Pluto: Diferență între versiuni

**Pluto** ()
	; Emisfera nordică a lui Pluto în culori reale, fotografie realizată de New Horizons în 2015.
Descoperire
Descoperit de	Clyde Tombaugh
Loc descoperire	Observatorul Lowell
Descoperit la	18 februarie 1930
Caracteristicile orbitei
Afeliu	7,37593 miliarde km; februarie 2114
Periheliu	4,43682 miliarde km ; 5 septembrie 1989
Axa semimajoră	5,90638 miliarde km
Excentricitate	0,2488
Per.orbitală	247,94 ani ; 90.560 zile
Per.sinodică	366,73 zile
Viteză orbitală medie	4,743 km/s
Anomalie medie	14,53°
Înclinație orbitală	17,16°° față de planul eliptic; 11,88° față de ecuatorul Soarelui
Longitudinea nodului ascendent	110,299°
Argumentul periastrului	113,834°
Sateliți	5
Caracteristici fizice
Raza medie	1.188.3±0,8 km
Aplatizare	<1%
Suprafață	1,664794×107 km
Volum	7,057±0,004×109 km3
Masă	1,303±0,003)×1022 kg
Densitatea medie	1,854±0,006 g/cm3
Gravitația de suprafață	0,620 m/s2
Viteza de evacuare	1,212 km/s
Per.de rotație siderală	−6 d, 9 h, 17 m, 36 s
Viteză de rotație ecuatorială	47,18 km/h
Înclinare axială	122,53° (față de orbită)
Ascensie dreaptă pol nord	132,993°
Declinație pol nord	−6,163°
Albedo	0,49 la 0,66
Temperatură medie	44 K (−229 °C)
Magnitudine aparentă	13,65 la 16,3
Atmosferă
Presiunea la supraf.	1,0 Pa (2015)
Compoziție atmoferică	Azot, metan, monoxid de carbon

Navighează interactiv prin istoric

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

VizualWikitext

Aliniat

Versiunea de la 23 aprilie 2022 16:10

Acest articol se referă la o planetă pitică. Pentru alte sensuri, vedeți Pluto (dezambiguizare).

Pluto (nume de planetă minoră: 134340 Pluto) este o planetă pitică din centura Kuiper, un inel de corpuri situate dincolo de orbita lui Neptun. A fost primul obiect descoperit în centura Kuiper și rămâne cel mai mare corp cunoscut din acea zonă. După ce Pluto a fost descoperită în 1930, a fost declarată a noua planetă de la Soare. Cu toate acestea, începând cu anii 1990, statutul său de planetă a fost pus la îndoială în urma descoperirii mai multor obiecte de dimensiuni similare în centura Kuiper și discul împrăștiat, inclusiv planeta pitică Eris, care a determinat Uniunea Astronomică Internațională (IAU) în 2006 să definească în mod oficial termenul planetă — excluzându-l pe Pluto și reclasificându-l ca planetă pitică.

Pluto este al nouălea obiect ca mărime și al zecelea după greutate care orbitează direct în jurul Soarelui. Este cel mai mare obiect trans-neptunian ca volum, dar este mai puțin masiv decât Eris. Ca și alte obiecte din centura Kuiper, Pluto este făcut în principal din gheață și rocă și este relativ mic — o șesime din masa Lunii și o treime din volumul acesteia. Are o orbită moderat excentrică și înclinată, variind de la 30 până la 49 de unități astronomice (4,5 până la 7,3 miliarde de kilometri) de Soare. Prin urmare, Pluto se apropie periodic mai mult de Soare decât Neptun. Lumina de la Soare ajunge în 5,5 ore la Pluto la distanța sa medie (39,5 UA; 5,91 miliarde km).

Pluto are cinci luni cunoscute: Charon (cel mai mare, al cărui diametru este puțin peste jumătate din cel al lui Pluto), Styx, Nix, Kerberos și Hydra. Pluto și Charon sunt uneori considerate un sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor lor nu se află în niciunul dintre corpuri.

Sonda spațială New Horizons a efectuat un survol al lui Pluto la 14 iulie 2015, devenind prima și, până în prezent, singura navă spațială care a făcut acest lucru. În timpul scurtului său zbor, New Horizons a făcut măsurători și observații detaliate despre Pluto și lunile sale. În septembrie 2016, astronomii au anunțat că regiunea maro-roșcat al polului nord al lui Charon este compus din toline, macromolecule organice care pot fi ingrediente pentru apariția vieții și produse din metan, azot și alte gaze eliberate din atmosfera lui Pluto și transferate la 19.000 km pe luna care o orbitează.

Istoric

Descoperire

În anii 1840, Urbain Le Verrier a folosit mecanica newtoniană pentru a prezice poziția planetei Neptun, nedescoperită atunci, după ce a analizat perturbațiile de pe orbita lui Uranus. Observațiile ulterioare ale lui Neptun la sfârșitul secolului al XIX-lea i-au determinat pe astronomi să speculeze că orbita lui Uranus a fost perturbată de o altă planetă în afară de Neptun.^[11]

În 1906, Percival Lowell, un astronom american și un om de afaceri bogat care a fondat Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona, în 1894, a început un proiect amplu în căutarea unei posibile a noua planete, pe care a numit-o „Planeta X”.^[12] Până în 1909, Lowell și alt astronom, William H. Pickering selectaseră câteva coordonate cerești posibile pentru o astfel de planetă.^[13] Lowell a căutat planeta până la moartea sa în 1916, dar fără rezultat. Lowell n-a știut, dar observatorul său a surprins două imagini slabe ale lui Pluto la 19 martie și 7 aprilie 1915, însă nu a fost recunoascută.^[13]^[14] Mai mult, Lowell nu a fost singurul care a reușit fără să știe. Sunt cunoscute un total de 14 fotografii pre-descoperire ale lui Pluto, dintre care cea mai veche a fost făcută la Observatorul Yerkes din Wisconsin, la 20 august 1909.^[15]

