Constantin Tobescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Constantin Tobescu (n. 28 ianuarie 1893 - d. 2 decembrie 1951) a fost un general (degradat) al Jandarmeriei Române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După o carieră militară exemplară, odată cu primirea gradului de general, sub comanda comandantului Jandarmeriei, generalului (degradat) Constantin „Piki” Vasiliu, Tobescu a colaborat la transformarea Jandarmeriei în principalul instrument de purificare etnică al regimului Antonescu, la organizarea și executarea de crime de război, precum deportarea a 25.000 de romi în Transnistria, dintre care au fost masacrați circa 11.000, majoritatea copii, deportarea în Transnistria și masacrarea a peste 300.000 de evrei, (Masacrul de la Odesa ș.a.)[1][2][3].

În urma demiterii și arestării mareșalului Antonescu de câtre regele Mihai I de la 23 August 1944, Tobescu a dezertat.

Prins și arestat, la 12 octombrie 1944 a fost transportat în U.R.S.S. pentru a fi anchetat, fiind readus în țară 2 ani mai târziu. La 2 iulie 1951 Curtea Supremă l-a condamnat pe fostul general Tobescu la degradare civică și la zece ani de detenție.

A decedat la 2 decembrie 1951 în spitalul-penintenciar din Târgu Ocna și a fost înmormântat în cimitirul orașului.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Constantin Tobescu s-a născut la 28 ianuarie 1893 în localitatea Comani, plasa Drăgănești, județul Olt, ca fiul cel mai mare al lui Nicolae, comerciant, și al Paulinei, casnică. La 8 iulie 1894 s-a născut o fată, Virgina, și apoi un alt băiat, Theodor, pe data de 17 iulie 1896.

A absolvit 7 clase de liceu, apoi, din 1911 a devenit elev la Școala Militară de Infanterie, pe care o va absolvi doi ani mai târziu. La 23 iunie 1913 Tobescu a fost avansat la gradul de sublocotenent (Î.D.nr.4685 și O.Z.nr.226/913) și repartizat la Regimentul de infanterie nr.3 Olt. A participat la al Doilea Război Balcanic. Peste două luni, la 31 august 1913, prin Î.D.nr.5510/913, a fost demobilizat și detașat la Liceul Militar „D.A. Sturdza” din Craiova.

S-a căsătorit la 26 ianuarie 1917 cu d-ra Julieta Pomponiu, născută pe 2 iulie 1895 în comuna Slatina, județul Olt, cu care a avut o fată, Corina, născută pe data de 23 decembrie 1917.

Participarea la Primul război mondial[modificare | modificare sursă]

Pe 15 august 1916 (Î.D.nr.2784/916) a fost trimis să participe la operațiile militare din cadrul primului război mondial. În foaia de notare pentru perioada 1 noiembrie 1915 – 31 mai 1916 se menționează că sublocotenentul Tobescu a comandat o secție din compania de mitraliere care „a fost găsită prea bine pregătită atât teoretic cât și practic”, iar el este considerat „în general un prea bun ofițer”, după cum consemnează comandantul regimentului, locotenent-colonel Poșulescu (?). Luptele la care a luat parte în perioada 14 august – 5 septembrie 1916 au evidențiat Compania II-a din Batalionul I, unitatea pe care o comanda, dar pe 4 septembrie 1916 a fost contuzionat din cauza unui obuz ce căzuse în apropierea sa și a fost evacuat la spital. Revenit pe front a dat dovadă de „curaj, pricepere, inițiativă și sânge rece” fiind decorat cu Ordinul Coroana României cu spade în gradul de cavaler și propus la aceeași decorație în partea a doua a campaniei.

A fost avansat căpitan pe 1 septembrie 1917 (prin Î.D.nr.1330/917) și din nou detașat la Liceul Militar din Craiova (15 august 1918).

