Enceladus (satelit): Diferență între versiuni

Enceladus este al șaselea cel mai mare satelit al lui Saturn (al 19-lea ca mărime din Sistemul Solar). Are aproximativ 500 de kilometri în diametru,^[16] aproximativ o zecime din cel al celui mai mare satelit al lui Saturn, Titan. Enceladus este în mare parte acoperit de gheață proaspătă și curată, ceea ce îl face unul dintre cele mai reflectorizante corpuri ale Sistemului Solar. În consecință, temperatura suprafeței sale la amiază atinge doar -198 °C (75,1 K; -324,4 °F), mult mai rece decât ar fi un corp care absoarbe lumina. În ciuda dimensiunilor sale mici, Enceladus are o gamă largă de forme de relief, variind de la regiuni vechi, puternic craterizate, până la reliefuri tinere, deformate tectonic.

Enceladus a fost descoperit pe 28 august 1789 de William Herschel,^[17]^[18]^[19] dar se știa puțin despre el până când cele două sonde spațiale Voyager, Voyager 1 și Voyager 2, au zburat pe lângă Saturn în 1980 și 1981.^[20] În 2005, sonda spațială Cassini a început mai multe zboruri apropiate pe lângă Enceladus, dezvăluindu-i suprafața și mediul în detaliu. În special, Cassini a descoperit pene bogate în apă care se găsesc din regiunea polară de sud.^[21]Criovulcanii din apropierea polului sud aruncă în spațiu jeturi, asemănătoare gheizerelor, de vapori de apă, hidrogen molecular, alte substanțe volatile și materiale solide, inclusiv cristale de clorură de sodiu și particule de gheață, în total aproximativ 200 de kilograme pe secundă.^[20]^[22] Au fost identificate peste 100 de gheizere.^[23] O parte din vaporii de apă cad înapoi sub formă de „zăpadă”; restul scapă și furnizează cea mai mare parte a materialului care formează Inelul E al lui Saturn.^[24]^[25] Potrivit oamenilor de știință de la NASA, penele sunt similare în compoziție cu cometele. În 2014, NASA a raportat că Cassini a găsit dovezi pentru un mare ocean subteran de apă lichidă, cu o grosime de aproximativ 10 km.^[26]^[27]^[28] Existența oceanului subteran al lui Enceladus a fost de atunci modelată și replicată matematic.^[29]

Aceste observații ale gheizerelor, împreună cu descoperirea scăpării căldurii interne și a foarte puținelor (dacă există) cratere în regiunea polară de sud, arată că Enceladus este în prezent activ din punct de vedere geologic. La fel ca mulți alți sateliți din sistemele extinse ale planetelor gigantice, Enceladus este prins într-o rezonanță orbitală. Rezonanța sa cu Dione îi crește excentricitatea orbitală, care este amortizată de forțele mareice, încălzindu-i interiorul și conducând activitatea geologică.^[30]

Cassini a efectuat o analiză chimică a penelor lui Enceladus, găsind dovezi pentru activitatea hidrotermală, ^[31]^[32] posibil conducând la chimie complexă.^[33] Cercetările în curs de desfășurare asupra datelor Cassini sugerează că mediul hidrotermal al lui Enceladus ar putea fi locuibil pentru unele dintre microorganismele din izvoarele hidrotermale ale Pământului și că metanul găsit în pene ar putea fi produs de astfel de organisme.^[34]^[35]

Istorie

Descoperire

Enceladus a fost descoperit de William Herschel pe 28 august 1789, în timpul primei utilizări a noului său telescop de 1,2 m de 40 de picioare, pe atunci cel mai mare din lume, la Observatory House din Slough, Anglia.^[36]^[37] Magnitudinea sa aparentă slabă (HV = +11,7) și apropierea sa de Saturn și inelele lui Saturn, mult mai strălucitoare, îl fac pe Enceladus dificil de observat de pe Pământ cu telescoape mai mici. La fel ca mulți sateliți ai lui Saturn descoperiți înainte de era spațială, Enceladus a fost observat pentru prima dată în timpul unui echinocțiu saturnian, când Pământul se află în planul inelului. În astfel de momente, reducerea strălucirii de la inele face sateliții mai ușor de observat.^[38] Înainte de misiunile Voyager, vederea lui Enceladus sa îmbunătățit puțin față de punctul observat pentru prima dată de Herschel. Au fost cunoscute doar caracteristicile sale orbitale, cu estimări ale masei, densității și albedo-ului.

Numire

Enceladus este numit după gigantul Enceladus din mitologia greacă.^[1] Numele, la fel ca numele fiecăruia dintre primii șapte sateliți ai lui Saturn care au fost descoperiți, a fost sugerat de fiul lui William Herschel, John Herschel, în publicația sa din 1847 Results of Astronomical Observations made at Cape of Good Hope.^[39] El a ales aceste nume pentru că Saturn, cunoscut în mitologia greacă ca Cronos, era liderul Titanilor.

Formele de relief de pe Enceladus sunt numite de Uniunea Astronomică Internațională (IAU) după personaje și locuri din traducerea lui Burton a cărții O mie și una de nopți. Craterele sunt numite după personaje, în timp ce alte tipuri de forme de relief, cum ar fi fossae (depresiuni lungi și înguste), dorsa (culmi), planitiae (câmpii), sulci (șanțuri paralele lungi) și rupes (râpe) sunt numite după locuri. IAU a numit oficial 85 de forme de relief pe Enceladus, cel mai recent Samaria Rupes, numită anterior Samaria Fossa.^[40]^[41]

Orbită și rotație

Enceladus este unul dintre principalii sateliți interiori ai lui Saturn împreună cu Dione, Tethys și Mimas. Orbitează la 238.000 km (147.886 mi) de centrul lui Saturn și la 180.000 km (111.847 mi) de vârful norilor, între orbitele lui Mimas și Tethys. Îl orbitează pe Saturn la fiecare 32,9 ore, suficient de rapid pentru ca mișcarea sa să fie observată într-o singură noapte de observație. Enceladus se află în prezent într-o rezonanță orbitală de 2:1 cu Dione, completând două orbite în jurul lui Saturn pentru fiecare orbită finalizată de Dione. Această rezonanță menține excentricitatea orbitală a lui Enceladus (0,0047), care este cunoscută sub numele de excentricitate forțată. Această excentricitate nenulă are ca rezultat deformarea mareică a lui Enceladus. Căldura disipată rezultată din această deformare este principala sursă de încălzire pentru activitatea geologică a lui Enceladus. Enceladus orbitează în partea cea mai densă a inelului E al lui Saturn, cel mai exterior dintre inelele sale majore și este principala sursă a compoziției materiale a inelului.^[42]

La fel ca majoritatea sateliților mari ai lui Saturn, Enceladus se rotește sincron cu perioada sa orbitală, păstrând aceași față îndreptată spre Saturn. Spre deosebire de Luna Pământului, Enceladus nu pare să libreze mai mult de 1,5° în jurul axei sale de rotație. Cu toate acestea, analiza formei lui Enceladus sugerează că, la un moment dat, acesta a fost într-o librație secundară rotație-orbită forțată de 1:4. Această librație i-ar fi putut oferi lui Enceladus o sursă suplimentară de căldură.^[43] ^[44] ^[45]

Sursa inelului E

Posibile origini ale metanului găsite în pene

Penele de pe Enceladus, care sunt similare în compoziție cu cometele,^[46] s-au dovedit a fi sursa materialului din inelul E al lui Saturn.^[47] Inelul E este cel mai larg și cel mai exterior inel al lui Saturn (cu excepția inelului Phoebe rarefiat). Este un disc extrem de larg, dar difuz, de material microscopic de gheață sau praf, distribuit între orbitele lui Mimas și Titan.^[48]

Modelele matematice arată că inelul E este instabil, cu o durată de viață între 10.000 și 1.000.000 de ani; prin urmare, particulele care îl compun trebuie reintroduse în mod constant.^[49] Enceladus orbitează în interiorul inelului, la punctul cel mai îngust, dar cel mai dens din inel. În anii 1980, unii bănuiau că Enceladus este principala sursă de particule pentru inel.^[50]^[51]^[52]^[53] Această ipoteză a fost confirmată de primele două zboruri apropiate ale lui Cassini în 2005.^[54]^[55]

CDA „a detectat o creștere mare a numărului de particule în apropierea lui Enceladus”, confirmând că Enceladus este sursa principală pentru inelul E.^[54] Analiza datelor CDA și INMS sugerează că norul de gaz prin care a zburat Cassini în timpul apropierii din iulie și observat de la distanță cu magnetometrul și UVIS, au fost de fapt pene criovulcanice bogate în apă, provenite din fisuri din apropierea polului sud.^[56]

Confirmarea vizuală a ventilației a venit în noiembrie 2005, când ISS a fotografiat jeturi de particule de gheață asemănătoare cu gheizere care se ridicau din regiunea polară de sud a lui Enceladus.^[57] (Deși pana a fost fotografiată înainte, în ianuarie și februarie 2005, studii suplimentare ale răspunsului camerei la unghiuri de fază înalte, când Soarele este aproape în spatele lui Enceladus, și compararea cu imagini echivalente cu unghi de fază înalt făcute cu alți sateliți Saturnieni, au fost făcute, necesare înainte ca acest lucru să poată fi confirmat.^[58])

Enceladus orbitând în inelul E al lui Saturn
Aglomerările de la gheizerele lui Enceladus - comparația imaginilor ("a";"c") cu simulări de pe calculator
Regiunea polară de sud a lui Enceladus - locații ale celor mai active gheizere producătoare de aglomerații

Erupțiile de pe Enceladus arată ca niște jeturi discrete, dar pot fi în schimb „erupții perdea”.([1] animațievideo)

Geologie

Forme de relief

Enceladus – terminator înclinat – nordul este sus

Voyager 2 a fost prima sondă spațială care a observat în detaliu suprafața lui Enceladus, în august 1981. Examinarea imaginilor rezultate cu cea mai înaltă rezoluție a dezvăluit cel puțin cinci tipuri diferite de teren, inclusiv mai multe regiuni de teren cu cratere, regiuni de teren neted (tânar) și benzi de teren crestat mărginesc adesea zonele netede.^[59] În plus, au fost observate fisuri liniare extinse^[60] și escarpe. Având în vedere lipsa relativă de cratere de pe câmpiile netede, aceste regiuni au probabil mai puțin de câteva sute de milioane de ani. În consecință, Enceladus trebuie să fi fost activ recent cu „vulcanism de apă” sau alte procese care reînnoiesc suprafața.^[61] Gheața proaspătă, curată, care îi domină suprafața, îi conferă lui Enceladus cea mai reflectivă suprafață a oricărui corp din Sistemul Solar, cu un albedo geometric vizual de 1,38 și un albedo Bond bolometric de 0,81±0,04. Deoarece reflectă atât de multă lumină solară, suprafața sa atinge doar o temperatură medie la amiază de -198 °C (−324 °F), oarecum mai rece decât alți sateliți Saturnieni.

