Tobescu a susţinut 14 examene pe care le-a trecut cu “prea bine” (5), “foarte bine” (8) şi un “bine”, ceea ce i-a adus o caracterizare semnată de col. Sterea, fost Mare Pretor al armatei în timpul primului război mondial: “Un ofiţer distins şi excelent sub toate raporturile. Merită în deosebire a deveni ofiţer superior”. Avansat la gradul de maior (24 noiembrie 1923 prin Î.D.nr.5634/923) Constantin Tobescu va fi mutat “în interes de serviciu” la comanda Batalionului de Instrucţie al Regimentului 1 Jandarmi (15 decembrie 1923), pentru ca 4 ani mai târziu să fie din nou detaşat, la Compania de Jandarmi Argeş, pentru menţinerea ordinii în judeţ (1 iulie 1927). Din 1 decembrie 1927 va lua comanda Detaşamentului Special Orşova, pentru a fi din nou detaşat în perioada 9 – 29 ianuarie 1929 la Şcoala de Gaze din Bucureşti, în calitate de lector. Odată cu noua Lege a Jandarmeriei din 1929, regimentele se transformă în Inspectorate, astfel încât Regimentul 1 devine Inspectoratul de Jandarmi Craiova, de unde mr. Tobescu este mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi Bucureşti, pe 5 noiembrie 1930 (Î.D.nr.3132/929). După două luni, la 16 ianuarie 1930, va primi însărcinarea de a fi ofiţer superior de control, ajutorul şefului de Corp (Inspectorat) şi preşedintele Comisiei disciplinare. În ziua de 8 iunie 1930, alături de toţi militarii din România, mr. Tobescu a depus jurământul de credinţă noului rege Carol al II-lea, pe 27 septembrie 1930 este din nou numit în fruntea Comisiei de disciplină, ulterior fiind mutat “în interesul serviciului” la Inspectoratul General al Jandarmeriei (1 octombrie 1931) unde a primit şefia Serviciului Jandarmeriei. Avansarea la gradul de locotenent-colonel (1 aprilie 1932) i-a adus şi mutarea la Inspectoratul de Jandarmi Focşani, ca şef al serviciului de Poliţie şi Comandament (1 aprilie 1934), şef al serviciului Administrativ (15.06. – 5.07.1934), preşedinte al Comisiei de disciplină (15.06. – 8.10.1934) şi chiar la comanda Inspectoratului (8.10.1934 – 14.01.1935). Foaia sa calificativă din 1934 cuprinde notările a doi colonei şi doi generali, toţi la modul laudativ. Generalul Dimitrescu, comandantul Jandarmeriei, menţionează că l-a trimis pe Tobescu în Cehoslovacia, Franţa şi Italia “ca să ia contact cu jandarmeriile străine”, dar acesta a constatat că “nu avem nimic a modifica, deoarece instituţia noastră corespunde nevoilor noastre iar ceea ce trebuie complectat sunt mijloace tehnice care ne lipsesc”. În funcţiile deţinute el s-a preocupat “de instrucţia profesională de toate felurile în direcţia poliţiei, mai ales că până la el, serviciul poliţienesc aproape nu exista şi aşa mic cum era, se executa după uzul trecutului”, după cum notează acelaşi general, care a mai constatat că ofiţerul “ajută la formarea unei doctrine în jandarmerie, organizând acest serviciu de la Inspectoratul General până la posturi în cele mai perfecte condiţiuni de funcţionare”. Anul 1935 îl găseşte pe lt.col. Tobescu la conducerea Centrului de Instrucţie nr.2 Jandarmi din Găeşti, mutat în interes de serviciu, după aceea fiind rechemat la Inspectoratul Bucureşti. Din 1 octombrie 1935 se află la conducerea sectorului informativ Ploieşti, peste 2 ani este mutat provizoriu la comanda Inspectoratului Chişinău (1 noiembrie 1937), pentru a fi confirmat în funcţie un an mai târziu (1 septembrie 1938). Generalul B. Pârâianu, comandantul Jandarmeriei, a considerat în 1937 că lt. col. Tobescu “a activat foarte mult pe terenul informativ, obţinând foarte frumoase rezultate”, în timp ce anul următor, 1938, prin munca desfăşurată “a stăpânit cu fermitate problemele poliţieneşti ale Basarabiei”. Prin Î.D.nr.2069/938 este avansat la gradul de colonel (1 iunie 1938), fiind numit apoi “după cerere” la comanda Inspectoratului Iaşi (1 octombrie 1938) şi, ulterior, mutat “în interesul serviciului” în fruntea Regimentului de Jandarmi Pedeştri (25 octombrie 1939). Venirea generalului Antonescu la conducerea statului (4 septembrie 1940) îi aduce colonelului Tobescu numirea la conducerea Serviciului Jandarmeriei din I.G.J. (19 septembrie 1940), de unde demisionează şi trece în rezervă (31 decembrie 1940), cauza principală constituind-o ameninţările primite de la legionari