Șalom Alehem

Pentru alte persoane purtând același nume vezi Rabinovici (dezambiguizare).

Șalom Rabinovici
Șalom Alehem
Pseudonim	Șalom Alehem (idiș:שלום־עליכם)
Naștere	2 martie 1859 Imperiul Rus, Pereiaslav
Deces	13 mai 1916 (la 57 de ani) Statele Unite, New York City,
Profesie	scriitor
Naționalitate	rusă
Activitatea literară
Operă de debut	„Două pietre” (Țvei Șteiner) (1883) și romanul „Iosele Solovei”
Mișcare/curent literar	fondarea literaturii idiș moderne
Specie literară	roman, nuvela, teatru

Șalom Alehem sau Șolom Aleihem (în idiș שלום־עליכם, în rusă Шолом-Алейхем) (n. 2 martie 1859 – d. 13 mai 1916) a fost pseudonimul scriitorului umorist, al dramaturgului și publicistului evreu rus (geografic, Ucraina) de limbă idiș Șolem Rabinovici (după tipicul rusesc, Șolom Nahumovici Rabinovici), autor al mai multor romane, nuvele și piese de teatru. Alături de Mendele Moher Sfarim și Ițhak Leibuș Pereț a fost unul din ctitorii și clasicii literaturii idiș moderne. A zugrăvit ca nimeni altul, cu realism, fină ironie și în același timp cu compasiune viața „oamenilor mici” (kleine menșelech) din lumea evreilor din orașele și târgușoarele din răsăritul Europei la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului al XX-lea. El a fost un mentor al scriitorilor în limba idiș din vremea lui și cel dintâi care a scris literatură pentru copii în idiș.

„Râdeți - obișnuia Shalom Alehem să-și sfătuiască cititorii - doctorii spun că râsul este sănătos!”

Viața

Copilăria

Muzeul Shalom Alehem la Pereiaslav

La 2 martie 1859 se naște ca Sholem Rabinovici (alternativ: Sholom, Shulem, Rabinovitz, Rabinovich, etc.), în târgul Periaslav, astăzi orașul Pereiaslav-Hmelnițki, la est de Kiev, în gubernia Poltava din Ucraina, viitorul scriitor idiș. Este al treilea din cei doisprezece copii ai negustorului de grâne și cherestea Menahem Nuhem Rabinovici, om cultivat, admirator al curentului laic ebraic Haskala, și ai Haiei Ester, născută Gamarnițka. La câțiva ani după nașterea viitorului prozator, familia sa se mută la Voronka sau Voronkov, un mic târgușor din aceeași gubernie, care i-a servit drept model pentru „Kasrilifka” din scrierile sale. În urma falimentului tatălui său cauzată de un partener de afaceri necinstit, toată familia e nevoită să se înapoieze la Pereiaslav unde părinții iau în administrare un han. Sholem Rabinovici stă acolo până la vârsta de 13 ani, când mama lui moare de holeră. Este apoi trimis la Boguslav (id.Boslov) unde locuiau bunicii din partea mamei, până ce tatăl său se recăsătorește cu o femeie certăreață, mamă vitregă cu care copilul Sholem nu se va împăca prea bine. Bunicul Moișe Iose Gamarnițki sau Gamarnik hasid Habad, a însuflețit imaginația copilului cu poveștile sale despre sfere cerești și Cabala. Scriitorul își va povesti copilăria și tinerețea mai târziu în „Întoarcerea de la iarmaroc - Povestiri din viață”. Găsim acolo următorul portret al tatălui său:

„Un om înalt, cu o mână veșnic preocupată, cu fruntea albă și încrețită, cu o bărbiță rară, surâzătoare, un gospodar, cunoscător al Talmudului, al Bibliei și al limbii ebraice, adept al rabinului făcător de minuni din Tolne și admirator al lui Mapu, al lui Slonimsky și al lui Țederbaum (scriitori și publiciști în limbile ebraică și idiș) un om vestit pentru mintea lui ageră, mediator și sfătuitor, jucător de șah și totodată mare cunoscător de briliante și perle - iată adevarata fizionomie a tatălui eroului nostru, pe nume reb Nuhăm sin Vevik, care în târgul Voronka trecea drept cel mai mare bogătaș.”

