Dora d'Istria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Elena Ghica)
Salt la: Navigare, căutare
Dora d'Istria
Dora d'Istria.jpg
Dora d'Istria
Date personale
Nume la naștere Elena Ghica Modificați la Wikidata
Născută Modificați la Wikidata
București, Țara Românească[1] Modificați la Wikidata
Decedată (60 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Florența, Italia Modificați la Wikidata
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupație pictoriță
autoare
scriitoare
eseistă[*]
istoric
călător[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Pseudonim Dora d'Istria  Modificați la Wikidata
Limbi limba franceză[1]
limba italiană[1]  Modificați la Wikidata

Dora d'Istria (n. , București, Țara Românească[1] – d. ,[1] Florența, Italia) este pseudonimul literar al prințesei Helena Kolțova-Masalskaia, născută Elena Ghica, scriitoare de origine româno-albaneză. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nici o altă femeie în afara scriitoarei franceze George Sand nu a fost respectată în lumea intelectuală europeană ca aceea cunoscută sub pseudonimul literar de Dora d'Istria, a observat profesorul universitar George Lăzărescu.[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familia și copilăria[modificare | modificare sursă]

Elena Ghica s-a născut în influenta familie Ghica, din care au făcut parte domnitori și mari boieri din Țara Românească și Moldova. Primul Ghika cunoscut în Țările Române și fondator al familiei Ghica a fost Gheorghe Ghika Vodă, zis „cel bătrân”, domn al Moldovei (1658-1659) și al Țării Românești (1659-1660), care era aromân, originar din Zagoria în Macedonia, de unde a plecat în Fanar.[3] Elena Ghica era fiica marelui ban de Craiova Mihail Ghica (1794-1850) și a Caterinei Ghica (fostă Faca sau Facca, 1809-1853, de origine grecoaică), fiind nepoata de frate a domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) și Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842). Catinca Faca și banul Mihail Ghica au avut trei băieți și trei fete, Elena fiind cea mai tânără. Tatăl Dorei d'Istria, fratele celor doi domnitori, a fost numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București [4] și membru al Societății de Istorie și Antichități din Odessa (1842). Palatul părintesc al lui Mihalache Ghika era un adevărat muzeu de antichități adunate din țară; galeria de picturi și sculpturi era vestită în întreaga Europă, iar biblioteca, alcătuită mai mult din manuscrise, era imensă. În ambianța rafinată din palatul părintesc, Dora d'Istria i-a cunoscut pe literații vremii, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu. Funcția de mare ban a lui Mihail Ghica era a doua funcție în stat, după domnitor, în ierarhia dregătorilor. Mihail Ghica a fost și mare vornic sau ministru de interne, între anii 1835 și 1842. Mama Elenei Ghica, Caterina (Catinca) Ghica, a tradus în limba română cartea De l'éducation des enfants („Pentru educația copiilor”, 1839), scrisă de institutoarea Jeanne Louise Campan, fiind prima româncă traducătoare și publicistă, fapt menționat de Dora d'Istria în Gli Albanesi in Rumenia (1871). Despre Catinca Ghica, Cezar Bolliac spunea: „Catinca lui Mihalache Ghica și Marițica spătarului Costache Ghica erau cele mai frumoase femei ale timpului, din câte s-au văzut în societatea bucureșteană”.[5]

Elena Ghica a fost un copil minune; la vârsta de cinci ani învață greaca, latina, franceza, italiana, engleza și germana. (Alexandru Livia-Irina, op. cit.). La 14 ani a tradus Iliada din limba greacă în hexametri germani . A primit educația intelectuală de bază de la profesorul grec Gregorios Pappadopoulos (G. G. Papadopol, profesor la Școala de Belle Arte din Atena) și de la preceptorul francez J.-A. Vaillant. Profesorul său Pappadopoulos consemna: „Geniul ei precoce, bunătatea îngerească a inimii, o făcură obiectul adorațiunii a lor săi și o podoabă prețioasă a curții principelui Alesandru.”

A luat lecții de muzică și a practicat sporturi, precum înotul, echitația, scrima. A compus muzică, de exemplu a scris melodia la poezia lui I. Eliade Rădulescu: La Istru. Descrierea trăsăturilor fizice ale prințesei Elena Ghica/Dora d'Istria a fost realizată detaliat (și chiar admirativ) de Armand Pommier[6]: „Figura sa de un oval perfect, cu o mare puritate a liniilor în toate detaliile lor, era de o paloare (blancheur) strălucitoare, subliniată de tonuri roze, și animată de ochi negri magnifici, ale căror priviri penetrante și vii respirau bunătatea și bunăvoința; părul șaten încorona fruntea sa largă și bine dezvoltată sub care străluceau toate luminile geniului.”

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

În 1842, Alexandru Dimitrie Ghica a fost detronat și înlocuit de Poartă cu Gheorghe Bibescu[7], de aceea întreaga familie a lui Mihai (Mihalache) Ghica s-a exilat voluntar în străinătate, împreună cu fratele său Alexandru, într-un periplu de 7 ani prin Viena, Berlin, Dresda și Veneția. Elena Ghica l-a întâlnit la Berlin pe mentorul ei Alexander von Humboldt (1769-1859). În această perioadă, Elena Ghica a studiat pictură și muzică, istoria literaturii, sociologia, religia și s-a perfecționat în limbi străine. În colecția de pictură a lui Cezar Bolliac se găsea o pânză în ulei, semnată „Elena Ghica 1844” din acea perioadă de peregrinări și studii în străinătate, pictură care reprezenta „un peisagiu sălbatec luat în treacăt” din munții Bucegi.[8] În octombrie 1846, Ion Heliade Rădulescu însoțește familia banului Mihalache Ghica într-o călătorie pe Dunăre cu vaporul Galathea, de la Giurgiu la Viena, iar cu acest prilej Heliade Rădulescu îi dedică o poezie Elenei Ghica,(Ion Ionescu-Gion, op. cit. ref.4, p. 89) intitulată La Elena, așa cum spune însuși poetul: „La returnarea sa în Viena, întâmplându-mă pe același vapor, se improvizaseră versurile următoare, unele către Istru și altele pentru copila care deveni apoi o bărbată.”[9] Admirația poetului pentru „copila” de 18 ani se întrezărește limpede din primele versuri ale poeziei La Elena:

Dora d'Istria - desen din ziarul Freya, 1866, autor necunoscut

„Am văzut-o surioară:

Mult e dulce, grațioasă,

Ca un angel de frumoasă!

De-i vedea-o, n-o mai uiți.


