Dora d'Istria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Elena Ghica)
Salt la: Navigare, căutare
Elena Ghica
Dora d'Istria.jpg
Elena Ghica
Date personale
Nume la naștere Elena Ghica Modificați la Wikidata
Născută Modificați la Wikidata
București, Țara Românească[1] Modificați la Wikidata
Decedată (60 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Florența, Italia Modificați la Wikidata
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupație pictoriță
autoare
scriitoare
eseistă[*]
istoric
traveller[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Pseudonim Dora d'Istria  Modificați la Wikidata
Limbi limba franceză[1]
limba italiană[1]  Modificați la Wikidata

Dora d'Istria (n. 22 ianuarie 1828, București – d. 17 noiembrie 1888, Florența), este pseudonimul literar al prințesei Helena Kolțova-Masalskaia, născută Elena Ghica, scriitoare de origine româno-albaneză.

Primul Ghika cunoscut în Țările Române și fondator al familiei Ghica, a fost Gheorghe Ghika Vodă, zis „cel bătrân”, care era aromân, originar din Zagoria în Macedonia, de unde a plecat în Fanar.[2] Elena Ghica era fiica marelui ban Mihail Ghica (1794-1850) și a Caterinei Ghica (fostă Faca sau Facca, 1809-1853), fiind nepoata de frate a domnitorului Grigore al IV-lea Ghica. Tatăl Dorei d'Istria, fratele domnitorului, a fost numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București [3]. Mama sa, Caterina (Catinca) a tradus în limba română cartea "De l'éducation des enfants" (Pentru educația copiilor) (1839), scrisă de institutoarea J. L. Campan, fiind prima româncă traducătoare și publicistă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Dora d'Istria s-a căsătorit în anul 1849 cu principele rus Aleksandr Kolțov-Masalski (un tânăr locotenent rus, pe care l-a cunoscut la Iași, la un bal), cu care a locuit în Rusia 5 sau 6 ani.[4] Alexandr Kolțov Masalski era descendent al miticului întemeietor al statului rus, Rurik (sec. 9). S-a stabilit la Sankt Petersburg, unde s-a consacrat studiului, dar și relațiilor mondene. Ideile liberale ale prințesei, sentimentele sale pentru eliberarea Principatelor și contra imperialismului țarist, precum și susținerea principiilor revoluționare ale anului 1848 au deranjat societatea rusească, de aceea a fost avertizată să-și păstreze opiniile pentru ea, avertisment pe care l-a ignorat. Urmarea acestui fapt a fost biciuirea ei (cu cnutul) la palatul gubernial din Sankt Petersburg,[5][necesită sursă mai bună] când i s-a spus „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”. Această întâmplare petrecută în 1856 a determinat-o pe Elena Ghica Masalski să părăsească definitiv Rusia, împreună cu pruncul ei, care însă va muri mai târziu la Bruxelles. Nu a renunțat la cetățenia rusă. Ea nu a divorțat, dar în lumea culturală și-a luat numele literar Dora d'Istria. Despre mariajul ei, Nicolae Iorga spunea[6]: „o căsătorie nefericită, pe care n-a rupt-o niciodată, ne-având nimic în comun cu un soț de mentalitate inferioară”. Încercarea de a traduce pseudonimul Dora d'Istria presupune că acesta poate fi tradus „Dor de Istria”. Dora ar putea proveni de la „dor”, iar Istria - de la numele antic tracic Istros (în latină Ister) al fluviului Dunărea; pe de altă parte, Istria este și numele unei localități antice, situată între Casimcea și lacul Sinoe.

Elena Ghica a fost un copil minune; la vârsta de cinci ani învață greaca, latina, franceza, italiana, engleza și germana. (Alexandru Livia-Irina, op. cit.). La 14 ani a tradus Iliada din greacă în germană. A primit educația intelectuală de bază de la profesorul grec George Pappadopoulos (G. G. Papadopol) și de la preceptorul francez J.-A. Vaillant. A luat lecții de muzică și a practicat sporturi, precum înotul, echitația, scrima.