Văduva lui Percival, Constance Lowell, a intrat într-o luptă juridică de zece ani cu Observatorul Lowell, contestând testamentul prin care acesta a lăsat moștenire 1 milion de dolari observatorului. Căutarea Planetei X nu a fost reluată decât în 1929.^[16] Vesto Melvin Slipher, directorul observatorului, a dat sarcina de a localiza Planeta X lui Clyde Tombaugh, un tânăr în vârstă de 23 de ani, care tocmai sosise la observator după ce Slipher fusese impresionat de o mostră din desenele sale astronomice.^[16]

Sarcina lui Tombaugh era să fotografieze în mod sistematic cerul nopții. Fotografia aceeași zonă de două ori într-un anumit interval de timp și ulterior compara imaginile pentru a determina dacă vreun obiect și-a schimbat poziția. Datorită unui dispozitiv numit comparator de clipire, a putut să se miște rapid înainte și înapoi atunci când vizualiza plăci fotografice, pentru a crea iluzia de mișcare a oricăror obiecte care și-au schimbat poziția sau aspectul între fotografii. La 18 februarie 1930, după aproape un an de căutări, Tombaugh a descoperit un posibil obiect în mișcare pe plăci fotografice făcute pe 23 și 29 ianuarie. O fotografie de calitate mai mică făcută pe 21 ianuarie a ajutat la confirmarea mișcării.^[17] După ce observatorul a obținut alte fotografii de confirmare, vestea descoperirii a fost telegrafată Observatorului Colegiului Harvard la 13 martie 1930.^[13]

Pluto nu a finalizat încă o orbită completă a Soarelui de la descoperirea sa, deoarece un an plutonian are o lungime de 247,68 ani.^[18]

Nume

Mozaic de imagini cu cea mai bună rezoluție ale lui Pluto din diferite unghiuri

Descoperirea a avut un impact uriaș în întreaga lume.^[19] Observatorul Lowell, care avea dreptul de a denumi noul obiect, a primit peste 1.000 de sugestii din întreaga lume, de la Atlas la Zymal.^[20] Tombaugh l-a îndemnat pe Slipher să sugereze rapid un nume pentru noul obiect înainte ca altcineva să o facă.^[20] Constance Lowell a propus Zeus, apoi Percival și în cele din urmă Constance. Aceste sugestii au fost ignorate.^[21]

Numele Pluto, după zeul grec/roman al lumii subterane, a fost propus de Venetia Burney (1918–2009), o elevă de unsprezece ani din Oxford, Anglia, care era interesată de mitologia clasică.^[22] Ea a sugerat denumirea într-o conversație cu bunicul ei Falconer Madan, un fost bibliotecar la Biblioteca Bodleian a Universității din Oxford, care a spus apoi numele profesorului de astronomie Herbert Hall Turner, care la rândul săi l-a transmis prin cablu colegilor din Statele Unite.^[22]

Fiecărui membru al Observatorului Lowell i sa permis să voteze pe o listă scurtă de trei nume potențiale: Minerva (care era deja numele unui asteroid), Cronus (care și-a pierdut reputația fiind propusă de nepopularul astronom Thomas Jefferson Jackson See) și Pluto. Pluto a primit un vot unanim.^[23] Numele a fost publicat la 1 mai 1930.^[22]^[24] După anunț, Venetia a primit 5 lire sterline (echivalentula 300 lire sterline sau 450 dolari în 2014)^[25] drept recompensă.^[22]

Alegerea finală a numelui a fost ajutată în parte de faptul că primele două litere ale lui Pluto sunt inițialele lui Percival Lowell. Simbolul planetar al lui Pluto ( Unicode U+2647: ♇) a fost creat apoi ca monogramă a literelor „PL”,^[26] deși este rar folosit în astronomie astăzi. De exemplu, ⟨♇⟩ apare într-un tabel al planetelor identificate prin simbolurile lor într-un articol din 2004 scris înainte de definiția IAU din 2006,^[27] dar nu într-un grafic al planetelor, planetelor pitice și lunilor din 2016, unde doar cele opt Planetele IAU sunt identificate prin simbolurile lor.^[28] (Simbolurile planetare în general sunt mai puțin frecvente în astronomie și sunt descurajate de IAU.)^[29] Monograma ♇ este folosită și în astrologie, dar cel mai comun simbol astrologic pentru Pluto, cel puțin în sursele în limba engleză, este un glob peste bidentul lui Pluto (, Unicode U+2BD3: ⯓). Simbolul bident a cunoscut o anumită utilizare astronomică, de asemenea, de la decizia IAU privind planetele pitice, de exemplu într-un afiș de educație publică despre planetele pitice publicat de misiunea NASA/JPL Dawn în 2015, în care fiecare dintre cele cinci planete pitice anunțate de IAU primește un simbol.^[30] În plus, există câteva alte simboluri pentru Pluto găsite în sursele astrologice europene, inclusiv trei acceptate de Unicode: , U+2BD4 ⯔; , U+2BD5 ⯕, folosit în astrologia uraniană și, de asemenea, pentru luna lui Pluto Charon; și /, U+2BD6 ⯖, găsit în diverse orientări, arătând orbita lui Pluto care o întretaie pe cea a a lui Neptun.^[31]

Numele „Pluto” a devenit curând popular. În 1930, Walt Disney l-a denumit Pluto pe prietenul canin al lui Mickey Mouse.^[32] În 1941, Glenn T. Seaborg a numit elementul nou creat plutoniu după Pluto, în conformitate cu tradiția de a numi elemente după planetele nou descoperite, după uraniu, care a fost numit după Uranus, și neptuniu, care a fost numit după Neptun.^[33]

Orbită

Pluto a fost descoperit în 1930 în apropierea stelei δ Geminorum și a traversat întâmplător ecliptica în acel moment al descoperirii. Pluto se mișcă cu aproximativ 7 grade spre est pe deceniu cu o mică mișcare aparent retrogradă văzută de pe Pământ. Între anii 1979 și 1999, Pluto a fost mai aproape de Soare decât Neptun.

