Filip I, Duce de Orléans

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Filip al Franței
Duce de Orléans
Philippe1erOrleans E.jpg
Duce de Orléans
Domnie 10 mai 1661 – 9 iunie 1701
Succesor Filip al II-lea
Căsătorit(ă) cu Anne Henrietta a Angliei
Elisabeth Charlotte, Prințesă Palatină
Urmași
Maria Luiza de Orléans
Philippe Charles, duce de Valois
Anne Marie de Orléans
Alexandre Louis de Orléans, duce de Valois
Filip al II-lea, Duce de Orléans
Élisabeth Charlotte de Orléans
Casa regală Casa de Orléans
Casa de Bourbon
Tată Ludovic al XIII-lea al Franței
Mamă Anna de Austria
Naștere 21 septembrie 1640(1640-09-21)
Château de Saint-Germain-en-Laye, Franța
Deces 9 iunie 1701 (60 de ani)
Château de Saint-Cloud, Franța
Înmormântare 21 iunie 1701
Biserica St Denis

Filip al Franței, duce de Orléans (21 septembrie 1640 - 8 iunie 1701) a fost cel de-al doilea fiu al regelui Ludovic al XIII-lea al Franței și al Annei de Austria, și, astfel, fratele mai mic al viitorului rege Ludovic al XIV-lea al Franței.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Filip s-a născut la Château de Saint-Germain-en-Laye, la 20 km vest de Paris, pe 21 septembrie 1640.

Născut în prezența tatălui său, a Prințesei Condé,[1] și a Ducesei de Vendôme, la o oră după naștere a fost botezat într-o ceremonie privată de Dominique Séguier, episcop de Meaux[2] și a primit numele de Filip. Ludovic al XIII-lea a vrut să-i acorde titlul de Conte de Artois în onoarea victoriei franceze în Arras în comitatul Artois. Totuși, Ludovic n-a renunțat la tradiție și i-a acordat titlul de Duce de Anjou, titlu acordat tradițional celui de-al doilea fiu al unui monarh francez. După botez, Filip a fost dat în grija guvernantei Françoise de Souvré, marchiză de Lansac, care a avut grijă și de fratele lui mai mare, Ludovic.

Bunicii lui paterni erau regele Henric al IV-lea și regina Maria de Medici; bunicii materni erau regele Filip al III-lea al Spaniei și regina Margareta de Austria. Prin ei era descendent din Carol al V-lea, Împărat Roman și Frederick I, Împărat Roman.

Descendența sa variată a determinat-o pe verișoara sa, Ducesa de Montpensier, să-l numească "cel mai frumos copil din lume".[3] Prietena și confidenta mamei sale, Madame de Motteville, a spus mai târziu, că Filip încă din copilărie dădea dovadă de "o inteligență vie". Urmărind strămoșii săi până la a zecea generație, genealogistul C. Carretier a calculat că a fost aproximativ 28% francez, 26% spaniol, 11% austro-german și 10% portughez, restul fiind italian, slav, englez, savoiard și lorenez.[4].

Filip îmbrăcat pentru încoronarea fratelui său, c.1654 de un artist necunoscut.

Le Petit Monsieur[modificare | modificare sursă]

După moartea tatălui său, Ludovic al XIII-lea, în mai 1643, fratele lui mai mare a devenit regele Ludovic al XIV-lea al Franței. Filip fiind fratele mai mic al regelui, era cunoscut la Curte sub numele le Petit Monsieur pentru a-l distinge de unchiul său, Gaston, Duce de Orléans care, ca frate a regelui anterior purta titlul de Monsieur și care era numit le Grand Monsieur. Timp de aproape douăzeci de ani a fost moștenitorul coroanei franceze, de la urcarea pe tron a fratelui său până la nașterea nepotului său, delfinul Ludovic, în 1661.

La vârsta de șapte ani, în toamna anului 1647, Filip s-a îmbolnăvit de variolă însă s-a vindecat și și-a petrecut convalescența la Palatul Regal. Un an mai târziu, a fost botezat printr-o ceremonie oficială.[5] Nașii săi au fost: unchiul său Gaston d'Orléans și mătușa sa regina Henrietta Maria a Angliei. Mai târziu a fost dat în grija lui François de La Mothe Le Vayer și François-Timoléon de Choisy.[6] De asemenea, a fost educat de ducele de Choiseul. Tutorii lui au fost aleși de Mazarin care a fost numit superintendent al educației prinților de către mama acestora.

