Muntele Templului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Coordonate: 31°46′39.4″N 35°14′7.8″E / 31.777611°N 35.235500°E / 31.777611; 35.235500

Muntele Templului
Panorama
Panorama
Altitudine 740
Localizare Ierusalim, Israel
Lanț muntos Munții Iudeei
Roci Meleke
Hartă
Location map Jerusalem.png

Muntele Templului, (cunoscut în ebraică și în iudaism) ca Har haBáit (ebraică:הַר הַבַּיִת‎, în arabă: جبل الهيكل Djebel Al-Heikal, și în arabă și în islam) ca Haram Ash-Sharif (arabă: الحرم القدسي الشريف‎, Al-Haram al-Qudsī ash-Sharīf, Sanctuarul Nobil), este unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraș al Ierusalimului. Cel puțin cinci religii au folosit Muntele Templului: iudaismul, islamul, creștinismul. Numele său mai vechi din Biblia ebraică era Moria. Muntele Templului se află în partea de est a Orașului vechi al Ierusalimului și are o altitudine de 743 metri deasupra suprafeței mării. Pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de 14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.e.n. în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare. În acest loc s-a înălțat Cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului, iar înaintea acestuia, Primul Templu. În vremurile noastre pe esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al-Aqsa și o serie de clădiri anexe. Platforma Muntelui Templului este înconjurată de ziduri de susținere, dintre care cel mai vestit este Zidul de apus sau Zidul Plângerii.

Muntele Templului este locul cel mai sacru al religiei iudaice și al poporului evreu și locul sfânt al treilea ca însemnătate al Islamului sunit. Credincioșii evrei se închină de trei ori pe zi în direcția lui și se roagă pentru reclădirea Templului din Ierusalim din vechime, în cadrul rugăciunii Amidá, care este rostită în slujba de dimineață - Shaharit, cea de prânz - Minha, și cea de seară - Arvit:

„Și la Ierusalim orașul tău, întoarce-te cu îndurare, și locuiește într-însul precum ai făgăduit. Rezidește-l în curând, în zilele noastre, ca o zidire de veci”

.[1]și

„Întoarce slujba la tinda casei tale”

[2]

După tradiții religioase diverse, Muntele Templului este locul din care ar fi fost creată lumea (Even Hashtiyá), în care a avut loc întâmplarea Sacrificiului lui Isaac și tot de pe el s-ar fi înălțat Mohamed spre cer, în compania îngerului Djibril (Arhanghelul Gabriel) în așa numitul Mi'radj descris în Coran.

Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate politică internațională, aflandu-se in centrul a numeroase conflicte între evrei și musulmani, de la începutul dezvoltării islamului. În vremea noastră el și esplanada lui se află sub suveranitate israeliană (nerecunoscută de alte state ale lumii), dar sunt administrate oficial de către Oficiul Waqfului musulman, aflat sub auspiciile Iordaniei.

Originea numelui[modificare | modificare sursă]

Numele ebraic mai vechi al locului, Muntele Moria (Har Hamoria), este menționat prima dată în Biblia ebraică, în pasajele care relatează zidirea Primului Templu de către regele Solomon. În schimb „Țara Moria” (Eretz Moria) este pomenită încă în Cartea Facerii din Biblie ca o regiune, în care se afla acel munte pe care Avraam a fost chemat de divinitate să-l jertfească pe fiul său, Isaac. Numele Muntele Templului (Har Habáit) apare pentru întâia oară în prorocia catastrofei a lui Ieremia din cartea prorocului Ieremia (26,18), pusă în gura prorocului Miheia (Miha), și care este citată și în Cartea acestui din urmă profet:

„צִיּוֹן שָׂדֶה תֵחָרֵשׁ, וִירוּשָׁלַיִם עִיִּים תִּהְיֶה, וְהַר הַבַּיִת לְבָמוֹת יָעַר”
„Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge o movilă de dărămături și muntele templului acestuia va fi un deal împădurit””

[3] Sensul denumirii Muntele templului este acea înălțime pe care a fost clădit Templul din Ierusalim.