Observațiile efectuate în timpul a trei zboruri efectuate de Cassini pe 17 februarie, 9 martie și 14 iulie 2005 au dezvăluit forme de relief ale lui Enceladus cu mult mai multe detalii decât observațiile Voyager 2. Câmpiile netede, pe care Voyager 2 le observase, s-au transformat în regiuni relativ lipsite de cratere, pline cu numeroase culmi mici și scarpuri. Numeroase fracturi au fost găsite în terenul mai vechi, cu cratere, ceea ce sugerează că suprafața a fost supusă unei deformări extinsive de când s-au format craterele.^[62] Unele zone nu conțin cratere, indicând evenimente majore de refacere la suprafață în trecutul geologic recent. Există fisuri, câmpii, teren ondulat și alte deformări ale scoarței. Mai multe regiuni suplimentare de teren tânăr au fost descoperite în zone care nu au fost bine fotografiate de nicio sondă spațială Voyager, cum ar fi terenul bizar de lângă polul sud. Toate acestea indică faptul că interiorul lui Enceladus este lichid astăzi, chiar dacă ar fi trebuit să înghețe de mult.^[61]

Enceladus – gheață proaspătă posibil detectată (18 septembrie 2020)

Enceladus – Hartă în infraroșu (29 septembrie 2020)

Hărți în culoare îmbunătățită ale emisferelor posterioare și anterioare ale lui Enceladus

Cratere de impact

Craterizarea este un eveniment comun pe multe corpuri ale Sistemului Solar. O mare parte din suprafața lui Enceladus este acoperită cu cratere la diferite densități și niveluri de degradare.^[63] Această subdiviziune a terenurilor craterizate pe baza densității craterelor (și, prin urmare, a vârstei suprafeței) sugerează că suprafața lui Enceladus a fost refăcută în mai multe etape.^[64]

Observațiile Cassini au oferit o privire mult mai bună asupra distribuției și dimensiunii craterelor, arătând că multe dintre craterele lui Enceladus sunt puternic degradate prin relaxarea vâscoasă și fracturare.^[65] Relaxarea vâscoasă permite gravitației, pe o scară de timp geologică, să deformeze craterele și alte caracteristici topografice formate în gheață, reducând cantitatea de topografie în timp. Rata cu care se întâmplă acest lucru depinde de temperatura gheții: gheața mai caldă este mai ușor de deformat decât gheața mai rece și mai rigidă. Craterele relaxate vâscos tind să aibă podele bombate sau sunt recunoscute ca cratere doar printr-o margine circulară ridicată. Craterul Dunyazad este un exemplu excelent de crater relaxat vâscos pe Enceladus, cu o podea cu cupolă proeminentă.^[66]

Forme de relief tectonice

Voyager 2 a găsit mai multe tipuri de forme de relief tectonice pe Enceladus, inclusiv canale adânci, escarpe și centuri de șanțuri și culmi.^[67] Rezultatele de la Cassini sugerează că tectonica este modul dominant de deformare pe Enceladus, inclusiv ifturi, unul dintre cele mai dramatice tipuri de forme de relief tectonice care au fost observate. Aceste canioane pot avea până la 200 km lungime, 5-10 km lățime și 1 km adâncime. Asemenea forme de relief sunt tinere din punct de vedere geologic, deoarece ele traversează alte forme de relief tectonice și au relief topografic bine definit, cu aflorințe proeminente de-a lungul râpelor.^[68]

Dovezile tectonicei de pe Enceladus sunt, de asemenea, derivate din terenul canelat, constând din benzi de șanțuri curbilinii și culmi. Aceste benzi, descoperite pentru prima dată de Voyager 2, separă adesea câmpiile netede de regiunile craterizate.^[67] Terenurile canelate, cum ar fi Samarkand Sulci, amintesc de terenul canelat de pe Ganymede. Cu toate acestea, spre deosebire de cele văzute pe Ganymede, topografia canelată de pe Enceladus este în general mai complexă. Mai degrabă decât seturi paralele de canale, aceste benzi apar adesea ca benzi de forme de relief în formă de V, aliniate neîngrijit. În alte zone, aceste benzi se înclină în sus cu fracturi și culmi pe lungimea formei de relief. Observațiile Cassini ale lui Samarkand Sulci au scos la iveală pete întunecate (125 și 750 m lățime) situate paralel cu fracturile înguste. În prezent, aceste pete sunt interpretate ca gropi de prăbușire în cadrul acestor centuri simple crestate.^[69]

Pe lângă fracturile adânci și benzile canelate, Enceladus are câteva alte tipuri de teren tectonic. Multe dintre aceste fracturi se găsesc în benzi care taie terenul craterizat. Aceste fracturi se propagă probabil doar câteva sute de metri înscoarță. Multe au fost probabil influențate în timpul formării lor de regolitul slăbit produs de cratere, schimbând adesea direcția fracturii care se propagă.^[69]^[70] Un alt exemplu de forme de relief tectonice de pe Enceladus sunt șanțurile liniare găsite pentru prima dată de Voyager 2 și văzute cu o rezoluție mult mai mare de Cassini. Aceste canale liniare pot fi văzute tăind peste alte tipuri de teren, cum ar fi lanțuri de canale și de culmi. La fel ca rifturile adânci, ele sunt printre cele mai tinere forme de relief de pe Enceladus. Cu toate acestea, unele șanțuri liniare au fost înmuiate precum craterele din apropiere, sugerând că sunt mai vechi. Culmile au fost, de asemenea, observate pe Enceladus, deși nu atât de mult ca cele văzute pe Europa. Aceste culmi sunt relativ limitate ca întindere și au o înălțime de până la un kilometru. Au fost observate și cupole înalte de un kilometru.^[69] Având în vedere nivelul de refacere al suprafeșei găsit pe Enceladus, este clar că mișcarea tectonică a fost un conducător important al geologiei pentru o mare parte a istoriei sale.^[68]

Câmpii netede

Două regiuni de câmpie netedă au fost observate de Voyager 2. Ele au, în general, relief jos și au mult mai puține cratere decât în terenurile craterizate, indicând o vârstă de suprafață relativ tânără.^[71] Într-una dintre regiunile netede de câmpie, Sarandib Planitia, nu au fost vizibile cratere până la limita rezoluției. O altă regiune de câmpie netedă la sud-vest de Sarandib este străbătută de mai multe depresini și scarpuri. De atunci, Cassini a văzut aceste regiuni de câmpii netede, cum ar fi Sarandib Planitia și Diyar Planitia, cu o rezoluție mult mai mare. Imaginile Cassini arată aceste regiuni pline cu culmi și fracturi de relief jos, cauzate probabil de deformare.^[72] Imaginile de înaltă rezoluție cu Sarandib Planitia au dezvăluit o serie de cratere mici, care permit o estimare a vârstei suprafeței de fie 170 milioane de ani, fie 3,7 miliarde de ani, în funcție de populația presupusă a impactorilor.

Acoperirea extinsă a suprafeței oferită de Cassini a permis identificarea unor regiuni suplimentare de câmpie netedă, în special pe emisfera anterioară a lui Enceladus (partea lui Enceladus care stă cu fața spre direcția mișcării în timp ce îl orbitează pe Saturn). În loc să fie acoperită cu creste de relief jos, această regiune este acoperită de numeroase seturi de canale și creste care se încrucișează, similar cu deformarea observată în regiunea polară de sud. Această zonă se află pe partea opusă a lui Enceladus față de Sarandib și Diyar Planitiae, ceea ce sugerează că amplasarea acestor regiuni este influențată de mareele lui Saturn pe Enceladus.^[73]

Regiunea polară de sud

Imaginile făcute de Cassini în timpul zborului din 14 iulie 2005, au dezvăluit o regiune distinctă, deformată tectonic, care înconjoară polul sud al lui Enceladus. Această zonă, ajungând până la 60° latitudine sudică, este acoperită de fracturi și creste tectonice.^[74] Zona are puține cratere considerabile, ceea ce sugerează că este cea mai tânără suprafață de pe Enceladus și de pe oricare dintre sateliții de gheață de dimensiuni medii; modelarea vitezei de craterizare sugerează că unele regiuni ale terenului polar de sud sunt, probabil, chiar de 500.000 de ani sau mai puțin. Aproape de centrul acestui teren se află patru fracturi delimitate de culmi, numite neoficial „dungi de tigru”.^[75] Ele par a fi cele mai tinere forme de relief din această regiune și sunt înconjurate de gheață cu granulație mare de culoare verde mentă (în culoare falsă, imagine UV-verde-IR apropiat), văzută în altă parte la suprafață în aflorimente și pereți de fractură.^[74] Aici gheața „albastră” se află pe o suprafață plană, ceea ce indică faptul că regiunea este suficient de tânără pentru a nu fi acoperită cu gheață cu granulație fină din inelul E. Rezultatele instrumentului spectrometru vizual și în infraroșu (VIMS) sugerează că materialul de culoare verde care înconjoară dungile de tigru este chimic distinct de restul suprafeței lui Enceladus. VIMS a detectat gheață cristalină în dungi, sugerând că acestea sunt destul de tinere (probabil mai puțin de 1.000 de ani) sau că gheața de suprafață a fost modificată termic în trecutul recent.^[76] VIMS a detectat, de asemenea, compuși organici simpli (care conțin carbon) în dungile de tigru, chimie care nu au fost găsite nicăieri altundeva pe Enceladus până acum.^[77]

Una dintre aceste zone de gheață „albastră” din regiunea polară de sud a fost observată la rezoluție ridicată în timpul zborului de pe 14 iulie 2005, dezvăluind o zonă de deformare tectonă extremă și un teren cu blocuri, cu unele zone acoperite cu bolovani de 10–100 m.^[78]

Discontinuități în formă de Y, fotografiate pe 15 februarie 2016

Limita regiunii polare de sud este marcată de un model de creste și văi paralele, în formă de Y și V. Forma, orientarea și locația acestor forme de relief sugerează că acestea sunt cauzate de modificări ale formei generale a lui Enceladus. Începând cu 2006, existau două teorii pentru ceea ce ar putea cauza o astfel de schimbare a formei: orbita lui Enceladus ar fi putut migra spre interior, ceea ce duce la o creștere a ratei de rotație a lui Enceladus. O astfel de schimbare ar duce la o formă mai aplatizată; sau o masă de material cald în ridicare, cu densitate scăzută, în interiorul lui Enceladus, ar fi putut duce la o schimbare a poziției actualului teren polar sud de la latitudinile medii sudice ale lui Enceladus la polul său sud.^[79] În consecință, forma elipsoidă a satelitului s-ar fi ajustat pentru a se potrivi cu noua orientare. O problemă a ipotezei aplatizării polare este că ambele regiuni polare ar trebui să aibă istorii de deformare tectonică similare. Cu toate acestea, regiunea polară nordică este dens craterizată și are o vârstă a suprafeței mult mai veche decât polul sud.^[80] Variațiile de grosime în litosfera lui Enceladus sunt o explicație pentru această discrepanță. Variațiile grosimii litosferice sunt susținute de corelația dintre discontinuitățile în formă de Y și cuspizile în formă de V de-a lungul marginii terenului polar de sud și vârsta relativă a suprafeței regiunilor adiacente de teren non-polar sud. Discontinuitățile în formă de Y și fracturile de tensiune nord-sud în care duc, sunt corelate cu un teren mai tânăr, cu litosfere probabil mai subțiri. Cuspizii în formă de V sunt adiacenți terenurilor mai vechi, cu mai multe cratere.

Pene polare de sud

După întâlnirile lui Voyager cu Enceladus de la începutul anilor 1980, oamenii de știință au postulat că acesta este activ din punct de vedere geologic, pe baza suprafeței sale tinere, reflectante și a locației în apropierea miezului inelului E.^[81] Pe baza conexiunii dintre Enceladus și inelul E, oamenii de știință au bănuit că Enceladus era sursa de material din inelul E, poate prin evacuarea vaporilor de apă.^[82]^[83] Citirile din trecerea lui Cassini din 2005 au sugerat că criovulcanismul, în care apa și alte substanțe volatile sunt materialele erupte în loc de roca de silicat, a fost descoperit pe Enceladus. Prima observare Cassini a unui val de particule de gheață deasupra polului sud al lui Enceladus a venit din imaginile Imaging Science Subsystem (ISS) realizate în ianuarie și februarie 2005, deși posibilitatea unui artefact al camerei a întârziat un anunț oficial. Datele de la instrumentul magnetometru în timpul apropierii din 17 februarie 2005 au oferit dovezi pentru o atmosferă planetară. Magnetometrul a observat o deflecție a câmpului magnetic, în concordanță cu ionizarea locală a gazului neutru. În plus, a fost observată o creștere a puterii undelor de ciclotron ionic în apropierea orbitei lui Enceladus, ceea ce a fost o dovadă suplimentară a ionizării gazului neutru. Aceste unde sunt produse prin interacțiunea particulelor ionizate și a câmpurilor magnetice, iar frecvența undelor este apropiată de frecvența giroscopică a ionilor proaspăt produși, în acest caz vaporii de apă. În timpul celor două apropieri următoare, echipa magnetometrului a stabilit că gazele din atmosfera lui Enceladus sunt concentrate peste regiunea polară de sud, cu densitatea atmosferică departe de pol fiind mult mai mică. Spectrograful cu imagini ultraviolete (UVIS) a confirmat acest rezultat prin observarea a două ocultații stelare în timpul apropierilor din 17 februarie și 14 iulie. Spre deosebire de magnetometru, UVIS nu a reușit să detecteze o atmosferă deasupra lui Enceladus în timpul întâlnirii din februarie când a privit deasupra regiunii ecuatoriale, dar a detectat vapori de apă în timpul unei ocultații peste regiunea polară de sud în timpul întâlnirii din iulie.

Cassini a zburat prin acest nor de gaz la câteva întâlniri, permițând instrumentelor precum spectrometrul de ioni și masă neutră (INMS) și analizorul de praf cosmic (CDA) să preleveze mostre direct din pene. (Vezi secțiunea „Compoziție”.) Imaginile din noiembrie 2005 au arătat structura fină a penei, dezvăluind numeroase jeturi (probabil care provin din numeroase fisuri distincte) într-o componentă mai mare și slabă care se extinde până la aproape 500 km (310 mi) de la suprafață.^[84] Particulele au o viteză medie de 1,25 ± 0,1 kilometri pe secundă,^[85] și o viteză maximă de 3,40 km/s.^[86] UVIS de la Cassini a observat mai târziu jeturi de gaz care coincid cu jeturile de praf văzute de ISS în timpul unei întâlniri neplanificate cu Enceladus din octombrie 2007.

