Ioan al Angliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan al Angliei
Rege al Angliei
John of England (John Lackland).jpg
Ioan (John) al Angliei
Date personale
Născut 24 decembrie 1166
Palatul Beaumont, Oxford
Decedat 19 octombrie 1216
Castelul Newark, Newark-on-Trent, Nottinghamshire
Înmormântat Worcester Cathedral[*] Modificați la Wikidata
Părinți Henric al II-lea al Angliei
Eleanor de Aquitania Modificați la Wikidata
Frați și surori Eleanor of England, Queen of Castile[*]
Joan of England, Queen of Sicily[*]
Matilda a Angliei, Ducesă de Saxonia
Alix de Franța
Marie of France, Countess of Champagne[*]
William IX, Count of Poitiers[*]
Henric Tânărul Rege
Richard Inimă de Leu
Geoffrey II, Duke of Brittany[*]
William Longespée, 3rd Earl of Salisbury[*]
Geoffrey[*]
Morgan[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Isabela, contesă de Gloucester
Copii Henric al III-lea al Angliei
Richard, 1st Earl of Cornwall[*]
Joan of England, Queen of Scotland[*]
Isabella of England[*]
Eleanor of Leicester[*]
Joan, Lady of Wales[*]
Richard FitzRoy[*]
Oliver fitz Regis[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul Angliei Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluri Duce al Normandiei
Ioan fără de țară
Familie nobiliară Plantagenet
Moștenitor Henric
Domnie
Domnie 6 aprilie 119919 octombrie 1216
Încoronare 27 mai 1199, Westminster
Predecesor Richard I
Succesor Henric al III-lea

Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 116619 octombrie 1216) a fost rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa (19 octombrie 1216). A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu.

Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji.[1]

Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocrației engleze, a semnat Magna Charta Libertatum, fundamentul democrației engleze.

Ioan a devenit rege după moartea fratelui său Richard Inimă de Leu, petrecută în timpul asediului castelului Châlus-Chabrol din Limousin, Franța, la 6 aprilie 1199. Ioan a fost recunoscut ca duce al Normandiei la 25 aprilie, iar la 27 mai al aceluiași an a fost încoronat la Londra, în Catedrala Westminster, ca rege al Angliei.

În anul următor (1200) a reușit să încheie un tratat cu regele Filip al II-lea al Franței prin care acesta îi recunoaștea lui Ioan posesia domeniilor continentale angevine (tratatul de pace de Le Goulet).

Baronii din Poitou, considerându-se în mai multe situații nedreptățiți de către Ioan, s-au adresat regele Filip al II-lea al Franței, care era suzeranul lui Ioan pentru posesiunile continentale ale acestuia. În 1202 Ioan a fost chemat la curtea Franței pentru a răspunde acuzațiilor formulate împotriva sa, dar a refuzat să se prezinte. Conform legii feudale, regele Franței a pronunțat comisiei la commise (confiscarea) domeniilor lui Ioan. Mai rămânea însă și realizarea efectivă a acestei confiscări; în acest scop, la instigarea lui Filip al II-lea, au izbucnit răscoale împotriva lui Ioan în Anjou, Touraine, Poitou și Maine - un nou război anglo- francez începuse. Inițial, Ioan a dobândit cîteva victorii, dar penuria de resurse militare și modul în care i-a tratat pe nobilii din Normandia și Anjou, a dus în final la prăbușirea „imperiului angevin” din nordul Franței, în 1204. Ioan și-a petrecut o mare parte din următorii zece ani încercând să recâștige aceste domenii, simultan cu reformarea forțelor sale armate și refacerea alianțelor continentale.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ André Maurois, Istoria Angliei, Editura Orizonturi, București, 1993