Sari la conținut

Alexandru Bârlădeanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Bârlădeanu
Date personale
Născut25 ianuarie 1911(1911-01-25)
Comrat, Gubernia Basarabia
Imperiul Rus
Decedat (86 de ani)
București, România
PărințiPerpetua Caitas
Căsătorit cuMarcela Rusu, Michaela Pamfil-Bârlădeanu
CopiiIrina și Alexandru
Cetățenie România
 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Modificați la Wikidata
Etniegăgăuz
Ocupațieeconomist
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba rusă Modificați la Wikidata
Membru al CC al PMR / PCR
În funcție
28 decembrie 1955 – 12 august 1969
Ministrul Comerțului Exterior
În funcție
7 octombrie 1948 – 18 mai 1954
Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
În funcție
3 octombrie 1955 - 21 august 1965
9 decembrie 1967 – 27 ianuarie 1969
Vicepreședinte al Academiei Române
În funcție
2 februarie 1990 – 1 februarie 1994
Deputat în Adunarea Deputaților
În funcție
1946 – 1948
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție
1948 – 1975
Senator FSN
În funcție
1990 – 1992

PremiiA 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politicPartidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naționale, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, FSN
Alma materFacultatea de Drept la Universitatea din Iași (1937); doctorat în economie (1940)
Cunoscut pentrusemnarea scrisorii celor șase
Profesieprofesor, economist, politician comunist
Membru titular al Academiei Române

Alexandru Bârlădeanu (n. , Comrat, Imperiul Rus – d. , București, România)[1] a fost un economist și om politic rus și român de origine găgăuză, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

Alexandru Bârlădeanu, de origine etnică găgăuză, a reprezentat una dintre figurile politice, culturale și științifice ale etniei lui alături de Gleb Drăgan (academicieni), N. Topciu (imunolog), Ion Fazlî (compozitor).[2]

Alexandru Bârlădeanu, de formație economist marxist, a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1943. A plecat din România după ce Basarabia a fost anexată de către URSS și a lucrat la un institut din Moscova de cercetări economice, în timpul derulării celui de al doilea război mondial. A revenit în țară în anul 1946 și a ocupat o serie de posturi de mare importanță în diverse ministere de tip economic. Împreună cu Gheorghe Gaston-Marin a fost unui din cei care au implementat impunerea economiei de comandă. A fost reprezentant al României în cadrul CAER-ului, a ocupat poziții de conducere în aparatul departamentelor de stat în planificare precum și în comerțul exterior.

Ca ideolog comunist, Alexandru Bârlădeanu și-a atras adversitatea lui Nikita Hrușciov, sfidând planurile URSS-ului pentru crearea unui complex economic suprastatal. Având o carieră politică debordantă, Alexandru Bârlădeanu avansează din poziția de Membru supleant al Biroului Politic de sub Gheorghe Gheorghiu Dej până la postul de Președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice, trecând prin funcțiile de Membru al Consiliului Executiv și de Membru al Prezidiului Permanent al Congresului al IX-lea al PCR din iulie 1965.

Împreună cu Leonte Răutu a contribuit direct la realizarea Declarației[3] cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Romîn în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale adoptată de Plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din aprilie 1964.[4]

A intrat în conflict cu Elena Ceaușescu, moment în care a demisionat din toate funcțiile deținute în decembrie 1968. A devinit membru al Academiei Republicii Socialiste România, fără a fi scris vreo lucrare științifică vreodată. Odată cu venirea anului 1989, a semnat celebra Scrisoare a celor șase în luna martie. După momentul revoluției din decembrie 1989 când sistemul comunist s-a prăbușit, Alexandru Bârlădeanu a devinit demnitar de rang înalt în cadrul structurilor Frontului Salvării Naționale și a beneficiat de multe onoruri și funcții printre care și cea de Președinte al Senatului României. Cu ocazia decesului liderului țărănist Corneliu Coposu din anul 1995, Alexandru Bârlădeanu a recunoscut în mod public că deși el și Coposu aparțineau aceleiași generații, președintele țărănist a ales calea cea dreaptă.[5]

Din 1960 până în 1962 a fost președinte al Federației Române de Fotbal. În mandatul său, el a marginalizat echipa națională de fotbal, retrăgând-o din calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 1962⁠(en)[traduceți], pe motiv că aceasta ar pierde oricum și nu este nevoie să participe astfel la propaganda capitalistă antiromânească.[6]

A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu după ce aceasta se despărțise de regizorul Moni Ghelerter. Marcela Rusu va deveni mai apoi soția dramaturgului Aurel Baranga. A avut doi copii, Irina și Alexandru (nu se știe exact dacă au fost înfiați sau nu). Ultima sa soție a fost Michaela Pamfil-Bârlădeanu, fosta soție a lui Ion Gerota.

  • Profilul pe situl Camerei Deputaților Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu. Convorbiri, București, Evenimentul Românesc, 1997
  • Alexandru Bârladeanu (și alții), Misiunile lui A. I. Vâșinschi în România, (trad.) București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 1997
  • Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, București, Compania, 2008 (cartea reia într-o versiune revizuită volumul Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu, Iliescu. Convorbiri).

Legături externe

[modificare | modificare sursă]