Țara Hațegului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ţara Hategului, detaliu dintr-o hartă a Transilvaniei de la 1607, gravată în cupru de cartograful olandez Jodocus Hondius
Ioan (Iancu) de Hunedoara

Țara Hațegului (maghiară Hátszegvidék, Hatzak; germană Wallenthal) este un ținut istoric și etnografic din colțul de sud-vest al Transilvaniei, județul Hunedoara, România. Țara Hațegului cuprinde depresiunea cu același nume, dar în „zona de influență” a ei se află și așezările situate pe cursul superior al Streiului, până la vărsarea acestuia în Mureș. Țara Hațegului este una dintre microregiunile cele mai bogate din România din punct de vedere istoric: aici se găsesc câteva dintre cele mai importante monumente de arhitectură și arheologie din țară. Tot în Țara Hațegului a fost realizată una dintre cele mai ambițioase amenajări hidroenergetice din țară. Zona este cunoscută și pentru fosilele de dinozauri găsite aici.

Cadrul geografic[modificare | modificare sursă]

Un colţ din Ţara Haţegului, văzut de la Cetatea Colţ

Țara Hațegului se află în Transilvania, la întretăierea acestei provincii istorice cu Banatul și Oltenia. Strict geografic, Țara Hațegului se suprapune peste depresiunea omonimă, mărginită, la sud, de Munții Retezat, la est și nord-est, de Munții Șureanu, la vest, de Munții Țarcu, iar la nord de Munții Poiana Ruscă. Între aceste limite, Țara Hațegului corespunde bazinului superior al Streiului, având lungimea pe axa est-vest de cca 50 km și o lățime de 30-35 km pe axa nord-sud. În total, din punct de vedere geografic, Țara Hațegului se intinde pe circa 1300 de km2[1].

Regiunea este drenată de râurile Strei, Râu Mare și Galbena, cu afluenții lor. Centrul social și economic al regiunii este orașul Hațeg.

Accesul în Țara Hațegului se face prin trei „porți”: dinspre orașul Simeria, pe valea Streiului; dinspre Banat, pe valea Bistrei, trecând pe la Porțile de Fier ale Transilvaniei; dinspre municipiul Petroșani, prin Pasul Merișor-Bănița [2].

Din punct de vedere etnosociologic și lingvistic Țara Hațegului este însă mai întinsă, ea cuprinzând și așezările de pe valea Streiului inferior până la vărsarea acestuia în Mureș, inclusiv orașul Călan [3].

Istoric[modificare | modificare sursă]

Perioada preistorică[modificare | modificare sursă]

În peștera Bordu Mare, pe teritoriul satului hațegan Ohaba-Ponor este atestată una dintre cele mai vechi prezențe ale omului în România. Este vorba despre câteva falange datate în paleoliticul mijlociu (cca. 100.000-33.000 î.Chr). Tot aici au fost descoperite unelte de cuarțit și piese de os prelucrate. O descoperire remarcabilă o constituite o vatră de foc din aceeași perioadă. Inventarul găsit în interiorul și în jurul acesteia demonstrează că o parte de hrană era friptă.[4]

Perioada dacică[modificare | modificare sursă]

La limita vestică a Țării Hațegului se află Porțile de Fier ale Transilvaniei (anticul Tapae), locul unde s-a desfășurat bătălia decisivă dintre daci și romani în timpul primului război daco-roman. A fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din tot șirul de lupte dintre cele două armate. Pe Columna lui Traian romanii apar ca fiind ajutați de Jupiter. Totodată, este singura scenă unde apar soldați romani răniți, iar Traian însuși își rupe hainele pentru a fi folosite ca feșe. După victorie, romanii pătrund în Țara Hațegului și prima campanie a războiului din 101-102 se încheie.[5] De remarcat că doar la Tapae și la Cioclovina-Ponorici au fost descoperite fortificații dacice liniare, de baraj. Prima era lungă de circa 2 km și bara accesul în Țara Hațegului de pe Culoarul Bistrei. A doua măsura peste 2,5 km și închidea principala cale de acces din Țara Hațegului spre zona Sarmizegetusei Regia.[6]

