Charles, Prinț de Wales

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Charles, Prinţ de Wales)
Salt la: Navigare, căutare
Prințul Charles
Prinț de Wales; Duce de Cornwall; Duce de Rothesay
Prințul de Wales în 2012.
Prințul de Wales în 2012.
Căsătorit(ă) cu Lady Diana Spencer
(c. 1981, div. 1996)
Camilla Parker Bowles
(c. 2005)
Urmași Prințul William de Wales
Prințul Henry de Wales
Nume complet
Charles Philip Arthur George
Casa regală Casa de Windsor
Tată Prințul Filip, Duce de Edinburgh
Mamă Elisabeta a II-a a Regatului Unit
Naștere 14 noiembrie 1948 (1948-11-14) (66 de ani)
Palatul Buckingham, Londra

Prințul Charles de Wales (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, n. 14 noiembrie 1948, Londra) este actualul Prinț de Wales și moștenitor al tronului Regatului Unit. Charles este fiul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și al soțului ei, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Este de asemenea Duce de Cornwall și Duce de Rothesay, titluri purtate în mod tradițional de moștenitorul tronului Angliei, respectiv al Scoției.

Prințul Charles este moștenitorul care a purtat cel mai mult timp acest titlu în întreaga istorie a Marii Britanii.[1]

Este interesat de o serie de probleme umanitare și sociale: a fondat "The Prince's Trust" în 1976, sponsorizează The Prince's Charities și este patronul multor alte organizații caritabile și de artă. De mulți ani militează pentru agricultura ecologică și încearcă să sensibilizeze populația cu privire la schimbările climatice, de exemplu. În 1989 a publicat o carte despre rolul arhitecturii în societate și conservarea clădirilor istorice, intitulată A Vision of Britain. De asemenea, susține medicina alternativă.

Charles a studiat la școlile Cheam și Gordonstoun, pe care le-a urmat și tatăl său, Ducele de Edinburgh, când a fost copil, precum și la Geelong Grammar School din Australia. După ce a obținut diploma universitară la Trinity College, Cambridge, Charles a fost în Marina Regală din 1971 până în 1976. În 1981 s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer, cu care a avut doi fii, Prințul William, Duce de Cambridge (n. 1982) și Prințul Harry de Wales (n. 1984). Cuplul a divorțat în 1996, după ce Diana l-a acuzat public pe Charles de o aventură cu Camilla Parker Bowles, iar Charles a recunoscut acest lucru. Diana a murit într-un accident de mașină în 1997. În 2005 Prințul s-a căsătorit cu Camilla, care a primit titlul de Ducesă de Cornwall.

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Charles s-a născut la Palatul Buckingham la 14 noiembrie 1948 la 21:14 (GMT). A fost primul copil al Prințesei Elisabeta, Ducesă de Edinburgh și a Prințului Filip, Duce de Edinburgh și primul nepot al regelui George al VI-lea și al reginei Elisabeta. A fost botezat la 15 decembrie 1948 la Palatul Buckingham cu apă din râul Iordanului, de către arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher. Nașii prințului sunt: regele George al VI-lea (bunicul matern); regele Haakon al VII-lea al Norvegiei (vărul său, reprezentat de contele de Athlone); regina Mary (străbunica maternă); Prințesa Margaret (mătușa maternă); Prințul George al Greciei (unchiul patern, reprezentat de Ducele de Edinburgh); Prințesa Victoria de Hesse (străbunica paternă); Lady Brabourne (verișoara sa); și David Bowes-Lyon (unchiul matern).[2]

Fiind fiul unei fiice de suveran, în mod normal Charles nu ar fi avut dreptul la titlul de Prinț, ci ar fi moștenit titlul secundar al tatălui său, Conte de Merioneth. Totuși, la 22 octombrie 1948, George al VI-lea a emis un act prin care toți copiii Prințesei Elisabeta și ai Ducelui de Edinburgh primeau statutul de prinț regal.

Charles avea trei ani la urcarea pe tron a mamei sale, regina Elisabeta a II-a. A devenit atunci prinț moștenitor. Fiind fiul cel mare al suveranului, automat a preluat titlurile de Duce de Cornwall, Duce de Rothesay, Conte de Carrick, Baron de Renfrew, Lord de Isles și Prinț al Scoției în plus față de cel de Prinț al Regatului Unit. Charles a participat la încoronarea mamei sale de la Westminster Abbey la 2 iunie 1953 stând alături de bunica și mătușa sa.