Când Fipip avea opt ani, a început Fronda, un război civil între două părți principale numite Fronde Parlementaire (1648–1649) și Fronde des nobles (1650–1653). În timpul conflictului, familia regală a fost obligată să părăsească Parisul în noaptea de 9 februarie 1651[7] spre Saint Germaine[8] evitând revoltele nobililor împotriva lui Mazarin. Pacea a fost restabilită în 1652, Filip s-a mutat la Palatul Tuileries, reședința anterioară a La Grande Mademoiselle și vizavi de Palatul Regal.[9] La încoronarea lui Ludovic al XIV-lea la 7 iunie 1654, Filip a așezat coroana Franței pe capul fratelui său. Toată viața lui, Filip a fost un iubitor al etichetei și la toate ceremonialele se asigura că toate detaliile au fost respectate.[10]

Le Petit Monsieur.

Problema sexualității lui Filip a apărut în 1658 când zvonurile de la Curte spuneau că nepotul lui Mazarin, Philippe Jules Mancini, ducele de Nevers a fost "primul care l-a corupt" pe Filip în ceea ce s-a numit viciul italian – jargonul contemporan pentru homosexualitate.[11][12]

La sfârșitul lunii iunie 1658, Ludovic s-a îmbolnăvit grav de febră tifoidă și aproape a fost declarat mort. La mijlocul lunii iulie, el a început să se vindece. Boala l-a făcut pe Filip moștenitor prezumptiv la tron și deci, în centrul atenției. De teama infecției, Filip nu a putut să-și viziteze fratele. În timpul crizei, regina Anna s-a apropiat de fiul ei mai mic, arătându-i mai multă afecțiune.[13] După vindecarea lui Ludovic, Mazarin a deschis negocierile cu Spania, țara natală a reginei Anna. În 1658, Filip și-a achiziționat Castelul Saint Cloud, o construcție situată la aproximativ 10 kilometri vest de Paris.
La 8 octombrie 1658, proprietarul lui Barthélemy Hervart a organizat un ospăț somptuos la Saint Cloud în onoarea familiei regale. Două săptămâni mai târziu, la 25 octombrie, Filip a cumpărat moșia pentru 240.000 livre[14] și a început imdiat îmbunătățirile la ceea ce era atunci o mică vilă.[14] Cam în același timp Filip l-a întâlnit pe Armand de Gramont, conte de Guiche care era un playboy notoriu. Filip a fost orbit de aroganța faimoasă a lui Guiche, are era exilat de la Curte de Mazarin. Zvonurile de la Curte spuneau că de fapt Filip avea ca metresă[15] pe Laura Mancini, nepoata lui Mazarin și mama ducelui de Vendôme, mai târziu un soldat cu succes notabil și homosexual.[16] Un alt iubit al lui Filip era Antoine Coiffier, marchiz d'Effiat. Acesta a intrat în viața lui Filip ca capitaine des chasses și a locuit în casa lui până la moartea lui Filip.[17]

Scandalul în care a fost implicat Filip a pălit în fața atenției acordată căsătoriei regelui. Mazarin a început corespondența cu fratele reginei Anna, Filip al IV-lea al Spaniei, relație foaret fragilă în timpul războiului franco-spaniol din 1635. Tratatul de la Pyrenees[18] a sfârșit războiul și a fost cimentat de căsătoria dintre Ludovic al XIV-lea și fiica lui Filip al IV-lea, Maria Tereza a Spaniei. Căsătoria a avut loc la 9 iunie 1660[18] la Saint-Jean-de-Luz.

Duce de Orléans[modificare | modificare sursă]

Cum unchiul său Gaston a murit în februarie 1660 și nu avea nici un moștenitor pe linie masculină,[19] Ducatul de Orléans a revenit lui Filip. Ducatul era unul dintre cele mai apreciate și revenea fratelui regelui. Ludovic al XIV-lea i-a acordat și titlul de Duce de Orléans la 10 mai 1661[20] împreună cu titlurile de duce de Valois și duce de Chartres cu acceptul Parlamentului din Paris.[20]

Căsătoria cu Minette[modificare | modificare sursă]

Prima soție a lui Filip, Minette, în 1660. A fost descrisă ca "o frumusețe de primăvară"[21]

Filip fusese încurajat să o curteze pe verișoara sa mai mare Anne Marie Louise d'Orléans, fiica cea mare a lui Gaston și a primei lui soții, Marie de Bourbon. Cunoscută sub numele de Mademoiselle ea avea o avere imensă și a respins anterior pețitori cum ar fi Carol al II-lea al Angliei.[22] Născută în 1627, ea a fost unica moștenitoare a mamei sale care a murit la naștere. Mademoiselle a refuzat căsătoria plângându-se că întotdeauna Filip stătea lângă mama sa ca și cum ar fi fost "un copil".[23] Mademoiselle a rămas nemăritată, iar Filip s-a căsătorit cu o altă verișoară primară, Prințesa Henrietta a Angliei, fiica cea mică a regelui Carol I al Angliei și a soției lui regina Henrietta Maria (fiica regelui Henric al IV-lea al Franței).