Analiza combinată a imaginilor, spectrometriei de masă și a datelor magnetosferice sugerează că penele polare de sud observat emană din camere subterane sub presiune, similar cu gheizerele sau cu fisurile hidrotermale ale Pământului. Fisurile hidrotermale sunt probabil analogia mai apropiată, deoarece emisia periodică sau episodică este o proprietate inerentă a gheizerelor. Penele lui Enceladus au fost observate a fi continue până la un factor de câtva. Se crede că mecanismul care conduce și susține erupțiile este încălzirea mareică.^[87] Intensitatea erupției jeturilor polare de sud variază semnificativ în funcție de poziția lui Enceladus pe orbita sa. Penele sunt de aproximativ patru ori mai strălucitoare atunci când Enceladus se află la apoapsidă (punctul din orbita sa cel mai îndepărtat de Saturn) decât atunci când se află la periapsidă.^[88]^[89]^[90] Acest lucru este în concordanță cu calculele geofizice care prevăd că fisurile polare de sud sunt sub compresie în apropierea periapsidei, împingându-le, și sub tensiune lângă apoapsidă, deschizându-le forțat.^[91]

O mare parte din activitatea penelor constă în erupții largi asemănătoare unor perdele. Iluziile optice dintr-o combinație de direcție de vizualizare și geometria locală a fracturii făceau anterior penele să arate ca jeturi discrete.^[92]^[93]^[94]

Măsura în care criovulcanismul apare într-adevăr este un subiect al unor dezbateri, deoarece apa, fiind mai densă decât gheața cu aproximativ 8%, are dificultăți să erupă în circumstanțe normale. Pe Enceladus, se pare că criovulcanismul are loc deoarece fisurile pline cu apă sunt expuse periodic la vid, fisurile fiind deschise și închise de încordările mareice.^[95]^[96]^[97]

Enceladus – animație cu o pană (00:48)
Enceladus și jeturile polare de sud (13 aprilie 2017).
Pene deasupra marginii lui Enceladus hrănind inelul E
O imagine Cassini în culoare falsă a jeturilor

Rezultate recente

Din cauza prezenței apei, Enceladus este unul din cei trei candidați la căutarea de viață extraterestră, ceilalți doi fiind planeta Marte și satelitul Europa al planetei Jupiter. Mai exact, motivul acestei bănuieli îl constituie prezența pe Enceladus a tuturor celor 3 factori necesari pentru organismele vii:

energie (prezentă prin fenomenele calde de pe Enceladus),
molecule conținând carbon (substanțe organice),
apă.

Pe lângă aburii de apă, în martie 2008 sonda Cassini a mai detectat: azot, bioxid de carbon, metan, acetilenă și cian în diverse proporții, precum și urme de etan, propan, benzol, formaldehidă ș.a.

În data de 3 aprilie 2014, NASA ^[98] și ESA ^[99] au anunțat că măsurătorile efectuate de Cassini indică prezența unui vast ocean cu apă în stare lichidă sub suprafața satelitului. Conform datelor, oceanul ar putea avea o adâncime de 10 km și s-ar afla sub o crustă de gheață cu o grosime între 30 și 40 km. NASA consideră că prezența oceanului include Enceladus printre cele mai probabile locuri din Sistemul Solar în care ar putea exista viață microbiană.

(Pentru comparație:

Recent, în valea McMurdo din estul Antarcticei au fost descoperite bacterii anaerobe care trăiesc într-o mare subterană foarte sărată, lichidă, la temperatura de -10 °C, unde nu există oxigen. Acest biotop s-a format acum circa 1,5 milioane de ani.
Formarea microbilor pe Pământ a fost relativ rapidă: ei au apărut la "numai" câteva sute de milioane de ani după formarea planetei.)

Legături externe

ro Enceladus ar putea fi primul loc cu viață extraterestră
de Revista „Spektrum der Wissenschaft” din iunie 2009
en Revista Nature. Drept criteriu de căutare introdu "Enceladus"
ro În căutarea vieții extraterestre: Enceladus - noua frontieră, 8 iunie 2011, Mihaela Stanescu, Descoperă
Enceladus - Misterul gheizerelor a fost dezlegat, 15 aprile 2015, Descopera Universul