împotriva cărora acţionase sub domnia regelui Carol al II-lea. Se retrage în Banat, trece Dunărea în Iugoslavia, însă revine în funcţia din care demisionase imediat după rebeliunea legionară (24 ianuarie 1941). Începând din 22 iunie 1941 a fost mobilizat în zona interioară (Decret nr.1798/941) pe toată durata războiului. Sfârşitul anului 1941 i-a adus şi propunerea de avansare la gradul de general. Generalul C.Z. Vasiliu, autorul propunerii, îl aprecia pe col. Tobescu deoarece “cu mulţi ani în urmă a pus bazele reorganizării profesionale în Jandarmerie prin numeroasele lucrări de specialitate, care şi astăzi sunt călăuze pentru toate ramurile de activitate poliţienească rurală şi urbană”. Deasemenea, după începerea ostilităţilor (22 iunie 1941) actele de sabotaj şi spionaj, precum şi acţiunile paraşutiştilor şi teroriştilor au fost anihilate datorită “în mare parte, instrucţiunilor şi planurilor de urmărire concepute de colonelul Tobescu” la care s-au adăugat rezultatele foarte bune obţinute în domeniul informativ “atât de mult apreciate de toate organele superioare ale Statului”. Este avansat general de Brigadă pe 20 martie 1943 (Decret nr.765/943) iar după Legea Jandarmeriei din 1943 a fost încadrat ca director al Direcţiei Siguranţei şi Ordinii Publice, noua titulatură a Serviciului Jandarmeriei (1 iunie 1943). În foaia calificativă pe anul 1943 gen. Vasiliu îl consideră pe gen. Tobescu “ca viitorul Inspector General al Jandarmeriei”, iar gen. Macici, comandantul Armatei 1-a, l-a caracterizat drept “un element superior de toată nădejdea şi încrederea în corpul jandarmeriei”. Având în vedere că din 22 ianuarie 1941 gen. Ioan Topor, ajutorul Inspectorului General al I.G.J., a fost numit Mare Pretor, conducând Jandarmeria operativă, ataşată armatei, gen. Tobescu a devenit, practic, al doilea om din Inspectorat, fiind cel mai vechi în grad, dar abia la 10 mai 1944 (O.Z.nr.22/944) va fi însărcinat oficial în funcţia de “ajutor” şi asta “doar pe timpul cât va dura scindarea I.G.J.”. În ultima sa foaie de notare caracterizările îi sunt efectuate de trei generali. Gen. Topor a considerat că gen. Tobescu a reuşit “să asigure serviciului maximum de randament şi să obţină în domeniul poliţienesc cele mai bune rezultate”, fapte pentru care îl nota ca “exponentul cel mai de valoare al Jandarmeriei” propunându-l “a fi admis la comandă sau funcţie superioară gradului ce are”. Inspectorul General al I.G.J., gen. C.Z. Vasiliu, a relevat pe lângă multe calităţi şi “ascendentul moral, ce are asupra tuturor subalternilor, este deţinut îndeosebi marelui prestigiu, ce şi-a câştigat prin ţinuta sa plină de demnitate, corectitudine, lealitate şi desăvârşita pregătire profesională”, şi îl propunea, la fel ca gen. Topor, “la comanda sau funcţia superioară gradului ce are”. Ultima notare aparţine gen. Macici, comandantul Armatei 1-a, care era de acord cu propunerile anterioare menţionând: “Merită să fie admis la comandă sau funcţiune superioară gradului ce poartă şi să fie înălţat la gradul de general de divizie în jandarmerie când va avea vechimea”. La 23 august 1944, după arestarea mareşalului Antonescu, a lui Mihai Antonescu şi a generalilor Vasiliu şi Pantazi, gen. Tobescu a preluat comanda Jandarmeriei, ca cel mai vechi în grad din Inspectorat. După câteva ore gen. Anton, şeful de Stat Major al I.G.J., a venit cu ordin scris de a i se preda comanda instituţiei, ceea ce Tobescu a executat. Simţind că ceva nu este în regulă, arestarea pândind şi asupra sa, vulpoiul bătrân care era Tobescu s-a întâlnit cu Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informaţii, şi au mers împreună la Legaţia Germaniei. Se pare că ar fi plecat de acolo ajungând până la granită dar, inexplicabil, au făcut cale întoarsă spre Bucureşti. Atât Tobescu cât şi Cristescu se aflau pe acea celebră listă de 200 persoane care primiseră misiunea ca, în cazul ocupării ţării de sovietici, să se retragă în străinătate şi să lupte contra bolşevismului. Această listă fusese avizată personal de mareşalul Antonescu şi de Mihai Antonescu, primind totodată şi viza de intrare în Elveţia. În perioada următoare cei doi vor voiaja prin Joiţa, Bucureşti, Topoloveni (unde discută cu Ion Mihalache, liderul P.N.