Legiunea de onoare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
[[wiki]]
|
Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. |
Legiunea de onoare, conform originalului în franceză, Légion d'honneur, este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 până astăzi.
Cuprins |
[modifică] Legiunea de Onoare - Légion d'Honneur
Ordinul Legiunii de Onoare
Decernat de Franţa
Tip Distincţie civilă şi militară cu 5 grade
Eligibilitate Militară sau civilă
Decernat pentru Conduită civilă ireproşabilă sau fapte de război excepţionale atestate de o anchetă oficială
Statistici
Creare 19 mai 1802 Prima atribuire 14 iulie 1804
Numărul de atribuiri
Numărul maxim de ordine este fixat la:
Cavaleri: 125,000 Ofiţeri: 10,000 Comandanţi: 1,250 Mari Ofiţeri: 250 Marile Cruci: 75 Mare Maestru: 26 Clasament Medalie superioară Nici una Medalie inferioară Ordinul Eliberării
[modifică] Istoric
Romană prin nume, (inspirată de Legio honoratorum conscripta din Antichitate), prin simbolismul ei (drapelul) şi prin organizare (16 cohorte pentru Franţa), Legiunea de Onoare se elibereaă de tradiţia ordinelor Regimului vechi, fiind deschisă tuturor, şi nu numai nobililor, funcţionarilor, bogaţilor şi celor cu influenţă. Cum unii considerau că acesta este un prejudiciu adus principiului egalităţii civice, Bonaparte, în consiliul Statului justifică această instituţie: «Vă provoc să-mi arătaţi o republică, veche sau modernă, care a ştiut să se descurce fără deosebire. Voi le numiţi nimicuri, dar cu aceste nimicuri se conduc oamenii. » Revoluţia franceză abolise de fapt toate medaliile în timpul Vechiului Regim şi, sub Convenţie, generalii luaseră obiceiul de a atribui arme de onoare (carabina de onoare, sabie de onoare, sau toba de onoare) pentru a recompensa actele de curaj. În data de 14 iulie 1804 a avut loc la Capela Invalizilor prima repunere a Legiunii de Onoare, de către Napoleon Bonaparte, ofiţerilor merituoşi, în cursul unei ceremonii oficiale fastuoase. Legiunea de Onoare nu este rezervată francezilor: este deasemenea atribuită cu titlu protocolar şefilor de stat, primilor miniştrii, membrilor guvernului şi ambasadorilor străini care vin în Franţa, şi oricăror persoane care au fost utile intereselor Franţei. De exemplu, în data de 19 februarie 1999, preşedintele republicii Jacques Chirac a acordat medalii vechilor combatanţi americani din primul război mondial. Admiterea şi avansarea în ordin sunt pronunţate în limita contingenţelor fixate de decretul Preşedintelui Republicii pentru o perioadă de 3 ani. Aceste contribuţii sunt repartizate între preşedinte şi diferiţii miniştrii care îşi adresează propunerile Marelui Cancelar. Accesul la ordin nu se poate face într-un grad superior celui de cavaler, decât atunci când este vorba de a onora o personalitate străină: atunci este în funcţie de rangul protocolar al candidaţilor (astfel prinţul Albert de Monaco a fost direct avansat la funcţia de Mare Ofiţer la Ordinului în 1984). Admiterea în ordin (la rangul de Cavaler) cuprindea, la început, o rentă anuală insesizabilă de 250 de franci de aur. În 2004, această rentă anuală (pentru Cavaleri) era de 6,10 euro. Atribuirea Ordinului se face aproape automat pentru foştii miniştrii, prefecţi, deputaţi, senatori. Miniştrii şi parlamentarii în activitate sunt excluşi din această categorie, cu excepţia celor care s-au evidenţiat în război.
