Ioan al Angliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan al Angliei
Rege al Angliei
John of England (John Lackland).jpg
Ioan (John) al Angliei
Domnie 6 aprilie 119919 octombrie 1216
Încoronare 27 mai 1199, Westminster
Alte titulaturi Duce al Normandiei
Ioan fără de țară
Născut 24 decembrie 1167
Palatul Beaumont, Oxford
Decedat 19 octombrie 1216
Castelul Newark, Newark-on-Trent, Nottinghamshire
Predecesor Richard I
Succesor Henric al III-lea
Căsătorit cu Isabela, contesă de Gloucester
Moștenitor Henric
Urmași Henric al III-lea
Richard, primul Conte de Cornwall
Joan, regină a Scoției
Isabella,Împărăteasă romană
Eleanor, Contesă de Pembroke
Casa Regală Plantagenet
Tată Henric al II-lea (1133–1189)
Mamă Eleonora de Aquitainia (1124–1204)


Ioan (John) Plantagenetul (24 decembrie 116619 octombrie 1216) a fost rege al Angliei din 6 aprilie 1199 până la moartea sa (19 octombrie 1216). A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitainia. I-a succedat la tron fratelui său Richard Inimă de Leu.

Porecla sa „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji.[1]

Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocrației engleze, a semnat Magna Charta Libertatum, fundamentul democrației engleze.

Ioan a devenit rege după moartea fratelui său Richard Inimă de Leu, petrecută în timpul asediului castelului Châlus-Chabrol din Limousin, Franța, la 6 aprilie 1199. Ioan a fost recunoscut ca duce al Normandiei la 25 aprilie, iar la 27 mai al aceluiași an a fost încoronat la Londra, în Catedrala Westminster, ca rege al Angliei.

În anul următor (1200) a reușit să încheie un tratat cu regele Filip al II-lea al Franței prin care acesta îi recunoaștea lui Ioan posesia domeniilor continentale angevine (tratatul de pace de Le Goulet).

Baronii din Poitou, considerându-se în mai multe situații nedreptățiți de către Ioan, s-au adresat regele Filip al II-lea al Franței, care era suzeranul lui Ioan pentru posesiunile continentale ale acestuia. În 1202 Ioan a fost chemat la curtea Franței pentru a răspunde acuzațiilor formulate împotriva sa, dar a refuzat să se prezinte. Conform legii feudale, regele Franței a pronunțat comisiei la commise (confiscarea) domeniilor lui Ioan. Mai rămânea însă și realizarea efectivă a acestei confiscări; în acest scop, la instigarea lui Filip al II-lea, au izbucnit răscoale împotriva lui Ioan în Anjou, Touraine, Poitou și Maine - un nou război anglo- francez începuse. Inițial, Ioan a dobândit cîteva victorii, dar penuria de resurse militare și modul în care i-a tratat pe nobilii din Normandia și Anjou, a dus în final la prăbușirea „imperiului angevin” din nordul Franței, în 1204. Ioan și-a petrecut o mare parte din următorii zece ani încercând să recâștige aceste domenii, simultan cu reformarea forțelor sale armate și refacerea alianțelor continentale.


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ André Maurois, Istoria Angliei, Editura Orizonturi, București, 1993