Constantin Dimitriu-Dovlecel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Constantin Dimitriu-Dovlecel
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Târgoviște, România Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațieavocat
om politic Modificați la Wikidata
Membru al Camerei Deputaților a României Modificați la Wikidata

Partid politicPNL
Alma materUniversitatea din București

Constantin D. Dimitriu-Dovlecel (n. , Târgoviște, România – d. , București, România) a fost un avocat și om politic român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în Târgoviște, în familia unui latifundiar și negustor bogat  din oraș. După bacalaureat (1891), a absolvit două facultăți ale Universității din București: Facultatea de Drept (1894) și Facultatea de Litere și Filosofie (1895). Dimitriu s-a întors apoi la Târgoviște, unde a practicat avocatura.[1]

Membru al Partidului Național Liberal (PNL), a fost ales pentru prima dată în Camera Deputaților în 1901. În 12 martie 1907 a fost numit prefect al județului Dâmbovița. A îndeplinit funcția de secretar general al Ministerului de Interne din 5 ianuarie 1914 până în 1916. În perioada interbelică, Dimitriu a făcut parte din două guvernări liberale. El a fost ministru al comunicațiilor (4 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928) și ministru ad-interim al lucrărilor publice (4-6 iunie 1927) în guvernele conduse de Barbu Știrbey, Ion I. C. și Vintilă Brătianu; și ministru al muncii, sănătății și ocrotirii sociale (14 noiembrie 1933 - 26 februarie 1934) în guvernele conduse de Ion G. Duca, Constantin Angelescu și Gheorghe Tătărăscu. În același timp, el a fost vicepreședinte al Institutului Național de Științe Administrative și a colaborat la revistele Convorbiri Literare și Viața.[1] Ales pentru prima dată în Senat în 1927,[2] el a servit ca președinte al Senatului din 15 noiembrie 1935 până în 16 noiembrie 1936.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, pp. 172-3. Bucharest: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8
  2. ^ Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 389. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4