Perioada romană[modificare | modificare sursă]

După cucerirea Daciei de către romani, aceștia au fondat la limita de vest a Țării Hațegului, pe teritoriul actualei comune Sarmizegetusa, capitala provinciei Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Teritoriul arondat orașului roman acoperea practic aproape toată depresiunea Hațegului. Metropola romană a avut ca nucleu castrul Legiunii a IV-a Flavia Felix, staționată aici probabil încă de la sfârșitul primului război daco-roman (102) [7]

Perioada medievală[modificare | modificare sursă]

După retragerea romană în 271, timp de aproape o mie de ani, nu există izvoare scrise privind istoria Țării Hațegului. Istoricul Radu Popa apreciază că „alături de celelalte teritorii românești și poate chiar mai mult decât ele, datorită antecedentelor și situării sale geografice centrale, Țara Hațegului a parcurs principalele etape de dezvoltare istorică a societății daco-romane și apoi românești”. [8]

Și alți istorici opinează că Țara Hațegului a fost una din „pepinierele” din care s-a dezvoltat societatea medievală românească. De altfel, la Streisângeorgiu, acum cartier al orașului Călan, în zona de influență a Țării Hațegului, se găsește cea mai veche biserică românească, datată în prima jumătate a secolului al XII-lea. [9]

Limitele ipotetice ale ducatului lui Glad indică faptul că acesta ar fi cuprins și Țara Hațegului [10]. Prima atestare documentară a Țării Hațegului (în original terra Harszoc), datează însă doar din 1247, fiind vorba despre celebra Diplomă a Cavalerilor Ioaniți, care precizează: „Și mai îngăduim ca jumătate din toate veniturile și foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la olatii ce locuiesc în țara Lytua, în afară de țara Hațegului cu cele ce țin de ea, să le culeagă sus zisa casă.” Se constată astfel că, la acea vreme, Țara Hațegului făcea parte din voievodatul lui Litovoi (Țara Lytua) cu nucleul în nordul Olteniei. Este de presupus, dată fiind sintagma „cu cele ce țin de ea” că acest ținut beneficia de un statut privilegiat în cadrul voievodatului lui Litovoi. [11]


Unii autori consideră că legenda „descălecatului” din Transilvania a Țării Românești ar avea la bază o mutare peste Carpați a unor familii conducătoare din Țara Hațegului. Un argument în acest sens este faptul că numele Basarab, posibil de origine cumană, al fondatorului primei dinastii muntene, se întâlnește frecvent în Țara Hațegului în secolul al XIII-lea. [12]

Ruinele cetăţii cneziale de la Mălăieşti

Momentul 1247 marchează începutul desprinderii Țării Hațegului de voievodatul lui Litovoi și al integrării sale în Regatul Ungar [13]. Procesul nu decurge pașnic în totalitate. Astfel, în anul 1277, un voievod pe nume Litovoi (identic cu cel de la 1247 sau un urmaș al său), opune rezistență armată regelui ungar în Țara Hațegului [14]. Voievodul moare iar fratele său, Bărbat, cade prizonier, răscumpărându-se ulterior, cu prețul plății unui tribut către coroana ungară. Aceste evenimente au rămas în memoria locurilor până în ziua de astăzi, dovadă fiind numele localității Râu Bărbat, din Țara Hațegului.

În secolele XIII-XV, procesul integrării Țării Hațegului în Regatul Ungariei se finalizează, iar puterea este exercitată în numele regelui de către castelanul de Hațeg, care câteodată a fost una și aceeași persoană cu vicevoievodul Transilvaniei [15] .

Cnezii hațegani[modificare | modificare sursă]

Cnezatele, formațiuni feudale timpurii, au funcționat în Țara Hațegului până în secolele XIII-XIV, când regiunea este integrată administrativ în Regatul Ungariei. Istoricul Radu Popa a identificat 11 „mari cnezate” hațegane [16], structuri teritoriale asemănate de autor cu „cnezatele de vale” maramureșene.

