Sari la conținut

Elena Ceaușescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Elena Ceaușescu

Fotografie nedatată
Date personale
Nume la naștereElena Petrescu Modificați la Wikidata
Născută Modificați la Wikidata
Petrești, România Modificați la Wikidata
Decedată (70 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Târgoviște, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăCimitirul Ghencea Modificați la Wikidata
Cauza decesuluipedeapsă capitală (rană prin împușcare[*]​) Modificați la Wikidata
PărințiAlexandrina Petrescu[*]​ Modificați la Wikidata
Frați și suroriGheorghe Petrescu
Căsătorită cuNicolae Ceaușescu (1947-1989)
CopiiValentin Ceaușescu (n. 1948)
Zoia Ceaușescu (1949-2006)
Nicu Ceaușescu (1951-1996)
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religieateu
OcupațieConducător al Statului
politiciană
chimistă Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Prim-viceprim–ministru al Consiliului de Miniștri
În funcție
29 martie 1980 – 22 decembrie 1989
PreședinteNicolae Ceaușescu
PremiiErou al Republicii Socialiste România
ordinul Victoria Socialismului
Ordinul Prințul Henric în grad de mare colan[*]​
Ordinul Liberatorului General San Martín[*]​
Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*]​
red jugoslovanske zvezde[*][[red jugoslovanske zvezde (award)|​]]
anniversary medal at the occasion of the 2500th anniversary of the founding of the Iranian Empire[*][[anniversary medal at the occasion of the 2500th anniversary of the founding of the Iranian Empire (jubilee medal)|​]]
Darjah Yang Mulia Pangkuan Negara[*][[Darjah Yang Mulia Pangkuan Negara (Malaysian federal award presented for meritorious service to the country)|​]]
Banda de Dama de la Orden del Mérito Civil[*][[Banda de Dama de la Orden del Mérito Civil |​]] ()
Partid politicPartidul Comunist Român
Alma materUniversitatea din București
ProfesieChimist
Semnătură
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Elena Ceaușescu (născută Lenuța Petrescu; n. , Petrești, România – d. , Târgoviște, România) a fost o politiciană comunistă română și soția dictatorului român Nicolae Ceaușescu, alături de care a deținut funcții de conducere în stat și în Partidul Comunist Român (PCR).

Ea a ocupat funcții importante în aparatul de conducere, inclusiv de membru al Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR și de prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri din 1980 până în 1989.

Elena Ceaușescu a fost intens promovată în discursul oficial și în mass-media de stat, care au construit în jurul ei un cult al personalității similar cu cel al soțului ei, prezentând-o ca pe o figură politică și științifică de seamă.[4]

În decembrie 1989, în contextul Revoluției române, Elena și Nicolae Ceaușescu au încercat să părăsească Bucureștiul, dar au fost capturați de forțele revoluționare și predați noilor autorități. După un proces sumar, au fost condamnați la moarte și executați prin împușcare la Târgoviște pe 25 decembrie 1989.[5]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Tinerețe și formare

[modificare | modificare sursă]

Elena Ceaușescu s-a născut ca Lenuța Petrescu într-o familie de țărani din comuna Petrești, județul Dâmbovița. Părinții ei, Nae și Alexandra Petrescu, trăiau modest și lucrau pământul. Familia avea un lot mic de pământ și trăia din munca agricolă.[6][7]

Elena a absolvit doar școala primară, după care s-a mutat cu fratele ei în București pentru a căuta de muncă și condiții mai bune. În capitală a lucrat într-o fabrică de textile, unde a intrat în contact cu mișcarea de stânga.[8][9]

În 1937 a aderat la Partidul Comunist din România, care era atunci interzis de autoritățile regale. În cadrul acestor cercuri clandestine l-a întâlnit pe Nicolae Ceaușescu,[10] militant comunist, cu care a început o relație care avea să dureze toată viața. Cei doi s-au căsătorit în decembrie 1947, după legalizarea Partidului Comunist în România postbelică, prin transformarea regimului politic.

