State postsovietice

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Statele postsovietice (mai comun cunoscute și ca formatoarele Uniunii Sovietice-FSU) sunt 15 state independente care s-au despărțit de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) în luna decembrie a anului 1991.

Statele și regiunile geografice[modificare | modificare sursă]

Cele 15 state postsovietice sunt grupate tipic în cinci regiuni geografice. Fiecare dintre acestea se remarcă prin trăsături proprii, datorate nu neapărat de factorii geografici și culturali, ci, mai degrabă, după interesul istoric în relație cu Rusia.

Statele, împărțire pe regiuni, sunt următoarele:

State Baltice

Europa de est

Caucazul de sud

Asia Centrală

Rusia

Liderii[modificare | modificare sursă]

Șefii de stat[modificare | modificare sursă]

Economie[modificare | modificare sursă]

Destrămarea Uniunii Sovietice a avut loc ca rezultat și în contextul stagnării economice generale, chiar al regresiei. Dat fiind că Gosplan-ul (rusă Gosudarstvennyi Plan), ceea ce înseamnă Planul de Stat, sau Programul de Stat, care a creat lanțuri de producție pentru a traversa liniile RSS, s-a rupt, conexiunile economice inter-republicane au fost, de asemenea, întrerupte, ducând la o cădere și mai gravă a economiilor post-sovietice.

Cele mai multe state foste sovietice au început tranziția către o economie de piață dintr-o economie de comandă în perioada 1990-1991 și au depus eforturi pentru a-și reconstrui și restructura sistemele economice, cu rezultate diferite. În ansamblu, procesul a declanșat scăderi economice grave, produsul intern brut (PIB) scăzând cu peste 40% în ansamblu între 1990 și 1995. Acest declin al PIB-ului a fost mult mai intens decât declinul de 27% pe care Statele Unite la suferit în urma Marii Depresiuni între 1930 și 1934. Reconfigurarea finanțelor publice în conformitate cu principiile capitaliste a dus la reducerea drastică a cheltuielilor pentru sănătate, educație și alte programe sociale, ceea ce a dus la o creștere accentuată a sărăciei și a inegalității economice.[1][2] Șocurile economice asociate cu privatizarea en-gros au condus la decesele în exces de aproximativ 1 milion de persoane în vârstă de muncă din fostul bloc sovietic în anii 1990.[3][4] Un studiu realizat de economistul Steven Rosefielde afirmă că 3,4 milioane de ruși au decedat prematur în perioada 1990-1998, parțial ca urmare a "terapiei de șoc" impusă de Consensul de la Washington.[5]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Study Finds Poverty Deepening in Former Communist Countries, New York Times, October 12, 2000
  2. ^ Scheidel, Walter (). The Great Leveler: Violence and the History of Inequality from the Stone Age to the Twenty-First Century. Princeton University Press. p. 222. ISBN 978-0691165028. 
  3. ^ „Death surge linked with mass privatisation”. University of Oxford. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Privatisation 'raised death rate'. BBC, 15 January 2009. Retrieved 19 November 2014.
  5. ^ Rosefielde, Steven (). „Premature Deaths: Russia's Radical Economic Transition in Soviet Perspective”. Europe-Asia Studies. 53 (8): 1159–1176. doi:10.1080/09668130120093174.