Cu cosița castanie,

Ochii-albaștri ca seninul,

Fața-i albă-ntrece crinul;

S-o vezi, soro, n-o mai uiți.[10]

De altfel, și Elena Ghika, încă din copilărie nutrea o admirație pentru Eliade: „Copil încă -scria ea- stam lângă mama și ascultam cu inima bătând pe Eliade Rădulescu, rostind poemele sale. Eram lângă București, în vila poetului, înconjurată de flori și umbră, la adăpost de arșița unei zile din Iulie, ascultând numai vocea lui și privind cu ochii spiritului fantasmele uriașe rechemate de imaginația lui creatoare!”[11] Dora d'Istria s-a căsătorit în anul 1849 cu principele rus Aleksandr Kolțov-Masalski (un tânăr locotenent de husari rus, pe care l-a cunoscut la Iași, la un bal), pe când Ghiculeștii munteni erau refugiați la curtea domnitorului Grigore IV Alexandru Ghica din Moldova. Se pare că Elena Ghica s-a căsătorit cu principele rus împotriva voinței părinților ei, așa cum afirmă Angelo De Gubernatis în amintirile sale:... „si incapricci d'un giovane principe russo, un Koltzoff-Massalsky, e se lo sposo contro la volonta de'genitori.” (Fibra: pagine di ricordi, p. 349, ref. 20). Familia Elena și Aleksandr Kolțov Masalski a locuit în Rusia 5 sau 6 ani.[12] Alexandr Kolțov Masalski era descendent al miticului întemeietor al statului rus, Rurik (862-879), însă descendența pe bază de documente provine de la Iuri Svetoslavovici, prinț din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Prinții Kolțov-Masalski au guvernat în secolele trecute gubernia Kaluga din acel timp. Familia Massalski provine de la Sf. Mihail din Cernigov, la rândul său descendent la a 12-a generație din Rurik.[13] Strănepotul lui Rurik, Sf. Vladimir a convertit întreaga Rusie la creștinism, a decedat în 1015 (cf. Pierre Dolgorouky, 1859, op. cit.). Elena Ghica s-a stabilit la Sankt Petersburg, unde s-a consacrat studiului, dar și relațiilor mondene. În mediul aristocratic petersburghez a strălucit prin inteligență, însă nu s-a acomodat despotismului țarist. Ideile liberale ale prințesei, sentimentele sale pentru eliberarea Principatelor și contra imperialismului țarist, inclusiv protestul său împotriva invaziei Țărilor Române de către Rusia în octombrie 1853, precum și susținerea principiilor revoluționare ale anului 1848 au deranjat societatea rusească, de aceea a fost avertizată să-și păstreze opiniile pentru ea, avertisment pe care l-a ignorat. Urmarea acestui fapt a fost biciuirea ei (cu cnutul rusesc) la palatul gubernial din Sankt Petersburg,[14][15][16] când i s-a spus „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze”. Această întâmplare petrecută în 1855 a determinat-o pe Elena Ghica Masalski să părăsească definitiv Rusia (în primăvara anului 1855, la 26 aprilie), împreună cu fiul ei, care însă va muri mai târziu la Bruxelles. Soțul Dorei d'Istria a murit în 1855. Ea nu a renunțat la cetățenia rusă, nu a divorțat, dar în lumea culturală și-a luat numele literar Dora d'Istria. Despre mariajul ei, Nicolae Iorga spunea[17]: „o căsătorie nefericită, pe care n-a rupt-o niciodată, ne-având nimic în comun cu un soț de mentalitate inferioară”. Încercarea de a traduce pseudonimul Dora d'Istria presupune că acesta poate fi tradus „Dor de Istria”. Dora ar putea proveni de la „dor”, iar Istria - de la numele antic tracic Istros (în latină Ister) al fluviului Dunărea; pe de altă parte, Istria este și numele unei localități antice, situată între Casimcea și lacul Sinoe.

Afirmarea[modificare | modificare sursă]

Dora d'Istria a fost prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elvețieni (4105 m), la 11 iunie 1855, după trei zile de expediție. Pe vârful muntelui a fixat drapelul valah alb-galben-albastru, pe care numele Valahiei, țara sa dragă, era brodat în litere aurii.[18] La 1 iunie 1860 a escaladat și vârful Mont Blanc.[19]Așa cum observă Geo Șerban[20], în cartea sa La Suisse allemande et l'ascension du Moench (1856) autoarea "adoptă un ton dictat îndeaproape de mișcările febrile ale inimii: «Il ne s'y trouve pas un mot, pas une phrase qui n'aient été tracés par le coeur»". Era renumită ca o bună alpinistă, practica tirul și călăria, era talentată în pictură. A participat cu două peisaje, inspirate de poezia lui Heine: Bradul și Palmierul, la un concurs organizat de muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, pentru care a primit medalia de argint.[21] În anul 1848 Dora d'Istria se afla la Veneția unde și-a continuat lecțiile de muzică cu maeștrii Ciccarelli, Persiani și Ronconi, și de pictură cu F. Schiavoni.

A vizitat Grecia (inclusiv Muntele Athos), Elveția, Italia unde a locuit la „Villa d'Istria” din Florența, pe via Leonardo da Vinci nr. 10 (cumpărată de ea în toamna anului 1870 de la Angelo de Gubernatis), unde s-a stabilit definitiv. În scrisoarea trimisă împăratului brazilian Dom Pedro al II-lea la 10 ianuarie 1877 (în franceză), Dora d'Istria afirmă textual[22]: „Casa în care locuiesc este aproape de Piața Cavour, str. Leonardo da Vinci 10; parcul care o înconjoară este lipsit, din nefericire, de soarele din Brazilia, iar palmierii supraviețuiesc doar în vasele de sticlă”. În Italia a ajuns în 1861, când merge la Napoli, vizitează Pompei și se urcă pe Vezuviu. Din nefericire, Villa d'Istria a fost bombardată de aviația engleză și americană, în 1943, în al II-lea război mondial și casa a fost distrusă. În Elveția a locuit la Lugano, Aarau și Veytaux (în cantonul Vaud, Elveția retoromană). În Veytaux a ajuns în primăvara anului 1857. Din Veytaux, se află în corespondență cu profesorul francez Edgar Quinet, soțul Hermionei Asachi, după căsătorie Hermione Quinet, care a fost fiica cărturarului ieșean Gheorghe Asachi. Văduva lui Quinet a depus la Biblioteca Academiei Franceze 14 scrisori ale Dorei d'Istria adresate lui Edgar Quinet, începând cu anul 1856. Se știe că în 1875-1876 a fost în România, cu care ocazie i s-a conferit de către Regele Carol I Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile” (Monitorul Oficial, 4/16 mai 1876), medalia „Bene Merenti” nefiind acordată mai înainte nici unei femei. În perioada trăită în Italia, Garibaldi i-a adresat o scrisoare (la 16 iulie 1861) cerându-i să exercite influența sa asupra românilor, pentru a-i determina să se răscoale într-o rebeliune împotriva Austriei (așa cum se menționează în Dicționarul: Men of the time din 1884[23]). „A fost o avocată entuziastă a drepturilor femeilor și o campioană neobosită a naționalităților oprimate” se afirmă în dicționarul menționat. Sculptorul toscan Giovanni Duprè (1817-1882) i-a realizat un bust. Deși nu pare probabil să fi întreținut relații cu cercurile radicale din Elveția, „ea îl amintește admirativ pe Mazzini, probează frecvent influența lui Michelet, iar pe timpul exilului petrecut în Elveția de Edgar Quinet, îi căuta compania, stabilindu-se o vreme în apropierea sa pe malul lacului Leman." (Geo Șerban, op. cit.).

