Stăuceni, Chișinău
 | Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
| Stăuceni | |
| — sat — | |
 Stăuceni (Moldova) Poziția geografică în Republica Moldova | |
| Coordonate: 47°05′15″N 28°52′13″E / 47.0875°N 28.870277777778°E | |
|---|---|
| Țară |  Republica Moldova |
| Municipiu al Republicii Moldova |  Municipiul Chișinău |
| Atestare | 1867 |
| Populație (2006) | |
| - Total | 7.500 locuitori |
| - Densitate | 0,5 loc./km² |
| Cod poștal | MD-4839[1] |
| Prefix telefonic | 22 |
| Prezență online | |
GeoNames  | |
Modifică date / text  | |
Stăuceni este satul de reședință al comunei cu același nume din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Aici activează Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău.
Geografie[modificare | modificare sursă]
Relieful așezării este domol, puțin deluros; clima este continentală temperată.
Istoric[modificare | modificare sursă]
Prima mențiune documentară despre acestă așezare datează din 7 iunie 1867, când era un cătun cu câteva case ale țăranilor dependenți de un moșier grec ce dispunea de mari proprietăți de viță-de-vie.
Toponimul „Stăuceni” provine de la cuvîntul slav stav, care însemnă heleșteu, iaz, acumulare de apă – cătunul se afla lângă un iezuleț din vale. Cătunul era cunoscut ca Stavceni, selo u stava, adică „Stavceni, satul de lângă iaz”. Există ipoteza că inițial sătucul a fost fondat de niște familii stabilite aici din nordul Basarabiei, iar denumirea Stăuceni ar fi adus-o de acolo. Trecutul localității se intercalează cu istoria satului Buruiana, amplasat la 3 km de șoseaua Chișinău–Orhei. Prin sat trecea „șleahul” (drumul central / drumul bătut) spre capitală. Pământurile din împrejurimi erau ocupate cu livezi, păduri și arături ce aparțineau proprietarului Balițki.
În 1918, când a avut loc unirea Basarabiei cu România, denumirea satului a devenit Stăuceni – varianta curentă. Până în anul 1940 proprietarii livezilor și pădurilor de aici au fost Pelivan, Crihan, Cazacliu, Zavtoni, Coliban ș.a. În afară de Balițki aici aveau moșii și proprietarii Manuilă, Chiriac, Suruceanu, Sinico, Carauș, care aveau suprafețe mari de vii, de 8-15 ha, pe care cultivau Muscat de Hamburg, Coarnă Neagră ș.a. O mare parte a poamei era comercializată pe piața de la Chișinău, o altă parte era prelucrată pentru vin. Pivnița veche a proprietarului Suruceanu s-a păstrat până astăzi și servește ca o enotecă pentru colecția de vinuri a Colegiului Național de Viticultură și Vinificație.
În anul 1940, după instaurarea puterii sovietice, pe moșia lui Manuilă a fost organizat sovhozul „Grătiești”, iar pe pământurile lui Balițki și Chiriac sovhoz-trust de cantine și restaurante. În 1944, vechea plantație de viță-de-vie de la Ceucari a servit ca bază inițială pentru organizarea sovhozului „Grătiești”. În el au fost incluse și gospodăriile proprietarilor refugiați de peste Prut. Ceva mai târziu, în 1949, la el au aderat și locuitorii satului Stăuceni, mai exact aceștia au fost incluși în componența lui și li s-a cerut să iasă la lucru.
Primul director al sovhozului „Grătiești”, Simion Șanderiov, a început proiectarea și edificarea mai multor blocuri locative și admenistrative pe aceste locuri, a pus temelia fabricii de vinuri din Stăuceni și a format prima podgorie.
La 14 mai 1963 Sovietul Suprem al RSSM adoptă hotărârea de a crea la Stăuceni un comitet executiv independent în frunte cu Grigorii Sidocenko. În componența lui este inclus și sătucul Goianul Nou, în același timp localității i se atribuie statutul de orășel. Școala de Viticultură și Vinificație a fost mutată din sectorul Botanica al Chișinăului în Stăuceni cu statut de sovhoz.
În anii 1970, după fuzionarea Școlii de Viticultură și Vinificație din Chișinău cu sovhozul-fabrică „Grătiești”, au fost construite două cămine, două blocuri locative cu cinci etaje și alte câteva clădiri. Mai târziu, aici a început o construcție masivă a spațiului locativ individual, la sol dar și blocuri cu cinci etaje. De asemenea, a fost construită infrastructura. Locuitorii satului se ocupau cu creșterea de struguri, fructe și legume, cu prelucrarea strugurilor și producerea vinurilor.
Demografie[modificare | modificare sursă]
Structura etnică[modificare | modificare sursă]
Structura etnică a satului Stăuceni conform recensământului populației din 2004[2]:
| Grup etnic | Populație | % Procentaj |
|---|---|---|
| Băștinași declarați Moldoveni Băștinași declarați Români |
4814 485 |
77,60% 7,82% |
| Ucraineni | 418 | 6,74% |
| Ruși | 337 | 5,43% |
| Bulgari | 41 | 0,66% |
| Găgăuzi | 22 | 0,35% |
| Polonezi | 15 | 0,24% |
| Țigani | 10 | 0,16% |
| Evrei | 5 | 0,08% |
| Alții | 57 | 0,92% |
| Total | 6204 |
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ http://date.gov.md/ro/system/files/resources/2015-11/coduri%20postale%20RM.xlsx Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Localitățile Republicii Moldova (Itinerar documentar – publicistic ilustrat), vol. 12, Chișinău, 2014.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- „Satul Stauceni la 140 de ani”. Moldova Suverană Online.
Acest articol despre geografia Republicii Moldova este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui.
| |||||||||||||||||