Note

^ ^a ^b „Planetary Body Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Science Center. Arhivat din original la 25 august 2009. Accesat în 12 ianuarie 2015.
^ JBIS: journal of the British Interplanetary Society, v. 36 (1983), p. 140
^ Postberg et al. "Plume and surface composition of Enceladus", p. 129–130, 148, 156; Lunine et al. "Future Exploration of Enceladus and Other Saturnian Moons", p. 454; in Schenk et al., eds. (2018) Enceladus and the Icy Moons of Saturn
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Facts
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Porco Helfenstein et al. 2006
^ ^a ^b ^c Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Roatsch et al. 2009
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Jacobson Antreasian et al. 2006
^ McKinnon, W. B. (2015). „Effect of Enceladus's rapid synchronous spin on interpretation of Cassini gravity”. Geophysical Research Letters. 42 (7): 2137–2143. Bibcode:2015GeoRL..42.2137M. doi:10.1002/2015GL063384 .
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Verbiscer et al. 2007
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Howett_2010
^ Spencer, John R.; Pearl, J. C.; et al. (2006). „Cassini Encounters Enceladus: Background and the Discovery of a South Polar Hot Spot”. Science. 311 (5766): 1401–5. Bibcode:2006Sci...311.1401S. doi:10.1126/science.1121661. PMID 16527965.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Observatorio ARVAL
^ Waite, Jr., Jack Hunter; Combi, M. R.; et al. (2006). „Cassini Ion and Neutral Mass Spectrometer: Enceladus Plume Composition and Structure”. Science. 311 (5766): 1419–22. Bibcode:2006Sci...311.1419W. doi:10.1126/science.1121290. PMID 16527970.
^ Dougherty, M. K.; Khurana, K. K.; et al. (2006). „Identification of a Dynamic Atmosphere at Enceladus with the Cassini Magnetometer”. Science. 311 (5766): 1406–9. Bibcode:2006Sci...311.1406D. doi:10.1126/science.1120985. PMID 16527966.
^ Hansen, Candice J.; Esposito, L.; et al. (2006). „Enceladus' Water Vapor Plume”. Science. 311 (5766): 1422–5. Bibcode:2006Sci...311.1422H. doi:10.1126/science.1121254. PMID 16527971.
^ „Enceladus: Facts & Figures”. Solar System Exploration. NASA. 12 august 2013. Arhivat din original la 16 octombrie 2013. Accesat în 26 aprilie 2014.
^ „Planetary Body Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Science Center. Arhivat din original la 25 august 2009. Accesat în 12 ianuarie 2015.
^ Herschel, W. (1 ianuarie 1790). „Account of the Discovery of a Sixth and Seventh Satellite of the Planet Saturn; With Remarks on the Construction of Its Ring, Its Atmosphere, Its Rotation on an Axis, and Its Spheroidal Figure”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 80: 1–20. doi:10.1098/rstl.1790.0004. Arhivat din original la 27 aprilie 2014. Accesat în 27 aprilie 2014.
^ Herschel, W. (1795). „Description of a Forty-feet Reflecting Telescope”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 85: 347–409. Bibcode:1795RSPT...85..347H. doi:10.1098/rstl.1795.0021. (reported by Arago, M. (1871). „Herschel”. Annual Report of the Board of Regents of the Smithsonian Institution. pp. 198–223. Arhivat din original la 13 ianuarie 2016. )
^ ^a ^b Lovett, Richard A. (4 septembrie 2012). „Secret life of Saturn's moon: Enceladus”. Cosmos Magazine. Arhivat din original la 15 august 2014. Accesat în 29 august 2013.
^ Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. The New York Times. Arhivat din original la 9 mai 2020. Accesat în 13 martie 2015.
^ Spencer, John R.; Nimmo, F. (mai 2013). „Enceladus: An Active Ice World in the Saturn System”. Annual Review of Earth and Planetary Sciences. 41: 693–717. Bibcode:2013AREPS..41..693S. doi:10.1146/annurev-earth-050212-124025.
^ Dyches, Preston; Brown, Dwayne; et al. (28 iulie 2014). „Cassini Spacecraft Reveals 101 Geysers and More on Icy Saturn Moon”. NASA/JPL. Arhivat din original la 14 iulie 2017. Accesat în 29 iulie 2014.
^ „Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source”. NASA News. 14 aprilie 2015. Arhivat din original la 16 aprilie 2015. Accesat în 15 aprilie 2015.
^ „Ghostly Fingers of Enceladus”. NASA/JPL/Space Science Institute. 19 septembrie 2006. Arhivat din original la 27 aprilie 2014. Accesat în 26 aprilie 2014.
^ Platt, Jane; Bell, Brian (3 aprilie 2014). „NASA Space Assets Detect Ocean inside Saturn Moon”. NASA/JPL. Arhivat din original la 3 aprilie 2014. Accesat în 3 aprilie 2014.
^ Witze, A. (3 aprilie 2014). „Icy Enceladus hides a watery ocean”. Nature. doi:10.1038/nature.2014.14985. Arhivat din original la 1 septembrie 2015. Accesat în 4 septembrie 2015.
^ Iess, L.; Stevenson, D. J.; Parisi, M.; Hemingway, D.; Jacobson, R.A.; Lunine, Jonathan I.; Nimmo, F.; Armstrong, J. W.; Asmar, S. W.; Ducci, M.; Tortora, P. (4 aprilie 2014). „The Gravity Field and Interior Structure of Enceladus” (PDF). Science. 344 (6179): 78–80. Bibcode:2014Sci...344...78I. doi:10.1126/science.1250551. PMID 24700854. Arhivat din original (PDF) la 2 decembrie 2017. Accesat în 13 iulie 2019.
^ Tjoa, J. N. K. Y.; Mueller, M.; Tak, F. F. S. van der (1 aprilie 2020). „The subsurface habitability of small, icy exomoons”. Astronomy & Astrophysics (în engleză). 636: A50. arXiv:2003.09231 . Bibcode:2020A&A...636A..50T. doi:10.1051/0004-6361/201937035. ISSN 0004-6361.
^ Efroimsky, M. (1 ianuarie 2018). „Tidal viscosity of Enceladus”. Icarus. 300: 223–226. arXiv:1706.09000 . Bibcode:2018Icar..300..223E. doi:10.1016/j.icarus.2017.09.013.
^ Waite, Jr., Jack Hunter; Glein, C. R.; Perryman, R. S.; Teolis, Ben D.; Magee, B. A.; Miller, G.; Grimes, J.; Perry, M. E.; Miller, K. E.; Bouquet, A.; Lunine, Jonathan I.; Brockwell, T.; Bolton, S. J. (2017). „Cassini finds molecular hydrogen in the Enceladus plume: Evidence for hydrothermal processes”. Science. 356 (6334): 155–159. Bibcode:2017Sci...356..155W. doi:10.1126/science.aai8703 . PMID 28408597.
^ Hsu, Hsiang-Wen; Postberg, Frank; et al. (11 martie 2015). „Ongoing hydrothermal activities within Enceladus”. Nature. 519 (7542): 207–10. Bibcode:2015Natur.519..207H. doi:10.1038/nature14262. PMID 25762281.
^ Postberg, Frank; et al. (27 iunie 2018). „Macromolecular organic compounds from the depths of Enceladus”. Nature. 558 (7711): 564–568. Bibcode:2018Natur.558..564P. doi:10.1038/s41586-018-0246-4. PMC 6027964 . PMID 29950623.
^ Taubner, Ruth-Sophie; Pappenreiter, Patricia; Zwicker, Jennifer; Smrzka, Daniel; Pruckner, Christian; Kolar, Philipp; Bernacchi, Sébastien; Seifert, Arne H.; Krajete, Alexander; Bach, Wolfgang; Peckmann, Jörn; Paulik, Christian; Firneis, Maria G.; Schleper, Christa; Rittmann, Simon K.-M. R. (27 februarie 2018). „Biological methane production under putative Enceladus-like conditions”. Nature Communications. 9 (1): 748. Bibcode:2018NatCo...9..748T. doi:10.1038/s41467-018-02876-y. ISSN 2041-1723. PMC 5829080 . PMID 29487311.
^ Affholder, Antonin; et al. (7 iunie 2021). „Bayesian analysis of Enceladus's plume data to assess methanogenesis”. Nature Astronomy. 5 (8): 805–814. Bibcode:2021NatAs...5..805A. doi:10.1038/s41550-021-01372-6. Arhivat din original la 7 iulie 2021. Accesat în 7 iulie 2021.
^ Herschel, W. (1795). „Description of a Forty-feet Reflecting Telescope”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 85: 347–409. Bibcode:1795RSPT...85..347H. doi:10.1098/rstl.1795.0021. (reported by Arago, M. (1871). „Herschel”. Annual Report of the Board of Regents of the Smithsonian Institution. pp. 198–223. Arhivat din original la 13 ianuarie 2016. )
^ Frommert, H.; Kronberg, C. „William Herschel (1738–1822)”. The Messier Catalog. Arhivat din original la 19 mai 2013. Accesat în 11 martie 2015.
^ Redd, Nola Taylor (5 aprilie 2013). „Enceladus: Saturn's Tiny, Shiny Moon”. Space.com. Arhivat din original la 24 decembrie 2018. Accesat în 27 aprilie 2014.
^ As reported by Lassell, William (14 ianuarie 1848). „Names”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 8 (3): 42–3. Bibcode:1848MNRAS...8...42L. doi:10.1093/mnras/8.3.42 . Arhivat din original la 25 iulie 2008. Accesat în 15 iulie 2004.
^ „Nomenclature Search Results: Enceladus”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Science Center. Arhivat din original la 17 iunie 2013. Accesat în 13 ianuarie 2015.
^ „Samaria Rupes”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Research Program. Parametru necunoscut |entry-url= ignorat (ajutor)
^ Hillier, J. K.; Green, S. F.; et al. (iunie 2007). „The composition of Saturn's E ring”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 377 (4): 1588–96. Bibcode:2007MNRAS.377.1588H. doi:10.1111/j.1365-2966.2007.11710.x .
^ Efroimsky, M. (1 ianuarie 2018). „Tidal viscosity of Enceladus”. Icarus. 300: 223–226. arXiv:1706.09000 . Bibcode:2018Icar..300..223E. doi:10.1016/j.icarus.2017.09.013.
^ Efroimsky, M. (15 mai 2018). „Dissipation in a tidally perturbed body librating in longitude”. Icarus. 306: 328–354. arXiv:1706.08999 . Bibcode:2018Icar..306..328E. doi:10.1016/j.icarus.2017.10.020.
^ Hurford, Terry; Bruce, B. (2008). „Implications of Spin-orbit Librations on Enceladus”. American Astronomical Society, DPS Meeting #40, #8.06. 40: 8.06. Bibcode:2008DPS....40.0806H.
^ Battersby, Stephen (26 martie 2008). „Saturn's moon Enceladus surprisingly comet-like”. New Scientist. Arhivat din original la 30 iunie 2015. Accesat în 16 aprilie 2015.
^ „Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source”. NASA News. 14 aprilie 2015. Arhivat din original la 16 aprilie 2015. Accesat în 15 aprilie 2015.
^ Hedman, M. M.; Burns, J. A.; et al. (2012). „The three-dimensional structure of Saturn's E ring”. Icarus. 217 (1): 322–338. arXiv:1111.2568 . Bibcode:2012Icar..217..322H. doi:10.1016/j.icarus.2011.11.006.
^ Vittorio, Salvatore A. (iulie 2006). „Cassini visits Enceladus: New light on a bright world”. Cambridge Scientific Abstracts (CSA). CSA. Arhivat din original la 1 octombrie 2021. Accesat în 27 aprilie 2014.
^ Baum, W. A.; Kreidl, T. (iulie 1981). „Saturn's E ring: I. CCD observations of March 1980”. Icarus. 47 (1): 84–96. Bibcode:1981Icar...47...84B. doi:10.1016/0019-1035(81)90093-2.
^ Haff, P. K.; Eviatar, A.; et al. (1983). „Ring and plasma: Enigmae of Enceladus”. Icarus. 56 (3): 426–438. Bibcode:1983Icar...56..426H. doi:10.1016/0019-1035(83)90164-1.
^ Pang, Kevin D.; Voge, Charles C.; et al. (1984). „The E ring of Saturn and satellite Enceladus”. Journal of Geophysical Research. 89: 9459. Bibcode:1984JGR....89.9459P. doi:10.1029/JB089iB11p09459.
^ Blondel, Philippe; Mason, John (23 august 2006). Solar System Update. Berlin Heidelberg: Springer Science. pp. 241–3. Bibcode:2006ssu..book.....B. doi:10.1007/3-540-37683-6. ISBN 978-3-540-37683-5. Arhivat din original la 1 decembrie 2018. Accesat în 28 august 2017.
^ ^a ^b Spahn, F.; Schmidt, J.; et al. (2006). „Cassini Dust Measurements at Enceladus and Implications for the Origin of the E ring”. Science. 311 (5766): 1416–18. Bibcode:2006Sci...311.1416S. CiteSeerX 10.1.1.466.6748 . doi:10.1126/science.1121375. PMID 16527969.
^ Cain, Fraser (5 februarie 2008). „Enceladus is Supplying Ice to Saturn's A-Ring”. NASA. Universe Today. Arhivat din original la 26 aprilie 2014. Accesat în 26 aprilie 2014.
^ „NASA's Cassini Images Reveal Spectacular Evidence of an Active Moon”. NASA/JPL. 5 decembrie 2005. Arhivat din original la 12 martie 2016. Accesat în 4 mai 2016.
^ „Ghostly Fingers of Enceladus”. NASA/JPL/Space Science Institute. 19 septembrie 2006. Arhivat din original la 27 aprilie 2014. Accesat în 26 aprilie 2014.
^ „Spray Above Enceladus”. Cassini Imaging. Arhivat din original la 25 februarie 2006. Accesat în 22 martie 2005.
^ Rothery, David A. (1999). Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-512555-9.
^ Steigerwald, Bill (16 mai 2007). „Cracks on Enceladus Open and Close under Saturn's Pull”. NASA. Arhivat din original la 19 ianuarie 2009. Accesat în 17 mai 2007.
^ ^a ^b „Satun Moons – Enceladus”. Cassini Solstice Mission Team. JPL/NASA. Arhivat din original la 20 aprilie 2016. Accesat în 26 aprilie 2014.
^ Rathbun, J. A.; Turtle, E. P.; et al. (2005). „Enceladus' global geology as seen by Cassini ISS”. Eos Trans. AGU. 82 (52 (Fall Meeting Supplement), abstract P32A–03): P32A–03. Bibcode:2005AGUFM.P32A..03R.
^ Smith, B. A.; Soderblom, L.; et al. (1982). „A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images”. Science. 215 (4532): 504–37. Bibcode:1982Sci...215..504S. doi:10.1126/science.215.4532.504. PMID 17771273.
^ „Satun Moons – Enceladus”. Cassini Solstice Mission Team. JPL/NASA. Arhivat din original la 20 aprilie 2016. Accesat în 26 aprilie 2014.
^ Turtle, E. P.; et al. (28 aprilie 2005). „Enceladus, Curiouser and Curiouser: Observations by Cassini's Imaging Science Subsystem” (PDF). CHARM Teleconference. JPL/NASA. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2009.
^ „Shahrazad (Se-4)”. PIA12783: The Enceladus Atlas. NASA/Cassini Imaging Team. Arhivat din original la 17 martie 2017. Accesat în 4 februarie 2012.
^ ^a ^b Rothery, David A. (1999). Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-512555-9.
^ ^a ^b Helfenstein, P.; Thomas, P. C.; et al. Patterns of fracture and tectonic convergence near the south pole of Enceladus (PDF). Lunar and Planetary Science XXXVII (2006). Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016. Accesat în 27 aprilie 2014.
^ ^a ^b ^c Turtle, E. P.; et al. (28 aprilie 2005). „Enceladus, Curiouser and Curiouser: Observations by Cassini's Imaging Science Subsystem” (PDF). CHARM Teleconference. JPL/NASA. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2009.
^ Barnash, A. N.; et al. (2006). Interactions Between Impact Craters and Tectonic Fractures on Enceladus. Bulletin of the American Astronomical Society. 38 (3, presentation no. 24.06). p. 522. Bibcode:2006DPS....38.2406B.
^ Smith, B. A.; Soderblom, L.; et al. (1982). „A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images”. Science. 215 (4532): 504–37. Bibcode:1982Sci...215..504S. doi:10.1126/science.215.4532.504. PMID 17771273.
^ Turtle, E. P.; et al. (28 aprilie 2005). „Enceladus, Curiouser and Curiouser: Observations by Cassini's Imaging Science Subsystem” (PDF). CHARM Teleconference. JPL/NASA. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2009.
^ Nimmo, F.; Pappalardo, R. T. (2006). „Diapir-induced reorientation of Saturn's moon Enceladus”. Nature. 441 (7093): 614–16. Bibcode:2006Natur.441..614N. doi:10.1038/nature04821. PMID 16738654.
^ ^a ^b „Enceladus in False Color”. Cassini Imaging. 26 iulie 2005. Arhivat din original la 9 martie 2006. Accesat în 22 martie 2006.
^ Drake, Nadia (9 decembrie 2019). „How an Icy Moon of Saturn Got Its Stripes – Scientists have developed an explanation for one of the most striking features of Enceladus, an ocean world that has the right ingredients for life”. The New York Times. Arhivat din original la 11 decembrie 2019. Accesat în 11 decembrie 2019.
^ „Cassini Finds Enceladus Tiger Stripes Are Really Cubs”. NASA. 30 august 2005. Arhivat din original la 7 aprilie 2014. Accesat în 3 aprilie 2014.
^ Brown, R. H.; Clark, R. N.; et al. (2006). „Composition and Physical Properties of Enceladus' Surface”. Science. 311 (5766): 1425–28. Bibcode:2006Sci...311.1425B. doi:10.1126/science.1121031. PMID 16527972.
^ „Boulder-Strewn Surface”. Cassini Imaging. 26 iulie 2005. Arhivat din original la 11 mai 2013. Accesat în 26 martie 2006.
^ Nimmo, F.; Pappalardo, R. T. (2006). „Diapir-induced reorientation of Saturn's moon Enceladus”. Nature. 441 (7093): 614–16. Bibcode:2006Natur.441..614N. doi:10.1038/nature04821. PMID 16738654.
^ Smith, B. A.; Soderblom, L.; et al. (1982). „A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images”. Science. 215 (4532): 504–37. Bibcode:1982Sci...215..504S. doi:10.1126/science.215.4532.504. PMID 17771273.
^ Rothery, David A. (1999). Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-512555-9.
^ Baum, W. A.; Kreidl, T. (iulie 1981). „Saturn's E ring: I. CCD observations of March 1980”. Icarus. 47 (1): 84–96. Bibcode:1981Icar...47...84B. doi:10.1016/0019-1035(81)90093-2.
^ Haff, P. K.; Eviatar, A.; et al. (1983). „Ring and plasma: Enigmae of Enceladus”. Icarus. 56 (3): 426–438. Bibcode:1983Icar...56..426H. doi:10.1016/0019-1035(83)90164-1.
^ „NASA's Cassini Images Reveal Spectacular Evidence of an Active Moon”. NASA/JPL. 5 decembrie 2005. Arhivat din original la 12 martie 2016. Accesat în 4 mai 2016.
^ Perry, M. E.; Teolis, Ben D.; Grimes, J.; et al. (21 martie 2016). Direct Measurement of the Velocity of the Enceladus Vapor Plumes (PDF). 47th Lunar and Planetary Science Conference. The Woodlands, Texas. p. 2846. Arhivat din original (PDF) la 30 mai 2016. Accesat în 4 mai 2016.
^ Teolis, Ben D.; Perry, Mark E.; Hansen, Candice J.; Waite, Jr., Jack Hunter; Porco, Carolyn C.; Spencer, John R.; Howett, Carly J. A. (5 septembrie 2017). „Enceladus Plume Structure and Time Variability: Comparison of Cassini Observations”. Astrobiology. 17 (9): 926–940. Bibcode:2017AsBio..17..926T. doi:10.1089/ast.2017.1647. PMC 5610430 . PMID 28872900.
^ Kite, Edwin S.; Rubin, Allan M. (29 ianuarie 2016). „Sustained eruptions on Enceladus explained by turbulent dissipation in tiger stripes”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 113 (15): 3972–3975. arXiv:1606.00026 . Bibcode:2016PNAS..113.3972K. doi:10.1073/pnas.1520507113 . PMC 4839467 . PMID 27035954.
^ Spotts, P. (31 iulie 2013). „What's going on inside Saturn moon? Geysers offer intriguing new clue”. The Christian Science Monitor. Arhivat din original la 3 august 2013. Accesat în 3 august 2013.
^ Lakdawalla, E. (11 martie 2013). „Enceladus huffs and puffs: plumes vary with orbital longitude”. Planetary Society blogs. The Planetary Society. Arhivat din original la 2 februarie 2014. Accesat în 26 ianuarie 2014.
^ Spencer, John R. (31 iulie 2013). „Solar system: Saturn's tides control Enceladus' plume”. Nature. 500 (7461): 155–6. Bibcode:2013Natur.500..155S. doi:10.1038/nature12462. ISSN 0028-0836. PMID 23903653.
^ Hedman, M. M.; Gosmeyer, C. M.; et al. (31 iulie 2013). „An observed correlation between plume activity and tidal stresses on Enceladus”. Nature. 500 (7461): 182–4. Bibcode:2013Natur.500..182H. doi:10.1038/nature12371. ISSN 0028-0836. PMID 23903658.
^ Spitale, Joseph N.; Hurford, Terry A.; et al. (7 mai 2015). „Curtain eruptions from Enceladus' south-polar terrain”. Nature. 521 (7550): 57–60. Bibcode:2015Natur.521...57S. doi:10.1038/nature14368. ISSN 0028-0836. PMID 25951283.
^ Choi, Charles Q. (6 mai 2015). „'Jets' on Saturn Moon Enceladus May Actually Be Giant Walls of Vapor and Ice”. Space.com. Arhivat din original la 9 mai 2015. Accesat în 8 mai 2015.
^ „Long 'curtains' of material may be shooting off Saturn's moon Enceladus”. Los Angeles Times. ISSN 0458-3035. Arhivat din original la 12 mai 2015. Accesat în 8 mai 2015.
^ Nimmo, F.; Pappalardo, R. T. (8 august 2016). „Ocean worlds in the outer solar system” (PDF). Journal of Geophysical Research. 121 (8): 1378–1399. Bibcode:2016JGRE..121.1378N. doi:10.1002/2016JE005081 . Arhivat din original (PDF) la 1 octombrie 2017. Accesat în 1 octombrie 2017.
^ Hurford et al., 2007
^ Hedman et al., 2013
^ en NASA Space Assets Detect Ocean inside Saturn Moon
^ en Icy moon Enceladus has underground sea

Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/>

[Discovery-2] „Planetary Body Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Science Center. Arhivat din original la 25 august 2009. Accesat în 12 ianuarie 2015.

[3] JBIS: journal of the British Interplanetary Society, v. 36 (1983), p. 140

[4] Postberg et al. "Plume and surface composition of Enceladus", p. 129–130, 148, 156; Lunine et al. "Future Exploration of Enceladus and Other Saturnian Moons", p. 454; in Schenk et al., eds. (2018) Enceladus and the Icy Moons of Saturn

[Facts-5] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Facts

[Porco_Helfenstein_et_al._2006-6] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Porco Helfenstein et al. 2006

[Roatsch_et_al._2009-7] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Roatsch et al. 2009

[Jacobson_Antreasian_et_al._2006-8] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Jacobson Antreasian et al. 2006

[McKinnon2015-9] McKinnon, W. B. (2015). „Effect of Enceladus's rapid synchronous spin on interpretation of Cassini gravity”. Geophysical Research Letters. 42 (7): 2137–2143. Bibcode:2015GeoRL..42.2137M. doi:10.1002/2015GL063384 .

[Verbiscer_et_al._2007-10] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Verbiscer et al. 2007

[Howett_2010-11] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Howett_2010

[Spencer-12] Spencer, John R.; Pearl, J. C.; et al. (2006). „Cassini Encounters Enceladus: Background and the Discovery of a South Polar Hot Spot”. Science. 311 (5766): 1401–5. Bibcode:2006Sci...311.1401S. doi:10.1126/science.1121661. PMID 16527965.

[Observatorio_ARVAL-13] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Observatorio ARVAL

[Waite-14] Waite, Jr., Jack Hunter; Combi, M. R.; et al. (2006). „Cassini Ion and Neutral Mass Spectrometer: Enceladus Plume Composition and Structure”. Science. 311 (5766): 1419–22. Bibcode:2006Sci...311.1419W. doi:10.1126/science.1121290. PMID 16527970.

[Dougherty-15] Dougherty, M. K.; Khurana, K. K.; et al. (2006). „Identification of a Dynamic Atmosphere at Enceladus with the Cassini Magnetometer”. Science. 311 (5766): 1406–9. Bibcode:2006Sci...311.1406D. doi:10.1126/science.1120985. PMID 16527966.

[Hansen-16] Hansen, Candice J.; Esposito, L.; et al. (2006). „Enceladus' Water Vapor Plume”. Science. 311 (5766): 1422–5. Bibcode:2006Sci...311.1422H. doi:10.1126/science.1121254. PMID 16527971.

[Facts2-17] „Enceladus: Facts & Figures”. Solar System Exploration. NASA. 12 august 2013. Arhivat din original la 16 octombrie 2013. Accesat în 26 aprilie 2014.

[Discovery2-18] „Planetary Body Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Science Center. Arhivat din original la 25 august 2009. Accesat în 12 ianuarie 2015.

[Herschel_17902-19] Herschel, W. (1 ianuarie 1790). „Account of the Discovery of a Sixth and Seventh Satellite of the Planet Saturn; With Remarks on the Construction of Its Ring, Its Atmosphere, Its Rotation on an Axis, and Its Spheroidal Figure”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 80: 1–20. doi:10.1098/rstl.1790.0004. Arhivat din original la 27 aprilie 2014. Accesat în 27 aprilie 2014.

[Herschel_1795-20] Herschel, W. (1795). „Description of a Forty-feet Reflecting Telescope”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 85: 347–409. Bibcode:1795RSPT...85..347H. doi:10.1098/rstl.1795.0021. (reported by Arago, M. (1871). „Herschel”. Annual Report of the Board of Regents of the Smithsonian Institution. pp. 198–223. Arhivat din original la 13 ianuarie 2016. )

[Lovett_cosmos-21] Lovett, Richard A. (4 septembrie 2012). „Secret life of Saturn's moon: Enceladus”. Cosmos Magazine. Arhivat din original la 15 august 2014. Accesat în 29 august 2013.

[NYT-20150315-22] Chang, Kenneth (12 martie 2015). „Suddenly, It Seems, Water Is Everywhere in Solar System”. The New York Times. Arhivat din original la 9 mai 2020. Accesat în 13 martie 2015.

[Spencer2013a-23] Spencer, John R.; Nimmo, F. (mai 2013). „Enceladus: An Active Ice World in the Saturn System”. Annual Review of Earth and Planetary Sciences. 41: 693–717. Bibcode:2013AREPS..41..693S. doi:10.1146/annurev-earth-050212-124025.

[NASA-20140728-24] Dyches, Preston; Brown, Dwayne; et al. (28 iulie 2014). „Cassini Spacecraft Reveals 101 Geysers and More on Icy Saturn Moon”. NASA/JPL. Arhivat din original la 14 iulie 2017. Accesat în 29 iulie 2014.

[E_ring-25] „Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source”. NASA News. 14 aprilie 2015. Arhivat din original la 16 aprilie 2015. Accesat în 15 aprilie 2015.

[E_ring_2006-26] „Ghostly Fingers of Enceladus”. NASA/JPL/Space Science Institute. 19 septembrie 2006. Arhivat din original la 27 aprilie 2014. Accesat în 26 aprilie 2014.

[NASA-20140403-27] Platt, Jane; Bell, Brian (3 aprilie 2014). „NASA Space Assets Detect Ocean inside Saturn Moon”. NASA/JPL. Arhivat din original la 3 aprilie 2014. Accesat în 3 aprilie 2014.

[Witze2014-28] Witze, A. (3 aprilie 2014). „Icy Enceladus hides a watery ocean”. Nature. doi:10.1038/nature.2014.14985. Arhivat din original la 1 septembrie 2015. Accesat în 4 septembrie 2015.

[SCI-20140404-29] Iess, L.; Stevenson, D. J.; Parisi, M.; Hemingway, D.; Jacobson, R.A.; Lunine, Jonathan I.; Nimmo, F.; Armstrong, J. W.; Asmar, S. W.; Ducci, M.; Tortora, P. (4 aprilie 2014). „The Gravity Field and Interior Structure of Enceladus” (PDF). Science. 344 (6179): 78–80. Bibcode:2014Sci...344...78I. doi:10.1126/science.1250551. PMID 24700854. Arhivat din original (PDF) la 2 decembrie 2017. Accesat în 13 iulie 2019.

[30] Tjoa, J. N. K. Y.; Mueller, M.; Tak, F. F. S. van der (1 aprilie 2020). „The subsurface habitability of small, icy exomoons”. Astronomy & Astrophysics (în engleză). 636: A50. arXiv:2003.09231 . Bibcode:2020A&A...636A..50T. doi:10.1051/0004-6361/201937035. ISSN 0004-6361.

[Efroimsky_2018a-31] Efroimsky, M. (1 ianuarie 2018). „Tidal viscosity of Enceladus”. Icarus. 300: 223–226. arXiv:1706.09000 . Bibcode:2018Icar..300..223E. doi:10.1016/j.icarus.2017.09.013.

[Waite_et_al._2018-32] Waite, Jr., Jack Hunter; Glein, C. R.; Perryman, R. S.; Teolis, Ben D.; Magee, B. A.; Miller, G.; Grimes, J.; Perry, M. E.; Miller, K. E.; Bouquet, A.; Lunine, Jonathan I.; Brockwell, T.; Bolton, S. J. (2017). „Cassini finds molecular hydrogen in the Enceladus plume: Evidence for hydrothermal processes”. Science. 356 (6334): 155–159. Bibcode:2017Sci...356..155W. doi:10.1126/science.aai8703 . PMID 28408597.

[Hsu_et_al._2015-33] Hsu, Hsiang-Wen; Postberg, Frank; et al. (11 martie 2015). „Ongoing hydrothermal activities within Enceladus”. Nature. 519 (7542): 207–10. Bibcode:2015Natur.519..207H. doi:10.1038/nature14262. PMID 25762281.

[Postberg_et_al._2018-34] Postberg, Frank; et al. (27 iunie 2018). „Macromolecular organic compounds from the depths of Enceladus”. Nature. 558 (7711): 564–568. Bibcode:2018Natur.558..564P. doi:10.1038/s41586-018-0246-4. PMC 6027964 . PMID 29950623.

[Taubner_et_al._2018-35] Taubner, Ruth-Sophie; Pappenreiter, Patricia; Zwicker, Jennifer; Smrzka, Daniel; Pruckner, Christian; Kolar, Philipp; Bernacchi, Sébastien; Seifert, Arne H.; Krajete, Alexander; Bach, Wolfgang; Peckmann, Jörn; Paulik, Christian; Firneis, Maria G.; Schleper, Christa; Rittmann, Simon K.-M. R. (27 februarie 2018). „Biological methane production under putative Enceladus-like conditions”. Nature Communications. 9 (1): 748. Bibcode:2018NatCo...9..748T. doi:10.1038/s41467-018-02876-y. ISSN 2041-1723. PMC 5829080 . PMID 29487311.

[Affholder_et_al._2021-36] Affholder, Antonin; et al. (7 iunie 2021). „Bayesian analysis of Enceladus's plume data to assess methanogenesis”. Nature Astronomy. 5 (8): 805–814. Bibcode:2021NatAs...5..805A. doi:10.1038/s41550-021-01372-6. Arhivat din original la 7 iulie 2021. Accesat în 7 iulie 2021.

[Herschel_17952-37] Herschel, W. (1795). „Description of a Forty-feet Reflecting Telescope”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 85: 347–409. Bibcode:1795RSPT...85..347H. doi:10.1098/rstl.1795.0021. (reported by Arago, M. (1871). „Herschel”. Annual Report of the Board of Regents of the Smithsonian Institution. pp. 198–223. Arhivat din original la 13 ianuarie 2016. )

[38] Frommert, H.; Kronberg, C. „William Herschel (1738–1822)”. The Messier Catalog. Arhivat din original la 19 mai 2013. Accesat în 11 martie 2015.

[SP-20130405-39] Redd, Nola Taylor (5 aprilie 2013). „Enceladus: Saturn's Tiny, Shiny Moon”. Space.com. Arhivat din original la 24 decembrie 2018. Accesat în 27 aprilie 2014.

[Lassell-40] As reported by Lassell, William (14 ianuarie 1848). „Names”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 8 (3): 42–3. Bibcode:1848MNRAS...8...42L. doi:10.1093/mnras/8.3.42 . Arhivat din original la 25 iulie 2008. Accesat în 15 iulie 2004.

[41] „Nomenclature Search Results: Enceladus”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Science Center. Arhivat din original la 17 iunie 2013. Accesat în 13 ianuarie 2015.