Geografie și geologie[modificare | modificare sursă]

Vârful Muntelui Templului cu stânca de pe planșeul Sanctuarului islamic Cupola Stâncii din Ierusalim, fotografie din anul 1910, în limba ebraică „Even Hashtiá”

Muntele Templului este scund in raport cu împrejurimile lui, vârful său atingând altitudinea de 743 metri deasupra nivelului mării.[4]. Muntele este mai înalt doar față de ramificația Orașului lui David, aflată la sud.

La est muntele este delimitat de râul Kidron, care îl separă de lanțul Muntelui Măslinilor. La vest este mărginit de Valea Centrală (Hagay Hamerkazí), iar la nord de râul Nahal Beit Zeta. La marginea de sud se află o prelungire a Dealului Ofel, din care se ramifică colina Orașului lui David.

Ca urmare a construcției esplanadei Muntelui Templului în secolul I î.e.n. în vremea regelui Irod, traseul topografic originar al muntelui a dispărut aproape cu desăvârșire, fiind „îngropat” dedesubtul ei și în spatele zidurilor de susținere zidite de Irod. Marea esplanadă pătrunde dincolo de limitele muntelui topografic, și se sprijină și pe Muntele Sion în sud-vest, și pe lanțul Beit Zeta la nord. Înălțimea esplanadei în raport cu nivelul solului atinge 50.6 metri în locul cel mai înalt - la colțul dintre Zidul de răsărit și Zidul de miazăzi.

În cursul construirii precinctului, a fost lăsat intact vârful originar al Muntelui Moria, care se ivește în sectorul unde se află astăzi Mistabba - bănci scunde pentru ședere din perioada mamelucă. El nu se găsește în centrul esplanadei, ci în partea lui de vest, alcătuind podeaua naturală a sanctuarului islamic Cupola Stâncii, pe care o înconjoară vizitatorii. După tradiția evreiască, aceasta este Even Hashtiá, din care a fost creată lumea.

Istoria[modificare | modificare sursă]

După scriptura biblică, episodul Sacrificiului lui Isaac s-a desfășurat pe Muntele Moria, care este identic cu Muntele Templului. Când a fost împărțită Țara Canaanului între triburile israelite, Ierusalimul, inclusiv Muntele Moria, era o cetate rămasă neanexată de evrei și se afla în posesia ievuseilor. El se învecina cu teritoriul atribuit tribului Iuda (Yehuda) și cu cel al tribului Beniamin (Binyamin). Ierusalimul însuși se numea Yevus[5]. În acea vreme locul nu este amintit aproape de loc în Biblie.

Până în prezent s-a găsit pe Muntele Templului doar un singur vestigiu arheologic din epoca ievusită din mileniul al III-lea î.e.n.: după opinia arheoloagei israeliene Rivka Gonrn este vorba de un mormânt în formă de puț, cioplit în stâncă de pe vârful muntelui . [6]

Perioada Primului Templu[modificare | modificare sursă]

După relatarea biblică, după ce a cucerit Ierusalimul, sfătuit de prorocul Gad, regele israelit David a cumpărat cu o sumă mare de bani aria lui Aravna Ievuseul, apoi a ridicat acolo un altar și a jertfit ofrande pentru a opri epidemia de ciumă ce lovise poporul.(Samuil 2 sau după Biblia ortodoxă Cartea a doua a regilor, 24,18-25, de asemenea cartea Cronici I,21,18-26). Exact în acel loc, numit Muntele Moria, se povestește că a zidit mai târziu (prin 967 î.e.n.?) regele Solomon, fiul lui David, cel dintâi Templu din Ierusalim (Cartea Cronici II, 3,1)

