Anthony Burgess

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Anthony Burgess (n. 25 februarie 1917, d. 22 noiembrie 1993) a fost un romancier și un critic englez, celebru pentru scrierea romanului său distopicPortocala mecanică”, ecranizat de Stanley Kubrick. Este de asemenea un compozitor britanic.

Note biografice[modificare | modificare sursă]

Personalitatea complexă a lui Burgess continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, compozitor, libretist, eseist, semantician, traducător și critic, totul la el ține de paradox. Literatura i-a adus succesul, dar Burgess ar fi vrut să fie privit mai curând ca muzician („Muzica e o artă mai pură pentru că nu se leagă direct de peripețiile oamenilor“). Pentru a rezista psihic în timp ce scria grozăviile din Portocala mecanică a trebuit să se îmbete zdravăn, altminteri se considera înainte de toate un autor comic. El însuși a fost victima unei farse: în 1959 i se diagnostighează un cancer la creier, medicii îi mai dau doar un an de trăit și, vrând să lase în urmă ceva avere, scrie repede patru romane care au succes. Diagnosticul se dovedește greșit, iar Burgess rămâne scriitor. În ciuda nonconformismului violent al Portocalei mecanice, în anii '70 îl regăsim în America, unde joacă rolul unui distins profesor de literatură.

Viața[modificare | modificare sursă]

Copilăria[modificare | modificare sursă]

John Burgess Wilson se naște pe 25 februarie 1917 la Manchester. N-o să primească cel de-al doilea prenume, Anthony, decât mai târziu, iar pseudonimul său literar bine cunoscut nu-l va adopta înainte de 1956.

La vârsta de un an, din cauza gripei spaniole din 1918, moare mama sa care fusese o actriță și dansatoare minoră cunoscută, potrivit lui însuși Burgess, sub numele de scenă The Beautiful Belle Burgess. Tatăl, Joseph Wilson, fusese printre altele, ofițer în armată, pianist, vânzător de enciclopedii etc. Se recăsătorește cu o cârciumăreasă. Burgess îl descrie ca „cel mai absent alcoolic care s-a pretins vreodată a fi un tată”.

De fapt, Burgess a fost crescut de mătușa lui, iar mai târziu de mama vitregă. Copilăria și-a petrecut-o mai mult singur.

Tinerețea și studiile[modificare | modificare sursă]

Burgess și-a început studiile la St. Edmund's Roman Catholic Elementary School, iar ulterior la Școala Primară Romano-Catolică Bishop Bilsborrow Memorial din Moss Side. Timp de câțiva ani, familia sa a locuit pe strada Princess din același district.

Notele bune obținute la Bishop Bilsborrow au atras după sine primirea unui loc la Școala Generală Catolică Xaverian College din Manchester. În anii de adolescență petrecuți la această școală Burgess s-a îndepărtat în mod formal de catolicism, deși nu se poate spune că s-a despărțit vreodată definitiv de Biserică.

A intrat la Universitatea din Manchester în 1937 și a absolvit studiile universitare trei ani mai târziu cu o diplomă de licență în Limba și Literatura Engleză. Lucrarea lui de licență a avut ca subiect Doctor Faustus de Christopher Marlowe.

De fapt, la început, Burgess dorise să facă studii muzicale, dar notele sale la fizică - materie necesară pentru studiul muzicii pe atunci - au fost considerate insuficent de bune pentru a a-i asigura un loc în cadrul programului de studii muzicale.

Tatăl lui Burgess a murit de gripă în 1938 iar mama lui vitregă doi ani mai târziu în urma unui atac de cord.

Stagiul militar pe front[modificare | modificare sursă]

În 1940 Burgess și-a avut partea lui, nu tocmai eroică, de serviciu militar pe front, activând la început în cadrul corpului medical al Armatei Regatului Unit (Royal Army Medical Corps), perioadă care a inclus și un stagiu la spitalul militar de campanie din Morpeth, Northumberland. În această perioadă a dirijat ocazional o formație de dans a armatei. Mai târziu a fost mutat în cadrul departamentului educațional al Armatei Regale (Army Educational Corps), unde printre altele a condus ședințe de logopedie la un spital de boli nervoase. A eșuat în încercarea sa de a deveni ofițer.