Activitatea în Jandarmeria Română[modificare | modificare sursă]

La 19 decembrie 1918 prin ordinul M.C.G. nr.1690 și O.Z. nr.1578 Tobescu a fost trecut în Jandarmerie la Regimentul 1 Jandarmi Craiova, fiind numit comandant al Companiei de Jandarmi Romanați (15 septembrie 1919), a urmat cursurile Școlii de Jandarmi din București (25 ianuarie – 25 februarie 1920), a fost confirmat definitiv în Jandarmerie (1 septembrie 1920 prin Î.D.nr.3789/920) și va fi mutat la comanda Companiei Dolj în aceeași zi în care a fost declarată demobilizarea armatei române (1 aprilie 1921). În perioada 15 mai – 1 octombrie 1922 a urmat un curs de informații la Sf. Gheorghe după care, din 19 august 1923, a fost numit ajutorul comandantului Regimentului 1 Jandarmi. La absolvirea Cursului de informații căpitanul Tobescu a fost caracterizat de colonelul Sterea, fost Mare Pretor al armatei în timpul primului război mondial: „Un ofițer distins și excelent sub toate raporturile. Merită în deosebire a deveni ofițer superior”.

Avansat la gradul de maior (24 noiembrie 1923 prin Î.D.nr.5634/923) Tobescu a primit comanda Batalionului de Instrucție al Regimentului 1 Jandarmi (15 decembrie 1923), a Companiei de Jandarmi Argeș (1 iulie 1927) și Detașamentului Special Orșova (1 decembrie 1927). În perioada 9 – 29 ianuarie 1929 a ținut un curs la Școala de Gaze din București.

Odată cu noua Lege a Jandarmeriei din 1929, regimentele se transformă în Inspectorate, astfel încât Regimentul 1 devine Inspectoratul de Jandarmi Craiova, de unde Tobescu este mutat la Inspectoratul de Jandarmi București, pe 5 noiembrie 1930 (Î.D.nr.3132/929).

În ziua de 8 iunie 1930, alături de toți militarii din România, Tobescu a depus jurământul de credință noului rege Carol al II-lea.

Pe 27 septembrie 1930 este numit în fruntea Comisiei de disciplină, ulterior fiind mutat la Inspectoratul General al Jandarmeriei (1 octombrie 1931) ca șef al Serviciului Jandarmeriei.

Gradul de locotenent-colonel (1 aprilie 1932) l-a primit ca șef al serviciului de Poliție și Comandament la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. Generalul Dimitrescu, comandantul Jandarmeriei, l-a trimis pe Tobescu în Cehoslovacia, Franța și Italia ca să ia contact cu jandarmeriile străine, dar acesta a raportat că „nu avem nimic a modifica, deoarece instituția noastră corespunde nevoilor noastre iar ceea ce trebuie completat sunt mijloace tehnice care ne lipsesc”. În funcțiile deținute Tobescu s-a preocupat „de instrucția profesională de toate felurile în direcția poliției, mai ales că până la el, serviciul polițienesc aproape nu exista și așa mic cum era, se executa după uzul trecutului (...) ofițerul ajută la formarea unei doctrine în jandarmerie, organizând acest serviciu de la Inspectoratul General până la posturi în cele mai perfecte condițiuni de funcționare”, notează același general. Din 1 octombrie 1935 se află la conducerea sectorului informativ Ploiești, peste 2 ani este mutat la comanda Inspectoratului Chișinău. Generalul B. Pârâianu, comandantul Jandarmeriei, a considerat în 1937 că lt. col. Tobescu „a activat foarte mult pe terenul informativ, obținând foarte frumoase rezultate (...) și a stăpânit cu fermitate problemele polițienești ale Basarabiei”.

La 1 iunie 1938 este avansat la gradul de colonel (Î.D.nr.2069/938) fiind numit la comanda Inspectoratului Iași (1 octombrie 1938) și, ulterior, preia comanda Regimentului de Jandarmi Pedeștri (25 octombrie 1939).

Activitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Jandarmeria a avut în cei 4 ani de război (septembrie 1940 – 23 august 1944) o conducere alcătuită din generalii C.Z. Vasiliu, comandant, I.R. Topor, adjunct, C. Tobescu, șeful Siguranței din I.G.J., și Constantin Anton, șef de Stat Major. Primul a fost executat alături de mareșalul Antonescu, ceilalți doi și-au sfârșit zilele în închisoare, iar ultimul a preluat comanda Jandarmeriei.

