Familie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Originea latină a termenului este familia care provine de la „famulus - sclav de casă”, înțelesul cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. In trecut familia era proprietatea bărbatului (pater familias), ca soția, copiii, sclavii, sclavii eliberați și tot avutul, nefiind de fapt între ei relații familiale ci era considerată o proprietate subordonată, astfel tatăl nefiind numit pater ci genitor.

Funcțiile familiei[modificare | modificare sursă]

Familia are mai multe funcții sociale și biologice: Funcția biologică de reproducție umană a familiei este controversată. Ca bază biologică o familie depinde de capacitatea de reproducție (fecunditatea) soției și bărbatului.

Familie din anii 1900

In prezent acest punct nemai fiind concludent deoarece o familie poate adopta copii. Prin reproducție de fapt se înțelege capacitatea de a produce urmași pentru asigurarea generației următoare. Astfel familia pregnează calitatea de reproducție a unei societăți.

Sunt trei funcții sociale elementare a familiei:

  • Funcția de socializare, ca și acea de educare, prin formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială.
  • Funcția economică, o funcție importantă pentru multe familii, prin care se realizează asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli.
  • Funcția politică, care asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, această funcție a familiei poate duce la fetișism.

Din aceste trei funcții se poate distinge și:

  • funcția religioasă a familiei, care de fapt joacă un rol în funcția de socializare a famliei, prin transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase.
  • funcția juridică a familiei, care este cuprinsă în constituție, și care are scopul protejării familiei în societate (plătirea alocațiilor, întreținerii copiilor, stabilirea legilor de adoptare sau moștenire etc.)
  • funcția economică a familiei este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei (ca sport)

Modele[modificare | modificare sursă]

O familie din 1900, în aceeaşi încăpere se lucrează, se găteşte şi se doarme

Modelul tradițional

Familia este o asociere naturală, are un caracter privat, fiind alcătuită dintr-un bărbat, o femeie și copiii lor naturali.

În această familie soțul își exercită rolul asupra soției și copiilor; este responsabil pentru asigurarea mijloacelor economice necesare gospodăriei sale; reprezintă familia la nivelul sferei publice. Mama / soția răspunde de organizarea vieții domestice, conduce gospodăria, îngrijește și educă copiii.

Există o diviziune clară între domeniul privat al familiei, asociat naturii și sfera publică, a vieții social-politice, reglementată în mod convențional prin contractul social. De aici rezultă că legile reglementează sfera publică, iar reprezentantul gospodăriei în sfera publică este bărbatul. Legislația tradițională privind căsătoria se întemeiază pe diviziunea sexuală a muncii în gospodărie și societate.

Modelul contractualist

Puncul de pornire este individul autonom, stăpân pe sine și legat de ceilalți doar prin acorduri. Căsătoria este un parteneriat încheiat conform voinței părților. Soții pot decide între ei modul de administrare a relațiilor personale și financiare în timpul căsătoriei și în eventualitatea unui divorț. Bazele căsătoriei, ale activității reproductive și ale vieții de familie devin nediferențiate de acelea ale altor asocieri de tip civil sau economic. Statul nu se amestecă în încheierea contractelor.

Susținătorii ordinii contractuale a vieții de familie argumentează că aceasta este modalitatea prin care libertatea indivizilor este limitată doar de obligațiile autoasumate. Avantaje ale contractelor: manifestarea pluralismului și a diversității în viața de familie; contractul este privit ca o modalitate de detașare de stereotipurile de gen; contractele ar putea facilita diverse căi de introducere a copiilor în familie, inclusiv a copiilor născuți prin sarcini contractuale (Mama surogat); permit cuplurilor de homosexuali și lesbiene să devină părinți, ca și persoanelor singure.

Exemple: contractul de graviditate este o modalitate de a ilustra că a purta un copil în pântece și a-l crește reprezintă funcții umane distincte, nu trebuie asumate în mod exclusiv de persoana care a dat naștere copilului. Relațiile umane sunt opționale, selective și susceptibile de a fi negociate și tratate ca subiecte ale unor înțelegeri de tip contractual. Teoriile bazate pe contract promovează libertățile individuale, dar neglijează valorile sociale. Rezerve: reglementările de tip contractual nu modifică mediul economic și condițiile sociale care creează relații de dominare și subordonare între femei și bărbați; nu pot surprinde adecvat dependențele care se stabilesc în cadrul relațiilor umane.

Modelul comunitar

Familia este expresia relaționărilor personale și sociale mai ample decât cele individuale, nu se sprijină în primul rând pe înțelegeri contractuale și acorduri. Teoreticienii comunitarieni arată că nici o persoană nu devine autonomă fără a parcurge mai întâi o perioadă îndelungată de dependență. Personalitățile individuale sunt modelate de apartenența la anumite comunități etnice, regionale și religioase ale căror valori pot fi diferite de cele ale societății predominante.

