Anarho-capitalism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anarho-capitalismul este un curent în gândirea politică, dezvoltat în a doua jumătate a secolului XX, în special în urma muncii unor teoreticieni proeminenţi, precum Murray Rothbard, reprezentant al Şcolii Austriece, sau economistul David Friedman, fiul laureatului Nobel pentru economie, Milton Friedman.
Anarho-capitalismul nu trebuie confundat cu alte forme de anarhie, care resping capitalul, ca sursă de putere. Dimpotrivă, anarhia de piaţă (free market anarchy) se înscrie în tradiţia liberală radicală şi respinge controlul statului în economie.
Cuprins |
[modifică] Sinteză doctrinară
Doctrina anarho-capitalistă propune eliminarea statului, şi înlocuirea lui completă cu piaţa liberă; funcţiile obişnuite ale statului (represiunea contra criminalilor, justiţia, armata, etc.) vor fi oferite de agenţii pieţei libere.
Anarho-capitaliştii doresc o societate bazată pe acorduri voluntare şi pe schimburi voluntare de proprietăţi şi servicii. În acelaşi timp, ei recunosc şi acceptă filantropia ca pe un act natural, cu condiţia ca intenţia să fie voluntară, fără constrângeri. Anarho-capitaliştii cred că singura cale morală de a obţine o proprietate (fie ea bani, bunuri de consum, pământ, sau bunuri de capital) este prin comerţ liber, cadou, sau prin transformarea prin muncă a unei proprietăţi ne-deţinute de nimeni, şi în nici un caz prin agresiune sau fraudă.
În plan economic, anarho-capitaliştii îmbrăţişează doctrina laissez-faire. În schimb, capitalismul contemporan este considerat de Rothbard un "capitalism de stat", ce se bazează pe un parteneriat între întreprinzători şi guvern, acesta din urmă folosind mijloace coercitive pentru a controla piaţa liberă în favoarea diverselor grupuri economice sau sociale.
Respingerea statului şi a tuturor instituţiilor sale porneşte de la premisa că statul deţine un monopol asupra utilizării forţei, pe care îl foloseşte pentru a-şi deposeda cetăţenii de proprietăţile lor (prin impozitare sau expropriere), pentru a purta războaie, pentru a favoriza unele grupuri pe cheltuiala altora ori pentru a crea o clientelă politică dependentă, întreţinută din impozite.
[modifică] Sistemul anarho-capitalist
[modifică] Proprietatea privată
Pentru anarho-capitalişti, proprietatea privată este o componentă indisociabilă a libertăţii, justificată de dreptul asupra propriei persoane şi asupra fructelor muncii:
"Fiecare om este unicul proprietar asupra corpului său, ca şi asupra tuturor locurilor şi bunurilor din natură pe care le ocupă sau le pune spre folosinţă prin intermediul acestuia, cu condiţia ca nimeni altcineva să nu fi ocupat sau folosit deja acele locuri sau bunuri înaintea lui. [...] Odată ce un loc sau bun au fost achiziţionate de cineva, care, citându-l pe John Locke, şi-a îmbinat munca cu acestea, proprietatea asupra acestora poate fi dobândită apoi numai prin mijloace voluntare, contractuale, prin transferul de la proprietarul iniţial la proprietarul ulterior."[1]
Aceasta este diferenţa centrală între anarho-capitalişti şi restul anarhiştilor, ale căror teorii implică o colectivizare a produselor muncii şi distribuirea lor după nevoile fiecăruia. Anarho-capitaliştii susţin proprietatea individuală asupra roadelor muncii omului, indiferent de nevoile altora: "Dacă omul are dreptul de proprietate asupra propriului corp şi dacă el trebuie să transforme obiecte materiale din natură pentru a supravieţui, atunci el are şi dreptul de proprietate asupra produselor pe care le-a transformat."[2]
Dreptul deplin al fiecăruia la proprietatea asupra muncii sale este un alt motiv pentru care acest curent politic respinge existenţa statului:
"În afară de excluderea activităţilor precum crima, violul, încălcarea proprietăţii, tâlhăria, furtul şi frauda, etica proprietăţii private este de asemeni incompatibilă cu existenţa statului, definit ca o agenţie care deţine un monopol teritorial coercitiv, cu împuternicire jurisdicţională absolută şi cu dreptul de a impune taxe."[3]
[modifică] Principiul non-agresiunii
Anarho-capitalismul, în maniera în care a fost formulat de Rothbard, consideră drept piatră de temelie principiul non-agresiunii. Perspectiva lui Rothbard porneşte de la dreptul de proprietate asupra propriei persoane, şi de la constatarea "falsificării" alternativelor acesteia: fie un grup de oameni pot deţine în proprietate un alt grup de oameni, fie nimeni nu poate avea proprietate asupra sinelui. El arată că mai există şi o a treia alternativă: proprietatea simultană a fiecăruia asupra sinelui, pe care o găseşte şi axiomatică, şi universală (spre deosebire de celelalte două, incapabile de a fonda un drept natural care să guverneze peste toţi oamenii, indiferent de loc şi timp).
Principiul non-agresiunii reprezintă, în practică, o interzicere a folosirii forţei sau a ameninţării cu uzul forţei, împotriva persoanelor (vătămarea corporală, crima) sau proprietăţilor persoanelor (frauda, furtul, taxele). Anarho-capitaliştii resping statul şi pe motiv că acesta încalcă principiul non-agresiunii, din moment ce statul ar deţine un monopol coercitiv asupra uzului discreţionar al forţei, ar reprezenta unicul standard al justiţiei şi ar fi unica entitate care îşi derivă veniturile din agresiunea legalizată.
"Definesc societatea anarhistă ca pe una în care nu există posibilităţi legale pentru agresiune îndreptată împotriva persoanei sau proprietăţii oricărui individ. Anarhiştii se opun statului întrucât acesta conţine în însăşi natura sa agresiunea."[4]
Unii anarho-capitalişti acceptă principiul non-agresiunii ca pe o valoare morală intrinsecă, sau ca parte a dreptului natural. Definiţia rothbardiană a anarhismului este formulată în chiar termenii non-agresiunii: "anarhismul este un sistem care nu permite temei legal pentru agresiune", şi "ceea ce anarhismul îşi propune este abolirea statului, adică abolirea agresiunii coercitive instituţionalizate".[5] Alţii, precum David Friedman, privesc această problemă dintr-un unghi utilitarist: ei nu susţin că agresiunea este intrinsec imorală, ci că o legislaţie anti-agresiune poate fi derivată numai dintr-un contract între părţi care se pun de acord să se abţină de la acte agresive una contra celeilalte. Această raportare diferită la noţiunea de agresiune îi împarte pe anarho-capitalişti în jusnaturalişti şi utilitarişti.
[modifică] Lecturi
1. Murray Rothbard, Ce le-a făcut Statul banilor noştri?, Ed. Institutului Ludwig von Mises România, 2005
[modifică] Resurse web
- Freedomain Radio - cel mai mare sit anarho-capitalist
- Liberalism.ro - situl unei asociaţii româneşti fondată pe principiile liberalismului clasic; unii dintre cei ce publică pe sit sunt anarho-capitalişti
- Institutul Ludwig von Mises România - situl lor conţine articole şi cărţi scrise de Murray Rothbard şi Hans-Hermann Hoppe
- Institutul Ludwig von Mises - internaţional - conţine inclusiv lucrări integrale ale scriitorilor anarho-capitalişti, printre care şi tratatul lui Murray Rothbard, Man, Economy, and State
- Blogul lui Stefan Molyneux - un filozof anarho-capitalist
| Note şi referinţe: |
