Discuție:Oltenia/Oltenia

Oltenia, ocupând o mare parte din spațiul fostei provincii romane Dacia Malvensis, este teritoriul din sud-vestul României cuprins între Dunăre și Carpații Meridionali și delimitat, în mod tradițional, la est de râul Olt.

Dintre toate regiunile locuite astăzi de români la nord de Dunăre, Bănatul și Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în țara Hațegului, sunt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico - istorică a neamului românesc - un cuib de unde se romaniza treptat țările spre apus, spre crivăț și spre răsărit, ba indirect și cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-și prinosul, dar rămânând totdeauna plin. Bogdan Petriceicu Hașdeu

Geografie

Oltenia este situată în partea de sud - vest a României, între meridianele de 22°2’ și 24°2’ și paralelele de 43°3’ și 45°3’, acoperind 29212 km2, adică 12,25% din suprafața României. Are o populație de 2 330 792 locuitori cu o densitate de 79,8 loc./km2. Potrivit recensămîntului din 2002, alți 1 857 013 locuitori ai României (ce predilecție din orașele: București și Timișoara) au locul nașterii în Oltenia.

Din punct de vedere administrativ, Oltenia include 5 județe (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea), cu localitățile structurate, în anul 2005, în 40 orașe, din care 11 municipii, 408 comune și 2 066 sate.

Din punct de vedere etnografic Oltenia,este vechea provincie romană Dacia Malvensis, fiind teritoriul din sud-vestul României străbatut de râul Olt (de la care provine denumirea regiunii), delimitat de Dunăre la sud și vest, de Carpații Meridionali la nord și de limesul roman Transalutanus(Turnu Măgurele, Roșiori, Pitești, Curtea de Argeș)la est. Aria etnografică cuprinde însă și zone din vestul județului Teleorman (la vest de Alexandria), zona Piteștiului precum și Valea Timocului.

Județe în Oltenia:

• Județul Dolj
• Județul Gorj
• Județul Mehedinți
• Județul Olt
• Județul Vâlcea

Lista orașelor din Oltenia:

Imagini
Ruinele Podului lui Traian
Universitatea din Craiova
Biserica mănăstirii Horezu
Peisaj din Băile Olăneşti
Târgu Jiu - Poarta Sărutului

Oraș	Info	Județ	Populație
1 Craiova	"Capitala Olteniei", reședință județ	Dolj	304.142
2 Râmnicu Vâlcea	reședință județ	Vâlcea	107.656
3 Drobeta Turnu-Severin	port la Dunăre, reședință județ	Mehedinți	104.035
4 Târgu Jiu	reședință județ	Gorj	96.562
5 Slatina	reședință județ	Olt	79.171
6 Caracal	reședință fostului județ Romanați	Olt	34.603
7 Motru		Gorj	25.860
8 Balș		Olt	23.147
9 Drăgășani	podgorii	Vâlcea	22.499
10 Băilești		Dolj	22.231
11 Corabia	port la Dunăre	Olt	21.932
12 Calafat	port la Dunăre	Dolj	21.227
13 Filiași		Dolj	20.159
14 Scornicești		Olt	13.751
15 Drăgănești-Olt		Olt	13.181
16 Dăbuleni	podgorii	Dolj	13.052
17 Orșova	port la Dunăre	Mehedinți	12.967
18 Rovinari		Gorj	12.603
19 Strehaia		Mehedinți	12.564
20 Bumbești-Jiu		Gorj	11.882
21 Băbeni		Vâlcea	9 475
22 Târgu Cărbunești		Gorj	9.338
23 Călimănești	turism	Vâlcea	8.923
24 Segarcea	podgorii	Dolj	8.704
25 Turceni		Gorj	8.550
26 Brezoi		Vâlcea	7.589
27 Tismana	turism	Gorj	7.578
28 Horezu		Vâlcea	7.446
29 Vânju Mare		Mehedinți	7.074
30 Potcoava		Olt	6 892
31 Piatra Olt		Olt	6.583
32 Novaci	turism	Gorj	6.151
33 Bălcești		Vâlcea	5.780
34 Baia de Aramă		Mehedinți	5.724
35 Berbești		Vâlcea	5.704
36 Țicleni		Gorj	5.205
37 Băile Olănești	turism	Vâlcea	4.814
38 Bechet	port la Dunăre	Dolj	4.506
39 Ocnele Mari	turism	Vâlcea	3.591
40 Băile Govora	turism	Vâlcea	3.147

Istorie

Oltenia nu este o diviziune în sensul politic, nu a existat un regat medieval al Olteniei. Este o regiune istorică în interiorul României, o regiune cu un rol determinant în latinitatea, independența și unitatea poporului român și care a constituit unul din leagănele civilizației daco-romane și românești.