Conform obiceiului regal, a fost numită o guvernantă, Catherine Peebles, care s-a ocupat de educația lui între vârsta de cinci și opt ani. Palatul Buckingham a anunțat în 1955 că Charles va merge la școală, în loc să ia lecții particulare cu un tutore. A fost primul prinț moștenitor britanic educat astfel.[3]

Tinerețe[modificare | modificare sursă]

Educație[modificare | modificare sursă]

Charles a urmat Școala Hill House din Londra, unde nu a primit niciun tratament preferențial. Prințul a urmat apoi două școli la care învățase și tatăl său, școala Cheam din Berkshire, Anglia, apoi școala Gordonstoun din nord-estul Scoției. A petrecut două trimestre în 1966 la Geelong Grammar School din Australia, timp în care a vizitat și Papua Noua Guinee într-o excursie cu școala.[4]

Încălcând din nou tradiția, după terminarea liceului, Charles a intrat direct la universitate, în loc să se alăture forțelor armate britanice.[5] În octombrie 1967 Prințul a fost admis la Trinity College din cadrul Universității Cambridge, unde a studiat antropologie, arheologie și istorie.[4] În anul al doilea, Charles a mers la University College of Wales, în Aberystwyth, unde a studiat istoria și limba galeză timp de un semestru.[4] La 23 iunie 1970 a absolvit Cambridge cu diploma universitară „Bachelor of Arts”[4]. Conform tradiției universității, ulterior i s-a atribuit și un "Master of Arts".[4]

Învestirea Prințului de Wales[modificare | modificare sursă]

Charles a fost numit Prinț de Wales și Conte de Chester la 26 iulie 1958,[6][7] deși învestitura lui ca atare a avut loc la 1 iulie 1969, când a fost încoronat de mama lui în cadrul unei ceremonii televizate de la castelul Caernarfon. Cu acea ocazie, a vorbit atât în engleză cât și în galeză.[8] I s-au încredințat simbolurile rangului: sabia, sceptrul și inelul cu ametist ce simboliza căsătoria prințului cu țara. Anul următor și-a luat locul în Camera Lorzilor,[9] iar mai târziu a devenit primul membru al familiei regale de la regele George I care a participat la o întâlnire a cabinetului britanic, fiind invitat de primul ministru James Callaghan, ca să poată vedea cum lucrează guvernul. Charles a început apoi să-și asume tot mai multe îndatoriri publice: a înființat "The Prince's Trust" în 1976[10] și a călătorit în Statele Unite în 1981.

Idile timpurii[modificare | modificare sursă]

Prințul Charles la Palatul Buckingham în 1974

În tinerețe Charles a avut legături cu numeroase femei. Printre prietenele lui Charles s-au numărat: Georgiana Russell (fiica ambasadorului britanic în Spania), Lady Jane Wellesley, Davina Sheffield, Lady Sarah Spencer (sora mai mare a Dianei Spencer), Prințesa Marie-Astrid de Luxemburg și Camilla Shand, care mai târziu i-a devenit a doua soție.

La începutul lui 1974, Lordul Mountbatten a început să discute cu Charles despre o posibilă căsătorie cu Amanda Knatchbull, nepoata lui Mountbatten și verișoară cu Charles.[11] Patru ani mai târziu, Mountbatten a aranjat ca Amanda să-l însoțească pe el și pe Charles în 1980 într-un tur în India. Însă în august 1979, Mountbatten a fost ucis de IRA. Charles a plecat singur în India, iar la întoarcere a cerut-o de soție pe Amanda. Însă aceasta își pierduse bunicul, bunica și fratele mai mic în atacul cu bombă, iar acum nu mai voia să se alăture familiei regale.[12]

Prima căsătorie[modificare | modificare sursă]

Prințul și Prințesa de Wales cu Ronald și Nancy Reagan în noiembrie 1985.

