Aleksandr Soljenițîn

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Medalia Premiului Nobel
Aleksandr Isaievici Soljenițîn
Александр Исаевич Солженицын
A solzhenitsin.JPG
Naștere 11 decembrie 1918
Kislovodsk, URSS
Deces 3 august 2008 (89 ani)
Moscova
Ocupație scriitor
Naționalitate rus
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1962 - 2003
Specie literară roman
Operă de debut „O zi din viața lui Ivan Denisovici”

Aleksandr Isaievici Soljenițîn (rusă Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын) (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, URSS, d. 3 august 2008, Moscova) a fost un romancier rus,activist și dizident anticomunist. El a făcut cunoscută lumii întregi, problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, el a reușit să publice o serie de cărți, printre care, cele mai cunoscute sunt: "Arhipelagul Gulag", "O zi din viața lui Ivan Denisovici" sau "Pavilionul canceroșilor". "Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești"[1], Soljnetin a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. El a fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974 dar s-a întors în Rusia, în 1994, după ce regimul comunist s-a prăbușit.

Nașterea și tinerețea[modificare | modificare sursă]

Alexandr Soljenițîn s-a născut la 11 Decembrie 1918 în Kislovodsk (astazi în Stravropol Krai) în nordul Caucazului. Tatăl murise la 15 iunie 1918, rănit la o vânătoare. În 1924 se mută cu mama (Taisia) la Rostov pe Don. Încă din tinerețe, el creea și dezvolta personaje și concepte pentru o viitoare operă epică despre Primul Război Mondial și Revoluția Rusă. Acest lucru a condus în cele din urmă la crearea romanului "August 1914"-câteva din capitolele scrise atunci încă există. Soljenițîn a studiat matematica la Universitatea de Stat din Rostov, începând din 1936. În același timp urma cursuri prin corespondență ale Insititului de Filozofie, Literatură și Istorie din Moscova, care la vremea respectivă era puternic ideologizat. Cum el însuși declara, el nu a pus la îndoială ideologia statului sau superioritatea Uniunii Sovietice până să petreacă timp în lagăre.

Al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

În timpul războiului, Soljenițîn a activat ca și comandant al unei baterii de artilerie în Armata Roșie[2] și a fost implicat în acțiuni majore pe front, ca mai apoi să fie de două ori decorat. O serie de scrieri publicate mult mai târziu, în timpul vieții, inclusiv un roman incomplet, "Iubește revoluția!", istorisesc experiențele sale din timpul războiului și îndoielile crescânde asupra fundațiilor morale ale regimului sovietic.[3]

Întemnițarea[modificare | modificare sursă]

9 februarie 1945 - În Prusia Orientală căpitanul de artilerie Soljenițîn este arestat, interceptându-i-se corespondența cu un prieten. Anchetat la Lubianka și Butîrki. Primește opt ani de lagăr de muncă (Articolul 58). Vremelnic, reușește să rămână lângă Moscova într-o șarașka, închisoare specială în care savanții arestați erau puși să facă cercetare în folos sovietic. Din 1950, muncește în lagăre de reeducare din Karaganda. Soția (Natalia Reșetovskaia) divorțează. Este chinuit de o tumoare malignă.

Alexandr Soljeniţîn în 1953

Februarie 1953 - Fixare în exil pe viață, în aulul Kok-Terek, regiunea Djambul, Kazahstan.

Viața după recluziune[modificare | modificare sursă]

1959 - Scrie povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, publicată abia în 1962 cu permisiunea lui Hrușciov. Corespondența primită de la foștii zek (deținuți politici) îi va întări imboldul de a scrie, în parte și pe baza ei, Arhipelagul Gulag.

1965 - Percheziție. I se confiscă manuscrisul Primul cerc, în care este evocată șarașka. Conflictul cu autoritățile atrage implicarea confraților de breslă, marele scriitor Mihail Șolohov (Pe Donul liniștit) cerând să i se interzică să mai scrie!

1968 - Primul cerc și Pavilionul Canceroșilor sunt publicate în Occident, unde ajunge și microfilmul cu Arhipelagul Gulag.

Pentru Soljenițîn, marea operă este însă restabilirea, printr-un roman istoric, a adevărului despre Revoluția din 1918, demers notat R-17 sau Roata Roșie.

1970 - Premiul Nobel (Literatură) pentru "Pavilionul canceroșilor".

1973 - Publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice, consternează intelectualitatea occidentală, cunoscătoare doar a sistemului concentraționar nazist, și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului.

Anii de exil[modificare | modificare sursă]

1974 - expulzarea are loc în februarie, ridicându-i-se și cetățenia sovietică.

Se stabilește lângă Cavendish, Vermont, SUA. Conferințele și intervențiile sale irită uneori Occidentul prin lipsa de menajamente critice.

1990 - nu ia în serios perestroika decât după publicarea Arhipelagului Gulag în URSS, unde Gorbaciov îi redă cetățenia sovietică la 16 august 1990.

