IAR 80

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
IAR 80
Tip Avion de vânătoare
Constructor Industria Aeronautică Română
Proiectat de prof. Ion Grosu
Zbor inaugural 1938
Introdus 1940
Retras 1955
Beneficiar principal Forţele Aeriene Române
Bucăţi fabricate IAR 80: 171
IAR 81: 176

IAR 80 este un avion monoplan de vânătoare românesc folosit în prima parte a celui de-al II-lea război mondial. A fost realizat de IAR Braşov de o echipă compusă din: prof. Ion Grosu, Ion Coşereanu, ing. Gheorhe Zotta, Viziru Grosu şi Ion Wallner. La vremea respectivă (1937 - 1938) IAR 80 se număra printre primele modelele ale faimoaselor avioane militare din lume, Bf 109E din Germania, Hawker Hurrricane Mk. I/II şi Supermarine Spitfire Mk. I/II din Marea Britanie. Cum a început războiul, acest proiect s-a dovedit a fi complet depăşit tehnologic, comparat cu avioane ca Bf 109E-3, Supermarine Spitfire Mk. III şi după aproximativ cinci ani de la terminarea războiului au fost înlocuite în totalitate de avioane sovietice. În anul 1955 Comandamentul Forţelor Aeronauticii Militare casează toate aparatele IAR 80 şi dispune dezmembrarea lor. Nu s-a păstrat niciun aparat întreg. [1]

Cuprins

[modifică] Detalii tehnice

Constructor Ion Grosu
Realizator Industria Aeronautică Română
Producţie 1939 - 1943
Lungime 8,90 m
Anvergura aripilor 10,50 m
Înălţime 3,60 m
Suprafaţa aripii 15,97 m²
Motor IAR K14-1000A - motor în stea dublă cu 14 cilindri
Putere 764 kW / 1025 CP
Viteza maximă 550 km/h la 3970 m
(locul 4 în lume la acea vreme)
Înălţime maximă 10 500 m
Raza de acţiune 940 km
Greutate (gol) 1780 kg
Greutate (zbor) 2550 kg
Echipaj 1 Pilot
Armament 4 - 6 MG
Armament (bombardament) până la 450 kg de Bombe

[modifică] Variante

Serie de articole despre IAR
Industria
Aeronautică
Română
IAR Braşov
  • Seriile 800 - 899
ASTRA
Avioane Craiova
IAR Bacău
IAR Buftea
IAR Ghimbav
SET Bucureşti

[modifică] Prototipul

La sfârşitul anului 1937 a început munca pentru realizarea IAR 80, iniţial fiind conceput cu carlinga deschisă şi motorul IAR K14-III C32 de 870 CP (649 kW). Se lucra încet la acest proiect şi primul zbor a fost efectuat în aprilie 1938.[2] Testele ulterioare au fost impresionante: avionul atingea viteza de 510 km/h la înălţimea de 4000 m.

Câteva probleme mărunte descoperite în urma testelor au fost rezolvate în următorul an. Pentru mai multă putere a fost instalat un nou motor de 930 CP (690 kW) şi anume versiunea C36 a K14-III. Din pricina puterii acestui motor au fost necesare de asemenea modificări ale fuzelajului. Ca urmare, rezervorul a fost mărit la 455 l, aripile lungite şi forma cozii modificată pentru eliminarea unor probleme de aerodinamică. Carlinga a fost mutată un pic mai în spate, iar pentru a compensa vizibilitatea scaunul pilotului a fost înălţat şi întreaga carlingă acoperită.

Prototipul îmbunătăţit a fost testat cu avionul Heinkel He 112 care tocmai sosise din Germania ca începutul unei mai mari comenzi. Deşi He 112 era oarecum mai modern şi mult mai bine armat, IAR 80 cu un motor mai puternic sa dovedit a fi mult mai performant în restul privinţelor. Aviaţia Regală fiind impresionată a comandat imediat 100 de bucăţi pe 18 decembrie, 1939, iar comenzile pentru He 112 au fost anulate.