Venit în fruntea Statului Național-Legionar, generalul Ion Antonescu l-a numit pe colonelul Tobescu la conducerea Serviciului Jandarmeriei din I.G.J. (19 septembrie 1940), dar acesta demisionează și trece în rezervă (31 decembrie 1940), speriat de răzbunările sângeroase ale legionarilor împotriva cărora acționase în timpul dictaturii carliste (vezi Masacrul de la Jilava). Tobescu se ascunde în Banat, apoi în Iugoslavia, însă revine în funcția din care demisionase imediat după eșecul rebeliunii legionare, la 24 ianuarie 1941.

De la începere și pe toată durata războiului a fost mobilizat în zona interioară (Decret nr.1798/941). Sfârșitul anului 1941 i-a adus și propunerea de avansare la gradul de general. Generalul C.Z. Vasiliu, autorul propunerii, îl aprecia pe Tobescu deoarece „cu mulți ani în urmă a pus bazele reorganizării profesionale în Jandarmerie prin numeroasele lucrări de specialitate, care și astăzi sunt călăuze pentru toate ramurile de activitate polițienească rurală și urbană, deasemenea, după începerea ostilităților actele de sabotaj și spionaj, precum și acțiunile parașutiștilor și teroriștilor au fost anihilate datorită în mare parte, instrucțiunilor și planurilor de urmărire concepute de colonelul Tobescu, la care s-au adăugat rezultatele foarte bune obținute în domeniul informativ atât de mult apreciate de toate organele superioare ale Statului”.

Romi nomazi în Transnistria, lângă Tiraspol.

Este avansat general de Brigadă pe 20 martie 1943 (Decret nr.765/943) și numit director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice, noua titulatură a Serviciului Jandarmeriei (1 iunie 1943). În foaia calificativă pe anul 1943 gen. Vasiliu îl consideră pe gen. Tobescu ca viitorul Inspector General al Jandarmeriei, iar gen. Macici, comandantul Armatei 1-a, l-a caracterizat drept „un element superior de toată nădejdea și încrederea în corpul jandarmeriei”. Având în vedere că din 22 ianuarie 1941 generalul Ioan Topor, ajutorul Inspectorului General al I.G.J., a fost numit Mare Pretor, conducând Jandarmeria operativă, atașată armatei, Tobescu a devenit, practic, al doilea om din Inspectorat, fiind cel mai vechi în grad, dar abia la 10 mai 1944 (O.Z.nr.22/944) va primi oficial în funcția de „ajutor - pe timpul cât va dura scindarea I.G.J.”.

În ultima sa foaie de notare caracterizările îi sunt efectuate de trei generali. Topor - organizator și executant al politicii antonesciene de purificare etnică, deportări și masacre - a considerat că Tobescu „a reușit să asigure serviciului maximum de randament și să obțină în domeniul polițienesc cele mai bune rezultate (...) exponentul cel mai de valoare al Jandarmeriei”, propunându-l „a fi admis la comandă sau funcție superioară gradului ce are”. Inspectorul General al I.G.J., gen. C.Z. Vasiliu - criminal de război condamnat la moarte și executat - a relevat pe lângă multe calități și „ascendentul moral, ce are asupra tuturor subalternilor, este deținut îndeosebi marelui prestigiu, ce și-a câștigat prin ținuta sa plină de demnitate, corectitudine, lealitate și desăvârșita pregătire profesională”, și îl propunea, la fel ca Topor, „la comanda sau funcția superioară gradului ce are” și Macici, comandantul Armatei 1-a - criminal de război condamnat la moarte și grațiat de rege - care era de acord cu propunerile anterioare menționând: „Merită să fie admis la comandă sau funcțiune superioară gradului ce poartă și să fie înălțat la gradul de general de divizie în jandarmerie când va avea vechimea”.

Printre altele, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Tobescu și subalternul său, locotenent-colonelul Constantin C. Roșescu, au deținut în arest ofițerii parașutați în România în timpul Operațiunii Autonomous.

Deportarea romilor în Transnistria din anul 1942[modificare | modificare sursă]

Raportul Inspectoratului Jandarmeriei - Evacuarea țigailor în Transnistria.

În conformitate cu politica sa de purificare etnică și susținut de Guvernul României, Ion Antonescu a ordonat la data de 31 mai 1942 deportarea romilor români în TransnistriaA[4]. Ministerul Afacerilor Interne a transmis ordinul Inspectoratul General al Jandarmeriei, de sub comanda generalilor Piki Vasiliu, comandant al Jandarmeriei și Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, și Tobescu, ca adjunct.