Jean Elshtain susține că: familia constituie precondiția oricărei forme de viață socială, iar un ideal specific al familiei este necesitatea de a crea o societate mai umană. Mariajul nu este și nici nu a fost în primul rând o relație a doi oameni…ci posibilitatea perpetuării generațiilor.Rolurile și îndatoririle familiale sunt privite ca o sarcină de ordin politic; apar probleme legate de formularea opțiunilor și de valorile pe care acestea le implică. Problema căsătoriilor între parteneri de același sex nu poate fi lăsată doar pe seama părților implicate, ci aparținând domeniului decizional comunitar, în baza tradițiilor și a teoriilor normative asupra binelui sau a altor sisteme colective de judecată. Teoriile comunitariene articulează valorile comune, dar păcătuiesc limitând libertățile individuale și pluralismul social

Modelul bazat pe drepturi

Abordarea bazată pe drepturi a legislației familiale permite sublinierea importanței privatității familiei. Recunoaște natura politică și caracterul negociabil al normelor și valorilor sociale. Deoarece se ocupă de indivizi angajați în diferite relații, drepturile trebuie să țină cont de inegalitățile și dependențele existente în rândul membrilor familiei.

Drepturi specifice relațiilor de familie: dreptul la divorț, drepturile maternale și paternale, drepturile la custodie, vizite și întreținerea oferită copiilor se circumscriu dimensiunilor normative ale relațiilor familiale. Există două poziții mai importante privind drepturile: prima, concepe familia ca pe o entitate unitară, îndreptățită la a fi ocrotită de amestec sau de intervenție din parte statului; a doua, atribuie drepturile fiecărui individ, care trebuie protejat de prejudiciile pe care statul l-ar pute ridica în calea opțiunilor și comportamentelor sale intime. Conflictul care se conturează este între drepturile individului și cele ale familiei. De pildă, violența domestică face necesară intervenția statului pentru protejarea victimei. Dreptul la contracepție este un drept al cuplului, dar și al individului, chiar împotriva deciziilor partenerului său.

Drepturile articulează relațiile dintre oameni: fiecare libertate de acțiune a unui individ impune o constrângere, aceea de a fi respectată de către ceilalți. Lucrarea lui John Rawls: A Theory of Justice, stă la baza teoriilor despre drepturile individuale. Critica feministă afirmă că o teorie politică, care neglijează relațiile de ocrotire și conexiunile dintre oameni, nu poate trata în mod adecvat problemele cu care se confruntă familiile. Teoriile fundamentate pe drepturi sunt limitate privind înțelegerea relațiilor, a precondițiilor, responsabilităților și consecințelor relațiilor interumane.

Modelul bazat pe drepturi și responsabilități relaționale

Individul este o entitate distinct individuală, dar și o persoană puternic implicată în relații de dependență, îngijire și responsabilitate.(De exemplu, o femeie care acceptă să poarte o sarcină pentru altcineva trebuie percepută atât ca un agent responsabil, cât și ca o persoană care, în timpul sarcinii sale, a stabilit anumite relații cu copilul).

Familiile sunt asociații cu caracter privat și entități modelate de ordinea politică De exemplu: respectarea gradelor de rudenie prohibite, adopțiile legale, care permit alcătuirea unei familii fără a avea neapărat descendență biologică; măsura în care nelegitimitatea unui copil conduce la ignorarea legală a relațiilor părinte-copil. Viețile oamenilor sunt concordante modelelor culturale. Drepturile nu mai sunt privite ca aparținând indivizilor și fiind rezultatul auto-conservării, ci, mai degrabă, imaginând drepturile ca pe revendicări fundamentale, decurgând din relațiile umane de diferite grade de privatitate. Drepturile și responsabilitățile relaționale ar remarca gama de responsabilități care decurg din relațiile umane, din interdependențe. Se pot evidenția influențele relațiilor față de viața personală a celor implicați, dimensiunea continuității relațiilor.

Relațiile din cadrul familiei se înscriu în contextul relațiilor de vecinătate, religioase, etnice, etc. până la cercuri foarte largi de indivizi, incluzând chiar și pe cei ce stabilesc politica publică. De aici necesitatea de a stabili o relație între viața de familie și ordinea politică și economică. O teorie a drepturilor și a responsabilităților relaționale va cuprinde nu numai libertățile individuale, ci și drepturile de a întemeia și menține asocieri private compatibile cu concepțiile publice asupra responsabilităților pe care acele asocieri le atrag după sine, subsumând conexiunile dintre familii și comunitatea lărgită (Martha Minow, Mary Lyndon Shanley, 2001 :141).

