Academia de Științe Tehnice din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la ASTR)

Academia de Științe Tehnice din România (ASTR) a fost înființată ca persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, în temeiul O.G. nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2005. A obținut prin H.G. nr. 807/21.06.2006 statutul de asociație de utilitate publică.

Istoric[modificare | modificare sursă]

În data de 17 octombrie 1997, cei 27 membri fondatori au decis crearea unui forum la nivel național, care să cuprindă personalități din domeniul ingineriei, cu scopul de a promova dezvoltarea cercetării științifice, al creației tehnice și perfecționarea învățământului ingineresc. La 11 decembrie 1997, prin sentința civilă nr. 1216 a Tribunalului București, s-a admis cererea sa pentru dezvoltarea activităților trecute în statut și s-a acordat personalitate juridică ASTR.[1]

ASTR continuă o tradiție, în sensul că încă din 1935 s-a înființat Academia de Științe din România, care a funcționat până în anul 1948, când a fost înglobată în Academia Republicii Populare Române. Înființarea sa încă din acei ani era impusă de viață, de apariția unei industrii românești dinamice, care includea în structura sa mii de specialiști de valoare cărora trebuia sa li se creeze un cadru axiologic potrivit de realizare și confirmare a valorii. Cu atât mai acut se pune problema astăzi, când România dispune de un potențial științific valoros, care activează în industrie, învățământ superior, cercetare și pentru care trebuie creat sistemul instituțional în care să se poată acționa modern, interdisciplinar, cu o largă și competentă participare la viața științifică internațională.

Academia de Științe Tehnice din România reprezintă un forum de excelență la nivel național și european, care cuprinde personalități de vârf din domeniul ingineriei și al cărui scop este acela de a promova dezvoltarea cercetării științifice la nivel național și mondial, a creației tehnice și perfecționarea învățământului superior ingineresc. Membrii săi sunt personalități prestigioase ale vieții științifice, cu recunoaștere internațională certă, provenind din sectoare importante ale societății românești: din industrie, învățământ superior, cercetare, personalități ale vieții științifice internaționale, membri ai Academiei Române etc.

Prin valoarea personalităților științifice pe care Academia de Știinte Tehnice din România le cuprinde, se realizează o unire a forțelor inginerești de elită, cu scopul de a stimula rezolvarea unor probleme tehnice complexe ale unei societăți în continuă schimbare, dominate de progresele deosebite ce se semnalează în domeniul științei și tehnicii. Abordarea unor cercetări pentru care există tradiție și resurse, stimularea eforturilor tinerilor cercetători și promovarea rezultatelor activității lor, colaborarea cu Academia Română și alte Academii de Știinte, instituții științifice de învățământ și de cultură, cu asociații profesionale din țară și din străinătate, constituie principalele obiective ce stau în fața Academiei de Științe Tehnice din România.

În ședința din data de 7.10.2005, Consiliul de conducere al Consiliul European al Academiilor de Științe Aplicate, Tehnologii și Inginerie (Euro-CASE) a acceptat MEdC-ASTR ca membru asociat.

  • Primul președinte, după reînființare, a fost Academicianul Radu Voinea.
  • Academia de Științe Tehnice din România este membră titulară a Asociatiei Academiilor de Știinte Tehnice din Europa (Euro-CASE), cu sediul la Paris - [1]

Filiale[modificare | modificare sursă]

Secții[modificare | modificare sursă]

Schimbarea situației juridice[modificare | modificare sursă]

Prin Legea nr. 230/2008[2] s-a înființat Academia de Științe Tehnice din România, continuatoarea, prin lege, a organizației private Asociația “Academia de Științe Tehnice din România”. ASTR are 150 de membri titulari (cu o indemnizație lunară brută de 1.800 lei) și 100 de membri corespondenți (cu 1.400 lei), un sediu primit de la stat, precum și un aparat tehnic propriu și autovehicule, toate suportate până în 2010 de la bugetul de stat.[3]

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2010 s-a stabilit ca pentru 3 din cele 4 instituții academice pe domenii de specialitate, și anume: Academia de Științe Tehnice din România, Academia Oamenilor de Știință din România și Academia de Științe Medicale, finanțarea să se facă exclusiv din venituri proprii.

Membri fondatori[modificare | modificare sursă]

Membrii fondatori ai Academiei sunt

Note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]