Filip, Duce de Edinburgh

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Prințul Filip
Prințul Filip în 1992
Prințul Filip în 1992
Consort al reginei Elisabeta II
Domnie 6 februarie 1952 – prezent
Duce de Edinburgh
Domnie 20 noiembrie 1947 – prezent
Căsătorit(ă) cu Elisabeta a II-a a Regatului Unit
Urmași
Charles, Prinț de Wales
Anne, Prințesă Regală
Andrew, Duce de York

Edward, Conte de Wessex

Casa regală Casa de Glücksburg
Tată Prințul Andrew al Greciei și Danemarcei
Mamă Prințesa Alice de Battenberg
Naștere 10 iunie 1921 (1921-06-10) (92 de ani)
Vila Mon Repos, Corfu, Grecia

Prințul Filip, Duce de Edinbugh (n. 10 iunie 1921) este soțul reginei Elisabeta a II-a. La naștere a fost prinț al Greciei și al Danemarcei însă a renunțat la acest titlu la scurt timp după căsătorie și l-a adoptat pe cel al bunicilor materni devenind cunoscut ca Locotenentul Filip Mountbatten. A doua zi după căsătorie a fost numit Duce de Edinbugh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Regina Elisabeta l-a numit Prinț al Regatului Unit în 1957.

În 2011, soția sa, regina, i-a acordat titlul de lord-mare amiral cu ocazia împlinirii a 90 de ani.[1]

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Prințul Filip al Greciei și Danemarcei s-a născut la vila Mon Repos din insula grecească Corfu la 10 iunie 1921 ca singurul fiu, al cinilea și cel mai mic copil al Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a soției acestuia, Prințesa Alice de Battenberg.[2]

Cele patru surori mai mari ale lui Filip sunt: Margarita, Theodora, Cecilie și Sofia.
A fost botezat la biserica Sf. Gheorghe de la Palaio Frourio (Cetatea Veche) din Haddokkos la câteva zile după naștere.

La scurtă vreme după nașterea lui Filip, bunicul matern, Prințul Louis de Battenberg, a murit la Londra. Louis a fost cetățean naturalizat britanic și, după un lung serviciu în Marina Regală, a renunțat la titlurile sale germane și a adoptat numele de familie Mountbatten.

Nașterea lui Filip s-a produs în timpul Războiului greco-turc (1919-1922) care a mers prost pentru Grecia. La 22 septembrie 1922, unchiul lui Filip, regele Constantin I al Greciei a fost forțat să abdice iar Prințul Andrei împreună cu alții a fost arestat de guvernul militar. Comandantul armatei, generalul Georgios Hatzianestis, și cinci politicieni au fost executați.

În decembrie, un tribunal revoluționar l-a expulzat pe Prințul Andrei din Grecia pe viață.[3] Nava britanică Calypso a evacuat familia Prințului Andrei, Filip fiind transportat în siguranță într-un coș de fructe. Familia lui Filip a plecat în Franța și s-au stabilit într-o suburbie a Parisului, într-o casă împrumutată de la mătușa sa, Prințesa Marie Bonaparte.[4]

Deși atât Filip cât și tatăl său s-au născut în Grecia, el "nu are sânge grecesc și nu vorbește greaca".[5] În 1992, Filip a afirmat că el "poate înțelege o parte" din această limbă.[6] El a declarat că se consideră scandinav, în particular danez.[6] Vorbește fluent engleza, germana și franceza.

Tinerețe[modificare | modificare sursă]

Educație[modificare | modificare sursă]

Filip a studiat la școala Gordonstoun, Scoția.

Filip a fost educat la o școală americană din Paris condusă de Donald MacJannet, care l-a descris pe Filip ca "robust, gălăgios ... dar întotdeauna deosebit de politicos".[7] În 1928 a fost trimis în Marea Britanie unde a urmat școala Cheam și a locuit cu bunica maternă la Palatul Kensington și cu unchiul său George Mountbatten, marchiz de Milford Haven la Lynden Manor în Bray, Berkshire.[8]

În următorii trei ani, cele patru surori ale sale s-au căsătorit cu nobili germani și s-au mutat în Germania; mama sa a fost internată într-un azil după ce a fost diagnosticată cu schizofrenie,[9] iar tatăl său s-a mutat într-un apartament mic din Monte Carlo.

