Jeni Acterian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jeni Acterian
Date personale
Născută 22 iunie 1916
Constanța, România
Decedată 29 aprilie 1958, (41 de ani)
București, România
Frați și surori Haig Acterian
Arșavir Acterian
Căsătorită cu Adrian Georgescu
Naționalitate  România
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupație regizor, teatrolog
Activitate
Alte nume Jeni Arnotă
Educație Facultatea de Litere și Filozofie din București, Conservatorul de Artă Dramatică din București

Eugenia Maria Acterian, prin căsătorie Georgescu, cunoscută în teatru ca Jeni Arnotă,[2] (n. 22 iunie 1916, Constanța - d. 29 aprilie 1958, București), a fost o regizoare română, de origine armeană, teatrolog și autoare a unui jurnal intim. Este sora scriitorilor Arșavir Acterian și a lui Haig Acterian. Ea a lăsat aproape o mie de pagini de Jurnal. Scrise cu talent, unele întîmplări împletite cu note de lectură vădesc indubitabila înzestrare scriitoricească.[judecată de valoare]

Note biografice[modificare | modificare sursă]

Eugenia Maria Acterian s-a născut la Constanța și a fost sora mai mică a fraților Haig și Arșavir Acterian.

Jeni (sau Jenny[3]) Acterian a cunoscut încă din tinerețe pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Petru Comarnescu, Marietta Sadova (soția lui Haig Acterian), și pe mulți alții din aceeași generație. A fost bună prietenă cu Marieta Rareș, Clody Berthola, pictorița Nuni Dona (nepoata Cellei Delavrancea), Alice Botez, Rori Nasta (soția actorului și regizorului Dan Nasta), pictorița Lucica Vasiliu etc.

Se căsătorește (în 1954) cu tânărul actor Adrian Georgescu, dar căsătoria cu el o dezamăgește în asemenea măsură încât se cufundă într-o depresie severă: timp de peste o lună se închide în casă, nu mănâncă și nu face nimic altceva decât să fumeze încontinuu. Revine la o viață normală, dar nu se duce în provincie unde fusese mutată cu slujba, ci stă acasă, traducând piese de teatru.

Se îmbolnăvește de maladia Hodgkin (limfogranulomatoză malignă) și își petrece ultimii patru ani din viață în suferință. Moare în noaptea dintre 28-29 Aprilie la Spitalul I.C. Frimu, în vârsta de 41 de ani.

Studii[modificare | modificare sursă]

Primii 10 ani de școală i-a făcut la Notre Dame de Sion în București, după care a fost nevoită, din lipsă de bani, să-și dea examenele, inclusiv cel de bacalaureat, în particular. S-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie. Jeni Acterian și-a luat licența în 1940 cu o teză de licență pe o temă de logică matematică: Raționamentul prin recurență. A fost studenta preferată a lui Nae Ionescu, alături de Alice Botez [necesită citare]. A fost remarcată de Alphonse Dupront, directorul institutului francez, care îi promite o bursă la Sorbona, însă începerea celui de-al Doilea Război Mondial a împiedicat-o să-și continue studiile. Rămasă în țară, primește ajutorul lui Mircea Vulcănescu și lucrează timp de patru ani și jumătate ca referent la C.A.F.A. („Casa Autonomă de Finanțare și Amortizare”), slujbă pe care o detestă.

În 1947 se înscrie la secția de regie a Conservatorului de Artă Dramatică.

Activitatea ca regizor[modificare | modificare sursă]

A fost asistentă de regizor de scenă și apoi regizor principal la Teatrul Odeon, Teatrul Municipal și Teatrul Tineretului din București.

La teatrul Municipal, care acum poartă numele de Lucia Sturdza Bulandra, unde a fost asistent de regie, a colaborat cu regizorii Liviu Ciulei și Marietta Sadova. Numele său de scenă era Jeny Arnotă.

Piese regizate[modificare | modificare sursă]

  • Scufița roșie - Teatrul L.S. Bulandra (1949)
  • Poveste despre adevăr - A.T.F. București (1949)
  • Doi tineri din Verona - A.T.F. București (1949)
  • Crima directorului Riggs - Teatrul Toma Caragiu Ploiești- (1951)

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Jurnalul lui Jeni Acterian, intitulat „Jurnalul unei ființe greu de mulțumit” (sau„ Jurnalul unei fete greu de mulțumit”), cuprinde 27 de caiete, aflate astăzi în fondul Acterian din cadrul Fundației Arhiva Culturală Română. A reușit să fie publicată numai prima parte, din 1932 până în 1947. Scrierile jurnaliere au fost o preocupare importantă a generației lui Jeni Acterian, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Anton Holban, Dan Botta, Emil Botta manifestându-și interesul față de experiența jurnalieră. Postum, a fost publicat și un volum de „Corespondență”. Despre „jurnalul său intim” Nicolae Manolescu[4] scrie: „a scăpat de trei perchiziții, încuiat într-un cufăr îngropat în pământ, ceea ce a dus la degradarea unor foi. Consemnările sunt de o sinceritate aproape brutală și fără complezență față de sine.” Pe lângă scrierile originale, este și autoare a unor traduceri de piese de teatru, din limbile franceză și engleză.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ general catalog of BnF, accesat la 27 martie 2017 
  2. ^ http://www.observatorcultural.ro/Jurnalul-lui-Jeni-Acterian-sub-mai-multe-cenzuri*articleID_18578-articles_details.html
  3. ^ http://www.romlit.ro/lsai_pe_mine
  4. ^ Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, p. 344

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, Editura Humanitas 1991, ediție îngrijită de Doina Uricariu.
  • Jurnalul unei ființe greu de mulțumit (ediția a II-a revăzută și adăugită), Editura Ararat 1998, ediție îngrijită de Fabian Anton
  • Corespondență, Editura Ararat 2005, ediție îngrijită de Fabian Anton
  • Jurnalul unei fete greu de mulțumit (ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura Humanitas 2007, ediție îngrijită de Fabian Anton

Legături externe[modificare | modificare sursă]