Orașe și ani (roman)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru alte sensuri, vedeți Orașe și ani (dezambiguizare).
Orașe și ani
Orașe și ani.jpg
Coperta ediției din 1928
Informații generale
AutorKonstantin Fedin
SubiectPrimul Război Mondial, Războiul Civil Rus
GenRealism
Ediția originală
Titlu original
Города и годы
Limbarusă
EditurăGosudarstvennoe Izdatelstvo, Leningrad
Țara primei apariții Uniunea Sovietică
Data primei apariții1924
Format originalTipăritură
Număr de pagini384
Ediția în limba română
TraducătorOvidiu Constantinescu și Ada Steinberg
EditurăEditura Cartea Rusă din București
Data apariției1954
Număr de pagini528

Orașe și ani (în rusă Города и годы, transliterat: Goroda i godî) este un roman sovietic scris în perioada mai 1922 - septembrie 1924 de Konstantin Fedin și publicat în anul 1924 la Leningrad. Inspirat de experiența germană a autorului,[1][2] el reprezintă unul dintre primele romane din literatura rusă care se referă la evenimentele din Primul Război Mondial și din timpul Războiului Civil Rus[3] și este considerat „unul dintre primele romane majore ale literaturii sovietice”.[4]

Romanul reflectă participarea intelectualilor ruși la evenimentele revoluționare produse în Rusia după răsturnarea regimului țarist în 1917 și soarta lor în noile circumstanțe social-politice.[3] Autorul îi prezintă pe intelectualii ruși în contradicție cu ei-înșiși și cu vremurile pe care le trăiesc.[5] Personajul principal, Andrei Starțov, un intelectual cultivat și sensibil cu o educație occidentală, aderă la cauza Revoluției Ruse, dar nu reușește să se adapteze colectivismului și conformismului impuse de noul regim comunist.[6][7]

Primirea cărții a fost una deosebit de favorabilă în Uniunea Sovietică,[8] iar Orașe și ani a fost reeditat de mai multe ori în anii următori, având parte de un mare succes critic și comercial.[9] Interesul considerabil stârnit de roman s-a datorat noutăților structurale și stilistice, precum și prezenței temei „omului de prisos”.[10] Unii critici sovietici l-au acuzat însă pe autor că a manifestat prejudecăți mic-burgheze în prezentarea intelectualității și a proletariatului.[11]

Cu timpul, romanul a început să fie uitat, la fel ca majoritatea operelor literare sovietice publicate în primii ani de după Revoluție.[11] Înrăutățirea reputației lui Fedin ca urmare a publicării ulterioare a unor romane realist-socialiste lipsite de substanță și a acceptării unor poziții înalte în nomenklatura culturală a URSS-ului[10] a făcut ca Orașe și ani să fie astăzi un roman aproape uitat, spre deosebire de Doctor Jivago al lui Boris Pasternak, ce are un subiect oarecum similar.[11]

Romanul lui Fedin a fost ecranizat de două ori: în 1930 și în 1973.[12]

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Tânărul intelectual rus Andrei Starțov (figură parțial autobiografică) vine la studii în orașul Nürnberg din Germania în perioada premergătoare Primului Război Mondial.[13] Se împrietenește aici cu pictorul german Kurt Wann, un tip energic și activ, dar prietenia lor se destramă după declararea stării de război între Germania și Rusia și mobilizarea lui Kurt.[11][14][15] Starțov este trimis ca prizonier civil[16] în orașul saxon Bischoffsberg de la granița cu Boemia[17] și începe să se simtă ca un element minuscul în angrenajul imens de forțe ostile.[11][18][19] Aici o cunoaște pe nemțoaica Marie Urbach, o fată rebelă provenită dintr-o familie înstărită, iar între cei doi tineri se înfiripă o relație de dragoste.[10][20][21]

Dornic să fie liber, Andrei părăsește orașul Bischoffsberg cu scopul de a ajunge în Rusia, dar este prins întâmplător de markgraful von Schönau, ofițer în Armata Germană ce revenise la castelul familiei după ce fusese grav rănit pe Frontul de Vest.[20] Nobilul îi cruță viața mai mult dintr-un amuzament sadic, niciunul dintre ei neștiind că sunt rivali în dragoste.[10][14] Odată cu încheierea păcii, în 1918, Andrei se întoarce în Rusia, unde îl reîntâlnește la Moscova pe Kurt.[22] Pictorul german căzuse anterior prizonier la ruși și suferise între timp o schimbare radicală: el abandonase arta și se transformase într-un revoluționar înflăcărat ce sprijinea punerea în aplicare a ideologiei bolșevice.[9][23] În calitate de membru de frunte al Sovietului de deputați al soldaților germani, Kurt Wann este trimis în orașul de provincie Semidol pentru a supraveghea repatrierea prizonierilor de război germani, iar Andrei Starțov îl însoțește.[22]

Von Schönau căzuse prizonier în Rusia la începutul anului 1917, dar evadase din lagărul de prizonieri germani și, exploatând tendințele naționaliste separatiste ale populației mordvine, organizează și comandă un detașament antisovietic ce săvârșește crime de război sângeroase.[14][15] Rebeliunea contrarevoluționară este înfrântă de Armata Roșie și de prizonierii de război germani în apropiere de Semidol, iar Schönau, considerat criminal de război și dușman al poporului sovietic, este condamnat la moarte de un tribunal revoluționar, dar reușește să scape de urmăritori.[11][20] În acest timp, Starțov participă la organizarea primelor forme ale puterii sovietice în orașul Semidol și începe o relație cu activista Rita Tverețkaia, pe care însă nu o iubește.[11][20][24] Cu toate acestea, nu-și găsește locul în noua organizare socială postrevoluționară,[16] deoarece valorile sale morale (idealismul pacifist și umanitarist) intră în conflict cu ideologia sovietică.[14][18] Întâlnindu-se întâmplător pe stradă cu von Schönau, Starțov îi procură acestuia acte de identitate false pentru a ajunge în Germania[25] și îl însărcinează să ducă o scrisoare logodnicei sale, Marie Urbach, în care îi mărturisește că o iubește în continuare.[10][20]

Înainte ca actul său de trădare să fie descoperit, Andrei este trimis în 1919 la Petrograd pentru a lua parte la apărarea orașului, fiind urmat acolo de Rita Tverețkaia, care rămăsese însărcinată.[22] În acest timp, nobilul german ajunge la Bischoffsberg și îi dezvăluie Mariei Urbach trădarea sentimentală săvârșită de logodnicul ei rus.[11] Nemțoaica se căsătorește cu un soldat rus oarecare pentru a dobândi dreptul de a intra în Rusia, dorind să se convingă de adevărul spuselor lui Schönau. Întâlnirea lor, care are loc în 1920, este devastatoare pe plan emoțional pentru amândoi.[22][26]

În cele din urmă, Starțov înnebunește sub povara vinei sale și i se confesează prietenului său Kurt, care-l ucide în 1922[9] atât ca pedeapsă pentru că a trădat idealurile revoluționare sovietice, cât și pentru a-l elibera de zbuciumul sufletesc care-l măcina.[10][16][27] Tribunalul revoluționar care a judecat cazul a considerat că uciderea lui Starțov a fost una justă și l-a eliberat de Kurt Wann de orice acuzație.[1][28][29]

Structură[modificare | modificare sursă]

Romanul este împărțit în nouă capitole nenumerotate, împărțite fiecare în mai multe subcapitole. Capitolele și subcapitolele au următoarele titluri (potrivit traducerii realizate de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg):[30]

  • Capitol despre anul în care se sfîrșește romanul
    • Cuvîntarea
    • Scrisoarea
    • Formula de trecere
  • Primul capitol despre anul una mie nouă sute nouăsprezece
    • Petersburg
    • Un profesor la săpat tranșee
    • Konrad Stein
    • Dușmanul la porțile orașului!
    • Ghemul
  • Capitol despre anul una mie nouă sute patrusprezece
    • Caruselul dragostei
    • Data la care a început de fapt războiul mondial
    • Dichtung und Wahrheit
    • Flori
  • Capitolul digresiunilor
    • Legende - clevetiri - întîmplări
    • Markgräfin-a de piatră
    • Pași tot mai siguri
    • Pensionul Miss Rowney
  • Capitol despre anul una mie nouă sute șasesprezece
    • Landsturm-ul
    • Parcul celor Șapte Heleșteie
    • Iarăși flori
    • Fuga
  • Capitol despre anul una mie nouă sute șaptesprezece
    • La cine se gîndea Generalfeldmarschall-ul von Hindenburg?
    • La ce-și duc oamenii bietele zile?
    • Feodor Lependin
    • Un articolaș indiscret
  • Capitol despre anul una mie nouă sute optsprezece
    • Drumul
    • Steagul fără alb și negru
    • Poame de pădure
    • Un neam de origine finică
  • Al doilea capitol despre anul una mie nouă sute nouăsprezece, dar care îl precede pe cel dintîi
    • O sîmbătă la Semidol
    • Sfîrșitul lui Lependin
    • Pentru întîia oară în viață
    • Întîlnirea
    • Visul
  • Capitol despre anul una mie nouă sute douăzeci
    • Scoaterea învelitorilor de colb
    • Pămînt nou
    • Tovarășe Starțov, sîntem chit

Personaje[modificare | modificare sursă]

  • Andrei Ghennadievici Starțov - tânăr intelectual rus, născut în 1890.[31] Aflat la studii în Germania în perioada premergătoare Primului Război Mondial, se împrietenește acolo cu pictorul Kurt Wann[13] și se îndrăgostește de nemțoaica Marie Urbach.[14] Devine prizonier civil în urma evoluției evenimentelor, dar reușește în cele din urmă să se întoarcă în Rusia.[14] Personaj individualist și șovăielnic,[32] Starțov aderă inițial la cauza revoluționară, dar o trădează, ajutându-l să scape pe Schönau.[14] Remușcările cauzate de actul său trădător și întâlnirea devastatoare cu Marie îl aduc în pragul nebuniei, fiind ucis în 1922 de fostul său prieten Kurt.[16]
  • Kurt Wann - talentat pictor german originar din Nürnberg,[16] prieten cu Andrei Starțov.[14] Este mobilizat în Armata Germană după începerea războiului,[14] dar cade prizonier la ruși în 1915[33] și intră în contact cu ideologia comunistă.[9] Devine un luptător convins pentru victoria Revoluției Ruse.[32]
  • Marie Urbach - fiica unui moșier saxon (care, în secret, a susținut financiar timp de 20 de ani mișcarea social-democrată),[34] născută în 1898.[35] Este trimisă de părinți pentru a fi educată la pensionul lui miss Rowney din Weimar. Fuge de la pension din dorința de a-și manifesta independența față de conservatorismul prusac în tovărășia lui von Schönau, căruia îi devine logodnică.[14] Se îndrăgostește ulterior de Andrei Starțov[14] și încearcă să ajungă în Rusia pentru a fi alături de el.[22]
  • Maximilian Johann von zur Mühlen-Schönau - markgraf, locotenent în Armata Germană și protector al artei lui Kurt Wann, reprezentant tipic al militarismului prusac.[36][37][38] Este grav rănit de o schijă în 1915[39] pe Frontul de Vest,[14] în luptele din regiunea Champagne,[40] și este trimis apoi în toamna anului 1916 pe Frontul de Est, dar cade prizonier în Rusia.[14] Părăsește lagărul în perioada de haos de după Revoluția Rusă și devine conducătorul unei bande de contrarevoluționari mordvini, fiind considerat criminal de război. Reușește să părăsească Rusia cu acte false procurate de Starțov.[14]
  • Rita Tverețkaia - secretara comitetului executiv de partid din Semidol, fiică de preot.[41] Este o activistă comunistă avidă de dragoste,[25] care se îndrăgostește de Andrei Starțov și trăiește cu el la Semidol.[42] Rămâne însărcinată și-l urmează în 1919 pe Starțov la Petrograd, unde naște un copil în 1920.[22]
  • Serghei Lvovici Șcepov - fost consilier de stat rus din Sankt Petersburg,[43] născut în 1867; are doi fii: Alexei și Lev.[44] Îl găzduiește în locuința sa din Petrograd pe Andrei Starțov. Reprezintă intelectualul burghez lacom, egoist și ipocrit, care târăște în apartament tot ce-i cade în mână (lemne, pâine, pește, gelatină, grâu).[45]
  • Alexei Sergheevici Șcepov - fiul lui Serghei Șcepov, pilot militar și instructor de zbor rus;[44] s-a căsătorit cu cântăreața Klavdia Vasilievna de la Teatrul din Semidol.[46]
  • Feodor Lependin - soldat rus originar din Semidol, luat prizonier de germani și internat în același oraș cu Starțov; revenit în Rusia, este spânzurat la Semidol de rebelii mordvini conduși de von Schönau.[17]
  • Semion Ivanovici Golosov - președintele comitetului executiv de partid din Semidol;[41] reprezintă activistul bolșevic cu o gândire practică, fiind diferit de bolșevicul fanatic reprezentat de Kurt Wann.[37]
  • meșterul Meyer - maistru la fabrica de creioane Johann Faber din Nürnberg, gazda lui Kurt Wann, în vârstă de 60 de ani.[47] Este arestat de autoritățile militare din cauza faptului că a manifestat împotriva războiului.[48]
  • Paul Hennig - bărbier german, vechi membru al Partidului Social-Democrat și casier al Societății prietenilor coralei, gazda din Bischoffsberg a lui Starțov.[49] Susține că războiul este calea cea mai scurtă către socialism.[11] Autorul îl considera un „filistin monarhist” de teapa celor care au pregătit calea naziștilor.[50]
  • Percy - clovn muzical belgian, care a cutreierat toată Europa. Surprins de începerea războiului în Germania, este sechestrat ca prizonier civil la Bischoffsberg.[51] Este arestat de autoritățile militare în august 1916,[48] fiind acuzat de sentimente dușmănoase față de Germania.[52]

