Jibou

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jibou
—  Oraș  —
Grădina Botanică a Institutului de Cercetări Biologice din Jibou
Grădina Botanică a Institutului de Cercetări Biologice din Jibou
Stema Jibou
Stemă
Jibou se află în România
{{{alt}}}
Jibou
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 47°15′30″N 23°15′30″E / 47.25833°N 23.25833°E / 47.25833; 23.2583347°15′30″N 23°15′30″E / 47.25833°N 23.25833°E / 47.25833; 23.25833

Țară  România
Județ Sălaj

SIRUTA 139811

Localități componente Cuceu, Husia, Rona, Var

Guvernare
 - Primar Eugen Bălănean (PDL,02012)

Suprafață
 - Total 35,78  km²

Populație (2011)[1][2]
 - Total 10.407 locuitori
 - Densitate 330 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 11.306 locuitori

Cod poștal 455200

Site: Website

Poziția localității Jibou

Jibou (în maghiară Zsibó, în germană Siben) este un oraș în județul Sălaj, regiunea Crișana, România. Conform recensământului din anul 2011, Jibou are o populație de 10.407 locuitori.[2] În componența orașului intră și satele Cuceu, Husia, Rona și Var.

În Jibou există una dintre cele mai interesante grădini botanice din România, situată pe fostul domeniu al nobililor maghiari Wesselényi. De asemenea, în partea dinspre Zalău, există din vechime Băile Jibou, care folosesc efectele curative ale unui izvor de apă minerală sărată, cu proprietăți asemănătoare celor de la Băile Herculane. Municipalitatea a organizat un „Parc Industrial”, care urmează să polarizeze forța de muncă de pe Valea Someșului.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Orașul Jibou este amplasat în partea nord-estică a regiunii istorice Crișana, la limita cu regiunea Transilvania, în partea de nord-est a județului Sălaj, pe malul stâng al râului Someș, la confluența acestuia cu Agrijul.

Localitatea se află la 25,7 km est de municipiul Zalău, reședința județului Sălaj. Este al treilea oraș ca mărime din Sălaj, după Zalău și Șimleu Silvaniei. Constituie un nod feroviar important, punctul de întâlnire a căilor ferate ce vin dinspre Dej, Baia Mare și Zalău (de unde se poate merge mai departe la Sărmășag și Carei).

Prin apropierea acestuia trece râul Someș, marele râu din nord-vestul României, care aici își schimbă direcția de curgere de la E-V la S-N, datorită dealului piramidal numit Piscuiul Ronei/Țugluiul Turbuțâi/Dealul lui Racoți (maghiară: Rákóczi-hegy), masiv prezent pe lista națională a rezervațiilor naturale, datorită bogăției de fosile provenite în special din sedimente marine terțiare. De altfel, aici au fost descoperite și rămășite mai vechi: coaste și dinți de dinozauri de la sfârșitul Cretacicului.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Târgușorul (oppidum) Sibó (Chybur 1205–1235, Zsibotheleke 1387, Sÿbo 1423, Zybo 1460, Sybo 1475, Sibo 1545, Szÿbo 1564, Sibo oppidum, Zsibo 1582) a constituit un punct de popas important pe drumul sării de la Dej, care era adusă fie cu căruțele, fie cu plutele pe firul Someșului. El a fost jefuit și ars de oștile turce în 1660, când din turnul bisericii reformate s-a aruncat o mamă cu pruncul la piept. În 11 noiembrie 1705, oștile transilvane conduse de principele Francisc Rákóczi al II-lea au fost surprinse de trupele austriece conduse de generalul Ludwig von Herbeville și au fost risipite, eveniment care a devenit subiectul altor legende locale. La castel, în 25 august 1849, a capitulat ultima armată revoluționară pașoptistă din Europa, formată din circa 8.000 de soldați comandați de generalul Kazinczy. Familia nobiliară Wesselényi a avut mai mulți reprezentanți de seamă, cu vederi progresiste, dintre care cel mai cunoscut este baronul Miklós Wesselényi fiul, liberal căruia i s-au dedicat mai multe statui, dintre care cele mai cunoscute sunt cele din centrul Zalăului (realizată de János Fadrusz în 1902) și din Jibou (József Sepsi, 2004).

După construirea căii ferate și darea în funcțiune a gării (1890), în oraș s-a stabilit o importantă comunitate evreiască, care a fost deportată la Auschwitz în primavara anului 1944. Depoul C.F.R. datează din 1937.

După război, Jiboul a funcționat ca centru de raion până în 1960 și a devenit oraș în 1968. Localitatea a fost inundată de revărsarea râului Someș în 1970, inundație provocată de ruperea unui dig în amonte.

După 1945, în clădirea Judecătoriei a fost mutat Spitalul Orășenesc. După 2000, au început lucrările la noul sediu al Judecătoriei, o clădire modernă, terminată și inaugurată în 7 noiembrie 2008.