În 1942 a avut loc în Bournemouth căsătoria dintre Burgess și o femeie de origine galeză pe nume Llewela Jones, fiica cea mai mare a unui director de liceu, cunoscută de toți ca „Lynne”. Deși Burgess a suținut în mai multe rînduri că numele ei complet era Llewela Isherwood Jones, „Isherwood” nu apare nicăieri pe certificatul ei de naștere. Totodată, Lynne nu avea nicio legătură de rudenie cu scriitorul Christopher Isherwood așa cum multă lume credea. Lynne și Burgess fuseseră colegi de facultate la Universitatea din Manchester. Din această căsnicie „furtunoasă” nu a rezultat nici un copil, iar Lynne avea să moară în 1968 de ciroză hepatică pe fondul alcoolismului de care suferea.

Mai târziu, Burgess a fost staționat la o garnizoană militară din Gibraltar, teritoriu în sudul extrem al Spaniei și controlat de Marea Britanie după încheierea Păcii de la Utrecht (vezi A Vision of Battlements - O viziune a bătăliilor). Aici a activat ca lector conferențiar pe teme ca discurs și teatru, a predat limba germană, rusă, franceză și spaniolă și a ajutat la familiarizarea trupelor cu codul de conduită britanic. A fost totodată instructor al comitetului central consultativ pentru educația Forțelor Armate Britanice în cadrul Ministerului Educației.

Începuturile carierei didactice[modificare | modificare sursă]

Burgess a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major în 1946 și, în decursul următorilor patru ani, a fost conferențiar pe teme ca discurs și teatru la Mid-West School of Education de lângă Wolverhampton și la Bamber Bridge Emergency Teacher Training College de lîngă Preston(cunoscută și ca „the Brigg” și asociată cu Universitatea din Birmingham).

La sfârșitul anului 1950 a fost angajat ca profesor de literatură engleză la școala generală Banbury Grammar School (desființată între timp) din Banbury, Oxfordshire (vezi The Worm and the Ring - Viermele și Inelul, operă acuzată de femeia-primar de atunci din Banbury de calomnie la adresa ei). Pe lângă îndatoririle sale didactice, Burgess trebuia să supervizeze desfășurararea activităților sportive. A condus totodată clubul de teatru al școlii.

Acești ani aveau să fie considerați unii din cei mai fericiți din viața lui Burgess. Datorită sprijinului financiar acordat de tatăl lui Lynne, cuplul a reușit să plătească un avans în vederea cumpărării unei vile în pitorescul sat Adderbury, nu departe de Banbury.

Burgess obișnuia să organizeze diverse acțiuni teatrale pentru amatori în timpul său liber. În aceste acțiuni erau implicați atât localnici cât și elevi, fiind puse în scenă, printre altele, piese ca Sweeney Agonistes de T.S. Eliot sau The Gioconda Smile - Zâmbetul Giocondei de Aldous Huxley (Burgess și-a denumit vila din Adderbury Little Gidding, după titlul unuia din cele Patru Cvartete - Four Quartets de T.S. Eliot).

În Adderbury și-a format Burgess primele deprinderi jurnalistice, mai multe articole de-ale sale fiind publicate în ziarul local Banbury Guardian.

Viitorul scriitor era un obișnuit al al barurilor din sat, în special The Bell și The Red Lion, unde predilecția sa pentru consumul de cidru în cantități mari era binecunoscută. Se crede că el și soția sa au primit interdicția de a mai intra în mai multe baruri din Adderbury din cauza comportamentului lor turbulent.

Malaya[modificare | modificare sursă]

În ianuarie 1954 Burgess a susținut un interviu în cadrul biroului colonial britanic pentru un post în Malaya (azi Malaezia) ca profesor și ofițer răspunzător cu educația în serviciul colonial britanic. A primit și acceptat cu râvnă acest post, fiind nerăbdător să exploreze ținuturile Orientului. Câteva luni mai târziu el și soția sa au plecat spre Singapore din Southampton pe vasul de linie Willem Ruys cu escală în Port Said și Colombo.

Burgess a fost staționat inițial în Kuala Kangsar, orașul regal din Perak aflat pe atunci în Federația Statelor Malaeziene. Aici a predat la Malay College, supranumit și „Eton-ul Estului” și cunoscut acum ca Malay College Kuala Kangsar (MCKK).