Scrierea și publicarea romanului[modificare | modificare sursă]

Membrii cercului literar Frații Serapion. Konstantin Fedin se află pe rândul de sus, în centrul imaginii.

Primele încercări literare (în proză și versuri) ale lui Fedin datează din perioada antebelică și se înscriu în linia căutărilor unui mod de exprimare original.[53] Prima sa povestire, „Pățania lui Vasili Porfirievici”, era inspirată de nuvela „Mantaua” lui Gogol[54] și a fost scrisă la Uralsk (unde se afla pentru a-și vizita sora)[55] în vara anului 1910, în perioada ultimului an de studiu la Școala Comercială din Kozlov (azi Miciurinsk).[54] Revista Novîi Jurnal dlia vseh din Sankt Petersburg i-a returnat povestirea fără comentarii, spre dezamăgirea autorului.[55] După mai multe încercări nereușite de a-și publica scrierile, i-a apărut în 1913 în revista Novîi Satirikon nuvela satirică „Nimicuri”,[54] publicată sub pseudonimul Nidefak,[56] apoi câteva poeme.[11][55] Plecarea sa în Germania în primăvara anului 1914 cu scopul de a se perfecționa în studiul limbii germane și șederea îndelungată acolo au contribuit la formarea personalității sale.[53][57]

Konstantin Fedin a început să scrie proză scurtă în anul 1919 și a aderat la cercul literar Frații Serapion,[58] ai cărui membri considerau că literatura este o sumă de procedee stilistice.[59][60] Începuturile sale literare stau sub semnul formalismului și decadentismului, după cum afirma singur,[61] simțindu-se o tendință de sondare complexă a psihologiei personajelor. Autorul evidențiază rezistența vechilor obiceiuri burgheze în epoca nouă instaurată după Revoluție,[6] tema sa favorită fiind conflictul între vechi și nou în perioada Revoluției Sovietice.[62] În opinia criticului Gleb Struve, proza scurtă a lui Fedin este influențată de stilul literar propriu lui Cehov și Bunin, dar este mai dramatică decât cea a maeștrilor săi.[62] Povestirea „Unchiul Kisel” (în rusă Дядя Кисель), publicată mai întâi în numerele 56 și 57 din 22 și 23 noiembrie 1919 ale revistei Sîzranski kommunar din Sîzran[63][64][65] și care a câștigat apoi premiul II la concursul literar organizat de revista Rosta din Moscova,[66][67][68][69] creionează o primă variantă a personajului cu același nume care va apărea în romanul Orașe și ani.[70][71] Acest material va fi încorporat ulterior în roman.[1][72]

Orașe și ani este primul roman publicat de Fedin,[73][74] iar personajul principal Andrei Starțov este din multe puncte de vedere un alter ego al autorului.[75] Orașul german Zittau este denumit de autor în roman Bischoffsberg.[76][77]

Romanul a fost scris în perioada mai 1922 - septembrie 1924,[1][78] după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii.[79] Într-una din scrisorile către cititori, Fedin mărturisea că activitatea de creație a fost istovitoare, făcându-l să se simtă tot mai încordat pe măsură ce se apropia de final.[80] Capitolele erau aranjate cronologic în versiunea de manuscris a romanului.[1][81] Autorul a încercat să combine elementele sociale cu cele de aventuri, dar rezultatul nu l-a mulțumit deoarece în unele capitole erau prea multe elemente sociale, în timp ce în altele erau prea multe elemente de aventuri.[82] „Compoziția literară este lucrul cel mai greu de pe lume”, îi scria Fedin lui Gorki după ce a terminat scrierea acestui roman, fiindcă „fiecare element de prisos iese în evidență ca un nod”.[83] Odată finalizat, Orașe și ani a fost publicat în volum în anul 1924[84] de către editura Gosudarstvennoe Izdatelstvo din Leningrad.[3]

Succesul editorial al cărții a fost unul deosebit de favorabil,[8] iar Orașe și ani a fost reeditat de mai multe ori în anii următori, având parte de un mare succes critic și comercial în Uniunea Sovietică.[9] Interesul stârnit de roman s-a datorat noutăților structurale și stilistice, precum și prezenței temei „omului de prisos”.[10] Criticii proletcultiști au lăudat spiritul novator al romanului și prezența unor personaje pozitive realiste ca Feodor Lependin, moș Kisel și flăcăul anonim cu șapcă,[85] dar unii dintre ei (precum Vera Smirnova) au considerat că autorul a evaluat eronat, din cauza prejudecăților burgheze, puterea țărănimii de a se opune culacilor.[72] Scriitorul sovietic Maxim Gorki a apreciat mult romanul, dar i-a reproșat autorului că a introdus prea multe digresiuni ironice și lirice: „Pe dumneata ca artist te împiedică, după părerea mea, digresiunile cu caracter ironic; eu nu le tăgăduiesc valoarea, dar sunt împotriva exceselor”.[86]

Traducerea romanului în limba germană (Städte und Jahre), realizată de jurnalistul politic rus Dmitri Umanski (1901-1977) și publicată în 1927 de editura Malik-Verlag din Berlin,[87] a fost primită în acea vreme cu ostilitate de presa germană, iar naziștii au ars cartea pe rug în anii '30 ai secolului al XX-lea.[88][89]

Existența unui mesaj suficient de ambiguu a necesitat însă unele refaceri pentru edițiile publicate în 1932 și 1959.[42][90] Cartea nu a fost publicată timp de mai mulți ani în perioada lui Stalin, deoarece stilul literar sofisticat și comportamentul ambiguu al protagonistului i-au făcut pe cenzori să o considere suspectă.[90] Cu timpul, romanul a început să fie uitat, la fel ca majoritatea operelor literare sovietice publicate în primii ani de după Revoluție.[11] A contribuit la aceasta într-o oarecare măsură și deteriorarea reputației lui Fedin, după ce acesta a publicat romane realist-socialiste lipsite de substanță și a devenit prim-secretar al Uniunii Scriitorilor Sovietici (în 1959),[10] luând parte la prigonirea lui Pasternak. Criticul Dmitri Bîkov afirma că, spre deosebire de Orașe și ani care este „o carte genială”, romanele publicate ulterior de Fedin au fost tot mai slabe, iar ultimele dintre acestea sunt „aproape complet plate”, adică o „materie moartă absolută”.[11]

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

Inspirație autobiografică[modificare | modificare sursă]

Imagine a orașului Nürnberg pe la 1900.

Romanul Orașe și ani conține numeroase aspecte autobiografice, inspirate de experiența autorului ca prizonier civil în Germania în anii 1914-1918.[13][58][91] Konstantin Fedin afirma într-o postfață scrisă în anii 1947-1951 că romanul „se bizuie, în parte, pe observațiile făcute de mine în Germania în preajma primului război mondial, ca și în timpul lui”,[92] dar „oglindește numai în parte drumul străbătut de mine”.[93][94] Întâmplările trăite de personajul Andrei Starțov nu coincid întru totul cu cele ale autorului, fiind un amestec de ficțiune și experiență personală.[95][96]

Konstantin Fedin s-a înscris în anul 1911 ca student la Institutul de Comerț din Moscova.[53] Studenților li se cerea cunoașterea desăvârșită a unei limbi străine cu ocazia trecerii în anul IV, iar tatăl său (proprietar al unui magazin de papetărie din Saratov) a strâns aproximativ 50 de ruble pentru a-i acoperi cheltuielile necesare unui stagiu de câteva luni în străinătate.[97] Astfel, în mai 1914,[98] când era încă student la Institutul de Comerț din Moscova, Fedin a plecat în Germania[99] pentru a-și îmbunătăți cunoștințele de limba germană.[3][53][57][76][100] S-a stabilit în orașul Nürnberg,[53] pe care-l considera un oraș-muzeu romantic, cu numeroase monumente ale trecutului medieval.[101] Evenimentele premergătoare Primului Război Mondial au scos însă în evidență o aroganță naționalistă și intolerantă a populației locale, efect al unei vechi educații militariste.[77][102][103] Fedin a părăsit orașul în ziua declanșării războiului, sperând să poată trece pe furiș granița în Rusia. A fost arestat însă la Dresda și, după o percheziție, declarat „prizonier civil” și expediat după patru luni înspre granița imperiului.[53][57][76][77][104]

Timp de patru ani s-a aflat sub control polițienesc în Saxonia și apoi în Silezia până în 1918.[3][53] A trăit o lungă perioadă de timp (noiembrie 1914 - mai 1918)[98] în orașul saxon Zittau, aflat în prezent la granița cu Polonia și cu Republica Cehă,[2] iar restul perioadei până la sfârșitul războiului (mai - septembrie 1918) în orașul silezian Görlitz, aflat în prezent la granița cu Polonia.[98] Cele două orașe se află la o distanță de 35 km unul de celălalt, pe malul râului Neisse, ce constituie astăzi frontiera estică a Germaniei până când se varsă în Odra. Pentru a se întreține a fost nevoit să țină lecții de limba rusă, să cânte la vioară la petrecerile câmpenești, să lucreze ca actor și corist la teatrele din Zittau și Görlitz și chiar să picteze.[100][105] Acolo a avut loc prima confruntare a scriitorului cu marile probleme care zguduiau omenirea în perioada Primului Război Mondial.[105] Perioada de prizonierat în Germania i-a oferit ocazia să studieze obiceiurile și mentalitatea germanilor. A văzut zeci de procesiuni solemne cu torțe pe străzile orașului, precum și exploatarea prizonierilor ruși puși să muncească până la epuizare în ocoalele de vite și la irigarea ogoarelor.[105][106] În plus, a citit mult în acei ani; era fascinat de opera lui Dostoievski și de scrierile unor expresioniști germani și scandinavi care publicau în paginile revistei berlineze Die Aktion.[100] A început să scrie un roman, dar a distrus ulterior manuscrisul.[107]

Imagine a orașului Zittau pe la 1905.