Dora d'Istria - portret de Petre Mateescu (1876)

În autobiografia scrisă de Angelo de Gubernatis, intitulată Fibra. Pagine di Ricordi[24], autorul scrie că prin Rivista Orientale a intrat în legătură cu principesa română Elena Ghica (Dora d'Istria) care a devenit colaboratoarea sa și că Dora d'Istria i l-a prezentat pe lingvistul ungur conte Géza Kuún cu care a legat cea mai afectuoasă prietenie.

În aprilie 1867, Camera deputaților din Atena i-a acordat în unanimitate și printr-o lege specială calitatea de cetățean de onoare al Atenei; era prima oară când această onoare a fost decernată unei femei.

A legat prietenii cu marile personaje ale timpului său: regele Prusiei Frederic Wilhelm IV, Dom Pedro al II-lea D'Alcantara, împăratul Braziliei, Edgar Quinet, dar și cu patrioți albanezi cunoscuți: Demetrio Camarda, (în albaneză, Dhimitër Kamarda, preot al bisericii greco-unite din Livorno), Zef Serembe (poet liric albanez), Leonardo de Martino.

Elena Ghica a colaborat cu numeroase reviste, «Ètoile du Danube» (Bruxelles), «Courrier de Paris», «Illustration» (Florența), «Revue Suisse» (Neuchâtel), «Pandora» din Atena, «Indépendance hellénique» (Atena) etc. Călătorește mult prin Europa Occidentală, prin Balcani, sau în cele două Americi. A fost membră a mai multor Academii, societăți savante, institute, asociații din Grecia, Italia, Turcia, Franța, Austria sau Argentina.

A fost cinstită de scriitorii români precum George Barițiu, Radu Ionescu, Gheorghe Ionescu-Gion, Cezar Bolliac sau străini, Angelo De Gubernatis, Enrico Panzacchi, Carlo Francesco Gabba, Alexandru Rizo Rangabé, A. Z. Pieromaldi, Armand Pommier, Schmidt Weissenfels, Adam Wolff, Jacques Thalberg de Scheikévitch. Angelo De Gubernatis, orientalist, etnograf, profesor de sanscrită și mitologie comparată al Universității din Florența și scriitor susține că Dora d'Istria „conosce quasi tutte le lingue europee ed ha una erudizione non commune in parrechie letterature orientali”[25]. Unii autori au comparat-o pe Dora d'Istria cu trei autoare franceze binecunoscute: Madame de Staël, George Sand și contesa Marie d'Agoult (care avea pseudonimul Daniel Stern). Nicolae Iorga în Lettres de Dora d'Istria, în introducere, scrie:... „această femeie, de o rară orientare literară, cu o mare facilitate de scriitor, cu o curiozitate mereu trează și cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naționale și sociale, care a fost Hélène Ghica” [în franceză, în original].[17] Scrisorile Dorei d'Istria, reproduse în Lettres de Dora d'Istria, au fost adresate către prof. dr. Hugo Meltzl, directorul unei reviste de literatură comparată din Cluj și totodată profesor la Universitatea din Cluj.

Decesul[modificare | modificare sursă]

Placa memorială din Florența
(str. Leonardo da Vinci nr. 28)

A murit la 17 noiembrie 1888 în Florența, din cauza unei hernii neglijate, lăsând mare parte din avere primăriei București, pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale. Restul averii a fost lăsată ca moștenire pinacotecii și bibliotecii din Florența, iar Villa d'Istria a fost lăsată prin testament primăriei din Florența spre a fi vândută în folosul Società di educazione e patronató pei sordomuti din Florența.

Pe placa memorială amplasată în onoarea ei la Florența, pe strada Leonardo da Vinci nr. 28, acolo unde fusese „Villa d'Istria”, se poate citi: La principessa Elena Koltzoff Massalski Ghika, 1828-1888, Albanese d'origine, Rumena di nascita, Fiorentina di elezione, nobilitò e glorificò se stessa. Per eccelse virtù d'animae d'ingegno nel nome europeo di Dora d'Istria[26] (în traducere: „De origine albaneză, româncă prin naștere, florentină prin adopțiune, s-a înnobilat și s-a glorificat prin propriile ei merite, pentru virtuțile alese, de suflet și talent, sub numele european Dora d'Istria”). Placa memorială a fost instalată în anul 1915.

Aprecieri ale criticii literare[modificare | modificare sursă]

În timpul vieții sale, Dora d'Istria s-a bucurat de aprecieri elogioase din partea personalităților culturale europene (și nu numai), dar după moartea sa a fost treptat uitată. Următorul citat din cartea scrisă de Roberta Fidanza,[27] dr. în istoria doctrinelor politice și filozofie politică la Sapienza Università degli Studii di Roma, este edificator:

Dora d'Istria, elemento di spico della cultura europea della seconda metà dell'Ottocento, ha conosciuto per un lungo periodo - coincidente con la sua vita - grande notorietà in Europa e negli Stati Uniti d'America. Le sue opere sono state pubblicate e tradotte in molte lingue, consentendole di entrare in contatto con i principali esponenti della cultura e della politica del suo tempo, tanto da farle meritare numerose ed entusiasti elogi pubblici. Dopo la sua morte, avvenuta nel 1888 a Firenze, la sua attività ha conosciuto l'oblio ed anche la sua figura è stata dimenticata e lasciata in disparte.

G. I. Ionnescu-Gion, în „Portrete și evocări istorice" (1986)[28] consideră că ...„pentru epoca și mediul în care a trăit; pentru puterea de asimilare cu care fusese înzestrată și pentru care citiri și studii neîncetate i-o măreau continuu; pentru scrierile sale a căror varietate în subiecte nu este întrecută decât de mulțimea lor, Dora d'Istria merită pe deplin titlul de «femeie estraordinară»”. Ionnescu-Gion face aluzie la articolul dr. Schmidt Weiβenfels, publicat în Die Gartenlaube (1864), în care autorul o elogiase în acest mod. Mai departe, Ionnescu-Gion zice: „...Dora d'Istria a voit să facă totul. A tractat [tratat] istoria popoarelor balcanice, dar a tractat și „folclorul” lor; a scris despre situațiunea lor politică, dar a scris și despre situațiunea femeii în Orient și de pretutindeni; s-a ocupat cu plantarea arborilor exotici în Toscana, dar s-a ocupat și cu istoria și critica artistică a picturei și a sculpturei.” Mai scrie Ionnescu-Gion: „A fost o eminentă ziaristă pe care , nu cerința imperativă și inexorabilă a foiei zilnice, ci bogăția și noutatea subiectelor o îndemnau să producă mult și de toate felurile...” Referindu-se la varietatea mare a scrierilor Dorei d'Istria, Ionnescu-Gion se întreba (în 1894): „Câte din ele vor rămâne?”

O apreciere negativă asupra scrierilor Dorei d'Istria (D. d'I.) se găsește în Enciclopedia română (1900), elaborată de Diaconovich C., în care autorul articolului referitor la D. d.'I crede că scriitoarea n-a putut să creeze „ceva durabil și original”.