Deși Charles a cunoscut-o pe Lady Diana Spencer în 1977 - pe când era prieten cu sora ei mai mare, Sarah - idila lor nu a început decât în 1980. Curând după aceea, potrivit biografului lui Charles, Jonathan Dimbleby, "el a început să se gândească serios să o ia de soție". Diana l-a însoțit pe Charles în vizită la Castelul Balmoral și la Casa Sandringham.[13]

Potrivit lui Norton Knatchbull (vărul lui Charles și fratele mai mare al Amandei), Diana era impresionată de rangul prințlui, iar Charles nu părea îndrăgostit de ea.[14] Între timp, cuplul era mereu pe prima pagină a ziarelor. Când Prințul Philip i-a spus lui Charles că acest lucru i-ar putea afecta reputația Dianei dacă el nu ia în curând o decizie cu privire la căsătorie, acesta a interpretat sfatul tatălui său ca pe o încurajare de a se căsători cât mai repede.[15]

Prințul Charles a cerut-o în căsătorie pe Diana în februarie 1981, iar nunta a avut loc la catedrala St Paul la 29 iulie. Prințul și Prințesa de Wales au avut doi copii: William (n. 21 iunie 1982) și Henry ("Harry") (n. 15 septembrie 1984). Charles a fost primul tată din familia regală prezent la nașterea copiilor săi.[3] În presa de scandal au apărut de-a lungul timpului numeroase zvonuri potrivit cărora tatăl lui Harry nu ar fi Charles, ci James Hewitt, cu care Diana a avut o aventură. Zvonurile se bazau pe asemănarea fizică între Hewitt și Harry. Cu toate acestea, Hewitt a declarat că relația lui cu Diana a început când Harry se născuse deja.[16][17]

Despărțire și divorț[modificare | modificare sursă]

După cinci ani de căsătorie, incompatibilitatea cuplului și diferența de vârstă (13 ani),[18] precum și bănuielile Dianei cu privire la o relație între Charles și fosta lui iubită, Camilla Parker Bowles,[19] le-au afectat căsnicia.

Diana a făcut publică relația lui Charles cu Camilla în cartea Diana, Her True Story, scrisă de Andrew Morton, și au ieșit la iveală și propriile ei aventuri extraconjugale.[20]

În decembrie 1992, primul ministru britanic John Major a anunțat în Parlament despărțirea lor. În același an, presa britanică a publicat înregistrări ale unei convorbiri telefonice pasionale din 1989 dintre Prințul de Wales și Camilla.[21][22]

Charles și Diana au divorțat la 28 august 1996.[23] Când Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997, Prințul de Wales a mers în Franța împreună cu surorile Dianei pentru a-i aduce trupul în Marea Britanie.

A doua căsătorie[modificare | modificare sursă]

Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall în Jamaica, martie 2008

Logodna dintre Charles și Camilla Parker-Bowles a fost anunțată la 10 februarie 2005. Prințul i-a oferit inelul de logodnă al bunicii sale. Acordul reginei asupra căsătoriei (după cum prevede "Royal Marriages Act" din 1772) a fost înregistrat într-o ședință a Consiliului din 2 martie.[24] În Canada, Departamentul de Justiție a anunțat că nu este necesar acordul Consiliului Regal al Canadei asupra acestei căsătorii, deoarece nu se vor mai naște alți urmași și nu va fi afectată succesiunea la tron.[25]

Charles este primul membru al familiei regale care s-a căsătorit civil, și nu religios. Căsătoria a avut loc printr-o ceremonie civilă la Castelul Windsor, urmată de o binecuvântare religioasă la capela St George. Data inițială a nunții (8 aprilie) a fost amânată cu o zi pentru a le permite Prințului de Wales și altor invitați să participe la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Părinții lui Charles nu au participat la ceremonia civilă din 9 aprilie, probabil deoarece regina este șeful Bisericii Anglicane.[26] Regina și Ducele de Edinburgh au participat în schimb la serviciul de binecuvântare și au ținut o recepție pentru miri la Castelul Windsor.[27]

Interese sociale[modificare | modificare sursă]