Perioada orbitală a lui Pluto este de aproximativ 248 de ani. Caracteristicile sale orbitale sunt substanțial diferite de cele ale planetelor care urmează orbite aproape circulare în jurul Soarelui, aproape de un plan de referință plat numit ecliptică. În schimb, orbita lui Pluto este moderat înclinată față de ecliptică (peste 17°) și moderat excentrică (eliptică). Această excentricitate înseamnă că o mică regiune a orbitei lui Pluto se află mai aproape de Soare decât cea a lui Neptun. Baricentrul Pluto-Charon a ajuns la periheliu la 5 septembrie 1989 ^[2]^[f] și a fost ultima dată mai aproape de Soare decât Neptun între 7 februarie 1979 și 11 februarie 1999.^[34]

Deși rezonanța 3:2 cu Neptun (vezi mai jos) este menținută, înclinația și excentricitatea lui Pluto se comportă într-o manieră haotică. Simulările computerizate pot fi folosite pentru a prezice poziția sa timp de câteva milioane de ani (atât înainte, cât și înapoi în timp), dar după intervale mult mai lungi decât durata lui Liapunov de 10-20 de milioane de ani, calculele devin nesigure: Pluto este sensibil la detalii nemăsurat de mici ale Sistemul Solar, factori greu de prezis care vor schimba treptat poziția lui Pluto pe orbita sa.^[35]^[36]

Axa semimajoră a orbitei lui Pluto variază între aproximativ 39,3 și 39,6 AU cu o perioadă de aproximativ 19.951 de ani, corespunzând unei perioade orbitale variind între 246 și 249 de ani.

Orbita lui Pluto – vedere ecliptică. Această „vedere laterală” a orbitei lui Pluto (în roșu) arată marea sa înclinație față de ecliptică.

Orbita lui Pluto – vedere polară. Această „vedere de sus” arată cum orbita lui Pluto (în roșu) este mai puțin circulară decât cea a lui Neptun (în albastru) și cum Pluto este uneori mai aproape de Soare decât Neptun. Secțiunile mai întunecate ale ambelor orbite arată unde trec sub planul eclipticii.

Relația cu Neptun

În ciuda faptului că orbita lui Pluto pare să o traverseze pe cea a lui Neptun când este privită direct de sus, orbitele celor două obiecte nu se intersectează. Când Pluto este cel mai aproape de Soare și aproape de orbita lui Neptun, văzută de sus, este și cel mai îndepărtat deasupra orbitei lui Neptun. Orbita lui Pluto trece cu aproximativ 8 AU (~1,2 miliarde km) peste cea a lui Neptun, prevenind o coliziune.^[37]^[38]^[39]^[g]

Numai acest lucru nu este suficient pentru a-l proteja pe Pluto; perturbațiile planetelor (în special Neptun) ar putea modifica orbita lui Pluto (cum ar fi precesia sa orbitală) de-a lungul a milioane de ani, astfel încât o coliziune ar putea fi posibilă. Cu toate acestea, Pluto este protejat și de rezonanța sa orbitală 2:3 cu Neptun: la fiecare două orbite pe care Pluto le face în jurul Soarelui, Neptun face trei. Fiecare ciclu durează aproximativ 495 de ani. Acest tipar este de așa natură încât, în fiecare ciclu de 495 de ani, prima dată când Pluto este aproape de periheliu, Neptun este la peste 50° în spatele lui Pluto. Până la al doilea periheliu al lui Pluto, Neptun va fi finalizat încă o orbită și jumătate din propriile sale orbite și, astfel, va fi cu aproape 130° în fața lui Pluto. Separarea minimă a lui Pluto și Neptun este de peste 17 AU, ceea ce este mai mare decât separarea minimă a lui Pluto de Uranus (11 AU).^[39] Separarea minimă dintre Pluto și Neptun are loc de fapt aproape de momentul afeliului lui Pluto.^[41]

Rezonanța 2:3 dintre cele două corpuri este foarte stabilă și a fost păstrată de milioane de ani.^[42] Acest lucru împiedică schimbarea orbitelor una față de alta, astfel încât cele două corpuri nu pot trece niciodată unul lângă celălalt. Chiar dacă orbita lui Pluto nu ar fi înclinată, cele două corpuri nu s-ar putea ciocni niciodată.^[39] Stabilitatea pe termen lung a rezonanței mișcării medii se datorează protecției de fază. Când perioada lui Pluto este puțin mai scurtă decât 3/2 din cea a lui Neptun, orbita sa în raport cu Neptun se va deplasa, făcându-l să se apropie în spatele orbitei lui Neptun. Atracția gravitațională dintre cele două cauzează apoi un moment cinetic pentru a fi transferat la Pluto, pe cheltuiala lui Neptun. Acest lucru îl mută pe Pluto pe o orbită puțin mai mare, unde se deplasează puțin mai încet, conform celei de-a treia legi a lui Kepler. După multe astfel de repetiții, Pluto este suficient de încetinit încât orbita sa în raport cu Neptun se deplasează în direcția opusă până când procesul este inversat. Întregul proces durează aproximativ 20.000 de ani.^[39]^[42]^[43]

Cvasisatelit

În 2012 s-a emis ipoteza că 15810 Arawn ar putea fi un cvasisatelit al lui Pluto, un tip specific de configurație co-orbitală.^[44] Conform ipotezei, obiectul ar fi un cvasatelit al lui Pluto pentru aproximativ 350.000 de ani din fiecare perioadă de două milioane de ani.^[44]^[45] Măsurătorile făcute de sonda spațială New Horizons în 2015 au făcut posibilă calcularea mai precisă a orbitei lui Arawn.^[46] Aceste calcule confirmă dinamica generală descrisă în ipoteză.^[47] Cu toate acestea, nu există un acord între astronomi dacă Arawn ar trebui să fie clasificat ca un cvasatelit al lui Pluto pe baza acestei mișcări, deoarece orbita sa este controlată în primul rând de Neptun, cu perturbări ocazionale mai mici cauzate de Pluto.^[48]^[46]^[47]

Masă și mărime

Pluto nu numai că este mai mic în diametru și în masă decât toate planetele, dar având mai puțin de 0,2 din masa Lunii, este, de asemenea, mai mic și decât primii șapte sateliți din Sistemul Solar: Ganimede, Titan, Callisto, Io, Luna, Europa și Triton. Totuși, Pluto este aproximativ de două ori mai mare în diametru și de 12 ori mai mare ca masă decât Ceres, cea mai mare planetă denumită "pitică" din centura de asteroizi. Ceres era mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper până când, în 2005, a fost descoperită planeta pitică Eris.

