Gheorghe G. Bezviconi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gheorghe Bezviconi
Date personale
Născut14 aprilie, 1910
Decedat30 aprilie, 1966
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Naționalitateromân
Ocupațieistoric, genealogist și heraldist

Gheorghe G. Bezviconi (n. 14 aprilie 1910 – d. 30 aprilie 1966) a fost un important istoric, genealogist și heraldist român. A fost membru corespondent al Academiei Române și al unor institute de istorie din Franța și Belgia, membru onorific al „Societății publiciștilor și scriitorilor străini” din Bulgaria. A fost membru fondator al Societății Scriitorilor din Basarabia, membru al Comitetului de Conducere și reprezentantul ei la București.

Date personale și viața[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Bezviconi debutează la 14 ani în presa de limbă franceză iar la 17 ani publică primul articol în presa de limbă rusă. Deși a fost un autodidact a demonstrat în nenumărate rânduri că știe istorie, cunoaște perfect amănunte care ar face onoare oricărui licențiat universitar.[1] La București audiază cursurile de istorie ale lui Nicolae Iorga.

La Chișinău duce o activitate publicistică bogată ca redactor dar și ca editor. În 1936 devine membru corespondent al Academiei Române iar în 1937 pleacă din Basarabia și se stabilește la București. În 1938 este angajat la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale.

În 1940 Nicolae Iorga propune pentru premiere volumul I al lucrării Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru.

După 1944, în anii dictaturii comuniste este persecutat. În urma eliberării din funcția de la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale după o tentativă de sinucidere se angajează portar și in final paznic la Cimitirul Bellu din București. Continuă să adune materiale istorice în conditiile cele mai vitrege. Pentru el istoria era un modus vivendi, în orice postură, paznic sau cercetător știintific, era același cercetător al trecutului. Nu accepta să se discute despre istorie de pe poziții slab argumentate. De aceea avea multi dușmani iar în plus rușii îl suspectau de românofilie iar românii de rusofilie. S-a prăpădit în 1966 de ciroză.

De ce un istoric ca Bezviconi nu-și ocupă lucul meritat pe marele firmament al istoriei? Soția sa, Tatiana Bezviconi spunea: Cei ce nu-l cunosc n-au ce spune despre el, iar cei ce l-au furat preferă să tacă. Opera lui a fost prădată - și la Chișinău și la București și la Moscova.

Gheorghe Bezviconi a primit medalii și titluri care ar onora pe orice mare istoric: Medalia de Aur a institutului francez de istorie și heraldică (1935); Medalia de Onoare Vermeil a Societății Academice Arts-Sciences-Lettres (1963); Crucea Ligii Republicane Franceze a Binelui Public cl. III. (1936); Premiul Hanul Ancuței (1938); Pemiul Năsturel al Academiei Române (1948); Academician post-mortem al Academiei Internaționale din Pontzen - Neapole (1974), și altele.[1]

Activitatea publicistică și editorială[modificare | modificare sursă]

  • În 1923, cu contribuția mamei sale, Sofia, începe editarea în limba română a unei reviste de istorie fără precedent în istoria publicisticii noastre: Din trecutul nostru, foarte apreciată de Nicolae Iorga. La aceasta are colaboratori extrem de valoroși cum ar fi Arthur Gorovei, Aurel George Stino și Sergiu Matei Nica.[1]
  • În Basarabia a colaborat practic cu toate publicațiile, începând cu cele mai prestigioase, Viața Basarabiei (1932-1934; 1937-1941), Cuvânt moldovenesc, și terminând cu cele mai puțin cunoscute, cum ar fi „Izbînda” (1932), inclusiv cu cele de limbă rusă, Deni (1929), Nașe vremea (1931), „Nașa reci” (1937).
  • În Regat: Adevărul literar și artistic (1937), Convorbiri literare (1939-1941), Revista Istorică (1940), Revista Fundațiilor Regale (1941), Vremea (1941), Neamul Românesc, Gazeta Femeii, Bugeacul, Însemnări literare, Analele Moldovei, Însemnări ieșene (1936, 1940), Curierul Ieșean, Preocupări literare, Cetatea Moldovei, Arhivele Naționale, Arhivele Olteniei, Ararat, Cuget clar (1937,1939) ș.a.

Materialele sale le semna Bezviconi, Gh. Bezviconîi sau cu pseudonimele Gh. Bohuș, Alexis Gurji, Gh. Moldovan, Nicolae Pândaru sau Nicolae Strajă.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Lucrările sale cuprind o gamă mare de teme cum ar fi: istorie, genealogie, heraldistică, medievistică și istorie literară. A scris și beletristică. Dintre multele sale lucrări pot fi amintite:

  • Cimitirul Râșcani din Chișinău, ziarul "Utro" 1929
  • Educație și cercetășie, tipografia "D.Puterman" 1932
  • Armenii în Basarabia, Manuc-Bei, Chișinău, 1934, ed. II -1938
  • Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru vol. I, București, 1940 - vol. II, București, 1943
  • Cărturari basarabeni, Chișinău, 1940
  • Din alte vremi, București, 1940
  • C. Moruzi, Vălenii de Munte, 1940
  • Cimitirul Bellu din București, București, 1941
  • Romancierul D. Moruz, Iași, 1942
  • Mănăstirea Japca, București, 1942
  • Costache Stamati, familia și contemporanii , Iași, 1942
  • Zamfir Ralli-Arbore, Iași, 1942
  • Profiluri de ieri și de azi, București, 1943
  • Pușkin în exil, (în colaborare cu S. Callimachi) București, 1947
  • Serghei Lazo, București, 1947
  • Călători ruși în Moldova și Muntenia, București, 1947
  • Necropola Capitalei, București, 1972, Chișinău, 1997
  • Ultimul om de prisos, roman scris în 1952-1956, revista Kodrî, 1990
  • Profiluri de ieri și de azi, în vol. Fapte trecute și basarabeni uitați, Chișinău, 1992.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Iorga, istoric: Gheorghe Bezviconi, merită nu numai laude dar și admirație. Îndrăgostit de trecutul Moldovei, acest basarabean, aparținând unei familii distinse și cu trecut în viața provinciei de peste Prut, scoate o excelentă revistă în Chișinăul atât de înstrăinat.[1]
  • Mihai Sorin Rădulescu, istoric: Gheorghe G. Bezviconi care în ultimii ani ai vieții, în vremea regimului comunist, ajunsese paznic la cimitirul Bellu, a fost istoricul și genealogistul căruia îi datorăm cel mai mult în ceea ce privește cunoașterea nobilimii basarabene din secolul al XIX-lea. A fost un entuziast și un erudit.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Iurie Colesnic, Gheorghe Bezviconi în Chișinău orașul meu, 24.02.2011

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Iurie Colesnic, Gheorghe Bezviconi în site-ul Chișinău, orașul meu, 24.02.2011
  • Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Editura Museum, Chișinău, 2002-2010
  • Articolul Gheorghe Bezviconi de pe site-ul www.moldovenii.md

Legături externe[modificare | modificare sursă]