Sari la conținut

George C. Cantacuzino-Râfoveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
George C. Cantacuzino-Râfoveanu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Ploiești, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (53 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Frați și suroriConstantin Cantacuzino (doctor)[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
 Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiefuncționar public[*] Modificați la Wikidata
Ministru de finanțe Modificați la Wikidata
În funcție
  

Gheorghe Cantacuzino-Râfoveanu (n. 16 martie 1845, Ploiești; d. 9 decembrie 1898, București) a fost ministru de finanțe al României între anii 1895-1898.

Din presa vremii

[modificare | modificare sursă]

În ziarul Tribuna Poporului Nr. 234, 12 (24) Decemvrie 1898, care apărea la Arad, la pag. 1138, apărea știrea cu titlul „Moartea lui G. Cantacuzino” (reprodusă cu ortografia din acea vreme):[1]

„Fostul ministru al visteriei României a murit înspre dimineața zilei de Mercuri 21 Decembre. Țeara întreagă îl jelește. Dăm mai la vale câteva note biografice asupra morții (sic!) marelui bărbat. George C. Cantacuzino s-a născut la Ploești în Martie 1845. Studiile și le-a făcut la Paris, de unde s’a întors eu diploma de licențiat în matematici. Intrat de tânăr în viață, mai bine zis, în lupta politică, el a fost unul dintre intimii lui Ioan C. Brătianu, a cărui deplină încredere și-o câștigase. La 1877 George Cantacuzino a debutat în cariera administrativă ca secretar general al ministeriului de finanțe. Când statul român a luat în seama sa monopolurile, Gh. Cantacuzino a fost numit director al regiei; ear’ când s'au răscumpărat căile ferate, a fost numit director al acestei importante administrațiuni. După retragerea lui Ioan Brătianu, Cantacuzino a intrat în mișcarea politică și, după îndemnul celui dintêiu, se hotărî să ia direcția „Voinței Naționale” pe care acondus-o până în 1895 când, partidul liberal revenind la putere, a intrat ca ministru de finanțe în cabinetul Sturdza și a rămas ministru și în cabinetul Aurelian până la retragerea acestuia. În a doua formațiune a cabinetului Sturdza, Cantacuzino n'a mai stat decât câteva luni și boala l-a silit să se retragă. (la 1 octombrie 1898)”
Tribuna Poporului, Nr. 234, 12 (24) Decemvrie 1898, p. 1138

A fost distins cu ordinul „Steaua României” în grad de Mare Ofițer (31 mai 1897).[2]

Lucrări publicate

[modificare | modificare sursă]
  • Gestiunea agiului, de G. C. Cantacuzino. (Decembre 1888). Bucuresci (Tip. Carol Göbl), 1888. (17,5 x 11). 88 p. (Publicațiile Clubului Național-Liberal, nr. 1), (I 13111)
  • Modificarea tarifului general al vămilor, de G. C. Cantacuzino. (Studiu publicat în Voința Națională) Maiu 1889. Bucuresci (Tip. Carol Göbl), 1889. (19 x 13). 69 p. (Publicațiile Clubului Național-Liberal, nr. 6) (I 105745)
  • Noua lege a patentelor, propusă de D-nul G. Cantacuzino, Ministru de Finanțe. Comparație între drepturile ce se vor aplica după noua lege și cele ce se aplică acum în București. București (Tip. Epoca), 1898. (20,5 x 13,5). 27 p. (II 105500)

În memoria sa, prin subscripție publică, a fost ridicat în 1904 un monument, amplasat în prezent la intrarea în Grădina Icoanei din București.

  1. TRIBUNA POPORULUI Nr. 234, 12 (24) Decemvrie 1898
  2. Anuarul Ordinelor Române: Cuprindend mutuațiunile până la 13 februarie 1898 (1898). Bucuresci: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, p. 35


Predecesor:
Menelas Ghermani
Ministrul de finanțe
4 octombrie 1895 13 martie 1897
Succesor:
Vasile Lascăr
Predecesor:
Vasile Lascăr
Ministrul de finanțe
31 martie 1897 1 octombrie 1898
Succesor:
George D. Pallade