Cetatea Făgărașului

Cetatea Făgărașului
Poziționare
Coordonate	45°50′43″N 24°58′25″E ({{PAGENAME}})
Localitate	Făgăraș
Județ	Brașov
Țara	România
Adresa	Piața Mihai Viteazul nr. 1
Edificare
Data finalizării	Secolul al XVII-lea
Proprietar	Statul român
Clasificare
Cod LMI	BV-II-a-A-11687
Prezență online	[]

„Amurg în Cetatea Făgărașului”, peisaj de Valeriu Pantazi

Cetatea Făgărașului este situată în chiar centrul municipiului Făgăraș, în județul Brașov, Transilvania, România.

Istorie

Construcția cetății a început în 1310, pe locul unei mai vechi fortificații de pământ și lemn din secolul al XII-lea. Scopul construirii cetății era eminamente strategic, mai precis pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tătarilor și otomanilor.

Cetatea a fost atestată pentru prima dată documentar în 1456, dar cel mai probabil cetatea de piatră datează din secolul al XIV-lea. Istoria clădirii este strâns legată de localitatea Făgăraș amintită în 1428. Cetatea din Făgăraș era cea mai mare din provincie, iar istoria regiunii s-a legat de această cetate care domina împrejurimile.

În 1368, cetatea era oferită ca feudă domnitorului Vlaicu din Muntenia. De la această dată, timp de mai mute sute de ani, voievozii Țării Românești primeau titlul de „duce al Făgărașului și Almașului ”. Din secolul al XVI-lea s-au păstrat douăsprezece documente ale lui Mircea cel Bătrân, asociate cu regiunea Făgăraș.

Tot din această regiune datează un document al lui Vlad Dracul din 1436. În 1452, Vladislav II a trebuit să reziste, deoarece a treia parte din boieronatul Dejani, cât și trei munți au fost donate boierului Stanciu Mailat, dar se pare că în anul 1455 Făgărașul era al domnitorului Ioan de Hunedoara, apoi în 1456 va fi sub domnia lui Vlad Țepeș. În 1464, drept serviciilor făcute pentru familia regelui Matei, cetatea este donată lui Geréb János de Vingárt, însă în 1467 regele se răzgândește și preia cetatea pentru ca în caz de necesitate să poate să-l dea voievozilor Țării României și Moldovei. În următorii ani, cel mai probabil, cetatea era stăpânită de voievozii Țării României (în 1474, de Radu cel Frumos, în 1475 de Vlad Țepeș), însă în 1478 regele Matei îi oferă cetatea boierului exilat, Udriște (Udrescul in cartea istoricului Florescu) , iar cetatea rămâne în posesia acestuia până în anul 1483. După această dată, cetatea intră în posesia Universității Săsești, iar apoi, când Ladislau II a decis ca cetatea să-i aparțină lui Ioan Corvin, ca și moștenitor al familiei de Hunedoara, sașii s-au opus. După moartea lui Ioan Corvin, în 1505 cetatea i-a fost donată lui Ioan Bornemisza. În 1506 el a numit primul căpital al cetății, pe Tomori Pál, mai târziu arhiepiscop de Kalocsa și comandant general al armatei ungare în bătălia de la Mohács.

Odată cu moartea lui Bornemisza, cetatea i-a revenit lui Ioan Szapolyai. În 1527, celălalt rege al vremii, regele Ferdinand i-a oferit Țara Făgărașului lui Ștefan Mailat, care în vederea îndeplinirii visului său de a deveni principe al Transilvaniei își alterna aliații. Acesta a fortificat castelul, construind un nou zid de apărare, a denumit Făgărașul Scaunul său propriu și tot aici și-a înființat și cancelaria, iar în 1541 aici a ținut Adunarea Generală. În 1566, moștenitorul acestuia, Gabor Mailat i-a vândut moșia lui Ioan Sigismund, care în anul următor i-a donat-o lui Bekes Gáspár. În 1573, cetatea a intrat în posesia lui Andrei Bathori, soțul lui Mailat Margit. De la el, cetatea a fost moștenită de Ștefan Bathori, apoi de Baltazar Bathori. În 1595, Sigismund Bathori dăruiește cetatea soției sale, Maria Cristierna. În 1599 Maria Cristierna renunță la cetate în favoarea unui contract de închiriere, însă și-a primit banii doar în prima jumătate a primului an.