[42] „Samaria Rupes”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Research Program. Parametru necunoscut |entry-url= ignorat (ajutor)

[ras.377-43] Hillier, J. K.; Green, S. F.; et al. (iunie 2007). „The composition of Saturn's E ring”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 377 (4): 1588–96. Bibcode:2007MNRAS.377.1588H. doi:10.1111/j.1365-2966.2007.11710.x .

[Efroimsky_2018a3-44] Efroimsky, M. (1 ianuarie 2018). „Tidal viscosity of Enceladus”. Icarus. 300: 223–226. arXiv:1706.09000 . Bibcode:2018Icar..300..223E. doi:10.1016/j.icarus.2017.09.013.

[Efroimsky_2018b2-45] Efroimsky, M. (15 mai 2018). „Dissipation in a tidally perturbed body librating in longitude”. Icarus. 306: 328–354. arXiv:1706.08999 . Bibcode:2018Icar..306..328E. doi:10.1016/j.icarus.2017.10.020.

[Harvard_20082-46] Hurford, Terry; Bruce, B. (2008). „Implications of Spin-orbit Librations on Enceladus”. American Astronomical Society, DPS Meeting #40, #8.06. 40: 8.06. Bibcode:2008DPS....40.0806H.

[NS-20080326-47] Battersby, Stephen (26 martie 2008). „Saturn's moon Enceladus surprisingly comet-like”. New Scientist. Arhivat din original la 30 iunie 2015. Accesat în 16 aprilie 2015.

[E_ring2-48] „Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source”. NASA News. 14 aprilie 2015. Arhivat din original la 16 aprilie 2015. Accesat în 15 aprilie 2015.

[Hedman_2012-49] Hedman, M. M.; Burns, J. A.; et al. (2012). „The three-dimensional structure of Saturn's E ring”. Icarus. 217 (1): 322–338. arXiv:1111.2568 . Bibcode:2012Icar..217..322H. doi:10.1016/j.icarus.2011.11.006.

[csa.cassini-50] Vittorio, Salvatore A. (iulie 2006). „Cassini visits Enceladus: New light on a bright world”. Cambridge Scientific Abstracts (CSA). CSA. Arhivat din original la 1 octombrie 2021. Accesat în 27 aprilie 2014.

[Baum_1981-51] Baum, W. A.; Kreidl, T. (iulie 1981). „Saturn's E ring: I. CCD observations of March 1980”. Icarus. 47 (1): 84–96. Bibcode:1981Icar...47...84B. doi:10.1016/0019-1035(81)90093-2.

[Haff_1983-52] Haff, P. K.; Eviatar, A.; et al. (1983). „Ring and plasma: Enigmae of Enceladus”. Icarus. 56 (3): 426–438. Bibcode:1983Icar...56..426H. doi:10.1016/0019-1035(83)90164-1.

[ref.09459-53] Pang, Kevin D.; Voge, Charles C.; et al. (1984). „The E ring of Saturn and satellite Enceladus”. Journal of Geophysical Research. 89: 9459. Bibcode:1984JGR....89.9459P. doi:10.1029/JB089iB11p09459.

[ssu.241-54] Blondel, Philippe; Mason, John (23 august 2006). Solar System Update. Berlin Heidelberg: Springer Science. pp. 241–3. Bibcode:2006ssu..book.....B. doi:10.1007/3-540-37683-6. ISBN 978-3-540-37683-5. Arhivat din original la 1 decembrie 2018. Accesat în 28 august 2017.

[Spahn-55] Spahn, F.; Schmidt, J.; et al. (2006). „Cassini Dust Measurements at Enceladus and Implications for the Origin of the E ring”. Science. 311 (5766): 1416–18. Bibcode:2006Sci...311.1416S. CiteSeerX 10.1.1.466.6748 . doi:10.1126/science.1121375. PMID 16527969.

[ut.12710-56] Cain, Fraser (5 februarie 2008). „Enceladus is Supplying Ice to Saturn's A-Ring”. NASA. Universe Today. Arhivat din original la 26 aprilie 2014. Accesat în 26 aprilie 2014.

[JPL619-57] „NASA's Cassini Images Reveal Spectacular Evidence of an Active Moon”. NASA/JPL. 5 decembrie 2005. Arhivat din original la 12 martie 2016. Accesat în 4 mai 2016.

[E_ring_20062-58] „Ghostly Fingers of Enceladus”. NASA/JPL/Space Science Institute. 19 septembrie 2006. Arhivat din original la 27 aprilie 2014. Accesat în 26 aprilie 2014.

[Ciclops1652-59] „Spray Above Enceladus”. Cassini Imaging. Arhivat din original la 25 februarie 2006. Accesat în 22 martie 2005.

[Rothery-60] Rothery, David A. (1999). Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-512555-9.

[cracks-61] Steigerwald, Bill (16 mai 2007). „Cracks on Enceladus Open and Close under Saturn's Pull”. NASA. Arhivat din original la 19 ianuarie 2009. Accesat în 17 mai 2007.

[Solstice-62] „Satun Moons – Enceladus”. Cassini Solstice Mission Team. JPL/NASA. Arhivat din original la 20 aprilie 2016. Accesat în 26 aprilie 2014.

[Rathbun-63] Rathbun, J. A.; Turtle, E. P.; et al. (2005). „Enceladus' global geology as seen by Cassini ISS”. Eos Trans. AGU. 82 (52 (Fall Meeting Supplement), abstract P32A–03): P32A–03. Bibcode:2005AGUFM.P32A..03R.

[Smith-64] Smith, B. A.; Soderblom, L.; et al. (1982). „A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images”. Science. 215 (4532): 504–37. Bibcode:1982Sci...215..504S. doi:10.1126/science.215.4532.504. PMID 17771273.

[Solstice2-65] „Satun Moons – Enceladus”. Cassini Solstice Mission Team. JPL/NASA. Arhivat din original la 20 aprilie 2016. Accesat în 26 aprilie 2014.

[Turtle-66] Turtle, E. P.; et al. (28 aprilie 2005). „Enceladus, Curiouser and Curiouser: Observations by Cassini's Imaging Science Subsystem” (PDF). CHARM Teleconference. JPL/NASA. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2009.

[Se-4-67] „Shahrazad (Se-4)”. PIA12783: The Enceladus Atlas. NASA/Cassini Imaging Team. Arhivat din original la 17 martie 2017. Accesat în 4 februarie 2012.

[Rothery2-68] Rothery, David A. (1999). Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-512555-9.

[LPS_2006-69] Helfenstein, P.; Thomas, P. C.; et al. Patterns of fracture and tectonic convergence near the south pole of Enceladus (PDF). Lunar and Planetary Science XXXVII (2006). Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016. Accesat în 27 aprilie 2014.

[Turtle2-70] Turtle, E. P.; et al. (28 aprilie 2005). „Enceladus, Curiouser and Curiouser: Observations by Cassini's Imaging Science Subsystem” (PDF). CHARM Teleconference. JPL/NASA. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2009.

[71] Barnash, A. N.; et al. (2006). Interactions Between Impact Craters and Tectonic Fractures on Enceladus. Bulletin of the American Astronomical Society. 38 (3, presentation no. 24.06). p. 522. Bibcode:2006DPS....38.2406B.

[Smith2-72] Smith, B. A.; Soderblom, L.; et al. (1982). „A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images”. Science. 215 (4532): 504–37. Bibcode:1982Sci...215..504S. doi:10.1126/science.215.4532.504. PMID 17771273.

[Turtle3-73] Turtle, E. P.; et al. (28 aprilie 2005). „Enceladus, Curiouser and Curiouser: Observations by Cassini's Imaging Science Subsystem” (PDF). CHARM Teleconference. JPL/NASA. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2009.

[Pappalardo-74] Nimmo, F.; Pappalardo, R. T. (2006). „Diapir-induced reorientation of Saturn's moon Enceladus”. Nature. 441 (7093): 614–16. Bibcode:2006Natur.441..614N. doi:10.1038/nature04821. PMID 16738654.

[Ciclops1223-75] „Enceladus in False Color”. Cassini Imaging. 26 iulie 2005. Arhivat din original la 9 martie 2006. Accesat în 22 martie 2006.

[NYT-20191209-76] Drake, Nadia (9 decembrie 2019). „How an Icy Moon of Saturn Got Its Stripes – Scientists have developed an explanation for one of the most striking features of Enceladus, an ocean world that has the right ingredients for life”. The New York Times. Arhivat din original la 11 decembrie 2019. Accesat în 11 decembrie 2019.

[VIMS_PR-77] „Cassini Finds Enceladus Tiger Stripes Are Really Cubs”. NASA. 30 august 2005. Arhivat din original la 7 aprilie 2014. Accesat în 3 aprilie 2014.

[Brown-78] Brown, R. H.; Clark, R. N.; et al. (2006). „Composition and Physical Properties of Enceladus' Surface”. Science. 311 (5766): 1425–28. Bibcode:2006Sci...311.1425B. doi:10.1126/science.1121031. PMID 16527972.

[Ciclops1250-79] „Boulder-Strewn Surface”. Cassini Imaging. 26 iulie 2005. Arhivat din original la 11 mai 2013. Accesat în 26 martie 2006.

[Pappalardo2-80] Nimmo, F.; Pappalardo, R. T. (2006). „Diapir-induced reorientation of Saturn's moon Enceladus”. Nature. 441 (7093): 614–16. Bibcode:2006Natur.441..614N. doi:10.1038/nature04821. PMID 16738654.

[Smith3-81] Smith, B. A.; Soderblom, L.; et al. (1982). „A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images”. Science. 215 (4532): 504–37. Bibcode:1982Sci...215..504S. doi:10.1126/science.215.4532.504. PMID 17771273.

[Rothery3-82] Rothery, David A. (1999). Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-512555-9.

[Baum_19812-83] Baum, W. A.; Kreidl, T. (iulie 1981). „Saturn's E ring: I. CCD observations of March 1980”. Icarus. 47 (1): 84–96. Bibcode:1981Icar...47...84B. doi:10.1016/0019-1035(81)90093-2.

[Haff_19832-84] Haff, P. K.; Eviatar, A.; et al. (1983). „Ring and plasma: Enigmae of Enceladus”. Icarus. 56 (3): 426–438. Bibcode:1983Icar...56..426H. doi:10.1016/0019-1035(83)90164-1.

[JPL6192-85] „NASA's Cassini Images Reveal Spectacular Evidence of an Active Moon”. NASA/JPL. 5 decembrie 2005. Arhivat din original la 12 martie 2016. Accesat în 4 mai 2016.

[perry2846-86] Perry, M. E.; Teolis, Ben D.; Grimes, J.; et al. (21 martie 2016). Direct Measurement of the Velocity of the Enceladus Vapor Plumes (PDF). 47th Lunar and Planetary Science Conference. The Woodlands, Texas. p. 2846. Arhivat din original (PDF) la 30 mai 2016. Accesat în 4 mai 2016.

[87] Teolis, Ben D.; Perry, Mark E.; Hansen, Candice J.; Waite, Jr., Jack Hunter; Porco, Carolyn C.; Spencer, John R.; Howett, Carly J. A. (5 septembrie 2017). „Enceladus Plume Structure and Time Variability: Comparison of Cassini Observations”. Astrobiology. 17 (9): 926–940. Bibcode:2017AsBio..17..926T. doi:10.1089/ast.2017.1647. PMC 5610430 . PMID 28872900.

[Kite_3972–3975-88] Kite, Edwin S.; Rubin, Allan M. (29 ianuarie 2016). „Sustained eruptions on Enceladus explained by turbulent dissipation in tiger stripes”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 113 (15): 3972–3975. arXiv:1606.00026 . Bibcode:2016PNAS..113.3972K. doi:10.1073/pnas.1520507113 . PMC 4839467 . PMID 27035954.

[Spotts2013-89] Spotts, P. (31 iulie 2013). „What's going on inside Saturn moon? Geysers offer intriguing new clue”. The Christian Science Monitor. Arhivat din original la 3 august 2013. Accesat în 3 august 2013.

[Lakdawalla2013-90] Lakdawalla, E. (11 martie 2013). „Enceladus huffs and puffs: plumes vary with orbital longitude”. Planetary Society blogs. The Planetary Society. Arhivat din original la 2 februarie 2014. Accesat în 26 ianuarie 2014.

[Spencer2013b-91] Spencer, John R. (31 iulie 2013). „Solar system: Saturn's tides control Enceladus' plume”. Nature. 500 (7461): 155–6. Bibcode:2013Natur.500..155S. doi:10.1038/nature12462. ISSN 0028-0836. PMID 23903653.

