Palatul Cantacuzino (București)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Acest articol se referă la Palatul Cantacuzino din București. Pentru alte clădiri purtând numele de Cantacuzino, vedeți Palatul Cantacuzino.
Palatul Cantacuzino
Casa cu Lei
The Cantacuzino Palace from Bucharest (Romania).jpg
Poziționare
Coordonate44°27′N 26°05′E / 44.45°N 26.09°E
LocalitateBucurești
Țara România
AdresaCalea Victoriei 141, sector 1
Edificare
ArhitectIon D. Berindey
Beaux Arts & neorococo
Data finalizării1902
Clasificare
Cod LMIB-II-m-A-19869

Palatul Cantacuzino este situat pe Calea Victoriei nr. 141, în București. A fost construit de arhitectul Ion D. Berindey în stilul Beaux Arts, având și câteva camere neorococo. Azi găzduiește muzeul George Enescu.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Una dintre porțile palatului (în stânga), și poarta ambasadei Thailandei din Paris (în dreapta), ambele fiind foarte asemănătoare

Palatul a fost construit între 1901 și 1902 după planurile arhitectului Ion D. Berindey în stilul francez Beaux Arts, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost președinte al Consiliului de Miniștri, poreclit „Nababul” pentru fabuloasa sa avere. După moartea „Nababului”, clădirea a revenit fiului său Mihai care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soției sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu. Palatul Cantacuzino a fost locul unde în 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, de la finalul celui de al doilea Război Balcanic, prin care s-a stabilit ca România să preia Cadrilaterul[2]. Edificiul a găzduit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial președinția Consiliului de Miniștri (guvernul român).

După moartea lui George Enescu în 1955, soția sa a declarat în testamentul ei că palatul va găzdui un muzeu dedicat artistului. În 1956, a fost înființat Muzeul Național George Enescu.[3][4]

Medievistul Victor Eskenasy a semnalat în 2019 starea de degradare în care a ajuns întregul ansamblu al palatului. Casa memorială din spatele palatului, în care au trăit Enescu și Maruca Cantacuzino, a fost golită de obiectele muzeale și se află în pericol de prăbușire.[5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Exteriorul și majoritatea camerelor sunt Beaux Arts, restul fiind neorococo. Cei doi lei de la intrare, precum și porțile și gardurile, în stilul Ludovic al XIV-lea, dau construcției un aspect princiar. Palatul avea faima unui loc din București unde se țineau baluri.[6] Pentru decorarea interioarelor, Gheorghe Grigore Cantacuzino a apelat la cei mai renumiți artiști ai vremii: George Demetrescu Mirea, Nicolae Vermont și Costin Petrescu. Nicolae Vermont realizează șase medalioane (ulei pe pânză maruflată pe perete), dintre care trei semnate și datate 1907. Cinci dintre cele șase medalioane sunt plasate deasupra ușilor din holișorul care dădea în camerele din dreapta intrării. Două dintre ele, Cioban cu Oile și Țărăncuță cu Cofă, sunt inspirate direct din opera lui Nicolae Grigorescu, sub a cărui influența a stat autorul lor.[7]

În prezent, aproximativ cinci camere pot să fie vizitate, restul fiind ocupate de niște instituții.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Palatul Cantacuzino sau Muzeul George Enescu – București
  2. ^ Mihaela Stoica. „Palatul Cantacuzino, locul unde Nababul a interzis fumatul, iar George Enescu era oaspetele preferat al Marucăi. Pe Regina Maria o primea stând jos”. Accesat în . 
  3. ^ National Institute of Historical Monuments – Cantacuzino palace Arhivat în , la Wayback Machine.
  4. ^ Dan Berindei, Sebastian Boniface – Bucharest Travel Guide ', Ed. Sport-Tourism, Bucharest, 1980
  5. ^ „Indiferență și resemnare față de soarta unor muzee în România: Cazul Muzeului Național „George Enescu" - București”, Radio Europa Liberă, , accesat în  
  6. ^ Popescu, Alexandru (). Casele și Palatele Bucureștilor. Editura Cetatea de Scaun. p. 113. ISBN 978-606-537-382-2. 
  7. ^ Oprea, Petre (). Itinerar Inedit prin Case Vechi din București. Editura Sport-Turism. p. 37. 

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu - București Ghid turistic, Ed. Sport-Turism, București, 1980

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Palatul Cantacuzino