Pe teritoriul Olteniei locuiau, înainte de cucerirea romană, mai multe triburi geto-dace: pelii(Pelendava), sucii(Sucidava) , burii(Buridava), la cazanele Dunării era un alt trib și este posibil să fi fost și alte triburi sau reprezentanți ai altor triburi în regiune. Dar momentul de început al Olteniei ca regiune cu o notă distinctă este constituit de cucerirea romană. Oltenia este particularizată de restul României doar prin structura populației, caracterizată printr-un grad de latinitate mult mai profund decât în restul regiunilor istorice. Fapt evidențiat de considerente istorice ce derivă din poziția strategică aleasă de romani pentru colonizare. Vechea provincie romană Dacia Malvensis era o adevarată citadelă naturală, un vast teritoriu, de formă aproximativ dreptunghiulară, străjuit de Dunăre la sud, de Carpați la nord și vest, iar la est de impenetrabilele păduri ale Teleormanului, unele dintre cele mai întinse din spațiul european, ele întinzându-se pe axul sud-nord, de la Turnu-Măgurele până la Pitești (denumire ce evocă fugarii din calea năvălitorilor care penetrau Muntenia) , iar de la vest la est, din preajma Roșiorilor, până pe teritoriul Bucureștiului de astăzi. Oltenia avea în colțul sud-vestic, Drobeta(Turnu-Severin), în colțul sud-estic era Turris(Turnu-Măgurele), la nord-est Turnu Roșu, iar la nord-vest crestele munților Vâlcan. În fapt, limesul roman de valuri de pământ construit la marginea acestor întinse păduri, limes ce unea cu aproximație localitățile de azi, Turnu Măgurele-Roșiorii de Vede-Pitești-Curtea de Argeș stă la baza terasamentelor căii ferate ce taie de la nord la sud teritoriul vechii Țări Românești, lucru care se poate observa ușor și azi în ciuda modificărilor făcute la terasamentele căii ferate. Pădurile Teleormanului au început sa fie defrișate masiv abia în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și după Războiul de indenpendență în vederea obținerii de terenuri arabile necesare împroprietăririlor cu pământ. Până atunci, doar Mihai Viteazul îndrăznise să taie un drum de care prin pădurile Teleormanului, drum care să scurteze distanța între Craiova și București, restul defrișărilor fiind minore.

Dacia Malvensis, după dărâmarea podului de la Drobeta de către Aurelian (după unii, chiar Hadrian) era o regiune în care se putea pătrunde doar prin patru intrări: dinspre Banat, prin culoarul Cernei străjuit de castrul roman de la Ad Mehadium, care a dat și numele județului Mehedinți deși, în prezent, Mehadia face parte din județul Caraș-Severin, din Transilvania prin valea Jiului, prin pasul Lainici, străjuit de castrul de la Ad Mutriam și pe valea Oltului, prin pasul Turnu Roșu, străjuit de castrul de la Arutella. Defileul Lotrului devenind accesibil abia în secolul al-XX-lea. Spre est era doar un drum de munte terasat de legionarii romani, străjuit de coline împădurite, care pleca dintre localitățile de azi Curtea de Argeș și Pitești, bifurcând-se, în afara provinciei, spre Câmpulung și spre sudul Munteniei. Această relativă izolare de restul lumii a oferit locuitorilor o anumită protecție naturală în fața năvălirilor; Oltenia, nefiind niciodată pe axul central al năvălirilor popoarelor migratoare, cum s-a întâmplat cu Moldova, o adevarată poartă de intrare a invaziilor venite din stepe, sau cu Muntenia și Dobrogea, adevărate culoare de trecere a migratorilor spre Imperiu. La fel Transilvania, care era descoperită pe întinse porțiuni spre nord-vest, liderii locali fiind obligați să-și construiască cetăți și forturi de apărare în jurul fiecărei așezări pe care o doreau ferită de atacurile năvălitorilor.