Înfrângerile suferite de germani în război au favorizat apariția unor mișcări revoluționare antirăzboinice și antimonarhiste ce militau pentru reforme sociale și politice. Fedin a călătorit în 1918 la Berlin, unde i-a cunoscut pe membrii organizației revoluționare socialiste germane Liga Spartacus.[107][108] Odată cu încheierea păcii, prizonierii au putut să se întoarcă în țările de origine, iar Fedin a fost inclus într-un eșalon care a fost repatriat în cadrul schimbului de prizonieri. A plecat cu un geamantan în care se aflau trei caiete cu însemnări din perioada prizonieratului german,[98] precum și cu un teanc de tăieturi din ziare, și a ajuns în cele din urmă la Moscova.[109] Evenimentele la care a asistat în Germania au fost reflectate ulterior în romanul Orașe și ani[94] și în scrierea autobiografică „Am fost actor”, care reprezintă, după cum scrie autorul într-o scrisoare către un cititor din 1948,[110] „aspectul umoristic al subiectului din romanul «Orașe și ani»; același Bischoffsberg (Zittau), văzut cu ochi care râd”.[77] Povestirea „Am fost actor” (în rusă Я был актером) a fost publicată pentru prima dată în revista Novîi Mir, nr. 2/1937, cu următoarea dedicație „lui Nikolai Koppel, cu care am trăit două vieți” (în rusă Николаю Коппелю, с которым я прожил две жизни), și conține multe detalii autobiografice.[110]

Întors în patrie în septembrie 1918, Konstantin Fedin s-a alăturat bolșevicilor și a lucrat la Comisariatul Poporului pentru Educație din Moscova, apoi a fost trimis în 1919 la Sîzran (oraș de pe Volga situat la 900 km sud-est de Moscova), unde a lucrat ca secretar al Comitetului executiv orășenesc și redactor al ziarului Sîzranski kommunar (Comunardul din Sîzran) și a fondat revista literară și artistică Otkliki (Ecouri). În octombrie 1919 a fost mobilizat în Armata Roșie și trimis la Petrograd pentru a lucra la Direcția Politică a Diviziei independente de cavalerie a bașchirilor, apoi, până la începutul anului 1921, redactează Boevaia Pravda, gazeta Armatei a 7-a.[111] A participat cu entuziasm ca ziarist, corespondent de presă și scriitor la lupta dusă de bolșevici pentru victoria Revoluției din Octombrie.[112] Munca grea, foamea și frigul îndurate la Petrograd în acei ani nu l-au oprit să scrie.[113]

Influențe literare[modificare | modificare sursă]

Autorii celor două epigrafe care preced textul romanului

Charles Dickens Victor Hugo
Dickens Gurney head.jpg
Victor Hugo.jpg
Autor al romanului
Poveste despre două orașe (1859).
Autor al romanelor
Mizerabilii (1862) și Anul 93 (1874).

Konstantin Fedin a fost inspirat în scrierea acestui roman, potrivit profesorului Mark Slonim, de arta literară rusă și engleză a secolului al XIX-lea.[114] În opinia istoricului literar american Victor Erlich, romanul Orașe și ani are un parfum occidental datorat nu doar decorului apusean în care se petrece o mare parte a acțiunii, ci mai ales inspirației din ficțiunea romantică occidentală.[115]

Textul romanului este precedat de două epigrafe provenite din romanele Poveste despre două orașe (1859) de Charles Dickens („Porțile viitorului ne erau larg deschise. Porțile viitorului ne erau închise.”)[116][117] și Mizerabilii (1862) de Victor Hugo („Cât privește băuturile, preferă apa.”),[116][118] arătând predilecția autorului pentru contrast.[115] În perioada tinereții, Fedin rezumase pentru tineret, la cererea unei edituri, romanul Mizerabilii, reducând cele 88 de coli de tipar la 8.[83] Această activitate a fost foarte dificilă, dar în același timp o muncă utilă care i-a permis să se confrunte cu problemele complexe ale compoziției.[83] Acțiunea ambelor romane de unde au fost extrase epigrafele se petrece în preajma unor revoluții: Revoluția Franceză în Poveste despre două orașe și Rebeliunea din iunie 1832 în Mizerabilii și pune la încercare sufletele bărbaților, făcându-i să se confrunte cu dileme morale.[115] Titlul romanului lui Fedin ar proveni, în opinia unor critici, de la titlul romanului dickensian Poveste despre două orașe.[56]

Erlich identifică însă asemănări mai mari cu Anul 93 (1874), un alt roman al lui Hugo, a cărui acțiune se petrece în timpul Revoluției Franceze.[119] În acel roman, trupele revoluționare conduse de Gauvain (un aristocrat curajos și inteligent trecut de partea revoluționarilor) și Cimourdain (delegatul Comitetului Salvării Publice și un comisar politic de o implacabilitate iacobină) luptă cu insurgenții regaliști conduși de nemilosul marchiz de Lantenac (unchiul lui Gauvain).[119] Pe măsură ce asediul se apropie de sfârșit și castelul marchizului este în flăcări, Lantenac încearcă să fugă, împreună cu ceilalți supraviețuitori, printr-un pasaj secret, dar se întoarce pentru a salva din foc trei copii ce rămăseseră blocați în turn.[119] Gauvain este mișcat de generozitatea inamicului său și, după o luptă interioară, îl lasă să scape, rămânând el-însuși în celula acestuia.[119] Este judecat de un tribunal revoluționar, iar Cimourdain, care era tutorele și prietenul lui Gauvain, înclină balanța în favoarea condamnării la moarte pentru trădare.[119] Gauvain este ghilotinat a doua zi, iar Cimourdain se împușcă chiar în același moment.[119]

Asemănările între Anul 93 și Orașe și ani se referă la prietenia între un idealist umanitarist și un fanatic auster, urmărirea unui dușman al poporului provenit din clasa nobilimii de către autoritățile revoluționare, salvarea acestuia de către revoluționarul umanitarist și uciderea idealistului de către prietenul său fanatic.[119] Spre deosebire însă de Gauvain care-l salvează pe marchizul de Lantenac pentru a omagia generozitatea acestuia, Starțov îl ajută pe markgraful von Schönau mai puțin în semn de recunoștință pentru o favoare de care a beneficiat anterior și mai mult într-un gest egoist de a se folosi de el pentru a transmite o scrisoare logodnicei sale din Germania.[119]

Analiză literară[modificare | modificare sursă]

Scriitorul Maxim Gorki, care a avut un rol important în formarea ca scriitor a lui Fedin.

Romanul Orașe și ani a fost considerat unul dintre primele romane majore ale literaturii sovietice.[4] Criticul Gleb Struve scria într-un articol publicat în anul 1933 că romanul lui Fedin este opera literară cu care a început renașterea romanului ca gen literar în literatura rusă postrevoluționară.[120] Exista până atunci o orientare a tinerilor scriitori ruși din perioada postrevoluționară către proza scurtă, din cauza faptului că erau copleșiți de noutatea și varietatea evenimentelor politice produse în Rusia și nu reușeau să realizeze să-și cristalizeze impresiile într-o analiză profundă care să se detașeze de agitația emoțională a acelor zile.[120] Grupul Frații Serapion, din care a făcut parte și Fedin, nu a reprezentat o școală literară, dar și-a manifestat interesul pentru reflectarea imparțială a schimbărilor politico-economice din Rusia, eliberată de influențe politice sau ideologice.[120]

Un rol important în formarea ca scriitor al lui Fedin l-a avut Maxim Gorki, care i-a șlefuit talentul literar și i-a dat sfaturi valoroase.[58] Marele scriitor rus i-a explicat că problema „cum trebuie să scriu” este inseparabilă de problema „cum trebuie să trăiesc”, sfătuindu-l să-și însușească deprinderea de a observa lumea în care trăiește.[121] Gorki l-a învățat pe Fedin că un scriitor trebuie să fie capabil să portretizeze puterea creatoare a poporului, precum și forța constructoare a Revoluției Socialiste, sfătuindu-l să învețe să perceapă și să înțeleagă noutățile și să le reflecteze în opera sa, perfecționându-și permanent măiestria literară.[122][123]

Opera literară a lui Fedin tratează aspecte importante precum poziția individului în fața istoriei, destinul intelectualității ruse formate în vechiul regim țarist și problema „omului de prisos” în Rusia modernă.[58] Romanele Orașe și ani (1924) și Frații (1928) reflectă profundele tulburări cauzate intelectualului rus de contactul cu societatea burgheză germană în perioada războiului și de expunerea îndelungată la cultura occidentală.[58] Personajele principale ale ambelor romane, Andrei Starțov și Nikita Karev, sunt intelectuali sensibili, dar individualiști, care acceptă Revoluția Rusă și încearcă fără succes să se adapteze ei.[124][125] Ambii sunt surprinși de începerea războiului în Germania și se întorc în patrie în perioada Războiului Civil.[17] Scrierile ulterioare ale lui Fedin se adaptează tot mai mult preceptelor realismului socialist, rezolvând dilema intelectualilor prin acceptarea necondiționată de către aceștia a ideologiei socialismului sovietic.[58]

Romanul Orașe și ani este prima încercare literară sovietică de a prezenta Revoluția nu sub o formă descriptivă imparțială sau extatico-lirică așa cum au procedat Boris Pilniak, Vsevolod Ivanov și alți scriitori, ci într-un manieră psihologică profundă.[16] Fedin folosește descrierea obiectivă și calmă și psihologia sobră, metode tipice literaturii ruse din secolul al XIX-lea.[126]

Compoziție[modificare | modificare sursă]

Compoziția cărții este una derutantă datorită alternării de către autor a mai multor planuri diverse ale realității obiective.[127] Acțiunea se desfășoară în Germania și Rusia, înainte și după Primul Război Mondial, mai precis în perioada 1914-1922,[7][16] și nu este prezentată într-o ordine cronologică,[22] ci este formată din secvențe fragmentare, necronologice ce-l prezintă pe eroul principal în momente cruciale ale vieții sale.[128] Ruptura cronologiei se datorează dorinței lui Fedin de a se distanța de modul narativ tipic literaturii ruse a secolului al XIX-lea[9] și de a folosi metode literare noi adecvate unei epoci istorice noi,[29] încadrându-se în rândul căutărilor zbuciumate ale autorului de a-și găsi un stil narativ original.[129] În plus, autorul introduce frecvent materiale străine (digresiuni lirice, extrase din ziare, texte ale unor indicatoare etc.) ce completează povestea de bază[130] și au rolul de a contura „imaginea timpului”.[131]

Romanul începe cu actul final (deznodământul),[1][132] justificarea de către Kurt Wann în fața unui comitet revoluționar a rolului său de executor al lui Andrei Starțov, și abia apoi furnizează contextul - experiența germană a lui Andrei și relația sa cu nemțoaica Marie Urbach - pentru a arăta că cel ucis era un dușman al casei muncitoare și, prin urmare, își merita soarta.[10] Acțiunea primului capitol se petrece în anul 1922, când are loc uciderea lui Starțov, pentru a se întoarce în timp în 1919, când personajul, măcinat deja de îndoieli și deprimat, sosește la Petrograd pentru a participa la apărarea orașului în fața atacurilor Armatei Albe.[22][29][132] Următoarele capitole se reîntorc tot mai mult în trecut până în perioada studiilor lui Andrei în Germania, existând digresiuni frecvente pe diferite subiecte.[29][132] Autorul prezintă cronologic prietenia lui Andrei Starțov cu Kurt Wann, viața lor la Nürnberg, izbucnirea războiului și prizonieratul lui Andrei în orașul Bischoffsberg, apoi introduce un capitol de digresiuni despre Marie Urbach și relația ei de dragoste cu Schönau, apoi cu Starțov. Ordinea cronologică este iarăși restabilită și sunt relatate evenimentele revoluționare din Germania, repatrierea prizonierilor, întâlnirea lui Andrei cu Kurt la Moscova și evenimentele de la Semidol. Este prezentată în paralel povestea soldatului Feodor Lependin, originar din Semidol, care este luat prizonier în Germania, repatriat și apoi ucis la Semidol de rebelii conduși de von Schönau. Acțiunea ultimului capitol se petrece în 1920 la Petrograd și este plasată cronologic între cea din capitolele II și I.[17]

