Casablanca (film)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Casablanca
Casablanca (poster).jpg
Afișul filmului
Gen film de dragoste
Regizor Michael Curtiz
Autor Julius J. Epstein[*]
Philip G. Epstein[*]
Howard Koch[*]
Casey Robinson[*]  Modificați la Wikidata
Scenarist Julius J. Epstein
Philip G. Epstein
Howard Koch
Casey Robinson (necreditat)
Producător Hal B. Wallis
Distribuitor Warner Bros.
Studio Warner Bros.
Operator(i) Arthur Edeson
Montaj Owen Marks
Muzica Max Steiner
Distribuție Humphrey Bogart
Ingrid Bergman
Paul Henreid
Premiera 26 noiembrie 1942 (premiera)
23 ianuarie 1943 (lansare generală)
Durata 102 min.
Țara Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
Filmat în California  Modificați la Wikidata
Locul acțiunii Paris  Modificați la Wikidata
Limba originală engleză
Disponibil în română subtitrat
Nominalizări Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor
Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine într-un film alb-negru[*]
Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj
Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat
Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor
Premiul Oscar pentru cel mai bun film
Premiul Oscar pentru cea mai bună muzică de film originală într-o comedie sau dramă[*]  Modificați la Wikidata
Buget 964.000 $
Încasări 3,7 milioane $
(încasări inițiale în SUA)
Prezență online
Titlul filmului

Casablanca este un film american de dragoste din 1942, regizat de Michael Curtiz și avându-i ca protagoniști pe Humphrey Bogart, Ingrid Bergman și Paul Henreid, iar în alte roluri pe Claude Rains, Conrad Veidt, Sydney Greenstreet, Peter Lorre și Dooley Wilson. Scenariul filmului a adaptat piesa Everybody Comes to Rick's de Murray Burnett și Joan Alison.

Având acțiunea petrecută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, filmul se concentrează asupra unui om împărțit între, după cuvintele unui personaj, dragoste și virtute. El trebuie să aleagă între dragostea sa pentru o femeie și ajutarea ei și a soțului ei, lider al Rezistenței cehe, să scape din orașul Casablanca, care făcea parte din Marocul controlat de Regimul de la Vichy, pentru a-și continua lupta împotriva naziștilor.

Casablanca” este considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX. Deși era un film din „lista A”, cu actori consacrați și scenariști de primă mână (Julius J. Epstein, Philip G. Epstein și Howard Koch), nimeni nu se aștepta ca filmul să aibă un succes extraordinar; era considerat doar unul dintre sutele de filme produse la Hollywood în fiecare an.[1] Totuși, filmul a avut parte de un succes important, chiar dacă nu extraordinar, încă de la premiera sa, fiind lansat în grabă pentru a beneficia de avantajul publicității invaziei aliate în nordul Africii, care avusese cu câteva săptămâni mai devreme.[2] În ciuda faptului că Bogart a interpretat primul său rol romantic, Casablanca a câștigat trei premii Oscar, inclusiv Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Personajele sale, dialogul și muzica au devenit reprezentative, iar filmul a crescut în popularitate până la punctul în care este inclus acum în mod constant în pozițiile superioare ale listelor celor mai bune filme din toate timpurile.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Rick Blaine (Humphrey Bogart) este un expatriat american, amar și cinic, care locuiește în Casablanca la începutul lunii decembrie a anului 1941. Clubul său de noapte, unde se organizau jocuri de noroc, "Rick's Café Américain", atrăgea o mare varietate de clienți, precum reprezentanți ai stăpânirii franceze, ofițeri naziști sau italieni, refugiați care căutau să ajungă în SUA sau hoți. Deși Rick pretinde mereu că este neutru în toate aspectele, se dovedește mai târziu că el a livrat arme Etiopiei pentru a combate invazia invazia italiană din 1935 și a luptat de partea republicanilor în Războiul civil spaniol (1936-1939), împotriva fasciștilor lui Francisco Franco.