Marchizul de Villemer (pseudonimul lui Charles Yriarte), în cartea sa „Les portraits cosmopolites”, 1870 (ref. 14) scrie despre scriitoare: „Dora d'Istria a citit totul și a adnotat totul; ea vorbește corect nouă limbi și le scrie cu mare eleganță. Pariziană ca Gavarni, italiană ca Belgiojoso, spaniolă ca Larra, germană ca Goethe, rusoaică precum Pușkin, valahă ca o Ghika, grecoaică precum Botzaris sau lordul Byron, ea este unul dintre cele mai curioase exemple de ceea ce poate o natură bine dotată.” Marchizul de Villemer scrie mai departe: „O femeie devotată fără încetare studiilor celor mai anevoioase se ferește cu mare greutate de un anumit pedantism și de o tensiune intelectuală care nu aparține de loc sexului său.” Charles Yriarte a fost redactor-șef al revistei Le monde illustré, Paris.

Richard Cortambert, critic francez, scrie elogios despre Dora d'Istria în cartea sa din 1866[29]: „Dora d'Istria se bucură azi [în 1866] de o imensă notorietate; în puțini ani numele său a devenit celebru în toată Europa; operele sale au o originalitate puternică, opiniile sale sunt largi, erudiția sa este vastă și în același timp profundă; ea merită, o spun franc, de a fi plasată printre scriitorii cei mai stimați ai epocii noastre.”

Eugen Lovinescu scria în 1909 în cartea sa Les voyageurs français en Grèce au XIXe siècle (1800-1900):[30] „Miile de pagini pe care Dora d'Istria le-a consacrat Greciei sub titlul «Excursions en Roumélie et en Morée» sunt atât de aprofundate, atât de compacte atât de înțesate de fapte și observații încât suntem derutați când vrem să le rezumăm sau pur și simplu să ne facem o idee.”

Carlo Francesco Gabba, profesor la Universitatea din Pisa, în lucrarea sa La questione femminile e la Principessa Dora d'Istria (1865)[31] analizează opiniile Dorei d'Istria în privința condiției femeii în timpul său; un citat asupra rolului scriitorului în societate, care reflectă gândirea scriitoarei este redat în continuare: „Madama Dora d'Istria è sopratutto una pensatrice. Per lei il bello sta nel vero, è la più nobile missione dello scrittore dei nostri giorni è quella di affrontare gli ardui problemi che faticano il secolo, e di additarne i bisogni.

Antonio D'Alessandri, de la Universitatea Roma tre, un specialist autorizat în privința Dorei d'Istria (cu o teză de doctorat în acest domeniu) a susținut o comunicare la colocviul Dora d'Istria, Balcanii și Orientul, organizat la București în 26 septembrie 2012, ,sub egida Academiei Române și a Institutului de Studii Sud-Est Europene, în care a evidențiat calitățile scriitoarei: călătoare, cosmopolită, intelectuală și cetățean european, având un stil eclectic și eterogen: nici simple cărți de călătorie, nici studii pe deplin științifice, stilul său unic făcând cunoscute Occidentului realitățile sud-est europene.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Dora d'Istria - fotografie din 1888

Este dificil de prezentat o bibliografie completă a scrierilor Dorei d'Istria; în cursul a circa treizeci de ani n-a făcut altceva decât să scrie foarte mult, în limba franceză, dar și să călătorească în multe țări. Cărțile și articolele sale în greacă, italiană sau engleză sunt, fără excepție, traduceri după manuscris, așa cum precizează prof. Liviu Bordaș în articolul „Dor de Dunăre și alte nostalgii” din Observator cultural. Se pare că nu a scris și în limba română. Dora d'Istria, a cărei operă aparține literaturii de la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost considerată în Europa occidentală una dintre cele mai respectate voci ale timpului său.

În volumul Dorei d'Istria Gli Albanesi in Rumenia. Storia dei principi Ghica..., traducătorul din franceză Bartolomeo Cecchetti a făcut o clasificare a operelor scriitoarei; aceste opere s-ar împărți astfel (conform Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, op. cit., p. 282): Poezia populară a peninsulei orientale, Poezia populară a fino-mongolilor: Poésie des Ottomans, Studii asupra epopeilor, Portrete literare: două portrete ale lui Eliade Rădulescu, Chestiuni religioase, Chestiuni sociale, Studii de economie politică și agricultură, Articole de politică și istorie. O listă non-exhaustivă de scrieri:

