Corneliu Coposu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Corneliu Coposu
Corneliu Coposu 1990.jpg
Corneliu Coposu

În funcție
21 octombrie 1992 – 11 noiembrie 1995
Succedat de Ioan Bărbuș

Născut(ă) 20 mai 1914
Bobota, comitatul Sălaj, Austro-Ungaria
Decedat(ă) 11 noiembrie 1995 (81 ani)
București, România
Partid politic PNȚCD
Alma mater Facultatea de Drept și Științe de Stat din Cluj
Ocupație Om politic
Cetățenie România Română
Confesiune greco-catolic

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj - d. 11 noiembrie 1995, București) a fost un om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (1990 - 1995), senator, lider al opoziției din România postcomunistă. A fost deținut politic sub regimul comunist.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, iar din 1929 protopop al districtului Șamșud, doctor în teologie, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu.[1] Valentin Coposu a fost închis pentru înaltă trădare de autorităție austro-ungare la Vaț, Seghedin și Budapesta, de unde a fost eliberat în anul 1919 de către generalul Traian Moșoiu odată cu intrarea trupelor române în Ungaria. Valentin Coposu a murit în anul 1941 ca preot la Coșlariu, lângă Blaj.

La data de 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la școala confesională română unită, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Colegiul Sf. Vasile din Blaj, doar după ce a urmat clasa a cincea în particular și după ce a obținut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc. În 1937, în urma procesului Skoda în care Romulus Boilă a fost acuzat de corupție în cadrul unui contract de armament, Coposu este condamnat la 3 luni și o zi de închisoare, pentru lezmajestate, fiind acuzat pentru posesia unor documente. Pedeapsa a fost ispășită în condiții speciale: așternut personal, își procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner iar ușa celulei nu era încuiată.[2] În timpul detenției a cunoscut-o pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă PCR, despre care a rămas cu o impresie bună:

„Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suportă dialogul cu multă ușurință și avea la îndemână argumente pe care știa să le valideze cu multă pricepere.[2]

La 17 noiembrie 1937 este reformat medical, în evidența regimentului 33 Artilerie, pentru obezitate cu tulburări funcționale. Avea o înălțime de 1,87 m și o greutate de 160 kg, cu un perimetru abdominal de 172 cm[2].

Începutul carierei politice, perioada de detenție[modificare | modificare sursă]

Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția de secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj.

Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplarie mecanică.

Activitatea politică postrevoluționară[modificare | modificare sursă]

Bustul lui Corneliu Coposu, din București, opera sculptorului Mihai Buculei

Încă din 1987, Corneliu Coposu a reușit să înșele vigilența poliției politice, Securitatea, și să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creștin-democrate și conservatoare europene, despre existența în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care își asuma misiunea de continuitate cu Partidul Național Țărănesc, desființat de comuniști. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creștin-democrate și conservatoare, la Internaționala Creștin-Democrată, PNȚ și-a completat denumirea și identitatea, devenind Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, nume asumat public și deja recunoscut pe plan internațional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD. Între 1990 și 1995, Președintele PNȚCD a fost Corneliu Coposu[3].

Corneliu Coposu a dovedit calități de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ”Nu putem reuși decît împreună”). Pe Pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai tîrziu Convenția Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membrii fondatori paisprezece partide și asociațiii civice (PNȚCD, Partidul Național Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianței Civice, Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Asociațea Foștilor Deținuți Politici din România, Alianța Civică, Sindicatul politic ”Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ”România viitoare”). Primul președinte al Convenției Democratice a fost Corneliu Coposu[4].

În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franței la București ceremonia înmânării înaltei distincții.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

În Piața Revoluției din București a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu, monument așezat față în față cu monumentul lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Protopopul Valentin Coposu (1886-1941) – 125 de ani de la naștere și 70 de la moartea sa, Fundația Corneliu Coposu
  2. ^ a b c T.C. Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu, pag. 12.
  3. ^ Pavel, Huiu, pp. 17-18.
  4. ^ Pavel, Huiu, p. 89.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dan Pavel, Iulia Huia, <<Nu putem reuși decât împreună.>> O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003;
  • Domnița Ștefănescu, Cinci ani din istoria României. O cronologie a evenimentelor, decembrie 1989-decembrie 1994, Editura Mașina de Scris, București, 1995;

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Multimedia


Predecesor:
-
Președintele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat
ianuarie 199011 noiembrie 1995

Succesor:
Ion Diaconescu