Ascensiunea politică

[modificare | modificare sursă]

În primii ani după 1947, Elena Ceaușescu a deținut funcții minore în structurile statului, lucrând ca secretară în Ministerul Afacerilor Externe și în alte poziții. După ce Nicolae Ceaușescu a ajuns în 1965 secretar general al Partidului Comunist Român, cariera ei politică a avut o ascensiune.[11]

Datorită sprijinului soțului ei și politicii partidului de promovare a femeilor în funcții publice (emancipare),[12] Elena a început să ocupe treptat poziții din ce în ce mai importante în aparatul de stat și de partid. În anii 1970 a fost implicată în conducerea unor instituții centrale și, mai târziu, în 1980, a fost numită prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri, funcție pe care a deținut-o până în decembrie 1989.

Rolul în regimul Ceaușescu

[modificare | modificare sursă]

Odată cu ascensiunea politică a soțului său, Nicolae Ceaușescu, la conducerea Partidului Comunist Român (PCR) în 1965, Elena Ceaușescu a început să ocupe funcții importante în aparatul de stat și de partid. Până în 1969 nu deținea nicio funcție politică majoră, fiind director al Institutului de Cercetări Chimice (ICECHIM), poziție obținută în 1967.[13] Ascensiunea ei a fost rapidă și direct legată de poziția soțului și prezentând similitudini cu modele precum Jiang Qing (soția lui Mao Zedong).[14]

În 1972 a devenit membru al Comitetului Central al PCR. În 1973 a intrat în Comitetul Politic Executiv (CPEx), iar în 1974 în Biroul Permanent al CPEx (cel mai înalt organism de conducere al partidului). Din 1975 a fost deputat în Marea Adunare Națională (pentru circumscripția Pitești, Argeș).[15]

Din 1979 numele ei a fost asociat cu „Cabinetul nr. 2” (biroul său din CC al PCR), devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanței politice.[16] În martie 1980 a fost numită prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri (funcție creată special pentru ea și deținută până la execuția din decembrie 1989). A făcut parte din guvernele conduse de Ilie Verdeț (2) și Constantin Dăscălescu (1 și 2).[17]

Cultul personalității și imaginea publică

[modificare | modificare sursă]

Ca soție a președintelui și secretarului general al PCR, Elena Ceaușescu a beneficiat de un dublu cult al personalității,[18][19] paralel cu cel al lui Nicolae Ceaușescu, promovat prin propagandă oficială.

Apelativul oficial era „Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu”, la care se adăuga frecvent „savantă de renume mondial”. Cu licență poetică, scriitorul Eugen Barbu o numea „Înalta Doamnă a Țării”. Presa oficială (ex. Scânteia) folosea epitete exagerate și grandioase pentru a o descrie.[20]

Alte surse susțin că Ceaușeștii nu suportau titlurile „domnule” sau „doamnă”, considerându-le un act de trădare.[21] Neoficial, era poreclită „Codoi” (după modul în care pronunța formula chimică CO2 ca „codoi”).

Controverse

[modificare | modificare sursă]

Elena Ceaușescu a fost implicată în numeroase controverse. Deși avea doar patru clase primare, a obținut în 1967 titlul de doctor în chimie cu teza „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, redactată de alți savanți (printre care Silvia Bittman și Ozias Solomon)[22][23] și susținută în condiții dubioase, prin decret special de urgență (Decretul 1058/1967)[24] care a eliminat cerințele obișnuite de pregătire și examene. Procesul a fost criticat ca fiind cel mai mare plagiat din istoria României, iar teza este considerată frauduloasă.[22][25]

În 1974 a fost aleasă membru titular al Academiei Române.[26][27] După 1989, conform statutului Academiei care prevede excluderea membrilor condamnați penal, a fost exclusă post-mortem în prima ședință a Academiei din 1990.

A fost direct implicată în demolarea unor monumente istorice și religioase. În 1987 a ordonat demolarea bisericii „Sfânta Vineri” (ctitorie din 1645 a lui Matei Basarab) din București.[28] La vizita sa pe șantier, Elena Ceaușescu a exclamat „Jos porcăria!” și a decis demolarea, deși biserica fusese recent restaurată după cutremurul din 1977.[29]

Pe de altă parte, în anii '80, l-a ajutat pe poetul Nichita Stănescu în tratarea afecțiunilor ficatului cauzate de alcoolism, trimițându-l la un tratament special la Mangalia Nord (facilitat de ministrul Sănătății Eugeniu Proca).[30]

Revoluția din 1989 și moartea

[modificare | modificare sursă]

