Etica grijii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Etica grijii (sau a îngrijirii) este o creație teoretică aparținând lui Carol Gilligan. Etica îngrijirii este o teorie normativă etică care susține că acțiunea morală se axează pe relațiile interpersonale și îngrijire sau bunăvoință ca pe o virtute. Etica îngrijirii este una dintre grupurile de teorii normative etice care au fost dezvoltate de către feminiști în a doua jumătate a secolului al XX-lea.[1] În timp ce teoriile etice consecvente și deontologice subliniază standardele generalizabile și imparțialitatea, etica îngrijirii subliniază importanța răspunsului la individ. Distincția dintre general și individual se reflectă în diferitele lor întrebări morale: "ce este drept?" versus "cum să răspund?".[2] Gilligan critică aplicarea standardelor generalizate ca fiind "problematic din punct de vedere moral, deoarece generează orbire sau indiferență morală".[3]

Unele convingeri ale teoriei sunt de bază:

  • Se înțelege că persoanele au diferite grade de dependență și interdependență una față de cealaltă.
  • Persoanele afectate de consecințele alegerilor trebuie să fie luate în considerare proporțional cu vulnerabilitatea lor.
  • Detaliile determină modul de protejare și promovare a intereselor celor implicați.

Începuturile eticii grijii[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul apariției lucrării In a Different Voice (1982), această ofertă teoretică asupra evoluției morale a făcut o carieră prestigioasă, actual fiind discutată alături de alte abordări etice moderne și contemporane: kantianism, neocontractualism, etica drepturilor, utilitarism, etica virtuții, etici ecologiste.

Gilligan reia cercetările și constatările lui L. Kohleberg asupra dezvoltării morale stadiale, cercetări care păreau să confirme faptul că fetele au un supraeu mai slab și că băieții sunt marcați în deliberările lor morale mai degrabă de reguli, principii, de abstracții, fapt care îi conduce până la stadiul cel mai înalt de dezvoltare: autonomia înțeleasă ca orientare spre principii etice generale. Gilligan a reluat și reinterpretat aceste cercetări, relevând limitele modelului lui Kohleberg (viziunea androcentrică asupra moralei). Constatările lui Gilligan sunt următoarele: băieții aplică în rezoluțiile lor morale o logică a drepturilor, bazată pe o concepție despre dreptate. Fetele aplică o logică psihologică a relațiilor, în contextul căreia prioritatea o reprezintă sensibilitatea față de nevoile celorlalți și responsabilitate reciprocă. Stadiile de dezvoltare spre care tind fetele sunt:

  1. supracentrarea pe sine;
  2. supracentrarea pe alții;
  3. accent pe sine în relațiile cu alții.

Băieții sunt educați în cultura de tip apusean spre competiție iar fetele pentru cooperare și grijă. Aceste strategii de educație fac ca fiecare dintre cele două sexe să aibă probleme de întregime morală: bărbații vor avea probleme în intimitate și în viața lor relațională, femeile vor avea probleme în privința identității autoafirmative și a existenței autonome. Femeile sunt educate să fie receptive la nevole celorlalți, tind să fie interesate să vină în întâmpinarea acestora prin renunțare la sine, bărbații sunt educați spre dreptate, corectitudine, legalitate, tind să fie mai sensibili la norme și principii, mai degrabă decât la nevoile celor din jur. Etica grijii este o etică a responsabilității.

Relația cu pozițiile etice tradiționale[modificare | modificare sursă]

Etica în îngrijire contrastează cu modele etice mai bine cunoscute, cum ar fi teoriile consistențiale (de exemplu, utilitarismul) și teoriile deontologice (de exemplu, etica kantiană) prin faptul că încearcă să încorporeze virtuți și valori feminizate tradițional, care, susținătorii eticii de îngrijire susțin, că sunt absente în astfel de modele tradiționale de etică.[4]

Aspecte teoretice[modificare | modificare sursă]

„Etica drepturilor se bazează pe principiul egalității și se axează pe înțelegerea corectitudinii, în timp ce etica responsabilității se bazază pe echitate, pe recunoașterea necesității diferențelor. În timp ce etica drepturilor este o manifestare a respectului egal, echilibrând cerințele celorlalți cu cele personale, etica responsabilității se întemeiază pe înțelegerea care conduce la compasiune și grijă” (Gilligan, 1995).