Forme de familie[modificare | modificare sursă]

O formă de familie care a apărut în istorie a fost familia matriarhală (capul familiei fiind mama) sau mai târziu patriarhală (capul familiei fiind tatăl).

În cultura occidentală se subînțelege sub termenul de familie o pereche căsătorită compusă din tată și mamă care au copii, o familie cu copii fiind modelul ideal al unei familii în societate.

Există și altă clasificare tipologică a familiei, respectiv familiile monogame (doar două persoane sunt căsătorite), formă larg acceptată în prezent, și familiile poligame (îndeosebi un singur barbat căsătorit cu mai multe femei).

Forme moderne de familie au apărut ca perechi necăsătorite care sunt considerați parteneri cu sau fără copii proprii sau adoptați.

In decursul istoriei s-a diferențiat în Europa termenul de „familie mare” unde pot trăi împreună mai multe generații, sau de „familie mică” cu un număr de membri de familie mai restrâns.

Familia nucleară (numită si familie simplă) este acea familie compusă din soț, soție împreună cu copiii minori care locuiesc și se gospodăresc împreună. Acesta combinație este considerată unitatea minimală de organizare socială, ea reprezentand nucleul tuturor celorlalte forme de structuri familiale.

Familia extinsă (numită și familie lărgită sau familie compusă) cuprinde pe lângă nucleul familial și alte rude sau alte generații. Ea include suplimentar față de copii și părinții acestora, bunicii copiilor (părinții celor doi părinți), unchii și mătușile copiilor (adică fratii și surorile părinților împreună cu soții și soțiile lor), verii primari (fii și ficele unchilor și mătușilor copiilor) dar uneori chiar și străbunicii copiilor (părinții bunicilor). De regula, într-o familie extinsă traiesc și se gospodaresc împreună trei generații: copiii, parintii, și bunicii.

Familie monoparentală

Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul dintre părinți. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a divorțului, a separării părinților, a decesului unuia dintre părinți, a înfierii de către un adult a unui minor sau ca urmare a deciziei unei femei de a da naștere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un bărbat.

Perspective feministe[modificare | modificare sursă]

Analizele feministe au dus la schimbarea înțelegerii conceptului tradițional de familie și au permis existența unor „modele de familie” alternative în lumea contemporană. Pentru feminismul actual departe de a fi o simplă asociere naturală cu un caracter privat (și care este alcătuită dintr-un bărbat, o femeie și copii lor naturali) „familia” trebuie înțeleasă mai ales ca o abstracție, un construct social genizat prin care bărbații își pot exercita hegemonia asupra femeilor. Pentru feminism relația femei-familie este fundamental una dilematică pentru că vizează existența unui dezechilibru între „Sine” și „Altul” - aceasta este tensiunea dintre satisfacerea propriilor nevoi ale femeilor vs. satisfacerea nevoilor celorlalți membrii ai familiei față de care ele trebuie să se comporte genizat (adică să aibă grijă în mod „natural”). Dintr-o perspectivă feministă, „familia” așa cum este ea înțeleasă în mod tradițional, este de fapt o „arenă” unde se manifestă tensiunile și relațiile de dominație între genuri –studiile de gen fiind interesate de identificarea modalităților prin care femeile pot rezista și/sau face față dominației masculine la nivel intra-familial, de mecanismele de reproducere a patriarhatului prin intermediul acestei puternice instituții socializatoare. Toate structurile tradiționale de familie sunt sisteme de putere și autoritate în dublu sens: bărbații își exercită autoritatea asupra femeilor dar și femeile sunt socializate pentru a fi purtătoare (sau chiar apărătoare) ale acestui tip de autoritate.

Punctul de plecare al perspectivelor feministe asupra familiei îl constituie provocarea adresată abordărilor„ortodoxe” (tradiționale) ale „familiei” - în special paradigmei funcționaliste dominante în științele sociale până în anii ’60 în spațiul academic. Conform teoriei funcționaliste clasice familia este o asociere naturală cu un caracter privat, fiind alcătuită dintr-un bărbat, o femeie și copiii lor naturali, o structură (socială) în care fiecare element (membru al familiei) deține în mod natural o serie de roluri și intră în relații de „ordine” (subordonare, supraordonare sau egalitate) cu alte elemente. Astfel, în acest „model” de familie bărbatul exercită rolul de soț și tată, este recunoscut drept autoritatea centrală în raport cu ceilalți membrii ai familiei și deține controlul asupra modului în care se realizează salocarea resurselor în interiorul și exteriorul familiei. Femeii îi sunt atribuite în mod natural două roluri sociale fundamentale-de mamă și soție-și ea este în mod natural plus social subordonată soțului la nivelul relațiilor decizionale intra-familiale plus acționează nu atât în exteriorul cât mai ales în interiorul relațiilor din familie- ea nu „concurează” cu bărbatul în cadrul sferei publice. Cu alte cuvinte, pentru abordarea clasică-funcționalistă a familiei-unde importante sunt noțiunile de echilibru și stabilitate a sistemului- societatea se bazează pe o discriminarea de gen fundamentală dar care este funcțională. Feminismul atacă această imagine „normală” a subordonării și oprimării femeii în familia patriarhală. Analizele realizate dintr-o perspectivă sensibilă la gen arată că biologia distinctă a femeilor (nașterea și creșterea copiilor) le face într-adevăr diferite pe femei dar că în plan social această realitate este modificată prin intermediul schemelor și rolurilor de gen într-o caracteristică limitativă funcțional pentru femei (pentru a legitima „asecendentul” masculin și a împiedica accesul femeilor la sfera publică. Abordările de gen ale „familiei” au variat în funcție de fundalul general-teoretic în care au fost realizate astfel încât nu se poate oferi o definiție feministă unitară a „familiei” ci concepții concurente asupra acestui termen:

  1. Pentru feminismul liberal familia tradițională (mai exact familia „tip” pentru clasa medie americană) se constituie în principalul obstacol pentru manifestarea egalității de gen reale a femeilor (limitările manifestându-se mai ales în ceea ce privește socializarea de gen, reproducerea, îngrijirea copiilor și munca domestică). Cultul „adevăratei feminități” apărat în mod patriarhal este legat de ideologia masculină și este folosit de bărbați pentru a limita accesul femeilor în sfera publică. Tocmai pentru că ajung ca în cadrul familiei să sufere de o „problemă care nu are un nume” (B.Friedan) ele trebuie să fie încurajate să participe la sfera publică, să intre în competiție cu bărbații pe piața muncii, în politică sau în cadrul căsătoriei.
  2. Feminismul socialist pleacă de la considerarea familiei în principal de-a lungul dimensiunii sale economice- pentru feministele socialiste „familia” este o „unitate economică” în care există o structură clară decizională și mecanisme diferențiate sexual pentru alocarea resurselor. Relația bidirecțională între „familia tradițională” și „patriarhat”, spun feministele socialiste, stă la baza reproducerii și menținerii sistemului capitalist-cu alte cuvinte femeia este dublu „oprimată” social: de sistemul socio-economic și politic general și de familia din care face parte. Mai mult, feminismul socialist consideră că inegalitatea fundamentală dintre bărbați și femei din cadrul familiei nu s-a echilibrat prin simplul acces al femeilor la munca salariată. Analizele realizate din această perspectivă (V. Beechey) demonstrează astfel că participarea femeilor la forța de muncă salarizată poate să amplifice conflictele de gen asupra modalităților practice de redistribuire a resurselor (financiare, afective, temporale etc) din cadrul familiei-de unde necesitatea unui intervenționism extern (cel mai adesea statal) pentru obținerea egalității de gen reale.
  3. Spre deosebire de socialism și liberalism feminismul radical este interesat să identifice mecanismele de constituire și perpetuare a „patriarhatului” prin intermediul familiei. Conform acestui tip de feminism munca reproductivă a femeilor (nașterea și îngrijirea copilului) se constituie în principala modalitate de oprimare intra-familială a femeilor. Familia tradițională așa cum este ea existentă în mod real reprezintă chiar „esența” patriarhatului și implicit a heterosexismului plus sexismului în relațiile dintre genuri.. Având ca teză principală ideea conform căreia: “ Personalul este politic” -feminismul radical a considerat că oprimarea femeilor de către bărbați se realizează prin intermediul sexualității- nașterea copiilor în familia patriarhală heterosexuală devine astfel o sursă de oprimare de gen.
  4. Feminismul post-modernist și post-structuralist ajunge până la relativizarea noțiunii de „familie” sugerând că acest termen nu ar desemna în mod necesar și exclusiv esența „patriarhatului” (și, deci, a oprimării femeii-fapt luat ca fundamental de orientările feministe anterioare) ci și un „loc de rezidență” care permite balansul continuu inter-extern în constituirea identitpții de gen.

Spre deosebire de abordările tradiționale-în care esențiale erau noțiunile de „rol”, „status” și normativitate intra-familială-perspectivele sensibile la gen termenii pun deci accentul pe conceptele de „putere”, „dominație”, experiență cotidiană diferită (în funcție de gen), „diversitate” -intra-rasială, inter-etnică, religioasă- pentru definirea tipurilor specifice de „familie” . Elementul nou adus de feminism a fost un accent mai mare pus pe evidențierea „variațiilor” tipurilor reale de familie, pe contextualizarea acestui termen și interesul față de aspecte „invizibile” anterior (violența domestică, inegalitatea de șanse a femeilor, munca domestică, puterea intra-familială etc).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Cristina Ștefan, Valentina Marinescu.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]