Dora d'Istria - desen din ziarul Freya, 1866, autor necunoscut

În 1842, întreaga familie a lui Mihai (Mihalache) Ghica s-a exilat voluntar în străinătate, într-un periplu de 7 ani prin Viena, Berlin, Dresda și Veneția. Elena Ghica l-a întâlnit la Berlin pe mentorul ei Alexander von Humboldt (1769-1859). În această perioadă, Elena Ghica a studiat pictură și muzică, istoria literaturii, religia și s-a perfecționat în limbi străine.

A fost prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elvețieni (4105 m), la 11 iunie 1855, după trei zile de expediție. Pe vârful muntelui a fixat drapelul valah alb-galben-albastru, pe care numele Valahiei, țara sa dragă, era brodat în litere aurii.[7] La 1 iunie 1860 a escaladat și vârful Mont Blanc.[8] De altfel, era renumită ca o bună alpinistă, practica tirul și călăria, era talentată în pictură. A participat cu două peisaje la un concurs organizat de muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, pentru care a primit medalia de argint.

A vizitat Grecia (inclusiv Muntele Athos), Elveția, Italia unde a locuit la „Villa d'Istria” din Florența, pe via Leonardo da Vinci, unde s-a stabilit definitiv. În Italia a ajuns în 1861. Din nefericire, Villa d'Istria a fost bombardată de aviația engleză și americană, în 1943, în al II-lea război mondial și casa a fost distrusă. În Elveția a locuit la Lugano, Aarau și Veytaux (în cantonul Vaud, Elveția retoromană). Din Veytaux, se află în corespondență cu profesorul francez Edgar Quinet, care a fost soțul Hermionei Asachi. Se știe că în 1875-1876 a fost în România, cu care ocazie i s-a conferit de către Regele Carol I Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile” (Monitorul Oficial, 4/16 mai 1876). În perioada trăită în Italia, Garibaldi i-a adresat o scrisoare, cerându-i să exercite influența sa asupra românilor, pentru a-i determina să se răscoale într-o rebeliune împotriva Austriei (așa cum se menționează în Dicționarul: Men of the time din 1884[9], aflat astăzi în colecțiile Universității Harvard). "A fost o avocată entuziastă a "Drepturilor femeilor" și o campioană neobosită a naționalităților oprimate" se afirmă în Dicționarul menționat.

În aprilie 1867, Camera deputaților din Atena i-a acordat în unanimitate și printr-o lege specială calitatea de cetățean de onoare al Atenei; era prima oară când această onoare a fost decernată unei femei.

A legat prietenii cu marile personaje ale timpului său: regele Prusiei Frederic Wilhelm IV, Don Pedro II D'Alcantara, împăratul Braziliei, Edgar Quinet, dar și cu patrioți albanezi cunoscuți: Demetrio Camarda (preot al bisericii greco-unite din Livorno), Zef Serembe, Leonardo de Martino.

Elena Ghica a colaborat cu numeroase reviste, «Ètoile du Danube» (Bruxelles), «Courrier de Paris», «Illustration» (Florenta), «Revue Suisse» (Neuchâtel), «Nouvelle Pandore d’Athènes», «Indépendance hellénique» (Atena) etc. Călătorește mult prin Europa Occidentală, prin Balcani, sau în cele două Americi. A fost membră a multor Academii, societăți savante, institute, asociații din Grecia, Italia, Turcia, Franța, Austria sau Argentina.

A fost cinstită de scriitorii români precum George Barițiu, Radu Ionescu, Gheorghe Ionescu-Gion, Cezar Bolliac sau străini, Angelo de Gubernatis, Enrico Panzacchi, C. F. Gabba, A. Rizo Rangabé, A. Z. Pieromaldi, A. Pommier, Schmidt Weissenfels, A. Wolf, Jacques Thalberg de Scheikévitch.