În anul 2005, localnicii au aniversat 800 ani de la prima atestare documentară. În 2008 s-au împlinit 40 de ani de la declararea localității ca oraș.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a orașului Jibou

     Români (78.88%)

     Maghiari (11.45%)

     Romi (5.61%)

     Necunoscută (3.85%)

     Altă etnie (0.19%)

Circle frame.svg

Componența confesională a orașului Jibou

     Ortodocși (68.73%)

     Romano-catolici (1.45%)

     Reformați (10.45%)

     Penticostali (7.16%)

     Greco-catolici (1.22%)

     Baptiști (3.86%)

     Martori ai lui Iehova (2.11%)

     Necunoscută (4.42%)

     Altă religie (0.57%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Jibou se ridică la 10.407 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 11.306 locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (78,89%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (11,45%) și romi (5,61%). Pentru 3,85% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (68,73%), dar există și minorități de reformați (10,45%), penticostali (7,17%), baptiști (3,86%), martori ai lui Iehova (2,11%), romano-catolici (1,45%) și greco-catolici (1,22%). Pentru 4,42% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[3]

Evoluția populației la recensăminte:


Economie[modificare | modificare sursă]

  • S.C. Sonic-Silva S.R.L. (specializată pe exploatarea masei lemnoase).
  • Calion PROD S.R.L. (fabrică de prelucrare a laptelui).
  • Parcul Industrial.

Biserici și clădiri reprezentative[modificare | modificare sursă]

Castelul Wesselényi din Jibou
  • Banca Comercială Română (după 1989);
  • Banca Română pentru Dezvoltare (după 1989);
  • Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (Biserica ortodoxă veche) (1931);
  • Biserica ortodoxă „Sfântul Gheorghe” (1999);
  • Biserica reformată (reconstruită în 1749);
  • Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” (1886);
  • Castelul Wesselényi (1810), tipic pentru barocul din Transilvania. Două nivele, plan rectangular alungit, cu centrul și extremitățile mai proeminente. Două pavilioane, dispuse lateral simetric, delimitează colțurile unei curți de recepție în direcția grădinii;
  • Castelul Béldi (1905);
  • Fostul cazinou (sfârșitul secolului al XIX-lea);
  • Gara veche (1890), transformată ulterior în autogară;
  • Primăria orașului (sfârșitul secolului al XIX-lea);
  • Spitalul orășenesc, în trecut Judecătorie (sfârșitul secolului al XIX-lea);
  • Judecătoria nouă (2008).

Educație[modificare | modificare sursă]

Registrele școlii confesionale calvine sunt conduse cu începere din 1746, dar instituția este mult mai veche. Învățământul de stat datează din 1895. Conform monografistului Petri Mór, aici a funcționat, către sfârșitul secolului XIX, prima grădiniță de copii din Ardeal, cu Teleki Júlia ca educatoare.

Din orașul Jibou s-au afirmat mai multe personalități, unele ocupând funcții distinse, fapt datorat și instituțiilor de învățământ autohtone:

Cultură[modificare | modificare sursă]

Fostul parc al Castelului Wesselényi din Jibou, în prezent Grădina Botanică a Institutului de Cercetări Biologice.

Folcloristul prof. univ. Ioan Taloș a semnalat în zonă existența a două colinde specifice: corinda cu zidari (o versiune inedită a legendei Monastirii Argeșului) și corinda cu fata de maior (o variantă disputată a Mioriței).

Filiala ASTRA din Jibou a fost condusă de Pr. Laurențiu Bran, primul român care a tradus poeziile lui Mihai Eminescu în maghiară. Traducerile au apărut cu începere din 1889, la Șimleu Silvaniei, încă în timpul vieții Poetului.

Casa de cultură s-a mutat într-o clădire nouă, în 1967. Aici a lucrat multă vreme ca director prof. Andrei Mureșan, autorul primei monografii turistice; în prezent, funcția este deținută de profesorul de istorie Mihai Petriș. Alte monografii au fost întocmite de profesorii Eva Ianchiș, Gheorghe Coste, Iosif Daróczi, Györfi-Deák György, Ion Ivănescu și Viorel Tăutan.

Biblioteca orășenească a fost înființată în 1948 și de atunci a fost mutată de mai multe ori, în diferite locații. În prezent, colecția ei cuprinde circa 48.000 de volume și publicații.

În 2006, poetul optzecist Viorel Mureșan a obținut titlul cel mai mare haijin (autor ce scrie haiku, specie japoneză de poezie cu structură fixă) din țară.

Sport[modificare | modificare sursă]

În oraș există mai multe stadioane (cu gazon natural sau artificial), un teren de tenis (zgură) și două săli de sport. Aici joacă mai multe echipe de fotbal, juniori și seniori, dar faima a fost adusă de echipa de handbal băieți, care a dat țării pe olimpicul Ștefan Birtalan și pe antrenorul Gheorghe Tadici.

Primari[modificare | modificare sursă]

  • 1992-1996: Iuliu Sabin Pop
  • 1996-2000: Liviu Sâmpălean
  • 2000-2008: Augustin Borz
  • 2008-2012: Eugen Bălănean

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  2. ^ a b c Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  3. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Monografia școalei primare din comuna Jibou, Dumitru Ilea, Tipografia "Luceafărul", Zalău, 1936.
  • Grădini botanice din România, Vasile Diaconescu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985.
  • Jibou 2002 (monografie), Iosif Daróczi, Gheorghe Coste, Consiliul Local Jibou, 2002.
  • Jiboul la 800 de ani, Ion Ivănescu, Editura Silvania, Zalău, 2005.
  • Liceul teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou 50 - Vârstele școlii (1957-2007), Biblioteca județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, 2007.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jibou