[modifică] Descriere
Medalia este o stea cu 5 raze duble smălţuite cu alb şi cu cele zece puncte butonate. Steaua şi nasturii sunt din argint pentru Cavaleri şi din argint suflat cu aur pentru Ofiţeri. Razele sunt unite printr-o coroană, din argint sau din argint suflat cu aur în funcţie de grad, smăltuiă cu verde şi compusă din foi de stejar şi din lauri şi ale cărei extremităţi inferioare, încrucişate sunt unite printr-un nod. Centrul stelei prezintă un medalion din aur cu imaginea Republicii, înconjurată de un cerc albastru, pe care scrie: REPUBLICA FRANCEZĂ . Pe revers, medalionul din aur are două drapeluri tricolore cu inscripţia Onoare şi Patrie, punând în evidenţă astfel data creării Ordinului: 29 Florar (a opta lună din Revoluţia franceză), an X. Insigna este agăţată de o panglică roşie, poate moştenire a Ordinului Militar din Saint-Louis. Aceasta are o rozetă pentru Ofiţeri. Dimensiunea insignei din argint suflat cu aur a Comandanţilor, pusă la cravată, este mai mare cu jumătate decât aceea din primele două grade. Marii Ofiţeri poartă crucea de Ofiţer, dar şi o placă pe partea dreaptă a pieptului. Crucile lor din argint suflat cu aur au aceeaşi placă pe partea stângă a pieptului. Crucile lor din argint suflat cu aur, aproape de mărime dublă faţă de primele 2 grade, se poartă în bandulieră, agăţate de o panglică roşie care se află sub umărul drept. În ţinută civilă, Cavalerii poartă la butonieră o panglică roşie, Ofiţerii o rozetă roşie, Comandanţii o rozetă roşie pe jumătate de nod din argint, Marii Ofiţeri o rozetă roşie jumătate argint, jumătate aur, şi Marile Cruci o rozetă roşie pe jumătate de nod din aur.
[modifică] Beneficiari ai Ordinului Legiunea de Onoare
Categorii :
• Cavaleri ai Legiunii de Onoare • Ofiţeri ai Legiunii de Onoare: André Malraux • Comandanţi ai Legiunii de Onoare: Marguerite Yourcenar • Mari Ofiţeri ai Legiunii de Onoare • Marile Cruci ale Legiunii de Onoare: Jacques Chirac - 1995, Gustave Eiffel, Charles de Gaulle - 1959, Louis Pasteur - 1881, Vladimir Putin- 2006 • Mari Cancelari ai Legiunii de Onoare • Mari Maeştrii ai Legiunii de Onoare
Principalele decoraţii franceze
• Ordinul Eliberării • Medalia Militară • Ordinul Naţional de Merit • Crucea de Război 1914-1918 • Crucea de Război 1939-1945 • Crucea Valorii Militare • Medalia Rezistenţei • Medalia Evadaţilor • Ordinul Meritului Agricol • Ordinul Meritului Maritim • Ordinul Artelor şi Literelor
[modifică] Persoane care au refuzat decoraţia
• Dramaturgul Népomucène Lemercier a refuzat să depună jurământ împăratului şi dinastiei, La Fayette şi poetul Jean-François Ducis, Gérard de Nerval, George Sand, Honoré Daumier, Littré, Gustave Courbet, Guy de Maupassant, Maurice Ravel (care a refuzat pe loc această distincţie fără sa ofere explicaţii), Pierre şi Marie Curie, Eugène Le Roy, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Albert Camus, Antoine Pinay, Brigitte Bardot (care este decorată în 1985 dar refuză să îi fie înmânată), Catherine Deneuve.
• Poeţii anarhişti ca Jacques Prévert, Georges Brassens.
• Distins la sfârşitul lunii decembrie 1977, scriitorul Bernard Clavel a refuzat Ordinul Legiunii de Onoare preferând să rămână «în clanul celor care l-au refuzat». A adăugat că unchiul său, Charles Clavel îl primise pentru că îşi vărsase prea mult sângele pentru ţară într-un război îngrozitor: «Consider că s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea că port acelaşi grad ca şi el » . Este deasemenea şi cazul lui Philippe Séguin, al cărui tată fusese decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare cu titlu postum, după cel de-al doilea Război Mondial.
• În urma unei întâlniri, preşedintele Republicii, Vincent Auriol propune Ordinul lui Marcel Aymé. În schimb, scriitorul arată fără menajamente dispreţul pe care i-l provoacă interlocutorul său.
• Sculptorul René Iché, decorat Cavaler pentru 1914-1918, refuză promovarea ca Ofiţer în 1947, estimând ca această decoraţie şi-ar pierde întreg sensul dacă l-ar primi atât ca artist cât şi ca pionier al Rezistenţei de la 1940.
• Anumite persoane ca de exemplu Jean d'Ormesson, de la Academia Franceză, au ales să accepte decoraţia dar au refuzat să o poarte.
• Erik Satie afirma: « Nu este totul să refuzi Legiunea de Onoare. Trebuie mai întâi să nu o meriţi.»
• La 16 octombrie 2006, preşedintele Organizaţiei Educaţionale superioare turcă şi vechi rector al universităţii Galatasaray, prof. Erdogan Teziç, a returnat Legiunea de Onoare pe care o primise pe 17 septembrie 2004, pentru a protesta împotriva adoptării de către Adunarea Naţională a Franţei a legii vizând penalizarea negării genocidului armean.