Prințul Charles manifestă un interes deosebit pentru România, de care se zice că este indrăgostit[28]. Începând din 1997, Prințul de Wales a vizitat în repetate rânduri România pentru a vedea și a evidenția distrugerea mănăstirilor ortodoxe și a satelor săsești în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu.[29][30][31] Prin fundația "Mihai Eminescu Trust" din Londra, Charles se implică în păstrarea patrimoniului cultural românesc[32][33]. Fundația a fost creată în octombrie 1989, când Charles a aflat de planurile lui Ceaușescu de a „sistematiza” 8.000 de sate. Scopul fundației era să stabilească legături cu disidenții români și să facă tot posibilul pentru a opri proiectul lui Ceaușescu.[34]

În 2006, istoricul Tom Gallagher a scris în România Liberă că lui Charles i-ar fost oferit tronul României de către monarhiști și l-ar fi refuzat,[35] însă Palatul Buckingham a negat acestă ofertă.[36] Tot în 2006, Charles a achiziționat în satul brașovean Viscri o fostă proprietate a unei familii de sași, o căsuță veche construită în 1758.[37] În total Prințul are mai multe proprietăți în România.[38]

La 31 mai 2014, Prințul Charles a primit tilul de Doctor Honoris Causa al Universității București.[39]

De asemenea, Charles știe foarte multe despre arta și arhitectura islamică și s-a implicat în construirea, la Centrul din Oxford pentru studii islamice, a unei clădiri și a unei grădini care au îmbinat stilul arhitectural islamic cu cel din Oxford.[9]

Titluri, onoruri și blazoane[modificare | modificare sursă]

