Coalescență (fonetică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Coalescența este o schimbare fonetică ce constă în fuziunea a două sunete într-unul singur[1][2][3]. După unii autori, de exemplu Dubois 2002, poate fi vorba și de fuziunea a mai mult de două sunete[4]. Pe de o parte, coalescența este, din punct de vedere fonetic, un tip de asimilare[1][3]; pe de altă parte, dintr-un punct de vedere lingvistic mai general, este un tip de contragere fonetică[4].

Coalescența poate fi privită din mai multe puncte de vedere:

  • după categoria de sunete pe care o afectează: consoane sau vocale;
  • după modul în care afectează sunetele: asimilare totală a unui sunet sau asimilare reciprocă;
  • după entitățile pe care le afectează: interiorul unui cuvânt morfem, două morfeme în contact în componența unui cuvânt sau două cuvinte în contact;
  • după caracterul diacronic sau sincronic al fenomenului: ținând de istoria cuvintelor, respectiv producând variante într-un anumit moment din istoria limbii.

Coalescențe de consoane[modificare | modificare sursă]

Uneori are loc o asimilare totală a unei consoane de către cea alăturată, care se păstrează și uneori se lungește, alteori rămâne scurtă.

De exemplu, în ro înmulți [ɨmmulˈtsi] există un caz de coalescență la contactul dintre prepoziția în, devenită prefix, și adjectivul mult, care s-a produs în procesul diacronic de formare a verbului a înmulți[5]. Exemple asemănătoare în alte limbi sunt:

fr prepoziția latină in + limité „limitat” > illimité [il(l)imite] „nelimitat” (cu lungirea facultativă a consoanei rămase);
sr pod „sub” + tekst > podtekst [pottekst] „subtext”, bez stida „fără rușine” > bestidan „nerușinat”[6].

O coalescență ocazională, deci sincronică, se produce în vorbirea rapidă, de pildă între cuvintele en ten mice [ˈtemmaɪs] „zece șoareci”[7].

Un exemplu de coalescență diacronică între un morfem radical și un morfem sufix lexical este hu község [ˈkøʃʃeːg] „comună” (substantiv)[8].

Alteori se formează un sunet diferit de ambele, cu trăsături articulatorii din ambele, adică o asimilare reciprocă:

ro cât să [kɨt͡sːə] – coalescență între două cuvinte, sincronică[1];
en don’t you [dəʊnt͡ʃʊ] „tu să nu” – coalescență sincronică între un cuvânt în care a avut loc un alt tip de fuziune (do + not) și alt cuvânt[7];
hu kertje [ˈkɛrcɛ] „grădina sa” – coalescență diacronică între un cuvânt radical și un sufix gramatical[8].

Coalescențe de vocale[modificare | modificare sursă]

Două vocale în contact din silabe vecine pot fuziona într-un diftong. După unii autori, acesta este o singură vocală, complexă, care se modifică, astfel încât se aude o anumită calitate vocalică la începutul diftongului și alta la sfârșitul lui[9][10][11]. Astfel, diftongul devine nucleul silabei ce rezultată din fuziune[2]. Acest tip de coalescență are denumirea proprie de sinereză.

În limba română există sinereză, pe de o parte, în interiorul unor cuvinte. De pildă teatru era pronunțat [teˈa.tru] atunci când a intrat în limbă, dar în româna standard din secolul al XXI-lea se pronunță [ˈte̯a.tru][5]. Pe de altă parte, se produce deseori sinereză și la contactul dintre unele cuvinte. Uneori este obligatorie, de exemplu la întâlnirea unor pronume personale și reflexive neaccentuate monosilabice terminate în e sau în i cu formele personale ale verbului auxiliar a avea, ex. te-am întrebat, ți-am spus[12]. Alteori este facultativă: de atunci → de-atunci, îmi pare o poveste → îmi pare-o poveste etc.[5].

În franceză sau în italiană, sinereza are loc numai în interiorul unor cuvinte:

fr lion [ljɔ̃] „leu” (la Paris și în vestul Franței) vs. [liˈɔ̃] (în nordul, estul și sudul Franței, precum și în Belgia), variante acceptate de standard[13];
it Laura [ˈlau̯.ra] (în Toscana și în Italia de Nord) vs. [ˈla.u.ra] (în Italia de Sud)[14].

În unele limbi s-a produs coalescență de tip asimilare reciprocă în procesul istoric de reducere a diftongilor și a triftongilor la o singură vocală:

la aurum > it oro „aur”[15], fr or[4];
la aqua > fr veche eaue [e̯au̯ə] > fr modernă eau [o][16];
fr veche lait [lajt] „lapte”, reine [rejn] > fr modernă [lɛ], respectiv [ʀɛːn][4];
limba gotică maiza > en veche māra > en modernă more „mai mult”[17].

Într-o limbă ca franceza, a cărei ortografie este dominată de principiul istoric și etimologic, scrierea păstrează deseori diftongii și triftongii reduși.

În română sunt cazuri de reducere a două vocale în hiat la una singură, ca variante în graiuri față de limba standard. Procesul trece printr-o fază în care cele două vocale formează un diftong, ex. căuta [kə.uˈta] > [kəu̯ˈta] > căta[18].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Bidu-Vrănceanu 1997, p. 106-107.
  2. ^ a b Bussmann 1998, p. 192-193.
  3. ^ a b Crystal 2008, p. 82.
  4. ^ a b c d Dubois 2002, p. 89.
  5. ^ a b c Constantinescu-Dobridor 1998, articolul sinereză.
  6. ^ Klajn 2005, p. 30-31.
  7. ^ a b Crystal 2008, p. 39.
  8. ^ a b A. Jászó 2007, p. 127.
  9. ^ Bussmann 1998, p. 316.
  10. ^ Dubois 2002, p. 149.
  11. ^ Crystal 2008, p. 146.
  12. ^ Bărbuță 2000, p. 107.
  13. ^ Kalmbach 2013, § 4.21.
  14. ^ Dubois 2002, p. 464.
  15. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul asimilare.
  16. ^ Picoche și Marchello-Nizia 1999, p. 198.
  17. ^ Bussmann 1998, p. 1160.
  18. ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul contragere.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Coalescență_(fonetică)&oldid=15919634