[HedmanGosmeyer2013-92] Hedman, M. M.; Gosmeyer, C. M.; et al. (31 iulie 2013). „An observed correlation between plume activity and tidal stresses on Enceladus”. Nature. 500 (7461): 182–4. Bibcode:2013Natur.500..182H. doi:10.1038/nature12371. ISSN 0028-0836. PMID 23903658.

[93] Spitale, Joseph N.; Hurford, Terry A.; et al. (7 mai 2015). „Curtain eruptions from Enceladus' south-polar terrain”. Nature. 521 (7550): 57–60. Bibcode:2015Natur.521...57S. doi:10.1038/nature14368. ISSN 0028-0836. PMID 25951283.

[94] Choi, Charles Q. (6 mai 2015). „'Jets' on Saturn Moon Enceladus May Actually Be Giant Walls of Vapor and Ice”. Space.com. Arhivat din original la 9 mai 2015. Accesat în 8 mai 2015.

[95] „Long 'curtains' of material may be shooting off Saturn's moon Enceladus”. Los Angeles Times. ISSN 0458-3035. Arhivat din original la 12 mai 2015. Accesat în 8 mai 2015.

[Nimmo_2016-96] Nimmo, F.; Pappalardo, R. T. (8 august 2016). „Ocean worlds in the outer solar system” (PDF). Journal of Geophysical Research. 121 (8): 1378–1399. Bibcode:2016JGRE..121.1378N. doi:10.1002/2016JE005081 . Arhivat din original (PDF) la 1 octombrie 2017. Accesat în 1 octombrie 2017.

[97] Hurford et al., 2007

[98] Hedman et al., 2013

[99] NASA Space Assets Detect Ocean inside Saturn Moon

[100] Icy moon Enceladus has underground sea

[a]

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[14]

[15]

[13]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

[95]

[96]

[97]

[98]

[99]