Black-and-white film screenshot of several people in a nightclub. A man on the far left is wearing a suit and has a woman standing next to him wearing a hat and dress. A man at the center, wearing a military uniform and hat, is looking at the man on the left. A man on the far right is wearing a suit and looking to the other people.
De la stânga la dreapta: Henreid, Bergman, Rains şi Bogart

Ugarte (Peter Lorre), un criminal, ajunge la clubul lui Rick cu „scrisorile de tranzit” obținute prin omorârea a doi curieri germani. Acele documente îi permiteau deținătorului să călătorească liber prin regiunile din Europa controlate de germani, inclusiv în Lisabona neutră, și de acolo în Statele Unite ale Americii. Scrisorile sunt de neprețuit pentru refugiații ajunși în Casablanca. Ugarte intenționează să facă o avere, vânzându-le celui mai mare licitator, care era așteptat să vină la clubul lui Rick în acea noapte. Cu toate acestea, înainte ca schimbul să aibă loc, Ugarte este arestat de poliția locală, comandată de căpitanul Louis Renault (Claude Rains), un ofițer corupt al Regimului de la Vichy, care îi ajuta pe naziști. Renault și naziștii nu știu însă că Ugarte lăsase scrisorile, spre păstrare, lui Rick, deoarece: „cumva, doar fiindcă mă disprețuiești, ești singurul în care pot avea încredere”. Ugarte moare pe când se afla în custodia poliției fără să dezvăluie faptul că a încredințat scrisorile lui Rick.

În acel punct, motivul amărăciunii lui Rick reapare în viața sa. Fosta sa iubită, norvegiana Ilsa Lund (Ingrid Bergman), sosește la localul lui Rick. Văzându-l pe prietenul și pianistul lui Rick, Sam (Dooley Wilson), Ilsa îi cere să cânte "As Time Goes By". Când Rick este nervos, furios că Sam nu i-a ascultat ordinul de a nu mai cânta acel cântec, el este șocat să o vadă pe Ilsa. Ea este însoțită de soțul ei, Victor Laszlo (Paul Henreid), un lider renumit al Rezistenței Cehe, care încerca să scape de urmărirea naziștilor, și doreau să cumpere scrisorile. Cuplul avea nevoie de scrisori, pentru a putea ajunge în America, unde Laszlo își putea continua activitatea. Maiorul german Strasser (Conrad Veidt) sosește în Casablanca pentru a se asigura că Laszlo nu reușește. După terminarea programului, Ilsa se întoarce pentru a încerca să îi explice de ce a dispărut fără nicio explicație, dar Rick este beat și nu vrea să asculte.

A doua zi, Laszlo se întâlnește cu Signor Ferrari (Sydney Greenstreet), o figură majoră a lumii interlope și prietenosul rival în afaceri al lui Rick, pentru a-i cere o ofertă. Ferrari își exprimă bănuiala că Rick are scrisorile. Într-o întâlnire privată, Rick refuză să le vândă la orice preț, spunându-i lui Laszlo să o întrebe pe soția sale despre motivul refuzului său. Ei sunt întrerupți atunci când un grup de ofițeri naziști, conduși de maiorul Strasser (Conrad Veidt), începe să cânte „Die Wacht am Rhein”, un cântec patriotic german. Furios, Laszlo cere atunci orchestrei să cânte "La Marseillaise". Atunci când liderul formației se uită la Rick pentru a primi îndrumări, acesta dă din cap afirmativ. Laszlo începe să cânte, la început singur, apoi mulțimea i se alătură într-un acces de fervoare patriotică, cântecul germanilor nemaiputând să se audă. Drept răzbunare, Strasser îi dă dispoziție lui Renault să închidă clubul.

În acea noapte, Ilsa se întâlnește cu Rick, în clubul gol de oameni. Când acesta refuză să îi dea documentele, ea îl amenință cu un pistol, dar nu este capabilă să tragă pentru că încă îl iubește. Ea îi explică faptul că atunci când ei s-au întâlnit pentru prima oară și s-au îndrăgostit la Paris, ea credeea că soțul ei fusese ucis într-o încercare de evadare din lagărul de concentrare. Ulterior, în timp ce se pregătea să fugă cu Rick în fața iminentei ocupări a Parisului de către armata germană, ea a aflat că Laszlo era în viață și se ascundea. Ea l-a părăsit pe Rick fără să-i spună acestuia de soțul ei bolnav.

Black-and-white film screenshot of a man and woman as seen from the shoulders up. The two are close to each other as if about to kiss.
Bogart şi Bergman

După acele dezvăluiri, foștii iubiți se împacă. Rick este de acord să-l ajute pe liderul Rezistenței să plece la Lisabona, lăsând-o să creadă că ea va rămâne cu el atunci când Laszlo va pleca. Atunci când Laszlo apare pe neașteptate, scăpând de o razie a poliției de la o reuniune a Rezistenței, Rick îl trimite pe chelnerul Carl (S. K. Sakall) să o conducă acasă pe Ilsa.