Masa și diametrul lui Pluto nu au putut fi evaluate corect decât la câteva decenii după descoperirea sa. Descoperirea în 1978 a satelitului său, Charon, a dat posibilitatea determinării masei sistemului binar Pluto–Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui Kepler. Diametrul lui Pluto a fost măsurat mai târziu, când a fost ascuns de Charon.

Atmosferă

Cel mai probabil atmosfera rarefiată a lui Pluto este formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă îngheață. Când se apropie din nou de Soare, temperatura de la suprafața solidă crește, ducând la sublimarea gheții de azot în gaz și producând un antiefect de seră. În mare parte, la fel ca evaporarea transpirației de pe pielea umană, sublimarea are un efect de răcire asupra planetei și de curând cercetătorii au descoperit că temperatura lui Pluto este cu 10 grade mai mică decât se așteptau.

Atmosfera lui Pluto a fost descoperită în urma unei ocultații observate în 1988. Când un obiect fără atmosferă ocultează o stea, steaua dispare dintr-o dată; însă în cazul lui Pluto lumina stelei a scăzut încet. Din viteza de scădere, presiunea atmosferei a fost determinată ca fiind de 0,15 Pa, de 700 000 de ori mai mică decât cea a Pământului.

Aspect

Mărimea aparentă a lui Pluto este mai mică de +14 m și, de aceea, pentru observație este necesar un telescop. Pentru a fi văzut cu ușurință este necesar un telescop cu o deschidere de 30 cm. Arată ca o stea chiar și printr-un telescop foarte mare, datorită diametrului unghiular de 0,15 sec. Culoarea lui Pluto este maro deschis, cu o ușoară tentă de galben.

Sateliți

Articol principal: Sateliții lui Pluto.

Până azi au fost identificați cinci sateliți ai planetei Pluto: Charon (prima dată menționat în 1978 de către astronomul James Christy), Nix, Hydra (desemnați inițial prin numele de cod "S/2005 P 1" și "S/2005 P 2", considerabil mai mici, descoperiți în 2005) și S/2011 P1 (descoperit în 2011).

Sistemul Pluto–Charon este notabil pentru că este singurul sistem planetă pitică–satelit din sistemul solar al cărui centru de masă este deasupra suprafeței planetei. Datorită diferenței mici de masă și dimensiuni dintre planetă și satelitul acesteia, poate fi considerat ca fiind o planetă pitică dublă (termen complicat de descoperirea ulterioară a încă doi sateliți plutonieni).

Explorare

Articol principal: New Horizons.

Sonda New Horizons a zburat pe lângă Pluto în luna iulie 2015 și este prima și singura sondă spațială care a explorat Pluto direct. Lansată în 2006, a surprins primele imagini cu Pluto încă din septembrie 2006, în timpul unui test al instrumentului LORRI.^[49]^[50]. Imaginile au fost preluate la o distanță de circa 4,2 miliarde km și au confirmat capacitatea sondei de a urmări ținte distante, cerință critică pentru manevrele ce trebuiau efectuate în drumul spre Pluto și alte obiecte din Centura Kuiper. La începutul anului 2007, sonda a efectuat o manevră de asistență gravitațională în preajma planetei Jupiter.

New Horizons a înregistrat distanța minimă față de Pluto la 14 iulie 2015, după o călătorie de 3462 de zile (de peste 9 ani pământești) prin Sistemul Solar.^[51] Observațiile științifice au început cu 5 luni înainte de apropierea minimă și vor continua timp de cel puțin o lună după eveniment. Observațiile sunt realizate cu ajutorul unui „pachet științific”, ce include: instrumente de imagistică, spectroscopice, de investigații pe baza undelor radio, de măsurare a radiațiilor și a plasmei solare și alte instrumente. Scopurile științifice ale sondei sunt: caracterizarea geomorfologiei globale a lui Pluto și a satelitului său, Charon, a compoziției suprafeței, analiza atmosferei neutre și ionizate^[52] a lui Pluto și rata de eliberare a atmosferei.

Note

^ Această fotografie a fost făcută de telescopul Ralph la bordul New Horizons la 14 iulie 2015 de la o distanță de 35.445 km. Cea mai proeminentă trăsătură din imagine, câmpiile luminoase și tinere Tombaugh Regio și Sputnik Planitia, pot fi văzute în dreapta. Acesta contrastează cu terenul mai întunecat și cu cratere al Cthulhu Macula din stânga jos. Din cauza înclinării de 119,591° a axei sale, emisfera sudică este abia vizibilă în această imagine; ecuatorul trece prin Cthulhu Macula și părțile sudice ale Sputnik Planitia.
^ Suprafața derivată din raza r: $4\pi r^{2}$ .
^ Volumul v derivat din raza r: $4\pi r^{3}/3$ .
^ Gravitația la suprafață derivată din masa M, constanta gravitațională G și raza r: $GM/r^{2}$ .
^ Viteza de evacuare derivată din masa M, constanta gravitațională G și raza r: ${\sqrt {2GM/r}}$ .
^ The discovery of Charon in 1978 allowed astronomers to accurately calculate the mass of the Plutonian system. But it did not indicate the two bodies' individual masses, which could only be estimated after other moons of Pluto were discovered in late 2005. As a result, because Pluto came to perihelion in 1989, most Pluto perihelion date estimates are based on the Pluto–Charon barycenter. Charon came to perihelion 4 September 1989. The Pluto–Charon barycenter came to perihelion 5 September 1989. Pluto came to perihelion 8 September 1989.
^ Din cauza excentricității orbitei lui Pluto, unii au teoretizat că acesta a fost cândva un satelit al lui Neptun.^[40]