Pe lângă îndatoririle sale didactice la această școală a copiilor liderilor malaezieni, Burgess activa și ca director de internat responsabil cu studenții școlii pregătitoare, care erau cazați într-un conac în stil victorian cunoscut ca „Pavilionul Regelui”. Clădirea fusese odinioară ocupată de reprezentantul diplomatic britanic din Perak și dobândise tristul renume de loc de tortură în timpul celui de-al II-lea război mondial deoarece servise ca sediu al Kempeitai (poliția secretă japoneză).

Așa cum de altfel se menționează în romanele și autobiografia sa, sfârșitul anilor '50 au coincis pentru Burgess cu insurgența comunistă, un război nedeclarat cunoscut și ca „Starea de urgență malaeziană” (1948-1960), atunci când cultivatorii de cauciuc europeni precum și mulți malaezieni, chinezi și tamili au fost țintele mai multor atacuri teroriste.

După o presupusă dispută referitoare la cazarea lui și a soției sale avută cu directorul de la Malay College dar nu neapărat din această cauză, lui Burgess i-a fost oferit un post altundeva și cuplul s-a mutat într-un apartament destul de zgomotos aflat în „Pavilionul Regelui”, unde se poate spune că nu exista prea multă intimitate. Acesta ar fi fost motivul pentru care Burgess s-a transferat la Teachers' Training College din orașul Khota Baru, statul Kelantan. Khota Baru era situat la granița cu Thailanda într-o zonă cedată de aceasta britanicilor în 1909 și aici fusese detașat un consilier britanic.

Burgess a ajuns să scrie și să vorbească în mod fluent în Malay. La acea dată alfabetul folosit era o variantă a alfabetului arab cunoscută sub numele de Jawi. Își petrecea majoritatea timpului de liber cu scrisul văzut ca „un hobby de gentleman, deoarece știam ca nu se putea face bani din asta”. Acum și-a publicat primele romane Timpul pentru Tigru, Inamicul din pătură și Beds in the East. Acestea aveau să devină cunoscute sub numele colectiv de „Trilogia malaeziană” și aveau să fie publicate într-un singur volum Ziua cea lungă piere. De-a lungul timpului petrecut în Est a scris și Literatura engleză: Manual pentru studenți, aceasta fiind, de fapt, prima carte publicată a lui Burgess (dacă nu punem la socoteală un eseu publicat în copilărie la secțiunea de tineret a ziarului londonez Daily Express).

Brunei[modificare | modificare sursă]

În 1959, după ce locuise pentru o vreme în Marea Britanie, Burgess a acceptat o altă slujbă în Orient, de această dată la Colegiul Sultan Omar Ali Saifuddin, în Bandar Seri Begawan, Brunei, sultanat aflat pe coasta nordică a Insulei Borneo. Brunei era protectorat britanic din 1888 și nu-și va obține independența până în 1984. În Brunei, Burgess a schițat romanul care, odată publicat în 1961, va fi numit Devil of a State. Deși descrie Bruneiul, din motive juridice acțiunea a fost plasată într-un sultanat est-african imaginar, asemănător Zanzibarului. În acestă perioadă Burgess și-a pierdut cunoștința în sala de clasă, pe când preda istorie, și anume cauzele și consecințele Partidei de Ceai din Boston. Au existat mărturii că ar fi fost diagnosticat ca având o tumoră craniană inoperabilă cu prognostic negativ, aceasta fiind responsabilă pentru criza suferită. Această ipoteză s-a dovedit a fi greșită. El suferea din cauza alcoolismului (asociat cu o alimentație deficitară), a adesea oprimantului climat sud-asiatic, constipației cronice, muncii în exces și a dezamăgirilor profesionale. Cum a spus el însuși, urmașii sultanilor și elitei din Brunei "nu doreau să fie educați", pentru că abundența petrolului le garanta averea și statutul privilegiat. E posibil ca Burgess să fi căutat un pretext pentru a abandona catedra și a deveni scriitor, el debutând târziu în arta ficțiunii.