Laszlo arată că este conștient de dragostea lui Rick pentru Ilsa și încearcă să-l convingă să folosească scrisorile pentru a o pune pe aceasta la adăpost. Cu toate acestea, Laszlo este arestat pentru o acuzație minoră. Rick îl convinge pe Renault să îl elibereze, promițând înscenarea unei infracțiuni mult mai grave: posesia scrisorilor de tranzit. Pentru a înlătura suspiciunile lui Renault, Rick îi explică faptul că el și Ilsa vor pleca spre America.

Când Renault încearcă să-l aresteze pe Laszlo după cum era stabilit, Rick îl forțează să-l lase să scape, amenințându-l pe căpitan cu pistolul. În ultimul moment, Rick o convinge pe Ilsa să urce în avionul spre Lisabona, împreună cu soțul ei, spunându-i că ea ar regreta dacă va rămâne cu el: „Poate nu azi. Poate nu mâine, dar în curând și pentru restul vieții tale”.

Maiorul Strasser, chemat de Renault, ajunge la aeroport singur. Rick îl împușcă pe Strasser, atunci când acesta încearcă să îi oprească pe cei doi să plece din Casablanca. Când poliția ajunge acolo, Renault îi salvează viața lui Rick, spunându-le să „strângă suspecții obișnuiți”. Apoi îi recomandă lui Rick să plece împreună din Casablanca către Brazzaville (în Franța Liberă), iar ei dispar în ceață, Rick rostind cu acest prilej una dintre replicile de final cele mai faimoase din istoria filmului: „Louis, cred că ăsta este începutul unei prietenii frumoase”.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Black-and-white film screenshot of two men, both wearing suits. The man on the left is older and is nearly bald; the man on the right has black hair. In the background several bottles of alcohol can be seen.
Greenstreet (stânga) şi Bogart

Premii[modificare | modificare sursă]

Datorită lansării sale în noiembrie 1942, criticii de film din New York au decis să includă filmul în competiția pentru premiul Oscar pentru anul 1942 la categoria cel mai bun film. Casablanca a pierdut în fața filmului In Which We Serve.[3] Cu toate acestea, Academia a declarat că, din moment ce filmul a fost lansat la începutul anului 1943, el va fi inclus pentru nominalizările din acel an.[4] Casablanca a fost nominalizat pentru opt premii Oscar și a câștigat trei. Când s-a anunțat câștigarea Premiului Oscar pentru cel mai bun film, producătorul Hal B. Wallis s-a ridicat să ia premiul, dar l-a văzut pe Jack Warner grăbindu-se să ajungă pe scenă pentru a lua trofeul. Wallis și-a amintit mai târziu: "n-am avut nicio alternativă, decât să mă așez pe scaun din nou, umilit și furios... După aproape patruzeci de ani mai târziu, încă nu mi-am revenit din șoc." [5] Acest incident l-a determinat pe Wallis să plece de la Warner Bros. în aprilie.[6]

Premiu Categorie Nominalizat Rezultat
Premiile Oscar din 1944 Cel mai bun film Warner Bros. (Hal B. Wallis, producător) Câștigat
Cel mai bun regizor Michael Curtiz Câștigat
Cel mai bun actor Humphrey Bogart Nominalizare
Cel mai bun scenariu adaptat Julius J. Epstein, Philip G. Epstein și Howard Koch Câștigat
Cel mai bun actor în rol secundar Claude Rains Nominalizare
Cea mai bună imagine Arthur Edeson Nominalizare
Cel mai bun montaj Owen Marks Nominalizare
Cea mai bună melodie originală Max Steiner Nominalizare

În 1989, filmul a fost selectat pentru a fi păstrat în National Film Registry al Statelor Unite ale Americii ca fiind "semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic". În 2005 a fost inclus pe lista celor mai bune 100 de filme din ultimii 80 ani de către Time.com (filmele selectate nu au fost clasificate). În 2006, Writers Guild of America, west a votat scenariul filmului Casablanca ca fiind cel mai bun din toate timpurile în lista celor mai bune 101 de scenarii.[7] Filmul a fost inclus de mai multe ori în clasamentele elaborate de American Film Institute.