Ținutul hațegan și-a păstrat o anumită autonomie pe aproape tot parcursul Evului Mediu. Adunările cneziale au continuat să funcționeze, cu drept de judecată (așa numita democrație hațegană), până în secolele XIV-XV, iar cnezii hațegani formau un corp distinct în cadrul armatei transilvănene [17] .

Ruinele curţii Cândeştilor de la Râu de Mori

Din rândul cnezilor hațegani s-au ridicat, prin catolicizare și maghiarizare, familii aristocratice de prestigiu ale Ungariei și Transilvaniei medievale, cum sunt Kendeffy (Cânde) sau Kenderessy (Cândreș).

Majoritatea istoricilor consideră că și ilustra familie a Corvinilor își are originile tot în Țara Hațegului [18],[19],[20].

Eruditul Anton Verantius, în jur de 1550, scria că Transilvania „este locuită de o triplă națiune, secuii, ungurii, sașii; aș adăuga totuși și pe români, care, deși îi ajung ușor la număr pe ceilalți, totuși nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, afară de un număr mic, locuind în districtul Hațeg (...) și care, pe vremea lui loan de Hunedoara, (...) au dobândit noblețea, pentru că întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor” (Cf. Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. I, București, 1968)

Perioadă imperială[modificare | modificare sursă]

Încă de la începutul secolului al XVIII-lea districtul Hațegului, cu centrul său, orașul Hațeg, se afirmă ca un nucleu al mișcării de emancipare a românilor din Transilvania. Astfel, a doua diplomă a unirii dintre Biserica Ortodoxă din Ardeal și Biserica Catolică, emisă în 1701 prevedea ridicarea de școli pentru români la Alba Iulia, Făgăraș și Hațeg [21]. Ulterior, în memoriul Supplex Libbellus, înaintat în 1740 de Inochentie Micu împărătesei Maria Tereza, se arată că, deși românii locuiesc districte întregi, precum Făgăraș, Chioar, Hațeg, ei nu au funcționari din sânul lor[22], iar într-un memoriu înaintat în 1747 de mai mulți clerici greco-catolici curții vieneze, se cer dregători români în cele trei districte [23].

În 1764, o parte a Țării Hațegului a fost militarizată, în cadrul Regimentului I de Graniță, cu sediul la Orlat [24]. Două companii ale acestei structuri militare și-au avut sediul în Țara Hațegului, la Hațeg (compania II), respectiv la Râu Alb (compania III) [25].

Perioada în care Țara Hațegului face parte din granița militară coincide cu o dezvoltare fără precedent a orașului Hațeg. Astfel, dacă în 1785-1786 acesta număra doar 400 de locuitori, în mai puțin de 50 de ani populația crește de zece ori, ajungând în 1829-1831 la 4.000 de persoane, cifră care făcea din Hațeg cel mai mare oraș al comitatului Hunedoara, mai mare decât capitala comitatului, Deva, dar și decât unele din orașele libere regești, cum ar fi Alba Iulia sau Sebeș[26].

Tot din perioada imperială datează o serie de conace dintre care unele au ajuns de dimensiunile unor castele, cum sunt cel de la Nălaț-Vad (orașul Hațeg), sau Săcel, ultimul aparținând celebrei familii nobiliare Nopcsa. Ambele sunt în acest moment într-o stare gravă de degradare. Conace din această perioadă mai există în comuna G-ral Berthelot sau în Peșteana [27]. Și castelul Kendeffy din Sântămăria-Orlea a primit actuala înfățișare tot în această perioadă, în 1782.

Monumente[modificare | modificare sursă]

Cetățile și curțile cneziale[modificare | modificare sursă]

Turnul din Răchitova

Cnezii hațegani au ctitorit mai multe cetăți de-a lungul și de-a latul ținutului. Până în ziua de astăzi s-au păstrat turnul de apărare de la Răchitova, probabil construit de cnezii de Densuș, și cetățile de mici dimensiuni de la Suseni (Cetatea Colț) și Mălăiești; prima servind ca refugiul cnezilor din Râu de Mori iar a doua celor din Sălașu de Sus.

