A șaptea pecete

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
A șaptea pecete
The Seventh Seal
Det sjunde inseglet
Seventhsealposter.jpg
Regizor Ingmar Bergman
Producător Allan Ekelund
Scenarist Ingmar Bergman
Actori principali Gunnar Björnstrand
Bengt Ekerot
Nils Poppe
Max von Sydow
Bibi Andersson
Inga Landgré
Åke Fridell
Muzică Erik Nordgren
Director de imagine Gunnar Fischer
Montaj Lennart Wallén
Distribuitor AB Svensk Filmindustri
Premiera 16 februarie 1957 (1957-02-16) (Suedia) 13 august 1958 (1958-08-13) (SUA)
Durata 96 minute[1]
Țara Suedia
Limba originală suedeză
latină
Buget US$150.000[2]
Pagina IMDb

A șaptea pecete (în suedeză Det sjunde inseglet) este un film dramatic și fantastic din 1957, în regia și scenariul lui Ingmar Bergman.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În Scandinavia, unde domneau ciuma și disperarea, se întoarce din Cruciada nobilul cavaler Antonius Block. Pe plajă, la întoarcerea sa, îl așteaptă Moartea, care voia să îl ia cu ea în acel moment. Cavalerul îi propune o partidă de șah, pentru a-și prelungi astfel viață cu câteva zile. Jocul se desfășoară în cursul a diverse întâlniri dintre cavaler și Moarte.

În timp ce partida de șah continuă, Antonius și pajul sau Jons, traversând Scandinavia, întâlnesc multe persoane care, în pradă fricii de moarte se supun unor practici violente pentru a se purifica de păcate, dar și persoane care vor să își satisfacă plăcerile personale înainte de a muri. Cavalerul întâlnește astfel o familie de acrobați, care par a nu-și da seama de tragedia ce îi înconjoară, fiind uniți de iubirea și respect reciproc. Aceasta întâlnire îl ajută pe Antonius să își regăsească credința în Dumnezeu, și acepta să moară sacrificându-se pentru a salva familia acrobaților.

Moartea nu câștigă jocul cu Antonius în condiții de egalitate. Într-adevăr Antonius, cu o mișcare a brațului, lovește piesele de șah în mod intenționat și le face să cadă, susținând că nu mai știe cum erau aranjate. În acest mod distrage atenția Morții și permite familiei de acrobați să fugă.

Cavalerul se reîntoarce acasă unde îl aștepta soția sa, și în timp ce stau la masă cu tovarășii de călătorie (pajul, o femeie salvată de acesta, un fierar și nevasta acestuia), apare Moartea să îi ia.

Tematica cea mai importantă a filmului este raportul dintre om și Dumnezeu înaintea vieții efemere, prezentată prin intermediul unui parcurs în care protagonistul se confruntă cu teama și disperarea oamenilor în față morții, o teamă ce poate fi înțeleasă ca și lipsa de credință.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul special al juriului la Cannes (1957)

Primire[modificare | modificare sursă]

  • „Fascinant palimpsest medieval, apolog cu multiple rezonanțe morale ce trebuie descifrat în straturi suprapuse, despre om și angoasele sale, în care ample scene populare alterneazÄ cu procesiuni bruegeliene și tablouri intimiste, fascinante prin plastica inspirată parcă de picturile medievale pe lemn. […] Din punct de vedere stilistic, este influențat de expresionism, de Dreyer și de frescele medievale.” (Dicționar universal de filme, 2002)
  • „Scopul meu a fost să pictez ca un zugrav din Evul Mediu, cu aceeași angajare obiectivă, cu aceeași sensibilitate și aceeași bucurie. Personajele mele râd, plâng, țipă, se tem, vorbesc, răspund, joacă, suferă, întreabă. Sunt terorizate de ciumă, de Ziua de Apoi, de Steaua care se numește Absint. Astăzi, temerile noastre sunt de altă natură, dar cuvintele rămân aceleași. Întrebarea persistă.” (Ingmar Bergman) (Cinemaa¦ un secol și ceva, 2002)
  • „Această alegorie, cu viziuni apocaliptice îmbină desăvârșit poezia cu filozofia într-o operă de o deosebită profunzime, susceptibilă de multiple interpretări. Punîndu-și întrebări asupra sensului vieții, Bergman realizează ‘cel mai profund și mai ambițios film din istoria cinematografului suedez și se aproprie de operele lui Strindberg și Lagerkvist’ (Peter Cowie).” (Cinema… un secol și ceva, 2002)
  • „O suită de tablouri de gen de o fenomenală frumusețe și una dintre rarele reprezentări medievale credibile în cinema.” (Gilbert Salachas) (Cinema… un secol și ceva, 2002)
  • „Demers poetic și filozofic, tributar mai curînd picturii de frescă naivă medievală și gîndirii existențialiste (Kirkegaard practic omniprezent la Bergman, considerat asimilat în cultura țărilor nordice), filmul este dezvoltarea cu mijloace cinematografice a unei scurte piese de teatru, ‘T – Trämalning’ (‘Pictură pe lemn’), scrisă de Bergman cu doi ani înainte (jucată la Paris în 1959). Filmul, ca și piesa, implantează în imagistica medievală, familiară și obsedantă pentru Bergman încă din copilărie, fațete ale unei angoase contemporane sau, mai exact, prelungirea în contemporaneitate a unor spaime și neputințe omenești ancestrale. Apare aici Bergman omul de teatru, care se exprimă pe sine cu mijloacele cinematografului și își propune să o facă în maniera pictorului medieval, care construia cu sensibilitate, măiestrie și bucurie o altă realitate, concepută de fantezie, o realitate creată în interiorul celei date.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985)

Referințe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]