Referințe

^ ^a ^b ^c ^d ^e Williams, David R. (24 iulie 2015). „Pluto Fact Sheet”. NASA. Accesat în 6 august 2015.
^ ^a ^b „Horizon Online Ephemeris System for Pluto Barycenter”. JPL Horizons On-Line Ephemeris System @ Solar System Dynamics Group. Accesat în 16 ianuarie 2011. (Observer Location @sun with the observer at the center of the Sun)
^ ^a ^b Stern, S. A.; Grundy, W.; McKinnon, W. B.; Weaver, H. A.; Young, L. A. (2017). „The Pluto System After New Horizons”. Annual Review of Astronomy and Astrophysics. 2018: 357–392. arXiv:1712.05669 . Bibcode:2018ARA&A..56..357S. doi:10.1146/annurev-astro-081817-051935.
^ Nimmo, Francis; et al. (2017). „Mean radius and shape of Pluto and Charon from New Horizons images”. Icarus. 287: 12–29. arXiv:1603.00821 . Bibcode:2017Icar..287...12N. doi:10.1016/j.icarus.2016.06.027.
^ „By the Numbers | Pluto”. NASA Solar System Exploration. Accesat în 6 aprilie 2022.
^ ^a ^b ^c Stern, S. A.; et al. (2015). „The Pluto system: Initial results from its exploration by New Horizons”. Science. 350 (6258): 249–352. arXiv:1510.07704 . Bibcode:2015Sci...350.1815S. doi:10.1126/science.aad1815. PMID 26472913.
^ Seligman, Courtney. „Rotation Period and Day Length”. Accesat în 12 iunie 2021.
^ ^a ^b Archinal, Brent A.; A'Hearn, Michael F.; Bowell, Edward G.; Conrad, Albert R.; Consolmagno, Guy J.; et al. (2010). „Report of the IAU Working Group on Cartographic Coordinates and Rotational Elements: 2009” (PDF). Celestial Mechanics and Dynamical Astronomy. 109 (2): 101–135. Bibcode:2011CeMDA.109..101A. doi:10.1007/s10569-010-9320-4. Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016. Accesat în 26 septembrie 2018.
^ Amos, Jonathan (23 iulie 2015). „New Horizons: Pluto may have 'nitrogen glaciers'”. BBC News. Accesat în 26 iulie 2015. It could tell from the passage of sunlight and radiowaves through the Plutonian "air" that the pressure was only about 10 microbars at the surface
^ „Pluto has carbon monoxide in its atmosphere”. Physorg.com. 19 aprilie 2011. Accesat în 22 noiembrie 2011.
^ Croswell, Ken (1997). Planet Quest: The Epic Discovery of Alien Solar Systems. New York: The Free Press. p. 43. ISBN 978-0-684-83252-4.
^ Tombaugh, Clyde W. (1946). „The Search for the Ninth Planet, Pluto”. Astronomical Society of the Pacific Leaflets. 5 (209): 73–80. Bibcode:1946ASPL....5...73T.
^ ^a ^b ^c Hoyt, William G. (1976). „W. H. Pickering's Planetary Predictions and the Discovery of Pluto”. Isis. 67 (4): 551–564. doi:10.1086/351668. JSTOR 230561. PMID 794024.
^ Littman, Mark (1990). Planets Beyond: Discovering the Outer Solar System. Wiley. p. 70. ISBN 978-0-471-51053-6.
^ Buchwald, Greg; Dimario, Michael; Wild, Walter (2000). Pluto is Discovered Back in Time. Amateur–Professional Partnerships in Astronomy. 220. San Francisco. p. 335. Bibcode:2000ASPC..220..355B. ISBN 978-1-58381-052-1.
^ ^a ^b Croswell 1997, p. 50.
^ Croswell 1997, p. 52.
^ „11 awesome facts about Pluto that you probably don't know”. Geek.com (în engleză). 24 iulie 2015. Arhivat din original la 27 octombrie 2019. Accesat în 6 februarie 2019.
^ For example: "Ninth Planet Discovered on Edge of Solar System: First Found in 84 Years". Associated Press. The New York Times. March 14, 1930. p. 1.
^ ^a ^b Rao, Joe (11 martie 2005). „Finding Pluto: Tough Task, Even 75 Years Later”. Space.com. Accesat în 8 septembrie 2006.
^ Mager, Brad. „The Search Continues”. Pluto: The Discovery of Planet X. Accesat în 29 noiembrie 2011.
^ ^a ^b ^c ^d Rincon, Paul (13 ianuarie 2006). „The girl who named a planet”. BBC News. Accesat în 12 aprilie 2007.
^ Croswell 1997, pp. 54–55.
^ „Pluto Research at Lowell”. Lowell Observatory. Arhivat din original la 18 aprilie 2016. Accesat în 22 martie 2017. In a Lowell Observatory Circular dated May 1, 1930, the Observatory designated Pluto as the name for the new planet, based on the suggestion of 11-year-old Venetia Burney of England.
^ Cifrele de inflație UK CPI disponibile de la Gregory Clark (2015), "The Annual RPI and Average Earnings for Britain, 1209 to Present (New Series)" MeasuringWorth.
^ „NASA's Solar System Exploration: Multimedia: Gallery: Pluto's Symbol”. NASA. Arhivat din original la 1 octombrie 2006. Accesat în 29 noiembrie 2011.
^ John Lewis, ed. (2004). Physics and chemistry of the solar system (ed. 2). Elsevier. p. 64.
^ Jingjing Chen; David Kipping (2017). „Probabilistic Forecasting of the Masses and Radii of Other Worlds”. The Astrophysical Journal. The American Astronomical Society. 834 (17): 8. arXiv:1603.08614 . Bibcode:2017ApJ...834...17C. doi:10.3847/1538-4357/834/1/17.
^ The IAU Style Manual (PDF) (în engleză). 1989. p. 27.
^ NASA/JPL, What is a Dwarf Planet? 2015 Apr 22
^ Faulks, David. „Astrological Plutos” (PDF). www.unicode.org. Unicode. Accesat în 1 octombrie 2021.
^ Heinrichs, Allison M. (2006). „Dwarfed by comparison”. Pittsburgh Tribune-Review. Arhivat din original la 14 noiembrie 2007. Accesat în 26 martie 2007.
^ Clark, David L.; Hobart, David E. (2000). „Reflections on the Legacy of a Legend” (PDF). Accesat în 29 noiembrie 2011.
^ „Pluto to become most distant planet”. JPL/NASA. 28 ianuarie 1999. Arhivat din original la 2 septembrie 2010. Accesat în 16 ianuarie 2011.
^ Sussman, Gerald Jay; Wisdom, Jack (1988). „Numerical evidence that the motion of Pluto is chaotic”. Science. 241 (4864): 433–437. Bibcode:1988Sci...241..433S. doi:10.1126/science.241.4864.433. PMID 17792606. Arhivat din original la 24 septembrie 2017. Accesat în 16 mai 2018.
^ Wisdom, Jack; Holman, Matthew (1991). „Symplectic maps for the n-body problem”. Astronomical Journal. 102: 1528–1538. Bibcode:1991AJ....102.1528W. doi:10.1086/115978.
^ Wan, Xiao-Sheng; Huang, Tian-Yi; Innanen, Kim A. (2001). „The 1:1 Superresonance in Pluto's Motion”. The Astronomical Journal. 121 (2): 1155–1162. Bibcode:2001AJ....121.1155W. doi:10.1086/318733 .
^ Hunter, Maxwell W. (2004). „Unmanned scientific exploration throughout the Solar System”. Space Science Reviews. 6 (5): 501. Bibcode:1967SSRv....6..601H. doi:10.1007/BF00168793.
^ ^a ^b ^c ^d Malhotra, Renu (1997). „Pluto's Orbit”. Accesat în 26 martie 2007.
^ Sagan, Carl; Druyan, Ann (1997). Comet. New York: Random House. p. 223. ISBN 978-0-3078-0105-0.
^ Williams, James G.; Benson, G. S. (1971). „Resonances in the Neptune-Pluto System”. Astronomical Journal. 76: 167. Bibcode:1971AJ.....76..167W. doi:10.1086/111100.
^ ^a ^b Alfvén, Hannes; Arrhenius, Gustaf (1976). „SP-345 Evolution of the Solar System”. Accesat în 28 martie 2007.
^ Cohen, C. J.; Hubbard, E. C. (1965). „Libration of the close approaches of Pluto to Neptune”. Astronomical Journal. 70: 10. Bibcode:1965AJ.....70...10C. doi:10.1086/109674.
^ ^a ^b de la Fuente Marcos, Carlos; de la Fuente Marcos, Raúl (2012). „Plutino 15810 (1994 JR₁), an accidental quasi-satellite of Pluto”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society Letters. 427 (1): L85. arXiv:1209.3116 . Bibcode:2012MNRAS.427L..85D. doi:10.1111/j.1745-3933.2012.01350.x.
^ „Pluto's fake moon”. 24 septembrie 2012. Accesat în 24 septembrie 2012.
^ ^a ^b „New Horizons Collects First Science on a Post-Pluto Object”. NASA. 13 mai 2016.
^ ^a ^b de la Fuente Marcos, Carlos; de la Fuente Marcos, Raúl (2016). „The analemma criterion: accidental quasi-satellites are indeed true quasi-satellites”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 462 (3): 3344–3349. arXiv:1607.06686 . Bibcode:2016MNRAS.462.3344D. doi:10.1093/mnras/stw1833.
^ Porter, Simon B.; et al. (2016). „The First High-phase Observations of a KBO: New Horizons Imaging of (15810) 1994 JR1 from the Kuiper Belt”. The Astrophysical Journal Letters. 828 (2): L15. arXiv:1605.05376 . Bibcode:2016ApJ...828L..15P. doi:10.3847/2041-8205/828/2/L15.
^ LORRI - Long Range Reconnaissance Imager, tradus ca [instrument de] fotografiere pentru recunoașterea de la distanță
^ „New Horizons, Not Quite to Jupiter, Makes First Pluto Sighting”. pluto.jhuapl.edu – NASA New Horizons mission site. Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory. 28 noiembrie 2006. Accesat în 29 noiembrie 2011.
^ [1] Cronologia misiunii
^ Atmosfera neutră, adică neionizată, și atmosfera ionizată — componentă a exosferei — care alcătuiește o „coamă” de plasmă în bătaia vântului solar

