Mecanică clasică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Mecanica clasică, cunoscută și ca mecanica newtoniană (după Isaac Newton și legile mișcării elaborate de el), este fizica forțelor ce acționează asupra corpurilor. Mecanica clasică este subdivizată în statică, care studiază obiectele în echilibru, dinamică, care studiază forțele ce acționează asupra obiectelor în mișcare și cinematică, care studiază mișcarea corpurilor, dar fără a pune accent pe cauzele care produc aceste mișcări.

Bazele dinamicii clasice[modificare | modificare sursă]

Isaac Newton a pus bazele dinamicii clasice sub forma a trei principii, publicate în cartea sa Principiile matematice ale filozofiei naturale (1686).

Principiul inerției. Lex prima[modificare | modificare sursă]

„Orice corp își păstrează starea de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă dacă nu este constrâns de acțiunile unor corpuri asupra lui să-și schimbe starea”.

Acest principiu a fost enunțat înaintea lui Newton de către Galilei, reușind să schimbe viziunea antică aristotelică a mișcării corpurilor. Galilei a arătat că mișcarea rectilinie și uniformă și starea de repaus sunt echivalente.

Sistemele de referință în care este valabil principiul inerției se numesc inerțiale. Un sistem de referință care se mișcă rectiliniu și uniform sau este în repaus față de un sistem de referință inerțial este tot inerțial.

Principiul fundamental al dinamicii newtoniene. Lex secunda[modificare | modificare sursă]

Newton a definit cantitatea de mișcare, astăzi cunoscută sub numele de impuls:

\vec p = m \cdot \vec v

Altă noțiune introdusă de Newton a fost cea de forță:

\vec F = \frac{d\vec p}{dt}

sau, sub altă formă:

\vec F = {d(m \vec v) \over dt}

Dacă masa nu variază în timp, atunci:

\vec F = m\vec a

Principiul acțiunii si reacțiunii[modificare | modificare sursă]

„Dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță, numită acțiune, cel de-al doilea corp va acționa asupra primului cu o forță egală și de sens contrar, numită reacțiune”.

Cele două forțe acționează simultan și sunt aplicate la corpuri diferite.

Aplicabilitate[modificare | modificare sursă]

Mecanica clasică poate aproxima foarte bine evenimentele de zi cu zi, cele de la scară umană. În cazul unor viteze ce tind la viteza luminii, mecanica relativistă explică mult mai bine fenomenele, iar în cazul atomilor, sau a altor particule de mărime redusă, mecanica cuantică descrie mult mai bine fenomenele.

Domenii ale mecanicii clasice[modificare | modificare sursă]

Următoarele domenii teoretice sunt considerate ca alcătuind mecanica clasică:

Legături externe[modificare | modificare sursă]