Douăzeci de ani mai târziu, într-un interviu, Burgess a descris astfel perioada petrecută în Brunei: "Într-o bună zi, în sala de clasă, am hotărât că îndeajuns îi lăsasem pe alții să conducă. Așa că m-am întins pe jos doar ca să văd ce va urma." Cu altă ocazie a vorbit de "un colaps voluntar provocat de o pură plictiseală și frustrare". Însă o altă variantă i-a fost prezentată veteranului artelor si presei britanice, Jeremy Isaacs, în 1987: "Am fost îndepărtat din serviciul colonial pentru motive politice deghizate în motive clinice".

Repatrierea[modificare | modificare sursă]

Burgess a fost repatriat și eliberat din poziția sa în Brunei, după care a fost internat într-un spital londonez (vezi "Doctorul e bolnav", engl. ''The Doctor Is Sick''), în care a fost supus unor teste neurologice care s-au dovedit negative. La externare, benificiind de o sumă moștenită de către soția sa și de economii adunate în cei șase ani petrecuți în Orient, a decis că are independența financiară pentru a deveni scriitor. Cei doi soți au locuit succesiv într-un apartament în Hove, lângă Brighton, Sussex (vezi seria Enderby); în casa "Applegarth" din satul Etchingham, Sussex, situată la doi pași de rezidența Burwash în care locuise Rudyard Kipling, precum și în Chiswick (surburbie a Londrei), aflată în apropierea studiourilor TV BBC White City pe care Burgess le-a frecventat în acea perioadă. După vacanța petrecută împreună cu soția sa în URSS, unde s-au oprit la Sankt-Petersburg (Leningrad), Burgess a scris ''Honey For the Bears'' (trad. "Miere pentru urși") și a conceput parțial limbajul folosit în "Portocala Mecanică".

Exilul european[modificare | modificare sursă]

Catre sfârșitul anilor '60, Burgess locuia din nou înafara Angliei, motivul fiind taxele (tax exile). De această dată condițiile erau impunătoare; într-adevăr, la moartea sa, Burgess era multimilionar, lăsând multiple proprietăți (case și apartamente) în Europa, în valoare de sute de mii. El a locuit pentru o vreme într-o casă cumpărată în Lija, Malta, însă necazurile cu un funcționar al statului a grăbit o mutare la Roma. Avea un apartament în capitala italiană și o casă la țară în Bracciano, precum și o proprietate în Montalbuccio. Avea de asemenea o vilă în Provence, în Callian du Var, Franța, și un apartment în apropierea Baker Street, Londra, lângă presupusa locuință a lui Sherlock Holmes din povestirile lui Arthur Conan Doyle.

Burgess a locuit doi ani în Statele Unite, lucrând ca visiting professor la Universitatea Princeton (1970), ca distinguished professor" la City College of New York (1972), și predând metode de scriere literară (creative writing) la Universitatea Columbia. A fost de asemenea scriitor (writer-in-residence) la Universitatea North Carolina, Chapel Hill (1969) și la Universitatea din Buffalo (1976) și a predat tehnica romanului la Universitatea din Iowa (1975).

Într-un final, s-a stabilit la Monaco, unde a fost activ în comunitatea locală, devenind în 1984 cofondator al Princess Grace Irish Library, un centru pentru studii culturale irlandeze (http://www3.monaco.mc/pglib/). A petrecut mult timp și la un chalet în Lugano, Elveția.

După moartea lui Lynne în 1968 la vârsta de 47 de ani, datorată cirozei hepatice, (vezi Beard's Roman Women), s-a recăsătorit cu Liliana Macellari, o translatoare italiană, adoptând fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioară. Se pare ca unul dintre factorii determinanți ai mutării definitive la Monaco a fost o încercare de răpire a băiatului, numit Paolo-Andrea, la Roma.

Moartea[modificare | modificare sursă]

Burgess a scris odată: "Voi muri undeva pe tărâmuri mediterannene, cu o eulogie imprecisă în Nice-Matin, neplâns, în curând uitat." De fapt el va muri în țara natală. S-a întors la Twickenham, o suburbie externă a Londrei, unde avea o casă, să moară pe 22 noiembrie, 1993. Avea 76 de ani. Moartea sa (cauzată de un cancer pulmonar – a fost multă vreme fumător) s-a petrecut la Spitalul St John&St Elizabeth în St John's Wood din apropierea Londrei. Se crede că a scris romanul Byrne pe patul de moarte.

Se pare că și-ar fi dorit ca cenușa să-i fie păstrată în Cimitirul Moston din Manchester, însă până la urmă au ajuns la cimitirul din Monte Carlo.