An Categorie Nominalizat Poziție
1998 AFI's 100 Years... 100 Movies 2
2001 AFI's 100 Years... 100 Thrills 37
2002 AFI's 100 Years...100 Passions 1
2003 AFI's 100 Years... 100 Heroes and Villains Rick Blaine (personaj) 4
2004 AFI's 100 Years...100 Songs "As Time Goes By" 2
2005 AFI's 100 Years... 100 Movie Quotes 5, 20, 28, 32, 43, și 67
2006 AFI's 100 Years... 100 Cheers 32
2007 AFI's 100 Years... 100 Movies (10th Anniversary Edition) 3

Șase replici din Casablanca au fost incluse în AFI's 100 Years... 100 Movie Quotes, cele mai multe din orice film.[8] Acestea sunt:

  • 5 - În cinstea ta, puștoaico.
  • 20 - Louis, cred că acesta este începutul unei frumoase prietenii.
  • 28 - Cântă, Sam. Cântă „As Time Goes By”.
  • 32 - Adună suspecții obișnuiți.
  • 43 - Vom avea mereu Parisul.
  • 67 - Dintre toate cârciumile din lume, ea trebuia să intre tocmai în asta!

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ebert, Roger (15 septembrie 1996). „Casablanca (1942)”. Chicago Sun-Times. http://rogerebert.suntimes.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/19960915/REVIEWS08/401010308/1023. Accesat la 29 iulie 2007. 
  2. ^ "Howard Koch, Julius Epstein, Frank Miller Interview" May, 1995 By Eliot Stein of "STEIN ONLINE" on COMPUSERVE”. vincasa.com. mai 1995. http://www.vincasa.com/indexkoch.html. Accesat la 11 iunie 2008.  Frank Miller: "A mai fost planificată o scenă, după încheiere, care i-ar fi arătat pe Rick și Renault pe un vas aliat chiar înainte de aterizare la CASABLANCA, dar planurile de a o filma au fost abandonate atunci când departamentul de marketing a realizat că ei trebuie să lanseze rapid filmul pentru a profita de pe urma eliberării Africii de Nord."
  3. ^ Francisco, Charles (1980). You Must Remember This: The Filming of Casablanca. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall. ISBN 0-13-977058-5., pag. 192
  4. ^ Francisco 1980, p. 195
  5. ^ Ronald Haver. „Casablanca: The Unexpected Classic”. The Criterion Collection Online Cinematheque. http://www.criterion.com/current/posts/791. Accesat la 8 ianuarie 2010. 
  6. ^ Harmetz 1992, pp. 321–324
  7. ^ 101 Greatest Sceenplays”. Writers Guild of America, west. http://www.wga.org/subpage_newsevents.aspx?id=1807. Accesat la 3 august 2007. 
  8. ^ AFI's 100 Years...100 Movie Quotes”. American Film Institute. http://www.afi.com/100years/quotes.aspx. Accesat la 15 noiembrie 2011. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Behlmer, Rudy (1985). Inside Warner Bros. (1935–1951). London: Weidenfeld and Nicolson. ISBN 0-297-79242-3 
  • Casablanca (Two-Disc Special Edition DVD) (2003) (with audio commentaries by Roger Ebert and Rudy Behlmer and documentary Casablanca 50th Anniversary Special: You Must Remember This, narrated by Lauren Bacall).
  • Epstein, Julius J. (1994). Casablanca. Imprenta Glorias: Fifty Copies Conceived and Illustrated by Gloria Naylor
  • Francisco, Charles (1980). You Must Remember This: The Filming of Casablanca. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall. ISBN 0-13-977058-5 
  • Gardner, Gerald (1988). The Censorship Papers: Movie Censorship Letters from the Hays Office, 1934 to 1968. New York: Dodd Mead. ISBN 0-396-08903-8 
  • Harmetz, Aljean (1992). Round Up the Usual Suspects: The Making of Casablanca — Bogart, Bergman, and World War II. Hyperion. ISBN 1-56282-761-8 
  • Koch, Howard (1973). Casablanca: Script and Legend. The Overlook Press. ISBN 0-87951-006-4 
  • Lebo, Harlan (1992). Casablanca: Behind the Scenes. Fireside. ISBN 0-671-76981-2 
  • McGilligan, Pat. (1986). Backstory: Interviews with Screenwriters of Hollywood's Golden Age. Berkeley and Los Angeles: University of California Press. ISBN 0-520-05666-3
  • Miller, Frank (1992). Casablanca – As Times Goes By: 50th Anniversary Commemorative. Turner Publishing Inc. ISBN 1-878685-14-7 
  • Robertson, James C. (1993). The Casablanca Man: The Cinema of Michael Curtiz London:Routledge. ISBN 0-415-06804-5
  • Rosenzweig, Sidney (1982). Casablanca and Other Major Films of Michael Curtiz. Ann Arbor, Mich.: UMI Research Press. ISBN 0-8357-1304-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Casablanca (film) la Wikimedia Commons