Caracteristici
  • Lungime: 8,16 m.
  • Anvergură: 10,0 m.
  • Înălţime: 3,6 m.
  • Suprafaţă portantă: 15,50 m².
  • Masă (gol): 1780 kg.
  • Masă (maxim): 2280 kg.
  • Motor: IAR K14-III C32, 870 CP (649 kW), ulterior IAR K14-III C36, 930 CP (690 kW).
Performanţe
  • Viteză maximă: 510 km/h la 4000 m.
  • Plafon: 10500 m (34,500 ft).
  • Timp de urcare la 5000 m: 6 min.
Armament
  • 2 × FN (Browning) 7,92 mm.

[modifică] IAR 80

Producţia trebuia să înceapă imediat dar procurarea armamentului s-a dovedit a fi o problemă serioasă. Pe prototip au fost montate doar două mitraliere Fabrique Naţionale de calibrul 7,92 mm de producţie Belgiană. Acest armament era evident prea slab pentru folosirea în război iar conform proiectului avionul ar fi trebuit să fie dotat cu şase astfel de arme. Cu ocazia invadării Belgiei şi a Ţărilor de Jos de către Germania, furnizarea acestor arme a încetat şi din păcate nu existau arme româneşti care să se potrivească pe avion. În lipsa armamentului producţia a fost oprită.

În noiembrie 1940 România intră în război de partea Axei şi germanii au permis reluarea transportului de armament din Belgia. Chiar dacă s-a achiziţionat mai mult armament, avioanele produse aveau montate doar 4 mitraliere.

La exemplarele de serie fost mărită lungimea, anvergura şi suprafaţa portantă. A primit un motor mai puternic şi a crescut greutatea totală. Din această versiune vor fi construite în total 50 de aparate, numerotate 1 - 50.[2]

Caracteristici
  • Lungime: 8,9 m.
  • Anvergură: 10,7 m.
  • Înălţime: 3,6 m.
  • Suprafaţă portantă: 16 m².
  • Masă (gol): 1780 kg.
  • Masă (maxim): 2550 kg.
  • Motor: IAR K14-III C36, 930 CP (690 kW) seriile 1 -20, IAR K14-IV C32, 960 CP (716 kW) seriile 21 - 50.
Performanţe
  • Viteză maximă: 514 km/h la 4000 m, 550 km/h la 7000 m.
  • Autonomie: 940 km la viteza de 330 km/h.
  • Plafon: 10500 m (34,500 ft).
  • Timp de urcare la 1000 m: 1 min 20 s, la 4500 m: 5 min 40 s.
Armament
  • 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 2000 de cartuşe (4 × 500).

[modifică] IAR 80A

În aprilie 1941 România era cuprinsă în sfera de influenţă a Germaniei, aşadar germanii au furnizat mai mult armament. Armamentul a fost încorporat repede în proiect şi modelul 80A care a rezultat, conform proiectului era dotat cu 6 arme. De asemenea, parbrizul avionului a fost realizat din sticlă blindată şi scaunul pilotului blindat.

Avionul a fost motorizat cu noul motor IAR K14-1000A, de 1025 CP. Deoarece acest motor era prea puternic pentru celula iniţială, fuzelajul a fost modificat şi întărit.

Deşi IAR 80A avea un motor mai puternic, adăugarea greutăţii armelor, muniţiei şi armurii au contribuit la uşoara reducere a vitezei maxime la 509 km/h. Noul model era însă un progres evident şi a înlocuit în producţie vechiul model începând cu avionul numărul 51. Opt noi avioane au fost terminate la timp pentru invazia Uniunii Sovietice pe 22 iunie 1941. Din această versiune vor fi construite 90 de aparate, cu numerele 051 -090, 106 - 150 şi 176 - 180.[2]

Caracteristici
  • Lungime: 9,22 m.
  • Anvergură: 9,09 m.
  • Înălţime: 3,82 m.
  • Suprafaţa aripii: 17 m².
  • Masă (gol echipat): 2095 kg.
  • Masă (maxim): 2720 kg.
  • Motor: × IAR K14-1000A, 1025 cp (764 kW).
Performanţe
  • Viteză maximă: 510 km/h.
  • Autonomie: 1150 km.
  • Plafon: 9500 m.
  • Încărcătura aripii: 132,35 kg/m².
Armament
  • 6 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 2400 de cartuşe (6 × 400).