Epitaful de pe piatra memorială de marmură a lui Burgess, în spatele căreia e păstrat vasul cu rămășițele sale, este inscripționată "Abba Abba", ceea ce are câteva ințelesuri: (1) ebraicul "Tată, tată", adică invocarea Domnului ca Părinte (Marcu 14:36 etc.); (2) inițialele lui Burgess's; (3) grupul pop ABBA, care a obținut faimă mondială în anii '70, când Burgess însuși se afla la vârf; (4) parte din schema rimei a unui sonet Petrarchan; (5) ultimele cuvinte rostite de Isus în aramaica, de pe Cruce; și (6) romanul lui Burgess despre moartea lui Keats, Abba Abba.

Fiul vitreg al lui Burgess, Paolo-Andrea, i-a supraviețuit mai puțin de o decadă, murind la 37 de ani, în 2002.

Realizări[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

Cu trilogia Malaeziană (Time For A Tiger, The Enemy in the Blanket și Beds in the East), primele sale încercări în arta ficțiunii care au fost publicate, Burgess a emis pretenția de a fi scris romanul malayez definitiv (de ex. romanul experiențelor repatriatului în Malaezia). Acesta se adaugă unei familii de astfel de explorări ficționale ale estului, cuprinzând Burma lui George Orwell(Burmese Days), India lui E.M. Forster (A Passage to India) și Viet Nam-ul lui Graham Greene (The Quiet American). În acest fel Burgess continuă tradiția stabilită de Rudyard Kipling pentru India și, pentru Asia de Sud-Est în general, de Joseph Conrad și W. Somerset Maugham.

Spre deosebire de Conrad, Maugham și Greene, care nu au făcut nici un efort de a învăța limbile locale, însă ca Orwell (care stăpânea bine Urdu și limba Burmese, necesară activității sale ca ofițer de poliție) și Kipling (care vorbea Hindi, învățată în copilărie), Burgess vorbea și scria excelent Malay. Aceasta rezultă într-o impresionantă veridicitate și înțelegere a grijilor indigene în trilogie.

Anii repatrierii lui Burgess(c. 1960-69) au rezultat nu doar în ciclul Enderby, ci și în neglijatul The Right to an Answer, care atinge tematica vieții și a morții, și în One Hand Clapping (pentru care regizorul Francis Coppola a achiziționat recent drepturile de ecranizare), în parte o satiră a vacuumului culturii de masă. Această epocă a asistat și la publicarea The Worm and the Ring, care a fost retrasă din circulație sub amenințarea cu un proces a unuia dintre foștii colegi ai lui Burgess.

Cea mai cunoscută (sau faimoasă după ecranizarea lui Stanley Kubrick operă a lui Burgess, Portocala mecanică (1962), a fost produsul acestor ani fertili. Inspirat inițial de un incident din Al Doilea Razboi Mondial, în care soția sa Lynne ar fi fost jefuită și atacată în Londra în timpul întreruperii curentului electric de către dezertori din armata americană (întâmplare ce putea să fi contribuit la un avort pe care aceasta l-a suferit), cartea era o examinare a liberului arbitru și a moralității. Tânărul anti-erou, Alex, capturat după o carieră de violență și turbulență, este supus reeducării (aversion conditioning) pentru a-i stopa violența. Acest fapt îl lasă fără apărare în fața altor oameni și incapabil de a mai gusta muzica (în special Beethoven, și încă mai special Simfonia a Noua) care, pe lângă violență, besides violence, constituia o plăcere intensă pentru el.

Apoi a venit Nothing Like the Sun, o recreere ficțională a vieții amoroase a lui Shakespeare și o examinare a (parțial sifilitică, se sugerează) originii viziunii creative a bardului. Aceasta a câștigat prețuirea criticilor, plasându-l pe Burgess în prima linie a romancierilor generației sale.

Până în anii '70, creațiile lui Burgess deveniseră foarte experimentale, și unii critici văd o scădere a calității în această perioadă. MF (1971) a arătat influența lui Claude Lévi-Strauss și a structuraliștilor. Beard's Roman Women e considerat de mulți cel mai fără de succes roman al sau (pledoarie în favoarea sa: a fost scris în întregime pe drum, în rulota sa Bedford Dormobile). Acesta e însă revelator pe plan personal, descriind mortea primei soții a lui Burgess, durerea sa și aventura care a dus la al doilea lui mariaj. Napoleon Symphony conține printre multe altele un superb portret al unei societăți arabe sub occupația unei puteri vestice (Egipt de către Franța).