  • Turnul de la Răchitova este cel mai simplu tip de fortificație din cele trei. Fortificația constă dintr-un turn pătrat cu latura de 8,5 m și ziduri groase de 1,8 m. Intrarea se făcea cu ajutorul unei scări exterioare care ducea la primul etaj. O latură a turnului s-a prăbușit în urma unui cutremur. [28].
  • Cetatea Colț, aflată pe teritoriul satului Suseni, comuna Râu de Mori, s-a format de asemenea în jurul unui turn pătrat, căruia i-au fost adăugate un zid de incintă, fortificat cu alte turnuri [30]. Mai mulți autori consideră că Cetatea Colț a fost sursa de inspirație pentru „Castelul din Carpați” din romanul omonim al lui Jules Verne.

Cele trei fortificații erau prea mici pentru a face față unor armate de mari dimensiuni, așa că probabil serveau ca locuri de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi. [31]

Ruinele unor curți cneziale sunt vizibile la Râu de Mori și la Sălașu de Sus.

Cetatea regală a Hațegului[modificare | modificare sursă]

Turnul bisericii din Densuş

De dimensiuni modeste, în fapt doar un turn hexagonal cu latura de 6,2-6,3 metri, înconjurat de un șanț de apărare și un val de pământ, cetatea de la Hațeg a avut în perioada medievală principalul rol militar și politic în Țara Hațegului [32]. Fortificația este situată la circa patru kilometri de orașul Hațeg, pe teritoriul satului Subcetate, din hotarul comunei Sântămărie-Orlea. Astăzi este doar o ruină, relativ greu accesibilă.

Cetatea Hațegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare a acesteia apropiată de prima atestare documentară a Țării Hațegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Hațeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Hațeg și cel al cetății regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256[33].

Cetatea Hațegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului hațegan, în numele regalității ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale cetății și menționarea frecventă a unui sediu administrativ al autorităților regale în târgul Hațegului, precum și a funcției de vicecastelan, istoricii dau ca sigură dublarea acestei fortificații de o construcție aflată în târg, care nu a fost identificată încă pe teren [34].

Bisericile de zid[modificare | modificare sursă]

Biserica din Ostrov

În Țara Hațegului și în zona ei de influență istorică se găsesc cele mai vechi biserici de piatră românești. Istoricul Radu Popa remarca: „Bisericile de zid din Țara Hațegului reprezintă cel mai vechi și mai important grup de monumente medievale românești păstrate.” De altfel, ilustrul istoric de artă Virgil Vătășianu și-a luat doctoratul la Viena susținând o lucrare cu tema Vechile biserici de piatră românești din județul Hunedoara, abordând cu predilecție bisericile hațegane.

Cel mai vechi grup de biserici hațegane este cel constituit din lăcașurile datând din secolele XII-XIII:

Biserici la fel de valoroase, datate ceva mai târziu, sunt cele din Sânpetru, Râu de Mori sau Suseni (Biserica Colț) [35].

Economie[modificare | modificare sursă]

Principala clădire administrativă din Haţeg. Vedere de pe strada Bisericilor.

După schimbarea de regim din 1989, Țara Hațegului a fost puternic afectată de prăbușirea industriei din zonele adiacente: cea siderugică în Hunedoara și Călan și cea minieră din Valea Jiului. Șomajul în zonă este cel mai ridicat din județul Hunedoara [36]: peste 1500 de șomeri în orașul Hațeg în august 2008. În ultimii ani se constată a ameliorare a situației economice. Astfel, orașul Hațeg era, în 2006, cel mai mic oraș din țară în care un mare retailer, grupulTengelmann, a deschis un supermarket - Plus Discount - în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro [37]. A urmat în 2007 un supermarket SPAR, reprezentând o investiție de 2,2 milioane de euro. Acesta a fost preluat ulterior de rețeaua Billa.