Explicabile sînt și numeroasele ruine daco-romane păstrate într-o stare mult mai bună în Oltenia decât în Transilvania, ruinele castrelor de la Drobeta, dar în special cele de la Sucidava și Pelendava sînt într-o stare mult mai bună decât cele de peste munți. Ele par mai degrabă să fi fost lăsate în paragină și folosite ca sursă de materie primă pentru construcțiile din jur(cazul Pelendavei, unde o parte a zidurilor a constituit sursa de piatră și cărămidă pentru construirea bisericii, cum apare scris chiar în pisania mânăstirii Coșuna, construită chiar lângă castru).

În afara lor, s-au păstrat alte numeroase situri daco-romane : Romula, Rusidava, Buridava, Castra Nova, Ad Mehadium, Ad.Mutriam, Arutella, Drobeta ș.a. De remarcat faptul că Oltenia a continuat să fie în legătură directă cu Imperiul și după retragerea aureliană,împăratul Constantin cel Mare construiește un pod peste Dunare la Corabia, unde se vede și azi pilonul capului de pod de pe malul românesc, situație similară cu cea a podului de la Drobeta. Drobeta, dintr-un punct strategic inițial, devenise primul centru urban din Oltenia romană și al treilea din Dacia, după Sarmisegetuza si Apullum. În timpul lui Hadrian (117-138) orașul a fost declarat municipium (121), când populația atinsese 14.000 de locuitori, iar în timpul lui Septimiu Sever (193-211) a fost ridicat la rangul de colonia (193) ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei. O colonia era un oraș prosper, cu temple, basilici, un teatru, un forum, un port, bresle de mesteșugari.Împărații romani, chiar și in timpul scindării imperiului au continuat să refacă și să întrețină cetățile de la Dunăre. Ultimul împărat care mai adusese acvilele romane la Dunăre a fost Justinian (527-565), a adăugat și el un turn Drobetei.

Descoperirile arheologice au evidențiat că, din punct de vedere al circulației monetare, Oltenia are o situație perfect similară diocezei Daciilor, în special începând cu al doilea deceniu al secolului al VI-lea, fiind deci integrată lumii romane,datorită în cea mai mare măsură, prezenței unei foarte numerose populații de origine latină. Din studiul istoriei legiunilor romane, se poate observa ca veteranii legiunilor a-V-a Macedonica și a-XIII-a Gemina sînt lăsați la vatră și primesc ca plată a serviciilor militare, loturi agricole in Dacia Malvensis, Caracalla împroprietărește chiar și legionarii altor legiuni romane.Se datorează și garnizoanelor militare, emisiunile din capitală sunt aici mult mai frecvente decât în provincii.Din contră, Muntenia este un teritoriu barbar, în care pătrunderea de monedă are mai mult caracter accidental, iar evoluțiile sunt decorelate tendințelor din Imperiu sau din Oltenia.

Această diferență poate fi ilustrată și pe ceramică.În Oltenia (unde formele de tradiție romană reprezintă peste 90% din ceramică), în mare măsură este încă imatură in Muntenia la Soldat Ghivan (pentru care doar circa două cincimi din forme au această origine) și este doar inițiată la Străulești (unde formele de sorginte carpică sunt cele mai caracterizante).

Numismatica concluzionează mult mai apăsat apartenența la Imperiul târziu; studiul ceramistic a subliniat mai mult recursul la forme rezolute, dar caracterul roman al Olteniei rezultă din ambele serii de studiu.Vârful descoperirilor de monedă de aur, în Oltenia, datează din deceniul 527-537, ceea ce reflectă efortul de consolidare a limes-ului roman(limita estică a Daciei Malvensis pe aliniamentul localităților de azi Turnu Măgurele-Roșiori-Pitești-Curtea de Argeș). Acest context favorabil (inclusiv prin fluiditate monetară) este cel pentru care ar trebui să presupunem vârful activităților economice, inclusiv al activitățior meșteșugărești, deci inclusiv al producției ceramice de atelier. Oscilații semnificative în jos, pentru circulația monetară din Oltenia, sunt evidențiate în legătură cu invaziile, alte evenimente militare, mai puțin cunscute din izvoare, par să se fi produs în 589/590, 593/594 și 597/598. Având în vedere că aceste scăderi preced invaziile în imperiu, deducem că deși Oltenia nu s-a aflat niciodată pe direcția loviturii principale a popoarelor migratoare, ea nu a scăpat complet atenției migratorilor, care au dorit probabil să prevină loviturile laterale. Evidența numismatică olteană iluminează, indirect, situația strategică a Munteniei, care a fost teritoriu de pasaj la fiecare dintre aceste evenimente.