Henrietta s-a născut la Exeter, a primit numele de Anne în onoarea reginei Anne și a locuit în Franța de la vârsta de doi ani, când a fost scoasă din Anglia de contesa de Morton.[24] Henrietta a locuit împreună cu mama sa, regina Henrietta Maria la Palatul Regal și la Luvru. A vizitat Anglia la sfârșitul anului 1660 pentru a-și vizita sora, Prințesa de Orange[25] care mai târziu s-a îmbolnăvit de variolă și a murit. Mâna Henriettei a fost cerută la 22 noiembrie 1660 în timp ce era în Anglia.[26] Cuplul a semnat contractul de căsătorie la Palatul Regal la 30 martie 1661,[27] ceremonia de căsătorie având loc a doua zi în aceeași clădire.[28] Zestrea promisă a fost uriașă, de 840.000 de livre.[29] Cunoscută ca Henriette d'Angleterre în Franța și ca Minette de către apropiați, oficial i s-a spus Madame și a fost mereu populară la Curte. Mai târziu, zvonurile au spus că tatăl primului copil al Minettei a fost regele.

Filip și fiica sa favorită Marie Louise, c.1670, de Pierre Mignard.

Minette și "flirtul" cu regele a început în vara anului 1661 în timp ce proaspeții căsătoriți locuiau la Palatul Fontainebleau pe timpul verii. Filip s-a plâns mamei sale despre intimitatea afișată dintre Ludovic al XIV-lea și Minette provocând-o pe regina Anne să-și mustre atât fiul cât și nora.[30] Relațiile s-au tensionat în continuare atunci când s-a pretins că Minette l-a sedus pe vechiul iubit Guiche a lui Filip.[31].

La începutul anului 1662, cuplul s-a mutat de la Tuileries la Palatul Regal. În martie Filip devine tată, Minette dă naștere unei fiice care va primi numele de Marie Louise, și va fi viitoarea soție a lui Carol al II-lea al Spaniei și fiica favorită a lui Filip.[32] Dezamăgirea Minettei a fost mare când a constatat că a născut o fiică și nu un fiu; ea a remarcat că ar fi trebuit "s-o arunce în râu!" [33], afirmație care a jignit-o pe regina Anne, care și-a adorat prima nepoată.[34]

Fiica Minettei și a lui Filip a fost botezată Marie Louise la 21 mai 1662.[35] În aceeași zi, Filip a luat parte la celebrul Carrousel du Louvre unde a fost îmbrăcat extravagant ca rege al Persiei.[35] În 1664, Minette dă naștere unui alt copil la Fontainebleau; un fiu dorit care primește titlul de Duce de Valois.[36] Filip i-a scris cumnatului său, Carol al II-lea al Angliei, "în această dimineață sora ta a născut un băiat. Copilul pare a fi sănătos."[37] Cu toate acestea, fiul a murit în 1666 de convulsii; cu câteva ore înainte de deces a fost botezat Philippe Charles d'Orléans.[38] Pierderea micului duce de Valois a afectat-o profund pe Minette.

În 1668 Filip și-a întâlnit iubirea vieții. Filip de Lorena cunoscut drept Chevalier de Lorraine a fost membru al Casei de Lorena și deținea rangul de Prinț Străin la curtea franceză, vărul său fiind conducătorul Ducatului Lorena.

În 1667, Filip a luptat cu distincție în 1667 la campania militară împotriva Flandrei, în timpul războiului de descentralizare. Monsieur a reluat comanda militară în 1672, iar în 1677 a câștigat o mare victorie în Bătălia de la Cassel, unde a luptat împotriva viitorului rege William al III-lea al Angliei în apropierea orașului Cassel în nordul Franței.

Cuplul a avut ultimul lor copil în august 1669. Copilul, o fiică și o altă dezamăgire, a fost botezat Anne Marie la 8 aprilie 1670 de episcopul de Vabres. Când regina Henriette Marie a murit, Prințesa Anne a Angliei a venit să locuiască cu Filip și Minette până la decesul Minettei. Ulterior, Cavalerul de Lorena și marchizul d'Effiat[39] au fost acuzați că au otrăvit-o pe Minette, deși autopsia a arătat că Minette a murit de peritonită, cauzată de un ulcer perforat.[40].