—Shalom Alehem vorbind despre tatăl său

Studiile și primele încercări literare

Talentat observator și imitator al oamenilor și înzestrat cu darul de povestitor din fragedă vârstă, micul Sholem se familiarizează deja la 12 ani cu literatura contemporană în limba ebraică, gustată în mod deosebit de tatăl său, și se exersează în a compune scrieri în această limbă, în spiritul lui Avraham Mapu și a altor scriitori care foloseau o ebraică exclusiv biblică. Inspirat de limbajul idiș pestriț al mamei sale vitrege, tânărul Sholem redactează și un dicționar alfabetic al înjurăturilor acesteia ("Lexiconul limbajului mamei vitrege") spre mai marele haz al tatălui. La 15 ani scrie tot în idiș povestirea „Un Robinson Crusoe evreu”, inspirată de celebrul roman al lui Daniel Defoe.

Când în 1873 termină școala tradițională evreiască, tatăl său se hotărăște să-l înscrie la un liceu rus de stat din Periaslav, pentru a căpăta și o educație generală laică adecvată. Se distinge la învățătură, capătând și o bună stăpânire a limbilor rusă și germană. În timpul liber frecventează pe cantorii și pe muzicienii găzduiți în hanul administrat de tatăl său, care îi vor sluji mai târziu drept surse de inspirație personajelor a două din primele sale romane în limba idiș „Iosele Solovei” și „Stempeniu”. La 16 ani suferă o criză sufletească trecătoare când se îndrăgostește de fata unui cantor, care în cele din urmă fuge cu un tânăr rus.

Anii tinereții. Orientarea spre scrisul în idiș

Şalom Alehem în anul 1877

După ce în 1876 își termină cu studiile liceale și se înzdrăvenește din criza amintită, nu are posibilitatea materiala de a studia mai departe, cum ar fi dorit, la Seminarul pedagogic din Jitomir și pentru a se întreține dă câtva timp lecții de limba rusă la Periaslav și apoi în târgul vecin, Rjișcev. În 1877 sosește la Sofievka (gubernia Kiev) pe moșia viitorului său socru, bogatul arendaș Elimeleh Loev, care îl poftise să dea lecții fiicei sale Udl (Olga Golda). În casa acestuia are prilejul de se familiariza cu operele clasicilor literaturii ruse și universale, și cu încurajarea amfitrionului, de a persevera în arta scrisului. Când, după trei ani zugrăviți de scriitor ca idilici, Loev descoperă „romanul”, apreciat ca nelalocul său, dintre tânărul profesor și elevă, este însă concediat și silit să plece să-și caute norocul la Kiev. Risipindu-și acolo toate economiile, Sholem Rabinovici revine în localitatea natală, iar in anii 1880 - 1883 lucrează ca rabin de stare civilă, investit de guvern („rav mi'taam”), în târgul Lubno, aflat tot în gubernia Poltava.

În 1879 publică primul său articol în revista ebraică „Hameliț” (Prezentatorul), apoi și alte articole în limba ebraică, între altele, în revista „Hațefira”. Pe atunci ebraica nu era încă vorbită în mod curent, era uzitată mai ales în oficierea cultului mozaic, în disputele rabinice, dar avea deja, începând din evul mediu și o literatură cu caracter laic. Tânărul scriitor și povestitor, nu s-a simțit însă satisfăcut cu arhaismul și accesibilitatea restrânsă pe atunci ale ebraicei, mai ales a celei în stil biblic difuzate de mișcarea Haskala, și a simțit curând nevoia de a scrie în idiș, (denumit "jargon" de către unii dintre maskilim și sioniști, și mai ales de către snobii asimilaționiști), care era limba savuroasă, vie, de sursă germană medievală, folosită în viața de zi de zi de marea masă a evreilor așkenazi din răsăritul Europei și din alte părți ale mapamondului.