Mihai Viteazul a fost primul, care pe timpul domniei sale scurte, și-a făcut sediul regal la Făgăraș. După moartea lui Mihai Viteazu, Doamna Stanca avea să ajungă prizonieră între zidurile cetății.Cetatea a intrat în posesia lui Csáky István, care peste un an a renunțat la aceasta în schimbul celei de la Nagykálló, astfel cetatea a ajuns la generalul Basta, care a realizat o garnizoană ocupată de sute de oameni, și l-a numit drept căpitan pe criminalul lui Mihai, pe Jacques Beaury. La data de 9 iulie 1605 cetatea a fost predată lui Bocskai István. Din 1615, Făgărașul devine domeniu fiscal care în 1628 intră în posesia soției Principelui Transilvaniei (mai întâi Ecaterina de Brandenburg,apoi Suzana Lorantfi, după care Anna Bornemissza). La data de 13 mai 1688,Mihail Apafi I a fost ratificat. După moartea lui Mihail Apafi al II-lea, din 1689 cetatea a ajuns în posesia coroanei austriece. Între 1738 și 1765, Făgărașul intră în proprietatea cancelarului Gabriel Bethlen, după care este donat Universității Săsești pentru 99 de ani.  După aceasa, Făgărașul intră în posesia statului maghiar, apoi al celui român, dar în peroada 1715-1960, cetatea în sine s-a utilizat ca și închisoare. În anii 1950, 165 de deținuți politici au murit în incinta cetății. Clădirea constă dintr-o incintă trapezoidală, cu un turn de colț și trei etaje și incintă bastionară și un turn de avanpost la exterior. Turnurile de colț ale incintei interioare sunt poligonale, în acestea s-au amplasat cazemate. Dintre acestea, așa-numitul Bastionul Roșu are 5 etaje. Ansamblul de clădire nu s-a prea modificat din secolul al XVII.-lea, aspectul acestuia de odinioară fiind relatat pe îndelete în documentele păstrate. Intrarea în cetate se făcea prin partea de est, printr-un pod de lemn. Șanțul de apărare de 6 metri era pavat cu piatră încă în 1637, acesta fiind legat de râul Olt. Mai târziu, acest șanț era umplut printr-un alt canal, cu apa unui lac care azi nu mai există. Pe aceste ape se țineau lebede, a căror hrănire cu pești era achitată din bugetul cetății. Zidurile de exterior, cu excepția celor din partea de est, sunt înalți de 6-8 metri, iar azi sunt dublate prin interior, iar în spațiile create s-au aplicat umplutură de pământ. Zidul dinspre est are doar patru metri lățime. În 1630, intrarea principală a cetății exterioare era fortificată de o barieră, în locul căreia în 1656 s-a construit o poartă cu două aripi, prevăzut cu o ușă mică și acoperiș din șindrilă, iar în 1676 s-a construit o barbacană. Intrarea turnului de poartă aflat în partea de est a cetății interioare era precedată de un pod rabatabil. La etajul turnului locuiau sfâtuitorii turnului.Fortificația din exterior are bastioanele Báthori, Doboló, la colțul sud-estic, bastionul Szabó János la sud-vest și bastionul Csatornyás la nord-vest (cu inscripția anului 1625, fântâna acesteia fiind atestată documentar pentru prima oară în anul 1766). Pe colțul nord-estic, bastionul cazemat în stil italian este Bastionul Bethlen, devenit mai târziu Bastionul Cuptorului (deoarece în 1623 în aceasta funcționau trei cuptoare). În cazemate se aflau câte două mortiere. Pe latura de nord a cetății exterioare, la primul nivel se aflau casele personalului domenial,etajul acesteia fiind utilizat ca și depozit de cereale. La sud se aflau  încăperile bucătăriei. Pe timpul lui Gabriel Bethlen cetatea avea trei bucătării, una maghiară și două germane, dintre ultimele două, una a devenit a soției domnitorului. La nord de cetate, pe partea exterioară a șanțului era situată Cetatea Husarilor care compunea forma în plan U. În aceasta se aflau grajduri și un atelier de fierărie, iar în mijlocul curții se afla o fântână. Această parte era legată de cetate printr-un pod de lemn. Această cetate nu mai apare în inventarul din 1676, dar în planul din 1691 se menționează sub numele de ”grajduri în ruină”.

Inițial fațadele castelului interior au fost pictate. De aici și denumirea turnurilor bastionare, Turnul Roșu, Turnul Pestriț, Turnul Negru. Din picturi s-a mai păstrat ornamentul alb-roșu din aproprierea Turnului Pestriț, aflat desupra primului etaj al aripii de nord. În 1637 cetatea era acoperită cu țiglă, pe partea de suc cu șindrilă.