Primul convoi de romi români a fost deportat în Transnistria la după mai puțin de 24 de ore după primirea ordinului (de presupus că ordinul era așteptat și că s-au luat măsuri de pregătire prealabile[necesită citare]), la 1 iunie 1942. Conform unuia dintre documentele rămase privind deportarea romilor („evacuați” în limbajul documentului), raportul Inspectoratul General al Jandarmeriei, Serviciul Jandarmeriei, Secția III-a (din 1942), deportarea s-a executat în două tranșe principale și încă un transport de 69 de romi, inclusiv 30 de copii, „infractori eliberați din închisori”, „Total general țigani nomazi și nenomazi....24 686[5], dintre care numai jumătate au supraviețuit și au reușit să se reîntoarcă în România. Circa 11.000 au murit de frig, inaniție și epidemii apărute în urma condițiilor inumane la care au fost supuși. Pentru deportarea romilor în Transnistria nu s-a mai folosit - ca în cazul evreilor - pretextul de comunism sau activități subversive pro-sovietice, ci etichetarea întregii minorități rome ca „nomazi”, „nemobilizabili și periculoși ordinei publice”[6][7][8].[9].

Perioada de după 23 august 1944[modificare | modificare sursă]

La 23 august 1944, ca urmare a deciziei regelui Mihai de arestare a mareșalului Antonescu, a lui Mihai Antonescu și a generalilor Vasiliu și Pantazi, gen. Tobescu a preluat - cu de la sine putere - comanda Jandarmeriei, considerându-se îndreptățit ca cel mai vechi în grad din Inspectorat, dar după câteva ore geneneralul Constantin Anton, șeful de Stat Major al I.G.J., i-a prezentat ordinul scris de a i se preda comanda. Tobescu a avut de ales între respectarea jurământului față de rege și de țară și loialitatea față de foștii comandanți care-i promiseră un fel de imunitate față de fără-de-legile săvârște (atât Tobescu cât și Cristescu se bazaseră pe faptul că se aflau pe lista de 200 de colaboratori întocmită de Ion și Mihai Antonescu cu misiunea ca, în cazul ocupării țării de sovietici, să de refugieze în străinătate pentru a continua lupta contra bolșevismului și li s-au conferit pașapoarte diplomatice cu viza de intrare în Elveția) și salvarea personală, simțind că arestarea planează și asupra sa. Generalul Tobescu a ales dezertarea.

El s-a întâlnit cu Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informații, și au încercat împreună să se refugieze la Legația Germaniei, unde s-au dus să raporteze statului devenit inamic României despre evenimentele de la Palatul Regal, apoi au încercat să fugă în străinătate, dar au fost întorși de la graniță. În perioada următoare cei doi se vor antrena într-un periplu prin țară în speranța că li se va pierde urma, dar au fost arestați în data de 24 septembrie 1944 de jandarmii conduși de lt.col. Sachelarie Teodorescu, adjunctul lui Tobescu la Direcția Siguranței și Ordinii Publice. Între timp Tobescu a fost dat lipsă la apel, declarat dezertor și trecut la dispoziția Secretariatului General din Ministerul de Război pentru a fi prins și pedepsit.

Generalul Aurel Aldea relatează evenimentele din ziua de 23 august în modul următor:

„L-am luat apoi de braț pe generalul Sănătescu și l-am dus la birou. După ce s-a așezat pe scaun, i-am spus să cheme la telefon pe generalul Piki Vasiliu și apoi pe generalul Pantazi și să le spună să vină la Palat, pentru a participa la un Consiliu de Coroană.

Cel dintâi sosit a fost generalul Vasiliu. L-am întâmpinat pe sală, și-a dat imediat seama că este arestat și n-a făcut nici o opoziție. Am pus să fie chemat generalul Anton pentru a primi ordine. Între timp, a sosit și generalul Pantazi. L-am întâmpinat și pe acesta. L-am trimis la popota Batalionului de Gardă. Prezentându-se generalul Anton, l-am pus la curent și i-am spus să ia toate măsurile din planul său. Colonelul Elefterescu, prefectul Poliției Capitalei, cu greu s-a decis să vină la Palat. L-am arestat și pe acesta și l-am trimis la popotă.