După Biblie, Templul lui Solomon a fost ridicat pe Muntele Templului pentru a sluji cultul lui Yahve, unicul zeu al iudaismului monoteistic și al poporului Israel (Elohey Israel). Templul a devenit centrul principal de cult al israeliților, în care slujeau preoții (cohanim) și înțelepții (hahamim) evrei. Construcția templului imita pe cea a Tabernacolului pe care îl faurise Moise în Deșertul Sinai, dar având dimensiuni cu mult mai mari și fiind mult mai fastuos și sofisticat. Arheologi au gasit în descrierea biblică un numar de parametri care caracterizau si alte temple antice din Levantul antic. După descrierea biblică însăși, in anumite perioade, Templul a găzduit și culte politeiste, ale unor alți zei decât Yahve, aceasta mai ales in timpul domniei regelui Manase (Menashe). Primul Templu a dăinuit până în 586 î.Hr.. când a fost dărâmat și prădat în cursul campaniei de pedeapsă a regelui babilonean Nabucodonosor al II-lea împotriva Ierusalimului, pe atunci capitală a Iudeei, care se răsculase împotriva sa. Elita poporului iudeu a fost surghiunită în Babilonia. Identificarea locului unde a ființat Primul Templu este cu totul dificilă. După majoritatea opiniilor, el s-a aflat în locul unde se înalță astăzi sanctuarul islamic Cupola Stâncii, dar unii îl localizează mai la nord sau mai la sud de acesta. După opinia unor arheologi, ca Israel Finkelstein, găsirea de urme ale Templului și ale Palatului lui Solomon este aproape imposibilă în primul rând din cauza lucrărilor de mare amploare efectuate pe Muntele Templului în timpul regelui Irod cel mare. În acelaș timp Finkelstein însuși, care pe baza lipsei de probe arheologice, tinde să minimalizeze puterea politică și militară precum și întinderea teritoriului aflat sub dominația primilor regi evrei David și Solomon, admite totuși că este neverosimil ca un conducător al israeliților din secolul al 10-lea î.e.n, cum a fost, de pildă, Solomon, să nu fi construit un palat și templu propriu în capitala sa, așa cum au făcut și alte state și orașe-state contemporane din regiune[7]

Perioada celui de-al Doilea Templu[modificare | modificare sursă]

Dominația persană și elenistică[modificare | modificare sursă]

Inscripția ebraică „La Casa Trâmbițelor” („Leveit Hatekiá”) din vremea celui de al Doilea Templu, descoperită de arheologul Binyamin Mazar la picioarele zidului de sud al Muntelui Templului
Rămășițele Arcului Robinson ,numit după descoperitorul său din sec.al XIX-lea, și colțul de sud-vest al Muntelui Templului

Regele persan Cirus cel Mare, care a acordat libertate de cult mai multor popoare din imperiu, a dat, conform scripturii biblice, o proclamație si in ceea ce priveste evreii antici, in care ar fi amintit in mod detaliat si recladirea Templului din Ierusalim. Cirus a permis așa numita Întoarcere în Sion (Shivat Tzion) - întoarcerea în exilaților iudei din Exilul Babilonean în Țara Israel (Eretz Israel). După cum povestește Biblia, evreii repatriați au reclădit Templul (prin 516 î.Hr.), care a devenit cunoscut ca Cel de-al Doilea Templu. Clădirea acestuia a fost de dimensiuni relativ mai mici decât Templul lui Solomon, dar asemănător acestuia, a devenit centrul principal, religios-spiritual, public, juridic și economic al țării, care era în acea perioadă o provincie a Imperiului persan al Ahemenizilor.În incinta lui s-au întrunit Adunările mai mici sau mai mari cunoscute ulterior sub denumirea de origine greacă Sanhedrin (Sanhedriot). Vreme de secole de atunci încolo s-au desfășurat în Templu, sub diverse stapâniri, străine și locale, principalele ceremonii ale cultului iudaic antic. Ieșită din comun a fost o perioadă în timpul domniei regelui elen seleucid Antioh al IV-lea Epifan.