La 2 mai 1883 se căsătorește la Kiev cu Olga Golda Loev, împotriva voinței părinților ei. Ea îi va naște șase copii. Presiunile socrului său îl determină in cele în urmă pe Shalom Alehem să părăsească funcția de rabin.

În același an, 1883, publică primele scrieri în limba idiș în săptămânalul Dos Idișe Folksblat din Petersburg care era editat de gazeta „Hamelitz” pentru marele public de evrei care nu stăpânea suficient ebraica. Cu această ocazie, de la doua povestire publicată, va semna cu pseudonimul umoristic și popular prin care va deveni cunoscut în întreaga lume, Șalom Alehem, care este salutul tradițional multisecular al evreilor în ebraică și idiș, însemnând „Pace vouă” (corespondentul în arabă este As-Salam-u aleikum, iar în latina liturgică creștină este Pax vobiscum). A scris sub pseudonim și pentru a ascunde de tatăl și socrul său, adepți ai literaturii în ebraică, faptul că preferase să se dedice scrisului în limba idiș. Aflând în cele în urmă de succesul schițelor și foiletoanelor umoristice ale fiului său, Nahum Rabinovici îsi va exprima totuși satisfacția, dar totodată și marele regret că el iși risipește talentul în „limba bucătăreselor și a servitoarelor”, cu alte cuvinte a femeilor evreice, în loc de ebraică, limba învățaților și a scriitorului mult admirat din mișcarea Haskala, Avraham Mapu, (în vremea aceea femeile nu aveau acces la tezaurul cultural în limba ebraică decât într-o măsură foarte limitată).

Debutul activității sale literare. Mentor al tinerelor talente

Scriitorii Mendele Moher Sfarim, Sholem Aleichem, Ben-Ami și Haim Nahman Bialik, Odessa, 1910

Continuă un număr de ani să publice și în ebraică (la "Hamelitz" și în antologia editată de I.H.Ravnițki) precum și în publicații rusești, inclusiv în principala gazetă evreiască în limba rusă,„Voshod” din Odessa. Între anii 1883-1891 trăiește la Belaia Țerkov și încearcă să - și întrețină familia prin activități din domeniul bursei în metropola apropiată, Kiev. In 1883 apare publicată prima sa povestire în idiș (încă sub numele de Sholem Rabinovici) „Două pietre” (Țvei Șteiner) În anul 1885 murind socrul său Loev, tânărul scriitor, devenit executor testamentar, și soția lui, moștenesc o sumă considerabilă de bani. Shalom Alehem găsește ocazia de a finanța cu o parte din moștenire un almanah idiș de cultură, critică și știință numit „Di Idișe Folksbibliothek” (Biblioteca populară evreiască) care va apărea doar în anii 1888 și 1889, dar care va da un imbold remarcabil scritorilor în această limbă. Mulți tineri literați evrei își vor vedea publicate povestirile și poeziile în aceste almanahuri în schimbul unor onorare generoase care le va facilita viața și munca de creație. Unul din ei a fost I. L Pereț care a debutat cu balada sa „Moniș”. Așa se face că anul 1888 este, datorită activității de creator, mentor și mecenat a lui Shalom Alehem, reținut drept un an - cheie în istoria literaturii idiș. În anul 1890 Shalom Alehem își pierde întreaga avere în speculații de bursă și întâmpină mari greutăți în a tipări a treia ediție a almanahului său. Soția sa e nevoită să-și vândă puținele obiecte de preț în acest scop. Încă o ediție a "Bibliotecii populare evreiești" o va publica în 1894 cu sprijinul financiar al unuia din membrii familiei magnatului evreu Brodski, la care lucrase în trecut pentru scurtă vreme. În acești ani, se pare, contractează tuberculoza de care va suferi tot restul vieții.