Blazonul Ducelui de Rothesay  
Blazonul Prințului de Wales  

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Prince Charles becomes longest-serving heir apparent”. BBC. 20. http://www.bbc.co.uk/news/mobile/uk-13133587. Accesat la Retrieved 30 November 2011. . – Până la 22 aprilie 2011, Albert Edward, Prinț de Wales (mai târziu regele Eduard al VII-lea) a fost moștenitorul cu cea mai lungă domnie, pentru o perioadă de 59 de ani și 74 de zile. Totuși, Prințul Prince Albert Edward a devenit moștenitor aparent la naștere, la patru ani după începutul domniei mamei lui, regina Victoria. Prințul Charles avea trei ani la ascensiunea mamei sale în 1952 și deci a fost moștenitor aparent al tronului tot timpul domniei reginei Elisabeta a II-a.
  2. ^ Yvonne's Royalty Home Page – Royal Christenings”. Users.uniserve.com. http://users.uniserve.com/~canyon/christenings.htm#Christenings. Accesat la 20 februarie 2012. 
  3. ^ a b Growing Up Royal”. TIME. 25 aprilie 1988. http://www.time.com/time/daily/special/diana/readingroom/8191/4_25.html. Accesat la 4 iunie 2009. 
  4. ^ a b c d e The Prince of Wales — Education”. Princeofwales.gov.uk. http://www.princeofwales.gov.uk/personalprofiles/theprinceofwales/biography/education/index.html. Accesat la 27 august 2012. 
  5. ^ HRH The Prince of Wales”. Debrett's. http://www.debretts.com/people/royal-family/royal-portraits/prince-charles.aspx. Accesat la 27 august 2012. 
  6. ^ London Gazette: no. 41460, p. 4733, 29 July 1958. Accesat la 2 September 2008.
  7. ^ The Prince of Wales — Previous Princes of Wales”. Princeofwales.gov.uk. http://www.princeofwales.gov.uk/personalprofiles/theprinceofwales/abouttheprince/previousprincesofwales/. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  8. ^ The Prince of Wales — Investiture”. Princeofwales.gov.uk. http://www.princeofwales.gov.uk/personalprofiles/theprinceofwales/biography/investiture/. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  9. ^ a b The Prince of Wales — Biography”. Princeofwales.gov.uk. http://www.princeofwales.gov.uk/personalprofiles/theprinceofwales/biography/. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  10. ^ The Prince's Trust | The Prince's Charities”. Princescharities.org. http://princescharities.org/princes-trust. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  11. ^ Dimbleby, pp. 204–206
  12. ^ Dimbleby, pp. 263–265
  13. ^ Dimbleby, p. 279
  14. ^ Dimbleby, pp. 280–282
  15. ^ Dimbleby, pp. 281–283
  16. ^ Hewitt denies Prince Harry link”. BBC News. 21 septembrie 2002. http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/2273498.stm. 
  17. ^ Holder, Margaret (24 august 2011). „Who Does Prince Harry Look Like? James Hewitt Myth Debunked”. The Morton Report. http://www.themortonreport.com/celebrity/royals/who-does-prince-harry-look-like/. 
  18. ^ Brown, Tina (2007). The Diana Chronicles. p. 720 
  19. ^ Smith, p. 561
  20. ^ Richard Quest, "Royals, part 3: Troubled Times," CNN.com, 3 June 2002. Accessed 17 June 2012
  21. ^ "The Camillagate Tapes", 18 December 1989, phone transcript, Phone Phreaking – TEXTFILES.COM
  22. ^ Royals caught out by interceptions”. BBC. 29 noiembrie 2006. http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/5258604.stm. Accesat la 27 aprilie 2012. 
  23. ^ BBC ON THIS DAY | 20 | 1995: 'Divorce': Queen to Charles and Diana”. BBC News. 20 decembrie 1995. http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/december/20/newsid_2538000/2538985.stm. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  24. ^ Order in Council, 2 March 2005”. Privy-council.org.uk. http://webarchive.nationalarchives.gov.uk/20101103140224/http://www.privy-council.org.uk/output/Page496.asp. Accesat la 20 februarie 2012. 
  25. ^ Valpy, Michael (2 noiembrie 2005). „Scholars scurry to find implications of royal wedding”. The Globe and Mail (Toronto). http://www.theglobeandmail.com/servlet/Page/document/v5/content/subscribe?user_URL=http://www.theglobeandmail.com%2Fservlet%2FArticleNews%2FTPStory%2FLAC%2F20050211%2FPROTOCOL11%2FTPInternational&ord=5357017&brand=theglobeandmail&force_login=true. Accesat la 4 martie 2009. 
  26. ^ Q&A: Queen's wedding decision”. BBC News. 23 februarie 2005. http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/4289417.stm. Accesat la 17 septembrie 2012. 
  27. ^ Charles And Camilla Finally Wed, After 30 Years Of Waiting, Prince Charles Weds His True Love”. CBS News. 9 aprilie 2005. http://www.cbsnews.com/stories/2005/04/09/world/main686994.shtml. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  28. ^ "Prince Charles makes surprise visit to Romanian monastery", Daily News
  29. ^ "Prințul Charles, fermier de Fălticeni,", [Prince Charles, farm owner in Fălticeni] Evenimentul Zilei, 13 May 2003 [nefuncțională]
  30. ^ Prince opposes Dracula park”. BBC News. 6 mai 2002. http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/1971271.stm. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  31. ^ Prince of Wales inspects IHBC work in Transylvania”. Institute of Historic Building Conservation. http://www.ihbc.org.uk/context_archive/75/Charles/Charles.html. Accesat la 12 octombrie 2008. 
  32. ^ "Prințul Charles finanțeaza un centru de reabilitare a monumentelor istorice în castelul de la Bonțida-Cluj", Adevarul, 16 septembrie 2002
  33. ^ Printul Charles investeste in Sighisoara, 3 martie 2005, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
  34. ^ Răspuns colegului Lulea Marius Dorin la articolul „De ce crede Prințul Charles că Transilvania e locuită de maghiari?”, 2 iunie 2014, Traian Almasan, Adevărul, accesat la 5 iunie 2014
  35. ^ EXPLOZIV: Charles de România” (în Romanian). Ziua de Cluj. 27 octombrie 2011. http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/exploziv-charles-de-romania--76935.html. Accesat la 7 noiembrie 2011. 
  36. ^ Romania: Hurray for King Charles! Palace: Vlad off, he's ours!”. The Herald (Glasgow). 6 noiembrie 2011. http://www.heraldscotland.com/news/world-news/romania-hurray-for-king-charles-palace-vlad-off-he-s-ours-1.1133339. Accesat la 7 noiembrie 2011. 
  37. ^ "Printul Charles: Sunt descendentul lui Vlad Tepes"
  38. ^ Trei case renovate de Printul Charles in Covasna vor fi introduse in circuit turistic
  39. ^ Hotnews - "Printul Charles a fost primit la Palatul Cotroceni de Traian Basescu/ Printul Charles a primit titlul de Doctorul Honoris Causa al Universitatii Bucuresti"

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Charles, Prinț de Wales