Cele mai importante activități economice din zonă sunt desfășurate de Sucursala Hațeg a SC Hidroelectrica SA, care coordonează activitatea celor 12 microhidrocentrale de pe Râu Mare, de Sucursala Râu Mare a SC Hidroconstrucția SA și de fabrica de bere din Hațeg a grupului Brau Union. În afara acestora, mai există firme de îmbuteliat gaz lichefiat, construcții civile, confecționarea de tâmplărie din aluminiu și PVC, firme de exploatare forestieră. Capitalul străin este prezent printr-o fabrică franceză de prelucrare a melcilor și una italiană care se ocupă cu achiziționarea și prelucrarea ciupercilor [38]

Turismul cunoaște de asemenea o revigorare, mai ales în zona de vest a Țării Hațegului, în comunele Râu de Mori și Sarmizegetusa funcționând numeroase pensiuni turistice. Cabane există la Gura Zlata, Râușor, Pietrele și Rotunda[38] (amenajată pentru Ceaușescu).

Infrastructură[modificare | modificare sursă]

Potrivit statisticilor citate de Consiliul Județean Hunedoara [39], rețeaua rutieră a Tării Hațegului este formată din 400 km de drumuri publice și 300 km de străzi orășenești și comunale. În 2007 a fost dată în folosință centura de ocolire a Hațegului, traficul pe ruta Valea Jiului - Culoarul IV Pan European (DN 66) fiind scos din oraș. Infrastructura feroviară însumează 49 de km de cale ferată aflați în exploatare. Cea mai importantă este calea ferată dublă electrificată Subcetate-Pui-Baru-Bănița, care leagă magistrala de pe Valea Mureșului cu Valea Jiului [39].

Amenajarea hidroenergetică[modificare | modificare sursă]

„Autostrada apelor” din Ţara Haţegului

Unul din principalele cursuri de apă care drenează Țara Hațegului, Râu Mare, a fost obiectul unei amenajări hidroenergetice masive. Lucrările au început în anii '70 și s-au încheiat abia în ultimul deceniu al secolului trecut.

Principalul obiectiv al amenajării este barajul de la Gura Apei, situat în Parcul Național Retezat.

Barajul, aflat pe traseul dintre cabanele Gura Zlata și Rotunda, are o înălțime de 168 de metri, fiind unul dintre cele mai înalte baraje de arocamente din Europa. Centrala electrică subterană de la Gura Apei are o putere de 335 MW.

După ieșirea Râului Mare din munți, cursul acestuia prin Țara Hațegului a fost regularizat, fiind realizate mai multe baraje de mici dimensiuni, cu lacurile de acumulare aferente, în apropierea localităților Ostrov, Sânpetru și Sântămăria Orlea.

Amenajarea hidroenergetică Râu Mare-Retezat a fost una dintre marile lucrări hidroenergetice realizate în România în perioada regimului comunist. Centrul acestuia a fost colonia Brazi, situată chiar la ieșirea Râului Mare din munte.

Filmul „Un petic de cer” (1983, regia Francisc Munteanu) a fost inspirat de activitatea de pe acest șantier. Fostele barăci ale muncitorilor au fost renovate, funcționând acum ca centru de conferințe al SC Hidroconstrucția SA.

Populația[modificare | modificare sursă]

Potrivit Recensământului Populației din 2002 orașul Hațeg și cele 10 comune care se află în Depresiunea Hațegului numărau în total 36.090 de locuitori. Majoritatea covârșitoare a populației o formează românii, dar există și mici comunități de maghiari (430 de persoane în total), cea mai mare fiind în orașul Hațeg (303 persoane). Țiganii sunt prezenți, de asemenea, în mai multe localități, numărând 468 de persoane în total.

Un caz aparte îl constituie muribunda minoritate italiană. În 2002 mai trăiau doar 37 de italieni dintr-o comunitate altădată prosperă și numeroasă, venită aici din nordul Italiei, ca tăietori de lemne [40].

Localități principale[modificare | modificare sursă]

Parcul din centrul oraşului Haţeg

Sursa: Recensământul populației 2011

Religie[modificare | modificare sursă]

Majoritatea localităților hațegane au fost din cele mai vechi timpuri ortodoxe, cu excepția așezărilor de „oaspeți regali” (catolici) de la Hațeg și Sântămăria-Orlea. Către sfârșitul secolului XVII, în perioada principilor calvini ai Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea și Mihai Apafi I, o parte a hațeganilor trece la calvinism[41]. O dată cu înființarea graniței militare, în 1765, satele arondate acesteia trec la greco-catolicism [42]. După scoaterea în afara legii a acestei confesiuni, în 1948, majoritatea redevine ortodoxă.