În 1933 Filip a fost trimis la Schule Schloss Salem din Germania, care avea avantajul "că economisește taxele școlare" deoarece aparținea cumnatului său, Berthold, Margraf de Baden.[10] Odată cu creșterea nazismului în Germania, fondatorul școlii evreiești Salem, Kurt Hahn, a fugit și a fondat școala Gordonstoun în Scoția. După două semestre la Salem, Filip s-a mutat la Gordonstoun.[11]

În 1937, sora sa Cecilie, soțul ei, doi dintre copiii lor și soacra ei au murit într-un accident de avion la Ostend; Filip avea numai 16 ani când a participat la funeraliile din Darmstadt. Anul următor, unchiul său Lordul Milford Haven a murit de cancer osos.

Serviciul naval[modificare | modificare sursă]

După ce a părăsit Gordonstoun în 1939, Prințul Filip a intrat în Marina Regală absolvind anul următor Colegiul Marinei Regale Dartmouth.[12] Filip a petrecut patru luni pe cuirasatul Ramillies protejând convoaiele forței expediționare australiene în Oceanul Indian, urmat de staționări mai scurte pe navele Kent și Shropshire. După invazia Greciei de către Italia din octombrie 1940, el a fost transferat din Oceanul Indian pe vasul Valiant din flota din Marea Mediteraneană.[13] Printre alte angajamente, el a fost implicat în Bătălia Cretei și a fost menționat pentru serviciile sale în timpul Bătăliei de la Cape Matapan.

A fost promovat sublocotenent după o serie de cursuri la Portsmouth. În iunie 1942 a fost numit pe distrugătorul Wallace care a fost implicat în sarcini de escortare a convoiului pe coasta de est a Marii Britanii. La 16 iulie 1942 a devenit locotenent. În octombrie același an, la doar 21 de ani, a devenit primul locotenent al distrugătorului Wallace și unul dintre cei mai tineri primi locotenenți ai Marinei Regale.

În timpul invaziei Siciliei în iulie 1943, în funcția de comandant secund al HMS Wallace el a salvat nava de un atac de noapte al unui bombardier. În 1944 a fost mutat pe un alt distrugător, HMS Whelp. A fost prezent în Golful Tokyo când a fost semnată capitularea Japoniei. În ianuarie 1946, Filip s-a întors în Marea Britanie pe Whelp și a devenit instructor pe HMS Royal Arthur.[14]

Căsătorie[modificare | modificare sursă]

Prințul Filip în 1951 în vizită în Canada.

În 1939, regele George al VI-lea și regina Elisabeta au vizitat colegiul naval din Dartmouth. În timpul vizitei, regina și contele Mountbatten au cerut lui Filip să escorteze cele două fete ale regelui, Elisabeta și Margareta, cu care Filip era verișor de gradul trei prin regina Victoria și verișor de gradul doi prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei.[15] Elisabeta s-a îndrăgostit de Filip și au început să-și scrie scrisori.[16]

În cele din urmă, în vara anului 1946, Filip a cerut regelui mâna Elisabetei. Regele a admis cererea lui însă orice angajament oficial a fost amânat până când Elisabeta urma să împlinească 21 de ani, în aprile următor.[17] Între timp Filip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit de la ortodoxism la anglicanism și a devenit subiect britanic naturalizat.[18]

Filip a adoptat numele Mountbatten din familia mamei lui. Logodna a fost anunțată public la 10 iulie 1947.[19] Cu o zi înainte de nuntă, regele George al VI-lea i-a acordat lui Filip dreptul de a i se adresa cu Alteța Sa iar în dimineața nunții titlurile: Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich.[20]

Filip și Elisabeta s-au căsătorit printr-o ceremonie la Westminster Abbey, înregistrată și difuzată de radio BBC la 200 milioane de oameni din întreaga lume.[21] Cum Regatul Unit al Marii Britanii tocmai ieșise din războiul cu Germania, nu era de acceptat ca la nuntă să participe rudele germane ale Ducelui de Edinburgh, inclusiv cele trei surori în viață ale lui Filip care erau căsătorite cu prinți germani, dintre care unii cu coneziuni naziste.

După căsătorie, Ducele și Ducesa de Edinburgh și stabilit reședința la Casa Clarence. Acolo s-au născut primii lor doi copii: Prințul Charles în 1948 și Prințesa Ana în 1950.