Ambele sexe resimt această tensiune între drepturi și grijă. Tendința spre dezvoltarea morală duală în privința genurilor este greșită în consecințele ei și acest fapt este vizibil mai ales la vârste tinere. Maturitatea este mai degrabă „bilingvă” etic.

Etica grijii în raport cu etica drepturilor[modificare | modificare sursă]

Gilligan nu susține nici superioritatea, nici substituibilitatea unei etici cu alta. Ea consideră că ambele trebuie să reprezinte oferte egale în educație, altfel tendința este aceea de a socoti că una dintre ele (cea a drepturilor) este valabilă în viața publică și cealaltă (cea a grijii) este valabilă doar în viața privată. Una devine o etică „de gală”, cealaltă rămâne „trivială” .

Etica grijii în spațiul public[modificare | modificare sursă]

Joan Tronto fructifică oferta lui Gilligan pentru sfera politică și viața publică în general (Tronto, 1993). „Grija” transcende femeile ca grup. Ea este paradigmatică pentru toate grupurile defavorizate și tocmai de aceea este devalorizată ca importanță, iar activitățile de îngrijire au status jos și sunt prost plătite. Activitățile de îngrijire sunt tratate ca emoționale, triviale, private. Ea definește grija ca tip de activitate care menține, continuă și reface „lumea” socială. Grija vizează și relațiile cu mediul, nu doar pe cele dintre oameni, ea depășește relațiile imediate și directe și implică atenția pentru nevoile altora ca bază de acțiune, inclusiv politică. Eticile clasice au fost construite ținând cont de agenți autonomi, dar într-o bună parte a vieții noastre, realitatea este dependența (copilărie, boală, bătrânețe). Prin urmare, sfera publică nu poate ignora nici această realitate, nici dependența unor grupuri întregi de activitatea de îngrijire.

Critici la etica grijii[modificare | modificare sursă]

Etica grijii suscită obiecții critice, inclusiv din perspectiva feminista: ea este considerată o întoarcere la valorile feminine clasice și poate afecta concentrarea femeilor asupra drepturilor și autoafirmării, dacă este luată ca „femeiască” și tratată ca expresie a tendinței femeilor spre autosacrificiu. Există contexte în care a fost formulată o astfel de etică la nivel politic (în statele comuniste), dar într-un mod distorsionat: grija față de entități abstracte sau de entități colective: stat, partid, clasă, popor și a împiedicat orice tendință sore o etică a drepturilor individuale (Miroiu, 1996).

(vezi și Grija, Etici materne)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ “Care Ethics” Maureen Sander-Staudt, The Internet Encyclopedia of Philosophy, ISSN 2161-0002, http://www.iep.utm.edu/, 22/3/2016.
  2. ^ Gilligan, Carol. "Moral Orientation and Moral Development." The Feminist Philosophy Reader. By Alison Bailey and Chris J. Cuomo. Boston: McGraw-Hill, 2008. N. pag. 469 Print.
  3. ^ Gilligan, Carol. "Moral Orientation and Moral Development." The Feminist Philosophy Reader. By on Bailey and Chris J. Cuomo. Boston: McGraw-Hill, 2008. N. pag. 471 Print.
  4. ^ Tong, Rosemarie; Williams, Nancy (). „Feminist Ethics”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. The Metaphysics Research Lab. Accesat în . 


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bibliografie: Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002.
  • Gilligan, Carol, 1982, In a Different Voice, Harvard University Press: Cambridge Mass.
  • Gilligan, Carol, 1995, „Viziuni de maturitate”, în Mihaela Miroiu (ed.), Jumătatea anonimă, București: Ed.Șansa.
  • Miroiu, Mihaela, 1996, Convenio. Despre natură, femei și morală, București: Ed.Alternative.
  • Tronto, Joan, 1993, Moral Boundaries. A Political Argument for an Ethic of Care, New York: Routledge.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Etica_grijii&oldid=13093577