Autorul se concentrează pe descrierea atmosferei și a psihologiei personajelor sale.[9] Tonul este uneori sobru și tragic, alteori emoționant și poetic, ba chiar și ironic.[29][133] Mecanismul sufletesc complex al lui Starțov este redat verosimil, autorul înfățișând disoluția unei conștiințe torturate de remușcări până în momentul în care nu mai poate discerne între bine și rău.[134]

Stilul literar inovator al lui Fedin a generat opinii acide din partea unor critici literari. Astfel, Viktor Perțov a afirmat enervat că prezentarea evenimentelor într-o ordine fragmentată, necronologică, face ca firele narațiunii să se înnoade în mintea cititorului, considerând că acest procedeu literar are un caracter livresc de calitate inferioară.[135][136] Aceste opinii au fost respinse însă de Gorki, care le-a reproșat criticilor că nu înțeleg că scriitorii lucrează în noua epocă după procedee literare revoluționare diferite de procedeele literaturii ruse din secolul al XIX-lea.[135]

Tema principală[modificare | modificare sursă]

Tema romanului o reprezintă participarea intelectualilor ruși la evenimentele politice produse de Revoluția Rusă din 1917[137] și modul în care aceștia percep Revoluția Rusă și Războiul Civil Rus.[1] Este descris impactul psihologic al mișcării revoluționare asupra diferitelor clase sociale și circulația ideilor novatoare de reformare a organizării societății.[61] Revoluția devine „un imens purgatoriu” ce-i înalță pe oamenii hotărâți și-i distruge pe cei inadaptabili.[61]

Orașe și ani prezintă tragedia lui Andrei Starțov, un exponent tipic al intelectualității ruse care încearcă să se alăture cu trup și suflet Revoluției Sovietice.[138] Viața personajului este pusă în umbră de evenimentele istorice ale epocii.[74] Starțov este un tânăr intelectual rus format în vechea cultură burgheză care se întoarce în Rusia după o perioadă de captivitate în Germania[74][139] și ajunge la concluzia că fericirea individuală și sensul vieții constau numai în unirea cu masele și în lupta revoluționară.[140][141][142] Vrea să fie util și acceptă o serie de responsabilități,[143] dar idealismul său pacifist și umanitarist și înțelegerea abstractă a evenimentelor îl aduc foarte curând într-un conflict inevitabil cu ideologia comunistă care propaga colectivismul și conformismul social și politic în dauna individualismului.[6][42][103]

Starțov se află în fața unei alegeri dificile, iar atitudinea sa șovăielnică și oscilarea constantă între dorința sinceră de a se alătura Revoluției și dragostea sa pentru nemțoaica Marie Urbach îl fac să nu se împlinească nici în plan social-politic și nici în plan afectiv și să devină astfel un om de prisos în Rusia Sovietică.[42][57][126] Individualismul personajului îl împiedică să înțeleagă transformările petrecute în patria sa și să ajungă la acea unire cu masele revoluționare, paralizându-i voința și transformându-l într-o victimă a Revoluției.[7][32][141][144] Psihologia sa devine tot mai tulbure,[13] transformându-l pe Starțov într-o epavă umană.[14][145] Remușcarea sa față de trădarea Revoluției este evocată într-o fugă nebună pe străzile Petrogradului în care are halucinația unui atac al șobolanlor și al alunecării într-un șanț adânc.[146] Întreaga viață a personajului este, de fapt, un șir de trădări: Andrei o trădează pe Marie, o trădează pe Rita fiindcă nu o iubește și îl trădează pe prietenul său Kurt, căruia îi fură un document din birou.[147] În opinia autorului, soarta personajului „n-a fost determinată de tragedia războiului, ci Starțov s-a osândit singur, luându-și pedeapsa meritată”.[90][148]

Adresându-se cititorilor, autorul critică în mod deschis inactivitatea personajului, pe care o consideră a fi una singulară:[90][149] „Omul de care-i vorba a străbătut acest drum fără să se fi pătat o singură dată cu sânge, fără să fi călcat în picioare o floare! Oh, de-ar fi vărsat măcar un singur strop de sânge, de-ar fi călcat măcar o singură floare! Poate atunci mila pe care o simțim pentru el s-ar fi prefăcut în dragoste și nu l-am fi lăsat să piară atât de jalnic și de dureros. Până la ultima lui suflare, însă, omul ăsta n-a dat o singură dată din mâini, așteptând întotdeauna ca vântul să-l poarte spre limanul năzuințelor lui. [...] Cum spuneam însă sticla nu poate fi sudată cu fierul, iar noi nu avem nici o putere ca să schimbăm ceva în soarta lui Andrei.”[147][150] La fel ca și Nikita Karev, personajul romanului Frații (1928), Starțov este privit de autor cu subiectivism și determină astfel compasiunea cititorilor.[57] Nonconformismul și nesupunerea personajului față de evoluția social-politică din acei ani pune inevitabil în discuție valoarea morală a Revoluției.[90][151]

În confruntarea ideologică între dragostea lui Andrei și ura lui Kurt triumfă cea din urmă, pentru că în noua societate sovietică apărută după război nu mai era loc pentru dragoste și sentimente, acestea fiind considerate accesorii ale individualismului de tip burghez și ale trecutului.[152] Starțov nu a înțeles că oamenii vremii sale nu aveau altă alegere decât să se alăture noii orânduiri sau să moară; cum nu a putut să se alăture noii orânduiri din cauza filozofiei sale de viață, el a trebuit să moară.[57][153] De fapt, această idee este exprimată precis în roman prin vocea flăcăului cu șapcă, care se întorcea din prizonieratul german:[154] „cine vrea să trăiască așa, de unul singur, numai pentru el, acela nu-i potrivit cu timpurile pe care trăim”.[155]

Apariția romanului lui Fedin a dat naștere unei dezbateri despre soarta oscilantă a intelectualilor în noul stat sovietic. Șovăielnicul și inadaptabilul Starțov este descris ca un om al secolului al XIX-lea, un erou al romanului clasic rus care nu a avut timp să părăsească scena.[11] Președintele comitetului executiv din Semidol, Golosov, o spune în mod explicit: „Numai voi, alde Șcepov, alde Starțov, vă bălăciți mereu într-o falsă principialitate și vreți să împăcați idealul cu realitatea. Noi știm că asta nu se poate. Că nu există altă cale decât să supunem idealul realității. Și noi găsim puterea s-o facem! Noi nu ne uităm îndărăt și nu ne temem de ce-o să spuneți despre noi. [...] N-aveți decât să credeți ce-ați vrea! O scoatem noi la capăt și fără intelectuali, cu brevetul lor de gândire infailibilă”.[156] Într-o postfață scrisă în 1947-1951 autorul recunoștea lipsa unor luptători hotărâți pentru pace care să constituie adevărate modele pentru cetățenii sovietici.[157]

Caracterizarea personajelor principale[modificare | modificare sursă]

Profesorul american Robert Louis Jackson de la Universitatea Berkeley considera, în lucrarea Dostoevsky's Underground Man in Russian Literature (Mouton & Co., 's-Gravenhage, 1958, p. 19), că Fedin este unul din primii scriitori care au utilizat metoda folosirii a două personalități contrastante pentru a exprima conflictele din societatea sovietică.[158] Cei doi eroi ai romanului, Andrei Starțov și Kurt Wann, deși prieteni, sunt foarte deosebiți ca structură și concepție.[105] Numele celor două personaje au un simbolism evident: Starțov (al cărui nume își are originea în cuvântul rusesc „starîi”, adică vechi) este considerat un om al trecutului, care nu se poate acomoda în epoca nouă a Rusiei, în timp ce Wann (al cărui nume poate fi transcris și Wahn, potrivit ortografiei german) este un fanatic comunist până aproape de nebunie (în germană „der Wahnsinn”).[132]

Andrei Starțov[modificare | modificare sursă]

Starțov este un personaj cu multiple calități și posibilități creatoare, dar se ratează din cauza slăbiciunii caracterului și a neputinței de a înțelege acțiunea revoluționară la care ia parte, la fel ca personajul Grigori Melehov din romanul Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov.[159][160] Îi lipsește voința lui Kurt și capacitatea de a acționa a Mariei, fiind manevrat în funcție de voința persoanelor cu care intră în contact.[161] Contactul cu greutățile, violența la care asistă zilnic și spulberarea iluziilor îi creează o senzație de inutilitate a propriei vieți.[162] Autorul susținea că neputința personajului de a urma calea revoluției își avea originea în „prejudecățile mediului în care crescuse acest discipol și epigon al intelectualității burgheze rusești de dinainte de revoluție”, care îl determină să nu facă nicio distincție între războiul mondial și războiul civil, văzând în fiecare război doar războiul în sine.[163] Contrar opiniei unor critici precum Serghei Baruzdin în prefața ediției din 1988, Starțov nu este un dușman al revoluției și războiului. Motivul acțiunilor sale îl reprezintă individualismul și neputința de a-și subordona propriile dorințe și acțiuni intereselor de grup ale luptătorilor pentru victoria Revoluției.[6][164]

Kurt Wann[modificare | modificare sursă]

Individualistul și șovăielnicul Starțov este pus în opoziție cu hotărâtul și bine organizatul Wann.[32][130][165][166] Începerea războiului produce o separare între cei doi prieteni, după ce în sufletul lui Kurt se trezește patriotismul german.[132][167] Pleacă pe frontul rusesc și este luat prizonier. Cei doi se reîntâlnesc în 1918, dar Kurt suferise o schimbare radicală: el era acum un revoluționar înflăcărat și membru de frunte al Sovietului de deputați al soldaților germani.[22] Amândoi împărtășesc la început entuziasmul revoluționar, dar opiniile lor încep să se distanțeze pe parcurs. Conflictul dintre ei se referă la importanța omului: în timp ce rusul susține valoarea individuală a omului, germanul consideră că omul are valoare doar ca element constitutiv al unei colectivități.[29] Pictorul german Kurt Wann își pierde treptat toate sentimentele umane[90][168] și își construiește un discurs format din fraze adecvate politic,[103] devenind, după cum îl considera criticul proletcultist român Mihail Novicov, un „mecanism viu de orientare constantă”.[169] Personajul începe să judece evenimentele cu sânge rece și își ucide prietenul pe care-l considera un trădător al Revoluției.[29][126] Spre deosebire de Starțov care este considerat „un om de prisos” pentru Revoluție, Wann este un om esențial pentru puterea sovietică,[90] un om care execută ordine,[170] iar autorul îi compune o figură monolitică, bidimensională.[90]

Markgraful von Schönau[modificare | modificare sursă]

Aflat într-un antagonism de clasă cu Starțov și Wann, markgraful von zur Mühlen-Schönau este un aristocrat militarist degenerat și arogant, un „aventurier sumbru” care se transformă în criminal de război.[14] Trăsăturile sale de caracter sunt setea de putere, minciuna și șiretenia,[171] Pretinde că ar fi un patron al artelor, susținându-l financiar pe Kurt Wann cu condiția egoistă ca toate tablourile acestuia să intre doar în colecția sa.[11][22][167] Îi cruță viața lui Starțov mai mult din amuzament și orgoliu,[14] într-un gest mărinimos față de prietenul protejatului său.[171] Ajuns prizonier în Rusia, organizează o bandă contrarevoluționară[115] ce săvârșește crime sângeroase, dovedind lipsă de omenie și sadism prin spânzurarea de un măr a unui soldat rus schilod.[25] Spintecarea cu briceagul a tabloului Curtea mică a Muzeului german din Nürnberg și arderea tablourilor pictate de Kurt Wann este o manifestare de ură ce prefigurează arderea pe rug a cărților de către naziști.[172] Profesorul Victor Erlich îl considera pe markgraful von Schönau un personaj respingător mai consistent decât marchizul de Lantenac al lui Victor Hugo.[171]