[modifică] IAR 80B

La această versiune două din mitralierele Browning au fost înlocuite cu două mitraliere FN de 13,2 mm şi s-a mărit anvergura. S-a îmbunătăţit protecţia rezervoarelor de combustibil şi blindajul în dreptul pilotului. Din această versiune s-au fabricat 20 de aparate, cu numerele 181 - 200. În continuare,11 aparate din seria 201 - 211 vor fi echipate cu câte două rezervoare de combustibil suplimentare, de câte 100 l, largabile, amplasate sub aripi.[2]

Caracteristici
  • Lungime: 9,22 m.
  • Anvergură: 11 m.
  • Înălţime: 3,82 m.
  • Suprafaţa aripii: 17 m².
  • Masă (gol echipat): 2135 kg.
  • Masă (maxim): 2810 kg (2960 kg cu rezervoarele suplimentare).
  • Motor: × IAR K14-1000A, 1025 cp (764 kW).
Performanţe
  • Viteză maximă: 470 km/h la 4500 m.
  • Autonomie: 1030 km la 4500 m.
Armament
  • 2 × FN (Browning) 13,2 mm cu o rezervă de 300 cartuşe (2 × 150).
  • 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartuşe (4 × 400).

[modifică] IAR 80DC

La Atelierele de Reparaţii Material Volant (ARMV), care ulterior a devenit Întreprinderea de Avioane Bucureşti s-au transformat câteva aparate IAR 80 în versiunea biloc, pentru antrenament, versiunea fiind numită IAR 80DC (dublă comandă). Aceste aparate au intrat în dotarea şcolilor de piloţi de vânătoare.[2]

[modifică] IAR 81

Este o versiune echipată pentru a putea executa misiuni de bombardament în picaj (Bo-Pi). În acest scop s-a pornit de la diverse versiuni de IAR 80, care au fost echipate cu lansatoare de bombe.

La versiunea IAR 81 de bază s-a pornit de la versiunea IAR 80A, căreia i-au fost adăugate trei lansatoare de bombe, două pentru bombe de 50 kg amplasate sub aripi şi unul pentru o bombă de 250 kg amplasat sub fuzelaj. Armamentul era la fel cu al versiunii IAR 80A. Din această versiune s-au fabricat 50 de exemplare, cu numerele 091 - 105, 151 - 175 şi 231 - 240.[2]

Caracteristici
  • Versiune de bază: IAR 80A.
  • Masă (maxim): 3070 kg.
Performanţe
  • Viteză cu cele trei bombe acroşate: 470 km/h la 4500 m.
  • Viteză de croazieră (la aceeaşi altitudine): 400 km/h (cu motorul în regim de 70 % din puterea nominală).

[modifică] IAR 81A

Această versiune provine din versiunea IAR 80B. Deosebirile constau în rezerva de cartuşe pentru mitralierele de 13,2 mm, iar în locul bombelor de 50 kg avea rezervoare suplimentare de combustibil. S-au produs 29 de exemplare, cu seriile 212 - 230 şi 291 - 300.[2]

Caracteristici
  • Versiune de bază: IAR 80B.
  • Masă (maxim): 3250 kg.
Performanţe
  • Viteză cu bomba acroşată: 455 km/h la 4500 m şi 370 km/h la nivelul mării.
Armament
  • 2 × FN (Browning) 13,2 mm cu o rezervă de 350 cartuşe (2 × 175).
  • 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartuşe (4 × 400).
  • 1 bombă de 250 kg.

[modifică] IAR 81B

La această versiune mitralierele de 13,2 mm sunt înlocuite cu două tunuri Ikaria (licenţă Oerlikon) de 20 mm, fiecare cu câte 60 de lovituri. Astfel puterea sa de foc era similară cu a aparatului Spitfire V. S-au produs 50 de exemplare, cu seriile 241 - 290.[2]

Caracteristici
  • Versiune de bază: IAR 81A.
  • Masă cu bomba şi rezervoarele suplimentare (maxim): 3260 kg.
Performanţe
  • Viteză cu bomba acroşată: 455 km/h la 4500 m şi 370 km/h la nivelul mării.
  • Timp de urcare la 5000 m în configuraţia vânător (fără bombă): 7 min 30 s.
Armament
  • 2 × tun Ikaria 20 mm cu o rezervă de 120 lovituri (2 × 60).
  • 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartuşe (4 × 400).
  • 1 bombă de 250 kg.