Căsătoria cu Liselotte[modificare | modificare sursă]

Liselotte cu cei doi copii ai ei, Élisabeth Charlotte d'Orléans și Filip al II-lea, Duce de Orléans, c.1679.

După moartea soției sale la 26 de ani, prințesa palatină Anna Gonzaga, aranjează cea de-a doua căsătorie cu nepoata soțului ei, Elisabeth Charlotte fiica lui Carol I, Elector Palatin. "Liselotte" s-a convertit la romano-catolicism, înainte de intrarea în Franța, în noiembrie 1671.[41] Când s-au căsătorit, ea avea 19 ani, iar el 31 de ani. Liselotte a devenit cunoscută prin sinceritatea ei bruscă, poziția vericală și lipsa de vanitate. Scrisorile arată modul în care aceasta a renunțat să împartă patul cu Filip, la cererea acestuia, după nașterea copiilor, și modul în care a îndurat prezența favoriților de sex masculin ai soțului ei în casa lor.

Cuplul a fost foarte fericit în primii cinci ani de căsătorie. Cavalerul era în Italia, însă s-a întors în primăvara anului 1672. Anul următor, în iunie 1673, Liselotte a născut un băiat numit Alexandre Louis și care a primit titlul de Duce de Valois. Copilul a murit în 1676.[42] Al doilea fiu s-a născut în 1674 și apoi o fiică în 1676 după care, printr-un acord mutual, au dormit în paturi separate.[43] Singurul fiu al lui Flip care a supraviețuit, Philippe, mai târziu a ajuns regent al Franței în timpul minoratului lui Ludovic al XV-lea al Franței. Philippe s-a căsătorit cu Françoise Marie de Bourbon, fiica recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea cu metresa sa, Madame de Montespan.[44]

Liselotte s-a purtat ca o mamă și cu copii lui Filip cu Minette și a menținut corespondența cu ei până în ultima zi. Totuși, copilul favorit al lui Filip a fost primul lui copil, Marie Louise. În 1680, Cavalerul de Lorena a fost prins din nou în mijlocul unui scandal sexual, de data asta cu Contele de Vermandois, fiul lui Ludovic al XIV-lea cu metresa sa Louise de La Vallière. Prințul Conti a fost de asemenea implicat.[45]

Filip și Liselotte au avut 3 copii:

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Barker, p 3
  2. ^ Barker, p 4
  3. ^ Barker, p 14
  4. ^ Carretier, p 132
  5. ^ Barker, p 17
  6. ^ Barker, p 16
  7. ^ Vatout, p 51
  8. ^ Vatout, p 56
  9. ^ Barker, P 41
  10. ^ Barker, p44
  11. ^ Erlanger, p 75 (footnote)
  12. ^ Mitford, p 51
  13. ^ Barker, p 52
  14. ^ a b Barker, p 54
  15. ^ Mitford, p 54
  16. ^ Barker, p 60
  17. ^ Gerard, p 116
  18. ^ a b Fraser, p 70
  19. ^ Barker, p 70
  20. ^ a b François Velde (4 iulie 2005). „Armory of Old Regime (pre-1789) French Peerage”. heraldica.org. http://www.heraldica.org/topics/france/peerage2.htm. Accesat la 9 iulie 2010. 
  21. ^ Fraser, p 76
  22. ^ Sackville-West, p 106
  23. ^ Sackville-West, p 206
  24. ^ Fraser, p 32
  25. ^ Cartwright, p 70
  26. ^ Cartwright, p 69
  27. ^ Barker, p 76
  28. ^ Cartwright, p 84
  29. ^ Barker, p 125
  30. ^ Barker, p 78
  31. ^ Barker, p 61
  32. ^ Fraser, p 201
  33. ^ Cartwright, 115 p
  34. ^ Cartwright, p 114
  35. ^ a b Cartwright, p 118
  36. ^ Cartwright, p 163
  37. ^ Cartwright, p 164
  38. ^ Cartwright, p 240
  39. ^ Mitford, p 56
  40. ^ Robinson, James, The History of Gastric Surgery, chapter 20, p 239
  41. ^ Barker, p 128
  42. ^ Barker, p 156
  43. ^ Fraser, p 166
  44. ^ Hilton, p 222
  45. ^ Crompton, p 340