Florin Faifer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Florin Faifer (n. 14 aprilie 1943, Iași) este un istoric[necesită citare], critic literar, teatrolog si lexicograf român.

Biografie și parcurs profesional[modificare | modificare sursă]

Este fiul Margaretei Faifer (născută Irimia), medic, și al lui Laurențiu Faifer, conferențiar universitar.

Absolvă, în 1966, Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Este apoi angajat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide" din Iași (Academia Romana), în cadrul sectorului de istorie literară, unde a fost avansat ca cercetător științifical principal. Colaboreaza aici la Dictionarul literaturii romane de la origini pina la 1900 (1919) (acad. Eugen Simion, coord.) si la DGLR.

În 1989 obține titlul de doctor în filologie, cu teza Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real și imaginar, apărută ulterior in forma monografica.

Activează ca secretar literar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1991-1993), editand revista „Stagiunea". A fost secretar de redacție al „Anuarului de lingvistică și istorie literară" (1988-1991) și face parte (din 1993) din redacția „Revistei române". După 2000 devine profesor asociat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași.

Ca publicist, Faifer contribuie la Convorbiri literare, Anuarul de lingvistica, istorie literara si folclor. Ateneu, Contemporanul, Cronica, Dialog, Revista de istorie si teorie literara, Viata Romaneasca s.a.


Mențiuni critice[modificare | modificare sursă]

Bogdan Ulmu, teatrolog si profesor universitar, 1 septembrie 2013: "A scris mult, cu acribie, cu seriozitate: despre teatrul românesc, despre cel universal, despre criticii români. Dar a atacat și subiecte colaterale, și-a impus punctul de vedere față de mondenități și politicieni. A polemizat, ori a vorbit cu tandrețe, despre cărți, spectacole, actori apropiați punctului său de vedere. Portretizează exact, dă verdicte juste, ironizează fin. A condus doctorate și a creat doctori în artele spectacolului. Mă întîlnesc și acum cu el în comisii de examen și admir, în continuare, știința analizei subtile și profunde pe care o face referatelor și tezelor doctorale. [1]

Eugen Munteanu, lingvist si traducator, in Convorbiri Literare, 23 Septembrie 2013: "Fiu de intelectuali umaniști, scriitori ei înșiși, Faifer s‑a acomodat destul de greu în redutabila cohortă a criticilor și eseiștilor literari ai celei de‑a doua generații postbelice ‑ cei mai mulți dintre ei homines novi de extracție modestă ‑ încercînd să‑și disimuleze avantajele unei bune educații în familie: bun simț „înnăscut”, civilitate, eleganță comportamentală, delicatețe sufletească, discreție. Nu sunt sigur că această disimulare auto‑impusă a fost, pentru „cariera” lui Florin Faifer cea mai bună strategie. Lipsa totală de ambiție și agresivitate carieristă din partea unora ca el a permis cățărarea în „canonul” actualității, drept „critici de direcție”, mentori publici și cumularzi de felurite funcții și onoruri, a unor personalități, în fond, mediocre. Așa se face că, în clasificările și ierarhiile (semi)oficiale, Florin Faifer figurează rareori pe locul la care imensul talent, gustul sigur și onestitatea l‑ar îndreptăți, și anume între primii șapte‑opt istorici și critici literari ai vremilor noastre." [2]

Bogdan Crețu, critic literar, Institutul de Filologie Romana "A. Philippide" (Academia Romana), in Contemporanul, 23 iulie 2014: "La începuturile mele publicistice, Florin Faifer a fost, pe lângă puțini alții, un model greu de egalat. [...] Pe Florin Faifer scriitorul l-⁠am admirat cu destul timp înainte de a apuca să îi strâng mâna. Îi citisem cărțile și descoperisem cu încântare pe criticul care scrie cel mai bine din branșă (nu sunt vorbe mari); când își pune în minte, autorul <<Semnelor lui Hermes>> e cel mai virtuoz dintre toți combatanții [...], un profesionist care îmbină erudiția cu performanța stilistică. Rara avis! Și, în plus, e un om aparte, mereu misterios, cu tristețile sale prețioase, dar și cu un imbatabil simț al umorului" [3]

Au mai scris despre Faifar: Val Condurache, in Contemporanul, ta. 11, 1983; D. Manuca, in Ateneu, nr. 12, 1983; M. D. Gheorghiu, in Viata Romaneasca, nr. 2,1984; M. Popescu, in Tribuna, nr. 2, 1984; Liviu Antonesei, in Dialog, nr. 6.

Lucrări și contribuții literare[modificare | modificare sursă]

  • Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (în colaborare), București, 1979;
  • Dramaturgia între clipă și durată, Iași, 1983;
  • Semnele lui Hermes. Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real și imaginar, București, 1993;
  • Cordonul de argint, prefață de Liviu Leonte, Iași, 1997;
  • Efectul de prismă, prefață de Liviu Antonesei, Iași, 1998;
  • Faldurile Mnemosynei, Iași, 1999;
  • Pluta de naufragiu, prefață de Paul Cornea, Iași, 2002.

Ediții

  • Antim Ivireanul, Didahii, postfața editorului, București, 1983;
  • Margareta Faifer, Zâmbete pe șapte coline, Iași, 1992;
  • Laurențiu Faifer, Teatru, Iași, 1994;
  • Arșavir Acterian, Neliniștile lui Nastratin. Pagini de jurnal (1967-1982), prefața editorului, Iași, 2000;
  • I.L. Caragiale, Teatru și proză, prefața editorului, Iași, 2000 (în colaborare cu Valeriu P. Stancu);
  • Irina Andone, „Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor, prefața editorului, postfață de Dumitru Irimia, Iași, 2002.

Note[modificare | modificare sursă]