A murit la 17 noiembrie 1888 în Florența, lăsând mare parte din avere primăriei București, pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale. Restul averii a revenit pinacotecii și bibliotecii din Florența. Pe piatra funerară a Dorei d'Istria se poate citi: „La principesa Elena Koltzoff Massalski, 1828-1888, Albanese d'origine, Rumena di nascita, Fiorentina di elezione, nobilita e glorifica se stessa. Per excelse virtu d'animae d'ingegno nel nume europeo de Dora d'Istria”.[10]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Dora d'Istria - portret de Petre Mateescu (1876)

Este dificil de prezentat o bibliografie completă a scrierilor Dorei d'Istria; în timpul a cca treizeci de ani n-a făcut altceva decât să scrie foarte mult, în limbile franceză, italiană, greacă, engleză, dar și să călătorească în multe țări. Se pare că nu a scris și în limba română. Nicolae Iorga spunea (N. Iorga,1932, op. cit. ref. 5) despre Dora d'Istria:.."această femeie, de o rară orientare literară, cu o mare ușurință ca scriitor, cu o curiozitate mereu trează și cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naționale și sociale". Dora d'Istria, a cărei operă aparține literaturii de la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost considerată în Europa occidentală ca una dintre cele mai respectate voci ale timpului său.

În volumul Dorei d'Istria "Gli Albanesi in Rumenia. Storia dei principi Ghica...", traducătorul din franceză Bartolomeo Cecchetti a făcut o clasificare a operelor scriitoarei; aceste opere s-ar împărți astfel ( cf. Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea...op. cit. p. 282): Poezia populară a peninsulei orientale, Poezia populară a Finno-Mongolilor, Studii asupra epopeilor, Portrete literare, Chestiuni religioase, Chestiuni sociale, Studii de economie politică și agricultură, Articole de politică și istorie. O listă non-exhaustivă de scrieri:

  • La vie monastique dans l'église orientale. Ed. Joël Cherbuliez, Genève, 1ère éd. Bruxelles, 1855, 2e éd (revue et complétée) Paris-Genève, 1858;
  • Les Roumains et la papauté. În: Spectateur de l'Orient, Atena, 1856-1857; trad. în italiană în "Diritto", Torino, 1856; trad. în română de Grigorie P. Peretz, 2 vol. cu titlul "Operile [sic] principesei Dora d'Istria", vol.I, p. 268, București, 1876-1877. Scrierea avea ca scop să justifice separarea Românilor de papalitatea de la Roma;
  • Osservazioni sull' organizzazione dei Principati Danubiani. În: "Diritto", Torino, 2 aprilie 1856;
  • La Svizzera italiana. În: "Diritto", , Torino, 23 aprilie 1856;
  • La Suisse allemande et l'ascension du Moench, 4 vol., ed. Joël Cherbuliez, Genève-Paris, 1856; trad. în engleză de Hume Greenfield, London-Edinburg, cu un portret de Felice Schiavonni (1858); trad. în germană de Dr. Enric Kurz cu titlul "Die deutsche Schweiz", 3 vol. 1857-1859; cartea este dedicată "À mes frères roumains";
  • Un principe straniero nella Moldo-Valacchia. În: "Diritto", 9 și 17 septembrie, 3 și 9 octombrie 1856;
  • La propaganda austro-romano nei Principati Danubiani. În: "Diritto", 8 noiembrie 1856; trad. în română de Grigorie P. Peretz: Propaganda austro-romana în Principatele dunărene sau despre rolul trădărei în Istoria popoarelor latine, în "Operile principesei Dora d'Istria", vol.I, p. 264; autoarea atacă opoziția Imperiului austro-ungar contra Unirii Principatelor;
  • Gli eroi della Rumenia. În: "Diritto", 1856-1857; trad. în română de Grigorie P. Peretz în "Operile principesei Dora d'Istria", vol. I, p. 93, București, , 1876-1877;
  • Littérature roumaine. Chants et recits populaires . "Libre recherche", Bruxelles, III.1857; trad. în română de Grigorie P. Peretz, în Operile...vol. I, p. 175, 1876-1877;
  • La Roumanie et l'Église orthodoxe. În: "Étoile du Danube", Bruxelles, 22 aprilie 1857;
  • Les îles ioniennes sous la domination de Venise. În: "Revue des deux mondes", 15 iulie 1858, trad. în greacă, Atena 1859;
  • Les femmes en Orient, t. I și II; Vol. I: La péninsule orientale, Ed. Meyer et Zeller, Zürich, 1859-1860; trad. în greacă de E. Skousé, éd. Doukas, Atena, 1861 (cu un portret și biografie); trad. în română de Grigorie P. Peretz: "Femeile în Oriinte" [sic] în " Operile..., vol. II, București, 1876-1877; trad. în rusă, St. Petersburg, 1865;
  • L'ascension de San Salvatore. În: "Illustration", 21 ianuarie 1859;
  • Souvenirs de la Cour de Dresde, în: "Revue des deux mondes", ianuarie, 1859;
  • La nationalité roumaine d'après ses chants populaires. In : "Revue des deux mondes", 15 martie 1859; trad. în română de Grigorie P. Peretz cu titlul: Natiunalitatea româna de pre cântecile poporane", în "Operile principesei...vol.I, București, 1876-1877;
  • La nationalité hellénique d'après les historiens. In : "Revue Suisse", Neuchâtel, I--III, 1860;
  • Ἡ Ἰταλία ἐγένετο!. În: "Αἰών", Atena, 10 decembrie 1860;
  • Ὁ Βασιλεὺς τῆς Ἰταλίας. În : "Αἰών", Atena, 10 decembrie, 1860;
  • Lettres à un philosophe athénien . În: "Αἰών", Atena, 1860;
  • Les femmes en Occident. În: "Nouvelle Pandore", Atena, 1860-1861;
  • Un été au bord du Danube. În: "Illustration", 9 februarie 1861, cu desenul "La vue de Borcea-Roumanie", executat de autoare;
  • Ἡ Ῥώμη καὶ οἱ Βούλγαροι. În: "Αἰών", Atena, 1 și 8 martie, 9 și 31 mai 1861;
  • Le feste rumene. În: "Mondo illustrato", Torino, 25 mai și 25 iunie 1861;
  • Excursions en Roumélie et en Morée, 2 volume, ed. Meyer et Zeller, Zürich, 1863;
  • La nationalité serbe d'après les chants populaires. În: "Revue des deux mondes", Paris, 15 martie 1865; trad. în italiană în "Nazionale", 1865;
  • Des femmes par une femme, 2 vol., ed. Lacroix, Paris-Bruxelles, 1865; trad. în rusă în "Зaграничный Вeстник", 1865 și în engleză "Woman-hood of all Nations". În această carte, autoarea prezintă condițiile femeilor din Elveția romandă și Germania;
  • Les Albanais des deux cotês de l'Adriatique et la nationalité albanaise d'après les chants populaires. În: Revue des deux mondes, 15 mai 1866; trad. în greacă de Therianos, 1866; în italiană de Artom: "La nationalita albanese secondo i canti popolari", publicată cu biografia și portretul autoarei de Felice Schiavonni, Cosenza, Migliaccio, 1867; în albaneză de D. Camarda;
  • Les Orientaux à Paris, în "Paris-Guide par les principaux écrivains de la France", Paris, 1867;
  • Les écrivains albanais de l'Italie méridionale, în: "Indépendance hellénique", Atena, 1867; trad. în germană, Viena, 1867 și în italiană, Palermo, 1867;
  • La littérature roumaine, în: "Rivista orientale" , Florența, 1867; capitolul "George Cretzianu" [Crețeanu] tradus în "l'Umbria e le Marche", 15 iunie 1868; trad. în română în "Literatura română": "Eliade Rădulescu", p. 200, "George Crețianu", p. 219, "Gheorghe Șincai și istorici", p. 237; trad. de Gr. P. Peretz în "Operile principesei...", vol. I;
  • I clefti della Grecia moderna, în "Nuova Antologia", Florența, 1 I 1868; trad. în greacă, Atena, 9 aprilie și 11 iunie 1868;
  • Vasiliki, în "Salon", Leipzig, febr. 1868; trad. în română de Gr. H. Grandea: Vasilikia-Scene din haremul albanes,publicată în ziarul Albina Pindului, București, 1872;
  • Scenes de la vie serbe, în "Independance hellenique", 26 martie-9 aprilie 1868;
  • Gli Albanesi Musulmani, în două părți: prima parte, I. Scutari e i Buchatli, în "Nuova Antologia", vol. 8, fasc. 6, Florența, iunie 1868; partea a II-a, Berath e Ianina, în "Nuova Antologia", mai, 1870;