Activitatea de scriitor și de critic literar

Portretul şi semnătura lui Şalom Alehem într-o carte de povestiri în idiş

Publică în această perioadă primele romane ale sale în limba idiș, zeflemisind în acelaș timp fără milă romanele vulgare la modă, ca acelea ale prolificului Shomer. Nici creațiile lui I. L. Pereț nu scapă la un moment dat de condeiul necruțător al lui Șalom Alehem (1892) ceea ce bineînțeles contribuie la răcirea relațiilor dintre cei doi. Vor avea însă ocazia să se întâlnească pentru întâia dată în 1904 la Varșovia. După eșecul avut cu bursa din Kiev, scriitorul își incearcă norocul în celalaltă metropolă din regiune, Odessa, unde se stabilește în anul 1891. În ciuda intenției declarate de a nu se mai ocupa de afaceri și de a se dedica în întregime scrisului, nu poate să se țină de cuvânt deoarece editorii îi storc aproape tot venitul provenit din vânzarea cărților sale. Continuă prin urmare să se ocupe cu diferite afaceri financiare și revine temporar la Kiev în anul 1893. Publică schițe umoristice, foiletoane, nuvele și articole în diverse publicații în idiș , ca de exemplu in revista "Der Yid" ("Evreul"), de asemenea în gazetele din St Petersburg, "Der Froind" ("Prietenul") și "Der Tug " ("Ziua") ,"Hilf" ("Ajutorul") face turnee de lecturi în public, fiind aclamat de cititorii entuziaști pretutindeni la Kiev, Beloțerkov, la Varșovia, la Vilna, la Berdicev. Cu ocazia unor astfel de turnee sau alte voiaje, el face cunoștință cu confrați scriitori - la Sankt Peterburg de pildă, se intreține cu scriitorii ruși - Lev Tolstoi, Korolenko, Gorki, Cehov etc .

Emigrarea

În anul 1904 nu obține aprobările necesare pentru a înființa un cotidian, iar în anul următor 1905 în urma denunțurilor unor confrați invidioși, autoritățile nu îi permit să deschide un teatru idiș la Odessa, așa cum planificase împreună cu actorii Sam Adler si Spivakovski. Ajungând la sapă de lemn, în octombrie 1905 părăsește Rusia cu gândul de pleca în America. Neavând suficiente resurse bănești face numeroase escale în Europa - în România (la Iași), în Austro-Ungaria, în Elveția, Belgia, Franța și Anglia. Peste tot organizează lecturi în public și e primit cu căldură. În octombrie 1906 ajunge în sfârșit în SUA și se stabilește la New York. Restul familiei rămâne la Geneva, în Elveția. Șalom Alehem colaboreaza cu asiduitate la numeroase publicații în idiș din SUA ("Tageblatt", "Morgen Journal", "Varheit", "Amerikaner") , Polonia ("Unzer Leben" din Varșovia) și Rusia ("Freind" din Petersburg). După ce constată că veniturile nu-i permit să întrețină două ambele apartamente, revine curând în Europa și face iarăși turnee prin comunitățile evreiești pentru a supraviețui materialicește. În vara lui 1907 întâlnește în Elveția nu numai pe ai săi, dar și pe prietenii și colegii în ale condeiului, Mendele Moher Sefarim și Ben Ami. La o conferință la Haga, îl întâlnește și pe poetul de limba ebraică și idiș Haim Nahman Bialik, care se bucura deja de statutul unui poet național al evreilor.