Reîntoarcerea în Rusia[modificare | modificare sursă]

În 1994, se întoarce în Rusia cu soția sa, Natalia, care între timp, devenise cetățean al Statelor Unite. Fiii lor au rămas în continuare în S.U.A.(mai târziu, cel mai mare băiat, Yermolai, s-a intors în Rusia). De atunci și până la moartea sa, Soljenițîn a trăit cu soția într-o casă de țară (dacea) în Troițe-Likovo, în vestul Moscovei.[4] Credincios în cultura tradițională rusească, el și-a exprimat deziluzia în ceea ce privește Rusia post-sovietică și a militat pentru restaurarea monarhiei rusești.[5]. După reîntoarcerea în țară, a publicat, printre multe alte scrieri, opt nuvele, o serie de poeme și o memorie literară despre anii petrecuți în vest.

Decesul[modificare | modificare sursă]

S-a stins din viață la 3 august 2008, în urma unei insuficiențe cardiace severe, la vârsta de 89 de ani..[6] Serviciul funerar s-a ținut la mănăstirea Donskoy, Moscova, miercuri, 6 august 2008. Liderii politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu în urma morții sale[7].

Mariajul și copii[modificare | modificare sursă]

Pe 7 Aprile 1940, fiind încă în facultate, Soljenițîn se căsătorește cu Natalia Alekseevna Reshetovskaya[8]. Aveau doar un an de căsnicie, când el pleacă mai întâi în armată și apoi în Gulag. Au divorțat în 1952, cu un an înainte de eliberarea lui, din cauză că soțiile prizonierilor din Gulag riscau pierderea locului de muncă sau a permiselor de rezidența. După ce el și-a ispăsit pedeapsa, s-au recăsătorit în 1957 și au divorțat din nou în 1972[9]. În anul următor (1973), el s-a căsătorit cu Natalia Dmitrievna Svetlova, o matematiciană ce avea un fiu dintr-un mariaj anterior[10]. El și Svetlova (născută în 1939) au avut 3 băieți: Yermolai (n.1970), Ignat (n.1972) și Stepan (n.1973)[11].

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Volume semnate de Alexandr Soljenițîn
Aleksandr Soljeniţîn cu Vladimir Putin

În România, înainte de 1989, cenzura ceaușistă a fost atât de dură încât nu s-a publicat nici măcar povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, permisă până și în Cuba și expusă la o expoziție de carte castristă chiar în localul încă nears al BCU din București.

După 1989 în România au apărut volumele:

  • Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia, Ed. Rampa și ecranul 1991
  • Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX, Ed. Anastasia 1995
  • Arhipelagul Gulag, 3 vol, Editura Univers, 1998
  • Pavilionul Canceroșilor, Ed. Albatros + Ed.UniversalDalsi 1997, Ed. Univers 2009
  • O zi din viața lui Ivan Denisovici, Ed. Quintus 1991, Ed. Humanitas 2000
  • Rusia sub avalanșă, Ed. Humanitas 2000
  • Vițelul și stejarul, 2 vol, Ed. Humanitas, 2002
  • Ca bobul între pietrele de moară, Ed. Humanitas 2005
  • Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție 1795-1917, 4 vol., Ed. Univers 2009
  • Primul cerc, 2 vol., Ed. Univers 2009
  • Iubește revoluția, Ed. Art 2009
  • Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, Ed. Univers 2010
Volume despre Alexandr Soljenițin
  • Natalia Reșetovskaia - Soljenițîn, Ed. Mydo center 1995

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Nobel Prize in Literature 1970”. Nobel Foundation. http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1970/index.html. Accesat la 17 octombrie 2008. 
  2. ^ Scammell, p. 119
  3. ^ Solzhenitsyn, Proterevshi glaza: sbornik (Moscova: Nash dom: L'Age d'Homme, 1999)
  4. ^ Marele scriitor rus Aleksandr Soljenițîn a încetat din viață” (html). http://www.mediafax.ro/cultura-media/marele-scriitor-rus-aleksandr-soljenitin-a-incetat-din-viata-2847709. Accesat la 23 martie 2014. 
  5. ^ The End of Art – Speech” (PDF). http://www.edgewaysbooks.com/columns/022Solzhenitsyn.pdf. Accesat la 14 februarie 2010. 
  6. ^ Scriitorul anti-comunist Aleksandr Soljenițîn a încetat din viață la 89 de ani Greco-Catolica.org, accesat 2008-08-04
  7. ^ Russia to pay tribute to Solzhenitsyn”. RIA Novosti. Arhivat din original la 9 august 2008. http://web.archive.org/web/20080809023835/http://en.rian.ru/culture/20080804/115673613.html. Accesat la 6 august 2008. 
  8. ^ Terras, Victor. Handbook of Russian Literature, p. 436. Yale University Press, 1985, ISBN 0-300-04868-8.
  9. ^ Scammell 1984, p. 366
  10. ^ Cook, Bernard A. Europe Since 1945: An Encyclopedia, p.1161. Taylor & Francis, 2001, ISBN 0-8153-4058-3
  11. ^ Aikman, David. Great Souls: Six Who Changed a Century, pp. 172–3. Lexington Books, 2003, ISBN 0-7391-0438-1

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice
Necrolog