Un alt indiciu al latinizarii avansate, il constituie diferențele de infățișare ale oltenilor, mai bruneți, cu debit verbal mult mai alert si gesticulari frecvente, colerici, expansivi, caracteristici moștenite direct de la colonizarea masivă cu legionari a unui teritoriu în care populația geto-dacă a fost redusă din diferite motive(razboaiele daco-romane, luarea în sclavie a multor barbați daci, migrarea unei părți a bastinașilor spre dacii liberi. De fapt, primii coloni au fost așezați în Oltenia de către Traian chiar înainte de construirea podului de la Drobeta, erau cohorte auxiliare din Spania, legionarii au primit pământuri în jurul Drobetei, constituind o enclavă, un cap de pod,menit să înlesnească construirea în deplină securitate a podului de peste Dunare.

Acest ansamblu al descoperirilor masive de monedă romană, unelte agricole, fibule si ustensile de tot felul, arme, castre, sugerează ca în regiune, romanizarea a fost extrem de accentuată.

Un alt indiciu, este utilizarea frecventă a perfectului simplu în vorbirea populară, perfectul simplu fiind un timp al verbului specific doar limbilor de origine latină.

Urmarea directă a acestui proces și al relativei protecții naturale,regiune perfect aleasă de împarații Romei, a fost apariția unor formațiuni statale pe teritoriul fostei Dacii Malvensis(Oltenia): voievodatele lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcas care, odată unficate sub Litovoi, apar ca destul de puternice pentru a respinge invaziile maghiare dinspre munți,care ocupaseră Transilvania și a celor tătare dinspre est,care reușiseră să ocupe în perioada lui Litovoi, toată zona de câmpie din Muntenia și toată Moldova.

Litovoi(după moartea lui Seneslau), Bărbat (voievod), Thocomerius(Iancu) și Basarab I, domneau deja peste un voievodat care cuprindea toate cele patru mici voievodate, rămânându-le sarcina întemeierii primului stat românesc independent si extinderii lui peste toata Muntenia. Șansa s-a ivit după victoria asupra armatei maghiare la Posada , luarea Câmpulungului din mâinile sașilor și înstăpânirea peste teritoriile din Muntenia, sudul Moldovei și al sudului Basarabiei care erau,intermitent, sub stăpânirea tătarilor.

În epoca medievală, Oltenia este parte integrantă din Țara Românească, cele două familii, Basarabii și Craioveștii, precum și ramurile lor, dominând, aproape în totalitate, linia domnitorilor din Țara Românească. Oltenia avea o notă distinctă în raportul puterii, prin Marea Bănie de Craiova, care constutia inima românismului în cele trei principate valahe.Regiunea era administrată de un ban. Craiova era capitala unei regiuni distincte, dar care era parte integrantă din Țara Românească. Mulți bani ai Craiovei sau familii importante din urbe, devenind domnitori doar în virtutea poziției pe care o ocupau în aparatul administrativ al Craiovei, cel mai bun exemplu este cazul familiei Bibescu care a dat pe ultimii doi domnitori din Țara Românească, domnii, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.

O perioadă deosebită în istoria Olteniei, o constituie secolul al-XVIII-lea, când teritoriul din dreapta Oltului, fără fâșia malului stâng al Oltului(considerată și ea ,o perioadă, tot un fel de Oltenie istorică,în virtutea existenței separate de trupul tării), este trecut,în urma tratatului de la Passarovitz, sub stăpânire austriacă. Situația era agravată și pe fondul transformării teritoriilor românești în teatru de război între habsburgi, ruși și turci.Astfel, datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administrație proprie, sprijinită militar și transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră pe parcursul mai multor sute de ani, se dezvoltă o puternică mișcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societății,de la țărani și micii meseriași, până la comercianți,mica și marea boierime. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul militar al exploatării, precum și de colectarea veniturilor provinciilor în visteria curții imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa. Habsburgii sunt bătuți de către turci în războiul din 1737-1739 şi în urma păcii părăsesc toate teritoriile de la sud de Dunăre, inclusiv Valahia mică, provincie aflată pe teritoriul de astăzi al Croației; simultan Oltenia este redată Țării Românești dar sub suzeranitate turcească. Craiova devine,între 1735-1770, capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu,făceau legea. Pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, Oltenia devine sălașul unor celebri haiduci și panduri din Oltenia.

