Palatul Cantacuzino (București)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Acest articol se referă la Palatul Cantacuzino din București. Pentru alte clădiri purtând numele de Cantacuzino, vedeți Palatul Cantacuzino.
Palatul Cantacuzino
Casa cu Lei
The George Enescu Museum from Bucharest (Romania) 1.jpg
Poziționare
Coordonate44°27′N 26°05′E / 44.45°N 26.09°E44°27′N 26°05′E / 44.45°N 26.09°E
LocalitateBucurești
Țara România
AdresaCalea Victoriei 141, sector 1
Edificare
ArhitectIon D. Berindey
Neobaroc cu influențe Art Nouveau
Data finalizării1902
Clasificare
Cod LMIB-II-m-A-19869

Palatul Cantacuzino este situat pe Calea Victoriei nr. 141, București.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Clădirea în care se află azi Muzeul Național "George Enescu" a fost construită după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost președinte al Consiliului de Miniștri, poreclit "Nababul" pentru fabuloasa sa avere. După moartea "Nababului", clădirea a revenit fiului său Mihai care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soției sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu.

Palatul Cantacuzino a fost locul unde în 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, de la finalul celui de al doilea Război Balcanic, prin care s-a stabilit ca România să preia Cadrilaterul[1].

Edificiul a găzduit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial președinția Consiliului de Miniștri (guvernul român).

În anul 1956, în Palatul Cantacuzino a fost inaugurat Muzeul Memorial "George Enescu" dedicat marelui compozitor român, devenit după 1990 muzeu național.

Medievistul Victor Eskenasy a semnalat în 2019 starea de degradare în care a ajuns întregul ansamblu al palatului. Casa memorială din spatele palatului, în care au trăit Enescu și Maruca Cantacuzino, a fost golită de obiectele muzeale și se află în pericol de prăbușire.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Edificiul - declarat monument de arhitectură - are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcției, un parter cu ferestre în arc de cerc și cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconașe din fier forjat și o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Fațada sa are ca element dominant intrarea, ușor decroșată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră și ocrotită de o marchiză în formă de scoică.

Dintre spațiile prevăzute în somptuosul interior al clădirii se remarcă sala centrală de la parter, cu picturi murale de N.Vermont și G.D. Mirea și coloane de marmură roz.

Imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mihaela Stoica. „Palatul Cantacuzino, locul unde Nababul a interzis fumatul, iar George Enescu era oaspetele preferat al Marucăi. Pe Regina Maria o primea stând jos”. Accesat în . 
  2. ^ „Indiferență și resemnare față de soarta unor muzee în România: Cazul Muzeului Național „George Enescu" - București”, Radio Europa Liberă, , accesat în  

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu - București Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, București, 1980

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Palatul Cantacuzino