Marie Urbach[modificare | modificare sursă]

Un personaj straniu al romanului este Marie Urbach, o „fiică a pădurii” răsfățată și capricioasă care-și manifestă dezgustul față de conformismul și conservatorismul prusac al societății germane antebelice și fuge din pension alături de un amant de ocazie, markgraful von Schönau, pentru a se dedica apoi cauzei socialiste.[14] Contactul zilnic cu mizeriile războiului îi creează o atitudine antirăzboinică, pe care o împărtășește cu Starțov.[11] Metamorfoza sa dintr-o odraslă răsfățată a unei familii burgheze într-o socialistă dedicată este prea bruscă și nu convinge.[173] Soarta personajului rămâne necunoscută după întâlnirea devastatoare cu Andrei, ce a avut loc în 1920 la Petrograd, dar, spre deosebire de Andrei care se îndreaptă spre moarte, Marie este un personaj plin de energie care iubește viața.[174][175]

În opinia Bertei Brainina, Marie este o eroină imaterială, venită parcă din lumea visurilor,[176] un personaj tânăr, sănătos și energic care de fiecare dată supraviețuiește morții în mod miraculos.[11] Secvențele romantice și sentimentale în care apare amintesc de romanul Cărarea pierdută (1913) al lui Alain-Fournier, având o latură fantastică pronunțată.[14] Din acest motiv, cercetătoarea Elizabeth Klosty Beaujour considera că Marie Urbach ar fi o vrăjitoare ce are legături cu Diavolul, asemănând-o cu Margareta, celebrul personaj al romanului Maestrul și Margareta (1966-1967) de Mihail Bulgakov.[177][178] Marie are o reputație diabolică datorată curajului de a urca singură pe piscul Cele Trei Călugărițe sau de a coborî în hrube adânci și întunecoase, precum și a lipsei de respect manifestată față de străvechea ordine prusacă, circulând superstiția că prezența ei într-un loc e un semn rău.[178][179]

Feodor Lependin[modificare | modificare sursă]

Soldatul rus Feodor Lependin a făcut și el obiectul mai multor analize literare. în ciuda faptului că povestea sa este o digresiune (ca și cea a profesorului din Petrograd sau cea a lui moș Kisel),[38] personajul este conturat sumar ca un reprezentant tipic al clasei țărănești din Rusia ce a aderat cu trup și suflet la mișcarea revoluționară antiburgheză.[20] Criticii proletcultiști ai epocii l-au considerat un exponent luminos al eroului sovietic,[180] în timp ce unii critici precum Julius M. Blum l-au asemănat cu soldatul Platon Karatev, personajul romanului Război și pace (1865-1869) al lui Lev Tolstoi.[181] Aflat în prizonierat și supus unor experiențe inumane, Lependin își păstrează demnitatea morală și încrederea în viitorul patriei sale;[154] el este omul din popor care, cu toate că nu are multă școală, înțelege absurditatea războiului și necesitatea schimbării organizării sociale.[182] Maxim Gorki îl considera un reprezentant tipic al țărănimii, după cum îi scria lui Fedin: „trăsăturile lui Lependin se găsesc în miile de oameni pe care dumneata i-ai întâlnit; puzderia de impresii ce le-ai înregistrat s-au sedimentat ca piatra și astfel s-a făurit figura lui Lependin”.[183]

Implauzibilitatea unor personaje[modificare | modificare sursă]

În opinia unor critici, Kurt Wann și markgraful von Schönau sunt însă personaje implauzibile, părând mai degrabă construcții literare ideologice decât oameni reali,[42] opinie pe care o împărtășesc parțial chiar și unii critici sovietici (de ex. Berta Brainina în ceea ce-l privește pe Kurt Wann).[184] În timp ce Schönau simbolizează aristocratul degenerat, avid de putere, ce se transformă în criminal de război,[185] Wann îl întruchipează pe comunistul intransigent și impermeabil la frică, emoții și îndoieli, ambele personaje fiind rezultatul tendințelor propagandistice ale autorului.[186] Metamorfoza ideologică a lui Kurt nu are o motivație psihologică credibilă, cu atât mai mult cu cât personajul nu este capabil să simtă viața și nu știe ce este iubirea; Berta Brainina consideră că autorul îi simplifică și-i sărăcește prea mult caracterul, iar chipul personajului este nereușit.[168]

Mult mai bine realizată este figura activistului bolșevic Semion Golosov, președintele comitetului executiv de partid din Semidol. În ciuda faptului că are doar o apariție episodică, personajul este descris în amănunțime.[168] El reprezintă activistul bolșevic cu o gândire practică, fiind diferit de bolșevicul fanatic reprezentat de Kurt Wann.[37] Revoluția este cauza politică a lui Golosov, iar personajul respinge vehement „confuzia ideologică” și frazeologia obositoare a intelectualilor, preferând în schimb acțiunea revoluționară reală.[187]

Atmosferă[modificare | modificare sursă]

Centrul orașului Nürnberg pe la 1905.

Prezența unor elemente autobiografice în roman contribuie la conturarea unei atmosfere veridice.[42] Autorul descrie întâmplări violente și sângeroase, cu detalii înspăimântătoare, care dezvăluie duritatea încleștărilor din timpul Războiului Civil.[42] Cei patru ani petrecuți de Fedin ca prizonier în Germania prilejuiesc descrieri pline de culoare ale vieții provinciale germane, în timp ce activitatea sa de jurnalist și angajat al unor diverse instituții din Petrograd face ca scenele incidentelor produse în timpul Războiului Civil și figurile unor țărani, orășeni sau activiști comuniști să fie redate cu autenticitate.[42]

Capitolele care descriu atmosfera existentă în Germania antebelică au fost considerate deosebit de importante de către autor pentru faptul că încercau să pătrundă tocmai în esența conflictului militar ce va zgudui Europa: „... valoarea lor constă tocmai în faptul că ating izvoarele catastrofei în care lumea a fost târâtă de naziști. O bună parte din omenia care exista în Germania a fost călcată în picioare de Germania militaristă încă din timpul primului război mondial, iar ce a mai rămas din ea a fost cu desăvârșire suprimată sub stăpânirea lui Hitler”.[105][188]

Imaginea Germaniei din perioada războiului, cu descrierea prăbușirii graduale a spiritului imperialist, este impresionantă, deși pe alocuri tendențioasă. Cultivarea trecutului medieval, distracțiile agresive și violente, spiritul disciplinat și aroganța naționalistă sunt trăsături ale statului militarist german ce au contribuit la declanșarea Primului Război Mondial și au constituit un mediu prielnic pentru apariția fascismului.[189] Orașul Bischoffsberg, așa cum este denumit orașul Zittau în roman, seamănă cu micul oraș provincial german dominat de pedanterie, ipocrizie și șovinism, camuflate sub masca unei pretinse respectabilități burgheze.[76] Andrei Starțov privește Germania cu ochii unui străin, ceea ce face ca perspectiva sa să fie una obiectivă.[76] Ochii goi, ce nu văd, precum ochii criminalului mort Karl Ebersox sau ai prizonierilor italieni orbi, sunt motive recurente ce creează imaginea unui martor tăcut al epocii, pe care o observă, dar nu o poate înțelege.[76]

Există, cu toate acestea, un contrast izbitor între abundența de bunuri și viața relativ liberă din orașul german curat și îngrijit și lipsurile și mizeria din orașele rusești. Atitudinea autorului este ambivalentă ca rezultat al contactului direct cu ambele culturi, dar evoluția evenimentelor scoate la suprafață aspecte nebănuite. Astfel, sub fațada poleită a decenței burgheze din idilicul oraș german se ascund manifestări naționaliste și dușmănoase, documentate de autor nu doar prin propria sa experiență, ci din editoriale și articole din ziarele vremii.[29]

Paralele cu epoca nazistă[modificare | modificare sursă]

Cu toate că romanul a apărut în 1924, există mai multe asemănări între Germania militaristă prezentată în roman și Germania Nazistă. Fervoarea războinică a Germaniei descrisă de autor, manifestată prin creșterea naționalismului și a intoleranței și prin desfășurarea unor procesiuni solemne cu torțe pe străzile orașelor germane, o prefigurează pe cea a Germaniei Naziste.[190]

Un personaj precum Oberleutnant-ul von zur Mühlen-Schönau care spânzură țărani ruși de crengile copacilor și spintecă sau arde cu ură tablourile unui pictor pe care-l percepea ca inamic ar fi făcut probabil carieră în cadrul Partidului Național-Socialist,[191] fiind arhetipul viitorului incendiator și criminal de război hitlerist.[14] De asemenea, șeful clinicii chirurgicale din Orașe și ani care experimentează metode noi de anestezie pe prizonierii luați din lagăre, retezând cioturile de picioare ale lui Feodor Lependin, îi prefigurează pe medicii naziști care au experimentat otrăvuri și gaze toxice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[191]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Analizând romanul sovietic din epoca de construire a socialismului, publicista Sorana Gurian considera că, în afară de vechea gardă literară rusă (formată din Maxim Gorki, Boris Pasternak, Aleksei Tolstoi și Aleksandr Blok) care a aderat la realismul sovietic, creatori adevărați de roman sunt doar Ilya Ehrenburg (cu Julio Jurenito), Konstantin Fedin (cu Orașe și ani) și Leonid Leonov (scriitor realist asemănat cu Dostoievski).[192] În opinia publicistei sus-menționate, Konstantin Fedin, Mihail Șolohov și Aleksandr Fadeev sunt principalii reprezentanți ai literaturii sovietice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dacă se consideră individualitatea creatoare ca factor decisiv atunci se vorbește de literatură și artă.[193] Primul roman al lui Fedin este considerat a fi „una dintre cărțile cele mai nostalgice, cele mai pline de atmosferă dintre cele apărute în anii 1920-1935”,[192] un document al unei epoci și, în același timp, o capodoperă sovietică (la fel ca Pe Donul liniștit de Mihail Șolohov, Calvarul de Aleksei Tolstoi și Zile și nopți de Konstantin Simonov) ce poate rivaliza cu cele mai bune romane ale literaturii universale.[194]

Orașe și ani are un rol proeminent în literatura sovietică din anii '20 ai secolului al XX-lea, fiind considerat un roman revoluționar remarcabil,[195] dar și un roman de propagandă comunistă de o înaltă valoare artistică.[186] El continuă tradiția romanului realist rus din secolul al XIX-lea, fiind primul roman sovietic ce prezintă problemele psihologice produse de Revoluția Rusă din 1917.[8] Profesorul rus de literatură comparată Mark Slonim considera, în studiul Modern Russian Literature: From Chekhov to the Present Time (Oxford University Press, New York, 1953, p. 308), că Orașe și ani este „primul roman major al perioadei sovietice”,[196] în care scriitorul Konstantin Fedin, influențat de Cehov, și-a manifestat aspirația de a înscrie romanul sovietic în continuitatea romanului rus tradițional din secolul al XIX-lea.[197] Criticul sus-menționat lăuda amestecul de tehnici literare realiste și expresioniste, precum și observațiile sociale ale autorului.[196] O opinie similară a formulat-o criticul Veaceslav Zavalișin în studiul Early Soviet Writers (Frederick Praeger and Co., New York, 1958, p. 270), potrivit căruia primul roman al lui Fedin ar reprezenta un reper în relansarea „romanului realist de mare anvergură”, care „s-a impus ca gen predominant în anii anteriori primului plan cincinal”.[198]

Criticii literari au evidențiat multiplele calități ale romanului: tratarea unor teme vaste într-un stil tolstoian, interesul pentru problemele intelectualilor, eleganța de expresie tipică literaturii ruse din secolul al XIX-lea, folosirea unui ton „occidental”,[10] descrierile poetice, portretele viguroase ale personajelor și veridicitatea analizei psihologice,[186] precum și slăbiciunile acestuia: acțiunea improbabilă, coincidențele numeroase (aspect tipic tuturor romanelor revoluționare sovietice din anii '20 ai secolului al XX-lea),[11] prezența unor personaje implauzibile (în special Kurt Wann și Schönau) și concluzia tezistă.[42] Unele personaje sunt inspirate din realitate și par prin urmare sincere, mai ales „datorită acelui infuz și inefabil «dar creator», care aparține exclusiv artistului”. Astfel, opera literară dobândește gravitate și umanitate, trezind emoții profunde în sufletele cititorilor.[199]

Criticul literar rus Dmitri Bîkov consideră că Orașe și ani este „o carte genială”.