Între zidul exterior și camere se aflau mici cămăruțe, de unde se alimentau sobele. Curtea cetății era pavată cu piatră iar în această curte se afla o fântână zidită din piatră, care avea două găleți și scripete de aramă. Cea mai atractivă parte a cetății este loggia renascentistă (perioada târzie) din aripa de sud. Aceasta datează de pe timpul lui Baltazar Bathory, fapt amintit și de blazoanele familiei Bathory. Atunci când numărul membrilor Dietei a crescut, adunările s-au ținut în cea mai mare încăpere a cetății, în Sala Tronului , aflată la etaj. Dintre turnurile bastionare cel mai înalt este Turnul Roșu aflat în partea de sud-nord, a cărui bază este circulară, dar ultimele două etaje au devenit poligonale. În 1632 acest turn era denumit ”depozit auriu”, cel mai probabil fiindcă avea o culoare aurie. Până în mijlocul secolului al XVII.-lea, în turn era o, dar cel mai probabil două scări. Una conținea mai multe runde, aceasta nu s-a mai păstrat după 1656, iar cealaltă era o scară spirală și conform inventarului din 1632, se deschidea din spatele unei uși secrete (aceasta a fost deasemenea demolată). În 1767, în turn funcționa un orologiu. Acesta era acoperit de un glob de aramă aurită și o giruetă în formă de cocoș. Din decorațiile de stucătură s-a păstrat doar o parte, acesta fiind situat la nivelul al treilea.

În 1632, Ecaterina de Brandenburg (care ședea des în cetate) trăia la primul etaj al aripii de nord, deasupra ei, la etajul doi, se aflau camerele soțului ei Gabriel Bethlen. Cel mai probabil, meșterii străini aici au realizat primele decorațiuni de stucătură din Ardeal. În 1632, Suzana Lorantfi locuia la primul etaj al aripii vestice și avea acces spre curte printr-o scară care azi nu s-a mai păstrat. Fiul acesteia, Gheorghe Rákóczi al II-lea, trăia la etajul doi al aripii vestice, în fosta suită a lui Gabriel Bethlen. Gheorghe Rákóczi al II-lea aici și-a petrecut luna de miere cu Zsófia Báthory, care la data de 5 aprilie 1643 a trecut la catolicism. Încăperile erau împărțite prin pereți de lemn. Capela cetății s-a realizat din trei încăperi. Aici se țineau adunările generale, până când Mihai Apafi nu a ridicat numărul Dietei. Din 1700 acesta era de rit catolic, apoi din 1919 ortodox. În 1934, acesteia i s-a amenajat o intrare exterioară. În urma restaurării din 1970, cetatea s-a înnoit în conformitate cu stilul secolului al XVII-lea, cu excepția faptului că ferestrele rotunde s-au schimbat cu ferestre pătrate.

În 1526, devenit voievod al Transilvaniei, Ștefan Mailat, fiu al unui boier din regiune, a intrat în posesia Făgărașului și a domeniilor din jur și a pornit lucrările de transformare a cetății într-o adevărată cetate întărită. Zidurile de apărare au fost dublate în grosime pornind din interior. Noi spații au fost amenajate în încăperi și săli boltite. În 1541, otomanii conduși de Mustafa Pașa au atacat fortăreața. Mailat a căzut în cursă și a fost ținut prizonier în închisoarea din Cetatea celor Șapte Turnuri (Edikule), la Constantinopol, unde a murit 10 ani mai târziu.

Articol principal: Ștefan Mailat.

În 1599, Mihai Viteazul, a ocupat cetatea, a dăruit-o soției sale, Doamna Stanca, împreună cu domeniul, și, devenind principe al Transilvaniei, și-a adăpostit aici familia și tezaurul domnesc, câțiva ani mai târziu.

Cetatea din Făgăraș: Bastionul donjon

În 1617, au fost înălțate ultimele două nivele ale turnului de sud-vest (donjon), cunoscut și sub denumirea de Turnul Roșu, care are cinci nivele.

În cursul secolului al XVII-lea, cu scurte întreruperi, Făgărașul a fost o adevărată capitală a principatului Transilvania, cetatea devenind reședință a principilor Transilvaniei. Dieta transilvăneană s-a reunit aici în 11 rânduri.

În 1630 șanțul de apărare care înconjoară cetatea a fost lărgit și legat printr-un canal secret de râul Olt. Un pod rabatabil a fost instalat la intrare. Mai târziu, pivnițele au fost reamenajate în temnițe unde erau închiși iobagii care se revoltau.