Vezi și

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Pluto prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

New Horizons homepage
Pluto Profile at NASA's Solar System Exploration site
NASA Pluto factsheet
Website of the observatory that discovered Pluto
Earth telescope image of Pluto system
Keck infrared with AO of Pluto system
Gray, Meghan (2009). „Pluto”. Sixty Symbols. Brady Haran for the University of Nottingham.
Video – Pluto – viewed through the years (GIF) (NASA; animation; July 15, 2015).
Video – Pluto – "FlyThrough" (00:22; MP4) (YouTube) (NASA; animation; August 31, 2015).
"A Day on Pluto Video made from July 2015 New Horizon Images" Scientific American
NASA CGI video of Pluto flyover (July 14, 2017)
CGI video simulation of rotating Pluto by Seán Doran (see album for more)
Google Pluto 3D, interactive map of the dwarf planet

[caption-1] Această fotografie a fost făcută de telescopul Ralph la bordul New Horizons la 14 iulie 2015 de la o distanță de 35.445 km. Cea mai proeminentă trăsătură din imagine, câmpiile luminoase și tinere Tombaugh Regio și Sputnik Planitia, pot fi văzute în dreapta. Acesta contrastează cu terenul mai întunecat și cu cratere al Cthulhu Macula din stânga jos. Din cauza înclinării de 119,591° a axei sale, emisfera sudică este abia vizibilă în această imagine; ecuatorul trece prin Cthulhu Macula și părțile sudice ale Sputnik Planitia.

[Surface_area-7] Suprafața derivată din raza r: $4\pi r^{2}$ .

[Volume-8] Volumul v derivat din raza r: $4\pi r^{3}/3$ .

[Surface_gravity-10] Gravitația la suprafață derivată din masa M, constanta gravitațională G și raza r: $GM/r^{2}$ .