Revolta Hasmoneilor și restabilirea regatului iudeu[modificare | modificare sursă]

Când marele preot din Ierusalim, Iason, care fusese înlăturat din funcție, a încercat să pună stăpânire pe oraș cu ajutorul familiei Tuvia (Beit Tuvya), regele Antioh a oprit asediul Alexandriei și a revenit de îndată în Asia pentru a face ordine la Ierusalim. El a ocupat orașul, i-a schimbat numele în Antiohia, a jefuit tezaurul Templului și a transformat sanctuarul iudaic într-un templu al lui Zeus, impunând divinitatea grecească ca dumnezeu al evreilor. În cadrul ritualului păgân introdus în templu au început să se aduca și jertfe de porci, animale care erau considerate impure de către religia evreilor. Se consideră că acest eveniment a aprins scânteia revoltei în rândurile iudeilor, care, sub conducerea familiei Hasmoneilor (Hashmonaím) s-au ridicat la lupta care a dus la scuturarea jugului siro-elen, restabilirea cultului strămoșesc în Templul ce fusese pângărit și restaurarea regatului iudeu independent în Țara Israel. În primăvara anului 63 î.Hr. generalul Gnaeus Pompeius Magnus, comandantul roman al Asiei Mici, a profitat de conflictul pentru succesiune la tronul Iudeei între membrii familiei Hasmoneene, și a intervenit în favoarea lui Hyrkan al II-lea în fața fratelui acestuia, Aristobul al II-lea. Aristobul și tabăra sa nu au acceptat judecata romană și s-au baricadat în cetatea Alexandrion (Sartaba) în sud-estul Samariei și pe Muntele Templului. După ce Aristobul și oștenii săi aflați la Alexandrion s-au supus, oamenii săi au continuat să opună rezistență pe Muntele Templului. Romanii au asediat muntele , au ridicat în jurul său o circumvalațiune și au adus berbece în partea de nord și de vest. Dupa un asediu de trei luni intre-o sâmbătă, Pompei a cucerit muntele, ucigând mii dintre apărătorii iudei. A intrat el însuși în Templu, în Sfânta Sfintelor, dar nu a permis păgubirea lacașului și a autorizat reluarea ceremoniilor de cult.

Proiectele arhitectonice ale lui Irod cel Mare și urmașilor săi[modificare | modificare sursă]

În ultimul său secol de existență, cel de-al Doilea Templu a fost în mod amplu restaurat și lărgit de către regele Irod cel Mare (Hordos sau Herodes), care era vasal al Romei. El a construit pe culmea muntelui o platformă largă și netedă, care se vede până în zilele noastre, aceasta prin munci de tăiere în munte, zidirea de arcuri, scări și ziduri de susținere, și umplere artificială cu pământ. În centrul esplanadei a fost rezidit Templul ca un edificiu mai mare și mai fastuos, devenit exemplul cel mai de seamă al proiectelor arhitectonice din Ierusalimul antic.

Irod a schimbat cu totul topografia zonei Muntelui Templului pentru a extinde espalanada de pe culme. Înaintea muncilor pe care le-a inițiat, Muntele Templului avea conturul unui pătrat al cărui dimensiuni era aproximativ de 500x500 de coți (250 metri x 250 metri) (după Mishna, Tractatul Midot) În sudul Muntelui se înălța citadela, cunoscută sub numele Akra (în ebraică Hakra). Irod a extins suprafața muntelui în trei direcții (Extinderea principala s-a făcut în directia sud și nord, în măsură mică spre vest). El a netezit partea de munte, mai înaltă, care se afla la nord de Muntele Templului și a umplut cu pământ vâlceaua care îi despărțea, ceea ce a dus la extinderea esplanadei spre nord. De asemenea el a dărâmat citadela din sudul muntelui (el a construit o nouă citadelă, Antonia, in nordul esplanadei), și a lărgit esplanada spre sud, susținând-o cu ajutorul unor construcții în arcuri.

Macheta Muntelui Templului în vremea lui Irod cel Mare și Irod Antipa, aflată la Muzeul Israel din Ierusalim