În timpul Revoluției Române din 1989, Elena Ceaușescu a fost arestată împreună cu soțul ei, Nicolae. Cei doi au fost judecați și condamnați la moarte de Tribunalul Militar Excepțional, înființat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989.[31] Execuția a avut loc pe 25 decembrie 1989, la Târgoviște. Înaintea execuției, când li s-a propus să fie împușcați separat, Elena a afirmat: „Împreună am luptat, împreună murim!” (mărturie confirmată în documentarul „Doctor horroris causa” și relatări ale martorilor).[32][33] A fost singura femeie executată în România modernă.[34]

Distincții

[modificare | modificare sursă]

În perioada regimului comunist, Elena Ceaușescu a primit un număr mare de ordine, medalii și titluri onorifice din partea statului român și a unor state străine, în principal ca urmare a poziției sale politice și a rolului său în conducerea Partidului Comunist Român.[35][36]

Printre cele mai importante distincții acordate se numără:

Cronologie

[modificare | modificare sursă]
  • 7/20 ianuarie 1919 – Se naște Lenuța Petrescu, în satul Petrești, județul Dâmbovița, într-o familie de țărani.
  • 1939 – Devine membră a Partidului Comunist din România; îl cunoaște pe Nicolae Ceaușescu.[45]
  • 1948–1951 – Se nasc cei trei copii ai cuplului Ceaușescu: Valentin, Zoia și Nicu.[46]
  • anii 1950 – Lucrează ca laborantă și ulterior cercetător la Institutul de Cercetări Chimice (ICECHIM).[47]
  • 1965 – După accederea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea PCR, începe ascensiunea politică a Elenei Ceaușescu.
  • 1967 – Obține titlul de doctor în chimie, în condiții contestate ulterior de istorici și specialiști.[48][47]
  • 1972 – Este aleasă membră a Comitetului Central al PCR.
  • 1974 – Devine membră a Comitetului Politic Executiv și a Biroului Permanent al CC al PCR; este aleasă membru titular al Academiei Române.[49]
  • 1979 – Devine a doua persoană ca importanță în stat, fiind asociată așa-numitului „Cabinet nr. 2”.[16]
  • 1980 – Este numită prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri.
  • anii 1980 – Joacă un rol central în conducerea politică și administrativă a României; este una dintre figurile principale ale cultului personalității regimului.

