Lotharingia Inferioară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lotharingia Inferioară
Lotharingia Inferioară
Lotharingia Inferior la
Neder-Lotharingen nl
Basse-Lotharingie fr
Niederlothringen de
Stat al Sfântului Imperiu Roman

Blank.png

959 – 1190
Localizare a Lotharingiei Inferioară
Cele două ducate ale Lotharingiei în jurul anului 1000
Capitală Nespecificată
Formă de guvernare Principat
Duce
 - 959 - 964 (primul) Godefroy I
 - 1143-1190 (ultimul) Godefroid VII
Epoca istorică Evul Mediu
 - Tratatul de la Verdun 843
 - Divizarea Lotharingiei în Lotharingia Inferioară și Superioară 959
 - Pierderea autorității teritoriale cu ocazia dietei de la Hall 1190

Lotharingia Inferioară (latină Lotharingia Inferior, neerlandeză Neder-Lotharingen, franceză Basse-Lotharingie, germană Niederlothringen) a fost un ducat medieval din cadrul Imperiului carolingian și ulterior al Sfântului Imperiu Roman.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Teritoriul ducatului este rezultatul mai multor partaje succesive ale Imperiului Carolingian. În urma Tratatului de la Verdun din 843 teritoriul imperiului Carolingian este împărțit între Francia occidentală, Francia orientală și Francia de Mijloc. Lothaingia Inferioară aparține acesteia din urmă, dar la moartea lui Lothar I, regele Franciei de Mijloc, în 855 teritoriul acestuia este divizat între fii săi. Fiul său Lothar II primește partea de nord, cunoscută drept Lotharingia. După moartea lui Lothar II teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959 ducele de Lotharingia, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare.

Ducele Bruno îl instalează drept vice-duce de Lotharingia Inferioară pe Contele de Hainaut Godefroy dar la moartea sa în 964 acesta nu este succedat. Abia în 977 este instituit un nou duce, în persoana lui Carol de Lotharingia Inferioară, fiul regelui Franței Ludovic al IV-lea. La moartea fiului lui Carol, Otto al II-lea, ducatul revine casei de Verdun. Cel de al doilea duce al acestei familii, Gothelon I, devine în 1023 duce de Lotharingia Inferioară iar în 1033 Duce de Lotharingia superioară.

La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al III-lea "cel Bărbos" îi succede în Lotharingia superioară dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Malmedy, Frederic. Titlul își pierde treptat din importanță și intră în posesia conților de Bouillon. În 1096 Godefroy de Bouillon vinde titlul Episcopilor de Liège pentru a-și finanța plecarea în cruciadă. Aceștia îl transmit ducilor de Limburg în 1101, dar aceștia îl pierd în 1106 în favoarea conților de Louvain. Waléran al II-lea de Limbourg reușește să îl recupereze între 1125 și 1138, dar apoi revine casei de Brabant.

În 1190, cu ocazia dietei de la Hall își pierde autoritatea teritorială, fiind limitat la teritoriul conților de Louvain, deveniți între timp duci de Brabant. Titlul de Duce de Lothier se va transmite succesorilor ducilor de Brabant până la Revoluția Franceză.

Statele succesoare[modificare | modificare sursă]

În urma slăbirii puterii toriale a ducatului, fiefurile feudale au devenit state independente în cadrul Sfântului Imperiu Roman. Cele mai importante sunt:

Teritoriile următoare au rămas sub autoritatea ducilor titulari (Ducii deLothier):

Legături externe[modificare | modificare sursă]

fr La Formation territoriale des principautés belges au Moyen Âge, Léon Vanderkindere, Bruxelles, 1902

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Lista conducătorilor Lorenei

Referințe[modificare | modificare sursă]