@@ Linia 74: / Linia 74: @@
 Acoperirea extinsă a suprafeței oferită de ''Cassini'' a permis identificarea unor regiuni suplimentare de câmpie netedă, în special pe emisfera anterioară a lui Enceladus (partea lui Enceladus care stă cu fața spre direcția mișcării în timp ce îl orbitează pe Saturn). În loc să fie acoperită cu creste de relief jos, această regiune este acoperită de numeroase seturi de canale și creste care se încrucișează, similar cu deformarea observată în regiunea polară de sud. Această zonă se află pe partea opusă a lui Enceladus față de Sarandib și Diyar Planitiae, ceea ce sugerează că amplasarea acestor regiuni este influențată de mareele lui Saturn pe Enceladus.<ref name="Pappalardo">{{cite journal|last1=Nimmo|last2=Pappalardo|first1=F.|first2=R. T.|date=2006|title=Diapir-induced reorientation of Saturn's moon Enceladus|journal=Nature|volume=441|issue=7093|pages=614–16|pmid=16738654|bibcode=2006Natur.441..614N|doi=10.1038/nature04821|s2cid=4339342}}</ref>
-== Rezultate recente ==
+==== Regiunea polară de sud ====
+[[File:Enceladus_ultra_closeup.jpg|legătură=https://en.wikipedia.org/wiki/File:Enceladus_ultra_closeup.jpg|dreapta|miniatura|200x200px|Prim-plan al terenului de la polul sud]]
-Pe Enceladus există și formațiuni relativ calde (150 în loc de 70 [[Kelvin]]) denumite "dungi de tigru", care constau din șanțuri foarte adânci și foarte lungi (de ordinul a până la 130&nbsp;km), paralele, pline de zăpadă și aburi de apă. Aceste formațiuni emană cantități uriașe de energie (măsurate pe cm<sup>2</sup>). Zona în care se află ele este o zonă rotundă din jurul polului sud, lipsită de cratere (!). Cauzele acestei activități neobișnuite nu sunt de loc elucidate, cu atât mai mult cu cât Enceladus este un satelit foarte mic (504&nbsp;km diametru).
+Imaginile făcute de ''Cassini'' în timpul zborului din 14 iulie 2005, au dezvăluit o regiune distinctă, deformată tectonic, care înconjoară polul sud al lui Enceladus. Această zonă, ajungând până la 60° latitudine sudică, este acoperită de fracturi și creste tectonice.<ref name="Ciclops1223">{{cite web|url=http://ciclops.org/view.php?id=1223|title=Enceladus in False Color|date=July 26, 2005|work=Cassini Imaging|access-date=March 22, 2006|archive-date=March 9, 2006|archive-url=https://web.archive.org/web/20060309110455/http://ciclops.org/view.php?id=1223|url-status=live}}</ref> Zona are puține cratere considerabile, ceea ce sugerează că este cea mai tânără suprafață de pe Enceladus și de pe oricare dintre sateliții de gheață de dimensiuni medii; modelarea vitezei de craterizare sugerează că unele regiuni ale terenului polar de sud sunt, probabil, chiar de 500.000 de ani sau mai puțin. Aproape de centrul acestui teren se află patru fracturi delimitate de culmi, numite neoficial „[[Dungi de tigru (Enceladus)|dungi de tigru]]”.<ref name="NYT-20191209">{{cite news|title=How an Icy Moon of Saturn Got Its Stripes – Scientists have developed an explanation for one of the most striking features of Enceladus, an ocean world that has the right ingredients for life.|url=https://www.nytimes.com/2019/12/09/science/enceladus-stripes-moon.html|first=Nadia|last=Drake|date=9 December 2019|work=[[The New York Times]]|access-date=11 December 2019|archive-date=December 11, 2019|archive-url=https://web.archive.org/web/20191211141151/https://www.nytimes.com/2019/12/09/science/enceladus-stripes-moon.html|url-status=live}}</ref> Ele par a fi cele mai tinere forme de relief din această regiune și sunt înconjurate de gheață cu granulație mare de culoare verde mentă (în culoare falsă, imagine UV-verde-IR apropiat), văzută în altă parte la suprafață în aflorimente și pereți de fractură.<ref name="Ciclops1223" /> Aici gheața „albastră” se află pe o suprafață plană, ceea ce indică faptul că regiunea este suficient de tânără pentru a nu fi acoperită cu gheață cu granulație fină din [[Inelele lui Saturn|inelul E]]. Rezultatele instrumentului spectrometru vizual și în infraroșu (VIMS) sugerează că materialul de culoare verde care înconjoară dungile de tigru este chimic distinct de restul suprafeței lui Enceladus. VIMS a detectat gheață cristalină în dungi, sugerând că acestea sunt destul de tinere (probabil mai puțin de 1.000 de ani) sau că gheața de suprafață a fost modificată termic în trecutul recent.<ref name="VIMS_PR">{{cite web|url=http://www.nasa.gov/mission_pages/cassini/media/cassini-083005.html|title=Cassini Finds Enceladus Tiger Stripes Are Really Cubs|date=August 30, 2005|work=NASA|access-date=April 3, 2014|archive-date=April 7, 2014|archive-url=https://web.archive.org/web/20140407100640/http://www.nasa.gov/mission_pages/cassini/media/cassini-083005.html|url-status=live}}</ref> VIMS a detectat, de asemenea, compuși organici simpli (care conțin carbon) în dungile de tigru, chimie care nu au fost găsite nicăieri altundeva pe Enceladus până acum.<ref name="Brown">{{cite journal|last1=Brown|last2=Clark|first1=R. H.|first2=R. N.|date=2006|title=Composition and Physical Properties of Enceladus' Surface|journal=Science|volume=311|issue=5766|pages=1425–28|pmid=16527972|bibcode=2006Sci...311.1425B|doi=10.1126/science.1121031|display-authors=etal|s2cid=21624331}}</ref>
+Una dintre aceste zone de gheață „albastră” din regiunea polară de sud a fost observată la rezoluție ridicată în timpul zborului de pe 14 iulie 2005, dezvăluind o zonă de deformare tectonă extremă și un teren cu blocuri, cu unele zone acoperite cu bolovani de 10–100 m.<ref name="Ciclops1250">{{cite web|url=http://ciclops.org/view.php?id=1250|title=Boulder-Strewn Surface|date=July 26, 2005|work=Cassini Imaging|access-date=March 26, 2006|archive-date=May 11, 2013|archive-url=https://web.archive.org/web/20130511074838/http://www.ciclops.org/view.php?id=1250|url-status=live}}</ref>
+[[File:PIA18366-SaturnMoon-Enceladus-Yshaped-20160215.jpg|legătură=https://en.wikipedia.org/wiki/File:PIA18366-SaturnMoon-Enceladus-Yshaped-20160215.jpg|miniatura|200x200px|Discontinuități în formă de Y, fotografiate pe 15 februarie 2016]]
+Limita regiunii polare de sud este marcată de un model de creste și văi paralele, în formă de Y și V. Forma, orientarea și locația acestor forme de relief sugerează că acestea sunt cauzate de modificări ale formei generale a lui Enceladus. Începând cu 2006, existau două teorii pentru ceea ce ar putea cauza o astfel de schimbare a formei: orbita lui Enceladus ar fi putut migra spre interior, ceea ce duce la o creștere a ratei de rotație a lui Enceladus. O astfel de schimbare ar duce la o formă mai aplatizată; sau o masă de material cald în ridicare, cu densitate scăzută, în interiorul lui Enceladus, ar fi putut duce la o schimbare a poziției actualului teren polar sud de la latitudinile medii sudice ale lui Enceladus la polul său sud.<ref name="Pappalardo2">{{cite journal|last1=Nimmo|last2=Pappalardo|first1=F.|first2=R. T.|date=2006|title=Diapir-induced reorientation of Saturn's moon Enceladus|journal=Nature|volume=441|issue=7093|pages=614–16|pmid=16738654|bibcode=2006Natur.441..614N|doi=10.1038/nature04821|s2cid=4339342}}</ref> În consecință, forma elipsoidă a satelitului s-ar fi ajustat pentru a se potrivi cu noua orientare. O problemă a ipotezei aplatizării polare este că ambele regiuni polare ar trebui să aibă istorii de deformare tectonică similare. Cu toate acestea, regiunea polară nordică este dens craterizată și are o vârstă a suprafeței mult mai veche decât polul sud.<ref name="Smith3">{{cite journal|last1=Smith|last2=Soderblom|first1=B. A.|first2=L.|date=1982|title=A New Look at the Saturn System: The Voyager 2 Images|journal=Science|volume=215|issue=4532|pages=504–37|pmid=17771273|bibcode=1982Sci...215..504S|doi=10.1126/science.215.4532.504|display-authors=etal|s2cid=23835071}}</ref> Variațiile de grosime în [[Litosferă|litosfera]] lui Enceladus sunt o explicație pentru această discrepanță. Variațiile grosimii litosferice sunt susținute de corelația dintre discontinuitățile în formă de Y și cuspizile în formă de V de-a lungul marginii terenului polar de sud și vârsta relativă a suprafeței regiunilor adiacente de teren non-polar sud. Discontinuitățile în formă de Y și fracturile de tensiune nord-sud în care duc, sunt corelate cu un teren mai tânăr, cu litosfere probabil mai subțiri. Cuspizii în formă de V sunt adiacenți terenurilor mai vechi, cu mai multe cratere.
+==== Pene polare de sud ====
+[[File:Enceladus_Cold_Geyser_Model.svg|legătură=https://en.wikipedia.org/wiki/File:Enceladus_Cold_Geyser_Model.svg|stanga|miniatura|250x250px|O posibilă schemă pentru criovulcanismul lui Enceladus]]
+După întâlnirile lui ''Voyager'' cu Enceladus de la începutul anilor 1980, oamenii de știință au postulat că acesta este activ din punct de vedere geologic, pe baza suprafeței sale tinere, reflectante și a locației în apropierea miezului inelului E.<ref name="Rothery3">{{cite book|last=Rothery|first=David A.|title=Satellites of the Outer Planets: Worlds in their own right|publisher=Oxford University Press|date=1999|isbn=978-0-19-512555-9}}</ref> Pe baza conexiunii dintre Enceladus și inelul E, oamenii de știință au bănuit că Enceladus era sursa de material din inelul E, poate prin evacuarea vaporilor de apă.<ref name="Baum 19812">{{cite journal|last1=Baum|last2=Kreidl|first1=W. A.|first2=T.|date=July 1981|title=Saturn's E ring: I. CCD observations of March 1980|journal=Icarus|volume=47|issue=1|pages=84–96|bibcode=1981Icar...47...84B|doi=10.1016/0019-1035(81)90093-2}}</ref><ref name="Haff 19832">{{cite journal|last1=Haff|last2=Eviatar|first1=P. K.|first2=A.|date=1983|title=Ring and plasma: Enigmae of Enceladus|journal=Icarus|volume=56|issue=3|pages=426–438|bibcode=1983Icar...56..426H|doi=10.1016/0019-1035(83)90164-1|display-authors=etal}}</ref> Citirile din trecerea lui ''Cassini'' din 2005 au sugerat că [[Criovulcan|criovulcanismul]], în care apa și alte substanțe volatile sunt materialele erupte în loc de roca de silicat, a fost descoperit pe Enceladus. Prima observare Cassini a unui val de particule de gheață deasupra polului sud al lui Enceladus a venit din imaginile Imaging Science Subsystem (ISS) realizate în ianuarie și februarie 2005, deși posibilitatea unui artefact al camerei a întârziat un anunț oficial. Datele de la instrumentul [[magnetometru]] în timpul apropierii din 17 februarie 2005 au oferit dovezi pentru o atmosferă planetară. Magnetometrul a observat o deflecție a câmpului magnetic, în concordanță cu ionizarea locală a gazului neutru. În plus, a fost observată o creștere a puterii undelor de ciclotron ionic în apropierea orbitei lui Enceladus, ceea ce a fost o dovadă suplimentară a ionizării gazului neutru. Aceste unde sunt produse prin interacțiunea particulelor ionizate și a câmpurilor magnetice, iar frecvența undelor este apropiată de frecvența giroscopică a ionilor proaspăt produși, în acest caz [[Abur|vaporii de apă]]. În timpul celor două apropieri următoare, echipa [[Magnetometru|magnetometrului]] a stabilit că gazele din atmosfera lui Enceladus sunt concentrate peste regiunea polară de sud, cu densitatea atmosferică departe de pol fiind mult mai mică. Spectrograful cu imagini [[Raze ultraviolete|ultraviolete]] (UVIS) a confirmat acest rezultat prin observarea a două [[Ocultație|ocultații stelare]] în timpul apropierilor din 17 februarie și 14 iulie. Spre deosebire de magnetometru, UVIS nu a reușit să detecteze o atmosferă deasupra lui Enceladus în timpul întâlnirii din februarie când a privit deasupra regiunii ecuatoriale, dar a detectat vapori de apă în timpul unei ocultații peste regiunea polară de sud în timpul întâlnirii din iulie.
+Cassini a zburat prin acest nor de gaz la câteva întâlniri, permițând instrumentelor precum [[Spectrometrie de masă|spectrometrul]] de ioni și masă neutră (INMS) și analizorul de praf cosmic (CDA) să preleveze mostre direct din pene. (Vezi secțiunea „Compoziție”.) Imaginile din noiembrie 2005 au arătat structura fină a penei, dezvăluind numeroase jeturi (probabil care provin din numeroase fisuri distincte) într-o componentă mai mare și slabă care se extinde până la aproape 500 km (310 mi) de la suprafață.<ref name="JPL6192">{{cite web|url=http://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?release=2005-171|title=NASA's Cassini Images Reveal Spectacular Evidence of an Active Moon|date=December 5, 2005|work=NASA/JPL|access-date=May 4, 2016|archive-date=March 12, 2016|archive-url=https://web.archive.org/web/20160312131720/http://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?release=2005-171|url-status=live}}</ref> Particulele au o viteză medie de 1,25 ± 0,1 kilometri pe secundă,<ref name="perry2846">{{cite conference|last1=Perry|last2=Teolis|last3=Grimes|first1=M. E.|first2=Ben D.|first3=J.|date=March 21, 2016|conference=47th Lunar and Planetary Science Conference|page=2846|title=Direct Measurement of the Velocity of the Enceladus Vapor Plumes|url=http://www.hou.usra.edu/meetings/lpsc2016/pdf/2846.pdf|place=The Woodlands, Texas|access-date=May 4, 2016|display-authors=etal|archive-date=May 30, 2016|archive-url=https://web.archive.org/web/20160530112411/http://www.hou.usra.edu/meetings/lpsc2016/pdf/2846.pdf|url-status=live}}</ref> și o viteză maximă de 3,40 km/s.<ref>{{cite journal|last1=Teolis|last2=Perry|last3=Hansen|last4=Waite, Jr.|last5=Porco|last6=Spencer|last7=Howett|first1=Ben D.|first2=Mark E.|first3=Candice J.|first4=Jack Hunter|first5=Carolyn C.|first6=John R.|first7=Carly J. A.|date=September 5, 2017|title=Enceladus Plume Structure and Time Variability: Comparison of Cassini Observations|journal=Astrobiology|volume=17|issue=9|pages=926–940|pmid=28872900|pmc=5610430|bibcode=2017AsBio..17..926T|doi=10.1089/ast.2017.1647}}</ref> UVIS de la Cassini a observat mai târziu jeturi de gaz care coincid cu jeturile de praf văzute de ISS în timpul unei întâlniri neplanificate cu Enceladus din octombrie 2007.
+Analiza combinată a imaginilor, spectrometriei de masă și a datelor magnetosferice sugerează că penele polare de sud observat emană din camere subterane sub presiune, similar cu [[Gheizer|gheizerele]] sau cu [[Izvor termal|fisurile hidrotermale]] ale Pământului. Fisurile hidrotermale sunt probabil analogia mai apropiată, deoarece emisia periodică sau episodică este o proprietate inerentă a gheizerelor. Penele lui Enceladus au fost observate a fi continue până la un factor de câtva. Se crede că mecanismul care conduce și susține erupțiile este încălzirea mareică.<ref name="Kite 3972–3975">{{cite journal|last1=Kite|last2=Rubin|first1=Edwin S.|first2=Allan M.|date=January 29, 2016|title=Sustained eruptions on Enceladus explained by turbulent dissipation in tiger stripes|journal=Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America|volume=113|issue=15|pages=3972–3975|pmid=27035954|pmc=4839467|bibcode=2016PNAS..113.3972K|doi=10.1073/pnas.1520507113|arxiv=1606.00026|doi-access=free}}</ref> Intensitatea erupției jeturilor polare de sud variază semnificativ în funcție de poziția lui Enceladus pe orbita sa. Penele sunt de aproximativ patru ori mai strălucitoare atunci când Enceladus se află la apoapsidă (punctul din orbita sa cel mai îndepărtat de Saturn) decât atunci când se află la periapsidă.<ref name="Spotts2013">{{cite web|url=http://www.csmonitor.com/Science/2013/0731/What-s-going-on-inside-Saturn-moon-Geysers-offer-intriguing-new-clue|title=What's going on inside Saturn moon? Geysers offer intriguing new clue|date=July 31, 2013|work=The Christian Science Monitor|last=Spotts|first=P.|access-date=August 3, 2013|archive-date=August 3, 2013|archive-url=https://web.archive.org/web/20130803072949/http://www.csmonitor.com/Science/2013/0731/What-s-going-on-inside-Saturn-moon-Geysers-offer-intriguing-new-clue|url-status=live}}</ref><ref name="Lakdawalla2013">{{cite web|url=http://www.planetary.org/blogs/emily-lakdawalla/2013/12111647-enceladus-huffs-and-puffs.html|title=Enceladus huffs and puffs: plumes vary with orbital longitude|publisher=[[The Planetary Society]]|date=March 11, 2013|work=Planetary Society blogs|last=Lakdawalla|first=E.|access-date=January 26, 2014|archive-date=February 2, 2014|archive-url=https://web.archive.org/web/20140202102944/http://www.planetary.org/blogs/emily-lakdawalla/2013/12111647-enceladus-huffs-and-puffs.html|url-status=live}}</ref><ref name="Spencer2013b">{{cite journal|last=Spencer|first=John R.|date=July 31, 2013|title=Solar system: Saturn's tides control Enceladus' plume|journal=Nature|volume=500|issue=7461|pages=155–6|issn=0028-0836|pmid=23903653|bibcode=2013Natur.500..155S|doi=10.1038/nature12462|s2cid=205235182}}</ref> Acest lucru este în concordanță cu calculele geofizice care prevăd că fisurile polare de sud sunt sub compresie în apropierea periapsidei, împingându-le, și sub tensiune lângă apoapsidă,  deschizându-le forțat.<ref name="HedmanGosmeyer2013">{{cite journal|last1=Hedman|last2=Gosmeyer|first1=M. M.|first2=C. M.|date=July 31, 2013|title=An observed correlation between plume activity and tidal stresses on Enceladus|journal=Nature|volume=500|issue=7461|pages=182–4|issn=0028-0836|pmid=23903658|bibcode=2013Natur.500..182H|doi=10.1038/nature12371|display-authors=etal|s2cid=205234732}}</ref>
+O mare parte din activitatea penelor constă în erupții largi asemănătoare unor perdele. Iluziile optice dintr-o combinație de direcție de vizualizare și geometria locală a fracturii făceau anterior penele să arate ca jeturi discrete.<ref>{{Cite journal|last1=Spitale|last2=Hurford|first1=Joseph N.|first2=Terry A.|date=May 7, 2015|title=Curtain eruptions from Enceladus' south-polar terrain|journal=Nature|volume=521|issue=7550|pages=57–60|issn=0028-0836|pmid=25951283|bibcode=2015Natur.521...57S|doi=10.1038/nature14368|display-authors=etal|s2cid=4394888}}</ref><ref>{{cite web|url=http://www.space.com/29330-saturn-moon-enceladus-geysers-curtains.html|title='Jets' on Saturn Moon Enceladus May Actually Be Giant Walls of Vapor and Ice|date=May 6, 2015|work=Space.com|last=Choi|first=Charles Q.|access-date=May 8, 2015|archive-date=May 9, 2015|archive-url=https://web.archive.org/web/20150509005013/http://www.space.com/29330-saturn-moon-enceladus-geysers-curtains.html|url-status=live}}</ref><ref>{{Cite news|title=Long 'curtains' of material may be shooting off Saturn's moon Enceladus|url=http://www.latimes.com/science/sciencenow/la-sci-sn-enceladus-jets-curtains-20150506-story.html|newspaper=Los Angeles Times|issn=0458-3035|access-date=May 8, 2015|archive-date=May 12, 2015|archive-url=https://web.archive.org/web/20150512023727/http://www.latimes.com/science/sciencenow/la-sci-sn-enceladus-jets-curtains-20150506-story.html|url-status=live}}</ref>
+Măsura în care [[Criovulcan|criovulcanismul]] apare într-adevăr este un subiect al unor dezbateri, deoarece apa, fiind mai densă decât gheața cu aproximativ 8%, are dificultăți să erupă în circumstanțe normale. Pe Enceladus, se pare că criovulcanismul are loc deoarece fisurile pline cu apă sunt expuse periodic la vid, fisurile fiind deschise și închise de încordările mareice.<ref name="Nimmo 2016">{{cite journal|last1=Nimmo|last2=Pappalardo|first1=F.|first2=R. T.|date=August 8, 2016|title=Ocean worlds in the outer solar system|url=https://websites.pmc.ucsc.edu/~fnimmo/website/ocean_worlds_new.pdf|journal=Journal of Geophysical Research|volume=121|issue=8|pages=1378–1399|bibcode=2016JGRE..121.1378N|doi=10.1002/2016JE005081|access-date=October 1, 2017|archive-date=October 1, 2017|doi-access=free|archive-url=https://web.archive.org/web/20171001214043/https://websites.pmc.ucsc.edu/~fnimmo/website/ocean_worlds_new.pdf|url-status=live}}</ref><ref>Hurford et al., 2007</ref><ref>Hedman et al., 2013</ref><gallery mode="packed" heights="200">
+Fișier:PIA17198-Enceladus-20151026hd.webm|Enceladus – animație cu o pană (00:48)
+Fișier:PIA21338-Enceladus-SouthPolarJets-20170413.jpg|alt=Enceladus and south polar jets (April 13, 2017).|Enceladus și jeturile polare de sud (13 aprilie 2017).
+Fișier:Fountains of Enceladus PIA07758.jpg|alt=Plumes above the limb of Enceladus feeding the E ring|Pene deasupra marginii lui Enceladus hrănind inelul E
+Fișier:False color Cassini image of jets in the southern hemisphere of Enceladus.jpg|alt=A false-color Cassini image of the jets|O imagine ''Cassini'' în culoare falsă a jeturilor
+</gallery>
+== Rezultate recente ==
 Din cauza prezenței apei, Enceladus este unul din cei trei candidați la căutarea de [[viață extraterestră]], ceilalți doi fiind planeta [[Marte]] și satelitul [[Europa (satelit)|Europa]] al planetei [[Jupiter]]. Mai exact, motivul acestei bănuieli îl constituie prezența pe Enceladus a tuturor celor 3 factori necesari pentru organismele vii:
 * [[energie]] (prezentă prin fenomenele calde de pe Enceladus),