Galerie

[modificare | modificare sursă]
Elena și Nicolae Ceaușescu cu împăratul Hirohito în 1975, vizită la Tokyo
Elena în spatele soțului ei în timp ce acesta ține un discurs, 1986
Elena Ceaușescu primește un doctorat onorific la Manila (1975)
În timpul vizitei sale din 1982 în Malaysia, Elena Ceaușescu s-a întâlnit cu Siti Hasmah Mohamad Ali, soția prim-ministrului malaysian Mahathir Mohamad.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Elena Ceaușescu” (în engleză). Internet Movie Database. Wikidata Q37312. Accesat în .
  2. ↑ „Elena Ceaușescu” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
  3. ↑ „Elena Ceausescu” (în germană). Munzinger Personen[*]. Wikidata Q107343683. Accesat în .
  4. ↑ „Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu” (în engleză). Hi-Story Lessons. . Accesat în .
  5. ↑ Grosescu, Raluca. „Cultures of History Forum : The Trials of the Romanian Revolution” (în engleză). www.cultures-of-history.uni-jena.de. Accesat în .
  6. ↑ „Iubirile interzise ale Elenei Ceaușescu. Bărbații care i-au căzut cu tronc „Lenuței lui Briceag": „A mângâiat-o uşor pe fund pe Tovarăşa"”. adevarul.ro. . Accesat în .
  7. ↑ Marcu, George (). Femei de seamă din România. De ieri și de azi. Meronia. p. 123.
  8. ↑ „Originile Elenei Ceauşescu. De ce i se spunea „Păsărica" şi cum s-a cunoscut cu dictatorul comunist”. adevarul.ro. . Accesat în .
  9. ↑ „Adevăruri despre trecut: Elena Ceauşescu - regina muncii”. Evenimentul Zilei. Accesat în .
  10. ↑ „Biografie Britannica”.
  11. ↑ Cioroianu, pp. 79-80
  12. ↑ „Emanciparea femeilor in primii ani ai regimului comunist - HotNews.ro”. . Accesat în .
  13. ↑ „Apostolii Epocii de Aur. Elena Ceauşescu, primul tehnocrat al ţării”. adevarul.ro. . Accesat în .
  14. ↑ „«Elena era demonul a lui Ceaușescu»”. historia.ro. Accesat în .
  15. ↑ „Cum a ajuns Elena Ceauşescu deputat de Piteşti. „Savanta de renume mondial" a ocupat funcţia publică timp de 14 ani”. adevarul.ro. . Accesat în .
  16. 1 2 „Arhivă” (PDF).
  17. ↑ „De ce era poreclită Elena Ceaușescu, în tinerețe, „Păsărica"? Isabel Peron, femeia care a inspirat-o • Newsweek România” (în engleză). Newsweek România. . Accesat în .
  18. ↑ Nemeș, Norbert (), „Chimia imaginii „perfecte" | Cultul Elenei Ceaușescu și contribuția presei”, Europa Liberă România, accesat în
  19. ↑ „Originile Elenei Ceauşescu. De ce i se spunea „Păsărica" şi cum s-a cunoscut cu dictatorul comunist”. adevarul.ro. . Accesat în .
  20. ↑ „Revista presei comuniste”. Europa Liberă România. Accesat în .
  21. ↑ „Cum a băgat textierul Ceauşescu, din demnitate, "poporul sovietic eliberator" la "alte neamuri" > EVZ.ro” (în engleză). www.evz.ro. Accesat în .
  22. 1 2 „Adevaratii negri ai Savantei mondiale - HotNews.ro”. . Accesat în .
  23. ↑ „Adevărul despre Elena, Savanta de Renume Mondial! Cum i s-a falsificat cariera și doctoratul. Foto inedite”. Evenimentul Zilei. Accesat în .
  24. ↑ „DECRET 1058 15/11/1967 - Portal Legislativ”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  25. ↑ „Imagini cu întâiul şi cel mai mare plagiat din istoria României. Cum a obţinut, de fapt, Elena Ceauşescu titlul de doctor inginer în chimie” (în Romanian). www.antena3.ro. Accesat în .
  26. ↑ „Cum a devenit Elena Ceauşescu academician, deşi avea doar patru clase, şi când a fost exclusă din Academie: „Nu aveai ce să faci. Trăiam o irealitate"”. adevarul.ro. . Accesat în .
  27. ↑ „Preşedintele Academiei dezvăluie cum a ajuns Elena Ceauşescu „savant de renume mondial"”. historia.ro. Accesat în .
  28. ↑ Biserica demolată de Ceauşescu, reconstruită| VIDEO, accesat în
  29. ↑ Descopera (). „Demolarea Bisericii Sf. Vineri - Hereasca. Elena Ceauşescu: Daţi jos porcăria - 100 de ani în 100 de momente”. Descopera. Accesat în .
  30. ↑ „Nichita Stănescu şi alcoolul: patima care a determinat-o pe Elena Ceauşescu să-i trimită ministrul Sănătăţii la uşă”. historia.ro. Accesat în .
  31. ↑ „35 de ani de la uciderea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Pedeapsa capitală, după un proces fulger - HotNews.ro”. . Accesat în .
  32. ↑ „"Împreună am luptat, împreună murim!". 19 ani de la execuţia soţilor Ceauşescu” (în Romanian). www.antena3.ro. Accesat în .
  33. ↑ „Television shows last hours of the 'anti-Christ' | 1980-1989 | Guardian Century”. www.theguardian.com. Accesat în .
  34. ↑ „Sfera Politicii”. revistasferapoliticii.ro. Accesat în .
  35. ↑ „Distincţii străine primite de tovarăşa acad. dr ing. Elena Ceauşescu” (în Romanian). jurnalul.ro. Accesat în .
  36. ↑ „EXCLUSIV. Elena Ceauşescu, zeci de titluri şi premii acordate de instituţii ştiinţifice importante ale lumii” (în Romanian). jurnalul.ro. Accesat în .
  37. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 56, Partea I, joi 6 mai 1971, p. 346.
  38. ↑ Hotărârea-Decret a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 112 din 8 mai 1981 privind conferirea Titlului de Onoare Suprem „Erou al Republicii Socialiste România” tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XVII, nr. 32, Partea I, sâmbătă 9 mai 1981, p. 1.
  39. ↑ Hotărârea-Decret a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și a Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 7 din 7 ianuarie 1989 privind conferirea Titlului de Onoare Suprem „Erou al Republicii Socialiste România” tovarășei Elena Ceaușescu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XXV, nr. 2, Partea I, sâmbătă 7 ianuarie 1989, pp. 1–2.
  40. ↑ Decretul prezidențial nr. 154 din 19 august 1974 privind conferirea de ordine ale Republicii Socialiste România (unor persoane cu prilejul a 30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă), publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 132 bis, Partea I, joi 31 octombrie 1974, p. 2.
  41. ↑ „Solemnitatea conferirii unor titluri și ordine ale Republicii Socialiste România”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 236, Partea a III-a, joi 22 august 1974, p. 148.
  42. ↑ Decretul prezidențial nr. 1 din 5 ianuarie 1979 privind conferirea ordinului „Steaua Republicii Socialiste România” clasa I tovarășei Elena Ceaușescu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XV, nr. 1, Partea I, sâmbătă 6 ianuarie 1979, p. 1.
  43. ↑ ENTIDADES ESTRANGEIRAS AGRACIADAS COM ORDENS PORTUGUESAS - Página Oficial das Ordens Honoríficas Portuguesas, www.ordens.presidencia.pt
  44. ↑ Decreto-Lei n.º 288-B/75, , accesat în , diariodarepublica.pt
  45. 1 2 „10 lucruri de ştiut despre... Nicolae Ceauşescu”. historia.ro. Accesat în .
  46. ↑ „Povești din comunism. Nicolae Ceaușescu ar fi adoptat copiii din flori ai Elenei”. Evenimentul Zilei. Accesat în .
  47. 1 2 Nemeș, Norbert (), „Chimia imaginii „perfecte" | Cultul Elenei Ceaușescu și contribuția presei”, Europa Liberă România, accesat în
  48. ↑ „Imagini cu întâiul şi cel mai mare plagiat din istoria României. Cum a obţinut, de fapt, Elena Ceauşescu titlul de doctor inginer în chimie” (în Romanian). www.antena3.ro. Accesat în .
  49. 1 2 „Cum a devenit Elena Ceauşescu academician, deşi avea doar patru clase, şi când a fost exclusă din Academie: „Nu aveai ce să faci. Trăiam o irealitate"”. historia.ro. Accesat în .
  50. 1 2 „35 de ani de la uciderea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Pedeapsa capitală, după un proces fulger - HotNews.ro”. . Accesat în .