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e general catalog of BnF 
  2. ^ Mihai Dim. Sturdza, Grand familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1999, p. 297
  3. ^ Ghyka, le Site de la Famille. Elena Ghica- Dora d'Istria. Autori: Mona & Florian Budu-Ghyka, august 2010, [1]
  4. ^ Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea. Material românesc. Oameni și înfăptuiri. Ed. Cugetarea-Georgescu Delafras, București,1940
  5. ^ Alexandru Livia-Irina, Cine mai știe de Dora D' Istria -prima româncă ce a publicat o carte?! În: revista Historia, 9 decembrie 2013
  6. ^ Nicolae Iorga, Lettres de Dora d'Istria. În: Revue historique du sud-est européen, 9/4-6, Paris-București, 1932, p.134-209
  7. ^ Le marquis de Villemer (Charles Yriarte), Portraits cosmopolites, p.165-178, Paris, 1870 [Carte electronică gratuită]
  8. ^ Imperialtransilvania, Elena Ghica, the first woman who climbed Mont Blanc, februarie 2017
  9. ^ Men of the time: a dictionary of contemporaires, containing biographical notices of eminent characters of both sexes. Eleven edition, revised and brought down to the present time, by Thomson Cooper, ed. London, George Routledge and Sons, 1884. Articolul: Istria, The Princess Dora
  10. ^ Mihaela Cojocaru, Scrisul feminin românesc. Universitatea "Petrol-Gaze", Ploiești, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • Magda I.Nicolaescu, Dora d'Istria, prefață de Nicolae Iorga, Editura Cartea Românească, București, 1932
  • Vă mai amintiți de... Dora D’Istria, 11 noiembrie 2009, Eliza Zdru, Adevărul
  • http://www.jurnalul.ro/special/romanele-570855.htm Românele, 8 martie 2011, Carmen Anghel-Dobre, Jurnalul Național
  • Mândru că sunt român: Elena Ghica, prima femeie care a escaladat Alpii, infigând in vârf tricolorul românesc, 19 noiembrie 2012, Victor Pitigoi, Ziare.com
  • Liviu Bordaș, Dor de Dunăre și alte nostalgii cosmopolite. Prețul cosmopolitismului. În: Observatorul cultural, 467/august 2008, București
  • Liviu Bordaș (Universitatea din București), Dora d'Istria e Angelo De Gubernatis: studiosi tra due Orienti. În : Seminario di studi- "Dora d'Istria intelletuale europea (1828-1888), Tra Risorgimento italiano e Risorgimento balcanico. Firenze, 30 mai 2008
  • Liviu Bordaș, Între două Orienturi. Dora d'Istria și Angelo de Gubernatis. I.1867-1873. In vol.: Polychronion. Profesorului Nicolae Șerban Tanașoca la 70 de ani. Editori: Lia Brad-Chisacof, Cătălina Vătășescu, Editura Academiei Române, București, 2012, pp.77-99

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Antonio d'Alessandri, Il pensiero e l'opera di Dora d'Istria fra Oriente Europeo e Italia. Teză de doctorat (2006), Universitatea Roma tre