Eugen Cristescu, șeful Serviciului Secret, chemat de generalul Sănătescu la Palat, a refuzat să vină. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Tobescu de la Inspectoratul General al Jandarmeriei și împreună s-au dus la Legația Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrece la Palat.

Generalul Anton s-a întors după scurtă vreme la Palat și mi-a raportat că generalul Tobescu îl împiedică să-și execute misiunea. L-am chemat pe generalul Vasiliu, care, în prezența mea, a dat ordin la telefon generalului Tobescu să predea comanda generalului Anton. În sensul acesta, l-a înarmat pe noul comandant și cu un ordin scris.
— Aurel Aldea [10]

Ancheta și condamnarea[modificare | modificare sursă]

După arestare, Tobescu a fost predat sovieticilor (12 octombrie 1944) care l-au transportat în U.R.S.S. pentru a fi anchetat, fiind readus în țară 2 ani mai târziu. În 19 ianuarie 1949 Curtea București, Secția I Penală, l-a condamnat pe generalul Tobescu la „5 ani detențiune simplă și 5 ani degradare civică”. Recursul Procurorului General al R.P.R. a dus la dublarea pedepsei la zece ani de detențiune simplă.

La proces Tobescu a încercat să se desolidarizeze de ideologia foștilor patroni referitor la războiul anti-sovietic: “Noi nu puteam să declarăm pe toată viața, pentru poporul român, o dușmănie sau un război de principii, politicei rusești. Noi trebuia să ne rezervăm, să ne concentrăm toată activitatea noastră politică la obiectivul prim, pe care-l urmăream: Basarabia și Bucovina, și nimic mai mult. România a pornit un război de răsturnare de principii ideologice, de programe politice și sociale, contra unui stat vecin, ca Rusia, și cred că aceasta e o greșeală. Această greșeală politică, în istoria României, față de Uniunea Sovietică n-a comis-o nimeni și cred că nici un partid politic, dacă ar fi fost, în afară de legionari, nu ar fi fost în stare să facă aceasta. Legionarii, singuri, aveau aceste principii”. În privința caracterizării lui Ion Antonescu s-a eschivat declarând: „Așa e caracterul meu. Pentru apărarea convingerilor mele am ajuns aici, altfel eram și eu, azi, comandantul Jandarmeriei. […] În educația mea de ostaș e că despre un șef nu trebuie să vorbești și, niciodată, să nu-l trădezi, dacă, bineînțeles, nu a făcut greșeli de ordin ordinar”. [11]

Tobescu a decedat la 2 decembrie 1951 în spitalul-penintenciar din Târgu Ocna și a fost înmormântat în cimitirul orașului .

Distincții[modificare | modificare sursă]

Tooate aceste distincții i-au fost retrase la 2 iulie 1951 de câtre Curtea Supremă, care l-a condamnat pe fostul general Tobescu la degradare civică și la zece ani de detenție.

  • Ordinul Meritul Militar cu cruce, în grad de comandor (bulgar) (Brevet nr.849/17.03.1934) - nu a fost retras.