Tradiții[modificare | modificare sursă]

Portul popular în Țara Hațegului a dispărut din uzul zilnic. Bărbații purtau pantaloni lungi, curea lată și laibăr iar femeile cămașă, opreg, catrință și pieptar. Pe cap, femeile purtau broboade lungi, ce atârnau, pe spate, până aproape de călcâie. La gât aveau salbe de bani sau mărgele iar în față și în spate purtau fote, de obicei negre [43]. În prezent portul popular hațegan mai poate fi admirat doar la nedeie, sărbători populare care au loc în toate comunele din Țara Hațegului. Un mic muzeu al portului și tradițiilor hațegane funcționează în centrul orașului Hațeg, în incinta casei de cultură. Parade ale portului popular local au loc cu ocazia „Zilelor Hațegului”, care se organizează de obicei în lunile iulie sau august. Cel mai important târg tradițional are loc anual la începutul lunii mai, în comuna Pui, și se întinde de-a lungul DN 66, pe toată porțiunea pe care acesta străbate comuna.

Alte elemente etnografice importante sunt muzica tradițională - „Hațegana” - dar și bucătăria specifică, în special virșli (cârnăciori picanți din carne de oaie și/sau capră) de Sălașu de Sus [44].

Arii naturale protejate[modificare | modificare sursă]

Harta Ţării Haţegului în cadrul judeţului Hunedoara

Următoarele arii naturale protejate se află total sau parțial pe teritoriul Țării Hațegului[45]:

Dinozaurii pitici[modificare | modificare sursă]

Hatzegopteryx contrasta prin mărimea sa uriașă - avengura aripilor era de 12 metri - cu restul viețuitoarelor de pe insulă.

Țara Hațegului a ajuns notorie pe plan mondial datorită dinozaurilor pitici care au populat zona - pe atunci o insulă în Marea Tetis - în perioada cretacicului. Discovery Channel și alte posturi internaționale de televiziune au difuzat în ultimii ani mai multe documentare consacrate acestor dinozauri de dimensiuni reduse.

Primele cercetari asupra dinozaurilor din zona Hațegului au fost facute de baronul Franz Nopcsa (1815-1904), după ce sora sa, Elek Nopcsa, a descoperit în 1895, fosilele unor reptile în jurul castelului familiei din Sânpetru. Cercetarile au fost reluate abia în anul 1977 de către paleontologul Dan Grigorescu, de la Facultatea de Geologie a Universității din București.

În prezent, se cunosc zece specii diferite de dinozauri din Țara Hategului, alaturi de zece alte vertebrate, peste 20 de specii de gastropode, zece specii de ostracode și peste 30 de specii diferite de plante. [46]

Specialiștii explică talia redusă a dinozaurilor hațegani prin condițiile geografice de acum 65 de milioane de ani, când Țara Hațegului era o insulă. Dinozaurii de aici s-au adaptat spațiului izolat și redus ca dimensiuni în care evoluau, fapt care a determinat reducerea dimensiunilor reptilelor, prin fenomenul numit „nanism insular”. [46]

Citate despre Țara Hațegului[modificare | modificare sursă]

Castelul Nopcsa din Săcel, folosit acum ca depozit de lemne pentru o şcoală specială

„[Țara Hațegului] întrunește în sine tot ce are Ardealul mai bun și mai frumos.” (Ion Pop Reteganu)

„Dintre toate regiunile locuite astăzi de români la nord de Dunăre, Bănatul și Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în țara Hațegului, sunt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico-istorică a neamului românesc-un cuib de unde se romanizau treptat țările spre apus, spre crivăț și spre răsărit, ba indirect și cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-și prinosul, dar rămânând totdeauna plin.” (Bogdan Petriceicu Hasdeu)

„Iată giganticul Retezat limpede și aeric. Iată umerii munților, iată poalele, iată șesul, iată Valea Hațegului.” (Aron Densușianu)