Percepția romanului Orașe și ani în Uniunea Sovietică a fost diferită, urmărindu-se modul de prezentare a evenimentelor istorice și încadrarea în tematica literară recomandată de partid. Criticii sovietici au evidențiat valoarea ideologică a romanului lui Fedin: prezentarea triumfului Revoluției,[187] sublinierea faptului că intelectualii rupți de popor (precum Starțov) nu au un viitor în societatea comunistă[154] și satirizarea burgheziei,[187] dar au fost nemulțumiți de ponderea mică a personajelor provenite din rândul muncitorimii și al țărănimii. I s-a reproșat autorului că a evaluat eronat, din cauza prejudecăților mic-burgheze, puterea maselor populare, că nu a reflectat optimismul momentului istoric[200] și că a pus prea puțin accentul pe proletariat.[11]

Compoziția romanului (sub formă de aventură) a fost lăudată de criticii emigrați precum Vladislav Hodasevici și Dmitri Sviatopolk-Mirski, precum și de scriitori ca Maxim Gorki.[201] Partea aventuroasă a romanului precum descrierea copilăriei Marie cu căutarea mormântului legendarei markgräfine sunt considerate unele dintre cele mai bune pagini ale literaturii sovietice pentru copii.[11] Potrivit lui Dmitri Bîkov, romanul Orașe și ani a fost scris ca un exemplu demonstrativ de proză serapionistă și i-a consumat autorului mult timp: «ca și proza filosofică a lui Lunț, pălăvrăgeala batjocoritoare a lui Zoșcenko, proza picantă și provincial-exotică a lui Ivanov și chiar și cea gotică a foarte tânărului Kaverin, aici întâlnim epica revoluționară, romanul misterios și dezbaterile filozofice, precum și o pasiune teribilă, trădare și mai multe prezentări în stil isteric».[11] Criticul sus-menționat o considera „o carte genială” ce prezintă Revoluția și Războiul după standardele europene tradiționale, o carte utilă ce trebuie citită.[11]

Povestea tragică de dragoste derulată pe fundalul spectaculos al Războiului Civil Rus a determinat comparații între romanele Orașe și ani (1924) și Doctor Jivago (1957). Unul dintre critici, profesorul John Mayer Weeks Jr. de la Amherst College, a afirmat că Orașe și ani produce asupra unui cititor o impresie similară cu cea care s-ar putea imagina dacă ar citi o versiune a Doctorului Jivago scrisă de Lev Troțki și nu de Boris Pasternak.[202]

Adaptări[modificare | modificare sursă]

Actorul rus Igor Starîghin, interpretul personajului Andrei Starțov în ecranizarea din 1973. Fotografie din 1972.

Romanul Orașe și ani a fost adaptat de două ori în plan cinematografic[12] și o dată în domeniul muzical.

Prima ecranizare, regizată de Evgheni Cerviakov, a fost realizată în 1930 de studioul sovietic Lenfilm,[203][204] după un scenariu scris de Evgheni Cerviakov și Natan Zarhi.[205] Durata filmului este de 94 de minute.[12] Rolul principal a fost interpretat de Ivan Ciuvelev (pictorul Andrei Starțov), care demonstrează un limbaj artistic considerabil, mergând mult dincolo de imaginea creată în filmul său de debut.[206] În alte roluri apar Bernhard Goetzke (maiorul von Schönau), Ghennadi Miciurin (inginerul Kurt Wann) și Sofia Magarill (Marie Urbach). Filmul începe cu descoperirea de către Kurt Wann a actului de trădare al lui Starțov, prezintă apoi printr-un flashback perioada petrecută de Starțov în Germania, sare peste Primul Război Mondial și peste Revoluția Rusă și reia acțiunea cu luptele purtate în timpul Războiului Civil din Rusia.[207] Tensiunea dramatică a acțiunii poate fi reconstruită cu dificultate din moment ce două role (3 și 5) s-au pierdut, iar pelicula păstrată are o durată de doar 73 de minute; una dintre cele două role pierdute prezenta povestea de dragoste a lui Starțov, care ar fi contribuit la slăbirea tăriei de caracter a personajului.[207] Filmul conține numeroase clișee artistice (declamații teatrale ale unor artiști futuriști, aristocrați cu fețe machiate) tipice acelei perioade a istoriei cinematografiei și ratează, probabil din cauza restricțiilor politice, oportunitatea de a descrie credibil dilema morală a protagonistului. Finalul acestei ecranizări este senzaționalist și ambiguu: Andrei Starțov este împușcat de prietenul său german, Kurt Wann, după ce i se oferise șansa să se sinucidă, iar ultima imagine a filmului este zâmbetul satisfăcut întipărit pe fața glacială a bolșevicului german.[207]

Filmul mut al lui Cerviakov a fost primit cu dezaprobări critice la momentul apariției sale, din cauza faptului că personajul principal era un artist „fără voință” diferit de prototipul tipic al eroului sovietic,[207] necesitând din acest motiv, potrivit profesorului Peter Rollberg, o reevaluare dintr-un punct de vedere postsovietic.[208] Profesorul de literatură rusă Robert Bird de la Universitatea din Chicago consideră că filmul lui Cerviakov își reduce sursa literară la portretul „celui mai recent - și ultimul - erou existențial al lui Cerviakov”.[209] În opinia profesoarei Denise J. Youngblood de la Universitatea din Vermont, „deși Orașe și ani a fost realizat de un regizor cu o anumită abilitate și deși constrângerile politice au împiedicat fără îndoială o confruntare directă cu problemele morale, filmul demonstrează că cinematografia mută a devenit prea ușor rece și stereotipă, chiar și cu subiecte promițătoare”.[207]

Cea de-a doua ecranizare, regizată de Aleksandr Zarhi, a fost realizată în 1973 ca o coproducție URSS-RDG (Mosfilm - DEFA Berlin), după un scenariu scris de Aleksandr Zarhi și Vladimir Valuțki.[12] Durata filmului este de 128 minute. Rolurile principale au fost interpretate de Igor Starîghin (Andrei Starțov), Barbara Brylska (Marie Urbach), Irina Pecernikova (Rita Starțova),[12] Winfried Glatzeder (Kurt Wann) și Friedrich Wilhelm Junge (markgraful).[210] Profesorul german Peter Rollberg (care predă cursuri de cultură, literatură și cinematografie rusă la Universitatea George Washington) considera acest film ca fiind „un efort conștiincios, dar lipsit de inspirație”.[211]

Compozitorul sovietic Lev Knipper a scris în 1931 o operă după romanul Orașul și ani al lui Fedin.[212]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Romanul Orașe și ani a fost tradus în mai multe limbi străine:

  • germană (Städte und Jahre, Malik-Verlag, Berlin, 1927; traducere de Dmitri Umanski, reeditată în 1948 de editura Verlag Volk und Welt din Berlin și în 1988 de Neuer Malik Verlag din Kiel; o altă traducere a fost realizată de Georg Schwarz și publicată în 1960 de Aufbau-Verlag din Berlin, apoi reeditată în 1968 de Aufbau-Verlag din Berlin și în 1981 de Reclam Verlag din Leipzig),[87][213][214]
  • spaniolă (Las ciudades y los años, Ediciones Biblos (Colección Imagen, 1), Madrid, 1927; traducere de Norberto Guterman și Ángel Pumarega García, reeditată în 1930 de Ediciones Jasón din Barcelona, cu o prefață de Vladimir Pozner, și în 1944 de Editorial Futuro din Buenos Aires),[215]
  • poloneză (Miasta i lata, Alfa, Varșovia, 1928; traducere de Jan Barski, reeditată în 1957 de Państwowy Instytut Wydawniczy din Varșovia),[216]
  • franceză (Les Cités et les années, Gallimard, Paris, 1928; traducere de Doussia Ergaz),[217]
  • neerlandeză (Steden en jaren, J. Ploegsma, Zeist, 1930; traducere de Sonja Franke),[218]
  • italiană (La città e gli anni, C. Frassinelli, Torino, 1946; traducere de Clara Coïsson, prefațată de Francesco Lo Bue,[219] reeditată în 1978 de editura Bompíani din Milano),[220]
  • engleză (Cities and Years, Greenwood Press, Westport, Connecticut, 1975; traducere de Michael Scammell, reeditată în 1993 de Northwestern University Press, Evanston, Illinois),[3]
  • armeană (Քաղաքներ և տարիներ, Kʻaghakʻner ew tariner, Sovetakan Grogh, Erevan, 1981; traducere de Dora Esayan)[221]
  • chineză (城与年, Cheng yu nian, Ren min wen xue chu ban she, Beijing, 2007; traducere de Jinghua Cao)[222] etc.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • Orașe și ani, Ed. Cartea Rusă, București, Col. Opere (vol. I), 1954 - 528 p. - traducere de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg[223]
  • Orașe și ani, Ed. pentru literatură, București, Col. Biblioteca pentru toți (nr. 113-114), 1962 - 2 vol. (330+344 p.), tiraj 30.145 ex. - traducere de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg, prefață de Vasile Nicolescu
  • Ораше ши ань (Orașe și ani), Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1970 - 459 p. - traducere de Vladimir Beșleagă tipărită cu caractere chirilice[224][225]
  • Orașe și ani, Ed. Univers, București, Col. Romanul secolului XX, 1979 - 460 p. - traducere de Tatiana Berindei[226]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 134.
  2. ^ a b de Reinhard Lauer, Kleine Geschichte der russischen Literatur, Verlag C.H. Beck, München, 2005, p. 195.
  3. ^ a b c d e f en Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, p. 300.
  4. ^ a b en Hongor Oulanoff, „Fedin”, în Victor Terras (ed.), Handbook of Russian Literature, Yale University Press, 1990, ISBN 0-300-04868-8, p. 134.
  5. ^ en Edward J. Brown, Russian literature since the Revolution, revised and larged edition, Harvard University Press, Cambridge-Massachusetts și Londra-Anglia, 1982, p. 9.
  6. ^ a b c d en Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, p. 96.
  7. ^ a b c Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, 1966, p. 310.
  8. ^ a b c en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 133.
  9. ^ a b c d e f g en Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, p. 301.
  10. ^ a b c d e f g h i j en Richard Freeborn, „Cities and Years”, 1998, p. 301.
  11. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u ru Dmitri Bîkov (), „Федин беден”, Русская жизнь, accesat în  
  12. ^ a b c d e en Alan Goble (ed.), The Complete Index to Literary Sources in Film, Bowker-Saur, Windsor Court, East Grinstead House, West Sussex, 1999, p. 153.
  13. ^ a b c d Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. IX.
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. X.
  15. ^ a b en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 48.
  16. ^ a b c d e f g en Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 179.
  17. ^ a b c d en Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 181.
  18. ^ a b Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 52.
  19. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 221.
  20. ^ a b c d e f en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 136.
  21. ^ en Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, 1998, pp. 300-301.
  22. ^ a b c d e f g h i j en Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 180.
  23. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 14.
  24. ^ en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 60.
  25. ^ a b c Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. XII.
  26. ^ en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 51.
  27. ^ Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. X-XI.
  28. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. 11-14.
  29. ^ a b c d e f g h en Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, p. 97.
  30. ^ Titlurile capitolelor provin din traducerea realizată de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg, care a fost publicată de Editura pentru literatură din București în anul 1962, în cadrul colecției Biblioteca pentru toți. Cuprinsul se află la sfârșitul fiecăruia dintre cele două volume: vol I - pp. 329-330 și vol. II - pp. 339-340.
  31. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 326.
  32. ^ a b c d Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. VII.
  33. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 301.
  34. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, 1974, p. 699.
  35. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 218.
  36. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 69.
  37. ^ a b c en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 54.
  38. ^ a b en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 19.
  39. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 46.
  40. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 316.
  41. ^ a b Fedin, Orașe și ani, vol. II, 1962, p. 167.
  42. ^ a b c d e f g h i en Richard Freeborn, „Cities and Years”, 1998, p. 302.
  43. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 21.
  44. ^ a b Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 24.
  45. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 51, 72.
  46. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 23.
  47. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. 152-153.
  48. ^ a b Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 299.
  49. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. 222-223.
  50. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 328.
  51. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 226.
  52. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 231.
  53. ^ a b c d e f g Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. IV.
  54. ^ a b c Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 8.
  55. ^ a b c en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 1.
  56. ^ a b en Vytas Dukas, „Review: Mixail Matveevič Kuznecov. Romany Konstantina Fedina”, 1974, p. 174.
  57. ^ a b c d e f Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, 1966, p. 311.
  58. ^ a b c d e f en Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, p. 95.
  59. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 19.
  60. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 5.
  61. ^ a b c Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. VI.
  62. ^ a b en Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 178.
  63. ^ ru Pavel A. Bugaenko, К.А. Федин: основные даты жизни и творчества, 1892-1977, Изд-во Саратовского университета, Saratov, 1981, p. 13.
  64. ^ ru Konstantin Fedin, Собрание сочинений в двенадцати томах: Письма, 1909-1977, Худож. лит-ра, Moscova, 1986, p. 21.
  65. ^ ru Serghei A. Golubkov, О Волге наше слово: литературно-краеведческий сборник, Куйбышевское кн. изд-во, Kuibîșev, 1987, p. 112.
  66. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 44.
  67. ^ ru Berta Brainina, Константин Федин: очерк жизни и творчества, Гос. изд-во худож. лит-ры, Moscova, 1962, p. 17.
  68. ^ ru Nikolai I. Kuznețov, К.А. Федин--художник: проблемы метода и стиля, Изд-во Томского университета, Tomsk, 1980, p. 11.
  69. ^ ru Larisa F. Alekseeva, История русской литературы ХХ века: 1940-1960 годы, Высшая школа, Moscova, 2005, p. 188.
  70. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 13.
  71. ^ ru Institutul de Literatură al Academiei URSS, Литературное наследство, vol. 70, Институт литературы Академии наук СССР, Moscova, 1963, p. 463.
  72. ^ a b en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 44.
  73. ^ en Harry B. Weber, Peter Rollberg, The modern encyclopedia of Russian and Soviet literature: (including Non-Russian and Emigre literatures), Academic International Press, vol. 7, 1984, p. 162.
  74. ^ a b c en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 12.
  75. ^ en Ivar Ivask, Gero von Wilpert, World literature since 1945: critical surveys of the contemporary literatures of Europe and the Americas, F. Ungar Pub. Co., New York, 1973, p. 553.
  76. ^ a b c d e f en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 135.
  77. ^ a b c d Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 9.
  78. ^ de Leonore Scheffler, „Das Bild vom häßlichen Deutschen in Konstantin Fedins Roman „Goroda i gody” und die Erzählung „Ostrovitjane” von Evgenij Zamjatin”, 2001, p. 322.
  79. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. II, 1962, p. 311.
  80. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 251.
  81. ^ ru Faina Fedorovna Eroșceva, Романы Константина Федина о революции, Krasnodarskoe kn izd-vo, Krasnodar, 1967, p. 79.
  82. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 77.
  83. ^ a b c Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 241.
  84. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 312.
  85. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 87, 96.
  86. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 78.
  87. ^ a b de Siegfried Kracauer, Schriften: Aufsätze 1932 - 1965, Suhrkamp, Frankfurt, 1990, p. 109.
  88. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 76.
  89. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 329.
  90. ^ a b c d e f g h en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 139.
  91. ^ Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, 1966, p. 311-312.
  92. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 316.
  93. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 335.
  94. ^ a b Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, 1966, p. 312.
  95. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, pp. 315-316.
  96. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „Some Problems of Construction in Fedin's Cities and Years”, 1972, p. 6.
  97. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 8-9.
  98. ^ a b c d de Leonore Scheffler, „Das Bild vom häßlichen Deutschen in Konstantin Fedins Roman „Goroda i gody” und die Erzählung „Ostrovitjane” von Evgenij Zamjatin”, 2001, p. 321.
  99. ^ en Victor Erlich, „Two Pioneers of the Soviet Novel: Konstantin Fedin and Boris Pilnyak”, 1994, p. 121.
  100. ^ a b c en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 2.
  101. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, pp. 316-317.
  102. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 317.
  103. ^ a b c en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 13.
  104. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, pp. 318-319.
  105. ^ a b c d e Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. V.
  106. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 319.
  107. ^ a b en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 3.
  108. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, pp. 319-320.
  109. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 320.
  110. ^ a b en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 45.
  111. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 12-13.
  112. ^ Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. V-VI.
  113. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 4.
  114. ^ Mark Slonim, Modern Russian Literature: From Chekhov to the Present Time, Oxford University Press, New York, 1953, p. 308.
  115. ^ a b c d en Victor Erlich, „Two Pioneers of the Soviet Novel: Konstantin Fedin and Boris Pilnyak”, 1994, p. 125.
  116. ^ a b Fedin, Orașe și ani, vol. I, 1962, p. 1.
  117. ^ Epigraful dickensian „we had everything before us, we had nothing before us” face parte din primul paragraf al romanului Poveste despre două orașe („It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of belief, it was the epoch of incredulity, it was the season of Light, it was the season of Darkness, it was the spring of hope, it was the winter of despair, we had everything before us, we had nothing before us, we were all going direct to Heaven, we were all going direct the other way—in short, the period was so far like the present period, that some of its noisiest authorities insisted on its being received, for good or for evil, in the superlative degree of comparison only.”) și a fost tradus în rusă „У нас было все впереди, у нас не было ничего впереди”. Traducerea în rusă a fost realizată de Kornei Ciukovski în Принципы художественного перевода (1920), p. 27. Vezi Emily Finer, „Dickens in Twentieth-Century Russia”, în Michael Hollington (ed.), The Reception of Charles Dickens in Europe, Bloomsbury, Londra-New York, 2013, p. 108.
  118. ^ Epigraful hugoian „Quant au vin, il buvait de l’eau” provine din romanul Mizerabilii, se află în Partea a treia: „Marius”, cartea a cincea: „Binefacerile sărăciei”, cap. II: „Marius în sărăcie” și se referă la starea de mizerie în care trăia Marius Pontmercy. Traducătorii Lucia Demetrius și Tudor Măinescu au tradus astfel acest citat: „În loc de vin bea apă”. Vezi Victor Hugo, Mizerabilii, Ed. Univers, București, 1985, vol. II, p. 240.
  119. ^ a b c d e f g h en Victor Erlich, „Two Pioneers of the Soviet Novel: Konstantin Fedin and Boris Pilnyak”, 1994, p. 126.
  120. ^ a b c en Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, 1934, p. 177.
  121. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 24-28.
  122. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 60.
  123. ^ en Berta Brainina, „Konstantin Fedin”, în revista Soviet Literature, Foreign Languages Publishing House, Moscova, nr. 5, 1952, p. 155.
  124. ^ en Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, p. 98.
  125. ^ Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, 1966, pp. 310-311.
  126. ^ a b c en William Rose Benét, Benét's Reader's Encyclopedia, Harper & Row, New York, 1987, p. 330.
  127. ^ Athanase Joja, Dicționar enciclopedic romîn, vol. 2, Editura Politică, București, 1964, p. 361.