  • La vie monastique dans l'Église orientale. Ed. Joël Cherbuliez, Genève, 1ère éd. Bruxelles, 1855, 2e éd. refondue et très augmentée. Paris-Genève, 1858; [volumul terminat în 1855, a fost redactat încă la Sankt Petersburg, între 1849-1855; autoarea combate monahismul sau călugăria, fiind o adversară decisă și convinsă a monahismului. Volumul a fost prompt comentat în ziarul Steaua Dunării, Iași, 1855 și 1856];
  • Les Roumains et la papauté. În: Spectateur de l'Orient, Atena, 1856-1857; trad. în italiană în Diritto, Torino, 1856; trad. în română de Gregorie P. Peretz, 2 vol. cu titlul Operile [sic!] dómnei Dora d'Istria, vol. I, p. 268, București, Typographia Curtii, 1876-1877. Scrierea avea ca scop să justifice separarea românilor de papalitatea de la Roma;
  • Osservazioni sull' organizzazione dei Principati Danubiani. În: Diritto, Torino, 2 aprilie 1856;
  • La Svizzera italiana, schizzi. În: Diritto, Torino, 23 aprilie 1856;
  • La Suisse allemande et l'ascension du Moench, Tome I-IV, ed. Joël Cherbuliez, Genève-Paris, 1856; trad. în engleză de Hume Greenfield, 2 volume, London-Edinburg, Fullarton & Co, cu o schiță biografică Biographical sketch și cu un portret de Felice Schiavoni în vol.I (1858); trad. în germană de Dr. Enric Kurz cu titlul Die deutsche Schweiz, 3 vol. (1857-1858) ; conține o notiță bibliografică: Bibliographisch-literarische Notiz; cartea este dedicată „À mes frères roumains”. [La începutul vol. II al traducerii engleze există „a facsimile of the officiel atestation of the ascent of the Mönch”];
  • Un principe straniero nella Moldo-Valacchia. În: Diritto, 9 și 17 septembrie, 3 și 9 octombrie 1856;
  • La propaganda austriaca nei Principati Danubiani. În: Diritto, 8 noiembrie 1856; trad. în română de Gregorie P. Peretz: Propaganda Austro-Romană in Principatele dunărene sèu despre rolul tradarei în istoria poporelor latine, în Operile dómnei Dora d'Istria, vol. I, pp. 261-267. [Autoarea atacă opoziția Austro-Ungariei contra Unirii Principatelor Române și pune în lumină propaganda austriacă și cea de la Roma, care urmărea, în acele timpuri, „să pună mâna pe provinciile dunărene” <citat textual>];
  • Gli eroi della Rumenia. În: Diritto, Torino, 1856-1857; trad. în română de Gregorie P. Peretz în Operile dómnei Dora d'Istria, vol. I, pp. 93-173, București, 1876-1877. [Sunt prezentați: Radu Negru, Ion I-iu Bassarab, Dinastia Atzanilor <<Asăneștilor>>, Mircea cel Betrăn, Ioan Huniad, Ștefan-cel-Mare]; în ediția din 1887: Gli eroi della Rumenia. Profili storici, con prefazione di Paolo Mantegazza, Florența, G. Barbéra, Editore, 1887, prefațatorul P. Mantegazza observă că rareori calități atât de puțin obișnuite se regăsesc împreună: „un corp de toată frumusețea, o inimă grațioasă și nobilă, o rațiune de artist și de gânditor”;
  • Le proscrit de Biberstein, în: „Courrier de Paris”, 11 decembrie 1857
  • Littérature roumaine. Chants et récits populaires. „Libre recherche”, Bruxelles, t. V, martie 1857; trad. în română de Gregorie P. Peretz, în Operile..., vol. I, 1876-1877, pp. 175-237;
  • La Roumanie et l'Église orthodoxe. În: Étoile du Danube, Bruxelles, 22 aprilie 1857;
  • Au bord des lacs helvétiques, par Mme la Comtesse Dora d'Istria, Genève, Joel Cherbuliez, Paris, 1861 (conține două nuvele: „Mlle de Haltingen” și „Ghislaine”);
  • Les îles ioniennes sous la domination de Venise et sous le protectorat de l'Angleterre. În: Revue des deux mondes, tome 16, 1 martie 1858, pp. 381-422; trad. în greacă de C. Rhally, Atena 1859;
Pagina de titlu a lucrării Les femmes en Orient, vol. I, Zürich, 1859
  • Les femmes en Orient, par M-me la C--sse Dora D'Istria. Vol. I: La péninsule orientale, Meyer & Zeller, Édit. Zürich, 1859; Vol. II. La Russie, Zürich, 1860; trad. în greacă de Aimilia G. Skousé, éd. Doukas, Atena, 1861 (cu un portret și biografie); trad. în română de Gregorie P. Peretz: „Femeile în Oriinte” [sic!] în Operile..., vol. II, La Russie, București, 1876-1877; trad. în rusă, St. Petersburg, 1865; [lucrarea are o dedicație a Dorei d'Istria pentru profesorul Pappadopoulos: „À mon vénéré maître”]
  • L'ascension de San Salvatore. În: Illustration, 21 ianuarie 1859;
  • Souvenirs de la Cour de Dresde--Mlle de Haltingen. În: Revue des deux mondes, 2e période, tome 19, ianuarie 1859, pp. 42-68;
  • La nationalité roumaine d'après ses chants populaires. În: Revue des deux mondes, 15 martie 1859; trad. în română de Gregorie P. Peretz cu titlul: „Natiunalitatea româna de pre cântecile poporane”, în Operile dómnei..., vol. I, București, 1876-1877;
  • Une rencontre de voyage, souvenirs de la Suisse italienne, în: Revue des deux mondes, T. 27, 1 iunie 1860, pp. 636-667;
  • La nationalité hellénique d'après les historiens. În: Revue Suisse, Neuchâtel, ianuarie, februarie, mai 1860;
  • Ἡ Ἰταλία ἐγένετο! [trad. „Italia se făcu!”] În: Αἰών [Secolul], Atena, 5 noiembrie 1860;
  • Ὁ Βασιλεὺς τῆς Ἰταλίας. [trad. „Regele Italiei”] În: Αἰών [Secolul], Atena, 10 decembrie 1860;
  • Lettres à un philosophe athénien . În: Αἰών [Secolul], Atena, 1860;
  • Αἱ γυναῖκες ἐν τῇ Δύσει [trad. „Femeile în Occident”]. În: Πανδώρα [Pandora], Atena, 1860-1864 (pseudonimul autoarei elenizat: Δώρα Ἰστριάς, cu o xilogravură după bustul încununat de lauri al scriitoarei, intitulată Πριγκίπησσα Ἑλένη Μασσάλσκη [Prințesa Eleni Massalski] în nr. 261 din 1 februarie 1861);
  • Un été au bord du Danube. În: Illustration, 9 februarie 1861, cu desenul „La vue de Borcea-Roumanie”, executat de autoare;
  • Ἡ Ῥώμη καὶ οἱ Βούλγαροι. [trad. Roma și Bulgarii] În: „Αἰών” [Secolul], Atena, 1 și 18 martie, 9 și 31 mai 1861;
  • La Veneziana, [roman istoric, scris între 1848 și 1861]; publicat în: Illustrazione universale, Milano, 4 martie-6 mai 1867; trad. în greacă de N. Dragumis, publicat în Ἐθνικὸν Ἡμερολόγιον [trad. Almanah Național], Atena, 1865 (pseudonimul autoarei elenizat, într-un singur cuvânt: Δωραδίστρια);
  • Le Feste Rumene. În: Mondo illustrato, Torino, 25 mai și 8 iunie 1861 (conține prima traducere în italiană, în proză, a baladei Miorița, precum și a baladei Soarele și luna);
  • Excursions en Roumélie et en Morée, 2 vol., ed. Meyer et Zeller, Zürich, 1863 [Această scriere este recenzată în cartea: Eugene Lovinesco, Les voyageurs français en Grèce au XIXe siècle (1800-1900), Paris, 1909, pp. 156-157];
  • La nationalité serbe d'après les chants populaires. În: Revue des deux mondes, Paris, 15 ianuarie 1865; trad. în italiană în Nazionale, an VI, 1865;
Pagina de titlu a lucrării Des femmes par une femme, vol. I, Paris, 1865
  • Des femmes par une femme, Tome I-II, Paris, Librairie Internationale A. Lacroix, Verboeckhoven et C-ie, Éditeurs (Bruxelles, Typ. de A. Lacroix, Verboeckhoven et C-ie) 1865; trad. în rusă, parțial, în Зaграничный Вeстник [trad. Revista de peste hotare], 1865 și în engleză „Woman-hood of all Nations”. [În această carte, autoarea prezintă condițiile femeilor din Elveția romandă și Germania și anume din „societatea latină”: franțuzoaice, italiene, spaniole, portugheze și din „societatea germană”: nemțoaice, saxone, prusiene, austriece, scandinave, anglo-saxone, elvețiene, belgiene, olandeze];
  • Les Albanais des deux côtés de l'Adriatique et la nationalité albanaise d'après les chants populaires. În: Revue des deux mondes, 15 mai 1866; trad. în greacă de Therianos, 1866; în italiană de Enrico Artom: „La nazionalità albanese secondo i Canti popolari”, publicată cu biografia și portretul autoarei de Felice Schiavoni, Cosenza, (Dalla Tip. Migliaccio), 1867; în albaneză de D. Camarda;
  • Fylétia e Arbenoré prèj Känekate laòshima (Trad. din franceză a operei „La nationalité albanaise...” de Demetrio Camarda), Livorno, 1867;
  • Les Orientaux à Paris, în Paris-Guide par les principaux écrivains de la France, Librairie internazionale, Paris, 1867;
  • Les écrivains albanais de l'Italie méridionale, în: Indépendance hellénique, Atena, 1867; trad. în germană în: Rivista internazionale, Viena, 1867 și în italiană, Palermo, 1867;
  • La littérature roumaine, în: Rivista orientale, Florența, 1867; capitolul „George Cretzianu” [Crețeanu] tradus în l'Umbria e le Marche, 15 iunie 1868; trad. în română în Literatura română: „Eliade Rădulescu”, pp. 200-218, „George Crețianu”, pp. 219-236, „Gheorghe Șincai și istorici”, pp. 237-260; trad. de Gr. P. Peretz în Operile dómnei..., vol. I;
  • I Klefti della Grecia moderna, în „Nuova Antologia”, Florența, 1 I 1860; trad. în greacă, Atena, 9 aprilie și 11 iunie 1868;
  • Vasiliki, în Salon, Leipzig, febr. 1868; trad. în română de Gr. H. Grandea: Vasilikia-Scene din haremul albanes, de Dora d'Istria (născută Princesa Ghica), publicată în ziarul Albina Pindului, București, 1872 [o nuvelă care prezintă drama unei fete aromâne, ajunsă soția lui Ali Pașa de Ianina];
  • Scènes de la vie serbe, în Indépendance hellénique, 26 martie-9 aprilie 1868;
  • Gli Albanesi Musulmani, în două părți: prima parte, I. Scutari e i Buchatli, în Nuova Antologia, vol. 8, fasc. 6, Florența, iunie 1868; partea a II-a, Berath e Ianina, în Nuova Antologia, mai, 1870;
  • La nationalité bulgare d'après les chants populaires, în: Revue des deux mondes, 15 iulie 1868;
  • Der hellenische Klerus, în Revue Internationale, Viena, iulie-august 1868;
  • Jean Heliade Radulesco, în Illustration, 14 noiembrie 1868, trad. în română de Grigorie P. Peretz în Operile dómnei..., vol. I, București, 1876-1877;
  • Necrologia di Eliade Radulesco, în: Neologos, 23 mai și 4 iunie 1872;
  • Les ėtudes indiennes dans la Haute-Italie. Le Mahābhārata et le roi Nala [par] Dora d'Istria, memoriu citit la Societatea de arheologie din Atena, II éd. Atena, Cassandréas, 1870. Trad. italiană: ed. a II-a, Florența, 1870;
  • Les femmes fortes, în: Messager franco-americain, New-York, 6 martie 1871; în greacă în Dėbates, Atena, 9 martie 1871
  • Gli Albanesi in Rumenia. Storia dei principi Ghica nei secoli XVII, XVIII e XIX su documenti inediti tratti degli archivii di Venezia, Vienna, Parigi, Berolino, Constantinopoli, Haga, etc. Trad. din franceză după manuscris de B. Cecchetti și publicată în Revista Europea, mai 1871-1872-1873 și în broșură de 455 pp. cu o bibliografie a operelor Dorei d'Istria, 1873;
  • La mort du roi Dasaratha, dramă, în Indépendance hellénique, 23 septembrie, 1871;
  • Russes et Mongols--Les Rurikovitchs et Jean du Plan de Carpin, în: Revue des deux mondes, 15 februarie 1872, Paris, XCVII, pp. 800-832 [Jean du Plan de Carpin a fost emisar papal al Sfântului Scaun în Tibet];
  • La poésie populaire des Turcs orientaux, les Kirghiz, les Perses, les Turcomans, în: Revue des deux mondes, Tome 103, ianuarie și februarie 1873, pp. 543-583;
  • La poésie des Ottomans, II éd. Maison-neuve & Cie, Libr.-édit., Paris, 1877; [Scrierea este menționată în enciclopedia italiană Dizionario Biografico degli Italiani (1937), în articolul Turchi];
  • La littérature française au XIX siècle. Esquisses historiques, Florența, 1885;
  • French Literature under the first Empire. II éd. New-York, Barnes, 1875
  • La poėsie grecque dans les îles-ioniennes. M. Aristote Valaoritis et ses souvenirs des guerres de l'Indépendance. [par Dora d'Istria]. Paris 1858, Revue des deux mondes. Tome XIV, 1 martie 1858, pp. 57-88;
  • La vie Klephtique dans l'Empire Persan. Kolozsvar [azi Cluj-Napoca]. (Impr. de l'Université royale Jean Stein), 1879, 28 pp. („Acta comparationis litterarum universarum”);
  • Giovanni Duprè, în: Indépendance hellénique, Atena, 19 septembrie 1870 [Giovanni Duprè a fost un sculptor italian, cu strămoși francezi îndepărtați din Siena]
  • Le carnaval de Venise, în: Gazette rose, Paris, 1 februarie, 1 iunie 1867