Ţ.), Bucureşti şi Voineşti, de unde au fost arestaţi de jandarmii conduşi de lt.col. Sachelarie Teodorescu, adjunctul lui Tobescu la Direcţia Siguranţei şi Ordinii Publice, în data de 24 septembrie 1944. Între timp, gen. Tobescu a fost dat lipsă la apel (24 august 1944), dat dezertor (26 august 1944) şi mutat la dispoziţia Secretariatului General din Ministerul de Război, însă înscris în controale “în poziţia de dezertor” (29 august 1944). Până la această dată, în întreaga sa carieră militară, gen. Tobescu a fost decorat cu: medalia Avântul Ţării (Î.D.nr.6247/913), ordinul Coroana României cu spade în gradul de cavaler cu panglică de Virtutea Militară (Î.D.nr.1657, Brevet nr.4838/3.07.1918), Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918 cu baretele Dobrogea, Mărăşeşti şi Carpaţi (Brevet nr.836/iulie 1919), medalia Victoria Marelui Război pentru Civilizaţie 1916-1921 (Î.D.nr.3390/20.07.1921, Brevet nr.11153/20.02.1925), ordinul Steaua României în grad de cavaler (Î.D.nr.2, M.O.nr.8/13.01.1927), medalia Bărbăţie şi Credinţă cl.I (Î.D.nr.320/931, M.O.nr.39/931), ordinul Coroana României în grad de ofiţer (Î.D.nr.159/23.01.1933), Semnul onorific 25 de ani în serviciu (Î.D.nr.2208/14.07.1932), Crucea Meritul Sanitar cl.I (Î.D.nr.2221/15.07.1932), ordinul Meritul Militar în grad de cruce comandor bulgar (Brevet nr.849/17.03.1934), ordinul Steaua României în grad de ofiţer (Î.D.nr.1905, M.O.nr.131/940), medalia Centenarul Regelui Carol I (Brevetul nr.75566/941), ordinul Meritul Agricol în grad de cavaler (Î.D.nr.2850, M.O.nr.232/942) şi ordinul Coroana României în grad de comandor (Î.D.nr.3743, M.O.nr.305/942). În plan personal s-a căsătorit la 26 ianuarie 1917 cu d-ra Julieta Pomponiu, născută pe 2 iulie 1895 în com. Slatina, judeţul Olt, cu care a avut o fată, Corina, ce a văzut lumina zilei în data de 23 decembrie 1917. După arestare a fost predat sovieticilor (12 octombrie 1944) şi a fost transportat în U.R.S.S. pentru a fi anchetat, fiind readus în ţară 2 ani mai târziu. În şedinţa publică din 19 ianuarie 1949 de la Curtea Bucureşti, Secţia I Penală, l-a condamnat pe gen. Tobescu “în prezent deţinut preventiv” la “5 ani detenţiune simplă şi 5 ani degradare civică”, ceea ce însemna că în curând el trebuia pus în libertate. Părându-i-se o sentinţă prea blândă, Procurorul General al R.P.R. a făcut o “cerere de îndreptare” pentru a mări pedeapsa (deja) condamnatului. După 4 amânări ale pronunţării unei noi sentinţe (7, 14, 21 şi 28 iunie 1951), la 2 iulie 1951 Curtea Supremă stabileşte o nouă condamnare dublându-i pedeapsa “la zece ani detenţiune simplă”. Suferinţele îndurate, anchetele, condiţiile de detenţie, bolile şi, evident, şocul dublării pedepsei, au făcut ca inima generalului Tobescu să înceteze a mai bate la 2 decembrie 1951 în spitalul-penintenciar din Tg. Ocna, trupul fiindu-i înmormântat în cimitirul oraşului . Într-un interogatoriu în care era hărţuit cu întrebări care de care mai abil concepute pentru a-l învinovăţi , gen. Tobescu şi-a exprimat punctul de vedere referitor la războiul anti-sovietic: “noi nu puteam să declarăm pe toată viaţa, pentru poporul român, o duşmănie sau un război de principii, politicei ruseşti. Noi trebuia să ne rezervăm, să ne concentrăm toată activitatea noastră politică la obiectivul prim, pe care-l urmăream: Basarabia şi Bucovina, şi nimic mai mult. România a pornit un război de răsturnare de principii ideologice, de programe politice şi sociale, contra unui stat vecin, ca Rusia, şi cred că aceasta e o greşeală. Această greşeală politică, în istoria României, faţă de Uniunea Sovietică n-a comis-o nimeni şi cred că nici un partid politic, dacă ar fi fost, în afară de legionari, nu ar fi fost în stare să facă aceasta. Legionarii, singuri, aveau aceste principii”. Anchetatorii îi cer să-şi caracterizeze superiorii, în frunte cu mareşalul Antonescu, la care generalul refuză oferind un răspuns care ne scuteşte de orice comentarii: “Aşa e caracterul meu. Pentru apărarea convingerilor mele am ajuns aici, altfel eram şi eu, azi, comandantul Jandarmeriei. […] În educaţia mea de ostaş e că despre un şef nu trebuie să vorbeşti şi, niciodată, să nu-l trădezi, dacă, bineînţeles, nu a făcut greşeli de ordin ordinar”.