În anii '80 a avut loc reîntoarcerea triumfătoare; în această perioadă temele religioase au căpătat preponderență (vezi The Kingdom of the Wicked și Man of Nazareth ca și Earthly Powers). Deși Burgess s-a îndepărtat de catolicism devreme în tinerețea sa, influența educației catolice și viziunea catolică au rămas influente în opera sa de-a lungul întregii sale vieți. Aceasta se observă in discuția despre liberul arbitru din "Portocala Mecanică" și în viziunea apocaliptică asupra schimbărilor devastatoare din Biserica Romano-Catolică – cauzate de ceea ce poate fi înțeles drept influența Satanică – în Earthly Powers (1980). Această operă a fost scrisă inițial ca o parodie a romanului de mare succes.

Burgess a continuat să lucreze în timpul bolii sale terminale și încă scria pe patul de moarte. Ultimele scrieri cuprind Any Old Iron, o sagă a două familii (una ruso-galeză, cealaltă evreiască) ce cuprinde naufragiul Titanicului, revoluția bolșevică, războiul civil din Spania, Primul Război Mondial, începuturile Statului Israel (ca și imaginara redescoperire a sabiei Regelui Arthur, Excalibur). A Dead Man In Deptford, despre Christopher Marlowe, e un fel de volum însoțitor al romanului său despre Shakespeare novel Nothing Like The Sun. Romanul de poezie narativă novel Byrne a fost publicat postum.

Burgess a câștigat puține premii în patria sa – capodopera Earthly Powers, de exemplu, a pierdut cu faimă premiul Booker pentru ficțiune – deși a obținut titluri onorifice de la universitățile din St Andrews, Birmingham și Manchester și a fost membru (Fellow) al Royal Society of Literature. Succesul său a fost mai mare pe Continent, unde a primit ordinul francez "Commandeur des Arts et des Lettres" și a devenit "Commandeur de Merite Culturel" în Monaco.

Critică[modificare | modificare sursă]

Burgess și-a început cariera în critică, cu un text bine-primit, English Literature, A Survey for Students, încă folosit în școlile engleze. Au urmat The Novel Today și The Novel Now: A Student's Guide to Contemporary Fiction.

Apoi au urmat studiile despre Joyce studies Here Comes Everybody: An Introduction to James Joyce for the Ordinary Reader (publicat și ca Re Joyce), Joysprick: An Introduction to the Language of James Joyce, și A Shorter Finnegan's Wake. Capitolul său The Novel (Romanul) din Encyclopædia Britannica din 1970 e considerat un clasic al genului.

Burgess a scris studii critice despre William Shakespeare, Ernest Hemingway și D.H. Lawrence. Al săuNinety-nine Novels: The Best in English Since 1939 rămâne un ghid de neînlocuit, în timp ce discursul publicat Obscenity and the Arts explorează aspecte ale pornografiei.

Lingvistică[modificare | modificare sursă]

Burgess a fost poliglot, stăpânind limbile Malay, rusă, franceză, germană, spaniolă, italiană și galeză pe lângă Engleza nativă, precum si noțiuni de ebraică, japoneză, Chineză, suedeză și persană.

"Educația lingvistică a lui Burgess", scriu Raymond Chapman și Tom McArthur în ''The Oxford Companion to the English Language'', "e vizibilă în dialogul îmbogățit de pronunțări distinctive și în plăcerile limbajului."

Interesul său în lingvistică s-a reflectat în jargonul adolescentin anglo-rus inventat în Portocala Mecanică (numit Nadsat) și în filmulQuest for Fire (1981), pentru care a inventat un limbaj preistoric.

Eroul din The Doctor is Sick, Dr. Edwin Spindrift, e profesor de linvistică. Aceasta scapă dintr-un spital populat, cum a scris criticul Saul Maloff (), cu niște "cazuri psihiatrice care exemplifică în mod fericit variantele limbii engleze".