[Escape_velocity-11] Viteza de evacuare derivată din masa M, constanta gravitațională G și raza r: ${\sqrt {2GM/r}}$ .

[Perihelion-39] The discovery of Charon in 1978 allowed astronomers to accurately calculate the mass of the Plutonian system. But it did not indicate the two bodies' individual masses, which could only be estimated after other moons of Pluto were discovered in late 2005. As a result, because Pluto came to perihelion in 1989, most Pluto perihelion date estimates are based on the Pluto–Charon barycenter. Charon came to perihelion 4 September 1989. The Pluto–Charon barycenter came to perihelion 5 September 1989. Pluto came to perihelion 8 September 1989.

[47] Din cauza excentricității orbitei lui Pluto, unii au teoretizat că acesta a fost cândva un satelit al lui Neptun.^[40]

[Pluto_Fact_Sheet-2] Williams, David R. (24 iulie 2015). „Pluto Fact Sheet”. NASA. Accesat în 6 august 2015.

[jpl-ssd-horizons-3] „Horizon Online Ephemeris System for Pluto Barycenter”. JPL Horizons On-Line Ephemeris System @ Solar System Dynamics Group. Accesat în 16 ianuarie 2011. (Observer Location @sun with the observer at the center of the Sun)

[Pluto_System_after_New_Horizons-4] Stern, S. A.; Grundy, W.; McKinnon, W. B.; Weaver, H. A.; Young, L. A. (2017). „The Pluto System After New Horizons”. Annual Review of Astronomy and Astrophysics. 2018: 357–392. arXiv:1712.05669 . Bibcode:2018ARA&A..56..357S. doi:10.1146/annurev-astro-081817-051935.

[Nimmo2017-5] Nimmo, Francis; et al. (2017). „Mean radius and shape of Pluto and Charon from New Horizons images”. Icarus. 287: 12–29. arXiv:1603.00821 . Bibcode:2017Icar..287...12N. doi:10.1016/j.icarus.2016.06.027.

[by-the-numbers-6] „By the Numbers | Pluto”. NASA Solar System Exploration. Accesat în 6 aprilie 2022.

[Stern2015-9] Stern, S. A.; et al. (2015). „The Pluto system: Initial results from its exploration by New Horizons”. Science. 350 (6258): 249–352. arXiv:1510.07704 . Bibcode:2015Sci...350.1815S. doi:10.1126/science.aad1815. PMID 26472913.

[planet_years-12] Seligman, Courtney. „Rotation Period and Day Length”. Accesat în 12 iunie 2021.

[Archinal-13] Archinal, Brent A.; A'Hearn, Michael F.; Bowell, Edward G.; Conrad, Albert R.; Consolmagno, Guy J.; et al. (2010). „Report of the IAU Working Group on Cartographic Coordinates and Rotational Elements: 2009” (PDF). Celestial Mechanics and Dynamical Astronomy. 109 (2): 101–135. Bibcode:2011CeMDA.109..101A. doi:10.1007/s10569-010-9320-4. Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016. Accesat în 26 septembrie 2018.

[14] Amos, Jonathan (23 iulie 2015). „New Horizons: Pluto may have 'nitrogen glaciers'”. BBC News. Accesat în 26 iulie 2015. It could tell from the passage of sunlight and radiowaves through the Plutonian "air" that the pressure was only about 10 microbars at the surface

[Physorg_April_19,_2011-15] „Pluto has carbon monoxide in its atmosphere”. Physorg.com. 19 aprilie 2011. Accesat în 22 noiembrie 2011.

[16] Croswell, Ken (1997). Planet Quest: The Epic Discovery of Alien Solar Systems. New York: The Free Press. p. 43. ISBN 978-0-684-83252-4.

[Tombaugh1946-17] Tombaugh, Clyde W. (1946). „The Search for the Ninth Planet, Pluto”. Astronomical Society of the Pacific Leaflets. 5 (209): 73–80. Bibcode:1946ASPL....5...73T.

[Hoyt-18] Hoyt, William G. (1976). „W. H. Pickering's Planetary Predictions and the Discovery of Pluto”. Isis. 67 (4): 551–564. doi:10.1086/351668. JSTOR 230561. PMID 794024.

[Littman1990-19] Littman, Mark (1990). Planets Beyond: Discovering the Outer Solar System. Wiley. p. 70. ISBN 978-0-471-51053-6.

[BuchwaldDimarioWild2000-20] Buchwald, Greg; Dimario, Michael; Wild, Walter (2000). Pluto is Discovered Back in Time. Amateur–Professional Partnerships in Astronomy. 220. San Francisco. p. 335. Bibcode:2000ASPC..220..355B. ISBN 978-1-58381-052-1.

[FOOTNOTECroswell199750-21] Croswell 1997, p. 50.

[FOOTNOTECroswell199752-22] Croswell 1997, p. 52.

[23] „11 awesome facts about Pluto that you probably don't know”. Geek.com (în engleză). 24 iulie 2015. Arhivat din original la 27 octombrie 2019. Accesat în 6 februarie 2019.

[24] For example: "Ninth Planet Discovered on Edge of Solar System: First Found in 84 Years". Associated Press. The New York Times. March 14, 1930. p. 1.

[pluto_guide-25] Rao, Joe (11 martie 2005). „Finding Pluto: Tough Task, Even 75 Years Later”. Space.com. Accesat în 8 septembrie 2006.

[Mager-26] Mager, Brad. „The Search Continues”. Pluto: The Discovery of Planet X. Accesat în 29 noiembrie 2011.

[Venetia-27] Rincon, Paul (13 ianuarie 2006). „The girl who named a planet”. BBC News. Accesat în 12 aprilie 2007.

[FOOTNOTECroswell199754–55-28] Croswell 1997, pp. 54–55.

[29] „Pluto Research at Lowell”. Lowell Observatory. Arhivat din original la 18 aprilie 2016. Accesat în 22 martie 2017. In a Lowell Observatory Circular dated May 1, 1930, the Observatory designated Pluto as the name for the new planet, based on the suggestion of 11-year-old Venetia Burney of England.