Filip a fost dornic să-și continue cariera navală deși era conștient că rolul viitor al soției sale ca regină va eclipsa ambițiile sale. După luna de miere, Filip s-a întors în marină, la început la un birou al Amiralității și mai târziu ca membru al unei echipe de cursuri la colegiul Naval Staff din Greenwich.[12] Din 1949 a staționat în Malta după ce a devenit prim locotenent pe distrugătorul HMS Chequers. În iulie 1950 a fost promovat locotenent comandant și a primit comanda fregatei HMS Magpie.[22] În 1952 a fost promovat comandant însă activitatea lui navală a luat sfârșit în iulie 1951.[23][24]

Regele fiind bolnav, Prințesa Elisabeta și Ducele de Edinburgh au fost numiți în Consiliul Privat la 4 noiembrie 1951. La sfârșitul lunii ianuarie anul următor, Filip și soția sa au făcut un tur al Commonwealth-ului. La 6 februarie 1952, când se aflau în Kenya, tatăl Elisabetei a murit iar ea i-a urmat la tron. Filip a fost cel care i-a dat vestea Elisabetei și cuplul s-a întors imediat în Marea Britanie.[25]

Consort al Reginei[modificare | modificare sursă]

Casa regală[modificare | modificare sursă]

Filip în 1962.
Fotografie de Tony French.

Ascensiunea la tron a Elisabetei a adus în discuție problema numelui casei regale. Unchiul ducelui, Louis Mountbatten, a susținut numele de Casa de Mountbatten. Când regina Mary, bunica paternă a Elisabetei, a auzit sugestia, ea l-a informat pe primul ministru Winston Churchill care mai târziu a sfătuit-o pe regină să emită o proclamație prin care să declare că denumirea casei regale avea să rămână cunoscută sub numele de Casa de Windsor. În particular Ducele s-a plâns: "Nu sunt nimic altceva decât o amoebă. Sunt singurul bărbat din țară care nu are voie să dea numele său propriilor copii."[26]

În 1960, la câțiva ani după decesul reginei Mary și după demisia lui Churchill, regina a declarat că numele de familie a descendenților pe linie masculină ai Ducelui și reginei care nu dețin titlul de Alteță Regală sau pe cel de Prinț sau Prințesă va fi Mountbatten-Windsor. În practică, copiii Ducelui folosesc toți numele de familie Mountbatten-Windsor când nu folosesc un nume care derivă din titlurile regale (i.e., Wales, York sau Wessex). Prinții William și Harry de Wales au adoptat Wales ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de elevi și au continat să-l folosească și când au intrat în armată. Prințesele Beatrice și Eugenie de York au adoptat York ca numele lor de familie de facto în timpul vieții lor de eleve.

Îndatoriri[modificare | modificare sursă]

Prințul Filip alături de regină în vizită în America, 20 mai 1991.

Ca soț al reginei, Filip și-a susținut soția în noile sale îndatori de suveran, însoțind-o la ceremonii cum ar fi deschiderea parlamentului în diferite țări, cine de stat și tururi în străinătate. În calitatea sa de președinte al Comisiei Încoronării, el a fost primul membru al familiei regale care a zburat cu un elicopter vizitând trupele care urmau să ia parte la ceremonie.[27]

La începutul anilor 1950, cumnata sa, Prințesa Margaret, a vrut să se căsătorească cu un bărbat divorțat, Peter Townsend. Presa l-a acuzat pe Filip că a fost ostil căsătoriei. "Nu am făcut nimic" s-a pâns el. Filip nu a intervenit, preferând să stea deoparte.[28] În cele din urmă, Margaret și Townsend s-au despărțit. Timp de șase luni în perioada 1953–54 Filip și Elisabeta au făcut un tur al Commonwealth; copii lor au rămas în Marea Britanie.[29]

Din 1956 până în 1957, Filip a călătorit în jurul lumii la bordul HMY Britannia, timp în care a deschis Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956 și a vizitat Antarctica. Regina și copiii au rămas în UK. La întoarcere, secretarul particular al lui Filip, Mike Parker, a fost dat în judecată pentru divorț de soța sa. În urma scandalului, Parker a trebuit să-și dea demisia. La 22 februarie 1957 regina a acordat soțului ei titlul de Prinț al Regatului Unit.

La începutul anului 1981, Filip a scris fiului său cel mare, Charles, sfătuindu-l să se hotărască, să se căsătorească cu Lady Diana Spencer sau să termine relația.[30] Charles s-a simțit presta de tatăl său să ia o decizie și a cerut-o de soție pe Diana în februarie.[31] Cei doi s-au căsătorit șase luni mai târziu.

În 1992, mariajul Prințului și Prințesei de Wales era în dificultate. Regina și Prințul Filip au găzduit o întâlnire între Charles și Diana încercând să-i împace însă fără succes.[32] Filip i-a scris Dianei exprimându-și dezaprobarea pentru aventurile extraconjugale atât ale lui Charles cât și ale ei și cerându-i să se gândească atât la comportamentul ei cât și al lui Charles din punctul ceilulalt de vedere.[33] Diana a apreciat că el a acționat cu bune intenții.[34] Charles și Diana s-au separat și mai târziu au divorțat.