Constantin Tobescu (1893-1951) – (Stomff Tudor împreună cu Spânu Alexandru-Alin) – dicţionar biografic, Istoria Jandarmeriei Române – Academia Română-Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, revista Arhivele Totalitarismului, nr. 3-4, [36-37], 2002

Din Acesta este adevărul de gen. Aurel Aldea (http://calincis.go.ro/Istorie/23Aug.htm#i15) - despre evenimentele de la Palat, din ziua de 23 august 1944.

"L-am luat apoi de braţ pe generalul Sănatescu şi l-am dus la birou. După ce s-a aşezat pe scaun, i-am spus să cheme la telefon pe generalul Piki Vasiliu şi apoi pe generalul Pantazi şi să le spună să vină la Palat, pentru a participa la un Consiliu de Coroană.

Cel dintâi sosit a fost generalul Vasiliu. L-am întâmpinat pe sală, şi-a dat imediat seama că este arestat şi n-a făcut nici o opoziţie. Am pus să fie chemat generalul Anton pentru a primi ordine. Între timp, a sosit şi generalul Pantazi. L-am întâmpinat şi pe acesta. L-am trimis la popota Batalionului de Gardă. Prezentându-se generalul Anton, l-am pus la curent şi i-am spus să ia toate măsurile din planul său. Colonelul Elefterescu, prefectul Poliţiei Capitalei, cu greu s-a decis să vină la Palat. L-am arestat şi pe acesta şi l-am trimis la popotă.

Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret, chemat de generalul Sănătescu la Palat, a refuzat să vină. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Tobescu de la Inspectoratul General al Jandarmeriei şi împreună s-au dus la Legaţia Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrece la Palat.

Generalul Anton s-a întors după scurtă vreme la Palat şi mi-a raportat că generalul Tobescu îl împiedică să-şi execute misiunea. L-am chemat pe generalul Vasiliu, care, în prezenţa mea, a dat ordin la telefon generalului Tobescu să predea comanda generalului Anton. În sensul acesta, l-a înarmat pe noul comandant şi cu un ordin scris."

[modifică] Vezi şi

• Operaţiunea Autonomous
• Mareşal Ion Antonescu
• Manfred von Killinger
• Gen. Constantin „Piki” Vasiliu
• Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI)
• Lt. col. Constantin C. Roşescu