Oscilație

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Oscilația este un fenomen în care se transformă energie dintr-o formă în alta, periodic, aproape periodic sau pseudoperiodic, reversibil sau în parte reversibil.[1]

Mișcarea oscilatorie poate fi executată de un sistem fizic (corp solid sau lichid) în jurul unei poziții de echilibru, pe aceeași traiectorie. Sistemele care efectuează mișcări de oscilație se numesc oscilatori.

Dacă mișcarea de oscilație se repetă la intervale egale de timp, ea este periodică. Timpul necesar pentru efectuarea unei oscilații se numește perioadă de oscilație T și se măsoară în secunde:

\left [ T \right ] _{SI} = 1 s \,

Mărimea inversă a perioadei este frecvența \nu\ \,, definită ca numărul de oscilații efectuate în unitatea de timp. Se măsoară în Hertzi:

\left [ \nu\ \right ] _{SI} = 1 Hz = 1 s^{-1} \,

Se demonstrează ușor că orice mișcare de oscilație periodică poate fi considerată ca proiecția unei mișcări circulare uniforme. Intuitiv, vizualizarea se poate face cu un pendul fizic: se leagă un corp de un fir, se rotește și se urmărește mișcarea umbrei sale pe un perete.

Legea de mișcare a unei oscilații periodice este:

y(t) = A sin (\omega\ t + \varphi\ _0) \,

unde:

y(t) \, este elongația sistemului la momentul t;
A \, este amplitudinea mișcării (elongația maximă, deplasarea extremă față de poziția de echilibru);
\omega\ \, este pulsația mișcării (frecvența unghiulară);
\varphi\ _0 \, este faza inițială a mișcării.

Vezi și [modificare]

Note [modificare]

  1. ^ Răduleț, R. și colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, București, 1957-1966.