„Probabil că nu există în România un perimetru așa de restrâns care să concentreze atât de multe lucruri de văzut și admirat.” (Adrian Andrei Rusu)

„Cercetările privind formarea poporului și limbii române, ca și începuturile vieții statale românești, au în Țara Hațegului semnificații aparte.” (Radu Popa)

„Bisericile de la Sântămăria Orlea, Ostrov, Colț, Strei și mai ales cea de la Densuș depășesc ca importanță spirituală mănăstirile Moldovei, pentru că atestă vechimea credinței ortodoxe pe meleagurile românești.” (Dorin Alicu)

„Adevărată capodoperă a naturii” (Ion Conea)

„Una din cele mai frumoase priveliști de poesie ale pământului românesc” (Ovid Densusianu)

Hațegani celebri[modificare | modificare sursă]

Franz Nopcsa

Note[modificare | modificare sursă]

Ţara Hategului, detaliu dintr-o hartă a Transilvaniei de la 1667, gravată în cupru de cartograful elveţian Matthaus Merian cel Tânăr
  1. ^ Radu Popa, „La începuturile Evului Mediu Românesc. Țara Hațegului”, pag. 6-7
  2. ^ I. Voledi, „Drumuri în Hațeg”, București, 1971. passim
  3. ^ Radu Popa, op cit., passim
  4. ^ Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler (coord.), „Istoria Transilvaniei”, Vol. I, pag. 29-31.
  5. ^ Pop, Istoria Transilvaniei, vol.I, pag. 132.
  6. ^ Pop, Istoria Transilvaniei, vol I, pag. 108.
  7. ^ Pop, Istoria Transilvaniei, vol I, pag. 138
  8. ^ Radu Popa, „La începuturile Evului Mediu Românesc. Țara Hațegului”, pag. 14
  9. ^ Popa, La începuturile Evului Mediu Românesc. Țara Hațegului, pag. 225
  10. ^ Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler (coord.), op. cit., Anexa IX
  11. ^ Radu Popa, op. cit, pag. 274
  12. ^ Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, pag. 67
  13. ^ Ioan-Aurel Pop, „Istoria Transilvaniei Medievale”, pag. 164
  14. ^ Ioan-Aurel Pop, „Români și maghiari în secolele IX-XIV”, pag. 234-235
  15. ^ Radu Popa, op. cit., pag. 280-283
  16. ^ Popa, op. cit., pag 165-188
  17. ^ Popa, op. cit., pag 282. Vezi și Ioan-Aurel Pop, „Instituții Medievale Românești”, pag 100
  18. ^ Camil Mureșan, „Ioan de Hunedoara și vremea sa”, pag. 25-30
  19. ^ Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler (coord.), op. cit, pag 279
  20. ^ Vezi și „Pál Engel, Regatul Sfântului Ștefan. Istoria Ungariei Medievale”, pag. 305
  21. ^ David Prodan, „Supplex Libellus Valachorum”, pag. 128
  22. ^ David Prodan, „op. cit., pag. 152
  23. ^ David Prodan, „op. cit., pag. 180
  24. ^ David Prodan, „op. cit., pag. 234
  25. ^ Mircea Bucur, „Aspecte din istoria Regimentului 1 grăniceresc român la Orlat”, în Revista Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Nr. 1/2002
  26. ^ Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Magyiari Andras (coord.), Istoria Transilvaniei, vol. III, pag. 60
  27. ^ Lista monumentelor istorice din Județul Hunedoara
  28. ^ Radu Popa, op. cit, pag. 217-219
  29. ^ Radu Popa, op. cit, pag. 219-221
  30. ^ Radu Popa, op. cit, pag. 221-223
  31. ^ Radu Popa, op. cit, pag. 223
  32. ^ Radu Popa, op. cit, pag 214
  33. ^ Adrian Andrei Rusu, „Castelarea carpatică”, pag 159
  34. ^ Radu Popa, op. cit., pag 214-215
  35. ^ Vezi Radu Popa, op. cit., pag. 225-246 și Adrian Andrei Rusu, „Monumente medievale din Țara Hațegului”
  36. ^ Săptămânalul „Replica”, articolul „Distribuția sărăciei în județul Hunedoara”
  37. ^ Revista Business Magazin, articolul „Extinderi: Efectul retailerilor internaționali asupra comunităților locale”
  38. ^ a b Agenția de Dezvoltare Regională Vest, „Strategia de Dezvoltare regională 2007-2013, Capitolul V - „Dezvoltarea spațiului urban” pag. 52
  39. ^ a b Proiectul Geoparcului Dinozaurilor „Țara Hațegului”, secțiunea 2.2 „Contextul economic”, passim
  40. ^ Evenimentul zilei, articolul Mica Italie din Țara Hațegului
  41. ^ I. Voledi, „Drumuri in Hateg”, pag. 6
  42. ^ Ioan Părean, „Contribuții la Istoria Regimentului 1 român de graniță” în Revista Academiei Forțelor Terestre, nr. 3/2000
  43. ^ Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, „Strategia de Dezvoltare a Regiunii Vest 2007-2013”, Capitolul V - „Dezvoltarea spațiului urban”, pag. 53
  44. ^ cf. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, „Strategia de Dezvoltare a Regiunii Vest 2007-2013”, Capitolul V - „Dezvoltarea spațiului urban”, pag. 53
  45. ^ a b Ariile Naturale Protejate din Județul Hunedoara
  46. ^ a b Săptămânalul „Replica”, reportajul „Geoparc cu dinozauri”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

