Edgar al Angliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Edgar al Angliei
Rege al Angliei
Edgar King of England.jpg
Date personale
Născut943
Wessex, Anglia
Decedat8 iulie 975 (31 de ani)
Winchester, Anglia
ÎnmormântatCatedrala Glastonbury
Glastonbury Abbey[*] Modificați la Wikidata
PărințiEdmund I al Angliei
Ælfgifu of Shaftesbury[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriEdwy al Angliei Modificați la Wikidata
Căsătorit cuÆthelflæd
Wulthryth
Ælfthryth
CopiiEduard Martirul
Sfântul Edith de Wilton
Edmund al Angliei
Ethelred al II-lea al Angliei
CetățenieFlag of England.svg Regatul Angliei Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege[*]
Familie nobiliarăCasa de Wessex
Domnie
Domnie1 octombrie 959 – 8 iulie 975
PredecesorEdwy al Angliei
SuccesorEduard Martirul

Edgar Pașnicul (7 august 943 - 8 iulie 975) a fost regele Angliei din 959 până în 975. Edgar a fost fiul cel tânăr al lui Edmund I. Edgar este cunoscut ca fiind primul conducător al Angliei consolidate.

Ascensiunea[modificare | modificare sursă]

Edgar a fost fiul lui Edmund I și a soției sale, Elfgiva, fiind nepotul lui Eduard cel Bătrân, strănepotul lui Alfred cel Mare, stră-strănepotul lui Ethelwulf de Wessex și stră-stră-stră nepotul de Egbert de Wessex. La moartea regelui Edmund în 946, unchiul lui Edgar, regele Edred a condus până în 955. Edred, a fost urmat la rândul său de nepotul lui, Edwy, fratele mai mare a lui Edgar.

Edwy nu a fost un rege popular și domnia sa a fost marcată de un conflict cu nobilii și cu biserica, în principal cu Dunstan și cu Arhiepiscopul Odo. În 957, marii seniori din Mercia și Northumbria și-au schimbat loialitatea către Edgar. Un conclav al nobililor l-au susținut pe Edgar pentru a fi rege la nordul Tamisei. Odată cu moartea lui Edwy în octombrie 959, Edgar și-a consolidat explorările sale din Wessex, deținute anterior de către fratele său.

Domnia[modificare | modificare sursă]

Prima acțiune a lui Edgar a fost să-și amintească de Dunstan care se afla în exil, făcându-l Episcop de Worcester, apoi Episcop de Londra și mai târziu Arhiepiscop de Canterbury. Dunstan a rămas consilierul lui Edgar pe tot parcursul domniei sale. În timp ce Edgar nu fusese un om deosebit de pașnic, domnia sa a fost una liniștită. Regatul Angliei a fost bine stabilit și Edgar a consolidat unitatea politică realizată de către prodecesorii săi. Până la sfârșitul domniei sale, Anglia a fost suficient de unificată astfel încât era puțin probabil să revină la starea de dezbinare între regatele rivale, așa cum s-a întâmplat sub domnia lui Eadred.

Edgar a fost încoronat la Bath și uns cu soția sa, Ælfthryth, stabilind un precedent pentru încoronarea unei regine în Anglia. Încoronarea lui Edgar nu a avut loc până în 973, într-o ceremonie imperială, iar acest serviciu a fost făcut de către Dunstan, sărbătorindu-se cu un poem din Cronica anglo-saxonă, consituind baza ceremoniei de încoronare britanică de astăzi. Încoronarea sibolică a fost un pas important. Alți regi ai Marii Britanii au venit și și-au arătat supunerea în fața lui Edgar la scurt timp după aceea, la Chester. Șase regi din Marea Britanie, inclusiv regele Scoției și regele Strathclyde, au promis credință și i-au jurat să-l însoțească atât pe mare cât și pe uscat.

Decesul și moștenirea[modificare | modificare sursă]

Edgar a murit la 8 iulie 975 la Winchester și a fost îngropat la Abația Glastonbury. El a lăsat doi fii, cel mare fiind Eduard, care a fost, probabil, fiul nelegitim conceput cu Æthelflæd, și Ethelred cel Neinspirat, conceput cu soția sa, Ælfthryth. El a fost urmat la tron de către Eduard. Edgar a avut și o fiica nelegitimă, care a devenit mai târziu stareță la Wilton.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Pauline Stafford, Queen Emma & Queen Edith, Blackwell 2001, pp. 324-325
  • Stafford, op. cit., p. 91
  • Edgar the Peaceful (c943 - 975) - King of England", BBC, January 13, 2005
  • Hudson, William Henry (1920). Dead Man's Plack and an Old Thorn.
  • Blackstone, "Of the King's Prerogative" Bk. 1, Ch. 7
  • Freeman, Edward Augustus (1875). Historic Essays. MacMillan & Co. pp. 10–25.
  • Honeycutt, Lois (2003). Matilda of Scotland: a Study in Medieval Queenship. Woodbridge: The Boydell Press. p. 35.