Burgess, care a ținut cursuri de fonetică la Universitatea din Birmingham la sfârșitul anilor '40, investighează domeniul lingvisticii în Language Made Plain și A Mouthful of Air.

Jurnalism[modificare | modificare sursă]

Burgess a scris regulat articole în ziare și reviste britanice, italiane, franceze și americane – chiar compulsiv – și în cantități prodigioase. Martin Amis a scris în Observer în 1987: "...pe lângă faptul că scrie regulat pentru fiecare ziar și magazin cunoscut, Anthony Burgess scrie cu regularitate și pentru toate cele necunoscute. Luați la întâmplare un trimestrial maghiar sau un tabloid portughez – și iată un Burgess, cu un discurs despre goulaș sau test-driving noul Fiat 500".

"A fost star-ul nostru, întotdeauna gata să se apuce de ceva nou, precis cu termenele, lungimea și copiile" a scris editorul literar al lui Burgess la Observer, Michael Ratcliffe.

Selecțiuni din jurnalismul lui Burgess pot fi găsite în Urgent Copy, Homage to QWERT YUIOP și One Man's Chorus.

Scenarii de film[modificare | modificare sursă]

Burgess a scris scenariile pentruMoses Legiuitorul (Gianfranco De Bosio 1975, cu Burt Lancaster, Anthony Quayle și Ingrid Thulin), Isus din Nazaret (Franco Zeffirelli 1977, cu Robert Powell, Olivia Hussey și Rod Steiger), și A.D. (Stuart Cooper 1985, cu Ava Gardner, Anthony Andrews și James Mason).

El a inventat limbajul epocii de piatră pentru La Guerre du Feu (Quest for Fire) (Jean-Jacques Annaud 1981, cu Everett McGill, Ron Perlman și Nicholas Kadi).

A adunat multe scenarii nepublicate, inclusiv unul despre Shakespeare, ce urma să fie numit Will! sauThe Bawdy Bard, bazat pe romanul său Nothing Like The Sun.

Simfonii[modificare | modificare sursă]

În spusele lui Burgess, cum alții se bucură de yachting sau golf, "Eu compun muzică". A compus cu regularitate întreaga sa viață.

Operele sale sunt rar executate astăzi, însă câteva au fost transmise în timpul vieții sale la BBC Radio. Simfonia (No. 3) în C a fost prezentată în premieră de către orchestra Universității din Iowa în 1975. Multe din lucrările sale nepublicate sunt listate în This Man and Music.

Sinfoni Melayu, caracterizată de către biograful lui Burgess Roger Lewis ca fiind "Elgar with bongo-bong drums", a fost descrisă de Burgess ca o încercare de a "combina elemente muzicale locale cu un limbaj sintetic bazat pe tobe și xilofoane ale nativilor".

Structura romanului Napoleon Symphony (1974) a fost modelată după Eroica a lui Beethoven, în timp ce Mozart and the Wolf Gang (1991) reflectă sunetele și ritmurile compoziției mozartiene.

Cu toate că Burgess și-a exprimat cu claritate părerea negativă față de muzica pop apărută către mijlocul anilor '60, el a fost numit "nașul punk-ului" ca rezultat al imaginii nihiliste despre viitor prezente în Portocala Mecanică.

La programul radio al British Broadcasting Corporation Desert Island Discs din 1966, Borgess a ales: Purcell, Rejoice in the Lord Always; Bach, Goldberg Variations No 13; Elgar, Simfonia No.1 în A flat major; Wagner, Walter's Trial Song din Die Meistersinger von Nürnberg; Debussy, Fêtes; Lambert, The Rio Grande; Walton, Simfonia No.1 în B flat; and Vaughan Williams, On Wenlock Edge.

Operă și musical-uri[modificare | modificare sursă]

Burgess a tradus opera Carmen a lui Bizet, care a fost interpretată de English National Opera.

El a creat o operetă bazată pe romanul lui James Joyce Ulysses, numită Blooms of Dublin (compusă în 1982 și interpretată la BBC), și a compus muzica pentru punerea în scenă a traducerii sale a piesei Cyrano de Bergerac adaptând piesa lui Rostand pentru Broadway în 1971.

Noul său libret pentru Oberon-ul lui Weber a fost interpretat de o companie de operă din Edinburg, Scottish Opera.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

Non-fiction[modificare | modificare sursă]