George Topîrceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

George Topîrceanu
Naştere –	20 martie 1886 Bucureşti
Deces –	7 mai 1937 Iaşi
Profesiune –	poet, prozator, memorialist şi publicist
Naţionalitate –	român
Genuri –	satiră, poezie lirică-satirică, proză satirică, publicistică.
Operă/e de debut –	1909 - Răspunsul micilor funcţionari, replică parodică la Caleidoscopul lui A. Mirea.
Influenţe –	George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel
Căsătorie Victoria Iuga Părinţi Gheorghe şi Paraschiva Topîrceanu Copii un fiu unic, Gheorghe, Membru corespondent al Academiei Române

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi) a fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Cuprins 1 Date biografice 2 Topîrceanu şi critica literară 3 Opere 4 Referinţe 5 Bibliografie 6 Legături externe

[modifică] Date biografice

George Topîrceanu s-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886^[1], ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena ", amândoi originari din părţile Sibiului.

Începe şcoala primară la Bucureşti (1893 - 1895) şi o continuă pe valea Topologului, la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a^[2] şi apoi, la Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră funcţionar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de şomaj şi de viaţă boemiană. În paralel se înscrie la facultatea de drept (1906), pe care o părăseşte pentru cea de litere, fără a termina studiile.^[3].

Prima încercare literară datează din timpul şcolii primare şi este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniţă şi doi nasturi” pentru a-i folosi de public ^[4].

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat şi la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viaţa socială a lui N. D. Cocea. În 1909 publică în Viaţa românească parodia Răspunsul micilor funcţionari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreţine o interesantă corespondenţă), îl cheamă la Iaşi (1911), ca subsecretar de redacţie la Viaţa românească (Topîrceanu: conferinţa „Cum am devenit ieşean", ^[5]).

Odată cu stabilirea la Iaşi, activitatea la Viaţa românească şi influenţa lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creaţiei sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă şi tendinţele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La despărţirea de adolescenţă invocă clemenţa criticii postume:

„O, indulgentă Critică postumă,

Să nu le-nţepi cu vârful unui ac,

Că, rând pe rând, baloanele de spumă

În lacrimi grele iarăşi se prefac. (Topîrceanu: Prefaţă).

Subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, aflată sub influenţa lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant şi importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu - promotori ai simbolismului şi ai modernismului - sau după Dimitrie Bolintineanu şi Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-sforăitor şi idilismul desuet^[6].

Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos scoate revista Teatrul.

In 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior se va înfiripa o poveste de dragoste discretă intre el şi poeta Otilia Cazimir.

În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele şi Parodii originale.

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Experienţa celor două campanii şi a prizonieratului va fi evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (Bucureşti, 1918), În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare, (Iaşi, 1920) şi Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate, (Bucureşti, 1936).

Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care tovarăşul de puşcă şi de undiţă este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”^[7].

Volumele sale (Balade vesele şi triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin - Planina) se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Gr. T. Popa revista „Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi.

[modifică] Topîrceanu şi critica literară

Literatura română Pe categorii Istoria literaturii române Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană Curente în literatura română Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiţionalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism Scriitori români Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeţi - Eseişti Nuvelişti - Proză scurtă Literatură pentru copii Portal România Portal Literatură Proiectul literatură Toate articolele din serie editează

Este frapantă discrepanţa dintre entuziasmul unanim cu care a fost primită opera lui Topîrceanu şi poziţia rece şi denigrantă a criticilor vremii.

Eugen Lovinescu, pornind de la premiza că umorul nu poate genera „marea poezie”, a redus Baladele şi Parodiile la superficiale tablouri de natură, la uşoare strofe de spirit al unui „autor de cronici rimate”, „un reprezentant al democraţiei literare”. Această causticitate era alimentată de aversiunea lui Topîrceanu pentru modernism, în special simbolismul, curentul decadent cel mai activ de la începutul secolului XX^[8], dar - posibil - şi de relaţiile tensionate dintre Lovinescu şi Ibrăileanu, care l-a sprijinit pe Topîrceanu.

Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie şi uşoară melancolie, Topîrceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda "modernistă", el cultivă cu fantezie tradiţii mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel stăpân pe o tehnică rafinată a versificaţiei.

„Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,

Căci tuturor îşi dăruie secretul,

Dar ca să poţi citi cândva în mine

Tu nu-mi cunoşti, Zoile, alfabetul.

Zadarnic dar ne-amestecă vultoarea,

Noi nu putem urma acelaşi ţel...

Şi dacă totuşi ţi-am făcut onoarea

Acestor aspre stihuri de oţel, —

Când îmi citeşti poemele şi proza

Gândeşte-te la geamul lui Spinoza.”(Topîrceanu: Parodii originale - În loc de prefaţă, 1916)

[modifică] Opere

• Balade vesele Şi triste, Bucureşti (1916).
• Parodii originale, Bucureşti (1916).
• Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucureşti (1918).
• Strofe alese. Balade vesele şi triste, Iaşi (1920).
• În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare, Iaşi (1920).
• Migdale amare, Bucureşti (1928).
• Scrisori fără adresă, proză umoristică şi pesimistă, Bucureşti (1930).
• Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate, Bucureşti (1936).
• Minunile Sfîntului Sisoe, roman satiric neterminat, publicat postum (1938).

[modifică] Referinţe

1. ^ Ciopraga Const.: „G. Topîrceanu", Ed. pt. literatură, p. 15, 1966: „In mapele poetului s-a păstrat însă actul de naştere, care înlătură confuziile. Din extractul eliberat de „Primăria Comunei Bucureşti" rezultă că „în anul una mie opt sute optzeci şi şease, luna martie, ziua douzeci şi unu, la orele douăsprezece 3/4 post meridiane" a fost declarată „naşterea copilului Gheorghe, de sex masculin, născut la douăzeci ale acestei luni, la orele cinci, ante meridiane, în oraşul Bucureşti"
2. ^ Popa, Gr. T.:Câteva povestiri despre Topîrceanu, Însemnări ieşene, nr. 15-18, 15 aug. 1937
3. ^ Epure, Al.:Viaţa poetului G. Topîrceanu, Preocupări literare,III-9, 1938
4. ^ Topîrceanu, G.: „Cum am devenit ieşean", conferinţă la Universitatea din Iaşi, iunie 1935, reluată în prefaţa la vol. „Postume”, 1938
5. ^ Cioparga, Const.: G. Ibrăileanu către G. Topîrceanu, Viaţa Românească 11:165, 1954
6. ^ Ciobanu, N.:Prefaţă la Balade vesle şi triste, Biblioteca pentru toţi, p.III-X, 1961
7. ^ Săndulescu, Al.: Prefaţă la G. Topîrceanu - Opere, vol.I, „Biblioteca pentru toţi”, E.S.P.L.A., 1955
8. ^ Săndulescu, Al.: Prefaţă la G. Topîrceanu - Opere, vol.I, p. 8-9 „Biblioteca pentru toţi”, E.S.P.L.A., 1955

[modifică] Bibliografie

• Călinescu, G.: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva, 1984.
• Zaciu Mircea, Papahagi Marian, Sasu Aurel: Dicţionarul scriitorilor români vol. II. Bucureşti, 1998.

[modifică] Legături externe

• George Topîrceanu - Biografie, http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/l_toparceanu.html