Tudor Vladimirescu

În 1821, Oltenia este locul de plecare al primei revoluții moderne, revoluție care avea să însemne pentru țările române trecerea de la perioada medievală la epoca modernă. Deși revoluția lui Tudor Vladimirescu reușește doar să restabilească domniile pamântene, ea constituie un moment de cotitură în istoria noastră.

Tot Oltenia a fost sălașul în care care s-a dezvoltat revoluția pașoptistă, Craiova fiind prima capitală a revoluției pe care o pregateau oamenii "Frației": Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Magheru, Cosatache Romanescu, Cristian Tell înainte de a duce revoluția la București.

Steagul României

Tudor Vladimirescu a fost primul care a purtat steagul României, steag conceput de cărturarul Petrache Poenaru fiu al Olteniei, iar la Râmnicu Vâlcea s-au auzit pentru prima dată acordurile melodiei compuse de Anton Pann, imnul "Deșteaptă-te române". Oltenia a fost deasemenea, un foarte puternic centru unionist.

Chiar și după unirea principatelor Oltenia continuă să fie regiunea cea mai "fierbinte". În timpul războiului de independență, Oltenia devine, din nou, regiunea cea mai implicată în război, trecerea Dunării de către armata română are loc la Corabia, iar teatrul principal de desfășurare al ostilităților (Plevna, Grivița, Rahova, Vidin)era plasat în vecinătatea Olteniei, pe malul drept al Dunarii. Populația a sprijinit material în modul cel mai direct războiul,în special familiile celor plecați la război,trecând efectiv Dunărea cu care de provizii pentru armata română care nu strălucea deloc la acest capitol, fapt foarte rar întâlnit în istoria războaielor moderne.

Deși începută în Moldova, răscoala de la 1907 atinge cote paroxistice în Oltenia, trupele de jandarmi și militari nu sînt suficiente, doar folosirea artileriei și bombardarea unor sate (în special, Băilești și satele din jurul Slatinei) reușesc să stopeze răsculații. În primul război mondial, au loc lupte crâncene în marginea localităților importante din Oltenia, când armata română se retrăgea spre Moldova. Lupte la care populația civilă nu a ezitat nici un moment să intervină,la Podul Jiu(lângă Târgu Jiu),la Robănești(lângă Craiova), în pădurile Streharețului (Slatina) și pe valea Oltului (în apropiere de Râmnicu Vâlcea. La Podul Jiu, populația (printre care Ecaterina Teodoroiu) a reușit chiar să oprească coloana germană, până ce acestora le-au sosit întăriri. Situația nu s-a repetat și în Muntenia unde orașele, inclusiv Bucureștiul, au fost cedate fără luptă.

Odată cu realizarea României Mari,sămânța plantată de Traian a rodit potrivit destinului harăzit. Din trunchiul viguros, dezvoltându-se ramurile românismului și a României Mari.

Stema Olteniei

În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturului Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei,el a fost introdus pe fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur.

Stema dupa 1859

Din 1921 ea a capatat forma de azi,în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod(podul de la Drobeta, ambele de aur).

Stema dupa 1918

• Stema României- guvern

Însă stema medievală a Olteniei era leul pe fond albastru, foarte apropiată de stema Universitații Craiova, desigur fără balon.

• Coroana din prima variantă simboliza originea oltenească a regalității din principatele vechiului regat(chiar și în Moldova, Mușatinii,Ștefan cel Mare erau tot basarabi).Simbolistica stelei, din păcate, nu a fost explicată de realizatorii pașoptiști și semnificația ei a rămas neclară.

• Podul de la Drobeta din varianta actuală evocă cucerirea romană, latinitatea.Dar leul nu mai are coroanele regalității.

• Emblema medievală era mai simplă, doar leul cu o spadă,dar pe fond albastru și întors spre est,probabil direcția de unde veneau păgânii.

Legături externe

• Direcția regională de statistică Oltenia
• Ghid turistic Oltenia
• Portul național tradițional din Oltenia - de la romanianmuseum.com