Scrisori ale Dorei d'Istria către Alexandru Dimitrie Ghica se găsesc în Arhivele Naționale ale României, fond Ghica Alexandru Dimitrie, nr. inventar 1226[32]

Articole biografice asupra Dorei d'Istria se regăsesc în dicționarele enciclopedice românești
  • Enciclopedia română, vol. II, de Dr. Corneliu Diaconovich, Sibiu, Editura și tiparul W. Krafft, 1900, pp. 203-204 (primul dicționar enciclopedic în România, în care însă aprecierea autorului articolului despre Dora d'Istria nu este prea măgulitoare: „...n-a putut să creeze ceva original și durabil, ci mai mult a contribuit să se facă cunoscuți Apusului pe noi Românii și pe celelalte popoare mai mici din Orient.”)
  • Dicționar enciclopedic ilustrat, de I. Aurel Candrea [profesor] și Gh. Adamescu [academician], vol. II, ediție îngrijită și prefațată de I. Oprișan, ediția a doua anastatică, ed. Saeculum I.O., București, 2010, p. 1614, articolul „Dora d'Istria” [articolul este foarte sumar].
Articole biografice în enciclopedii străine
  • Meyers Konversationslexikon, 5. Band, Verlag des Bibliographischen Instituts, Leipzig und Wien, Vierte Auflage, 1885-1892; articolul „Dora d'Istria (mit ihrem wahren Namen Helene, Fürstin Kolzow-Massalski)”, pp. 72-73 [În articol se menționează că în anul 1880 a călătorit în Franța, Irlanda și America de Nord]
  • Larousse- Grand Dictionnaire Universel du XIX-e siècle. Paris, 1870, 6, p. 1107
  • A Biographical Dictionary of Women's Movements and Feminisms: Central, Eastern and South Eastern Europe. 19th and 20th Centuries. Edited by Francisca de Haan, Krassimira Daskalova and Anna Loutfi. Central European University Press, Budapest and New York, 30 iunie 2006. Articolul „Gjika, Elena (Elena Ghica), pen-name Dora d'Istria”, pp. 158-161 [În introducere: „luptătoare pentru minoritățile naționale în Imperiul Habsburgic și pentru cauza egalității femeilor”; de remarcat este albanizarea numelui, cu o ortografie niciodată folosită de Ghiculești]
  • Angelo de Gubernatis, Dizionario Biografico degli Scrittori contemporanei. Ornato di oltre 300 ritratti (trad.: Dicționar Biografic al Scriitorilor contemporani. Împodobit cu peste 300 relatări scrise/portrete). Coi tipi Dei Successori Le Monier. Florența, 1879, 1317 pp. Articolul „D'Istria (Dora)”, pp. 386-387.
  • G.[ustave] Vapereau, Dictionnaire universel des contemporains, cinquième édition, entièrement refondue et considérablement augmentée, Paris, Librairie Hachette et Cie, Londres 1880. Articolul „Dora D'Istria (Hélène Ghika, princesse Koltzoff-Massalsky)” în care se scrie: „Mme Dora d'Istria , dont tous les écrits sont inspirés, en religion, par le christianisme évangelique, en politique, par le principe de nationalité et le libéralisme...”