  1. Radu Popa, „La începuturile Evului Mediu românesc. Țara Hațegului”, București, 1988
  2. Adrian Andrei Rusu, „Castelarea Carpatică”, Cluj-Napoca 2005
  3. Engel Pál, „Regatul Sfântului Ștefan. Istoria Ungariei Medievale. 895-1526”, Cluj-Napoca 2006
  4. Camil Mureșan, „Ioan de Hunedoara și vremea sa”, București, 1957
  5. Ioan-Aurel Pop, „Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești) în secolele XIV-XVI”, Cluj-Napoca, 1991
  6. Ioan-Aurel Pop, „Români și maghiari în secolele IX-XIV”, Cluj-Napoca, 2003
  7. Ioan-Aurel Pop, „Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul”, Cluj-Napoca, 1997
  8. Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler (coord.), „Istoria Transilvaniei”, Vol. I, Cluj-Napoca, 2003
  9. Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari Andras (coord.), „Istoria Transilvaniei”, Vol. II, Cluj-Napoca, 2005
  10. Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari Andras (coord.), „Istoria Transilvaniei”, Vol. III, Cluj-Napoca, 2008
  11. Ioan Drăgan, „Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440-1514”, București, 2000
  12. Șerban Papacostea, „Românii în secolul al XIII-lea, între cruciată și imperiul mongol”, București, 1993
  13. Adriana Pescaru, Eugen Pescaru, „Valori ale patrimoniului hunedorean”, Deva, 2000
  14. Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, ediția a II-a, București, 1999
  15. I. Șerban Bonciocat (foto), II. Mădălina Mirea (text), III. Dominica Macri (trad.), „Hațeg, Țara Bisericilor de Piatră”, București, 2007
  16. Adrian Andrei Rusu, „Monumente medievale din Țara Hațegului”, Cluj-Napoca, 2008
  17. David Prodan, „Supplex Libellus Valachorum”, București, 1967
  18. I. Voledi, „Drumuri în Hațeg”, București, 1971

Studii[modificare | modificare sursă]

  1. Consiliul Județean Hunedoara, Proiectul Geoparcului Dinozaurilor „Țara Hațegului”. Varianta electronică
  2. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, „Strategia de Dezvoltare a Regiunii Vest 2007-2013”

Alte documente[modificare | modificare sursă]

  1. Lista Monumentelor Istorice din Județul Hunedoara 2004, publicată de Ministerul Culturii și Cultelor
  2. Ariile Naturale Protejate din Județul Hunedoara. Listă elaborată de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Portul popular din Țara Hațegului. Bazinul de la Hațeg, Romulus Vuia, București, 1962
  • La începuturile evului mediu românesc: Țara Hațegului, Radu Popa, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Preistorie

Descrieri