[inflation-UK-30] Cifrele de inflație UK CPI disponibile de la Gregory Clark (2015), "The Annual RPI and Average Earnings for Britain, 1209 to Present (New Series)" MeasuringWorth.

[JPL/NASA_Pluto's_Symbol-31] „NASA's Solar System Exploration: Multimedia: Gallery: Pluto's Symbol”. NASA. Arhivat din original la 1 octombrie 2006. Accesat în 29 noiembrie 2011.

[32] John Lewis, ed. (2004). Physics and chemistry of the solar system (ed. 2). Elsevier. p. 64.

[33] Jingjing Chen; David Kipping (2017). „Probabilistic Forecasting of the Masses and Radii of Other Worlds”. The Astrophysical Journal. The American Astronomical Society. 834 (17): 8. arXiv:1603.08614 . Bibcode:2017ApJ...834...17C. doi:10.3847/1538-4357/834/1/17.

[iau_1989-34] The IAU Style Manual (PDF) (în engleză). 1989. p. 27.

[35] NASA/JPL, What is a Dwarf Planet? 2015 Apr 22

[36] Faulks, David. „Astrological Plutos” (PDF). www.unicode.org. Unicode. Accesat în 1 octombrie 2021.

[Heinrichs2006-37] Heinrichs, Allison M. (2006). „Dwarfed by comparison”. Pittsburgh Tribune-Review. Arhivat din original la 14 noiembrie 2007. Accesat în 26 martie 2007.

[ClarkHobart2000-38] Clark, David L.; Hobart, David E. (2000). „Reflections on the Legacy of a Legend” (PDF). Accesat în 29 noiembrie 2011.

[pluto990209-40] „Pluto to become most distant planet”. JPL/NASA. 28 ianuarie 1999. Arhivat din original la 2 septembrie 2010. Accesat în 16 ianuarie 2011.

[sussman88-41] Sussman, Gerald Jay; Wisdom, Jack (1988). „Numerical evidence that the motion of Pluto is chaotic”. Science. 241 (4864): 433–437. Bibcode:1988Sci...241..433S. doi:10.1126/science.241.4864.433. PMID 17792606. Arhivat din original la 24 septembrie 2017. Accesat în 16 mai 2018.

[wisdom91-42] Wisdom, Jack; Holman, Matthew (1991). „Symplectic maps for the n-body problem”. Astronomical Journal. 102: 1528–1538. Bibcode:1991AJ....102.1528W. doi:10.1086/115978.

[huainn01-43] Wan, Xiao-Sheng; Huang, Tian-Yi; Innanen, Kim A. (2001). „The 1:1 Superresonance in Pluto's Motion”. The Astronomical Journal. 121 (2): 1155–1162. Bibcode:2001AJ....121.1155W. doi:10.1086/318733 .

[Hunter2004-44] Hunter, Maxwell W. (2004). „Unmanned scientific exploration throughout the Solar System”. Space Science Reviews. 6 (5): 501. Bibcode:1967SSRv....6..601H. doi:10.1007/BF00168793.

[malhotra-9planets-45] Malhotra, Renu (1997). „Pluto's Orbit”. Accesat în 26 martie 2007.

[46] Sagan, Carl; Druyan, Ann (1997). Comet. New York: Random House. p. 223. ISBN 978-0-3078-0105-0.

[williams71-48] Williams, James G.; Benson, G. S. (1971). „Resonances in the Neptune-Pluto System”. Astronomical Journal. 76: 167. Bibcode:1971AJ.....76..167W. doi:10.1086/111100.

[sp-345-49] Alfvén, Hannes; Arrhenius, Gustaf (1976). „SP-345 Evolution of the Solar System”. Accesat în 28 martie 2007.

[Cohen_Hubbard_1965-50] Cohen, C. J.; Hubbard, E. C. (1965). „Libration of the close approaches of Pluto to Neptune”. Astronomical Journal. 70: 10. Bibcode:1965AJ.....70...10C. doi:10.1086/109674.

[quasi-51] Fuente Marcos, Carlos; de la Fuente Marcos, Raúl (2012). „Plutino 15810 (1994 JR₁), an accidental quasi-satellite of Pluto”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society Letters. 427 (1): L85. arXiv:1209.3116 . Bibcode:2012MNRAS.427L..85D. doi:10.1111/j.1745-3933.2012.01350.x.

[S&T-52] „Pluto's fake moon”. 24 septembrie 2012. Accesat în 24 septembrie 2012.

[2016maynasa-53] „New Horizons Collects First Science on a Post-Pluto Object”. NASA. 13 mai 2016.

[analemma-54] Fuente Marcos, Carlos; de la Fuente Marcos, Raúl (2016). „The analemma criterion: accidental quasi-satellites are indeed true quasi-satellites”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 462 (3): 3344–3349. arXiv:1607.06686 . Bibcode:2016MNRAS.462.3344D. doi:10.1093/mnras/stw1833.

[porter_et_al_2016-55] Porter, Simon B.; et al. (2016). „The First High-phase Observations of a KBO: New Horizons Imaging of (15810) 1994 JR1 from the Kuiper Belt”. The Astrophysical Journal Letters. 828 (2): L15. arXiv:1605.05376 . Bibcode:2016ApJ...828L..15P. doi:10.3847/2041-8205/828/2/L15.

[56] LORRI - Long Range Reconnaissance Imager, tradus ca [instrument de] fotografiere pentru recunoașterea de la distanță

[pluto.jhuapl_First_Pluto_Sighting-57] „New Horizons, Not Quite to Jupiter, Makes First Pluto Sighting”. pluto.jhuapl.edu – NASA New Horizons mission site. Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory. 28 noiembrie 2006. Accesat în 29 noiembrie 2011.

[58] [1] Cronologia misiunii

[59] Atmosfera neutră, adică neionizată, și atmosfera ionizată — componentă a exosferei — care alcătuiește o „coamă” de plasmă în bătaia vântului solar

[a]

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[b]

[c]

[6]

[d]

[e]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[f]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[g]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[40]