La un an după divorț, Diana a murit într-un accident de mașină la Paris la 31 august 1997. În acel moment, Ducele era în vacanță la Balmoral împreună cu familia regală extinsă. În durerea lor, cei doi fii ai Dianei, William și Harry, au vrut să asiste la biserică așă că bunicii i-au dus dimineață.[35]

Prințul Filip, noiembrie 2008.

Timp de cinci zile, regina și Ducele și-au protejat nepoții de interesul presei și i-au ținut la Balmoral unde puteau suferi în intimitate.[35] Izolarea familiei regale a provocat consternare publică,[35] însă starea de spirit publică s-a transformat de la ostilitate la respect după emisiunea făcută în direct de regină la 5 septembrie.[36]

De-a lungul următorilor ani, Mohammed Al-Fayed al cărui fiu Dodi Fayed a murit împreună cu Diana în accident, a susținut că Prințul Filip a ordonat moartea Dianei și că accidentul a fost făcut parte din scenariu. Ancheta asupra morții Dianei încheiată în 2008 a concluzionat că nu există nici o dovadă a conspirației.[37]

Ducele a avut peste 300 de apariții publoce, mai mult decât oricare membru al familiei regale cu excepția fiicei lui, Prințesa Ana.[38]

În octombrie 2007 s-a dezvăluit că Prințul Filip suferă de afecțiune cardiacă din 1992; garda de corp a Ducelui a fost instruită să-i acorde ajuor medical de urgență pentru simptome simple ca amețeli și probleme de respirație chiar împotriva voinței Prințului Filip. Deși el a început să ia medicamente pentru starea sa, Ducele a refuzat să-și reducă îndatoririle regale.

În august 2008, ziarul Evening Standard a declarat că Filip suferă de cancer la prostată.[39] Palatul Buckingham care de obicei refuză să comenteze zvonurile legate de sănătate, a susținut că articolul a fost o invadare a intimității. În mod neobișnuit, Filip a autorizat o declarație pentru a nega povestea.[40] Ziarul a retractat articolul și a admis că nu este adevărat.[41]

În timp ce se afla la reședința regală de la Sandringham, Norfolk, la 23 decembrie 2011, Ducele a suferit de dureri în piept și a fost dus la spitalul Papworth unde a fost operat din cauza blocajului unei artere coronare.[42] A fost externat la 27 decembrie.[43]

Copii[modificare | modificare sursă]

Portret Nume Naștere Căsătorie Copii Nepoți
Carlos de Gales (2011).jpg Prințul Charles, Prinț de Wales 14 noiembrie 1948 29 iulie 1981
Divorțat la 28 august 1996
Diana, Prințesă de Wales Prințul William, Duce de Cambridge
Prințul Harry de Wales
9 aprilie 2005 Camilla, Ducesă de Cornwall
Princesa Ana do Reino Unido.jpg Prințesa Anne, Prințesă Regală 15 august 1950 14 noiembrie 1973
Divorțat la 28 aprilie 1992
Mark Phillips Peter Phillips Savannah Phillips
Isla Phillips
Zara Phillips
12 decembrie 1992 Sir Timothy Laurence
Príncipe André do Reino Unido.jpg Prințul Andrew, Duce de York 19 februarie 1960 23 iulie 1986
Divorțat la 30 mai 1996
Sarah, Ducesă de York Prințesa Beatrice de York
Prințesa Eugenie de York
Royal Wedding Stockholm 2010-Konserthuset-Prince Edward, Earl of Wessex.jpg Prințul Edward, Conte de Wessex 10 martie 1964 19 iunie 1999 Sophie, Contesă de Wessex Lady Louise Windsor
James, Viconte Severn

