Isaia (carte)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina".

Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat. Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Acest articol trebuie pus în formatul standard Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna august 2007.

Cartea lui Isaia este parte a Vechiului Testament şi a Tanakhului. Este prima dintre cărţile profetice majore, adică seria profeţilor din urmă a diviziunii Neviim în Biblia ebraică.

Critica literară, prin secolul al XIX-lea presupunea că această carte nu prezintă un caracter omogen şi constă din mai multe părţi: până în 1800 se credea că este un singur Isaia (cap. 1-66); după 1850 a devenit clasică teoria unui deutero Isaia astfel proto Isaia (1 – 39) şi deutero Isaia (40 – 66) care ar fi scrisă pe la sfârşitul exilului. Odată cu istoricul Duhm a început a se vorbi despre un trito Isaia (cap. 56 – 66)

Răspunsul comisiei biblice din 1910 arată că nu există dovezi suficiente pentru susţinerea tezei lui trito Isaia. Astăzi totuşi se înclină spre această teorie.

Se presupune că a existat un proto Isaia care a creat o adevărată şcoală de gândire în perioada 740 – 701, unul care în timpul exilului babilonic a continuat în spiritul lui Isaia revelaţia pe care a inspirat-o Dumnezeu privind viitorul Mesia şi un al treilea Isaia, tot din şcoala lui Isaia care după întoarcerea din robie, a completat aceste texte. Cartea are două părţi, prima parte ( cap. 1 – 35 ) cuprinde cuvântări adresate contemporanilor. Partea a doua ( cap. 40 – 66 ) tratează despre mântuirea drepţilor. Capitolele 36-39 sunt secţiuni istorice.

Prima parte cuprinde cuvântări şi profeţii rostite în diferite timpuri şi împrejurări: mustrări, ameninţări. Putem deosebi trei cicluri de cuvântări: În primul, Isaia prezice prăbuşirea lui Israel, a Siriei şi a Asiriei (7,12), naşterea din fecioară a lui Isus (7,14), perspective despre împărăţia mesianică (9, 1-6), principele păcii se naşte în condiţii modeste (11, 1-3), El va domni cu dreptate şi pace (11, 3-9). În al doilea ciclu arată zece profeţii de ameninţare împotriva diferitelor regate şi popoare (Babilon, Asiria, Moab, Siria şi Israel – cap 13-27), pedepsirea Ierusalimului (cap 22-23) şi un cuprins arheologic şi apocaliptic: judecata universală, instalarea împărăţiei mesianice (cap. 27). Al treilea ciclu cuprinde o cuvântare împotriva Egiptului şi a regatului Iuda (cap 28-35) şi un adaos istoric (cap. 36-39).

Partea a doua cuprinde în general profeţii de mântuire şi îndemnuri profetice. Ideea generală poate fi cuprinsă în cuvintele: „cei întorşi se vor converti întru dreptate şi vor da mărire lui Dumnezeu”. Se vorbeşte despre problema răscumpărării, despre pedeapsa păcatului, despre judecată, despre Mesia şi împărăţia mesianică. Putem deosebi trei secţiuni: deşertăciunea idolească (cap 40-43), se tratează despre robul lui Dumnezeu şi despre viitorul fericit a lui Israel, despre chipul lui Mesia în suferinţă şi opera sa mântuitoare (cap 49-57), tratează despre înfăptuirea împărăţiei mesianice, despre convertirea popoarelor şi adorarea lui Dumnezeu în Ierusalim.

În toate cele trei secţiuni se descrie suferinţa şi slava lui Mesia sub denumirea de „robul lui Dumnezeu”. Sfinţii Părinţi recunosc că Isaia cap. 53 este o prezicere a operei şi patimilor Mântuitorului.

Scopul cărţii este în general consolator. Profetul anunţă judecata lui Israel şi a celorlalte popoare dar această judecată va avea menirea să mântuiască pe aceia care în urma căinţelor avute se vor întoarce la Dumnezeu. Nici popoarele păgâne nu se vor nimici şi ele se vor bucura de binefacerile împărăţiei mesianice.

În chip deosebit, profetul scoate în evidenţă însuşirile divine: atotştiinţa (cap 29, 15-16), puterea (cap 30, 27-33), bunătatea (cap 30, 18), iubirea şi sfinţenia (cap 39, 13 ; 33, 14) şi dreptatea. Profetul stăruie în chip deosebit asupra sfinţeniei divine. În partea a doua a cărţii ni se înfăţişează trei adevăruri fundamentale: transcendenţa lui Dumnezeu, opera de mijlocitor a „robului lui Dumnezeu” şi universalitatea mântuirii.

Isaia este în acelaşi timp profetul mesianic prin excelenţă caracterizându-se prin ideea universalităţii, genealogia lui Isus, fiul Fecioarei, din tulpina lui Iesei, tatăl lui David, funcţia de învăţător şi mijlocitor al mântuirii şi răscumpărarea în calitate de „rob a lui Yahwe”.

Limba cărţii lui Isaia este ebraica clasică şi se distinge prin puritate, eleganţă şi voiciune.