Pe zidul de est al Muntelui Templului se pot vedea până în zilele noastre punctele de asamblare dintre construcția hasmoneeană precedentă și cea herodiană care a lărgit muntele spre sud.[8] Această zonă de asamblare se află la 23 metri nord de capătul de sud-est al zidului Muntelui Templului de astăzi. Descrierea lucrărilor se află în cartea Antichități iudaice a lui Yosef ben Matityahu, cunoscut sub numele Josephus Flavius[9] Cultul religios în templu a continuat fără întrerupere în tot cursul lucrărilor. Templul lui Irod a fost cunoscut curând ca o perlă arhitectonică, fiind cel mai mare proiect arhitectonic efectuat vreodată pe teritoriul Țării Israelului sau Palestinei;[10] . Din timpul lui Irod au fost găsite de arheologi ruinele terasei „Casei Trâmbițelor” și grilajul cu inscripția care interzice accesul ne-evreilor de pe esplanada Muntelui Templului spre Templu. Cel de-al Doilea Templu a dăinuit până în anul 70 d.Hr., an în care Ierusalimul a fost cucerit de oastea romană a lui Titus în timpul înăbușirii Marii Răscoale a evreilor. iar templul a fost dărâmat și incendiat.

Dominația romană[modificare | modificare sursă]

În anul 130 d.Hr împaratul roman Adrian a vizitat Iudeea și a decis să înființeze la Ierusalim un oraș roman numit în cinstea sa Aelia Capitolina. Se știe că ar fi avut intenția de a construi pe Muntele Templului un templu al lui Jupiter, însă dovezile istorice in legatură cu zidirea de fapt a unui asemenea templu sunt sporadice, iar dovezile arheologice pe munte nu permit tragerea unei concluzii asupra existentei reale a templului lui Jupiter. Cercetătorii diverg în opinii și în legătură cu faptul ca această decizie a lui Adrian s-a numărat cu adevărat printre factorii însemnați ai izbucnirii răscoalei lui Shimon Bar Kokhba sau ea a fost o măsură de represalii după înăbușirea revoltei. O altă chestiune care îi preocupă pe cercetători este în ce măsură a avut succese această revoltă înainte de a fi reprimată de romani. Au reușit răsculații evrei să controleze Ierusalimul pentru o bucată de vreme, și dacă da, au izbutit să treacă la restaurarea Templului? Majoritatea cercetătorilor tind să creadă că rebelii nu au reușit să ajungă la Ierusalim, dar sunt și unii care sunt de opinia contrară, și unii care chiar sunt convinși că răsculații au restaurat templul, sau cel puțin altarul templului și au reluat acolo aducerea de jertfe. După reprimarea răscoalei lui Bar Kohba, autoritățile romane au interzis evreilor să se așeze la Ierusalim.

Sub Roma creștină[modificare | modificare sursă]

Odată cu ordinul de la Milano (313) de proclamare a creștinismului ca religie oficială a Imperiului Roman de către împăratul Constantin cel Mare, Ierusalimul a devenit un oraș sfânt al creștinismului și centrul religios al Imperiului Bizantin. Muntele Templului rămăsese în stare de ruină, ca o „mărturie” silențioasă a căderii evreilor care l-au respins pe Iisus și ca o împlinire a prorociei lui Iisus, pe urmele profeților evrei dinaintea sa,

„ Nu va rămâne piatră peste piatră, să nu se risipească, Evanghelia lui Marcu, 13,2”

Evanghelia lui Luca 21, 24. De jur împrejurul muntelui s-au clădit numeroase biserici. În anul 333 „Pelerinul din Bordeaux” a văzut pe Muntele Templului semne de distrugere și prăpăd.Mai se găseau acolo încă și statui ale împăratului Adrian. Evreii, povestea el, veneau o dată pe an (n.n. după cum se vede, cu ocazia postului de Tisha B'Av) la o piatră numită Lapis pertusus (în ebraică Even nekubá) pe care o ungeau cu ulei, și în jurul căreia plângeau amar distrugerea Templului.

În anul 361 împăratul Iulian Apostatul, în numele luptei sale contra creștinismului, a dat dispoziții pentru rezidirea Templului evreilor. Numai că încercarea a eșuat, deoarece în timpul lucrărilor a izbucnit un incendiu, iar împăratul însuși a murit la scurt timp după aceea.