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ New title for Duke of Edinburgh as he turns 90”. BBC News. 10 iunie 2011. http://www.bbc.co.uk/news/uk-13730067. Accesat la 10 iunie 2011. 
  2. ^ Brandreth, p. 56
  3. ^ „News in Brief: Prince Andrew's Departure”, The Times: 12, 5 decembrie 1922 
  4. ^ Heald, p. 31; Vickers, pp. 176–178
  5. ^ Encyclopedia Americana, Volume 21, Americana Corp., 1977, ISBN 978-0-7172-0108-2
  6. ^ a b Rocco, Fiammetta (13 decembrie 1992). „A strange life: Profile of Prince Philip”. The Independent (London). http://www.independent.co.uk/arts-entertainment/a-strange-life-profile-of-prince-philip-1563268.html. Accesat la 22 mai 2010. 
  7. ^ Heald, p. 34. Printre elevii școlii s-a inclus și Prințesa Ana de Bourbon, care mai târziu se va căsători cu fostul rege Mihai I al României.
  8. ^ Heald, pp. 35–39
  9. ^ Brandreth, p. 66; Vickers, p. 205
  10. ^ Prince Philip quoted in Brandreth, p. 72
  11. ^ Brandreth, p. 72; Heald, p. 42
  12. ^ a b Naval career, Official website of the British Monarchy, http://www.royal.gov.uk/ThecurrentRoyalFamily/TheDukeofEdinburgh/Navalcareer.aspx, accesat la 7 mai 2010 
  13. ^ Heald, p. 60
  14. ^ Brandreth, p. 176
  15. ^ Queen Alexandra of Yugoslavia quoted in Heald, p. 57
  16. ^ Brandreth, pp. 132–136, 166–168
  17. ^ Brandreth, p. 183
  18. ^ În 1947, s-a stabilit printr-o hotărâre că toți descendenții Sofiei de Hanovra, inclusiv Filip, deveneau subiecți britanici naturalizați în conformitate cu Actul de naturalizare al Sofiei din 1705.
  19. ^ Heald, p. 77
  20. ^ London Gazette: no. 38128, p. 5495, 21 November 1947.
  21. ^ Heald, p. 86
  22. ^ Heald, p. 95
  23. ^ The Duke of Edinburgh > Military involvement, Official website of the British Monarchy, http://www.royal.gov.uk/ThecurrentRoyalFamily/TheDukeofEdinburgh/Militaryinvolvement.aspx, accesat la 7 mai 2010 
  24. ^ Heald, p. 97
  25. ^ Brandreth, pp. 245–247
  26. ^ Brandreth, p.253–254
  27. ^ Brandreth, p.259
  28. ^ Brandreth, p.270
  29. ^ Brandreth, p.278
  30. ^ Brandreth, p. 344; Lacey, p. 276
  31. ^ Brandreth, p. 346; Lacey, pp. 277–278
  32. ^ Brandreth, pp. 348–349
  33. ^ Brandreth, pp. 349–351
  34. ^ Brandreth, pp. 351–353
  35. ^ a b c Brandreth, p.358
  36. ^ Brandreth, p.359
  37. ^ Duke 'did not order Diana death'”. BBC News. 31 martie 2008. http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/7322204.stm. Accesat la 22 mai 2010. 
  38. ^ English, Rebecca (26 octombrie 2007), „Fears for Prince Philip's health as secret heart condition is revealed”, Daily Mail (London), http://www.dailymail.co.uk/pages/live/articles/news/news.html?in_article_id=489841&in_page_id=1770&ICO=NEWS&ICL=TOPART, accesat la 12 octombrie 2008 
  39. ^ Carmichael, Sri (6 august 2008), „Philip defies prostate scare”, Evening Standard, http://www.thisislondon.co.uk/standard/article-23527545-details/Philip+defies+prostate+scare/article.do 
  40. ^ Statement From Buckingham Palace Following the Evening Standard's Story Entitled 'Prince Philip Defies Cancer Scare', Buckingham Palace, 6 august 2008, http://www.royal.gov.uk/LatestNewsandDiary/Pressreleases/2008/STATEMENTFROMBUCKINGHAMPALACEFOLLOWINGTHEEVENINGST.aspx, accesat la 20 aprilie 2010 
  41. ^ HRH The Duke of Edinburgh: Apology”, Evening Standard, 8 august 2008, http://www.thisislondon.co.uk/standard/article-23529084-hrh-the-duke-of-edinburgh-apology.do, accesat la 20 aprilie 2010 
  42. ^ Peter Hunt (24 decembrie 2011), Prince Philip has heart procedure at Papworth Hospital, BBC, http://www.bbc.co.uk/news/uk-16323794, accesat la 24 decembrie 2011 
  43. ^ Duke of Edinburgh leaves hospital, BBC, 27 decembrie 2011, http://www.bbc.co.uk/news/world-16337357, accesat la 27 decembrie 2011 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Gyles Brandreth (2004). Philip and Elizabeth: Portrait of a Marriage. London: Century. ISBN 0-7126-6103-4
  • Tim Heald (1991). The Duke: A Portrait of Prince Philip. London: Hodder and Stoughton. ISBN 0-340-54607-7
  • Robert Lacey (2002) Royal: Her Majesty Queen Elizabeth II, London: Little, Brown, ISBN 0-316-85940-0
  • Vickers, Hugo (2000). Alice, Princess Andrew of Greece. London: Hamish Hamilton. ISBN 0-241-13686-5

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Filip, Duce de Edinburgh