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A] Politica antonesciană de purificare etnică a fost prezentată atât în declarații personale („Nimeni și nimic nu mă va împiedica, atâta timp cât voiu trăi, de a împlini opera de purificare” [12]), cât și în cadrul ședințelor de cabinet, ca directive ministeriale. În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului lui Ion Antonescu, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici (...) Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională (...) Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (...) Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege (...) Deci, fără forme, cu libertate completă[13].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Antonescu și Transnistria (1)
  2. ^ Antonescu și Transnistria (2)
  3. ^ Odessa-1941. Onoarea pătată a Armatei Române
  4. ^ en Achim, Viorel: The Antonescu Government’s Policy towards the Gypsies, în Ionescu, Mihail E. and Liviu Rotman, Liviu (eds.): The Holocaust in Romania: History and Contemporary Significance pp. 55-60, Bucharest, 2003.
  5. ^ en Fings, Karola and Kenrick, Donald(eds.) In the Shadow of the Swastika: Volume 2: The Gypsies during the Second World War, p.109, Gypsy Research Centre and University of Hertfordshire, Hatfield, publ. J.W. Arrowsmith, Bristol G.B., 1999, ISBN 0 900458 85 2
  6. ^ Duțu A., Retegan M., Război și societate, vol. 1, RAO, 2000
  7. ^ Ancel, Jean: Contribuții la Istoria României. Problema evreiască 1933-1944, vol. I, partea a II-a, pp. 111-142, București, 2001,
  8. ^ Ioanid, Radu: Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, pp. 138-166 și 263-330, București, 2006.
  9. ^ Achim, Viorel și Iordachi, Constantin (coord.): România și Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice și comparative, pp. 201-233, București: Curtea Veche, 2004.
  10. ^ Aldea, Aurel: Acesta este adevărul - despre evenimentele de la Palat, din ziua de 23 august 1944, (http://calincis.go.ro/Istorie/23Aug.htm#i15)
  11. ^ Stomff, Tudor și Spânu Alexandru-Alin: Constantin Tobescu (1893-1951) – dicționar biografic, Istoria Jandarmeriei Române, Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, revista Arhivele Totalitarismului, nr. 3-4, [36-37], 2002.
  12. ^ Ion Antonescu, Răspuns la scrisoarea prof. I. Găvănescu, în: Curentul, 3.11.1941
  13. ^ Ancel, Jean: Surse arhivistice despre „Holocaustul din România” - Stenograma ședinței guvernului din 8 iulie 1941 (doc. 3), http://www.idee.ro/holocaust/pdf/surse.pdf

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Kenrick, Donald and Puxon, Grattan: The Destiny of Europe's Gypsies, New York - Basic Books, Inc., 1972.
  • en Friedman, Philip: The Extermination of the Gypsies: Nazi Genocide of an Aryan People, capitol din Friedman, Ada June (ed.): Roads to Extinction: Essays on the Holocaust, New York: Jewish Publication Society of America, 1980.
  • en Axworthy, Mark; Scafeș, Cornel; Crăciunoiu, Cristian. Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945, Arms and Armour, London, 1995. ISBN 1854092677
  • en Romani, Rose: The Nazi Genocide of the Sinti and Roma, Heidelberg - Documentary and Cultural Centre of German Sinti and Roma, 1995.
  • Carp, Matatias, Cartea Neagră, Suferințele evreilor din România 1940-1944, vol. III- Transnistria, ed. Diogene, 1996.
  • de Völkl, Ekkehard: Transnistrien und Odessa (1941-1944), Regensburg, 1996.
  • Ancel, Jean: Transnistria, vol. I-III, București, 1998.
  • en Lewy, Guenther: The Nazi Persecution of the Gypsies, Oxford University Press, 2000.
  • en Lewy, Guenther: Downplaying the Porrajmos: The Trend to Minimize the Romani Holocaust, Review-Essay, Journal of Genocide Research, 3(1):79-85, 2001.
  • en Gypsies During the Second World War, University of Hertfordshire Press, 1997-2002:
    • Vol. 1: From "Race Science" to the Camps, by Karola Fings, Herbert Heuss, Frank Sparing;
    • Vol 2: In the shadow of the Swastika, Donald Kenrick (ed.);
    • Vol. 3: The Killing Fields, Karola Fings (ed.);
    • Vol. 4: Coming to terms with the past, Donald Kenrick (ed.).
  • en Margalit, Gilad: Germany and its Gypsies, Madison - University of Wisconsin Press, 2002.
  • Ancel, Jean: Contribuții la Istoria României. Problema evreiască 1933-1944, București, 2003.
  • Solovei, Rodica: Activitatea Guvernământului Transnistriei în domeniul social-economic și cultural (19 august 1941-29 ianuarie 1944), Iași, 2004.
  • Ioanid, Radu (editor), Lotul Antonescu în ancheta SMERȘ, Moscova, 1944 –1946. Documente din arhiva FSB, ed. Polirom, Iași, 2006.
  • de Hürter, Johannes: Hitlers Heerführer - Die deutschen Oberbefehlshaber im Krieg gegen die Sowjetunion 1941/42, Oldenbourg Wissenschaftsverlag, München 2007, S. 589
  • Chioveanu, Mihai: Fețele fascismului - Politică, ideologie și scrisul istoric în secolul XX, Editura Universității din București, 2005, ISBN 9737371100, 9789737371102.