Perioada bizantină[modificare | modificare sursă]

După opinia predominantă în rândul cercetătorilor, în vremea stăpânirii bizantine în Palestina, Muntele Templului a rămas pustiu, și chiar a servit uneori drept rampă de gunoi. Nicio mărturie a călătorilor veniți în acei ani în regiune nu menționează pe munte vreo activitate, nici religioasă, nici comercială. Până și pe harta de la Madaba Muntele Templului este cu totul absent. Pe aceasta hartă a Ierusalimului mărimea elementelor desenate le exprima însemnătatea, ceea ce arată că absența Muntelui reflecta lipsa lui de importanță. Se presupune că aceasta se datora pierderii însemnătății locului în narativul creștin al Ierusalimului, care concentra întreaga atenție asupra locurilor legate de patimile lui Iisus, crucificarea și învierea lui, și deci, în primul rând Bisericii Sfântului Mormânt. Tradițiile care se legaseră înainte de Muntele Templului fuseseră transferate noului sanctuar, inclusiv statutul de centru al lumii. Încă odată, pustietatea Muntelui confirma prorocia lui Iisus că nu va rămâne din el „piatră pe piatră.”

Numai că, în cursul lucrărilor de triere minuțioasă a pământului de pe Muntele Templului, efectuate sub conducerea lui Gavriel Barkai si a lui Itzhak Dvira (Zweig) s-a descoperit o mare bogăție de vestigii din epoca bizantină , inclusiv fragmente de mozaicuri, ceramică, monete si ruine unor mari edificii, care ar putea să semnalizeze existența acolo a unei biserici sau cel puțin a unui centru de activități destul de variate. Pe deasupra, fotografiile publicate de G.Barkai dintr-o arhivă a Sectiei de antichități a regimului mandatar britanic , dovedesc dezvelirea unei dușumele de mozaic datate din secolul al V-lea. Acest planșeu a fost dezvelit dedesubtul unor dale vechi de pe podeaua Moscheii Al Aqsa în timpul unor lucrări de remont, efectuate din inițiativa Waqfului musulman în urma cutremurului de pământ din Palestina din anul 1927. Cu toate acestea rămâne deschisă întrebarea de ce călătorii străini au făcut totuși abstracție de activități care au avut loc în acest loc. Răspunsul ar putea fi că de fapt la fața locului nu ar fi existat pe atunci decât un han, sau dacă a existat o biserică, ea a ființat acolo doar pentru scurtă vreme, sau că ignorarea locului de către acei pelerini se datora necesității ideologice de a nu contrazice prorocia distrugerii amintită din Evanghelie.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Muntele Templului

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ după Sidur - Cartea de rugăciuni «Ordinea rugăciunilor» pentru toate zilele anului, în traducerea și sub îngrijirea lui A.S.Gold, Samitca, Craiova, 1914, pagina 80
  2. ^ Sidur, A.S. Gold, pagina 82
  3. ^ Biblia ortodoxă a Sinodului
  4. ^ Pentru comparație, aproape toată aria Orașului Vechi se află peste această înălțime, cu excepția zonei Zidului de Apus și a căilor de acces la Muntele Templului. Și cartierul Sheikh Djarrakh la nord și centrul Ierusalimului aflat la vest se află la o înălțime mai mare decat Muntele Templului. Muntele Măslinilor și Muntele Scopus la răsărit se înalță până la 826 metri
  5. ^ Cartea Judecători 19,10, Cronici I 11.14
  6. ^ Rivka Gonen Al kvarim atikim umekomot kedoshim - Mearat hamakhpelá vehar habáit, Katedra nr.34, ianuarie 1985 (ebraică)
  7. ^ „Ierusalimul și Iudeea în epoca biblică:textul și arheologia” conferința filmată a prof.Israel Finkelstein la Universitatea Tel Aviv You Tube 27/11/2010 minutele 16, 21, în ebraică
  8. ^ Arnon Segal Kotel Hamizrah (Zidul de răsărit) in buletinul „Hadshot Har Habait” - Știrile Muntelui Templului,în ebraică, 16 mai 2014
  9. ^ Josephus Flavius Antichități iudaice XV:354, 380, 421).
  10. ^ „Ierusalimul și Iudeea în epoca biblica:textul și arheologia” conferința filmată a prof.Israel Finkelstein la Universitatea Tel Aviv You Tube 27/11/2010 minutul 19