  128. ^ en Halina Stephan, „Lef and the Development of Early Soviet Prose”, în The Slavic and East European Journal, published by American Association of Teachers of Slavic and East European Languages, vol. 24, nr. 4 (iarna 1980), p. 381.
  129. ^ Romulus Rusan, „Recenzii - K. Fedin: Frații”, în Steaua, revistă a Uniunii Scriitorilor din RPR, Cluj, anul VI, nr. 5 (64), mai 1955, p. 98.
  130. ^ a b en Elizabeth Klosty Beaujour, „Some Problems of Construction in Fedin's Cities and Years”, 1972, p. 1.
  131. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 224.
  132. ^ a b c d e en Victor Erlich, „Two Pioneers of the Soviet Novel: Konstantin Fedin and Boris Pilnyak”, 1994, p. 124.
  133. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 80.
  134. ^ Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, p. XI.
  135. ^ a b Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 79.
  136. ^ ru Viktor Perțov, Этюды о советской литературе (Studii de literatură sovietică), Goslitizdat, Moscova, 1937, p. 118.
  137. ^ Mircea Mâciu, Mic dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 43.
  138. ^ en John Wakeman, Stanley J. Kunitz, World Authors: 1950-1970, Wilson, 1975, p. 462.
  139. ^ en ***, „Konstantin Fedin”, în VOKS Bulletin, U.S.S.R. Society for Cultural Relations with Foreign Countries, nr. 1 (84), 1954, p. xix.
  140. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 57.
  141. ^ a b Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 203.
  142. ^ en ***, „Konstantin Fedin”, în VOKS Bulletin, U.S.S.R. Society for Cultural Relations with Foreign Countries, nr. 1 (84), 1954, p. xxii.
  143. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 15.
  144. ^ en ***, „Konstantin Fedin”, în VOKS Bulletin, U.S.S.R. Society for Cultural Relations with Foreign Countries, nr. 1 (84), 1954, p. xx.
  145. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 54.
  146. ^ en Julia Sazonova, „The German in Russian Literature”, în The American Slavic and East European Review, vol. 4, nr. 1/2 (august 1945), p. 77.
  147. ^ a b Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 53.
  148. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 314.
  149. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 55.
  150. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. II, 1962, pp. 302-303.
  151. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 58.
  152. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 17.
  153. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 18.
  154. ^ a b c Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 61.
  155. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. II, 1962, p. 92.
  156. ^ Fedin, Orașe și ani, vol. II, 1962, pp. 182-183.
  157. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 335.
  158. ^ en George Gibian, Virginia Baeckler, „Fedin”, 1967, p. 42.
  159. ^ Gheorghe Barbă, „Opera lui Mihail Șolohov în Romînia (după 23 August 1944)”, în revista Romanoslavica, editată de Asociația Slaviștilor din Republica Populară Romînă, vol. X, București, 1964, p. 129.
  160. ^ Nicolescu, „Prefață” la Orașe și ani, vol. I, 1962, pp. VII-VIII.
  161. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „Some Problems of Construction in Fedin's Cities and Years”, 1972, pp. 3-4.
  162. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, p. 16.
  163. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 313.
  164. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 111.
  165. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 68.
  166. ^ en Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, 1982, pp. 96-97.
  167. ^ a b Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 69.
  168. ^ a b c Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 70.
  169. ^ Mihai Novicov, Mihail Șolohov: omul și opera, Editura Albatros, București, 1977, p. 125.
  170. ^ ru Z.I. Levinson, „Obraz vremeni. Partiia i revoliuționnîi narod v tvorcestve K. A. Fedina”, Tulskoe knijnoe izd-vo, Tula, 1964, p. 59.
  171. ^ a b c en Victor Erlich, „Two Pioneers of the Soviet Novel: Konstantin Fedin and Boris Pilnyak”, 1994, p. 127.
  172. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 327.
  173. ^ en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, 1968, pp. 18-19.
  174. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, 1974, p. 701.
  175. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, 1995, p. 76.
  176. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 197.
  177. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, 1974, p. 697.
  178. ^ a b en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, 1995, p. 74.
  179. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, 1974, pp. 698-699.
  180. ^ ru Vladimir V. Musatov, История русской литературы первой половины XX века: советский период, Высшая школа, Moscova, 2001, p. 64.
  181. ^ en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, 1967, p. 206.
  182. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 62-63.
  183. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 62.
  184. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 144.
  185. ^ en Elizabeth Klosty Beaujour, „Some Problems of Construction in Fedin's Cities and Years”, 1972, p. 3.
  186. ^ a b c en Sophie R. A. Court, „Review: Constantin Fedin. Goroda i Godi, roman”, în Books Abroad, published by Board of Regents of the University of Oklahoma, vol. 1, nr. 2 (aprilie 1927), pp. 55-56.
  187. ^ a b c Berta Brainina, C. Fedin, 1953, p. 71.
  188. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, pp. 328-329.
  189. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 73-76.
  190. ^ Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, pp. 317-319.
  191. ^ a b Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, 1962, p. 328.
  192. ^ a b Sorana Gurian, „Paralele literare. Romanul occidental și romanul sovietic contemporan”, 1946, p. 345.
  193. ^ Sorana Gurian, „Paralele literare. Romanul occidental și romanul sovietic contemporan”, 1946, pp. 349-350.
  194. ^ Sorana Gurian, „Concepția sovietică despre artă”, în Revista Fundațiilor Regale, anul XII, serie nouă, nr. 1, septembrie 1945, p. 161.
  195. ^ en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, 1982, p. 140.
  196. ^ a b en George Gibian, Virginia Baeckler, „Fedin”, 1967, p. 44.
  197. ^ en John Wakeman, Stanley J. Kunitz, World Authors: 1950-1970, Wilson, 1975, p. 463.
  198. ^ en George Gibian, Virginia Baeckler, „Fedin”, 1967, p. 45.
  199. ^ Sorana Gurian, „Paralele literare. Romanul occidental și romanul sovietic contemporan”, 1946, p. 348.
  200. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 61-64.
  201. ^ Berta Brainina, C. Fedin, 1953, pp. 165-166.
  202. ^ en Konstantin Fedin, Cities and years, Northwestern University Press, Evanston-Illinois, 1993, traducere realizată de Michael Scammell, coperta a IV-a.
  203. ^ en Denise J. Youngblood, On the kino front: the evolution of Soviet cinema in the 1920s, Stanford University, 1980, p. 490.
  204. ^ en Denise Jeanne Youngblood, Russian War Films: On the Cinema Front, 1914-2005, University Press of Kansas, 2007, p. 22.
  205. ^ ru A.M. Prohorov (red. coord.), Большая советская энциклопедия, Volumul 9 (Euclid-Ibsen), Sovetskaia ențiklopedia, 1972, p. 376.
  206. ^ en Peter Rollberg, Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema, ed. a II-a, Rowman & Littlefield, Lanham, Maryland, 2016, p. 164.
  207. ^ a b c d e en Denise J. Youngblood, Soviet Cinema in the Silent Era, 1918–1935, University of Texas Press, Austin, 1991, p. 214.
  208. ^ en Peter Rollberg, Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema, ed. a II-a, Rowman & Littlefield, Lanham, Maryland, 2016, p. 145.
  209. ^ en Robert Bird, „Lenfilm: The Birth and Death of an Institutional Aesthetic”, în Birgit Beumers (ed.), A Companion to Russian Cinema, John Wiley & Sons Ltd., Chichester, West Sussex, 2016, p. 73.
  210. ^ en Robert E. Carr, R. M. Hayes, Wide Screen Movies: A History and Filmography of Wide Gauge Filmmaking, McFarland & Co., Jefferson, N.C., 1988, p. 309.
  211. ^ en Peter Rollberg, Historical Dictionary of Russian and Soviet Cinema, ed. a II-a, Rowman & Littlefield, Lanham, Maryland, 2016, p. 810.
  212. ^ en Larry Sitsky, Music of the Repressed Russian Avant-garde, 1900-1929, Greenwood Press, Westport, CT, 1994, p. 157.
  213. ^ de Wolf Düwel, Annemarie Düwel, Konstantin Fedin, 1892-1977, Kulturbund der DDR, Berlin, 1981, pp. 78-79.
  214. ^ de Heinz Dieter Tschörtner, 35 Jahre internationale Literatur, 1947-1981: eine bibliographische Zusammenstellung, Verlag Volk und Welt, Berlin, 1982, p. 65.
  215. ^ es Víctor Fuentes, La marcha al pueblo en las letras españolas, 1917-1936, Ediciones de la Torre, Madrid, 1980, p. 179.
  216. ^ pl Rafał Marceli Blüth, Pisma literackie, Społeczny Instytut Wydawniczy Znak, Cracovia, 1987, p. 342.
  217. ^ en „Les Cités et les années (Microform, 1930) (WorldCat.org)”, Worldcat.org, accesat în  
  218. ^ nl Dr. H. Van de Mark (red.-secr.), Jaarlijksche boekenschouw 1930, Elfde Jaargang, Deel XII, 1936, Uitgeverij Foreholte, Voorhout, p. 58.
  219. ^ it Claudia Scandura, Letteratura russa in Italia: un secolo di traduzioni, Bulzoni, Roma, 2002, p. 90.
  220. ^ it Libri e riviste d'Italia, Roma, volumul 30, anul XXX (1978), p. 527.
  221. ^ en „Kʻaghakʻner ew tariner : vep (Book, 1981) (WorldCat.org)”, Worldcat.org, accesat în  
  222. ^ en „Cheng yu nian (Book, 2007) (WorldCat.org)”, Worldcat.org, accesat în  
  223. ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 379. ISBN 973-697-758-7.
  224. ^ Simion Cibotaru, Мареле Октомбрие ши литература молдовеняска (Marele Octombrie și literatura moldovenească), Soc. „Știința” din RSSM, Chișinău, 1974, p. 226.
  225. ^ Iachim Grosul (ed. șt.), Енчиклопедия Советикэ Молдовеняскэ (Enciclopedia Sovietică Moldovenească), vol. VII (Umanism), Academia de Științe a RSSM, Chișinău, 1977, p. 95.
  226. ^ ***, Buletinul bibliografic al colecției de documente Liviu și Ioana Em. Petrescu, Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj-Napoca, 2008, pp. 292-293.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ro Virgil Ardeleanu, „Konstantin Fedin: Sanatoriul Arkthur”, în vol. Însemnări despre proză, Ed. pentru literatură, București, 1966, pp. 310-312.
  • en Elizabeth Klosty Beaujour, „Some Problems of Construction in Fedin's Cities and Years”, în The Slavic and East European Journal, published by American Association of Teachers of Slavic and East European Languages, vol. 16, nr. 1 (primăvara 1972), pp. 1-18.
  • en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, în Slavic Review, published by Association for Slavic, East European, and Eurasian Studies, vol. 33, nr. 4 (decembrie 1974), pp. 695-707.
  • en Elizabeth Klosty Beaujour, „The Uses of Witches in Fedin and Bulgakov”, în Sona Stephan Hoisington (ed.), A Plot of Her Own: The Female Protagonist in Russian Literature, Nortwestern University Press, Evanston-Illinois, 1995, pp. 72-80.
  • en Julius M. Blum, Konstantin Fedin: A Descriptive and Analytic Study, Mouton, Haga, 1967.
  • en Berta Brainina, „Konstantin Fedin”, în revista Soviet Literature, Foreign Languages Publishing House, Moscova, nr. 5, 1952, pp. 154-157.
  • ro Berta Brainina, C. Fedin, Ed. Cartea Rusă, București, 1953, cap. III „Muzica Revoluției”, pp. 50-81; traducere din limba rusă de A. Sandu și S. Vărzaru.
  • en Edward J. Brown, „Konstantin Fedin: The Confrontation with Europe”, în vol. Russian literature since the Revolution, revised and larged edition, Harvard University Press, Cambridge-Massachusetts și Londra-Anglia, 1982, ISBN 0-674-78203-8, pp. 95-100.
  • en Sophie R. A. Court, „Review: Constantin Fedin. Goroda i Godi, roman”, în Books Abroad, published by Board of Regents of the University of Oklahoma, vol. 1, nr. 2 (aprilie 1927), pp. 55-56.
  • en Vytas Dukas, „Review: Mixail Matveevič Kuznecov. Romany Konstantina Fedina”, în Books Abroad, published by Board of Regents of the University of Oklahoma, vol. 48, nr. 1 (iarna 1974), pp. 174-175.
  • en Victor Erlich, „Two Pioneers of the Soviet Novel: Konstantin Fedin and Boris Pilnyak”, în vol. Modernism and revolution: Russian literature in transition, Harvard University Press, Cambridge-Massachusetts, Londra, 1994, pp. 121-144.
  • ro Konstantin Fedin, Orașe și ani, Ed. pentru literatură, București, Col. Biblioteca pentru toți (nr. 113-114), vol. I-II, 1962 - traducere de Ovidiu Constantinescu și Ada Steinberg
  • ro Konstantin Fedin, „Cu privire la romanul Orașe și ani”, în Orașe și ani, Ed. pentru literatură, București, vol. II, 1962, pp. 312-337.
  • en Richard Freeborn, „Doubts and ideals: Cities and Years, The Deadlock, The White Guard”, în vol. The Russian Revolutionary Novel: Turgenev to Pasternak, Cambridge University Press, Cambridge - New York - Melbourne, 1982, pp. 133-140.
  • en Richard Freeborn, „Cities and Years”, în Neil Cornwell (ed.), Reference guide to Russian literature, Fitzroy Dearborn Publishers, Chicago, 1998, pp. 301-302.
  • en George Gibian, Virginia Baeckler, „Fedin”, în vol. Soviet Russian Literature in English: A Checklist Bibliography, Center for International Studies, Cornell University, 1967, pp. 42-45.
  • en Oleg Gipp, The Nature of the Hero in Fedin's Works, A Thesis submitted to the Faculty of Graduate Studies in Partial Fulfilment of the Requirements for the Degree Master of Arts (elaborată sub supervizarea științifică a dr. L.J. Shein), McMaster University, Hamilton, Ontario, Canada, May 1968.
  • ro Sorana Gurian, „Paralele literare. Romanul occidental și romanul sovietic contemporan”, în Revista Fundațiilor Regale, anul XIII, serie nouă, nr. 6, iunie 1946, pp. 339-350.
  • ru Vladimir V. Musatov, История русской литературы первой половины XX века: советский период, Высшая школа, Moscova, 2001, pp. 64-66.
  • ro Vasile Nicolescu, „Prefață” la vol. Konstantin Fedin, Orașe și ani, Ed. pentru literatură, București, Col. Biblioteca pentru toți (nr. 113), vol. I, 1962, pp. III-XIII.
  • de Leonore Scheffler, „Das Bild vom häßlichen Deutschen in Konstantin Fedins Roman „Goroda i gody” und die Erzählung „Ostrovitjane” von Evgenij Zamjatin”, în Zeitschrift für Slavische Philologie, vol. 60, nr. 2 (2001), pp. 321-336.
  • en Alexandra Smith, „Konstantin Aleksandrovich Fedin”, în Neil Cornwell (ed.), Reference guide to Russian literature, Fitzroy Dearborn Publishers, Chicago, 1998, pp. 300-301.
  • en Gleb Struve, „Current Russian Literature: III. Constantine Fedin”, în The Slavonic and East European Review, Vol. 13, No. 37 (Jul., 1934), pp. 177-182. Published by: the Modern Humanities Research Association and University College London, School of Slavonic and East European Studies.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • ru Berta Brainina, „Федин”, în vol. Aleksei A. Surkov (red.), Краткая литературная энциклопедия, Сов. энцикл., Moscova, 1962—1978, vol. 7: «Советская Украина», 1972, pp. 909—912.

Vezi și[modificare | modificare sursă]