În anul 1657 principesa-consoartă Zsuzsanna Lorántffy (soția principelui Gheorghe Rákóczi I), stăpână a Cetății Făgărașului, a înființat prima școală (de nivel mediu) cu limbă de predare română, la Făgăraș, care a funcționat sub patronajul principesei.

După trecerea Transilvaniei în stăpânirea habsburgică, în 1696, Cetatea Făgărașului a fost preluată de austrieci și a devenit cazarmă, începând din 1699, și închisoare militară.

În 1721 Făgărașul a devenit sediu al Episcopiei Române Unite cu Roma (greco-catolică), reședința episcopului fiind la etajul întâi al aripii de sud a castelului. Însă episcopul Ioan Giurgiu Patachi a preferat să locuiască la Castelul Brukenthal de la Sâmbăta de Jos, iar Inocențiu Micu-Klein și-a mutat reședința episcopală, printr-un schimb de proprietăți, de la Făgăraș la Blaj, în 1737.

Nicolae Iorga a vizitat cetatea în anul 1903 și a găsit-o aproape de ruină.

Între 1948 și 1960 cetatea a servit de închisoare pentru oponenții sistemului comunist din Țara Făgărașului, deținuți politici, Făgărașul devenind una din închisorile din sistemul Gulagului românesc.

În anii care au urmat (1965-1977) au fost făcute lucrări de reparații, restaurare și conservare.

Turism

În prezent, cetatea adăpostește Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, precum și Biblioteca Municipală.

Galerie de imagini

• 

  Cetatea Făgărașului în 1883

• 
• 
• 
• 
• 

  Cetatea Făgărașului, vedere aeriană

• 
• 

  Cetatea Făgărașului (vedere dinspre est)

• 

  Cetatea Făgărașului (imagine interbelică)

• 

  Loggia de la primul etaj (în 2008)

• 

  Bust al Doamnei Stanca, în fața Cetății din Făgăraș, sculptură realizată de Spiridon Georgescu în 1938

Bibliografie

• Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și pînă azi, Editura Albatros, București, 1971.
• Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini pînă în zilele noastre, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 1992.
• Ioan Ciupea, Făgăraș, Mic Îndreptar Turistic, Editura Sport-Turism, București, 1983
• Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, 720 de Ani de Istorie a Făgărașului, Editor Iulian Marius Șchiopu, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2011 ISBN 978-973-117-337-5
• Al. Marin, Cetatea Făgărașului, In „Făgăraș. 700 de ani 1291-1991 Pagini de Istorie”, Editura Arta Grafică, 1991, p.47.
• Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa (2011). Castele și cetăți din Transilvania: județul Brașov. București. ISBN 978-973-0-11186-6. Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Ciprian Skowronski, Cetatea Făgărașului, cetatea care nu a fost cucerită niciodată!, Documentar DVD Video, Partener: Muzeul Țării Făgărașului, „Valer Literat”; audio: stereo, limba română; subtitrare: engleză; durată: 60 de minute; Făgăraș 2015.

Bibliografie suplimentară

• Gheorghe Sebestyén, Cetatea Făgărașului, Editura Tehnică, 1992

Legături externe

• Istoricul Cetății Făgărașului pe pagina Muzeului Țării Făgărașului "Valer Literat"
• România Travel (castele, palate, conace, cetăți, fortificații)
• Istoria Făgărașului pe pagina Colegiului Național Radu Negru din Făgăraș Arhivat în 3 martie 2016, la Wayback Machine.
• Istoricul Cetății din Făgăraș pe pagina Primăriei Municipiului Făgăraș
• Castelul în 3D^{[nefuncțională]}
• Jocul cu numele cetăților medievale
• Cetatea Făgărașului, locul celebrelor baluri organizate de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazu, 17 martie 2013, Simona Suciu, Adevărul
• Cetatea Făgăraș a avut aproape 40.000 de turiști anul trecut. Puțini știu că edificiul a adăpostit în trecut o celebră închisoare Arhivat în 30 ianuarie 2013, la Wayback Machine., 27 ianuarie 2013, Simona Suciu, Adevărul
• Comorile adăpostite în Cetatea Făgărașului Arhivat în 3 septembrie 2013, la Wayback Machine., 28 mai 2013, Ștefan Mărculeț, Ziarul Lumina
• Descoperă.ro, Ștefan Câlția, Trecutul ca viitor Accesat la 8 februarie 2014
• Muzeul Țării Făgărașului

Vezi și

• Biserici fortificate din Transilvania
• Lista cetăților din România
• Buzduganul cu trei peceți (film din 1977)