[modifică] IAR 81C

La această versiune tunurile Ikaria au fost înlocuite cu tunuri Mauser MG 151 de 20 mm, cu rezervă de lovituri mărită. Din această versiune s-au fabricat 38 de exemplare din seria de 100 comandată, cu seriile începând cu 301.[2]

Caracteristici
  • Lungime: 9,22 m.
  • Anvergură: 9,09 m.
  • Înălţime: 3,82 m.
  • Suprafaţă portantă: 17 m².
  • Masă (gol): 2200 kg.
  • Masă (maximă): 2980 kg.
  • Motor: IAR K14-1000A, 1025 CP (764 kW).
Performanţe
  • Viteza maximă: 550 km/h la 7000 m.
  • Autonomie: 730 km.
  • Plafon: 9500 m.
  • Încărcătura aripii: 132,35 kg/m².
Armament
  • 2 × tun MG 151/20 cu o rezervă de 350 lovituri (2 × 175).
  • 4 × FN (Browning) 7,92 mm cu o rezervă de 1600 de cartuşe (4 × 400).

[modifică] Alte versiuni

s-a încercat adaptarea pe un IAR 81 a unui motor Junkers Jumo 211 Da, motor cu 12 cilindri în V inversat, supraalimentat, cu o putere mult mai mare, de 1340 CP (1000 kW). Rezultatele sunt puţin cunoscute.[2]

[modifică] Galerie Foto

Planul unui IAR 80

Imagine din al II-lea război mondial

Machetă statică de IAR 80 la Muzeul Aviaţiei.†

Două IAR 80 se întorc de la fabrică după reparaţie.

†Această o a doua machetă statică, la scara 1:1, construită la IAR Braşov în 1991 pentru Muzeul Aviaţiei nu respecta schema de vopsire originală a camuflajului iar crucea lui Mihai are banda de delimitare cu roşu în loc de albastru. De asemenea, tricolorul de pe direcţie este poziţionat invers. Cum spunea arh. Mihai Andrei: "Acest I.A.R.-eu plânge". (Se pare că tricolorul a fost corectat).

[modifică] Note

  1. ^ Modelism Internaţional nr. 1/2003
  2. ^ a b c d e f g h i j Mihai Andrei, Viorel Andrei I.A.R. 81, Modelism - supliment Tehnium, nr. 3(4) 1984.

[modifică] Bibliografie

  • Dan Antoniu IAR 80. Paris, France: TMA Editions, 2008.
  • Dan Antoniu, George Cicos. Vânătorul IAR-80 - istoria unui erou necunoscut, Editura Modelism Internaţional Ltd, Bucureşti, 2000.
  • Dénes Bernád. Rumanian Aces of World War 2 (Aircraft of the Aces 54). Botley, Oxford, UK: Osprey Publishing, 2003. ISBN 1-84176-535-X.
  • Dénes Bernád Rumanian Air Force: The Prime Decade, 1938-1947. Carrollton, TX: Squadron/Signal Publications Inc, 1999. ISBN 0-89747-402-3.
  • Cristian Crăciunoiu, Jean-Louis Roba. Romanian Aeronautics in the Second World War, 1941-1945 (bilingual Romanian/English), Editura Modelism Internaţional Ltd, Bucureşti, 2003. ISBN 97-3810-118-2.
  • Green, William. War Planes of the Second World War, Volume Three: Fighters. London: Macdonald & Co.(Publishers) Ltd., 1961. ISBN 0-356-01447-9.
  • Green, William and Swanborough, Gordon. "The Polygenetic Rumanian" Air International, Vol 11:1 July 1976.
  • Green, William and Swanborough, Gordon. "The I.A.R. 80... An Elegant Romanian" Air International, Vol 38:5 May 1990.
  • Kutta, Timothy J. "IAR 80: Romania's Indigenous Fighter Plane" World War Two Magazine May 1996.

[modifică] Legături externe


v • d • m
Liste legate de aeronautică
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/IAR_80
Unelte personale