Titluri academice și ale unor societăți[modificare | modificare sursă]

Bust al scriitoarei, realizat în 1860 în atelierul de sculptură al fraților Phytalis din Atena
  • Membru onorific al Societății Arheologice din Atena, 28 mai 1860;
  • Membru onorific al Société Géographique de France, 19 ianuarie 1866;
  • Membru corespondent al Ateneo Veneto di Scienze, Lettere ed Arti din Veneția, 8 martie 1868;
  • Membru onorific al Academiei din Milano, 18 iunie 1868;
  • Membru onorific al Syllogos Ellinikos din Constantinopol, 8 august 1870;
  • Președinte onorific al „Elicon” - Societate literară din Smirna (Asia), 17 martie 1871;
  • Membru emerit al Accademia Raffaello - Urbino, 17 decembrie 1871;
  • Vicepreședinte onorific al Asociației femeilor din Grecia pentru instruirea femeilor, 11 septembrie 1872;
  • Membru al Societății pentru „L'incremento de Teatro in Italia” (trad. „Dezvoltarea teatrului în Italia”) din Florența, 21 ianuarie 1872;
  • Membru al Accademia dei Quiriti din Roma, 1873
  • Membru onorific al Accademia Pittagorica din Napoli, 24 mai 1873
  • Membru al Académie Nationale de Lettres din Barcelona
  • Membru al Institutului Arheologic din Buenos Aires, 30 mai 1873
  • Președinte de onoare al societății El Chark din Constantinopol, 20 aprilie 1873 [El Chark (Orientul) a fost o societate științifică, literară, artistică și umanitară]
  • Meister [Maestru] al „Freie Deutsche Hochstift” din Frankfurt
  • Membru al Società italiana per gli studi orientali, 9 noiembrie 1873 (transformată în 1877 în Accademia Orientale)
  • Membru onorific al „Minerva” din Trieste etc.

Posteritate[modificare | modificare sursă]

În anul 1908 o piațetă din Florența a primit numele „Dora d'Istria” (între 6 iunie 1908 și 24 septembrie 1912);[33] astăzi este denumită „Piazza Isidoro del Lungo”. În Albania au fost emise timbre poștale cu portretul Dorei d'Istria, cu valori de 80 qindarka și de 1,10 leka.[34] În orașul Strasbourg din Franța există „Place Dora d'Istria” în cartierul Neudorf, piața fiind denumită astfel din aprilie 2012. De asemenea, în cinstea scriitoarei filoelene, municipalitatea din Atena a denumit „οδός ΔΩΡΑΣ Δ'ΙΣΤΡΙΑ” o stradă situată în cartierul Kolonaki, la poalele colinei Licabet.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g general catalog of BnF 
  2. ^ George Lăzărescu, Prezențe românești în Italia. Editura didactică și pedagogică, R.A., București, 1995. Articolul: Dora d'Istria, româncă de celebritate europeană, pp. 92-106 [George Lăzărescu, profesor universitar, dr. în Științe Filologice; între 1974-1978 - profesor la Universitatea din Pisa, Italia]
  3. ^ Mihai Dim. Sturdza, Grand familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1999, p. 297
  4. ^ Ghyka, le Site de la Famille. Elena Ghica - Dora d'Istria. Autori: Mona & Florian Budu-Ghyka, august 2010, [1]
  5. ^ G. I. Ionescu -Gion, Portrete și evocări istorice, editura Minerva, București, 1986, capitolul Dora d'Istria, p. 92. Ionescu -Gion citează fraza lui Cezar Bolliac din ziarul său Trompeta Carpaților (26 august 1873)
  6. ^ Armand Pommier, Mme la Comtesse Dora D'Istria, avec un magnifique portrait (Gravure anglaise d'après F. Schiavoni, de Venise). Paris, Lecrivain et Toubon, éditeurs, 1863, 100 p.
  7. ^ C. Gane, Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane, Ed. Modernă, cap.XIII,București, p.386
  8. ^ Vl. Diculescu, Viața cotidiană a Țării Românești în documente. 1800-1848. Editura Dacia Cluj, 1970, p.237, „Dora D'Istria”, fragment din Trompetta Carpaților, nr.1081 din 26 august/7 septembrie 1873, p.2
  9. ^ Biblioteca Academiei Române, fond Ion Heliade Rădulescu, msse 5204, vol.II, f. 89
  10. ^ I.Heliade Rădulescu, Scrieri alese. Ediție îngrijită de Vladimir Drimba. Postfață și cronologie de Constantin Măciucă. Editura ALBATROS, București, 1984, p.53
  11. ^ Magda Nicolaescu Ioan, Dora d'Istria, Editura Cartea Românească, București, 1932, pp. 20-21
  12. ^ Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea. Material românesc. Oameni și înfăptuiri. Ed. Cugetarea-Georgescu Delafras, București,1940
  13. ^ Pierre Dolgorouky (Le prince), Notice sur les principales familles de la Russie. Berlin, 1859, Ferdinand Schneider, 144 p. p. 17
  14. ^ Alexandru Livia-Irina, Cine mai știe de Dora D' Istria -prima româncă ce a publicat o carte?! În: revista Historia, 9 decembrie 2013
  15. ^ Arina Avram, Femei celebre din România - Mică enciclopedie, Editura ALLFA, 2014, ISBN 973-724-040-5, accesat 27 mai 2017
  16. ^ Constantin Gane despre Dora d’Istria, ALAR - Asociația Liga Albanezilor din România, accesat 27 mai 2017
  17. ^ a b Nicolae Iorga, Lettres de Dora d'Istria. În: Revue historique du sud-est européen, 9/4-6, Paris-București, 1932, p.134-209
  18. ^ Le marquis de Villemer (Charles Yriarte), Portraits cosmopolites, p.165-178, Paris, 1870 [Carte electronică gratuită]
  19. ^ Imperialtransilvania, Elena Ghica, the first woman who climbed Mont Blanc, februarie 2017
  20. ^ Geo Șerban, "Secolul 20" la Berna. În: Secolul 20, nr. 307-308-309, 1986, pp.116-130
  21. ^ Catalogue officiel, Petersburg, 1854, nr. 209, 210, 211
  22. ^ Angela Comnene, Prietenia și corespondența literară a Împăratului brazilian Dom Pedro al II-lea cu cele două Prințese române, Elena Ghica și Regina Elisabeta a României (1870-1890), Editura OSCAR PRINT, București, 2001, p. 24
  23. ^ Men of the time: a dictionary of contemporaries, containing biographical notices of eminent characters of both sexes. Eleven edition, revised and brought down to the present time, by Thomson Cooper, ed. London, George Routledge and Sons, 1884. Articolul: Istria, The Princess Dora
  24. ^ Angelo De Gubernatis, Fibra. Pagine di Ricordi. VII Aprile MDCCCC, Roma, Forzanni, Tipografi del Senato, 1900, p. 266
  25. ^ Angelo de Gubernatis, Dizionario Biografico degli Scrittori contemporanei. Coi Tipi Dei Successori Le Monier. Firenze, 1879, 1317 p.
  26. ^ Mihaela Cojocaru, Scrisul feminin românesc. Universitatea „Petrol-Gaze”, Ploiești, 2003
  27. ^ Roberta Fidanza, Dora d'Istria. Uno sguardo femminile sull'Ottocento. Risorgimento, pedagogia politica, condizione femminile Colecția Donne nella storia, vol. 14. Aracne editrice, Roma octombrie 2013, ISBN 978-88-548-6450-4
  28. ^ G. I. Ionnescu-Gion, Portrete și evocări istorice, ediție îngrijită, prefață, note de Vistian Goia, Editura Minerva, capitolul Dora d'Istria, pp. 88-97, București, 1986
  29. ^ Richard Cortambert, Les illustres voyageuses, Paris, librairie française, E. Maillet, libraire-éditeur, 1866, p. 267
  30. ^ Eugène Lovinesco, Les voyageurs français en Grèce au XIXe siècle (1800-1900). Avec une préface de M. Gustave Fougères, Paris, Librairie Ancienne. Honoré Champion, Éditeur, 1909.
  31. ^ C. F. Gabba, La questione femminile e la Principessa Dora d"Istria. Considerazioni di Carlo Francesco Gabba, professore ordinario di diritto nella R. Università di Pisa. Firenze, Tipografia dei succesori Le Monnier, 1865, p. 10
  32. ^ Filofteia Rînziș, Arhive personale și familiale, vol.I, Repertoriu arhivistic, fond Ghica Alexandru Dimitrie, nr. inventar 1226, p. 84, Arhivele Naționale ale României, București, 2001
  33. ^ Liviu Bordaș, „Operele incomplete ale Dorei d'Istria. Istoria unei ediții la 1870”. În: Caiete Critice, București, nr. 10-11, 2008, pp. 51-56.
  34. ^ website : Albanija- Bolol tal-posta-- 1913- 2016 - Paġna 42- StampWorld.com