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Behr, Edward (), Sărută mâna pe care n-o poți mușca, București: Editura Humanitas, ISBN 973-28-0270-7 
  • Betea, Lavinia (2018), Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu: Agenda Tovarășei din 1989, București: Corint Books, 2018.
  • Cartianu, Grigore (), Sfârșitul CEAUȘEȘTILOR.Să mori împușcat ca un animal sălbatic, București: Editura Adevărul Holding, ISBN 978-606-539-244-1 
  • Cioroianu, A. (), Pe umerii lui Marx: o introducere în istoria comunismului românesc, București: Editura Curtea Veche 
  • Demonico, Viorel (), Ceaușescu la Târgoviște: 22-25 decembrie 1989, București: Editura Ion Cristoiu 
  • Fișe biografico–politice din fosta arhiva a C.C. al P.C.R. în Dosarele Istoriei, Nr.9/1998 p. 36, București
  • Kunze, Thomas (), Nicolae Ceaușescu – O biografie, București: Editura Vremea, ISBN 973-645-025-2 
  • Omagiu Președintelui Nicolae Ceaușescu, București, 1978
  • Păiușan, Cristina; Ion, Narcis Dorin; Retegan, Mihai (), Regimul comunist în România – O cronologie politică (1945-1989), București: Editura Tritonic, ISBN 973-8051-84-3 
  • Petcu, Ion (), Ceaușescu – un fanatic al puterii: Biografie neretușată, București: Editura Românul 
  • Roman, Carol (), Ceaușescu - Ultimele 100 de zile fatale, București: Editura Carro 
  • Tucă Marius, Ultimele zile ale lui Ceaușescu, București, 1999

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

https://m.realitatea.net/vasile-milea-dosarul-revolutiei-1989-ceausescu-dan-voinea_2174147.html

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Elena_Ceaușescu&oldid=17777263