În iulie 1908 în timpul unui astfel de turneu în Rusia, leșină în tren la Baranovici, în Belorusia. I se diagnostichează o agravare a tuberculozei cu complicații hemoragice și este internat vreme de două luni într-un spital local. Va descrie ulterior aceasta întâmplare dramatică ca "o întâlnire cu maiestatea sa Îngerul morții". Din acel moment s-a hotărât să se grăbească cu scrierea cărții autobiografice, (rămasă până la urmă neterminată) „Întoarcerea de la iarmaroc” („Funm Yarid”). În timpul convalescenței nu izbutește să ia parte, cum planificase, la conducerea celei dintâi „Conferințe pentru limba idiș” de la Cernăuți și locul îi este ținut de confratele Nathan Birnbaum. In următorii ani,conform recomandării medicilor, petrece o parte din timp prin stațiuni balneo-climaterice în Italia (la Nervi) și Elveția (St. Blasien, Lugano,Lucerna). Deseori sănătatea precară nu-i permite desfășurarea altor activități în afara scrisului, căruia îi consacră zile și nopți nedormite. În toată această perioadă familia o duce la capăt numai cu ajutorul unor donații din partea unor prieteni și admiratori. În anul 1910, simțindu-se mai bine reia temporar colaborarea cu gazetele evreiești. In 1913 la Lausanne ajutorul financiar primit vreme de mai multe luni de la un admirator bogat, Sisiro, îi inlesnește condițiile de trai și lucrul la cartea autobiografică.

Ultimele zile

În decembrie 1914 se întoarce la New York, de data aceasta însoțit de majoritatea membrilor familiei. Fiului său, Mișa (Moșe), găsit el insuși bolnav de tuberculoză, i se refuză intrarea în Statele Unite. El rămâne în Elveția împreună cu sora lui, Emma, și moare în anul următor, 1915. Pierderea lui îl deprimă profund pe scriitor.

Dimineața, pe 13 mai 1916, Shalom Alehem își dă ultima suflare. Este înmormântat provizoriu la cimitirul din Queens. În 1921, osemintele lui sunt scoase din mormântul lor provizoriu și îngropate în același cimitir, dar în parcela rezervată muncitorilor. Astfel a fost îndeplinită dorința ce și-a exprimat-o în testament, de a fi înmormântat printre muncitorii de rând - în mijlocul adevăratului popor.

In memoriam

Monumentul lui Shalom Alehem din Kiev

În 1997, un monument dedicat lui Shalom Alehem a fost ridicat în Kiev; altul a fost ridicat în 2001 la Moscova.

În 1996, o porțiune din East 33rd Street în New York City a fost redenumită „Sholem Aleichem Place” între Park și Bulevardul Madison.

Un crater de pe planeta Mercur a fost numit in amintirea lui .

La Tel Aviv și în alte orașe ale Israelului s-au numit străzi în memoria sa. Și centrul cultural idiș din Tel Aviv îi poartă numele.

În anii treizeci ai secolului al XX-lea regiunea autonomă evreiască cu limbile oficiala idiș și rusă, creată de regimul sovietic în mod artificial în zona Birobidjan, la granița cu China, a adoptat figura lui Shalom Alehem ca principal erou cultural. Numele său a fost dat unei străzi principale din orașul Birobidjan și casei de cultură locale. În general, regimurile comuniste au tolerat un oarecare cult cultural al operei lui Shalom Alehem, desemnat cvasi oficial ca scriitorul cel mai de frunte al etniei evreiești vorbitoare de idiș, recunoscută ca atare. Aceasta a făcut ca opera sa să fie făcută cunoscută și apreciată în traducere încă din anii 1950-1960 și cititorilor din Extremul Orient comunist, în primul rând publicului chinez.

Bibliografie

• Prefață și tabel cronologic de V. Moglescu în Shalom Alehem - Romanul unui om de afaceri și Halal de mine, sunt orfan! (Ed. Minerva, București, 1970)

Legături externe

• The Sholom Aleichem Network
• The Bloody Hoax (recenzie)
• Interviu cu Bell Kaufman (în rusă)
• Copiii evrei de Sholom Aleichem înregistrare MP3 de la LibriVox.org.
• Enciclopedia Ynet - Yediot Aharonot pe internet în ebraică
• D.Gubin - Shalom Alehem - cronicar al „Zonei de rezidență”, situl „Floarea imperiului - Eminenți ucraineni ai Rusiei” (în rusă) 2008
• Matan Hermoni - Granițele republicii literare - recenzie la cartea lui Dan Miron „Despre latura întunecată a râsului lui Shalom Alehem -Importanța de a fi serios în raport cu limba idiș și literatura ei”