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Antonio D'Alessandri, Il pensiero e l'opera di Dora d'Istria fra Oriente Europeo e Italia. Teză de doctorat (2006), Università degli studi Roma tre.[Cel mai autorizat specialist în ceea ce o privește pe Dora d'Istria, în prezent]. Premiul Spadolini-Nuova Antologia, 2006, pentru teza de doctorat.
  • Antonio D'Alessandri, Gândirea și opera Dorei d'Istria. Între Orientul european și Italia. Trad. din l. italiană de Mara Chirițescu și Cerasela Barbone. Editura Pavesiana, București, 2011, 464 p.
  • Liviu Bordaș, Dor de Dunăre și alte nostalgii cosmopolite. Prețul cosmopolitismului. În: Observatorul cultural, nr.179 (437), 21-27 august 2008, pp.16-18, București
  • Liviu Bordaș (Universitatea din București), Dora d'Istria e Angelo De Gubernatis: studiosi tra due Orienti. În : Seminario di studi - „Dora d'Istria intelletuale europea (1828-1888), Tra Risorgimento italiano e Risorgimento balcanico”. Firenze, 30 mai 2008
  • Liviu Bordaș, Între două Orienturi. Dora d'Istria și Angelo de Gubernatis. I. 1867-1873. In vol.: Polychronion. Profesorului Nicolae Șerban Tanașoca la 70 de ani. Editori: Lia Brad-Chisacof, Cătălina Vătășescu, Editura Academiei Române, București, 2012, pp.77-99
  • Magda Nicolaescu -Ioan, Dora d'Istria, prefață de Nicolae Iorga, Editura Cartea Românească, București, 1932, 97 p. [cartea conține un facsimil al unei scrisori autografe a Dorei d'Istria pe care se observă scrisul de mână caligrafic și fin al prințesei]; cota BCU Iași II 47718
  • Radu Ionescu, D-na Dora d'Istria (I-III), în: Revista română, București, 1861-1862; I: august 1861, pp.427-448, decembrie 1861, pp .783-806; II: aprilie 1862, pp.17-45. Radu Ionescu (1834-1872) a fost estetician, critic literar, poet și publicist. În: Radu Ionescu, Scrieri alese, Editura Minerva ,1974 , 531 p. sunt prezentate fragmente din unele scrieri ale Dorei d'Istria (p. 112-133) și un studiu cu caracter de monografie asupra autoarei, prima de acest fel în istoria criticii literare românești
  • Operile dómnei Dora D'Istria. Traducțiune de Gregorie G. Peretz. Vol. I. Natiunalitatea romana. Eroi Romaniei. Literatura romana. Natiunalitatea helenica. Imprimate cu spesele Eforiei Spitalelor. Bucuresci. Typographia Curtii (Lucratorii Associați). 1876 (pe coperta originalului: MDCCCLXVI), 389 [-391] p. Cuprinde și: Viața și operile principesei Elena Ghica Koltzoff-Massalski Dora D'Istria de Comendorele Bartolomeo Cecchetti cap de secțiune și profesore la Archivele Regale din Veneția, membru al mai multor academii și societăți savante. Autore al opului Republica Veneției și curtea de la Roma șcl. (Traducțiune din limba italiana de Ștefan S. Sichleanu). [NB: titlul exact de pe coperta lucrării a fost reprodus după Bibliografia românească modernă 1831-1918, Vol. II (D-K), Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1986, p. 144]
  • Operile dómnei Dora D'Istria. Traducțiune de Gregorie Peretz. Vol. II. Femeile in Oriinte. Peninsula orientală. Imprimate cu spesele Eforiei Spitalelor. Bucuresci. Typ. Curții, Lucratorii Associați, 1876 [pe copertă: 1877], 940 p. [Titlu reprodus după Bibliografia românească modernă...]
  • Catinca Ghica, traducere: Jeanne Louise Campan. Pentru educația copiilor. Traducere în românește de O mumă [= Catinca Ghica], București,Tipografia Colegiului Sf. Sava, 1839
  • Richard Cortambert, Les illustres Voyageuses, Paris, 1866, 396 p. Articolul: Madame Dora d'Istria, pp.266-302
  • Maksutovici, Cristia, Dora d'Istria, prefață de Georgeta Filitti, Ed. Kriterion, București, 2004, 106 p.
  • Maksutovici, Cristia, Un nume pe nedrept uitat: Dora D'Istria, Ed. Ararat, 1997, 232 p.
  • Schmidt Weiβenfels, Eine ungewöhnliche Frau (trad. O femeie extraordinară), în Die Gartenlaube, Heft 15, pp. 232-233, 1864, Leipzig, Verlag von Ernst Keils [articol despre D. d'I.]
  • Oscar Greco, Bibliobiografia femminile italiana del XIX secolo, Venezia, 1875, pp. 50-82, Presso i principali libri d'Italia [se găsește la Stanford University Libraries]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Dora d'Istria